Confessions of a Crap Artist
de Philip K. Dick
N-are cum sa nu-tzi fie drag ortometapost-modernul Philip Dick, mai ales cand ii citesti opera non-SF, din care sare in ochi recenta mea lectura si una din cele mai deprimante cartzi ever, Confessions of a Crap Artist. Comparat de entuziasti cu Kafka, e scriitorul SF care a divortzat de cele mai multe ori, a trait toata viatza cu spaima ca e iradiat de KGB, a dat de mancare din prisosul lui unor regizori ca Ridley Scott, Spielberg, Wachowski si Matrixu lor si a stabilit una din putzinele directzii SF care nu s-au perimat in ultimii 50 de ani. Pionier notabil al consumului de droguri in anii 70 alaturi de Timothy Leary sau Hunter Thompson, a lasat cea mai importanta mostenire literara psihedelica de la Huxley incoace, pe principiul "daca nu merge Mohamed la realitate, vine realitatea la Mohamed". N-a fost un practician atat de "carpe diem" ca Leary si nici un scandalagiu de presa ca Thompson, dar a fost un teoretician mult mai convingator abtzinandu-se de la propaganda si exploatandu-si experientza in plan strict literar.
De notat ca Dick isi va vedea viatza (de pe lumea cealalta) ecranizata curand sub intruparea marelui Paul Giamatti (American Splendor, Sideways, Lady in the Water). Confessions of a Crap Artist, ecranizata de francezi in filmul Barjo, e una din incercarile mainstream ale lui Dick si completeaza top 3-ul PKD personal alaturi de Divine Invasion si Stigmatele lui Palmer Eldritch, ultimele doua traduse si la noi.
Personajul care ni se confeseaza e un autist obsesiv-compulsiv care colectzioneaza reviste SF si e convins ca sinuzita lui e de fapt povara coroanei de spini a lui Isus. Bagat la puscarie din cauza ca a eliberat ceva gandaci dintr-un magazin, e salvat de sora-sa cea adaptata social (=maritata cu un bogatash gen Becali) si dus la tratament psihic la tzara, pe post de pacient-femeie de serviciu. Dar se pare ca la tzara ii prieste baiatului caci se imprieteneste cu un grup de oameni mistici care-s convinsi ca vine sfarsitu lumii in Aprilie si ca totzi oamenii sunt telepatzi. Bunaoara daca stai sa te uitzi insistent la un om si ii repetzi in minte sa se care de-acolo, pana la urma omul se va cara.
Romanul e o paralela lucida de o cruzime cumplita intre motivatziile personajelor, de unde reiese ca pana la urma toata lumea e autist-obsesiv-compulsiva intr-un fel sau altul doar ca unii au si o limita a bunului simtz: daca autistul nostru e un tip pasnic si benign, adaptarea sociala a lui sora-sa implica sa-si manance zilele si sanatatea cu barbat-su si cu diversi extraconjugali pe probleme cum ar fi facturile, reputatzia si frustrarea sexuala. Degradarea se desfasoara incet, incepand cu crizele cumnatului care nu suporta sa cumpere tampoane si tre sa bea o tzuica inainte sa mearga la tejghea. Apoi nevasta ii toaca nervii pana face infarct si il inseala cu altu care e insurat dar e bun "husband material", care la randul lui era insurat cu una care-i da papucii si se cupleaza cu altu care avea copii si uite asa intr-un efect de domino se prabuseste toata morala lumii. Cumnatu se interneaza cu gandu sa-si omoare nevasta cand scapa de la spital. Autistu isi face un catalog "scientifically accurate" cu toate iesirile in decor ale surorii si le da in vileag in cursul unei sedintze publice de hipnoza, terfelindu-i doamnei reputatzia. Cumnatu iese de la spital, isi impusca ratzele din ograda pana i se termina gloantzele asa ca e nevoit sa o alerge pe nevasta-sa cu o furca si toata lumea asteapta cu ochii pe ceas luna Aprilie, cand va veni un OZN sa-i spele de pacate pe totzi oamenii.
Are ceva din Conjuratzia imbecililor si din filmele fratzilor Coen, dialogurile sunt geniale, taioase si pishcacioase. Am zis dialogurile? Sa vezi cum arata monologurile: de la automotivarea formarii cuplului pana la mantra satanica din timpul divortzului, trecand prin fariseismul necesitatzilor materiale si ura de moarte fatza de fosta iubire, toata metastaza cuplului e radiografiata mai a dracului decat in Luni de fiere, desi nu la fel de sexos-exotic. E scrisa in mare la persoana intai, dar se schimba punctul de vedere, ocazie de experimentare a stilului "unreliable narrator", in care personajele mint, pt ca apoi sa fie prinse cu minciuna cand isi schimba statutul intre observat si observator, iar persoana intai se schimba cu alta persoana intai. Did you get my telepathic message?
No comments:
Post a Comment