Thursday, October 28, 2010

Metahorror



















Where the bodies are buried

de Kim Newman

Pedigree: - Premiul British Fantasy (pt. culegere de autor)

In general, ca sa recomand o carte drept "lectura obligatorie" trebuie sa pluseze pe ambele planuri - atat la calitatzi literare cat si la idei/mesaj. Cartea asta e totusi obligatorie, in ciuda faptului ca stilul lui Kim Newman e mai degraba jurnalistic decat literar. Relevantza si elocventza mesajului ridica lucrarea atat de sus incat austeritatea stilului nu mai conteaza. Cu sigurantza, de partea cealalta a baricadei, exista multe cartzi frumoase despre nimic, cu autori specializatzi in a invarti lingura in zacusca de cuvinte.

Volumul Where the Bodies are Buried are o structura interesanta, e un calup de 4 povestiri vag conectate, toate avand acelasi titlu (Where the Bodies are Buried 1,2,3 si 4) si toate invartindu-se in jurul unei fictive francize de filme horror cu titlul...Where the Bodies are Buried. Cele 4 povesti au fost publicate separat in diverse best of-uri ale anilor 90, apoi in anul 2000 au fost adunate in acest volum hardcover subtzire (140 de pagini) dar foarte elegant, castigator al British Fantasy Award in anul cu pricina:
  • Cel mai tare segment mi se pare Where the Bodies are Buried 3: Politicienii deontologi si presa britanica lanseaza ideea ca violentzele cotidiene sunt cauzate de filmul horror, si pe post de tzap ispashitor acuza filmul (fictiv) Where the Bodies are Buried (un fel de Friday 13 despre un PDList corupt, omorat de cetatzeni si intors din mortzi sa se razbune pe acestia). Drept consecintza, intreaga Anglie e luata de val, politicienii fac agenda electorala din interzicerea horrorului, cetatzenii vandalizeaza rafturile videotecilor care inchiriau filme horror, copiii prinsi cu comicsuri horror sunt internatzi la ospicii, televiziunile sunt obligate sa scoata din grila filmele de gen, pana si filmul Apocalypse Now e cenzurat, eliminandu-se scena in care Marlon Brando zice "the horror...oh, the horror" iar Stephen King si Clive Barker scapa ca prin urechile acului, lepadandu-se de horror si incepand sa fie promovatzi ca autori de "fiction magique". Presa si politicienii jubileaza, ignorand o crestere ingrijoratoare a criminalitatzii sexuale si evolutzia presei becalizate orientata spre promovarea sexualitatzii deshantzate, a ororilor gen Stirile de la ora 5 si a marlaniei politice. Am ramas mut de uimire in ce priveste acuratetzea cu care, cu mai bine de 10 ani in urma, povestea lui Kim Newman prefigura si satiriza cultura, mass-media si politica romaneasca actuala;
  • A doua favorita a mea este Where the Bodies are Buried II, o foarte misto reprezentare a sistemului de lucru de la Hollywood, mi-a adus aminte pe alocuri de diverse filme care satirizeaza sistemul hollywoodian: Wag the Dog, Ed Wood, Boogie Nights si, poate cel mai expresiv, recentul Whatever Just Happened? Povestea are ca personaj central pe insusi scenaristul filmului horror de care ziceam mai sus (Where the Bodies are Buried), emigrat la Hollywood inca de dinainte sa inceapa scandalul britanic din povestirea precedenta. Scenaristul e obligat sa faca filmul ca sa intre in gratziile marilor companii de film iar proiectul sau original e terfelit de interventziile producatorilor: printre altele, filmul e umplut de actritze porno cu ambitzii de vedete mainstream iar scenaristul e obligat sa bage la finalul filmului un cliffhanger pentru o eventuala continuare. Decaderea se accelereaza cand e silit sa-si dea acordul pentru crearea unei francize cu inca 4 continuari regizate de tot felu de ageamii care ajung astfel sa fie propulsatzi in industrie pe munca artistului original. Povestea e, din nou, punctata cu delicioase mistouri la adresa lui Clive Barker (de la care eroul povestii plagiaza niste idei) si mai ales Oliver Stone (care si-a inceput cariera cam sub aceleasi auspicii, cu filme de gen ca The Hand, Conan Barbarul si Tango Macabre);
  • Dupa cum am pomenit deja, filmul fictiv in jurul careia se invarte acest volum era despre un consilier de primarie omorat si intors din mortzi sa bantuie pe cetatzenii vigilentzi care i-au pus capat carierei. Povestirea Where the Bodies are Buried (originala) il are in centru chiar pe PDListul care a inspirat scenariul problematicului film. In mod accidental, acesta ajunge sa vizioneze filmul, dupa care viatza si cariera sa incep sa alunece incontrolabil pe fagashul horror dat de scenariu: mediul de afaceri il corupe, electoratul se intoarce impotriva lui, nevasta il paraseste si tentatzia de a face o crima incepe sa-i dea tarcoale. Omul incepe sa se indoiasca de propria existentza si sa se intrebe daca nu cumva e doar un personaj fictiv cu destinul determinat de scenaristul din precedenta povestire;
  • Where the Bodies are Buried 2020 e o distopie ce are loc cu 20 de ani in viitor, intr-o epoca in care filmul Where the Bodies are Buried capata statut de film cult si un intreg  mythos se dezvolta in jurul conceptului sau. In lumea futurista din poveste, o noua religie, Modelismul, a concesionat Liechtensteinul si face concurentza Vaticanului ultraliberal care si-a terfelit principiile pana la a accepta presiunile Uniunii Europene de a permite femeilor sa devina preotese. Cica Modelistii astia s-au dezvoltat prin actziuni de gherila spirituala, trimitzand, in zone afectate de razboi si catastrofe, misionari care sa shantajeze victimele oferindu-le ajutor umanitar in schimbul semnarii de contracte pe viatza cu biserica. Plotul povestii e legat de un remake al filmului Where the Bodies are Buried, filmat in anul 2020 cu o noua tehnologie 3D. Pe cale sa fie lansat in Europa, filmul trebuie auditat de o comisie de cenzori UE cu reprezentantzi din partea Vaticanului si un calugar Modelist habotnic care considera ca filmele 3D sunt unealta Diavolului. Foarte misto e teen-slangul folosit de personajele adolescente din anul 2020, un soi de dialect cocalar combinat cu abrevieri de messenger si SMS. Trebe musai sa dau si un exemplu, e mult prea cool:
(doua pitzipoance se intalnesc pe holul liceului):
- What's word? 
- What's tale, nightingale? 
- You scan devastee. Hard night with Jimmy? 
- One hopes. 
- Serious, girlchik. You scan like death. 
- I had bad dreams. 
- Condolences. 
- Processed. 
- Care, Stace. Take chance none. For me, please. 
- Nichevo. I can process and perfect.

In doar 4 povestiri, foarte concis, foarte eficient si cu un umor care era sa-mi provoace insuficentza respiratorie de atata ras, Kim Newman reuseste sa reprezinte perfect conditzia culturii populare si a genului horror in particular, precum si motoarele care stau la baza evolutziei acestora atat in planul politicilor culturale cat si prin prisma constiintzei colective. Toate astea justifica din plina eticheta de metahorror atribuita volumului.

Pe Kim Newman l-am prezentat mai pe fuga aici, cu informatii generale, dar iaca a venit si ziua in care sa povestesc despre el in cunostintza de cauza. Newman e un englezoi pur sange, jurnalist rock, erudit al culturii horror si recenzor pentru Fangoria si RottenTomatoes. Astea conteaza mai putin, importanta e mostenirea literara pe care ne-o tot lasa de vreo 20 de ani incoace si sper ca multa vreme de-aci incolo. Pana recent romanii nu prea aveau unde-l citi (are o poveste intr-una din recentele antologii de la Nemira), capitol la care se pare ca stam mai prost si decat martzienii: in 1994 una din povestirile lui Newman a fost trimisa cu o sonda pe Marte.

Newman e un epigon al lui Terry Pratchett prin aceea ca majoritatea lucrarilor lui folosesc personaje si locuri comune, pe care le tot amesteca intre ele sau le concubineaza cu personaje celebre sau obscure din literatura universala sau personalitatzi din lumea reala. Cele mai cunoscute lucrari ale mustaciosului sunt trilogia de istorii alternative Anno Dracula si ciclul de povestiri politziste  cu tenta oculta Diogenes Club (inspirate de opera lui Conan Doyle). Newman e adeptul pastishei, intertextualitatzii si reutilizarii de simboluri din cultura populara, de regula incadrate in istorii alternative si puse in slujba comentariului socio-cultural. Ciuca favorita a mistourilor lui Newman sunt industria cinematografica, mass-media si Romania (cu precadere tziganii care joaca roluri importante in mai toata opera sa, de regula aparand in roluri de vampiri). Nu stiu cat e de atent Newman la situatzia actuala din Romania, dar luand drept inspiratzie doar stirile din ultimul an ar avea material pentru un roman de exceptzie.

Desi povestirile din ciclul Where the Bodies are Buried pot fi citite fara o incursiune prealabila in opera autorului, e de mentzionat ca, asemenea lui Pratchett, acestea recicleaza personaje dintr-o serie de romane mai vechi, si anume:
  • The Quorum, o poveste faustiana in care un magnat mass-media le promite unor tineri ca le va asigura cariere de succes atata vreme cat acestia sunt dispusi sa isi tortureze un prieten;
  • Life's Lottery, un roman experimental la persoana a 2-a in genul celor "interactive", care il pun pe cititor sa ia decizii in locul personajelor si, in consecintza, sa sara la cutare pagina. Romanul e atat de shmeker ca poate fi citit si cap-coada, ca o dezbatere pe tema liberului arbirtru si a predestinarii;
  • Jago, un horror traditional in vana lui Lovecraft despre un sat invadat de bazdaganii.
Anul viitor, 2011, trilogia Anno Dracula, out of print, foarte scumpa si rara in editzia originala, va fi reeditata in regim paperback si extinss cu cateva capitole (plus un al 4-lea roman in 2012) care sa dea mai multa coerentza seriei (ca si volumul de fatza, romanele Anno Dracula au fost alcatuite tot din nuvele lipite cu superglue si in versiunea originala nu s-a prea asigurat o continuitate logica). Luna viitoare apare si volumul final al trilogiei de culegeri de proza scurta Diogenes (Mysteries of the Diogenes Club). Primele doua volume, finaliste World Fantasy, au fost sold-out in 2-3 luni si se vand azi cu peste 100 USD bucata (desi-s paperback si nu prea dichisite).
    - plusuri: comentariu socio-cultural-politic de nota 10, umor cat incape, volum elegant cu autografele autorului, editorului, prefatzatorului si ilustratorului 
    - minusuri: volum greu de procurat, povestirile pot fi gasite mai usor separat, in antologiile Dark Voices/Dark Terrors publicate in UK in anii 90; stilul lui Newman nu e prea elevat (poate fi tradus in romana mult mai usor decat Pratchett)
     - recomandare: lectura obligatorie; totusi, pentru efect maxim e necesara oarecare cultura generala cinefilica si o afinitate pentru umorul gen Woody Allen

    Thursday, October 21, 2010

    Iarasi doua seriale care se tzin bine


    Fringe 
    sezonul 2
    True Blood
    sezonul 3


    Am niste sentimente foarte instabile fatza de Fringe. L-am asteptat cu sufletul la gura, eu fiind un fan a ce a facut J.J. Abrams in lumea SFului cinematic si televizat, un om care a stiut sa improspateze genul si totusi sa mentzina radacini profunde in traditzia SFului naiv dar spectaculos, mai degraba umanist/moralist decat tehnic. Pasul 2 a fost contactul cu primul sezon Fringe, care, dupa marea lovitura cu Lost, a parut o fasaiala incredibila facuta parca in lehamite. Sezonul 1 a fost total incoerent si extrem de alambicat, cu niste actori ingrozitori si niste replici de anul 1 la scenaristica. Si totusi a avut un oarecare farmec care m-a tzinut legat de el, iar finalul excelent de sezon, cu aparitzia lui Spock si a ideii cu universurile paralele s-a dovedit un cliffhanger de clasa, o tema bine invatzata de la Lost.

    In apropierea sezonului nou, a inceput iar sa imi dea tarcoale lehamitea, aveam impresia ca daca mai vad o data moaca rotofeie a aluia din Dawson's Creek si grimasele de femeie puternica a eroinei principale sparg monitorul. Noroc cu Denethor din Lord of the Rings, australianul care joaca pe mad scientistul din acest serial, care si el e un pic enervant in sensul ca joaca complet over the top, as fi fost tentat sa zic ca joaca prost dar e cam singurul din serialul asta care vine din teatru si are o abordare old-school si pana la urma am decis ca stilul sau over the top se muleaza foarte bine pe modelul consacrat de mad scientist. Pana la urma secretul e in a nu lua foarte in serios acest serial, capcana in care risti sa pici dupa ce te-ai obisnuit cu Lost. Capcana vine si din partea unor actori care se iau prea in serios, ceea ce uneori creeaza un contrast neplacut, fortzat, intre gravitatea problemei (conspiratzii serioase investigate de agentzi FBI incruntatzi si cu parpalace rigide) si contzinutul aberant al problemei (mad scientists, universuri paralele, Spock, niste cheliosi cu palarii de fetru si priviri sticloase). E ca si cum ai incerca sa corcesti X-Files cu Doctor Who, chestiune care cred ca inevitabil scartzaie la cusaturi din cauza diferentzelor de ton, scop si atitudine intre cele doua abordari.

    Din fericire sezonul 2 mai echilibreaza situatia, alegand sa mearga mai mult pe partea de aberatzie SF (nu chiar Doctor Who, dar ceva mai aproape de Stargate decat de X-files). Personajele SERIOASE (din pacate si principale) continua sa apara ca nuca in perete, dar lasa mai mult spatiu de manevra mad scientistului de care ziceam. Cica cineva i-ar fi taiat 3 bucatzi de creier pline de informatzie si s-a dus cu ele lasandu-l pe asta aiurit si uituc si... mad scientist. Asta sugereaza cat de verosimil e aspectul stiintific al serialului dar mai sugereaza si ceea ce mi-a placut inca de pe la inceput - ca niciodata nu stii la ce sa te astepti. Firul povestii e atat de libertin (si uneori neinchegat) si rupt de orice pretentzie de credibilitate stiintifica incat fiecare episod poate fi despre ORICE chestie, cu cat mai traznita cu atat mai bine.

    Asta face ca sezonul 2, mergand pe miza pomenita, sa fie mult mai entertaining si mai dens decat primul, scenaristii compensand personajele carpite si dialogurile naive cu fel de fel de traznai stiintifice la inventarea carora cred ca se distreaza foarte tare, si cred ca se distreaza si mai tare cand incearca sa gaseasca intre ele asocieri libere care sa creeze aparentza unui fir epic consistent (cam cum au facut si la Lost, dar intr-o masura mai mica). Finalul sezonului e foarte dens, cand incepe un conflict intre personajele serialului din universul nostru si aceleasi personaje venite din universul paralel, ceea ce e aproape funny si foarte catchy.

    xxxxxxxx


    Al doilea serial care s-a schimbat mult in bine e True Blood, sezonul 3. Desi ma scoate din sarite moda asta cu vampiri, iar debutul serialului mi s-a parut o fasaiala din aceeasi categorie cu filmele Twilight, sezonul 3 m-a socat complet cu schimbarile de stil si de directie. O gramada de sex si violentza s-a bagat in serial, si cred ca si plotul s-a desprins complet de sursa initziala (romanele Charlainei Harris) caci nu-mi pot inchipui ca doamna respectiva ar fi scris grozaviile care se intampla aici. Bine, sex a mai fost si inainte, dar din ala normal, tzaranesc. In sezonul 3 e o explozie de sex gay, vampiri gay, varcolaci nazisti, shapeshifteri gay care vor sa si-o traga cu vampiri (tot gay) si la un momendat apare chiar un vrajitor voodoo gay pe nume Jesus. Practic, in True Blood au aparut toate poantele gay horror pe care le faceam eu acu cativa ani la debutul seriei Twilight si pe care nu credeam sa le vad vreodata implementate pe bune. In sfarsit, True Blood a devenit un serial care respecta renumele HBO. Fanele virginale ale serialelor Twilight si Vampire Diaries care vor ajunge la True Blood inchipuindu-si ca e cam aceeasi chestie vor face instant bube la sezonul 3.

    Repet, nu stiu cata legatura mai are serialul cu romanele lui Harris. Eu cred ca destul de mica. Elementul de baza al noului sezon sunt varcolacii nazisti, un concept vechi in horror dar care pana recent a tzinut de underground (si de jocurile video), fiind slab reprezentat in filmele mai de succes. Varcolacii astia sunt folositzi de regele gay al vampirilor din Mississippi sa-i pazeasca palatu pe timp de ziua, cand vampirii tre sa doarma. Pe langa asta, armata de varcolaci e insarcinata sa ii rapeasca pe sexosul vampir Bill si iubita acestuia, tzaranca Sookie care se pare ca si ea era o fiintza supranaturala, dar nu isi daduse seama de proasta ce era.

    Din fericire nu se implineste profetzia mea ca sezonul asta trebuia sa fie un threesome intre cei 2 vampiri sexy si tzaranca Sookie. Motivu e ca pe fir s-a bagat un varcolac francez sexy si vulnerabil sentimental, abandonat de o varcolaca cam parashuta de felu ei. Foarte multi vampiri slinoshi si perversi apar in acest sezon, ceea ce contribuie la a destrama aura eminesciana care le-a fost data in ultimii ani. Sper sa bage si niste zombie in sezonul viitor ca sa ne-mpacam cu totu.

    Niste observatii tot am de facut: vampiru Eric si-a dat jos treningu, dar vampiru Bill a inceput sa poarte trening in locul lui! Apoi, de la o vreme, cam ultima treime din serial, sunt bagate atat de multe personaje secundare incat serialul intra periculos pe terenul care a fost fatal altor serii precum Heroes. E prea mare inghesuiala de personaje (toate supranaturale, nu mai exista oameni si uneori nici miza), incat fiecare episod ajunge sa fie fragmentat in scene foarte scurte (si multe) alocate prin rotatzie diverselor personaje. E bine ca se baga diversitate dar de la un punct incolo diversitatea poate fi sufocanta si greu de urmarit.

    Friday, October 15, 2010

    Noir supercool

    Britten and Brulightly
    de Hannah Berry

    Britten e un detectiv particular londonez poreclit The Heartbreaker din pricina ca cel mai des e angajat de sotzi/sotzii gelosi/geloase sa confirme motivele geloziilor iar la finalizarea cazurilor intotdeauna se lasa cu nasoale, divortzuri si sinucideri. Treaba e atat de grava incat de la o vreme Britten se gandeste sa isi minta clientzii, poate reuseste astfel sa le salveze relatziile iar in unele cazuri chiar vietzile. Uneori minciuna e mai sanatoasa decat adevarul cancerigen.

    Partenerul lui Britten e Brulightly, un pliculetz de ceai... viu, purtat mereu in buzunarul de la piept, care mai face din cand in cand observatzii spirituale. Cand Britten umbla prin ploaie sau e aruncat in apa, Brulightly are obiceiul sa-i infuzeze in sacou.

    Povestea in sine e unul din cazurile astea investigate de detectiv si pliculetzul sau de ceai, despre un editor de cartzi pentru copii care pe ascuns edita si reviste porno, motiv pt care se porneste o campanie shantajista impotriva sa, care se lasa cu mortzi, agresiuni si rascolirea unui trecut mult mai alambicat decat pare la prima vedere. Pe ansamblu, aceasta banda desenata care abia trece de 100 de pagini nu e cu nimic mai prejos, nici k complexitate, nici k calitatzi literare decat caramizile lui Stieg Larsson.Ba pe alocuri e chiar mai cool.

    Treaba e cu atat mai impresionanta cu cat banda desenata e a unei autoare de 25 de ani de care n-a auzit nici dracu. Nici n-avea cum sa auda, e debut, dupa cum ziceam. Cartea e paperback si alb negru, dar nu in sensu ieftin, al undergroundului american sau al mangaului mass market. E oversized, cu hartie lucioasa si o grafica foarte misto. Nici nu-s sigur ca e alb negru, are tot felu de irizatzii, pe alocuri e sepia, ori negru-albastrui, ori gri-verzui. Se alterneaza cu mare efect paginile pictate (se vede urma de pensula in culorile de fundal, uneori chiar siroaie de vopsea prelinse) cu paginile desenate strict in creion (cu griuri hashurate si contururi schematice).

    E si mai impresionant ca Hannah Berry e deopotriva scenarist si grafician, situatzie in care de obicei unul din aspecte are de suferit, dar nu e cazul aici. Scriitura imprumuta mult de la Chandler iar grafica alb-negru cu irizatzii de culoare creeaza o atmosfera noir fara cusur.

    - plusuri: grafica si design misto, poveste politzista noir clasica dar competenta, cu twisturi si tot ce trebe
    - minusuri: cam scurta
    - recomandare: calduroaa oricui, in special amatorilor de policier

    Saturday, October 09, 2010

    SHTIRE DE MAXIMA IMPORTANTZA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Luatzi-mi 75% din salariu, convingentzi-ma ca Soarele se invarte in juru Pamantului, ca Luna e un trucaj de kkt din filmele americane, nu mai pot sa cred in nimik pe lumea asta dupa ce am ascultat trupa Inima Salbatica:


    Pentru mine contactul cu trupa asta e comparabil cu evenimentele de la World Trade Center. Nu va mai indreptatzi spre scarile de evacuare, e PREA TARZIU! Saritzi fratzilor, ne vedem pe lumea ailalta!

    Friday, October 08, 2010

    Filmele vorbite pe la spate - sept 2010

    Pre-scriptum: inainte de orice, nu uitatzi sa cititzi si povestea horror gastroenterologica pe care am publicat-o in revista online Nautilus, dupa o pauza de multzi ani de la aia cu dihoru si gainile. Sper ca pe la iarna sa urmeze si o poveste in prima antologie steampunk romaneasca, in pregatire la Millennium Press.


    Filmele musai


    Machete

    Asta creca e primu film din istorie care a fost facut dupa un trailer, si nu invers. Ma rog, exista doua trailere la Machete: cel normal, facut dupa film pt campania de promovare, si cel original, facut in gluma, inainte sa existe intentzia de a face filmul. Trailerul original a aparut in filmul de geniu si de referintza istorica Grindhouse, intre cele 2 segmente ale sale (Death Prooful lui Tarantino si Planet Terrorul lui Rodriguez). Daca mai tzinetzi minte, intre cele 2 filme s-au inserat cateva trailere la filme exploitation care NU existau facute de Rob Zombie, Ed Wright (Shaun of the Dead), Eli Roth (Hostel) si acest Machete facut de Rodriguez insusi, care a facut atatea furori incat s-au hotarat sa faca si filmu pana la urma. Recent s-a anuntzat ca si Eli Roth s-a apucat sa-si extinda propriul trailer intr-un film adevarat, Thanksgiving. Sper ca si Rob Zombie va urma exemplul, cu al sau Werewolf Women of the SS (cu Nicolas Cage in rolul lui Fu Manchu!)

    Bine, nu stiu de ce povestesc chestiile astea, orice cititor al acestui blog, care se si respecta, ar trebui sa stie lucrurile astea, Grindhouse a fost una din capodoperele absolute ale cinematografiei moderne. Machete nu e departe nici el dar deja retzeta e familiara si nu mai are impactul pe care l-a avut Grindhouse. Pe de alta parte, nu-i lipseste nimic si e incununarea shiragului de filme cu mexicani facute de Rodriguez de vreo 20 de ani incoace (Mariachi, Desperado 1 si 2, From Dusk Till Dawn).

    Robert De Niro face un rol de geniu, incarnandu-l pe Vadim Tudor, un senator al carui platforma program se bazeaza pe expulzarea imigrantzilor mexicani din Texas si construirea unui gard electric pe granitza. Clipul promo al campaniei electorale e absolut genial, niste imagini psihedelice cu gandaci suprapuse peste imagini cu mexicani tarash prin tufisuri. De Niro e ajutat de graniceru Don Johnson (adus din serialul Miami Vice cu okelari cu tot) care si-a facut o pasiune din a impusca mexicani care dau tarcoale granitzei.

    Danny Trejo il joaca pe Machete, a carui fatza pur si simplu nu lasa loc la cuvinte (Trejo a fost dealtfel puscarias pe bune in viatza reala). Machete e un politzist distrus de sistem (=un cartel al drogurilor condus de Steven Seagal, in cel mai mare rol al vietzii sale) si e angajat sa-l asasineze pe De Niro, dar treaba iese rau si incepe un veritabil razboi intre autoritatzile texane si retzeaua de bucatari, tractoristi, gradinari, baby sitteri si vanzatori de taco mexicani care au reusit sa se integreze in societatea americana.

    Filmu e ca tablourile alea de pe vremuri in care pictau o masa plina de obiecte care simbolizau sau refereau tot felu de chestii (am uitat cum i zicea la curent, sa ma ajute cineva), adica nici un cadru din film nu e la intamplare. Pe langa Steven Seagal si De Niro, roluri secundare de exceptzie mai au Lindsay Lohan (imbracata in calugaritza sau dezbracata, dupa caz), Nimrod Antal (unguru care a regizat Kontroll si Predators, aici in rol de bodyguard ungur care face misto de imigrantzii mexicani), Tom Savini (care acu 40 de ani omora zombie cu o maceta in Dawn of the Dead, iar aici joaca rolul unui asasin pe nume Osiris), Cheech Marin (nelipsit din filmele lui Rodriguez) si tough chick Michelle Rodriguez (mexicanca razboinica din Avatar, Resident Evil, Lost, Fast and Furious). Film de top, cum ar veni.


    Micmacs


    O mostra sublima de arta vizuala din partea lui Jeunet (Amelie, Alien 4, City of Lost Children) din pacate aplicata pe o comedie de gaguri nu foarte sofisticata, dar orishicum funny. Un SF steampunk ar fi iesit genial din filmul asta, dar probabil ar fi fost prea de nisha. Pe de alta parte, nu stiu cat succes a avut chiar si in varianta asta mai populista.

    Un gagiu shomer, distrus, decide sa porneasca un razboi personal impotriva industriei de armament dupa ce incaseaza un glonte in cap fara sa moara (iar tatal sau murise mangaind o mina antipersonal). In acest scop i se alatura o gashca de homeleshi care traiesc intr-o pestera steampunk construita din resturi, in groapa de gunoi a orasului. Homelesii astia sunt niste caractere foarte pestritze si funny - o contorsionista care traieste in frigider, o ochelarista geniu al matematicii, un mosh care poate construi orice din orice, un scriitor camerunez ratat si bineintzeles Dominique Pinon, actorul favorit al lui Jeunet, aici jucand rolul unei foste glorii Guiness Book (pentru cea mai mare distantza parcursa in rolul de ghiulea umana). Oamenii astia pun la cale tot felu de scenarii de discreditare a 2 magnatzi ai armamentului, sabotandu-le fabricile si relatziile politice. De aici ies o gramada de situatzii funny, si unele gaguri cu explozii si tamponari de masini mai obositoare, dar pe ansamblu ramai uimit de cat de bine poate sa arate filmu asta (ceva intre Amelie si City of Lost Children).


    Hollywood Ending

    Unu din cele mai funny filme ale lui Woody Allen, de prin 2002. Cica Woody e chemat de una din fostele neveste sa regizeze un film nou, de comeback, dupa ce catziva ani cam frecase menta. Umilintza e cu atat mai mare cu cat producator e noul sotz al fostei sotzii. Necazu e ca Woody orbeste in timpu filmarilor dar, de teama sa nu-si piarda jobu, gaseste tot felu de solutzii sa nu se prinda lumea. Mai nasol e cu filmu, care iese cum iese regizat fiind de un orb, dar nimeni nu pune la indoiala geniul artistului pana la un moment in care isi baga presa coada sa deconspire felu in care se fac filmele la Hollywood. Finalul te face sa te prapadesti de ras, asa ca nu dau spoilere. A, si Woody Allen are un fiu metalist care mananca shobolani pe scena de amorul artei.


    Frozen


    Un horror old-school vartos, poate cam scurt (dar si la obiect) din genul ala, cum ii zice, "de sechestru", care e filmat totul intr-un loc unde niste indivizi sunt prizonieri si nu pot scapa decat cu pretzu unor chinuri groaznice. N-am mai vazut demult un film de gen asa ca am fost complet satisfacut: 3 schiori raman blocatzi in telescaunu care ii ducea in varfu partiei si toata lumea uita de ei. Stau astia o vreme in telescaun pana isi dau seama ca-s pe cale sa inghetze de frig asa ca n-au incotro decat sa caute solutzii. De sarit e cam nasol, ca e inaltzimea numa buna sa-tzi rupi shalele si dedesubt bantuie o haita de lupi, iar cablu pe care merge telescaunu e inghetzat bocna si taie in carne vie daca te atarni de el. La un momendat trece pe-acolo si Jason din seria Friday 13 (bagat la misto in film, ca dealfel in toate filmele lui Adam Green). Deci Green asta e un tanar de mare valoare care a debutat de vreo 5 ani cu Hatchet, votat debutul anului pe siteurile horror, la care i-a si facut un sequel, Hatchet 2, anu asta. Nu le-am vazut dar intentzionez musai caci acest Frozen a fost numa bun pe frigurile astea.


    Filme contra plictiselii



    Cemetery Junction
    Asta e noul film al lui Ricky Gervais (The Office, Invention of Lying), cu dialoguri de geniu dar plot subtziratec, siropos, si niste actori principali cam tembeli. Sunt si actori cool (Ricky Gervais, Ralph Fiennes, Emily Watson, Ozymandias din Watchmen) dar aia-s impinshi undeva in decor, pe posturi de scene-stealers. Din fericire au destule scene de mestecat asa ca scenariul pare doar un pretext pt a pune laolalta cateva scenete de stand up comedy.
    Povestea e cu 3 tineri engleji care sunt macinatzi intre tentatzia de a locui in satul natal, condamna ndu-se singuri la o viatza suburbana cu o cariera de salahor, versus tentatzia de a-si lua lumea in cap si a-si face un drum in viatza cu orice risc. Deci pare cam un episod din Gilmore Girls. Personajele cool sunt familiile si amicii celor 3 tineri: tatal (Ricky) si bunica xenofoba a eroului principal, sheful sau corporatist (Fiennes), un vanzator de asigurari de viatza cu o tehnica de marketing cumplita (Ozymandias). Astia fac totzi banii si, cum ziceam, au suficiente scene la dispozitzie incat chestiile misto sa domine filmul.



    The Expandables
     
    Film-eveniment, in care Sylvester Stallone a adunat spuma filmelor de actziune din anii 80 (Dolph Lundgren, Mickey Rourke, Eric Roberts, totzi 3 cam putrezi), catziva din generatzia mai tanara (karatistul Jet Li, transportorul Jason Statham), niste sportivi (fotbalistul Terry Crews, wrestlerii Steve Austin, si Randy Couture), o gagica superstar de telenovele (i-am uitat numele) si, pt un cameo excelent, pe partenerii de afaceri cu restaurante Bruce Willis si Arnold Schwarzenegger. Evident, sunt si unii mari absentzi, cum ar fi Van Damme (care a refuzat rolul sub pretextul ca filmul nu e suficient de serios pentru el), Steven Seagal (ocupat cu filmarile pt genialul Machete). David Carradine a murit anu trecut, iar Chuck Norris e pur si simplu prea batran (a trecut de 70 de ani).

    Filmul a fost mult mai bun decat speram si ofera tot ce a lipsit din Rambo 4, de care am fost partzial dezamagit. Adica are, in plus fatza de Rambo, dialoguri, unele foarte funny. Are si batai si impuscaturi. Are inamici cu dume in program (fratele ratat al Juliei Roberts in rolul unui agent CIA corupt). Are cascadorii cu avioane si sfasieri sentimentale cu o actritza de telenovele. Din pacate spre final se baga cam multzi bani in explozii si demolat de cladiri, ceea ce cam oboseste spectatorul. Dar pan la urma este un triumf pt cariera lui Stallone si o buna alternativa la filmele noi cu batai hiperkinetice, politzisti tembeli si Angelina Jolie sarind garduri. Altfel, nici o surpriza, adica singura surpriza e ca filmul asta exista. Se pare ca urmeaza si un sequel cu Bruce Willis in rolul negativ, abia astept. Apoi un remake la seria Death Wish cu Charles Bronson si biografia lui Poe, cu Stallone in rolul scriitorului.

    Filme de kkt

    KM 31
    Horror mexican copiat cu nerusinare de prin seriale americane (mai exact din serialul Supernatural). Unei mame shoferitze i se pare ca vede pe shosea un copil si din pricina aia are un accident nasol care o baga in coma pe viatza. Rudele ei incep sa investigheze si afla ca la coltzu ala de shosea, la kilometru 31, se preumbla fantoma unei mame care si-a pierdut copilu (care tot fantoma era). Colac peste pupaza sora victimei e telepata, treaba care nu intelege ce cauta in filmu asta si cui i-a venit ideea sa o bage. Deci e un episod din serialul Supernatural vorbit in spaniola si lungit nasol de tot. Contribuie la verdictul meu si faptu ca horrorurile astea cu fantome sunt cele mai nasoale din cate exista, mai ales cand n-au nici un pic de atmosfera, se petrec doar asa prin birouri si pe la margini de shosea (spre sfarsit se incearca ceva cu o canalizare sinistra). Nu stiu daca pot numara 5 filme de gen care sa-mi fi placut in viatza asta. Iar cu filmu asta nici macar nu mai pot da vina pe japoneji.