Tuesday, May 29, 2007

Filmele vorbite pe la spate

1.Nimeni nu se pricepe sa faca family-movies ca Disney (vezi Straight story, Holes, Sky high) asa ca astept sa vad fantasyul Bridge to Terabithia care are deja cronici pozitive.
2. Soderbergh a iesit cu Ocean 13, dracu sa-l ia ca m-am cam saturat, asa ca o sa-l salt, in skimb supernoirul The Good German pare sa faca totzi banii.
3.Hahahaha! In Star Trek begins o sa fie Matt Damon (Kirk), Adrien Brody (Spock) si Gary Sinise (McCoy).
4.Christopher Walken va juca rolul lui Ozzy Osbourne in biografia Motley Crue, regizata de regizoru lui Borat. Genial.
5.Forrest Gump revine dupa multa tocatura juridica, tot cu Hanks si cu Sinise.
6.Scorsese din nou alaturi de Di Caprio pentru filmul The Wolf of Wall Street. Parca filmu asta a fost facut deja, de Oliver Stone.
7.Dupa revenirea de succes cu Rocky VI, Stallone baga steroizi la 60 de ani si incepe filmarile la ... RAMBO IV: Perla Cobrei.
8.Cel mai tare film politzist ever, LA Confidential, se continua cu doua continuari: una oficiala, a aceluiasi regizor Curtis Hanson, si una neoficiala, White Jazz.
9.Ce a fost I,Zombie pt filmele cu zombie, o sa fie Vampire Diary pt alea cu vampiri. Doar ca asta e mai pe stilu sentimental in timp ce I,Zombie era cu masturbari brutale.
10.Dupa Ali G si Borat, SB Cohen s-a apucat sa faca filmu in care se incarneaza in al treilea personaj emblematic al sau, Bruno.
11.Fratzii Spierig care mi-au redeschis apetitul pt filme cu zombie cu minunatul indie-zombie Undead de acu catziva ani au trecut si ei pe vampiri, cu superproductzia Daybreakers. De data asta discutam de buget baban si de Ethan Hawke in rol principal.
12.Al Gore lucreaza la partea a doua a probabil trilogiei de documentare Inconvenient Truth. Vrea sa scoata filmu inainte de sfarshitu lumii dar si de alegeri, cu care probabil o sa coincida. Daca ar fi sa-i dam crezare, Al Gore va fi presedinte peste o lume cataclismica si plina de nenorociri. Baiatu asta ori nu stie in ce se baga, ori minte.
13.Unul din cei mai tari scenaristi ai momentului, David Mamet (Hannibal, Wag the Dog, Edmond) lucreaza la un film cu karate, Red Belt. Va fi despre un karatist care se comercializeaza cand Hollywoodu il solicita sa faca filme cu karate.
14.Neveldine si Taylor, cuplul de clipangii care ne-a dat Crank fac o epopee SF cu nimeni altu decat Leonidas din 300.
15.Primu film dintre fake trailerele Grindhouse caruia i s-a dat lumina verde este Machete, cu Danny Trejo.
16.Incepe TIFFU mitenash. Sa vad cum stau cu timpu..... Prost. Oricum, o sa avem la TIFF noul David Lynch, cartoonul japonez SF Paprika, horroru norvegian Fritt Vilt precum si marele film a lui Mungiu de la Cannes, care a demonstrat pe aceasta cale ca filmele exploitation pot sa fie bune.

Saturday, May 26, 2007












More crap
Friday the 13th 7,8

New Blood, Jason Takes Manhattan

Partile 7 si 8 ale seriei coboara standardul dupa Jason Lives, nu chiar la halul primelor filme, dar oricum. The New Blood aduce un truc nou, executat prost: Jason se razboieste cu o tanara autista cu puteri piro si telekinetice, motiv pt care filmul a fost promovat ca fiind un fel de Carrie versus Jason. Filmul se rateaza cu incercarea de a deveni grav si serios, cu plansete si mustrari de constiintza, plus o cenzura excesiva a partilor violente: no tits, no guts, no glory, nu stiu cui ii este adresat filmul in conditiile astea. Banuiesc ca nu s-a incercat recuperarea segmentului minor al publicului, fugarit de nuditatea filmelor anterioare. Este si prima incarnare a actorului Kane Hodder sub masca lui Jason.

Partea 8 isi mai revin un pic, cu un truc mult mai interesant decat anteriorul: Jason takes Manhattan. Dupa atata frecat menta prin tufe si latrine, Jason se ascunde pe un vapor si macelareste pasagerii care mergeau in excursie la NY. E nasol ca in ciuda titlului trei sferturi din film se petrece pe vapor si aventurile lui Jason in Manhattan sunt reduse la niste batai cu punkeri, plus ceva alergatura prin statzii de metrou. Se puteau face multe aici, mai ales pornind de la ideea ca in mediul urban temutul Jason e doar un banal cocalar agresiv ca atatzia altzii care asteapta printre blocurile gri. Dupa Jason Lives, e al doilea film al seriei cu valori de productie decente.

Cu asta se termina anii 80 si seria Vineri13 se incheie a doua oara, urmand a fi resuscitata din nou in anii 90 prin mutarea drepturilor la Paramount.

Wednesday, May 23, 2007













Reverse the damn' polarity!
Doctor Who sezon 3
Ep.1-6

S-au anuntat baloturile pentru premiile Hugo si Nebula. Calcand pe urmele sezonului 1, sezonul 2 din Dr.Who a fost shtampilat cu nominalizarea a patru episoade la Hugo, la concurentza cu 1 episod BattlestarGalactica si unul Stargate, plus o nominalizare Nebula (premiul a fost umflat de Howls Moving Castle). E vorba de categoria script, besigur. Pt cine vrea lista completa a castigatorilor Nebula decernate acu o saptamana, vezi http://www.sfwa.org/

Revenind, a inceput sezonul 3. ZuperDuper. Am fost obishnuit cu seriale care incep timid si capata curaj pe parcurs. M-am obisnuit ca serialele sa aiba episoade de umplutura amestecate intre episoade relevante. Nu mai e cazu, Doctor Who schimba strategia si incepe noul sezon cu impact maxim, o sharja de 4 episoade absolut geniale, cu superproductzie, efectele speciale plusate la greu si chiar un plus de coerentza in avalansha de idei. E clar, se baga bani grei in fundul serialului care tinde sa devina cel mai de succes export BBC.

In primul rand, Doctor Who s-a tzinut de cuvant si si-a tras gagica noua. In loc de pink bimbo Rose pe care a tarat-o cale de doua sezoane cu smiorcaituri si sentimentalisme si dupa ingrozitoarea partenera din Xmas Special, a venit MARTA. Da, domle, Marta e o negresa sau mulatra cu un ten perfect, sani obraznici, fund un pic mare dar imbracat cu gust, care e mereu transpirata, activa, energica si uneori cu simtzul umorului. Poate un pic si cam nesimtzita, dar oricum e in spiritul marilor eroine sidekick. Singura problema pe care o am cu actritza e ca a mai jucat si in sezonul trecut in rolul meteoric al unei gagici mutilate de Cybermen. Amanuntul a fost rezolvat cu o replica simpla in care Marta recunoaste ca a avut o verishoara cu care semana leit. Si mai tare de atat e familia Martei. Banuiesc ca odata cu Rose au fost expulzatzi din serial si hiphoperul Micky si celelalte personaje de garsoniera care intretzineau atmosfera de parodie. Aici, familia Martei e dezbinata, cu fratzi multzi, parintzi divortzatzi. Maica-sa e o negresa rasista din pricina ca barbatu a parasit-o pt o blonda si are dificultatzi in a-l accepta pe albul Doctor Who ca prieten al Martei. Si nu e vorba de diferentza de varsta, caci la cei 900 de ani, David Tennant arata mai sexy ca niciodata in tenishii lui roshii, cu freza de James Dean si parpalacu ala.

Primul episod Smith and Jones ne arata o Marta studenta la medicina si imbracata in halat alb sexy (Rose era o vanzatoare blonda imbracata in roz). Se intampla ca Doctor Who sa se interneze chiar la spitalul Martei, caci s-a stricat la burta. Dar in acelasi spital s-a internat si o vampiroaica octogenara care suge sangele pacientzilor cu un pai de baut suc infipt in jugulara. In plus vampiroaica e urmarita de o rasa justitziara de rinoceri care teleporteaza tot spitalul pe luna si vin sa-l perkezitzioneze. Foarte tari navele spatziale si costumele rinocerilor bipezi, foarte tare ritmul si adrenalina episodului dar mai ales vampiroaica cu paiul ei de baut sange si, evident, Marta the black beauty. Doctoru are sentimente de remuscare si isi mai aduce aminte de Rose la ocazii, but hell...life goes on si se mozoleste cu Marta ca sa pecetluiasca noul sezon.

Al doilea episod loveste si mai tare. The Shakespeare Code e o aluzie la Codul lui Da Vinci despre o piesa pierduta a lui Shakespeare care contzinea replici in sistem hexazecimal capabile sa deschida o poarta spre o dimensiune in care erau prizonieri Carrionites, o specie de vrajitoare care aveau sa-l inspire pe Shakespeare sa treaca de la teatrul istoric la perioada lui horror. Dar vrajitoarele nu vin sa-l inspire pe scriitor ci sa cucereasca pamantul asa ca Doctoru si Marta calatoresc in trecut sa distruga piesa lu Shakespeare. E foarte tare cand Doctoru da citate din altzi poetzi si nu-l lasa pe Shakepseare sa si le noteze. O gramada de poante pe seama lui Harry Potter si a lui Shakespeare, plus ca Marta ii pica cu tronc scriitorului care vrea sa o cumpere ca sclava.

Si cand nu parea ca se poate mai bine, episodul Gridlock e despre o lume in care oamenii traiesc intr-un etern ambuteiaj de trafic, claxonand toata viatza si incercand sa faca copii pt a atinge pragul minim de 3 adultzi care permit unei mashini sa treaca pe banda rapida. Dar pe banda rapida asteapta niste oratanii care se hranesc cu polutzia automobilelor. Ideea e beton, efectele speciale masive. E vorba de o societate abandonata de agentzii de circulatzie dar care respecta codul rutier pana la moarte intr-o monstruoasa intersectzie in care se avanseaza cu 1 kilometru pe an. Idee stralucita si cumplit de originala.

Apoi era evident ca trebuiau sa se intoarca Dalek, in dublul episod Daleks in Manhattan + Evolution of Daleks, in care se dovedeste ca Empire State Building a fost construit de Daleks ca sa recepteze raze gama de la soare pentru a transfera ADN de Dalek in victimele crizei economice din anii 30. Beat that! Oamenii flamanzi si intelectualii fara joburi dorm in corturi la marginea New Yorkului si cad pe rand victime ale rapirilor si manipularilor genetice. O rasa noua de Human Daleks apare care seamana suspect de tare cu comunistii.

Ultimul episod inaintea pauzei de juma de sezon o lasa mai moale. Lazarus Experiment e un creature feature clasic, gen The Fly, cu un mad scientist care se transforma in ganganie incercand sa reverseze procesul de imbatranire. Din pacate episodul e foarte violent dpdv sonor (horcaituri, urlete) in schimb deloc agresiv dpdv vizual. Nimic nu e mai nasol decat sa vezi oameni disperatzi horcaind fara sa vezi macar o pata de sange. Singurul film care a scapat cu smecheria asta a fost Lord of The Rings. Oricum, avem cel mai tare set de episoade din istoria serialului si o recomandare calduroasa pt cei care vor sa vada ce inseamna Dr.Who at its best.


Tuesday, May 15, 2007


They move. They breathe. They suck. Groovy!
Evil Dead

Tzin sa rememorez anul 1985 cand, cu ocazia zilei de nastere mi-a inkiriat tata o caseta VHS cu Evil Dead, care mi-a fugarit totzi invitatzii de la masa cu tortul, inclusiv pe doamna invatzatoare care mi-a marturisit ca la ce baiat premiant sunt se astepta sa am gusturi mai bune si ca mai discutam cand ma maturizez, apoi s-a dus cu mama sa se uite la Pasarea Spin, demonstratzie de maturitate.

Filmul Evil Dead, extins ulterior la trilogie, a aruncat trei pumni de praf in ochii industriasilor cinematografiei: regizorul Sam Raimi, editorul Joel Coen si actorul kult Bruce Campbell. O demonstratzie perfecta de productzie indie DoItYourself, un BlairWitch Project al anilor 80, filmul a lansat trei cariere ne-euclidiene, intortocheate, paralele si intersectate in acelasi timp:

  • fratzii Coen care nu mai au nevoie de prezentare,
  • Raimi care e azi mare scula pe bascula ca regizor al seriei Spiderman si producator a catorva zeci de succese horror de mana a doua (Grudge, Xena, Hercules, Boogeyman)
  • iar Campbell e un Jack-of-all-trades care a ajuns actor pt ca pe Raimi nu-l placeau gagicile: azi duce in carca seriale de mana a 7-a dar si roluri absolut geniale, vezi Bubba Ho-tep.
  • ar mai fi de adaugat si fratele lui Raimi, Ted dar asta sarmanu o sa traiasca veci in umbra fratelui care i-a oferit in Evil Dead cinci roluri de zombie, in Xena Printzesa Razboinica rol de oligofren si in Grudge rol de victima mutilata. Rolurile din Baywatch si Twin Peaks sunt chiar mai irelevante, oricum Ted e garantzia faptului ca nepotismul functzioneaza si in cinematografia horror.
E greu de stabilit daca primele doua filme ale trilogiei au un scenariu in sensul real al cuvantului. Dialogurile se incheie dupa 30 minute (in prima parte), respectiv imediat dupa generic , cam 10 minute de la butonul Play, in partea a doua. Din aceste motive fanii Bergman probabil vor prefera prima parte in timp ce entuziastii Cocteau ar putea trece direct la partea a doua. Pe scurt, eroul Ash (Campbell) si amicii lui se duc sa prajeasca o slanina la cabana si cand jucau ei mai bine o sheptica, din pivnitza iese Necronomiconul lui Lovecraft, atat in forma tiparita cat si in format electronic (pe magnetofon), dezlantzuind buhurile si duhurile sataniste asupra tinerilor lipsitzi de aparare. Gagicile dau ochii peste cap, sunt violate de crengi si tufe, decapitate cu drujba si isi scot matzele pe-afara in timp ce Ash tre sa-si protejeze slanina de agresiunile unor demoni care se comporta ca si colegii mei de la servici cand vine vorba de discutzii ratzionale. Partea nasoala e ca palma dreapta a lui Ash este posedata de un duh si tre sa si-o taie, legand in locul ei cea mai tare proteza pozibila, o drujba cu care taie si spanzura pana la sfarsitul filmului. Ca sa ne-ntzelegem, e filmul pe care as fi dorit sa-l fac eu, mostenire pt posteritate. Acu ma multzumesc cu blogu.

Evil Dead surprinde prin ingeniozitatea regiei, efectele speciale nerushinate care au inclus filmul pe lista prohibitziei video nasties a anilor 80 si marele Campbell care duce filmul in carca "with a straight face", de parca n-ar juca in unul din cele mai monumentale filme ridicole al istoriei. Fratele lui Raimi e imbracat intr-un cauciuc uns cu grasime si ketchup si il invoca obsesiv pe Cthulhu dintr-o pivnitza, asta din cauza ca actorii si-au bagat picioarele pe la jumatatea primei partzi si Raimi a continuat filmarile cu masti purtate de frate-su si altzi oameni la indemana.

Evil Dead originalul este de fapt un remake al scurt-metrajului Within the Woods din 78, realizat de aceeasi echipa din banii de buzunar in stil BlairWitch, a carui productie a fost oprita datorita unor erori flagrante in efectele speciale. Evil Dead 2, la finele anilor 80 este tot un remake tzinand cont ca se suprapune partial cu povestea primei parti fara a stabili o continuare logica a intrigii. Abia Evil Dead 3 (Army of Darkness) indica o continuitate epica dar din pacate lucrurile s-au oprit aici, odata cu trecerea lui Raimi din zona indie in slujba corporatistilor. Cariera sa ulterioara include filme cu superheroi (Spiderman, Darkman) dar si preferatele mele - bijuteriile sudiste in colaborare cu Billy Bob Thornton (The Gift, A Simple Plan).

P.S.1. O sa gasitzi haioasa autobiografia lui Campbell, If chins could kill: Confessions of a B-movie actor
P.S.2. Bruce Campbell tocmai a lansat propriul film My Name Is Bruce, autobiografia horror despre oroarea transformarii actorului in personajul interpretat.
P.S.3.Tot anul asta a aparut si primul musical Evil Dead pe Broadway.
P.S.4.Pt la anu este programat remakeul oficial al filmului original.
P.S.5.Daca va uitatzi cu atentzie, cam in orice film al fratzilor Coen o sa gasitzi un cameo al lui Campbell sau Raimi si invers.
P.S.6.Death-metalistii sa nu dea ochii peste cap la aceasta cronica, ci sa asculte tributul Dead by Dawn de pe primul album Deicide ori sa se duca cu invatzatoarea mea sa se uite la Pasarea Spin.

Tuesday, May 08, 2007











Afaceri infernale
Nip Tuck sezon 4


Sezonul 4 pune sub semnul intrebarii continuarea serialului. Se pare ca forurile cenzoriale au inceput sa strambe din nas pe seama instigarii la pedofilie, incest, zoofilie, transsexuali, oameni castratzi si nazisti. Unul din personaje incearca sa salveze serialul cu o replica cheie in care afirma ca actziunea se pentrece in anul 2008, deci e un serial SF.

Oricum, sezonul 4 se salveaza cu o solutzie geniala, sa atraga in fiecare episod guest stars ofilitzi si ieshitzi din focarul public care par sa se distreze de minune si sunt bagatzi in cele mai oribile roluri:
1.Catherine Deneuve vine la doftor sa-si puna cenusha amantului mort in implanturile de silicon, sa-l aiba veshnic la suflet. Doamna arata inca bine, aproape la fel de bine ca Jessica Lange la 80 de ani. Domle, astea doua sunt mai batrane decat Ozzy Osbourne!
2.Brooke Shields a facut falci si joaca o psiholoaga obsedata sexual care incearca sa-si convinga pacientzii ca sunt gay. Who gives a fukk about labels, a blowjob is a blowjob.
3.Richard Chamberlain din Pasarea Spin e un proxenet octogenar pervers care rade ca un shoarece si aduce la doftor tineri pederashti in vederea unor ajustari estetice.
4.Nu va culcatzi pe o parte dupa ce facetzi sex! E posibil ca Jacqueline Bisset si Monica DEAN Barladeanu, traficante de riniki, sa va fure organele si sa va lase un biletzel si o sticla de dezinfectant pe noptiera.
5.Peter Dinklage e piticu ala genial din Find me guilty si Station Agent. O sa mai auzim de el, face un rol beton de baby-sitter si se acupleaza cu nevasta lui Sean, cam de 3 ori mai inalta decat el. Ca in fabula cu girafa si bursucu.
6.Oricum, cireasha de pe tort e J.R. din Dallas care vine sa cumpere afacerea celor 2 doctori, nu inainte de a-si inlocui coaele artificiale cu o pereche noua, modelul Kiwi. Deci cei doi eroi doctori continua sa lucreze dar nu pe post de patroni.

Povestea se imparte pe cateva planuri, unu mai genial ca celalalt:
1.Tanaru Matt, tocmai ieshit din faza nazi black metal, se insoara cu o starleta porno scientoloaga, fosta gagica a lu taica-su, fosta gagica a lu unkiu-sau care e de fapt tot taica-su si fosta victima a chirurgului anti-estetician din sezonul trecut.
2.Sean cu nevasta-sa fac un copil din specia crab-people (vezi South Park), adica unu care n-are degete la maini. De aci, iar scandal in familie.
3.Christian se trezeste implicat in afacerile cu riniki ale Monicai Barladeanu, in spatele careia se ascunde mafia chinezeasca.
Stralucit! Din pacate tre sa asteptam pana la toamna sa vedem daca mai iese un sezon 5.

Saturday, May 05, 2007

Muzica vorbita pe la spate
- april fools-

Highlights

1. Artistul lunii este simpaticul turc cu urechi de iepure Can Oral, pe nume de artist Khan care canta ca un Peter Gabriel disco-goth. L-am gasit in lineupul festivalului de la Viena ingrijit de David Tibet / Current 93 si am zis cine pana mea o fi si asta. Videoclipul asta o sa va lamureasca. Imi place de mor. We like to party, we like to crucify.
2. Baby Dee e inca un freak din gasca de pe langa Current 93, destul de asemanator cu Antony and the Johnsons. Daca Antony e un barbat care se da drept femeie, Baby Dee pare o femeie care se da barbat ori un hermafrodit ori un orc care se da drept om. Canta la pian si harpa despre Jesus si sfarshitu lumii. Are o serie de contributzii pe albumele Antony si Current 93, dar si albume solo. Vezi aici iar daca nu te ingrozeste ideea de a asculta muzica unui om atat de urat, cauta si albumele Little Window si Love's Small Song.
3. Devin Townsend revine in fortza cu povestea extraterestrului Ziltoid the Omniscient. Nu am sesizat nimic nou, dar genul asta de retro-SF cu iz de Doctor Who pica la fix peste stilul lui Townsend solo. Un mare muzicant acest Devin.
4. Clutch a scos in sfarsit varianta finisata a albumului, dar v-am spus deja ca e misto. Cine nu-l asculta, pierde. Blues rock, stoner, sherifi si extraterestri. Ca la carte.
5. Si tot in zona asta, Stinking Lizaveta e un trio de postrockeri blueseri jazzeri si stoneri cu o femeie betziva la tobe, un chinezoi la contrabas si un grec barbos la chitari si fara voce deloc, cum ar veni complekt instrumental. Vezi un clip live aici, altul haios cu dansuri din buric aici si unul aci. Gagica de la tobe face totzi banii, cu maieul ei de tractorista si fusta aia geniala. Mare trupa, mare album Scream of the Iconoclast.
6. The Brought Low sunt mai traditzionalishti, nu le prea au cu metalul dar blues-rockul lor de shosea cu muzicutze si clape country suna relaxant si primavaratec, evoca femei imbracate in rochii cu flori si care merg dupa paine cu bicicleta si n-au nici o grija pe lumea asta. Primavara si polen.
7. Antimatter isi revine dupa lipsul cauzat de plecarea lui Patterson, fostul membru Anathema atat de indragit prin partzile noastre incat am auzit ca isi ia garsoniera pe-aici. Cu ocazia asta, trupa se transforma din proiectul aluia de la Anathema intr-o trupa care sta singura in picioare. Culmea, dupa plecarea omului, Antimatter chiar incepe sa semene cu Anathema. Asta e blestemu lu Patterson, toate trupele din care pleaca el incep sa sune ca Anathema. Mai multa chitara si voce de Pearl Jam, mai putzin trip hop si goticarii. Clip aici.
8. Manes sunt niste norvegieni experimentuoshi din aceeasi tagma cu Ulver, adica fosti blackeri transformatzi in postmodernisti, care au scos un album de tip ghiveci in care se gasesc cam de toate, dar mai ales trip hop: How the world came to an end. Interesant.
9.Aeon Spoke e noul proekt al unor tipi din trupa legendara de death Cynic, dar nu e ce credetzi, ci un rock melancolic misto care a reusit sa ma tzina deocamdata departe de noul album Porcupine Tree. Distantza Cynic-Aeon Spoke e cam distantza de la primul la ultimul album Anathema, de la cer la pamant, de la Suceava la Oxford. Va putetz lamuri cu pesa asta. Niste comerciali, vor spune unii.

Altele


1.Trouble se intorc dupa mai bine de 10 ani cu Simple Mind Condition. Cand i-am auzit ultima data erau o legenda doom metal. Astazi eticheta doom si-a schimbat in asa hal sensul incat i-as baga mai degraba la tired-metal, dar unul simpatic si pensionar. Seamana cam tare cu Black Sabbath pt binele lor, dar seamana in partzile bune. Mi-au placut niste pese.
2.Un pic mai nasol e noul album al altei legende doom metal, Candlemass, in ciuda evenimentului de a-l avea la voce in premiera pe o a treia legenda doom metal, Rob Lowe de la Solitude Aeturnus. Genu ala de doom care nici suparat nu e, nici retro, nici melancolic, cum e mai rau. Am ales doo pese de pe tot albumu cu gandu ca mai bine raman la albumul de revenire a lui Sol.Aet. daca tot e sa-mi pierd vremea cu din astea.
3.King of Leon mi-au adus aminte de tot ce nu imi place in asa-numitul indie-rock. Pe vremuri eticheta se aplica la trupe de la case de discuri independente, azi se aplica la trupe cu freze stupide, chitaristi askilopatzi imbracatzi in maieu si versuri banale dar cu fitze. Mi-am amintit si de Mars Volta cu un drum: cum sa te dai indie si sa ai contract la Universal? Fetele carora le plac baietzii artistes imbracatzi stupid si cu atitudine gay o sa aprecieze hitul asta. Albumul nou are cateva reusite dar atunci cand e nasol, e atat de nasol incat irita la matze.
4.Arcade Fire e o vrajeala indie, cu ceva iz de David Bowie (care le si face reclama), mare revelatzie si scula pe bascula daca stau sa ma uit prin topurile indie ale lui 2006 (alaturi de Arctic Monkeys, pe care n-am curaj sa-i ascult). Deci Arcade Fire astia nu sunt doar gay, ci si retro. Am gasit totusi o piesa buna cu un clip fake aici. Poate daca insist mai gasesc si altele dar macar jumatate din piese sunt dureros de generice. Curat epigoni.
5.Nine Inch Nails au un clip in care apar doi gay aici. Ok, nu e pt gay, e cu critica si propaganda care incarca la greu muzica si noul album al trupei care e complet diferit de ce ma asteptam, cam putzin rock si destul de criptic pe deasupra. Cum n-am avut vreme de rascolit prin versuri si materiale promo, am zis ca-l mai aman umpic.
6.Cam tot atata am avut vreme sa ascult si noul Marilyn Manson, Eat me, drink me care imi aminteste de prajitura din Alice in Wonderland (despre care parca trebuia sa faca Manson si un film), de Sake, de Mechanical Animals si de problemele mele cu stomacu. Ma bucur ca a lasat-o mai moale cu punku, dar parca glamu nu mai e la fel de entuziast si gothu nu e la fel de intunecat ca pe vremuri. Acuma sa zic drept, am apucat sa-l ascult o data inainte sa public postu asta. Vom reveni.
7.Am avut o luna de kkt, cu dureri de spinare si ganduri nihiliste. Asa ca nu m-am dat inapoi de la noul album Mayhem, dar din pacate suna oribil de retro. Black metal din anii cincizeci, intoarcere la un fel de radacini abisale dificil de mestecat cu o voce cumplita a fiului ratacitor ungurul Attila. E de vina si soundu infect al promoului care ma tzine inca departe de acest festin de grohaieli. Interesanta apropierea de doom metal.
8. Zoooooooooombie Executioner Groh Groh Groh. Da, a scos Six Feet Under un nou album de meditatzie stagiriana. M-as putea limita la cronica de pe Blabbermouth: Arguing about the subtle differences between SIX FEET UNDER records is a lot like debating the finer points of stepping in cow shit or pig shit. There's no doubt that you could find some to talk about, but at the end of the day, you're still standing there with shit on your shoes. Tzin minte ca aveam un coleg de facultate care se lauda ca stie toate versurile Six Feet Under si n-a stiut sa-mi zica cine canta refrenu asta: I cut your fucking head off! Albumul Commandment parca nu e asa prost ca imitatzia aia de Cannibal Corpse de dinainte da parca nici bun nu e, unde bun si prost capata sensuri cu totul aparte in context SFU. Oricum, asta e trupa unui singur album, Warpath, si a unei singure poante, Graveyard Classics. In schimb clipul e funny. Marijuana metal for the undead.
9.Tot aici ar mai fi albumul Xenosapiens a lu Cephalic Carnage, pionierii genului hydro-groh-core care a stat la baza metalcoreului modern, a genului matematic-core criptografic extreme jazz metal si a generatziei de epigoni Dillinger Escape Plan si companionii. In ciuda numelui dezarmant, e una din putzinele trupele de gen cu un sound decent si un dram de imaginatzie, canta kestii SF si horror. Un moment relevant aici.
10.Hellyeah e un proiect de metal shcolaresc american cu ala de la Pantera la tobe si ceva tineri cocalari americani. Evident ca tobele sunt aruncate ca prafu-n ochi, sunt date atat de tare incat abia auzi bassu de ele in timp ce vocalu (de la Mudvayne parca) se chinuie sa imite accentul southern a lui Anselmo. Aiurean tramvai.
11.Paradise Lost a facut ce-a facut si si-a vandut sufletul caselor de discuri cu cel mai pokemonic album pana la ora actuala, In Requiem. O incercare disperata de recuperare a fanilor cu ochelari de cal, cu un sound gretzos de retro care nu se pupa nicicum cu noul stil vocal al lui Holmes. Un gest la fel de penibil ca intoarcerea la radacini a lui My Dying Bride acu 10 ani si creca chiar mai nasol decat gestul lui Moonspell de anul trecut care avea niscaiva piese bune. Voi mai digera, dar deocamdata mi-au sarit in ochi doar sampleuri corale de trupa doom de incepatori inghesuite la disperare prin toate piesele, melodii vocale banale repetate pe dedesubtul unui bass inutil de tare care se straduie sa ascunda o chitara la care nu se mai intampla nimic. Si cel mai nasol e toba care parca e de pe Shades of God. O ciorna de album si o demonstratzie de abandonare comerciala. Vai vai, ce-am ajuns. Am gasit si doo pese bune, dar sunt prea suparat sa mai pomenesc de ele.
12.Mortiis a scos remixul albumului sau anterior, The Grudge, care nu mi-a placut defel. 100 de invitatzi (Zombie Girl, Apoptygma, Velvet Acid Christ etc.), remixuri ok, as spune ca suna chiar mai bine decat albumul initzial. Dar ramane un remix.
13.Elend face ce stie mai bine, continua trilogia cu vanturile care mananca oameni, cu titluri in franceza si atmosfera care a trecut demult dinspre gotic inspre baroc. Mult mai cizelat decat trilogia aia veche cu Tenebrele de dupa Dehors. Numa rabdare sa ai. Ceea ce nu mai am.
14.Tomahawk s-au transformat din trupa aia cu Patton la voce in inca una din jucariile lui Patton, in care primeaza in fatza muzicii macaniturile si giumbushlucurile. Astept reformarea Faith No More.
15. Iced Earth a reinregistrat niste pese cu acest vocal second hand pe care il au acuma, pt un EP preview la continuarea trilogiei cu Something Wicked, un mare album daca imi amintesc bine. EPul nu e chiar incurajator, dar poate pt ca e vorba de pese masluite. De pe albumul cu americanii mi-a placut doar CDul 2, ala in care canta Pe ei, baetzi!

Dobitocul lunii: userul metalfan Torture Killer, pentru consideratzia pe marginea dimensiunii lirice a lui Six Feet Under: Versurile unei melodii nu sunt si nu se vor a fi silogisme sau lectii de filosofie analitica, asa ca (?) iti trebuie si ceva imaginatie in interpretarea si intelegerea lor. Primele versuri din Deathklaat sunt o ironizare si bagatelizare a credintei crestine, de care Barnes arata ca nu ii e frica, iar partea a doua a versurilor arata cu se justifica atitudinea de la inceputul piesei.

Thursday, May 03, 2007

Filmele vorbite pe la spate
-aprilie-

Am fost la Fountain, un mumbo jumbo inspirat la greu de Odiseea Spatziala a lui Kubrick cu muzica mishteaux. Cica Aronofsky nu s-a intzeles cu Brad Pitt si a facut din film benzi desenate. Apoi s-a insurat cu Rachel Weisz si s-a hotarat sa faca totusi filmu. Incasarile par nasoale, cei care au facut traileru n-au intzeles filmu. De fapt e posibil ca nici Hugh Jackman sa nu-l fi intzeles. E un moment nepotrivit pt genu asta de filme, cum a fost si pt Pi la vremea lui. Requiem for a Dream a fost singurul film al lui DA care a rezonat cu vibratziile publicului modern. Oricum, vazut ca un remake la Odiseea Spatziala, mi-a placut. Am tras si cronica.

Cand eram eu mic era un mare boy band pe nume New Kids on the Block, dupa care s-au luat mai tarziu Take That, Backstreet Boys si toate gashtile astea. In grupu asta canta Donnie Whalberg si uneori frate-su, axat insa pe cariera solo sub numele Marky Mark. Acu cei doi fratzi s-au infiltrat la Hollywood. Donnie e vedeta in Saw si in serialul Band of Brothers, Marky Mark a candidat la Oscar pt rolul din Departed. Daca ma-ntrebatzi pe mine, il merita pt rolul de actor porno din Boogie Nights. Azi il gasim in Shooter la care nici nu va zic de ce m-am dus. I-am facut cronicheta sa nu treaca neadnotat. De la Fuqua mi-a placut doar Training Day si asta doar pt actori. Regizoru asta e un clipangiu ca mai totzi astia modernisti. Totusi, filmu e destul de traditzional, nimic nu iese in evidentza, totu e clar cap-coada, nu se abate nimeni de la reguli. Marky Mark trage cu pushca de la mari distantze. Intriga e cu politicieni americani, petrol si Rambo. Mai mult Bourne Identity decat Enemy at the Gates. Patriotzi trashi in tzeapa, razbunarea-i arma prostului.

E clar criza de scenarii, altfel nu pricep de ce s-au facut doua filme identice despre Truman Capote la doar cateva luni distantza, Infamous si Capote. Eu m-am uitat doar la Capote, pt ca-mi place cum Seymour Hoffman joaca roluri de pederashti, vezi Boogie Nights. Desi Capote era pederast filmul nu bate pe ideea asta ci pe munca de lamurire depusa de scriitor pentru a smulge sentimente si adevaruri de la un cuplu de cremenali amenintzatzi cu spanzuratu. Adica scriitoru le promite marea si sarea ca sa-si scrie cartea cu care face o gramada de bani, apoi isi baga picioarele. Filmu e cam lent pt ca graviteaza in jurul rolului de Oscar al protagonistului si bine face.

Good Night and Good Luck se prezinta ca o productzie Warner Bros independenta. Cum potzi sa fi produs de WB si sa fii indie? In fine, filmu a avut nominalizari Oscar la greu si arata super, alb-negru si noir pe alocuri, cu actori incruntatzi mereu care fumeaza ca locomotivele sa incarce filmu cu stres si apasare. Deci filmu ni-l arata pe Clooney ca pe un regizor/scenarist/actor beton (recomand si al sau Confessions of a Dangerous Mind cu scenariu de Kaufman) iar povestea este una veche, actuala si eterna. O mana de oameni de presa au facut un talkshow cu replici acide si s-au pus de-a curmezishul vanatorii de vrajitoare comuniste lansata de Big Brotherul senator McCarthy, un infect care acu 50 de ani baga oameni in pushcarie pt te miri, de spaima comunistilor. Cam prea serios pt gusturile mele dar farandoiala un film necesar o data la catziva ani.

Marele om Steve Buscemi face pe regizorul in timpul liber. Dupa interesantul Animal Factory cu Antony and the Johnsons si Mickey Rourke transsexual, a revenit anu trecut cu Lonesome Jim un film simplutz dar simpatic cu fratele lui Ben Affleck si cu Liv Tyler in rol de femeie cu mintea simpla dar plina de sentimente. Deci fratele asta a lui Affleck e Lonesome Jim care si-a ratat viatza la orash si se intoarce la mama si la tata sa traiasca pe banii lor si eventual sa lucreze intr-o fabrica si cum se acomodeaza el cu viatza la tzara si ce dileme si remushcari are el. Simpatic si dragastos.

In acelasi asentiment similar am revazut si What's Eating Gilbert Grape marele film cu o mama-balena care creste copii pe harnicul Johnny Depp si pe retardatul adolescent Leonardo di Caprio. E film despre viatza la tzara, nazuintze si retardatul di Caprio. Oricum, un mare film al lui di Caprio dar si al regizorului Lasse Hallstrom (Chocolat, Cider House Rules).

A trebuit sa umblu 10 mari si 10 tzari sa gasesc un DVD cu Iron Weed, si ala neprelucrat si cu titraje in germana si sunet prost in engleza. Deci mi-a luat cam 10 ani sa revad acest mare film a lu Babenco, ecranizare dupa Pulitzerul lui William Kennedy, cu nemuritorul cuplu de Oscar Jack Nicholson-Meryl Streep in roluri de cershetori flamanzi din perioada depresiei crizate din anii 30. Mai joaca si Tom Waits cu o replica fantastica: I got cancer! It's the only thing i ever got! Deci cershetorii astia stau la cozi la supa, rememoreaza amintiri de cand erau oameni normali la casele lor si isi taie picioarele unii altora ca sa-si fure papucii. Iar contra plictiselii lucreaza pe post de gropari si au vedenii cu zombie sacaitori. You...you fukkin dead people! Oribil.

Tot codindu-ma sa ma uit la Scanner Darkly am facut un maraton de ecranizari Philip K. Dick care, in caz ca nu stiatzi, e scribul meu preferat din SF, taticul cyberpunkului, a romanelor schizofrenice religioase, a crizei identitatzii si a tot ce inseamna realitatzi alternative, la mare moda de la Vanilla Sky/Matrix/Dark City incoace si daca-m datz voie, o influentza majora asupra serialului Lost. Am inceput in fortza cu minunatul basm SF Minority Report, un all time favourite in materie de SF clasic, un tur de fortza in care Spielberg il fugareste pe Tom Cruise de mama focului spre concluziile obsedante ale lui Dick.

In mare parte similar dar mai eftin e si Impostor, in care fugaritul e Gary Sinise, actorii si regizorul sunt de pe la Hallmark, iar recuzita e exact cea din Starship Troopers. Pentru cine-l stie pe Dick, finalul e previzibil de imprevizibil. Pt cine nu-l stie, filmu e un adrenaline rush reusit.

N-o sa credetzi, dar tot cu unu care fuge e si Total Recall, una din ecranizarile mai cheesy asa. Aici fugaritul e Arnold iar regizorul e Paul Verhoeven, vedeta hollywoodiana careia i-a apus steaua cu Starship Troopers si s-a refugiat in patria natala unde a devenit la loc regizor european independent (vezi recentul Black Book/ Zwartboek). Acuma pe Total Recall il cam stie lumea, ne-a bucurat adolescentza la multz dar azi nu mai e ce era mai ales datorita efectelor speciale destul de nasoale chiar si pt vremea aia.

Cum fuga e elementul cheie, nu e de mirare titlul Blade Runner. Pana una alta am amanat revederea sa pt un maraton Ridley Scott, care o sa se intample intr-o zi cu soare. Si am sarit si peste Paycheck, pe care il aman pentru un maraton Ben Affleck care probabil nu se va intampla niciodata. Oribil Paycheck asta, film cu karate dupa PKD, inadmisibil. Din pacate am intzeles ca tot in zona asta se invarte si recentul PKD cu titlul Next si cu Nicholas Cage, al regizorului unuia din filmele XXX.

In schimb mi-a fost drag sa revad Screamers, al unui regizor TV canadian, cu un scenariu misto al lui O'Bannon (Alien, Return of the living dead), in care niste mineri de pe alta planeta fumeaza tzigari anticancerigene, asculta muzica si se razboiesc cu robotzi replicantzi de identitate, alta obsesie PKD. In intentzia originala, minerii trebuiau sa fie sovietici iar robotzii americani.

Cum nu ma saturasem sa-l vad pe Tom Cruise alergand am zis sa vad si Mission Impossible 3, in regia lu JJ Abrams (Lost) si cu Seymour Capote Hoffman in rolul evil. Filmul urmeaza trendul actual de a transforma filmele cu superheroes in filme psihologice. Vorba lui Spiderman: With great power comes great responsability. Sper ca Spiderman 3 sa salveze genul.