Wednesday, November 24, 2010

History is a lie agreed upon
























East of the Sun and West of the Fort Smith 
de William Sanders

Pedigree:
- Premiul Sidewise, nominalizari Nebula, Hugo, Locus (pt. nuvela The Undiscovered) 
- Premiul Sidewise (pt. povestirea Empire) 
- nominalizare Nebula (pt. povestirea Dry Bones) 
- nominalizare Locus (pt. povestirea Jennifer, Just Before Midnight)

Cred ca William Sundown, pe numele de scena William Sanders, e singurul indian Cherokee de pe planeta care scrie SF. Pe langa asta, mai e si istoric, dansator de pow-wow si karatist pe deasupra. Cariera lui nu e prea lunga, a debutat cu cartzi non-fiction despre vaslit si calatorit cu bicicleta, apoi in anii 80 s-a orientat spre istorii alternative, iar in anii 90 s-a reorientat spre romane western dar, la solicitarea lui Zelazny, a experimentat si proza scurta, specializandu-se pe istorii alternative si westernuri postapocaliptice.

Cu ocazia aparitziei volumului de fatza, care cuprinde aprox. toata proza scurta a lui Sanders, autorul a declarat ca scurta sa incursiune (de vreo 20 de ani) in lumea SFului se opreste aici si restul vietzii si-o dedica publicarii unor cercetari de istorie a amerindienilor cu care si-a ocupat timpul liber. Asa ca e ultima ocazie sa-l mai prindeti "in print". Din fericire, East of the Sun..., la cele 600 de pagini ale sale, include si cuprinsul celor doua culegeri "out of print" ale autorului, Are We Having Fun Yet? si Is It Now Yet? deci e alegerea ideala pentru a capata o imagine clara si completa asupra operei lui Sanders.

Titlurile astea "mucalite" sugereaza specialitatea lui William Sanders: umorul. Amestecat cu temele predilecte western si cu preferintza autorului pentru istorii alternative, m-a dus cu gandul spre Joe Lansdale, care a cochetat si el cu genul. Pana la urma diferentzele intre cei doi sunt destul de mari: Sanders nu scrie la fel de bine ca Lansdale dar sta mai bine cu imaginatzia si spiritul speculativ. Umorul lui Sanders e mai cuminte, mai apropiat de satira lui Vonnegut/Pratchett, si nu aluneca inspre horror si (steam)punk cu verva cu care o face Lansdale. Am impresia ca autorul cu care se aseamana cel mai si cel mai tare e texanul Howard Waldrop, parintele istoriilor alternative umoristice in format short. Impresioneaza si faptul ca, atunci cand isi propune, autorul scrie si chestii tragice, in special distopii sinistre.

Am impartit cuprinsul in 2 categorii, care se muleaza aproximativ pe cuprinsul celor 2 volume mai vechi inglobate in cartea de fatza:

A. Povesti cu indieni Cherokee:

  • The Undiscovered (finalista Hugo, Nebula, Locus, Sturgeon si castigatoare a premiului Sidewise pentru istorii alternative): Pe la 1500, indienii Cherokee gasesc un englez flamand, supravietzuitor al unei corabii esuate. Ii dau de mancare, il folosesc drept sclav, apoi prind drag de el si il boteaza William Spearshake din pricina felului in care folosea sulitza. Spearshake le invatza limba si incepe sa-i distreze scriind si punand in scena piese de teatru, cu precadere una despre Hamlet, fiul unui mare shef de trib. Geniala poveste;
  • Dry Bones (finalista Nebula, Locus): niste rednecksi descopera intr-o pestera un schelet fosilizat, ucis de o sulitza neanderthaliana. Problema e ca scheletul e imbracat in salopeta si cizme. Alta problema e ca pestera se afla pe moshia unui indian betziv si refractar la incercarile cercetatorilor de a deslusi misterul salopetei neanderthaliene;
  • Elvis Bearpaw's Luck: Intr-o America postapocaliptica in care albii si negri au fost decimatzi de pe fatza pamantului de un virus, o comunitate Cherokee incearca sa conserve traditziile pre-apocaliptice si, cu ocazia unei serbari campenesti, organizeaza o partida de Bingo;
  • Going after Old Man Alabama: Un vraci Cherokee incearca sa calatoreasca in timp pentru a-l opri pe Columb de la descoperirea Americii;
  • Words and Music: Un vraci Cherokee, inarmat cu o chitara facuta din otzelul masinii in care a murit Hank Williams, se duce sa salveze de la pierzanie o biserica crestina cazuta sub vraja unui cantaretz de country satanist;
  • The Scuttling: un corporatist xenofob isi calca peste mandrie apeland la un vraci Cherokee ca sa-l scape de o invazie de gandaci, dupa care refuza sa-l plateasca, cu consecintze tragice (si un pic metafizice);
  • Ninekiller and the Neterw: Scrisa pentru un tribut Roger Zelazny la moartea acestuia, e cu un indian Cherokee care nimereste in Egipt unde se intalneste cu Anubis, Hathor si altzi zei de pe-acolo;
  • Smoke: O poveste mystery fara elemente fantastice, cu indieni Cherokee investigand asasinarea unui cetatzean de-al lor;
  • When this World is all on Fire: O distopie eco mai sobra despre incalzirea globala, in care albii supravietzuitori a diverse calamitatzi naturale (uragane si cutremure cronice) incep sa invadeze rezervatziile indienilor Cherokee;
  • Tenbears and the Bruja: O poveste scrisa pentru o antologie erotica, despre un vraci Cherokee si o vrajitoare care-s alungatzi dintr-un sat si fac sex animalic pe o faleza. Animalic la propriu, in sensul ca se transforma in bizoni;
  • At Ten Wolf Lake: Intr-un viitor oarecare, diverse specii hominide (Yeti, Sasquatch, Big Foot etc.) au iesit din paduri si au inceput sa se integreze in societatea umana, intampinand reactzii xenofobe. Tema e usor similara cu cea din serialul True Blood, doar ca fara vampiri;
B. Povesti fara indieni Cherokee, ceva mai sobre, mai putzin umoristice, unele chiar sinistre, demonstrand ca Sanders nu e incorsetat in temele sale preferate si asigurand volumului o diversitate foarte satisfacatoare:
  • He did the Flatline Boogie and He Boogied Down the Line: Intr-un viitor apropiat, cel mai cool drog este Necrodone, care te baga in moarte clinica cateva ore, dupa care te aduce inapoi. Pentru clientzii respectabili, dealerii de Necrodone pun la dispozitzie chiar clinici clandestine (ce functzioneaza atat pe post de motel unde potzi muri linistit pentru cateva ore, cat si pe post de bordeluri pentru necrofili). Creca e cea mai sinistra din toata opera lui Sanders;
  • Bloody Cowards: Intr-un viitor oarecare se pune la punct o tehnologie de calatorit in trecut prin ocuparea temporara a corpului unei persoane din trecutul cu pricina. Miliardarii in cautare de senzatzii tari se dau in vant dupa chestia asta, doritori sa traiasca pe propria piele momente epocale cum ar fi o partida de sex intre JFK si Marilyn Monroe sau asasinarea lui Jesse James;
  • Creatures: Intr-un viitor in care oamenii nu mai imbatranesc si sunt nemuritori, moartea a devenit un concept abstract, nimeni nu are voie sa aiba copii, biosfera e varza, animalele pe cale de disparitzie. Sperantza se arata sub chipul unei batrane iehoviste, descoperita intr-o comunitate izolata de "muritori" care refuza tehnologia ce asigura nemurirea. Partea tricky e ca nu-mi dau seama daca povestea e distopie sau utopie;
  • Jennifer, Just Before Midnight: Un scriitor de SF ratat agatza o gagica la o conventzie SF. Desi gagica pare o pitzipoanca, stie o gramada despre SF si pare foarte citita. But there's a trick to it;
  • Looking for Rhonda Honda: Un detectiv e insarcinat cu recuperarea Presedintelui SUA, care a fugit in lume, si-a schimbat sexul si s-a ascuns intr-o comunitate de bikeritze lesbiene;
  • Billy Mitchell's Overt Act: Scrisa pentru o antologie militara editata de guru-ul istoriilor alternative Harry Turtledove, e despre generalul Billy Mitchell (parintele aviatziei SUA) care, in loc sa-si dea demisia dupa Primul Razboi Mondial (cum zice istoria), si-ar fi continuat cu succes cariera si, ani mai tarziu, ar fi reusit sa castige confruntarea de la Pearl Harbour, dand istoriei si relatziilor Americano-Asiatice un cu totul alt curs;
  • Empire (premiata cu Sidewise Award): scrisa pentru al doilea volum al antologiei lui Turtledove, e despre un fictiv Imperiu American condus de Napoleon pe la 1800, imperiu creat in urma castigarii Razboiului de Independentza atat fatza de Frantza (?) cat si fatza de Anglia. Povestea descrie ultimele zile ale Imperiului American, din perspectiva sclavului personal al lui Napoleon, care asista la Batalia de la New Orleans in care fortzele orchestrate ale flotei lui Lord Nelson si ale Ducelui Wellington il pun cu botul pe labe pe Napoleon si restabilesc statutul de Colonie Britanica a Americii, in timp politicienii de la curtea lui Napoleon (diversi presedintzi si politicieni americani din istoria reala a SUA) se autoexileaza in Vestul salbatic. Friggin complicated, a trebuit sa consult wikipedia privind istoria Razboaielor Napoleoniene si a Razboiului de Independentza ca sa pricep tot shpilul si inca n-am prins toate mistourile la adresa inaltelor figuri ale vremii;
  • Il Duce: in ultimele zile ale Berlinului nazist, 2 ofitzeri SS sunt trimisi in trecut sa-l asasineze pe Mussolini, considerat de Fuhrer principal responsabil pentru infrangerea Reichului. Cand erau pe cale sa execute misiunea, ofitzerii SS se ciocnesc de 2 evrei venitzi din alt viitor, trimisi de Einstein sa modifice modificarea;
  • Sitka: Istorie alternativa in care Jack London si Lenin se intalnesc in Alaska sa puna la cale un atac terorist asupra navei acostate Brandenburg, mandria flotei germane. London e un cautator de aur falit, iar Lenin, proaspat iesit din puscariile siberiene, spera ca actul terorist sa provoace un Razboi Mondial (Primul) care sa-i faciliteze initzierea Revolutziei Socialiste. Planurile lor sunt impiedicate de 3 prostituate rusoaice care au calatorit in timp sa-l convinga pe Jack London sa se lase de terorism si sa se apuce de scris;
  • Not Fade Away: Istorie alternativa scrisa tot pt antologiile lui Turtledove, in care generalul MacArthur, unul din eroii zonei Pacific din WW2, cade prizonier pe mana japonezilor si isi petrece ultimele zile in lagarele japoneze din Filipine;
  • Amba: Inca o distopie ecologista, cu chinezi invadand Siberia care, in urma incalzirii globale a devenit numa buna de locuit; localnicii se opun si organizeaza militzii pt oprirea invaziei emigrantzilor chinezi;
  • Acts: O poanta cu un impresar de show bizz intergalactic care ii rezolva unui extraterestru un turneu de stand up comedy pe Pamant. Doar ca nimeni nu rade la poantele respective iar la sfarsit extraterestrul e crucificat;
  • Going to See the Beast: O distopie post-apocaliptica la propriu, in sensul ca vine Apocalipsa oficiala din Biblie, o parte din oameni se ridica la ceruri si altzii raman pe Pamant. Astia ramasi in urma incep sa se reorganizeze sub conducerea Antichristului. Povestea e cu 2 derbedei care se duc in audientza la Antichrist;
  • Angel Kills: Un SF mai simplut cu niste aviatori militari insarcinati sa vaneze niste ingeri care si-au facut un obicei din a ataca avioane de pasageri;
  • The Contractors: Satana si Dumnezeu se simt amenintzatzi de terorismul musulman si platesc un profesionist sa-l discrediteze pe Bin Laden cu niste poze porno falsificate (nu e pomenit numele lui Bin, dar sunt o gramada de referintze la evenimentele post 9/11).

Nu sunt mare specialist in istorii alternative, dar am remarcat o obsesie a autorilor de gen pentru speculatzii politice aride pornind de la ipoteza ca Al 2-lea Razboi Mondial a fost castigat de Hitler. Pe locul 2 ca si frecventza a temei este ipoteza ca Razboiul de Secesiune a fost castigat de sudisti. Dupa care vin alea cu Imperiu Bizantin sau Roman care-s un pic mai interesante, dar nu foarte. William Sanders ofera o alternativa sanatoasa la aceste clisee, o alternativa care lasa loc la speculatzii hazlii si, limitandu-se la proza scurta, n-apuca sa te plictiseasca cu intrigi politice si strategii militare. Prin asta, se alatura (repet) lui Lansdale si lui Howard Waldrop, care si ei au cochetat cu genul desi la ei e mai mult steampunk decat istorie. Trebuie pomenit in aceeasi categorie si Kim Newman, cu cele doua cicluri ale sale: istoriile alternative in care comunistii cuceresc SUA (ciclul de povestiri Back in the USSA) si cele in care vampirii castiga Primul Razboi Mondial (trilogia Anno Dracula). Daca stau sa ma gandesc foarte foarte bine, cred ca si Discworldul lui Terry Pratchett e istorie alternativa. Chiar si unele manualele de istorie de pe la noi.

P.S. Volumul de fatza a aparut la editura Verei Nazarian, Norilana Books, intr-o editzie hardcover festiva, aratoasa si ieftina. Coroborat cu retragerea lui Sanders din industrie, gasesc ca e un volum-eveniment.

- plusuri: umorul fin, documentat istoric, calitatea de retrospectiva de cariera volumului, diversitatea si grosimea (am tot citit la ea aproape 1 an, cam o poveste pe saptamana sa nu se termine prea repede)
- minusuri: la un cuprins de 26 de povestiri, am gasit vreo 5-6 slabe, o proportzie impresionanta pentru o retrospectiva de cariera
- recomandare: amatorilor de istorii alternative si westernuri postapocaliptice; fanilor autorilor de alt-history dotatzi cu simtzul umorului (Waldrop, Lansdale, Newman, Pratchett)

Wednesday, November 17, 2010

Barbati fara neveste


Wilson 
de Daniel Clowes

Wilson e un cinic divortzat, sociopat, care traieste singur cu un caine, fara prieteni, fara job (din banii lasatzi de parintzi). Toata ziua se plimba prin urbe si cafenele acostand oameni si comunicandu-le judecatzi de valoare la adresa societatzii. Din cand in cand se relaxeaza trimitzand prin poshta colete anonime cu kktul catzelului sau. Simtzind ca i se apropie varsta a 3-a, intr-o buna zi porneste intr-o odisee de a se descoperi pe sine, pe sotzia care i-a dat papucii si pe fiica cu care aceasta era gravida cand i-a dat papucii. Isi lasa catzelu in grija unei vecine si isi ia lumea in cap.

Isi descopera nevasta grasa, heroinomana si cu un tatuaj cu "Property of Big Dick Daddy" pe spate. Fiica, si mai obeza, a fost adoptata de o familie instarita si isi uraste viatza. Wilson le ia pe amandoua si le plimba prin paduri incercand sa le explice rostul vietzii si bucuria familiei reunite. Evident, visele ii sunt curmate destul de abrupt dar nu va zic mai multe sa nu va stric bucuria. Volumul se gaseste inca pe amazon.

Dincolo de povestea in sine, este foarte crunt modul in care Clowes alege sa o prezinte, folosind o tehnica BD inspirata de comicsurile pentru copii cu Garfield: fiecare pagina e impartzita in vreo 6 panouri din care primele 5 prezinta settingul unei situatzii cotidiene (eroul intrand intr-o cafenea sau plimbandu-si cainele sau etc.), iar ultimul panou al paginii ofera THE PUNCHLINE, o replica care la Garfield avea scop umoristic, la Wilson o simtzi ca pe o palma peste obraz. Tehnica asta da un ritm de mare efect povestii - ai impresia ca citesti o colectzie de bancuri, doar ca poanta de la finele fiecarui banc nu te face sa razi, ci sa te simtzi prost si contribuie la settingul tragic al bancurilor de pe paginile urmatoare.

Pe Clowes l-am mai recenzat de cateva ori: Pussey, Caricature, 20th Century Eightball si Ice Haven. Pe scurt, e scenaristul a doua filme esentziale pt cei care vor sa intzeleaga mecanismele lumii in care traim: Ghostworld si Art School Confidential. E autorul revistei de benzi desenate Eightball, din paginile careia au fost culese titlurile mai sus pomenite, alaturi de David Boring (titlu aflat in Top 10 comics of all-time al revistei TIME).

Pe masura ce a prins gustul filmelor, Clowes s-a lenevit foarte tare si au trecut mai bine de 5 ani de la ultima aparitzie a revistei ce i-a gazduit opera (Eightball). O vreme si-a pierdut-o alaturi de Michel Gondry (Eternal Sunshine of the Spotless Mind), cu care a conceput un blockbuster SF distopic si umoristic (ecranizare dupa cyberpunkerul Rudy Rucker) al carui buget de 150 milioane n-a vrut nimeni sa-l finantzeze. Sunt zvonuri ca colaborarea cu Gondry va continua, dar pe un alt scenariu, mai fezabil.

Wilson e opera de revenire in fortza a lui Clowes, intr-un volum subtzirel dar cu format mare (pe stilul de album hardcover francez). E una din cele mai deprimante cartzi pe care le-am citit vreodata, undeva in aceeasi categorie cu Shortcomingsul lui Tomine. Cred ca am spus asta despre fiecare din cartile lui Clowes, dar se pare ca la el totul merge din lac in putz. In Wilson, autorul isi bate joc de propriul personaj la modul cel mai realist cu putinza, adica asa cum isi bate joc si soarta de oameni.

Slava domnului, nu va trebui sa asteptam inca un cincinal pt urmatorul volum al lui Clowes. Pentru 2011 s-a anuntzat un hardcover cu Mr.Wonderful despre care autorul amenintza ca ar fi o poveste de dragoste (probabil una horror). Un alt volum foarte interesant, editat de Universitatea Mississippi, e Conversations with Daniel Clowes si contzine peste 200 de pagini de interviuri cu autorul (creca toate pe care le-a dat vreodata), pe toate temele, de la autobiografie la sfaturi pentru tinerii autori BD.

- plusuri: tehnica narativa desavarsita, amar existentzialist de prima clasa
- minusuri: grafica foarte simplificata, chiar si pt standardele lui Clowes care n-a fost niciodata mai mult decat un caricaturist la nivel grafic
- recomandare: celor pe care ii bantuie midlife crisisul dar si celor mai tineri care ar trebui sa se pregateasca pentru el

Tuesday, November 09, 2010

Filmele vorbite pe la spate - octombrie 2010

Filme musai

Cell 211

O surpriza majora din partea spaniolilor, campion al premiilor Goya de anul asta (Oscarul spaniol), venit din partea unuia Daniel Monzon de care mai vazusem mai demult ceva SFuri spaniole austere. Cell 211 n-are nimic SF, e film de pushcarie, dar spre deosebire drame "pe indelete" gen Shawshank, Oz etc., asta are un spirit de reality show, se petrece tot in vreo 24 de ore, e filmat cu camera digitala, are un ritm alert (dar nu hiperalert, ci tensionat) si unu din cele mai bine dozate suspansuri pe care le-am vazt in ultima vreme.

Filmu incepe cu un inspector de puscarie in prima zi de servici, care se preumbla prin aripa dezaxatzilor si cremenalilor de ultimu hal, si cum se plimba el asa ii pica ceva in cap si se baga intr-o celula goala sa isi revina. Pana sa-si revina el, are loc o rascoala a puscariasilor si colegii nu mai apuca sa vina dupa el sa-l scoata. Dar nici puscariasii nu-l cunosc, ca era in prima zi de servici. Cum era baiat destept, isi ascunde repede papucii, cureaua si sacou', si iese din celula goala sustzinand ca si el e dintre puscariasi dar e mai proaspat, venit din alta aripa. Seful puscariasilor, o bruta nasoala care seamana leit cu vocalu de la Grand Magus, se uita la el mai crucish, parca nu i-ar venit sa-l creada, dar nici n-are de ce sa nu-l creada. Fara papucii si sacou arata cam nasol, era cam neras (din principiu), budigai n-avea pe el (dintr-un principiu al nevestei), bashka era si lovit la cap (sustinand ca s-a batut cu gardienii). Si uite-asa incepe un joc de-a soarecele si pisica in care eroul devine preten la catarama cu brutele care conduc revolta, si in acelasi timp nu stie cum sa faca sa scape de-acolo fara sa se prinda careva ca i-a fraierit. Miza revoltei sunt niste teroristi din Tzara Bascilor, care in mod normal nu e voie sa fie tzinutzi in acelasi loc cu dezaxatzii (datorita nu stiu carui legamant guvernamental), iar puscariasii amenintza sa dea aspectul in vileag spre presa, ba sa-i mai si omoare pe teroristi. Puscarie, puscarie, dar totu pana la dragostea de patrie!


Filme contra plictiselii

The Kovak Box


Ca tot veni vorba de Daniel Monzon, mi-am amintit de un film SF de-a lui vazut acu vreun an, pe care am uitat sa-l pomenesc pe blog. Asta nu e nici pe departe atat de bine strunit ca cel de mai sus, da e simpatic orishicum, un thriller supranatural cu actori spanioli chinuindu-se sa vorbeasca engleza. Creca v-am mai spus, in Spania s-a cladit o intreaga industrie SF, fantasy si horror in jurul festivalului Sitges si a unor case de coproductzie americano-spaniole care finantzeaza filme mai independente asa. Uneori sunt filme spaniole suta la suta, alteori mai lucreaza cu regizori sau actori american sau ii pune pe totzi actorii sa vorbeasca in engleza. Printre regizorii americani care s-au lansat pe filiera asta e Brad Anderson (Mashinistu), printre regizorii spanioli ii pomenesc pe Balaguero (Rec) sau Iglesia (Perdita Durango), iar dintre filmele facute de spanioli dar cu actori principali americani pomenesc FragileOxford Murders si acest Kovak Box.

Asta cu vorbitu in engleza poate parea un pic nasol, e ca si cum ai face filme romanesti in care ai obliga actorii sa vorbeasca in engleza. Pe de alta parte, actorii principali sunt de regula americani , in plus totdeauna mi s-au parut sexy spanioloaicele care se chinuie cu engleza si cam toate filmele astea exploateaza trucul (aia de facea taietzei in Oxford Murders, aia de facea cafea lui Mashinistu, etc.) Este o tipa din asta si in Kovak Box. In fine, aici e vorba de un scriitor SF venit in Spania care incepe sa remarce o suita de sinucideri in serie ce par toate declansate de ascultarea piesei Gloomy Sunday. Mai e implicat si un mad scientist ungur pe nume Kovacs (pocit de americani in Kovak). Mai multe spoilere nu dau, e un thriller SF fara efecte speciale, cam shaizecist si naiv (are ceva din stilul recentului The Box), de aici si senzatia ca te uiti la un episod mai lung de Twilight Zone. Dar oricum mi se pare foarte relaxante thrillere astea spaniole.

Avalon


Un film din generatzia de aur a filmelor despre realitatile virtuale aparute cu duiumul acu 10 ani (Dark City, Matrix, Existenz, etc.) pe care l-am ratat la momentul prezentarii sale in prima editie a TIFFului clujean. Poate unii shtitzi, la aparitzia lui Matrix a fost un mic scandal legat de presupusa inspiratzie a filmului din franciza manga Ghost in the Shell, publicata incepand de la finele anilor 80 si ecranizata in mai multe lung metraje de animatzie, seriale TV si jocuri video, primul dintre ele, din 95 fiind regizat de un anume Mamoru Oshii, devenit intre timp lider de scoala cyberpunk in Japonia si unul din cei mai respectabili regizori de animatzie SF serioasa (autorul singurei animatzii nominalizate la Palme D'Or, adica Ghost in the Shell 2). Fratzii Wachowski au recunoscut ca animatiile lui Oshii i-au inspirat in crearea trilogiei Matrix, dar Oshii a trebuit sa traiasca cu  multzumirile si frustrarea pionieratului (nu mai vorbesc de autorul benzii desenate originale, pe care l-a uitat lumea cu totu - Masamune Shirow). Asa ca a decis sa-si mai potoleasca frustrarea filmand propria sa versiune de Matrix, acest Avalon, una din putzinele tentative ale lui Oshii de a face filme cu actori.

Cel mai dubios (si interesant) lucru e ca filmu e polonez, filmat in Polonia, cu actori polonezi si dialoguri in poloneza. Regia si echipa tehnica sunt japonezi. Si ideea, care e atat de puternic scufundata in jargon de gamer incat face filmul dificil de urmarit de catre cineva care nu e geek ori n-a jucat macar un RPG la viatza lui. Asta e punctu slab al filmului, e cel mai geekish dintre toate filmele de soiul asta. Probabil si cel mai ieftin, efectele speciale sunt cam austere dar nu nasoale, adica se potrivesc in povestea filmului, avand in vedere ca cea mai mare parte din scene sunt, teoretic, nivele ale unui joc video gen Counterstrike la scara planetara (prefigurand cu ani buni inainte moda World of Warcraft) care reuseste sa acapareze pe toata lumea si in care punctele facute pot fi convertite in bani, asa ca unii isi dedica integral viatza participarii la joc. Problema e ca de la o vreme gamerii astia nu mai stiu cand sunt in joc si cand in afara lui asa ca realitatea incepe sa scarztaie pe la cusaturi. Avalon n-a avut mare succes nici atunci (Counterstrike aparuse dar nu devenise un fenomen), iar acu cam aluneca in uitare (mai ales ca sta sa explodeze blockbusterul oarecum similar Tron), asa ca ramane proiectul frustrat al unui pionier care n-a stiut sa profite de pozitia de avangarda (relativ, caci animatziile sale n-au trecut chiar neobservate).

The Experiment


The Experiment e remakeul lui Das Experiment, filmu care l-a pus pe harta pe neamtzu Oliver Hirschbiegel (Untergang, Invasion). Varianta americana e facuta de creatorul serialului Prison Break care pare-se are un fetish pt puscarii. Ambele filme se bazeaza pe un roman care la randul lui se bazeaza pe un experiment psihologic facut la Stanford in anii 70: au bagat in puscarie doua echipe de oameni cumsecade, una imbracata in gardieni si una in puscariasi, sa simuleze cum ar veni o puscarie cu cateva reguli stricte dar nu cine stie ce - sa nu comenteze, sa nu se bata, sa pape tot din farfurie, sa respecte rutina de puscarie. In cateva zile, subiectii s-au identificat atat de bine cu personajele incat au inceput sa-si faca chestii nasoale rau, cum ar fi ca aia in uniforma sa se pishe pe aia in zeghe, iar aia in zeghe sa organizeze o revolta prin care sa-i uzurpe pe paznici. Din experiment a reiesit in mod foarte nasol disponibilitatea omului de a face role-playing pana la identificare totala, in special cand rolurile reflecta un raport de putere.

Varianta americana ii are pe Adrien Brody ca lider al pushkariasilor si pe Forest Whitaker (care a slabit enorm) ca lider al paznicilor. Filmu mi s-a parut cam sec, dar creca din cauza ca stiam tot ce avea sa se intample si scenariul se tzine destul de aproape de versiunea nemtzeasca, desi in aia parca au mai fost si niste scene in pus destul de relevante, mai spre finalul filmului.

Repo Men

Repo Men e versiunea mai serioasa a minunatului musical horror Repo - The Genetic Opera, cu Sarah Brightman si Paris Hilton daca va putetzi imagina asa ceva, un fel de Jesus Christ Superstar al horrorului. Repo Men e mai serios, dar nu atat de serios pe cat ar fi trebui sa fie conform temei care dupa mine e foarte serioasa. Cica intr-un viitor futurist cancerosii pot sa-si faca transplant de organe cu plata in rate. Este si ceva program gen Prima Casa, sau Primul Pancreas, o smecherie bancar-guvernamentala prin care oamenii ajung sa lucreze o viatza doar ca sa-si plateasca matzu luat pe credit. Jude Law si Forest Whitaker (iarasi) sunt 2 executori judecatoresti care tre sa execute silit matzele ale caror rate au ramas in urma. Au ei un scanner care bipaie cand dai cu el peste un organ cu ratele neplatite si daca te prinde cu unu de ala, pe loc te taie si itzi scoate icrele si te lasa in mijlocul drumului dar potzi specifica daca vrei ca starvu sa-tzi fie abandonat intr-o ambulantza.

Jude Law are un accident si trebe sa-si ia o inima noua pe datorie, ceea ce-l pune in postura de rau platnic si uite asa vanatoru devine vanat iar fostul sau coleg de birou, Whitaker, e pe urmele sale. Law se cupleaza cu gagica din Predators, care era pe drumuri demult din pricina unor rate restante la limba. N-as vrea sa dau spoilere dar la sfarsit e o faza atat de what the fukk incat mi-am luat capu in maini. La un momendat Jude Law isi baga mana in propria burta, pe sub coaste, sa isi palpeze inima, treaba care era super daca o vedeam in Machete, dar nu in drama asta siropoasa. Ce-i drept, ia si o aspirina inainte si cam scrasneste din dintzi. In fine, nu e chiar spoiler, poanta filmului e alta, nu prea spectaculoasa.


Desi e aprox. aceeasi idee ca in musical, cica cele 2 filme n-au nici o legatura unu cu altu. Musicalul s-a nascut dintr-o piese de teatru, filmu din romanul unui anume Eric Garcia (care a mai scris Matchstick Men). Nimeni n-a dat in judecata pe nimeni. Din pacate, ca si recentul Surrogates, filmu da de peretzi cu o idee buna si un comentariu social foarte puternic, transformand povestea intr-una cu impuscaturi si karate si un soundtrack de comedie care nu se pupa nicicum cu mesaju si actorii sobri. Se vede de la o posta ca regizoru e debutant, nu stiu cum de l-au angajat. N-ar trebui sa ai macar 3 filme la activ inainte sa vrei sa devii regizor?

Jonah Hex

Jonah Hex e cea mai tare banda desenata western care s-a facut vreodata. Pt ca e horror, funny si brutala. Pt ca Dark Towerul lui Stephen King a furat o gramada de idei din ea. Pt ca la un moment dat a fost scris de Joe Lansdale, cu sudisti, pentru sudisti, de catre sudisti. Orice fan Johnny Rebel sau Johnny Cash a citit Jonah Hex. Creca si Clint Eastwood a citit Jonah Hex. Eroul principal e un cowboy sudist supravietzuitor al Razboiului de Secesiune, mutilat, mizantrop si alcoolic, cu darul de a vorbit cu mortzii, cu o slabiciune pt prostituate, un accent sudist vero si o ura patologica fatza de yankei. In banda desenata el se bate cu indieni, cu canibali, cu animale, cu femei, cu zombie, cu monstri lovecraftieni, vrajitori si extraterestri. La un momendat se intalneste si cu Batman (de cand DC Comics l-a scos pe Jonah Hex din BDurile adresate adultilor si l-a adus mai in mainstream).

In film rolul lui Jonah e fiul vitreg al Barbarei Streisand, Josh Brolin, specialist in roluri sudiste (No Country for Old Men, W.), inamicul sau e John Malkovich. In roluri secundare, Aidan Quinn (ca presedinte SUA), Michael Shannon (nebunu din Bug si Revolutionary Road), Wes Bentley (junele din American Beauty), Michael Fassbender (Hunger, Eden Lake, Inglourious Basterds). Megan Fox (Transformers) in rol de prostituata, cu cel mai oribil corset pe care l-am vazut vreodata. Soundtrackul facut de Mastodon (care si apar prin film ca figurantzi) si de Seasick Steve (care canta I'm a good old rebel pe genericul de final). Scenariul facut de Neveldine/Taylor, creatorii francizei Crank.

N-am vazut asa o echipa stralucita de la Sin City incoace. Si-atunci cum e posibil sa iasa asa o balacareala de film?
  • Sa fie de vina regizoru? (de desene animate, singurul nume anonim din toata echipa filmului). 
  • Sa fie de vina faptul ca Jonah Hex e actualmente publicat de divizia mainstream din DC Comics (spre deosebire de perioada in care fusese scris de Lansdale, si publicat de Vertigo)? 
  • Sa fie de vina editorul? (filmu abia trece de o ora si 10 minute, scenele violente sunt foarte prost editate, adica e filmata fatza eroului in timp ce se bate, nu bataia in sine, iar faptul ca actorii secundari mai sus enumeratzi au roluri aproape de figuratzie ma face sa cred ca la origini a fost mult mai lung).
  • Sa fie de vina faptul ca westernurile n-ar trebui sa aiba un soundtrack heavy metal? (fie si unul facut de Mastodon)
Povestea e cu Jonah Hex asta care e angajat de presedintele SUA sa opreasca un atac terorist la sarbatorirea centenarului de la Declaratia de Independentza. Teroristul e Malkovich, care a reusit sa puna pana pe un super tun steampunk care e in stare sa spulbere in cateva minute un oras intreg (well, nu erau orasele asa mari pe-atunci, cateva casutze ingramadite acolo si o spanzuratoare). Una din putzinele dovezi de umor ale filmului e scena de la sfarsit, cand presedintele SUA vrea sa-l faca pe Jonah Hex sherif pe toata America. In lumina faptului ca Brolin l-a jucat recent pe (tot texanul) George Bush (in filmul W.), e foarte funny replica "this country doesn't need a sherif".

Friday, November 05, 2010

Semnalare

Doar un pic va deranjez astazi, cu 2 kestiuni care vin si ele sa schimbe fatza lumii in care traim:

1. Noul numar Dilemateca (de saptamana trecuta, nr. 54), aparut taman de Halloween, are drept Dosar de numar zombie, vampiri si alte chestiuni. Subsemnatul participa cu articolul principal de vro 6 pagini, despre zombie mai mult dar si despre altele, cum ar fi senzatia mea ca oamenii au inceput sa innebuneasca. Am lucrat la articolul asta o viatza de om, asa ca facetzi bine si luati Dilemateca, e primul articol despre zombie din istoria jurnalismului serios romanesc.

2. A doua chestie, legata direct de concluziile articolului din Dilemateca, e filmuletzu de mai jos cu Lorin Fortuna. Despre domnul Lorin, stindard al religiilor pulp romanesti si de pretutindeni, am mai scris acu ceva ani. Dar nici in visele mele pulp fiction nu mi-am inchipuit ca voi auzi vreodata lucruri precum cele pe care le-a afirmat acu vreo 2 luni, in contră majora la Flacara Violeta a lui Basescu. Asadar, solutzia pentru Romania: