Thursday, March 29, 2012

Cotidian

Update:

Dupa balu vampirilor de saptamana trecuta, se pare ca am spart un fel de portal spre lumea subterana de pe aici. Weekendu asta am fost la un zombie party si la un steampunk party, din nou cu tzinuta obligatorie. Nici aici n-am respectat dress code-u ca nu mi-am adus decat un rand de haine cu mine de la Cluj, de unde sa scot acu rochii de epoca si uniforma de paramilitar Umbrella Corporation.

Asa ca iara am fost fraieru care a trebuit sa plateasca intrare. Daca nu mi-a mers data trecuta la vampiri cu faptu ca-s din Transilvania, va datzi seama ca nici aici nu m-a crezut nimeni ca am scris steampunk la viatza mea, ori ca am doctoratu in zombie. Asa ca am fost din nou cam marginalizat dar pt primu contact e ok totusi, ca nu stiu daca sa am incredere in oamenii astia, e o scena mult prea diferita de restu populatziei. Ori am eu vedenii schizoide cu ei si nu exista de fapt, ca e cam mare coincidentza ca dupa ce am stat pe uscat 3 luni fara sa gasesc nici o sursa de fun pe aici, sa prind intr-o saptamana un bal cu vampiri, unu cu zombie si unu steampunk. Faptul ca iar n-am facut poze (era cam bezna si au iesit naspa iar de la un momendat nu m-au mai lasat sa fac) ma impiedica sa dovedesc (chiar si mie insumi) ca evenimentele astea au avut cu adevarat loc. Va pot spune doar ca incep pe la miezu noptzii, sunt anuntzate doar prin niste fluturasi care se impart pe la concerte si nimeni nu vorbeste despre ele.

La zombie party a inceput un pic cam nasol, ca am nimerit intr-o sala cu Xboxuri in care toata lumea juca Resident Evil 5. Apoi mi-am dat seama ca asta era sala pt copii, oamenii mari stateau la subsol, intr-o camera intunecata. Cand am coborat jos, m-a intampinat o gagica imbracata numa intr-un tricou mare, alb, pe care scria I Fink You Freeky. Avea pe fatza o masca de porc cu râtul insangerat si lentile de contact albinoase ca ale lui Marilyn Manson. A comentat ceva, probabil tot pe seama faptului ca nu eram imbracat corect. Noroc ca aveam pe mine tricou cu Grindhouse, i-a mai dat un pic de incredere. M-a dus de manutza intr-o camarutza mai mare in care se canta Bad boys, bad boys, whatchu gonna do when they come for you! Asta a fost imnul serii, alternat cu momente din coloana sonora Star Wars (nu vad nici eu legatura). Faza e ca muzica de la balu vampirilor a fost mult mai buna - Deine Lakaien, Sisters of Mercy, Swans, un pic de Manson. Acolo lumea era serioasa si sexy, se dansa frumos, oamenii veneau la agatzat. Aici insa muzica a fost la misto tot timpu, si lumea tot la misto dansa, erau tot felu de gashti care stiau playlistu pe de rost si faceau inner jokes pe care nu le prindeam. Barbatzii erau inarmatzi cu shotgunuri si imbracatzi cu uniforme Umbrella Corporation, gagicile erau majoritatea in halate de doctoritze sfasiate si cu urme de sange. Tipa asta de m-a intampinat, cu râtul de porc si lentilele de contact albe a fost de departe cea mai creepy, am si visat cu ea noaptea trecuta, imi pare rau ca n-am gasit o limba comuna pe care sa comunicam, caci nici io n-o stapaneam pe-a ei, nici ea pe-a mea. E cam nasol cu engleza pe-aici, surprinzator de nasol.

La steampunk party partea logistica a fost cea mai sofisticata Adica astia chiar se imbraca cu costume de epoca, binoacle, bucatzi de gramofoane pe post de papuci si cercei cu rotzi dintzate. Am inceput sa sesizez niste fetze comune, o buna parte din comunitate sunt cam tot aia, cam jumatate, probabil stimulatzi de organizatori sa faca atmosfera si sa atraga public nou. Mai nasol a fost cu muzica, ocazie cu care mi-am dat seama ca steampunku asta s-a infiltrat peste tot, numai in muzica nu. Playlistu a fost format in special din lied-uri sau charleston, intrerupte de cateva ori cu piese de la Emilie Autumn si Kaizers Orchestra. Ceea ce are un pic de sens, dar nu foarte mult, caci lumea nu prea dansa datorita schimbarilor prea bruste si brutale de stil si atmosfera sonora. Asa ca la capitolul fun factor aici a fost cel mai nasol, dar la capitolul peisaj/fauna/flora a fost cel mai impresionant. Adica unele din costumatzii tre sa fi costat o gramada si-s sigur ca fiecare a venit cu a lui de acasa, nu a fost nimeni sponsorizat.

Urmatoru fluturash pe care l-am primit e pt un... Fight Club Party. M-am scarpinat un pic in cap si l-am intrebat pe ala de mi-a dat fluturashu: Ce facetzi la partyu asta, va batetzi? Nu, facem sapun, mi-a raspuns omu, facandu-mi cu okiu. Acuma stau in cumpana daca sa ma duc sau nu. De dresscode nu zice nimic de data asta, e pe gratis pt toata lumea, cica oricum nu vine la eventu asta decat cine trebuie.

P.S. A, si am mai intrat la un concert Crippled Black Phoenix, desi nu planuisem, s-a nimerit sa trec prin fatza usii si n-am vrut sa ma intorc la penitenciar asa repede. A fost de departe cel mai bun concert pe care l-am vazut aici, a tzinut vreo 2 ceasuri, deci dublu decat restu. In caz ca nu-i stitzi e un supergrup bristolez cu membri adunatzi de la Portishead, Electric Wizard si Mogwai. Ii tzineam minte ca fiind un grup de post rock, dar de cand nu ii mai ascultasem au cam virat spre Pink Floyd iar live suna excelent. De fapt nu, incepusera ca un fel de Pink Floyd si am incetat eu sa-i mai urmaresc dupa ce au devenit post rock. Sau ceva de genu asta, nu mai sunt sigur.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
Cateva mici bucurii recente:

1. Mi-am gasit numele pomenit intr-o caricatura funny de la Ion Barbu.


2. M-am trezit nominalizat la Gala Premiilor Jazz pe 2011, categoria publicistica. Deci sa nu va mai aud ca nu ma pricep la jazz.

3. A aparut pe net articolul meu cu zombie din Esquire, de asta iarna. Vezi acilea.

4. M-am mai trezit nominalizat la premiile Galileo de anul asta pt povestea steampunk din volumul steampunk de care am tot pomenit. Pana la urma mi-a luat fatza Michael Haulica, dammit, cu povestea lui din acelasi volum, dar tot am ramas cu bucuria de a fi inclus in doua antologii:
  • cea cu finalistii premiilor unde banuiesc ca apar cu povestea nominalizata (Antologia Premiilor Galileo
  • si numarul 4 al seriei de antologii Galileo unde apar cu "Apocalipsa dupa Aron Biro", o chestie semi-horror cu sex, sange si un pic de politica care nu prea seamana cu nimic din celelalte chestii scrise de mine, dar am zis ca hai sa testez piatza cu ceva mai aproape de SFul de moda veche.
5. Am scris prima mea recenzie in versuri (albe), o gasiti pe Dilema, e lasata la gratis. Din pacate cei de la Dilema mi-au schimbat punctuatia si acum nu mai pare ca e in versuri, ci in proza. Am fost inspirat de stilul versurilor albumului recenzat.

6. Am mancat pentru prima data in viatza caracatitza inecata in propria cerneala. Ma rog, pana la urma s-a dovedit ca erau cinci pui de caracatitza inecatzi in cerneala lu ma-sa. M-am simtzit prost mancandu-i dar platisem asa ca nu m-am abtzinut.

7. Am fost azi noapte la Balu Vampirilor din orasu asta de kkt in care m-am mutat. Am fost singuru transilvanean din sala asa ca am zis ca nu e nevoie sa ma imbrac in dresscode-ul evenimentului, ceea ce m-a costat 5 euro in plus la intrare. Restu lumii insa era imbracata misto, au fost chiar si niste zombie. Se pare ca e o intreaga comunitate underground pe aici cu chestia asta, la un momendat a venit o gagica si ne-a impartzit niste flacoane cu sange, apoi DJul a facut niste invocatzii in care a pomenit numele Transilvaniei ceea ce m-a facut sa vars o lacrima de dor de casa.

Din pacate pe astia nu ii interesau lacrimile ci numai sangele. Pe la miezu noptzii a venit un tip cu un tricou cu trupa Bathory si a umplut o caditza de sange, apoi a venit un unguroanca focoasa si s-a scaldat in caditza respectiva sub ochii nostri. Apoi a fost o prezentare de moda cu latex si doua numere de strip-tease, unu cu o gagica si unu cu un tip gay sa nu se supere nimeni.

Apoi a inceput o discoteca misto cu muzica excelenta si m-am tras mai deoparte la o masa cu un popa care avea o ghirlanda de usturoi pe dupa cap. Pana la urma a devenit prea evident ca ma holbam la el si m-am dus acasa. Oricum, a fost mult mai misto decat la sesiunile de speed-dating, in sfarsit am gasit un loc in care sa ma simt mai aproape de casa. Data viitoare sper sa reusesc sa fac si niste poze intr-un mod discret.

8. Am fost la niste concerte pe aci.

Earth, de exemplu. De la astia mi-am cumparat un tricou Sunn O))) cu versurile de la Belürol Pusztít, piesa aia sinistra in care canta la picamer. Am vrut sa-mi iau si io o bere si chelneritza mi-a turnat 3, a trebuit sa le beau una dupa alta, sa nu-mi para rau de bani, asa ca n-am rezistat prea tarziu. Earth a fost ok, e poate cea mai lenta trupa rock ever, a unuia Dylan Carlson (inventatorul teoretic al genului drone, daca facem abstractzie de Swans, Lou Reed si chestii mai vechi) insotzit de actuala nevasta (baterie) si de fosta nevasta (violoncel).

Am mai fost la Emilie Autumn, un show vodevil care speram sa fie sexy dar cred ca v-am mai spus ca astia de pe aici n-au auzit de sex si e cel mai frigid popor ever. Asa a fost si concertu, toata lumea s-a scobit in nas in timp ce 4 gagici imbracate steampunk faceau can-can pe scena si cantau playback incercand sa incalzeasca spiritele. Mai nasol e ca-i contagioasa frigiditatea astora.

Am mai fost la Spiritual Front, trupa cu sange cald de italian gay, care nici astia nu se prea potrivesc in scena de pe aici. Inaintea lor au cantat niste nazisti cantece folk care mi-au taiat tot chefu.

Am mai fost la Turbowolf, ocazie cu care m-am infiltrat un pic in scena stoner de pe aici. Din pacate trupa are un singur album de 40 de minute asa ca cam atata a durat si concertu. Dar a fost singuru concert la care am intalnit oameni de calitate, majoritatea polonezi, suedezi si unguri ca localnicii nu asculta decat marshuri naziste.

Gata, cobor pana in gara sa halesc un kebab ca n-am mancat nimic toata ziua.

Sunday, March 18, 2012

Seriale englezesti crunte

Life's Too Short

Ricky Gervais revine in fortza maxima cu cel mai politically incorrect serial pe care l-am vazut in viatza asta, in care amesteca unele idei din The Office si Extras. E un documentar fake ca The Office, despre un personaj real - Warwick Davis, un actor pitic care a debutat in Return of the Jedi in rolul unui ewok, dupa care a facut o cariera stralucita in roluri de midget prin filme SF si fantasy fara a-si arata insa fatza, uneori nici macar vocea (de exemplu a jucat si rolul robotzelului din Hitchhiker's Guide to the Galaxy). Marea sa frustrare e ca nu a reusit sa joace in Time Bandits al lui Terry Gilliam, the movie that had every midget in it.

Eroul mai are si alte frustrari: e in plin divortz, sta prost cu banii, nu mai gaseste roluri in filme si conduce un fel de sindicat al piticilor, facandu-le acestora rost de joburi umilitoare. Din cand in cand mai merge pe la Ricky Gervais sa-l roage sa-i faca rost de vreun rol. Uneori la biroul acestuia se mai intalneste cu cate un superstar de la Hollywood venit cu cate o treaba pe la Gervais. De exemplu Liam Neeson vrea sa se apuce de stand up comedy si are nevoie de niste sfaturi (am I not a funny guy?) iar Johnny Depp vine sa-i ceara lui Gervais socoteala pt chestiile pe care le-a spus la Globurile de Aur (cine nu stie poanta, nu merita sa se uite la serial).

In mod clar a fost serialul anului, n-am mai ras atata tot anul trecut si la cum merge treaba pe-aci nici n-o sa mai rad degraba. Trailerul ar trebui sa convinga pe oricine:

 

The Mighty Boosh

Dupa serialele lui Ricky Gervais, The Mighty Boosh e serialul la care am ras cel mai mult in viatza asta. Insa spre deosebire de Ricky, care poate fi intzeles relativ usor de marile mase, asta e un acquired taste, fiind un pic cam psihedelic si absurd, si un pic cam incarcat cu referintze muzicale pe care daca nu le prinzi ramai cam pe dinafara.

Serialul e creat de un tip care a cantat prin IAMX si un amic de-al sau, iar ceea ce il desprinde de restul programelor BBC e focusul pus pe muzica ca subiect al mistocarelii. Cei doi joaca rolul unor ingrijitori de gradina zoologica care-si viseaza sa devina muzicieni. Unul e jazzer fanatic, celalalt e un hipster care isi schimba gusturile muzicale de la un episod la altul, dandu-i primului, mai conservator, ocazia sa faca tot felu de mistouri la adresa trendurilor muzicale.

La un momendat hipsterul vrea sa intre intr-o trupa de hipsteri, dar conditzia de acceptare e sa fie in stare sa intre in nadragii pe care va trebui sa-i poarte pe scena. Din cauza ca n-avea picioarele destul de subtziri, umbla cateva zile in scaun cu rotile, sperand ca o sa i se atrofieze. Altadata, hipsterul intra intr-o trupa de punk si e provocat de colegii de trupa sa manance un vinil de jazz. Insa vinilul era blestemat si punkerul devine posedat de demonul jazzului, care-l face sa cante scat in mijlocul concertelor de punk. Altadata, eroii pornesc intr-o calatorie prin deshert, in cautarea unui riff genial pierdut de Santana, ori gasesc un ac de sigurantza infectat cu hepatita lui Sid Vicious.

Oricum, serialul nu e limitat la genul asta de poante - are si momente de musical, si scene complet absurde si fara sens, plus o pleiada de personaje suprarealiste - demonul jazzului, un siren, un yeti gay, o vulpe drogata, clonele lui John McEnroe si o chestie extraterestra numita The Funk sunt cateva exemple de personaje din astea.

Desi are aceeasi structura si abordare absurda ca si celelalte seriale BBC pe care le-am recomandat pe aici (Little Britain, The League of Gentlemen, Psychoville etc.) se detaseaza de ele prin referintzele muzicale si momentele trippy, dar are destule in comun cu pomenitele, cam toate venind dealtfel de pe filiera creata in anii 70 de Monty Python.






The Thick of It

La indrumarea unui ilustru comentator al blogului, am identificat serialul asta BBC ca fiind sursa din care s-a desprins filmul genial In the Loop de care v-am povestit acu ceva ani. De fapt, In the Loop e un fel de episod mai lung al serialului asta. Chiar aveam senzatzia ca personajele din In the Loop n-au fost prezentate suficient si lasau impresia ca se cam cunosteau de undeva de dinainte. Ei bine, se cunosteau din The Thick of It, care il are in centrul atentziei pe politicianul isteric Malcolm Tucker, directorul de PR al primului ministru britanic, care taie si spanzura printr-o clica de politicieni si PRisti incompetentzi, balbaitzi si suprastresatzi cu raspunderile de la serviciu.

Serialul e facut din episoade scurte dupa modelul BBC (3 sezoane si inca unul in lucru) plus niste Christmas Specialuri mai lungi (si mai savuroase). Serialul prezinta cateva probleme punctuale din care sa ne dam seama cam cum functzioneaza un guvern ori un minister, portretizate ca grupuri de idiotzi parvenitzi, imbracatzi la 4 ace dar cu vocabular ambiguu si asemantic, impunshi in fund ca sa apara din cand in cand la televizor si sa faca afirmatii cu consecintze ce scap de sub control. Ideal este ca la final sa iasa bine numaratoarea voturilor, obiectiv unic si suprem in politica. Orice altceva e subiect de caterinca sau motiv de dat la tzurloaie.

Episoadele Christmas Special sunt cele mai tari si prezinta o criza politica in toata splendoarea ei, din asta ca a noastra cu hiene nedormite de stressul politic hahaindu-se pe la televizor si shacali facand comedie absurda in fatza poporului.

It's like having a switch in your head, ne lamureste machiavelicul erou Malcolm Tucker. You switch it so you can act like you never said and did those things.

Desigur, e doar un serial de comedie, dar te cam deprima cand vezi ca altzii fac misto de chestii pe care tu le traiesti pe viu.

Tuesday, March 06, 2012

Doi misogini insuratzi


 Scenes from an Impending Marriage
de Adrian Tomine
+
Mr. Wonderful
de Daniel Clowes


De la astia doi BDisti am citit cam tot ce era de citit si i-am recenzat in disperare de la infiintzarea blogului pana azi (de la Tomine: Shortcomings - esentziala, Summer Blonde, Sleepwalk; de la Clowes - Wilson - esentziala, Ice Haven, Caricature, 20th Century Eightball, Pussey).

In primul rand pt ca la ei am gasit cea mai cursiva si corecta viziune asupra relatziilor interumane si gasesc ca povestile lor ar trebui predate la dirigentzie in gimnaziu, ca sa intzeleaga totzi copiii cum e viatza asta si ce-i asteapta mai incolo. In al doilea rand pt ca la ei am gasit umorul cel mai apropiat de sortimentul meu preferat - deopotriva agresiv pana la nesimtzire si autodepreciativ pana la autoflagelare, in doze care se complementeaza perfect.

Dintre cei doi, Clowes e maestrul, Tomine e epigonul - fiecare si-a facut numele cu cate o revista BD autoprodusa (Eightball, respectiv Optic Nerve) care, la momentul celebritatii a inceput sa fie recompilata in diverse cartzulii (in cazul lui Clowes ecranizate in 2 filme fundamentale pentru orice muritor: Ghostworld si Art School Confidential).

Necazu e ca... baietzii astia au ajuns intr-o fundatura: amandoi s-au insurat, desi n-ai fi crezut ca vreo persoana de sex feminin ar putea vreodata sa suporte a sta macar la aceeasi masa cu ei. Amandoi au fost cronicari esentziali ai misoginismului filosofic (existentzialist) si ai disfunctzionalitatii relatziilor heterosexuale (fara sa fie gay, deci cu atat mai tragic). Insa la un momendat, prin 2005 (Clowes) sau 2007 (Tomine), amandoi au cam disparut din actualitate. Si nu cred ca au apucat sa adune din BDuri atatzia bani incat sa-si permita o pensionare prematura.

Cu ocazia celor 2 titluri acilea discutate, am intzeles ce s-a intamplat cu ei - s-au insurat. Si-au gasit nashu, cu alte cuvinte. Iar la cum arata cele doua cartzi, s-ar putea sa fie si sfarsitul lor definitiv (e drept ca Clowes a mai scos anul trecut si volumashul Death Ray, dar e una din lucrarile lui mai vechi ramasa ne-reeditata).

Cel mai suparat sunt pe Tomine, care, desi freaca menta de ani buni, in totzi anii astia abia si-a gasit timp pentru Scenes from an Impending Marriage, despre care cu greu pot spune ca e o carte. Abia ajunge la 50 de pagini si are cam dimensiunile unui pachet de tzigari din ala mai lat, Dunhill sau cum le zice. Mai nasol e ca tot volumul nu contzine decat o trecere in revista a gatelilor de nunta ale autorului. Ba la un momendat afli ca insasi carticica asta nu e decat invitatzia la nunta pe care si-a facut-o Tomine, si i-au ramas cateva exemplare neimpartzite pe care a decis sa le vanda sub chipul acestui volumas.

Clowes mai are niste circumstantze atenuante - in ultima vreme a mai scos totusi Wilson si un volum de interviuri (dupa 5 ani de pauza), iar Mr. Wonderful e un pic mai consistenta decat cronica maritala a lui Tomine, in sensu ca nu povesteste despre nunta in sine, ci despre cum si-a cunoscut nevasta, pe cand si el, si ea, ramasesera divortzatzi si acritzi de viatza. De fapt Mr. Wonderful e culeasa din paginile New York Times, unde a aparut ca strip periodic de mare succes. Conform autorului, e prima si ultima sa poveste de dragoste.

Se poate deduce de aici ca nici una din cele 2 lucrari nu sunt nici suficient de funny, nici suficient de tragice pentru asteptarile fanilor. Amandoua sunt hardcover desi cu greu se califica pentru denumirea de "cartzi" (50, respectiv 70 de pagini). Amandoua sunt relatari ale unor evenimente personale, importante pt autori, dar mai putzin importante pt cititorii lor.

- plusuri: reveniri dupa o luuuuuuuuuunga absentza a doi autori BD esentziali; formatul "placheta" e destul de sexy
- minusuri: cam putzin dupa asa o pauza, autorii par sa-si fi pierdut suflul, au devenit umani, lucru care creca apare la batranetze, ca incepe sa-mi dea si mie tarcoale
- recomandare: indragostitilor si celor aflatzi in preajma nuntzii