Se termina si anul 2023 si eu inca nu-s gata cu 2022. Albumele musai de anu trecut au fost listate aici si aici dar, ca de obicei, aveam puse deoparte si cateva albume notabile de care imi pare rau ca n-au prins topu dar mi le amintesc cu placere.
Deci mai jos e al treilea calup de recomandari din 2022.
******************************************
Theigns & Thralls - Theigns & Thralls
Proiect nou de folk-rock betzivănesc englez-irlandez alcatuit din membri Skyclad si Cruachan. In Anglia si Irlanda am vazut cei mai multzi oameni betzi pe strada intr-o seara de mijloc de saptamana (nu neaparat in zile de sarbatoare), in Dublin practic am ajutat doua tipe sa se dea jos din lift (n-ai zice ca e ceva complicat), deci e absolut normal ca acolo s-a inventat genul asta de muzica, care se imita palid si pe la noi, si pe la nemtzi sau scandinavi.
Mai nou avem si un festival dedicat acestui gen de muzica, Festivalul Celtic Transilvania de langa Beclean - in parteneriat real cu ceva investitori din Irlanda (plus dacii liberi de la noi, plus comunitatzi folk-metal din Germania si altzii pasionatzi de combinatzia rock-istorie-alcool-păgânisme). Am avut sansa sa-i vad pe Skyclad acolo, una din trupele top 5 al vietzii mele, iar pe anul viitor s-au anuntzat Blind Guardian, semn ca festivalul creste, sper sa nu ne trezim si cu Phoenix sau AUR pe acolo.
******************************************
Marc Urselli's Steppendoom - Steppendoom
Grupul de metal mongol The Hu a facut in ultimii ani multe valuri, i-au adus si la Electric Castle pe post de ciudatzenie ca muzical nu prea imi spune nimic, nu cred ca exista in trupa aia suficiente idei creative incat sa depaseasca statutul de ciudatzenie.
Probabil inspirat de succesul The Hu, producatorul elvetzian Marc Urselli (multi-premiat Grammy, colaborator al lui John Zorn si Mike Patton) a alcatuit antologia Steppendoom in care combina doom-metal cu muzica traditzionala din Mongolia, Tibet, Siberia. Fiecare piesa e cantata de altcineva - de pe partea metal contributorii sunt in general chitaristi (de la Neurosis, Sleep, Paradise Lost, Saint Vitus), de pe partea folclorica sunt voci si instrumente traditzionale prestate de staruri consacrate ale folclorului de tundra - Alash Ensemble, Alexei Tegin, Albert Kuvezin (majoritatea sunt artisti rushi din zona siberiana, aia in care Hotnews incearca sa ne convinga ca traiesc doar orci).
******************************************
Christian Death - Evil Becomes Rule
Ca si Rotting Christ, e o trupa excelenta care desi a facut istorie nu a reusit sa scoata capul mai la lumina din cauza numelui trupei, destul de neplacut. Istoria grupului se intinde peste mai bine de 40 de ani, s-au scris cartzi despre ei si au fost o influentza directa asupra unora care s-au bucurat de mai mult succes - Marilyn Manson, Nine Inch Nails, Type O Negative, Celtic Frost, si cam toata scena goth-punk pentru care grupul are statut de legenda.
Ca bun creshtin creca si eu i-am neglijat din pricina denumirii trupei, dar ca traitor al acestor vremuri apocaliptice am apreciat titlul concludent al albumului si am ascultat cu nesatz piesele de aici. Dupa relansarea celor de la Tears for Fears, anul trecut asta a fost al doilea mare de revenire a unei trupe care merita eticheta de "legenda vie".
******************************************
Vulva - Woe to the Wicked
Grup de metal misandrist extrem de direct, deja de pe coperta suntem intampinatzi cu o poza cu doua gagici sugrumand un barbat in somn. Versurile-s la fel de directe ca si coperta (vezi mostra de mai jos). Fetele sunt din Rotterdam, le-am remarcat pe afishul Roadburn (cea mai recenta editzie a festivalului a fost destul de contaminata cu ideologie feminista violenta).
E un album care ma face sa ma simt rau si vinovat la fiecare ascultare, ceea ce poate e exact ce trebuie in vremurile astea. Sa fim sinceri, fetele au dreptate in cam tot ce canta aici, atata ca nu-s de acord cu sugrumatul barbatului in somn.
Mai demult am mai recomandat pe americancele Ragana care faceau ceva asemanator, dar aici e mai mult punk si un sound ceva mai minimalist.
******************************************
Innumerable Forms - Philosophical Collapse
Nu stiu cata lume mai stie, dar My Dying Bride, inainte sa cante chestii melancolice si inteligibile, au avut o serie de demo-uri ingrozitoare prin 90-92 - o parte dintre ele le-am auzit pe o caseta numita Symphonaire Infernus et Spera Empyrium despre care o vreme am fost convins ca e o inregistrare fake. M-am chinuit de cateva ori sa o ascult si pana la urma am aruncat-o.
Recent ascultand pe astia de la Innumerable Forms am patzit ca Proust cand isi manca merdeneaua - am fost teleportat in trecut si am recunoscut acel sound de vidanjă stricată in pantă - de data asta mai premeditat, ceva mai finutz la productzie dar nu cu mult mai placut decat acele demo-uri.
P.S. In topul principal am pus si un side-project al acestui grup, acel Dream Unending care e mult mai rafinat si arata ca cineva in grupul asta chiar stie muzica (creca chitaristu). In fine, e un acquired taste aici, pana la urma omu se invatza cu orice daca e musai.
******************************************
The Lovecraft Sextet - Miserere
+ Seekers Who Are Lovers
+ Nights of Lust
+ In Memoriam
Pe vremuri am scris in Dilema despre diverse proiecte dark jazz ale olandezului Jason Kohnen - l-am cunoscut cand functziona sub numele Mount Fuji Doomjazz Corporation si Kilimanjaro Darkjazz Ensemble. De atunci individul a mai avut 100 de proiecte, iar acum lucreaza cu The Lovecraft Sextet.
In primul rand e important datorita asocierii cu Lovecraft, in al doilea rand datorita acestei serii de 4 minialbume a cate juma de ora scoase pe parcursul anului 2022 (primul a aparut creca pe capatul lui 2021). Fiecare minimalbum are un sound clar diferentziat si o tematica dedicata: Miserere e bazat pe muzica bisericeasca, Nights of Lust omagiaza John Carpenter si noul synthwave, In Memoriam are ceva din doom-jazzul Bohren and der Club of Gore, iar Seekers Who Are Lovers e un omagiu Cocteau Twins. Deci o cascada de creativitate mocnind la periferia industriei muzicale (urmatorul sau proiect e o colaborare cu Thy Catafalque).
Mai multe detalii in Dilema.
******************************************
Larkin Poe - Blood Harmony
O febletze mai veche a mea, surorile astea perfecte ne-au vizitat si la festivalul blues de la Brezoi, regret profund ca le-am ratat.
Albumul nu are stralucirea materialelor precedente, dar nici nu pot sa-l las nebagat in seama, are suficiente piese cool. Nu sunt inca semne ca fetele si-ar pierde cheful ori s-ar ramoli, doar ca m-am mai obisnuit eu cu ele, a mai disparut elementul-surpriza cu care m-au plesnit cand le-am descoperit. Probabil istoria blues-rock le va tzine minte undeva intr-un top 5 post-douamiist al genului, nu exista multzi muzicieni care sa fi explodat cu puterea asta in scena blues-rock de dupa 2000.
******************************************
Evil Invaders - Shattering Reflection
Videoclipul de mai jos arata ca pe vremea lui Petre Magdin, caci grupul belgian Evil Invaders vine in siajul fetishului retro-leather-rock, insotzit cu o imagine adecvata.
Probabil dupa generatzia asta vom avea si o miscare grunge-revival (cronologic i-ar veni randul), dar pana atunci e mini-valul asta probabil efemer (mai mult fetish decat valentze comerciale) - iar rockerii care practica genul asta sunt in general betzivi si traiesc putzin. Cred ca si la noi a prins genul, la Posada Rock am vazut un grup de tineri pe nume Leather Brigade (betzivi si aceia) care mi-au adus aminte de belgienii astia.
Piesa de mai jos mi se pare superba, nu e tot albumu la nivelul asta dar se tzine bine, iar Rock FM are mare nevoie de piese noi.
******************************************
Orville Peck - Bronco
Nu ma intind prea mult cu albumul asta, l-am prezentat la vremea lui in Dilema.
Purtatorul stindardului LGBT-redneck-country, sud-africanul Orville Peck pare ca face misto - cu masca lui de orgie venetziana si armasarul negru erect de pe coperta, cu vocea de Roy Orbison si atitudinea de Elvis inchipuit, o versiune queer a folclorului Calaretzului Singuratic.
E clar un experiment pop-queer cu intentzii provocatoare din categoria celor facute sa-i scoata din sarite pe votantzii familiei traditzionale, dar nu e doar o parodie de zgandarit, albumul asta e superb de la un capat la altul (n-a fost rau nici ce a facut inainte, dar pe asta l-am putut asculta si altfel decat ca pe o gluma).
******************************************
Lorna Shore - Pain Remains
Cica e la mare cautare printre pushtii metalisti genul asta de melodrama-horror, corespondent modern al a generatziei emo de altadata. Toate trupele suna la fel in genul asta (am impresia ca ii zice deathcore) ca pana la urma e doar inca o linie de asamblare capitalista - eu as lasa AI-ului sa genereze asa ceva (probabil in urmatoarea iteratzie va converge cu trap-ul).
Am dat totusi o raita prin scena respectiva sa vad daca se prinde ceva de mine (din generatzia metalcore n-am ramas cu nimic dupa 20 de ani). Pana la urma mi-au atras atentzia vreo 3 grupuri si pentru memoria personala i-am pastrat pe Lorna Shore astia, ca au un vocal nou simpatic (alealalte doua pe care inca le tzin minte sunt Shadows of Intent si Summoning the Leech). Nu vreau sa mi se recomande si altele, suport destul de greu mashinaria americana de content generation care a dus la aparitzia ChatGPT, a metalcore-ului, a filmelor Marvel si a genului deathcore - vorba lu Nick Cave: a grotesque mockery of what it means to be human.
