Festivalul MotelX 2018 - filmele musai (part 2): Elizabeth Harvest, Upgrade, Satan's Slaves, Marry Shelley

Ultima parte din recomandarile din programul festivalului de film horror MotelX, cu inca cateva filme musai de vazut. Partzile precedente au fost aici (filmele naspa), aici si aici (filmele asa si-asa), respectiv aici (primul calup de filme musai).

Satan's Slaves

(regizat de Joko Anwar, indonezian)

Daca esti intrebat unde traiesc cei mai multzi musulmani esti tentat sa indici una din tzarile arabe, insa in realitate e vorba de Indonezia. Tot acolo e si una dintre cele mai productive industrii din cinemaul horror, aproape deloc cunoscuta in Occident.

Filmele lor horror sunt dominate de teme din folclorul si religia locala, nu prea au componente SF sau baze literare culte. Asta inseamna o gramada de ocultism de inspiratzie musulmana, un contrast interesant fatza de temele horror occidentale ce au radacini creshtine sau voodoo. Ceea ce are totusi in comun islamul cu creshtinismul e notziunea de Satană (Setan) in jurul careia s-a brodat la ei un bogat folclor ce implica djini, zombi, secte oculte etc.

Filmu asta e remakeul unuia din marile succese ale horrorului indonezian din anii 80, pe care il gasitzi in format VHS pe youtube . Regizorul insa nu e foarte decis daca ce a facut aici e remake, caci dupa succesul destul de mare a anuntzat intentzia de a face o trilogie care sa includa cumva si povestea filmului original intr-o continuitate narativa.

Recomand filmul in special pentru exotismul local, incadrandu-se in aceeasi categorie cu iranianul Under the Shadow sau brazilianul Nightshifter - filme exotice cu fantome/spirite malefice care se detaseaza clar de ce produce Hollywoodul in aceasta categorie. Il mai recomand si pentru ca recentul succes de Hollywood Hereditary isi cam copiaza povestea de aici.

Ca si in filmele mentzionate, avem un puternic mesaj familist - o familie traditzionala in care mama si bunica mor pe la inceputul filmului insa se intorc sa bantuie pe copiii ramasi in grija surorii celei mai mari. Bantuiala are legatura si cu o secta de satanisti de la orash - in general din film reiese o bariera culturala intre oamenii cumsecade de la tzara si orashenii vazutzi ca degeneratzi atei sau satanisti care vor sa destrame familii si urmaresc perfide scopuri sataniste. E asadar si in ton cu problemele curente ale romanilor.

*************************************************

Elizabeth Harvest

(regizat de Sebastian Gutierrez, gagiul lui Carla Gugino)

Unul din cele mai sexy filme pe care le-am vazut anul asta, cu supermodelitza Abbey Lee (Neon Demon) in rolul principal si Carla Gugino (Watchmen) intr-un rol mai putzin principal. De data asta doamnele tre sa si vorbeasca si sa joace, nu doar sa arate frumos. Desi arata si frumos, filmul alocandu-le un generos spatziu de manevra.

Filmul e o interpretare moderna a unui basm vechi pe care mi-l aminesc de cand eram mic, dar nu mai stiu cum ii zicea: un imparat batran isi lua o gagica superhot careia ii punea la dispozitzie tot palatul lui, mai putzin o camera pe care o tzinea secreta, sau se prefacea ca o tzine ca sa-i testeze gagicii obedientza. Iar gagica evident ca se baga unde nu-i fierbea oala si de aici ieseau tot felu de complicatzii.

Aici in locu imparatului avem un cercetator premiat cu Nobel care traieste retras cu gagica lui tanara intr-o vila izolata ce contzine proverbiala usha interzisa. Acestia mai au doi servitori dubiosi, care au si ei o legatura cu camera secreta. Se dezvaluie destul de devreme ce e in camera aia, dar n-o sa dau spoilere. Oricum, filmul continua si dupa aia cu o suita de twisturi de calitate, o muzica si o cinematografie ce aduc aminte pe alocuri de Neon Demon.

Dialoguri si suspans excelente, o protagonista foarte frumoasa, tot ce trebe intr-un basm modernizat si tehnologizat.

*******************************

Upgrade

(regizat de Leigh Wannell, coautor al seriilor Saw si Insidious)

Alt film aratos si placut la privit, doar ca mai putzin pretentzios stilistic - o poveste cyberpunk cu momente violente destul de brutale, care l-ar fi putut avea in distributzie pe Bruce Willis dar nu-l are, caci in rolul principal e tipul ala care seamana cu Tom Hardy si tot uit cum il cheama (din The Invitation).

Fazele horror sunt rare si brushte, se datoreaza regizorului australian Leigh Wannell, cunoscut drept parinte (coscenarist si uneori actor) al celebrelor serii Saw si Insidious. De altfel Leigh Wannell a fost invitatul de onoare al acestei editzii a festivalului MotelX - au adus si filme mai vechi de-ale lui, plus interviuri, panel-uri etc.

Ca poveste insa avem aici mai mult cyberpunk decat horror: protagonistul e un paraplegic care, ca sa poata umbla, a fost acuplat cu o inteligentza artificiala ce ii controleaza miscarile membrelor paralizate, insa cu anumite restrictzii (care ocazioneaza momentele de criza ale filmului). Impreuna, omul si AI-ul incearca sa dea de urma cremenalilor care i-au omorat sotzia iar pe parcurs se confrunta cu tot felu de fenomene tehnologice de un futurism iminent, aducand filmul destul de aproape de acel SF cvasirealist promovat de serialul Black Mirror - avem automobile driverless, smart cities, hackeri transgender, victime ale tehnologiei VR etc.

Nu e aici chiar Blade Runner si nici Neuromancer, ci mai mult Johnny Mnemonic. Dar e foarte watchable, te tzine in priza si are shanse mari de a da startul unei noi francize SF de care cinemaul modern duce lipsa, ar putea fi chiar o versiune cyberpunk a lui John Wick sau poate un nou Matrix.

*******************************

Mary Shelley

(regizat de Haifaa al-Mansour, prima femeie-regizor din Arabia Saudita)

Acu catziva ani la TIFF a fost o oarecare valva legata de proiectzia unui film al primei femei-regizor din Arabia Saudita, o tzara in care femeilor le sunt inca interzise astfel de meserii. Haifaa al-Mansour a facut insa scoala prin Australia si s-a razvratit impotriva oranduirii sociale de acasa, fiind astazi un ambasador puternic al feminismului (inteligent).

In consecintza nu e de mirare ca primul ei film la Hollywood este biografia unui alt pilon al feminismului, autoarea romanului Frankenstein, Mary Shelley. Se intampla ca anul acesta nu e doar centenarul României si bicentenarul Karl Marx, e si bicentenarul publicarii lui Frankenstein - ceea ce a ocazionat aparitzia filmului de fatza si proiectzia sa speciala in cadrul festivalului MotelX.

E incredibil ce familie a avut Mary Shelley, practic din cercurile ei se trag o gramada din principiile pe care s-a construit modernitatea. Daca cineva calatoreste in trecut sa ii omoare familia si amicii cand se adunau laolalta, lumea prezentului s-ar da brusc in urma cu vreo 100 de ani. Mary Shelley a fost:

- fiica lui Mary Wollestonecraft, pioniera a filosofiei feministe in secolul 18, cand drepturile femeilor practic nu existau

- fiica lui William Godwin, pionier al filosofiei anarhiste

- gagica poetului curvar Percy Shelley

- cumnata vitrega a proto-hipsterului Lord Byron

- amica apropiata a lui Polidori, autorul primei povesti vampiresti culte (apropriata abuziv de Byron)

Povestea e spusa din perspectiva feminista (si realista totodata, nu exista indoiala) - ma refer aici la caracterul curvesc al marilor poetzi-hipsteri care au fost Shelley si Byron, la caznele femeilor vremii si la intelectualismul de nestavilit al lui Mary Shelley, care a dat unul din cele mai influente romane din toate timpurile - din Frankenstein se adapa inca si azi atat SF-ul cat si horror-ul.

Nu e singurul film pe acest subiect, insa cele dinainte (Gothic, Frankenstein Unbound) au ratat cheia feminista a acestei biografii, iar momentul e cum nu se poate mai oportun. De altfel si din romanul Frankenstein lumea a cam ratat subtextul ideologic-psihanalitic (valabil si la Dracula) - un studiu chiar si superficial al biografiei autoarei e de natura sa ne faca sa intzelegem cu totul altfel ce a scris acolo, iar asta subliniaza o cerintza esentziala a literaturii horror care scapa adesea publicului de la noi: cititorul tre sa dea dovada de capacitate de abstractizare, nu sa citeasca literatura ca pe un loctziitor al stirilor de la televizor (meteahna ramasa la noi din comunism cand nu aveam televizoare).

Festivalul MotelX 2018 - filmele musai (part 1): Hagazussa, Mandy, Errementari, Unsane, Terrified

In sfarsit, filmele pe care le gasesc drept musai de vazut din ce a fost in programul festivalului MotelX de anu asta. Despre filmele naspa am scris aici, despre cele asa si-asa aici si aici.

Hagazussa

(regizat de Lukas Feigelfeld, austriac)

Asta e filmul care a primit premiul festivalului MotelX si pe meritate, a fost si unul din favoritele mele, e ceva de neuitat. Marcheaza psihologic si senzorial spectatorul, e excelent alcatuit in cele mai mici detalii - desi e foarte lent si foarte lung, nu e nicio clipa plictisitor. Foarte putzine dialoguri si multa inspiratzie din directzia Tarkovsky, Von Trier, Refn cu un subtext feminist convingator.

The Antichrist al lui Von Trier ar fi referintza cea mai la indemana, plus ceva din Valhalla Rising al lui Refn. Doar ca are actori anonimi si buget minimal - totusi nimic din astea nu shtirbeste impactul filmului. Un rol esentzial are coloana sonora (vezi aici) care sfredeleshte adanc in creier, realizata de grupul avangardist grec pre nume Mohammad (semnandu-se MMMD pe anumite materiale).

Actziunea e minimalista - filmul spune viatza unei vrajitoare de acu 300 de ani traind izolata in Alpii austrieci, alaturi de copilul ei facut probabil cu Satana. Nimic spectaculos nu se intampla - e viatza unei femei ca oricare alta chinuindu-se sa aiba grija de capre, sa faca rost de lemne de foc, sa tzina piept ocazionalelor abuzuri masculine ale satenilor din imprejurimi. Satana are o prezentza extrem de subtila in film, mai mult sugerata de barfele satenilor, conform carora orice femeie care incearca sa traiasca pe cont propriu si are un copil cu tata necunoscut e o satanista nemernica care trebuie starpita caci refuza sa "se ofere" comunitatzii.

Imagini superbe, o actritza superba, muzica superba, un film memorabil de vazut pe ecran cat mai mare cu sonoru dat cat mai tare. Cam asa trebuie promovat feminismul, nu cu rehashuri ridicole la Ghostbusters si Ocean's 11.

***************************************************

Mandy

(regizat de Panos Cosmatos, autorul lui Beyond the Black Rainbow)

Cam din aceeasi categorie face si filmul asta - o compozitzie audio-vizuala sofisticata cu impact extrem de puternic asupra spectatorului, doar ca spre deosebire de filmul de deasupra se ia mai putzin in serios. Evident, nu se mai poate face un film serios cu Nicolas Cage in rolul principal, individul pare sa fi innebunit iar filmul asta exploateaza toate quirkurile sale si chiar ii ocazioneaza ceea ce ar putea fi scena definitorie a intregii sale cariere (o scena in care sta in chilotzi jurand razbunare, plangand dupa nevasta-sa moarta si band dintr-o sticla de rachie).

M-am macinat mult intre a considera Mandy o tampenie infernala sau un film musai de vazut, pana la urma am decis asupra celei de-a doua variante caci nu mi-l pot scoate din minte. Factorul decisiv in a recomanda filmul e coloana sonora a islandezului Johan Johannson, cel care trebuia sa se ocupe de muzica din noul Blade Runner - insa a parasit proiectul in ultimul moment, iar la scurt timp a si decedat prematur. In unele momente am avut impresia ca muzica de aici e alcatuita din bucatzile ramase nefolosite din Blade Runner - e un fel de versiune doom-metal la muzica lui Vangelis, cu ceva elemente de Sunn O))) si Haxan Cloak (muzica abraziva, superb sincronizata cu imagini psihedelice).

Scenariul spune o poveste tripata despre Nicolas Cage care da peste cap o halba de LSD si se porneste sa razbune asasinarea iubitei sale sataniste (bizara Andrea Riseborough, vezi poza de mai jos) care a cazut victima unui clan de hippiotzi folkisti, in conditziile in care ea era fan Black Sabbath si nu suporta muzica folk. E un film extrem de strident, ceva ce ar putea iesi dintr-o colaborare intre Rob Zombie si Lars von Trier, un film din care nu lipsesc nici bataliile cu drujbe, nici momentele emotzionante si nici scenele onirice a la Guy Maddin.

Regizorul greco-canadian Panos Cosmatos e fiul unui individ care in anii 80 facea filme de actziune cu Stallone (Cobra, Rambo 2), iar acest Mandy e subtil influentzat de relatzia respectiva - doar ca spiritul lui Stallone e transferat aici in trupul lui Nicolas Cage, rezultatul fiind o monstruozitate dpdv actoricesc. De altfel Panos Cosmatos pare decis sa se impuna ca un regizor al bizarului, filmul sau precedent Beyond the Black Rainbow fiind pozitzionat la aceeasi granitza intre un suprarealism stoner si pulp fiction.

************************************************************

Errementari

(regizat de Paul Urkijo Alijo, asistent de-a lui Alex de la Iglesia)

Aici avem debutul regizoral (cu lung metraj) al unui asistent de-al lui Alex de la Iglesia, un geek din Tzara Bascilor care a castigat si la TIFF ceva premiu pentru scurt-metraj in urma cu catziva ani. A venit la MotelX sa-si prezinte filmul si sa explice in detalii fascinante cum si de ce l-a facut.

E un basm satanist vorbit integral in limba bască, influentzat major de opera lui Jim Henson - parintele papushilor Muppets si un zeu al efectelor speciale bazate pe mashti si componente mecatronice. Si in filmul asta s-a utilizat minimal animatzia computerizata, accentul fiind pus pe mashti si componente mecanice, iar rezultatul e excelent.

Regizorul zicea ca la origini povestea e preluata din folclorul basc, insa mai multa lume din sala a remarcat ca e o poveste mai primordiala, care se regaseste in diverse versiuni in mai multe zone ale Europei - creca echivalentul romanesc al povestii ar fi Ivan Turbinca (si parca mai aveam noi o versiune cu Păcală in rolul principal). In varianta din Errementari eroul e un fierar care tzine prizonier un drac trimis din Iad sa ii ceara ceva datorie neplatita in urma unui pact mai vechi cu Satana.

Nu e un film violent, chiar e un basm gandit mai mult sa infioare copii, avand si cateva personaje-copii destul de principale. De la bun inceput regizorul a avertizat ca e un tribut adus lui Jim Henson, aplicat insa pe specificul folcloric al Tzarii Bascilor - e important sa ai astea in minte atunci cand vizionezi filmul, pentru a evita caracterizarea sa drept infantila.

P.S. Recent a devenit disponibil si pe Netflix

***************************************

Unsane

(regizat de Steven Soderbergh, hotshot de Oscar)

Mare parte din filmul asta e dedicata dilemei daca nebunii isi pot da seama ca-s nebuni sau e nevoie musai de o evaluare acreditata din exterior, pe care inevitabil nebunul o va percepe ca abuz. Actritza asta foarte fresh pe nume Claire Foy e foarte convingatoare in prezentarea dilemei, iar in anii ce vin vom auzi tot mai mult despre ea (a preluat si rolul hackeritzei lesbiene in seria americana The Girl with a Dragon Tattoo).

Cam in aceeasi perioada in care Von Trier surprindea lumea cu planul sau de a face un film horror (daca nu punem la socoteala Antichristu), oscarizatul Soderbergh facea un anuntz similar, concretizat acum in primul sau film de gen (daca nu punem la socoteala Contagion). Ca sa faca lucrurile mai interesante, a promis ca il filmeaza integral cu un iPhone.

Asa s-a si intamplat, ceea ce poate face filmul cam enervant - e multa perspectiva cu puncte de fuga in imagine si niste efecte fish-eye. Nu e chiar degeaba, ideea a fost sa faca un film aproape first person, sa exprime cat mai "din interior" dezintegrarea psihica a eroinei si viziunea sa distorsionata asupra realitatzii.  Eroina e o corporatista isterica care se trezeste internata impotriva vointzei ei la un ospiciu.

Filmul nu are nimic de-a face cu Zbor deasupra unui cuib de cuci, nimic nu e amuzant aici. Nu seamana nici cu sezonul 2 din American Horror Story, care era foarte baroc si over the top. Totul e minimalist si analitic, mentzinand spectatorul intr-o ambiguitate bine cantarita cu privire la motivele pentru care gagica asta ar merita sau nu sa fie internata.

Un proiect surprinzator al lui Soderbergh - cam prost primit de fanii filmelor sale mainstream, dar regizorul e un maestru, iar finetzurile filmului vor fi apreciate de fanii horror.

************************************************************

Terrified

(regiat de Demian Rugna, argentinian)

Horror de maniera clasicista foarte solid, o palma peste obrazul filmelor americane (si asiatice) cu fantome si poltergeisti. L-as pune la acelasi nivel cu Hereditary, desi stilistic e diferit - mai sangeros, mai galagios, mai putzin atmosferic.

Povestea incepe cu un barbat care isi gaseste intr-o zi nevasta zburand prin baie si dandu-se de totzi peretzii (poza de mai jos). Apoi vecina din stanga se trezeste cu copilul recent decedat stand in bucatarie si mancandu-si cerealele cu lapte (poza de sus). Iar vecinul din dreapta zareste mereu cu coada ochiului pe cineva care i se tot ascunde prin dulapuri.

Avem de a face cu ceva mai mult decat o casa bantuita, e chiar o ulitza intreaga bantuita in urma unei crapaturi interdimensionale lovecraftiene care ii face pe localnici sa innebuneasca. La locu faptelor vine o echipa exotica de investigatori paranormali care incearca sa petreaca o noapte prin casele acelea sa afle de unde vine problema si cum se poate pune capat abuzurilor venite de pe lumea ailalta. Sa faca o "ievaluare", cum ar veni, dar ievaluarea se intoarce impotriva lor.

E un film horror in toata puterea cuvantului, cu scene tari si fara subtilitatzi postmoderne, venit din Argentina, o tzara care nu chiar are o traditzie in genul asta si asta face filmul si mai impresionant.

Festivalul MotelX 2018 - filmele asa si-asa (part 2): Mon Mon Mon Monsters, The Field Guide to Evil, Don't Leave Home, Incident in a Ghostland, The Nun

Al treilea calup de impresii de la Festivalul MotelX - primele doua sunt aici (despre filmele naspa) si aici. In continuare, tot despre filmele contra plictiselii.

The Nun

(regizat de Corin Hardy, tanara sperantza)

Cel mai evident trend din cinemaul horror al ultimilor 5 ani e propaganda catolica - ma rog, iudeo-creshtineasca, insa exceptziile de la contextul catolic sunt rare si deloc notabile (ma gandesc la Crucifixion, cu ortodocsi din Vaslui si la Possession cu rabini evrei). In rest, pare ca avem de-a face cu un fond secret al Vaticanului pentru productzia de filme horror avand ca eroi fetze bisericesti catolice, probabil sa mai recupereze din autoritatea pierduta in urma scandalurilor cu minori abuzatzi; sau, cine stie, ca sa ne pregateasca pentru Apocalipsa.

Cica pentru acest film, realizat in imprejurimile Sighisoarei si Hunedoarei, platourile de filmare au trebuit sfintzite. Doamne-ajuta, se pare ca a ajutat la box-office, insa n-a prea ajutat la calitatea filmului care are un scenariu la fel de sofisticat cu al unui film porno, daca inlocuiesti scenele de sex cu scene sataniste. O calugaritza (fiica Verei Farmiga) si un popa (mexicanul Demian Bichir, chinuindu-se sa se dea drept englez) vin in Romania sa salveze un conclav de maicutze de infestarea unui demon insetat de suflete românesti. Tot filmul se fugaresc ei prin niste coridoare si saloane creepy ale Castelului din Hunedoara. Locatziile-s simpatice si unele scene sunt foarte dragutze (filmul pare gandit din capul locului pentru cinematografe 4DX, alea in care spectatorul e scuturat, stropit etc.).

Regizorul James Wan (Saw si Insidious) fantaza mai demult pe seama potentzialului comercial al unui univers cinematic format din filme horror interconectate, urmand modelul celor bazate pe benzi desenate Marvel - doar ca bataliile cu supereroi sa fie subtituite cu conflicte oculte intre eroi bisericesti (Calugaritze, Popi, Diaconi etc.) si diversi raufacatori satanici. Asa cum benzile desenate au dus la aparitzia unei comunitatzi globale de geekshi, de ce nu am avea si o subcomunitate de geekshi pasionatzi de cele sfinte si de ce nu ar putea deveni biserica catolica un fenomen pop-culture (de fapt este deja, filmele astea doar incearca sa exploateze evidentza).

Iata ca proiectul capata contur, asta fiind deja al cincilea din ciclul de filme catholixploitation numit oficial "universul Conjuring". Primele titluri au fost cele doua Conjuring, despre un cuplu real de ghost hunters (sotzii Warren) care, cu binecuvantarea bisericii, au investigat incidente oculte devenite celebre in cultura populara, avand deja parte de numeroase alte ecranizari (bantuirile de la Amityville, Enfield etc.). In cele doua filme Conjuring au fost introduse felurite entitatzi supranaturale pe seama carora se fac acum filme spin-off: mai intai au iesit doua partzi din Annabelle (despre papusa posedata confiscata la inceputul primului Conjuring); anul acesta a iesit acest The Nun - un origin story pentru demonul din Conjuring 2; pentru anul urmator s-a anuntzat deja The Crooken Man si mai departe probabil vor iesi filme din astea cu nemiluita, cel putzin cat dureaza mandatul Papei Francisc care ma tem ca e in spatele proiectului.

************************************************************

The Field Guide to Evil

(regizat de mai multzi)

Asta e o antologie de scurt metraje menita sa demonstreze ca cinema-ul horror isi are atat bazele cat si justificarea in basmele copilariei. Pana la urma educatzia morala a multora dintre noi s-a facut prin pilde horror despre pedepse si recompense - fie ca vorbim de Biblie ori de culegerile de basme culte, de Legendele Olimpului ori de folclorul anonim. Daca stai sa analizezi detaliile, folclorul, mitologia si basmele sunt in mod dominant incadrabile in ceea ce numim azi cultura horror.

Colectzia de fatza are unele in comun cu splendidul Tale of Tales de acu catziva ani, insa acela era un film inchegat coerent din mai multe basme clasice, aici povestile sunt complet separate, fiecare realizata de alt regizor. S-au ales regizori neamericani (cu o exceptzie), sa spuna cate o poveste bazata pe folclorul locurilor din care se trage fiecare:

Peter Strickland e un prieten vechi al TIFFului clujean si autorul splendidelor Berberian Sound Studio si Duke of Burgundy. Si-a petrecut mare parte din viatza prin Ungaria si a ales pentru ecranizare un basm unguresc pe care eu il stiam drept romanesc - de fapt se si petrece prin Romania, pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Doi fratzi rivalizeaza pentru inima unei printzese, iar rivalitatea lor degenereaza pana la a provoca sinuciderea fetei. Regizorul opteaza pentru un film mut cu decoruri a la Tim Burton.

Veronika Franz e nevasta lui Ulrich Seidl, si ea a fost la TIFF cu splendidul Goodnight, Mommy. Povestea ei e preluata din folclorul Alpilor austrieci, despre un demon al masturbarii cu care sunt amenintzatzi copiii prin locurile acelea. Austriecii de altfel au perfectzionat un sistem educatzional bazat pe guilt-tripuri cu fundamente horror (vezi si datina Krampushilor).

Povestea nemtzoaicei Katrin Gebbe e tot cu crescatori de capre de prin Alpi care au dificultatzi cu a mentzine igiena animalelor in urma infestarii cu un demon al necuratzeniei, care uneori ii poseda si pe oamenii nespalatzi. Am impresia ca povestea are radacini comune cu cea regizata de Veronika Franz - ambele au functzii educative clare, in plus pe demonul austriac il cheama Trud, iar pe cel bavarez il cheama Drude.

Agnieszka Smoczynska e o poloneza care a atras atentzia recent cu The Lure. Aici a ales un basm clasic polonez despre un individ care e sfatuit de un demon sa manance inimile decedatzilor recent ca sa devina mai destept.

Singurul regizor american din aceasta antologie e Calvin Reeder pe care-l stiam din competitzia Festivalului horror de la Biertan (unde a castigat cu The Rambler). Aici are o legenda amuzanta despre Melonheads - niste copii cu capete supradimensionate care rapesc pe copiii neascultatori.

Celelalte segmente sunt cam banale, insa vin de la regizori exotici ale caror nume trebuie tzinute minte - turcul Can Evrenol (autorul splendidului Baskin) are o bucata despre un demon turc care rapeste nou-nascutzi; grecul Yannis Veslemes are ceva despre conflictul dintre pescari si goblinii din folclorul grecesc; indianul Ashim Ahluwalia are o minipoveste despre circarii britanici care pe la inceputul secolului 20 recrutau oameni cu disabilitatzi din India ca sa-i prezinte drept freakshi in circurile din Europa.

Una peste alta, filmul sufera de metehnele oricarei antologii - filmele-s scurte, inegale, eterogene ca stil, insa ofera o lista de regizori obligatoriu de urmarit in anii ce urmeaza.

************************************************************

Incident in a Ghostland

(regizat de Pascal Laugier, autorul lui Martyrs)

Martyrs e unul din filmele mele favorite din horrorul post-2000, asa ca astept cu interes fiecare nou film al francezului Pascal Laugier. Mi-a placut si debutul lui la Hollywood, acel Tall Man cu Jessica Biel. Iar acu revine cu filmul asta care ne-o prezinta pe Mylene Farmer hacuind niste barbatzi psihopatzi, o chestie unica in istoria cinematografiei. Macar asta si merita pretzul biletului, chiar daca restul filmului pare o reciclare cam obosita a ideilor din Martyrs.

Avem si aici doua eroine (fiicele lui Mylene Farmer) care incap pe mainile unor dezaxatzi si sunt sechestrate intr-un beci in vederea unor abuzuri de natura sexuala, cu unele tushe psihedelice. O jumatate din film se petrece in beciul respectiv, cu fetele chinuindu-se sa scape, parte care are multe in comun cu Martyrs. Cealalta jumatate a filmului se petrece 15 ani mai tarziu, cand una dintre fete e traumatizata de pe urma abuzului, in timp ce a doua a devenit o scriitoare horror de succes care face o gramada de bani din relatarea experientzei traumatizante.

Se mai intampla si altele dar nu vreau sa dau spoilere. Mylene Farmer intr-un rol horror e cu sigurantza un punct de atractzie, insa pe ansamblu povestea e cam incoerenta si ii lipseste pseudomisticismul filmelor precedente ale autorului.

************************************************************

Mon Mon Mon Monsters

(regizat de Giddens Ko, scriitor taiwanez)

Film taiwanez interesant bazat pe cartzile young adult ale unui scriitor popular la ei, care s-a ocupat si de regia filmului - un anume Giddens Ko, un fel de Neil Gaiman mai brutal si asiatic din cate am citit despre el.

Sursa literara a filmului garanteaza o sofisticare superioara fatza de horrorul asiatic cu vampiri, oferind personaje destul de complicate. E cam lung pentru ce are de spus, ori eram eu rupt de oboseala cand l-am vazut, insa e un horror pentru adolescentzi foarte bine gandit.

O femeie si copilul ei, amandoi canibali-vampiri, traiesc in parcarile intunecate ale unui mall si se hranesc cu homeleshii ratacitzi pe-acolo. Intr-o noapte copilul vampir e rapit de un grup de liceeni violentzi si legat intr-un beci, unde tinerii il tortureaza si il hranesc cu sange ca sa il poata tortura mai departe.

E o poveste moralista despre bullying si comportamente sociale indezirabile. Rand pe rand, diverse personaje preiau rolul de bullies in timp ce pretind ca ar fi oameni de treaba - rolurile de agresor si agresat se inverseaza in mai multe randuri, vampirii schimba si ei rolurile de victime si agresori, ridicand dileme morale clasice pentru povestile adresate adolescentzilor. Sunt pline filmele young adult de astfel de moralisme, insa mai rar sunt puse intr-un cadru horror convingator.

************************************************************

Don't Leave Home

(regizat de Michael Tully, irlandez)

Film gotic irlandez foarte bine aliniat la regulile genului pe care il reprezinta, atmosferic si lent, sinistru si creepy fara sa fie nicio clipa violent. L-as recomanda chiar musai de vazut pentru fanii genului gotic, insa lipsa de buget se simte pe ici pe colo. Mai compenseaza prin filmarile la tzara, in imprejurimile unui conac vechi de 400 de ani, al carui vechime contribuie esentzial la atmosfera reushita a filmului.

Protagonista e o sculptoritza de diorame comisionata pentru niste lucrari de catre un preot pensionat, refugiat la un conac irlandez. Preotul s-a retras din meserie in urma unui scandal cu copii datzi disparutzi, copii care printr-o stranie coincidentza fusesera candva pictatzi chiar de preotul cu pricina, in timp ce se rugau la o statuie cu Maica Precista.

E un film care mizeaza pe creepiness - din momentul la care eroina se cazeaza la conac totul pare dubios pe acolo si e clar ca un secret intunecat macina sufletul preotului. Regizorul reuseste sa se abtzina de la un horror explicit, mersul povestii fiind mai degraba dark-poetic, inspirat din bogata literatura gotica a Irlandei si Angliei. Un soi de film care nu se mai prea face in zilele noastre, adresandu-se mai degraba pasionatzilor de literatura gotica decat celor de film horror.

Festivalul MotelX 2018 - filmele asa si-asa (partea 1): Ghost Stories, Cold Skin, Four Hands, Cam, One Cut of the Dead, The Nightshifter

Ziceam data trecuta de Festivalul MotelX, cel mai cool festival de film horror pe care il stiu, organizat intr-un cinema-teatru din Lisabona, in buricul targului. Zau, e bucurie maxima acolo, aproape toate filmele surprind cu cate ceva, iar provenientza geografica e foarte diversa, nu apuci sa te plictisesti la aproape nimic.

Am pomenit data trecuta filmele proaste din program, destul de putzine pentru un festival horror. In continuare impresii despre filmele asa si-asa, destul de simpatice totusi. Fanii genului ar trebui sa le vada si pe astea.

********************************************

Ghost Stories

(coregizat de Jeremy Dyson din League of Gentlemen si Andy Nyman, magician)

Un film care pare mai bun cand citesti despre el decat cand il vezi.

Unul dintre coautorii sai (si actorul principal) e Andy Nyman - asistent/coproducator al magicianului Derren Brown, un fin cunoscator al tehnicilor de manipulare psihologica pe care se bazeaza prestidigitatzia si, prin extensie, trucurile cinemaului horror. Ca actor a mai aparut in filme horror britanice (Dead Set al lui Charlie Brooker), insa prefera sa se recomande drept magician sau manipulator psihic.

Al doilea coregizor al filmului e Jeremy Dyson, membru al grupului comedic League of Gentlemen - un fel de Monty Python ai anilor 90 orientatzi pe teme horror/comedie neagra, astazi cam datzi uitarii in afara UK. Unii dintre ei s-au mai implicat in fenomenul Dr. Who si recent am intzeles ca au lansat un serial nou, Inside No. 9, pe care nu l-am vazut.

In prima faza cei doi au construit acest Ghost Stories ca piesa de teatru, beneficiind de experientza de scena live a autorilor. Cineva le-a spus sa faca si un film si l-au facut pe asta. Pentru englezi atat Derren Brown cat si League of Gentlemen sunt eroi natzionali (echivalentul britanic al lui Don Jozefini + a grupului Vacantza Mare de la noi, la proportziile intelectuale de rigoare), asa ca piesa de teatru a avut succes major la ei, consolidand traditzia shakespeariana a dramaturgiei horror live. Nu stiu cum e piesa dar probabil prezentarea live are cu totul alt impact decat ce se vede in film.

Totusi, autorii se straduie sa faca filmul interesant, cu cateva twisturi aberante (in spiritul League of Gentlemen). Pana la urma e exercitziul unor comediantzi cu pedigree incercand sa demonstreze ca pot face un horror serios. Daca citesti ce am scris aici pe blog filmul poate parea mai interesant, insa eu m-am uitat la el fara sa ma informez si am cam cascat (gasesc ca se cam abuzeaza de filmul cu fantome in zilele noastre, asa cum se intampla cu zombie acu 10 ani).

************************************************************

Cold Skin

(regizat de Xavier Gens, autorul lui Frontieres)

Continua sa-mi fie inexplicabil Oscarul pe care Guillermo del Toro l-a luat pentru cel mai prost film al sau, The Shape of the Water. Ma tot intrebam ce-o fi vrut sa spuna, ce-o fi priceput lumea. Iata ca la scurt timp apare al doilea film cu aproape acelasi mesaj, doar cu sexele inversate - aici peshtilianu e femeia iar zoofilul este barbatu. In rest, aceeasi poveste de iubire interzisa, si aceeasi dilema - daca delfinii au sau nu sfarcuri.

Marele Lorin Fortuna avea candva o teorie ca planeta ar fi manipulata din umbra de o specie de peshtilieni/reptilieni de origini satanice, care apar in public purtand mashti umane (cica chiar Soros ar fi unul). Si ca oamenii inca nu-s pregatitzi sa infrunte acest adevar si sa accepte diferentzele. Cumva, filmele astea par facute sa ne pregateasca pentru ziua cand acest adevar se va revela publicului, cand notziunea de xenofobie va trebui reconsiderata.

Totusi, Cold Skin mi-a placut mai mult decat filmu de la Oscaruri, in primul rand pentru feelingul puternic de Jules Verne care trezeste nostalgii. Totul se petrece acu 100 de ani pe o insula izolata unde un meteorolog e trimis sa poarte grija unui far maritim si sa documenteze intr-un jurnal fauna si flora zonei. Evident, da peste peshtilienii astia si se indragosteste pe loc, dragoste la prima vedere.

Pana la urma filmu e cam simplutz, style over substance. Regizoru e un exponent al noului val de horror frantzuzesc, insa de la debutul furtunos cu Frontiere(s) n-a mai reusit sa atraga atentzia - data trecuta facuse un film cu actori români prin Vaslui, acel Crucifixion de care am povestit altadata. Asta e ceva mai bun, dar dupa ce te obisnuiesti cu settingu exotic, de epoca, pare excesiv de lung, cu un scenariu cam rudimentar.

************************************************************

Four Hands

(regizat de Oliver Kienle, neamtz)

Thriller simplu dar eficient, cam sec si cu actori incapabili de o mimica convingatoare (ca mai totzi actorii nemtzi, de fapt ei sunt crescutzi asa din copilarie, sa fie cat mai putzin expresivi, gen Iohannis). Totusi filmul reuseste sa te tzina in priza pana la sfarsit, functzioneaza bine ca un detective story cu twisturi de calitate.

Doua surori sunt nevoite sa asiste in copilarie la omorarea parintzilor lor. Raufacatorii intra la pushkarie pentru 20 de ani, insa fetele nu-si revin nicicum din trauma. Ulterior una dintre ele moare iar cealalta dezvolta o dedublare de personalitate, pretinzand ca e posedata uneori de spiritul surorii moarte.

Douazeci de ani mai tarziu cei care le-au omorat parintzii ies de la puscarie, iar sora supravietzuitoare, aia cu personalitate dedublata tre sa se decida daca sa-i urmareasca si sa-i omoare (la indemnul personalitatzii secundare mai violente) sau sa lase lucrurile iertate/uitate (ceea ce o indeamna personalitatea pashnica). Restul filmului e un conflict permanent intre cele doua personalitatzi, fiecare cu alta memorie - asta face filmul sa semene pe alocuri cu Memento, Split si alte thrillere care se bazeaza pe un truc din psihologie ca sa fortzeze niste twisturi.

E scurt, alert si functzioneaza destul de bine, daca reusesti sa treci peste stilul auster al cinemaului nemtzesc si incapacitatea actritzelor de a starni orice bruma de simpatie in spectator.

************************************************************

Cam

(regizat de Daniel Goldhaber, debutant)

Productzie Netflix destul de fresh (ca mai tot ce face Netflix, I'm a fan), despre industria videochatului si riscurile meseriei respective, cu un subtil twist horror insa fara violentze deosebite. Pentru romani ar trebui sa fie un film deosebit de important, avand in vedere ca suntem lideri europeni in genul acesta de servicii (alaturi de vrajitorie, ghicit in horoscoape, mindfulness si alte categorii de "servicii spirituale" in care ne refugiem cand n-avem chef de lucru).

Pe actritza principala o stim din Handmaid's Tale (aia la care i se scosese un ochi) si se prezinta aici foarte convingatoare, in rolul unei tinere care isi baga picioarele in scoala pentru a urma o cariera de superstar videochat. Cica nu vrea sa ajunga tocilara ca frate-sau sau coafeza ca maica-sa. Cariera asta ii aduce o gramada de satisfactzii narcisiste, dar o si impinge intr-o zona frecventata de multzi dezaxatzi.

Intr-o buna zi fetei i se hackuieste contul de videochat, altcineva preluandu-i clientzii si postand filme cu aceasta. Eroina nu primeste ajutor de la administratorii platformei de videochat si incepe pe cont propriu o investigatzie detectiveasca care duce la concluzii destul de interesante. Povestea se tzine bine, actritza e excelenta, finalul interesant invita la cugetare.

************************************************************

The Nightshifter

(regizat de Dennison Ramalho, brazilian)

Asta e un fel de Hellblazer al omului sarac, cu un puternic suflu regional, foarte exotic prin plasarea actziunii in favelele braziliene, cu un scenariu ingenios incarcat de sperieturi destepte. Povestea alterneaza intre ghost story si detective story, un hibrid destul de rar intalnit - de fapt cea mai apropiata referintza, pe langa Hellblazer, ar fi acel Ghost de pe vremuri cu Demi Moore, doar ca partea romantica e substituita cu o family-drama mizerabilista din ghettourile braziliene.

Un autopsier e dotat cu darul de a vorbi cu mortzii pe care ii autopsiaza. De la acestia afla diverse barfe despre gashtile criminale de prin cartierele lui Sao Paolo, dar si despre nevasta-sa care umbla cu altu si planuieste un divortz brutal. Folosindu-se de informatziile culese de la mortzi, eroul incearca sa manipuleze lumea din jurul sau pentru a preveni divortzul, si totodata se amesteca in diverse conflicte criminale dintre mafiotzii brazilieni, punandu-si familia in pericol.

Daca n-ar avea cateva scene brutale ar putea trece si drept family horror movie in genul Babadook - centrul dramei e pana la urma familia si teroarea perceputa de copii care ajunge sa-i napadeasca si pe adultzi pe cai supranaturale. Recomandat celor care au apreciat ghost stories moderne plasate in locatzii atipice/exotice - Under the Shadow, Satan‘s Slaves etc.

************************************************************

One Cut of the Dead

(regizat de Shinichiro Ueda, debutant japonez)

Succes enorm in Japonia si in curand si in restul lumii, genul acela de film superieftin care impresioneaza printr-o gaselnitza smart si nimic altceva. Comparat de unii cu succesul neasteptat al lui Blairwitch Project. Amuzant, dar cu conditzia sa nu citesti absolut nimic despre el, nici macar ce voi scrie eu in paragrafele ce urmeaza.

Incepe ca un found footage cu zombie, filmat vreme de jumatate de ora dintr-o singura taietura, cu actori destul de idiotzi si efecte speciale penibile. Dupa jumatatea asta de ora aflam in mod meta ca filmul chiar era cu actori idiotzi si efecte speciale penibile - restul povestii e drama regizorului care s-a chinuit sa-l faca, insa n-a prea avut cu cine.

Nu e un documentar, ci e o poveste in poveste in poveste, cu ultima parte a filmului prezentand in timp real cum s-a facut filmul found footage din prima jumatate de ora. E o structura ingenioasa ce face filmul musai de vazut de doua ori pentru a-i surprinde subtilitatzile umoristice. Din pacate eu apucasem sa citesc despre toate astea, lumea vorbea mult la festival despre film, asa ca nu m-am putut bucura de elementul surpriza.

Cum ziceam, sper ca nu atzi citit tot ce am scris aici, daca vretzi sa va bucuratzi cum trebuie de ce ofera filmul.