Cateva titluri mai deosebite, care eludeaza meandrele criticii cinematografice. Cei care se iau strict dupa nota IMDB le vor gasi undeva in intervalul 4-5, cu user reviews de tipul "CE PORCARIE! Mi-am facut cont pe IMDB doar ca sa-i dau nota 1!" printre care e presarata ici colo si cate o nota de 10. Cine consuma genul asta de trash cinema va sti la ce sa se astepte si cum sa se uite la ele.
Jesus shows you the way to the highway
(regizat de Miguel Llanso, absurdist)
Coprodus in Etiopia, Romania si Estonia cu dialoguri dublate intr-o engleza aproximativa, arata cam ca un film de Silviu Gherman. Regizorul spaniol e specializat pe trash cinema - ceva intre South Park si filmele Troma, dar mai psihedelic-abstract si cu referintze destul de culte (Philip Dick in special).
Personajele principale sunt detectivul Palmer Eldritch (got it?) si partenerul sau (un pitic negru diform care apare in toate filmele regizorului). Cei doi lucreaza in Estonia in spionajul antisovietic din anii 80, cand URSS-ul lanseaza un virus cu chipul lui Stalin in ciberspatziul Internetului incipient care exista in anii 80 si putea fi accesat cu calculatoare ZX Spectrum. Cei doi detectivi intra in ciberspatziul 8-bit unde sunt capturatzi de virusul Stalin iar mare parte din film se petrece in realitatea virtuala low-fi unde in loc de efectele speciale digitale avem un fel de animatzie stop-motion.
De fapt sunt mai multe lumi virtuale, intre care personajele se tot translateaza ca in Inception, iar una dintre realitatzi este o Etiopie distopica (filmata on-location) condusa de un Afro-Batman, supererou negru care si-a vandut sufletul URSS-ului si lucreaza pe o mana cu virusul Stalin. Ca sa complice si mai rau lucrurile, apare si Isus cu un rol similar celui pe care-l mai are prin South Park.
Pentru amatorii de asa ceva, e musai de vazut. Pentru restul populatziei va fi incomprehensibil.
***************************************************************
Deep Murder
(regizat de Nick Corirossi, autor de sketchuri la Comedy Central)
Asta e umpic enervant, caci e practic un sketch de Comedy Central lungit la o ora jumate, cu scenariu scris de foarte multa lume (se pare ca la Comedy Central toata lumea care a spus o poanta pe platoul de filmare trebuie inclus in lista scenaristilor).
Meta-lumea in care se petrece actziunea e cea a unui film soft porn, in care toate personajele sunt stereotipuri porno iar dialogurile au innuendo sexual la fiecare replica. Nimeni nu face cu adevarat sex, toata lumea e pe innuendo, pe lascivitate, plus luminile si coloana sonora specifice filmelor softcore, cu decoruri adecvate (o vila californiana cu piscina si soarele bagandu-se senzual printre perdele).
Settingul e o combinatzie de Rai Iehovist si Utopie Softporn in care locatarii incep sa moara unul cate unul, prada unui criminal in serie satul de atata innuendo si care vrea sa readuca hardcoreul in porn. Problema e ca o vreme nu pricepi la ce te uitzi, iar dupa ce ai prins smecheria itzi pierzi repede rabdarea. Din pacate partzile cele mai funny sunt spre final si putzina lume va avea rabdare pana acolo.
*****************************************************
Another Wolfcop
(regizat de Lowell Dean, autorul lui Wolfcop)
Eu ma numar printre cei care au prins primul Wolfcop in festivaluri, in sali de cinema in care se impartzeau halbe de bere si pizza la spectatori ca sa-i convinga sa stea pana la capat, asa ca am avut obligatzia morala sa vad si acest sequel. E strict pentru cei care s-au amuzat la primul film, cu valorile de productzie ale unui episod Doctor Who de acu 15 ani.
E aici mai putzin detective story si mai multa actziune decat in prima parte: un antreprenor vine in satul asta canadian sa infiintzeze o microberarie craft, insa in bere toarna ca ingredient secret un parazit extraterestru. Politzistul-varcolac si echipa lui de colegi bugetari care tre sa opreasca nenorocirea si sa-l trimita pe antreprenor in pizda ma-sii de unde a venit. O interesanta critica la adresa capitalismului din microberariile care scot in fiecare saptamana aceeasi bere schimbandu-i doar numele si eticheta. Va shtitzi voi care suntetzi, astia de m-atzi jecmanit in pandemie!
E realizat de aceeashi echipa, cu aceiasi actori si o continuitate sanatoasa. Marca seriei sunt scenele de sex cu varcolaci/varcolace, din care ni se ofera si aici o mostra memorabila (poza de mai jos). Faptul ca filmul are o apreciere larga in comunitatea fanilor trash cinema e demonstrat si de implicarea lui Kevin Smith intr-un rol secundar - restul actorilor sunt anonimi canadieni.
**********************************************
Cats
(regizat de Tom Hooper, autorul lui Les Miserables musicalul)
Alt film la limita zoofiliei, doar ca asta ar fi trebuit sa fie un blockbuster, ecranizare dupa un teatru-musical de Andrew Lloyd Weber (reinventatorul musicalului modern), la randul lui bazat pe niste poezii-cantecele de T. S. Eliot. Regizorul fusese recent oscarizat, materialul original e supercelebru, actorii la fel (Ian McKellen, Judi Dench, plus niste cantaretzi in voga gen Taylor Swift).
In loc de blockbuster a iesit bataia de joc a Hollywoodului, o mostra bizara de zooerotism cu pisicile astea lascive cu buze groase, fetze, sholduri si funduri umane, sâni acoperitzi de blana, dansuri pisicesti, ceva cu foarte "off" despre care se zice ca provoaca traume copiilor. Se mai zice si ca a existat o varianta in care pisicilor li se vedea cate un sfincter cand mai ridicau coada -pe Twitter a aparut o campanie #ReleaseTheButtholeCut solicitand sa se dea publicului versiunea cu sfinctere vizibile (producatorii insa insista ca n-ar exista).
E genul de film la care te potzi distra daca te uitzi beat, problema e ca desi pot sa apreciez weird-factorul, am fost surprins neplacut de cat de stangace sunt efectele digitale - in special proportziile inconsistente, cu pisicile astea marindu-se si micsorandu-se complet aiurea relativ la obiectele din fundal (in unele scene au dimensiunea unui om, alterori au dimensiunea unei pisici, decorul arata extrem de fake, digitizat si acolo unde nu era cazul).
Si, desigur, ramane intrebarea cheie - daca pisicile arata asa in lumea aia, cum or fi aratand oamenii?
************************************************************
The Jesus Rolls
(regizat de John Turturro, himself)
Celebrul personaj secundar/episodic din Big Lebowski, popicarul Jesus Quintana, se intoarce ca protagonist al propriului filmu - jucat, scris, regizat, produs, etc. de cel care l-a si incarnat in filmul Fratzilor Coen, adica John Turturro. Personajul a stat la puscarie 20 de ani si se intoarce acasa, gasind refugiu intr-un threesome bizar alaturi de cel mai bun prieten al sau si o frantzuzoaica frigida jucata de Amelie.
Partea cu adevarat weird e ca filmu asta e simultan si remake la o comedie frantzuzeasca perversa din anii 70 cu Depardieu, o hippiotzeala alcoolica shaptezecista (in spiritul Serge Gainsbourg), film realizat atunci de un anume Bertrand Blieur dupa propriul roman intitulat... "Coaiele" (pe IMDB are un titlu in engleza mai politicos, Going Places). Titlul original e legat de faptul ca unul din personaje e impuscat in coaie la inceput si se tzine de ele tot restu filmului (tipu din stanga din poza de mai sus) in timp ce Turturro vrea sa-l ajute sa-si restaureze sexualitatea.
Am rasfoit umpic si filmul original - tre sa fi familiarizat cu el ca sa realizezi cat de weird e de fapt ce face Turturro aici, cu puscariasi hispanici bagatzi in locul hippiotzilor francezi din anii 70, cu shansonetele inlocuite de flamenco si Gypsy Kings (care apar in carne si oase), plus cateva scene refacute shot-by-shot (scena de mai jos, cu maieurile albastre e identica si in filmul original, dar e mult mai weird aici).
Prin film apar o gramada de prieteni care ii datorau ceva lui Turturro si au fost dispusi sa isi pericliteze reputatzia de dragul lui: Christopher Walken, Susan Sarandon, Sonia Braga. E un film tricky - facut pentru cineasti si cinefili, nu pentru fanii lui Lebowski.
***********************************************
Here Comes Hell
(de Jack McHenry, debutant)
Cand debutezi cu film horror de buget redus e destul de dificil sa fii bagat in seama, sunt necesare si trucuri si ingeniozitate. Aici se merge mai mult pe trucuri - filmul e facut ca un remake Evil Dead alb negru, petrecandu-se intr-o vila gotica britanica din anii 30.
Un grup de amici se aduna la vila asta gotica iar ca sa se distreze invita si o horoscopista pentru o shedintza de spiritism. Care shedintza decurge exact cum dicteaza genul asta de filme - o succesiune de clishee cu zgomote prin peretzi, ushi trantite si oameni care au vedenii. Cele mai bune elemente ale filmului sunt gaguri preluate din Evil Dead-ul original, care in alb-negru arata totusi interesant si au un sharm deosebit. Minus drujba, care nu avea ce cauta aici dar e inlocuita cu alte itemuri si cu o poveste de gelozie care tensioneaza uneori situatzia, conducand la un final oarecum feminist, niste woman empowerment in fatza spiritelor masculine malefice.
Ca debut e destul de laudabil efortul dar, in afara de gimmickul de a transfera gagurile din Evil Dead (poate mai mult Ash vs. Evil Dead) intr-un cadru gotic englezesc, nu are nicio alta ambitzie personala. Mai slab decat celelalte filme din articolul asta, dar am zis sa completez cu postarea cu ceva.