Wednesday, November 25, 2020

Filme asa si-asa dar mai rasarite (3 stele din 4): Greta, Vox Lux, Knives and Skin, The Hunt, Paradise Hills, A Violent Life

Greta

(regizat de Neil Jordan, autorul Interviului cu un Vampir)

Regizorul irlandez Neil Jordan e un clasic care a facut multe soiuri de filme, chiar cateva borne istorice (Interview with a Vampire), insa acu la batranetze vad ca prefera chestii simple si ieftine, nu se mai complica. Aici niste producatori coreeni l-au pus sa traga un thriller cu psihopatzi si ceva iz de Coreea, dar pentru publicul anglo-saxon.

Psihopata e jucata de Isabelle Huppert care se da drept profa de pian (facand misto de rolul din Pianista lui Haneke). Metoda ei de agatzat victime e sa lase poshete uitate prin metrou, contzinand niste acte false si indicii care sa ajute pe un eventual gasitor bun la suflet si naiv sa vina acasa la ea sa-i aduca posheta. Chloe Moretz e victima care pune botu, insa cumva se si prinde de smecherie iar de acolo filmul devine un joc de-a soarecele si pisica, care poate fi entertaining pentru cine duce dorul thrillerelor lui Brian de Palma (de dinainte sa se senilizeze). Stephen Rea are si el un rol minor, cam degeaba.

O dezamagire majora e faptul ca personajul lui Isabelle Huppert e unguroanca, insa actritza nu s-a sinchisit sa invetze cele 4-5 cuvinte unguresti pe care le are de spus la cateva ocazii.


**************************************

Vox Lux

(regizat de Brady Corbet, fost actor de-al lui Haneke, Von Trier etc.)

Asta e alternativa satanista la mai celebrul A Star is Born cu Lady Gaga. Natalie Portman e in rolul superstarului pop macinat de propriul succes, Stacy Martin (Nymphomaniac) in rolul surorii ei sataniste (nu exagerez, are tricou Imperial Triumphant) si Jude Law in rolul producatorului satanist interesat sa mulga bani de pe tinerele fete. Muzica filmului e facuta de Sia, careia i-ar fi placut sa se faca si despre ea un film ca ala cu Lady Gaga, dar cum era prea urata n-au lasat-o sa-si faca film si a trebuit sa se multzumeasca cu varianta asta.

Filmul se intinde peste vreo 20 de ani: din copilaria fetelor traumatizate de la tzara pana cand acestea ajung la New York pe mana producatorului Jude Law, 20 de ani de sex, drugs and rock'n'roll, de training asiduu si show-business cinic - pe parcurs se mai intampla niste atentate teroriste. pe care artista le monetizeaza in beneficiul propriu, ceea ce conduce la un fel de pact faustian.

Pe regizorul Brady Corbet il stiam drept actor-teenager din filme de pe la TIFFurile de acu 10-15 ani sau mai bine (Funny Games), insa mai nou vad ca s-a apucat si de regie. Asta pare inspirat de propria experientza de copil din show businessul mare (are si ceva din Black Swan, iar Natalie Portman face tot ce poate sa ne faca constientzi de asta).


****************************************

Knives and Skin

(regizat de Jennifer Reeder, feminista inclusiva)

Cand zic ca regizoarea e o "feminista inclusiva" folosesc termenul mentzionat chiar de ea intr-un interviu - e o forma de feminism care nutreste sperantza ca masculinitatea toxica e reversibila si e dispus sa acorde shanse de izbavire. Mesajul asta sta de altfel sta la baza acestui film cu adolescentzi, care incearca sa fie un fel de Boyhood meets Twin Peaks, cu buget foarte marunt dar ambitzii mari.

Filmul incepe cu doi liceeni romantici care ajung sa se certe pe malul unui lac - baiatu se poarta urat ca el vrea doar sex, iar fata se supara si fuge in niste tufe din care nu mai iese niciodata. A doua zi tot liceul incepe o investigatzie sa afle ce s-a intamplat cu ea, in timp ce baiatu care s-a purtat urat incearca sa se fofileze, pretinzand ca nu are niciun amestec si n-au petrecut seara impreuna.

Regizoarea pluseaza stilistic - cu un soundtrack excelent (coveruri a capella dupa hituri post-punk), personaje bizare inspirate de Twin Peaks, niste detalii weird niciodata explicate, o atmosfera de comedie absurda in contrast cu subiectul grav al povestii. Plus foarte multa hipstereala si foarte multa diversitate etnica - n-ai spune ca locuiesc atatea rase si natzionalitatzi intr-un sat de cateva sute de locuitori.


**************************************************

The Hunt

(regizat de Craig Zobel, autorul lui Compliance)

Film contrarecomandat de Trump, amanat datorita scandalului produs de trailer. Umbla vorba ca a si fost modificat dupa lansarea trailerului, treaba care se cam simte (la final apar niste personaje complet noi, pare ca s-au tras niste scene noi ca sa dea alta directzie deznodamantului). Regizorul are antecedente de horror corporatist (recomand Compliance), iar aici exploateaza tensiunea electorala americana.

E vorba de o rezervatzie din estul Europei unde cetatzeni conservatori americani rapitzi din casele lor sunt alergatzi, vanatzi si impuscatzi de catre corporatisti liberali - un Battle Royale al sensibilitatzilor politice americane. Celor vanatzi (aparatori ai dreptului de port-arma) li se pun la dispozitzie arme ca sa se apere dar sunt lasatzi in camp deschis, in luneta bogatanilor care au parte de consultantza si training din partea armatei. Autoritatzile locale (balcanice) n-au nimic impotriva, ei doar inchiriaza spatziul "partenerului american" (avem inclusiv stereotipul conform caruia balcanicii mananca mereu muraturi goale in timp ce vorbesc).

Cam jumatate din film e identic cu The Furies de anul trecut, care mi s-a parut mai bun datorita agendei feministe (acolo vanatoarea era intre barbatzi si femei, lucrurile erau mai clare fara sa trebuiasca sa te familiarizezi cu sensibilitatzile politice din SUA). Aici in schimb povestea devine comedie - cineva a decis ca asta e solutzia pentru a nu fi interzis de tot. E notabil ca intr-un rol minor de redneck conservator apare si Sturgill Simpson.

Trump a acuzat filmul de rasism - se pare ca la ei notziunea de redneck conservator a devenit rasă.


******************************************************************

Paradise Hills

(regizat de Alice Waddington, debutanta basca)

E destul de dubios cum de s-au adunat atatea vedete in jurul unei regizoare anonime din Tara Bascilor, care am impresia ca si-a si schimbat numele din ratziuni de marketing. Printre actritzele importante se numara fata lui Eric Roberts (din American Horror Story), rapperitza chinezoaica AwkwafinaMila Jovovich. Cineva a pus mana de la mana mizand ca asta va fi noul Handmaid's Tale sau ceva pe acolo - chiar s-au cheltuit ceva bani si pe un design interesant, dar niste efecte speciale inutile. 

Am mai pomenit de filmu asta intr-o postare recenta despre horror feminist - filmul Level 16 avea fix acelasi plot cu asta de aici, dar era mai sarac in resurse si fara actori cunoscutzi. Acolo era un penitenciar, aici e o insula pe care functzioneaza o "fabrica de neveste". Totul e alb si creepy, cu barbatzi aparent servili dar care supravegheaza totul de la o distantza sacaitoare. Protagonistele sunt trei fete plictisite care incearca sa afle ce cauta ele acolo, iar Mila Jovovich e matroana din spatele afacerii.

Se pare ca feminismul investeste tot mai mult in zona SF si horror (de fapt genurile astea i-au fost mereu vehicul de nadejde, doar la noi au fost dispretzuite sistematic).

************************************************

A Violent Life

(regizat de Thierry de Peretti, legionar)

Un film sec care prezinta o interesanta felie de istorie recenta a insulei Corsica (locul de bashtina a lui Napoleon). Filmul a fost facut de un localnic care are ceva de spus, insa ar fi fost mai important sa faca un documentar.

Treaba sta cam asa: cetatzenii corsicani, ca orice populatzie insulara, au un simtz al identitatzii si patriotismului exacerbat, fiind convinsi ca ei sunt fii ai gliei stramoshesti iar Frantza i-a colonizat candva cu fortza. Au si o limba ciudata, o parte chiar prefera sa se uneasca cu Italia, chestie care nu pricep cum vine dar oricum are legatura cu faptul ca Mafia italiana e adanc infiltrata acolo si se ocupa de administrarea unei bune partzi din economia insulei.

Practic insula e sfasiata intre doua gasti, patriotzii-patriotzi care nu tolereaza nici o interferentza externa si se comporta ca niste legionari de-ai nostri, versus cei care colaboreaza cu Mafia Italiana, care totusi a contribuit semnificativ la dezvoltarea economica a insulei. Cele doua gasti se macelaresc pe rupte, iar conflictele au cunoscut un apogeu prin anii 90, despre care se povesteste aici. Personajul principal e un hipster-legionar care pe parcurs devine un terorist sangeros, pe masura ce amicii lui sunt casapitzi de mafia italiana. Filmul are multe in comun cu Gomorra de acu catziva ani; ca si acolo, toata lumea se imbraca in treninguri si haine proaste, caci pe acolo nu conteaza cum te imbraci, ci cat de lung tzi-e pistolu.


Thursday, November 19, 2020

Filme prea weird ca sa le pot da o nota: Jesus shows you the way to the highway, Deep Murder, The Jesus Rolls, Another Wolfcop, Cats, Here comes hell

Cateva titluri mai deosebite, care eludeaza meandrele criticii cinematografice. Cei care se iau strict dupa nota IMDB le vor gasi undeva in intervalul 4-5, cu user reviews de tipul "CE PORCARIE! Mi-am facut cont pe IMDB doar ca sa-i dau nota 1!" printre care e presarata ici colo si cate o nota de 10. Cine consuma genul asta de trash cinema va sti la ce sa se astepte si cum sa se uite la ele.

Jesus shows you the way to the highway

(regizat de Miguel Llanso, absurdist)

Coprodus in Etiopia, Romania si Estonia cu dialoguri dublate intr-o engleza aproximativa, arata cam ca un film de Silviu Gherman. Regizorul spaniol e specializat pe trash cinema - ceva intre South Park si filmele Troma, dar mai psihedelic-abstract si cu referintze destul de culte (Philip Dick in special).

Personajele principale sunt detectivul Palmer Eldritch (got it?) si partenerul sau (un pitic negru diform care apare in toate filmele regizorului). Cei doi lucreaza in Estonia in spionajul antisovietic din anii 80, cand URSS-ul lanseaza un virus cu chipul lui Stalin in ciberspatziul Internetului incipient care exista in anii 80 si putea fi accesat cu calculatoare ZX Spectrum. Cei doi detectivi intra in ciberspatziul 8-bit unde sunt capturatzi de virusul Stalin iar mare parte din film se petrece in realitatea virtuala low-fi unde in loc de efectele speciale digitale avem un fel de animatzie stop-motion.

De fapt sunt mai multe lumi virtuale, intre care personajele se tot translateaza ca in Inception, iar una dintre realitatzi este o Etiopie distopica (filmata on-location) condusa de un Afro-Batman, supererou negru care si-a vandut sufletul URSS-ului si lucreaza pe o mana cu virusul Stalin. Ca sa complice si mai rau lucrurile, apare si Isus cu un rol similar celui pe care-l mai are prin South Park.

Pentru amatorii de asa ceva, e musai de vazut. Pentru restul populatziei va fi incomprehensibil.


***************************************************************

Deep Murder

(regizat de Nick Corirossi, autor de sketchuri la Comedy Central)

Asta e umpic enervant, caci e practic un sketch de Comedy Central lungit la o ora jumate, cu scenariu scris de foarte multa lume (se pare ca la Comedy Central toata lumea care a spus o poanta pe platoul de filmare trebuie inclus in lista scenaristilor).

Meta-lumea in care se petrece actziunea e cea a unui film soft porn, in care toate personajele sunt stereotipuri porno iar dialogurile au innuendo sexual la fiecare replica. Nimeni nu face cu adevarat sex, toata lumea e pe innuendo, pe lascivitate, plus luminile si coloana sonora specifice filmelor softcore, cu decoruri adecvate (o vila californiana cu piscina si soarele bagandu-se senzual printre perdele).

Settingul e o combinatzie de Rai Iehovist si Utopie Softporn in care locatarii incep sa moara unul cate unul, prada unui criminal in serie satul de atata innuendo si care vrea sa readuca hardcoreul in porn. Problema e ca o vreme nu pricepi la ce te uitzi, iar dupa ce ai prins smecheria itzi pierzi repede rabdarea. Din pacate partzile cele mai funny sunt spre final si putzina lume va avea rabdare pana acolo.


*****************************************************

Another Wolfcop

(regizat de Lowell Dean, autorul lui Wolfcop)

Eu ma numar printre cei care au prins primul Wolfcop in festivaluri, in sali de cinema in care se impartzeau halbe de bere si pizza la spectatori ca sa-i convinga sa stea pana la capat, asa ca am avut obligatzia morala sa vad si acest sequel. E strict pentru cei care s-au amuzat la primul film, cu valorile de productzie ale unui episod Doctor Who de acu 15 ani.

E aici mai putzin detective story si mai multa actziune decat in prima parte: un antreprenor vine in satul asta canadian sa infiintzeze o microberarie craft, insa in bere toarna ca ingredient secret un parazit extraterestru. Politzistul-varcolac si echipa lui de colegi bugetari care tre sa opreasca nenorocirea si sa-l trimita pe antreprenor in pizda ma-sii de unde a venit. O interesanta critica la adresa capitalismului din microberariile care scot in fiecare saptamana aceeasi bere schimbandu-i doar numele si eticheta. Va shtitzi voi care suntetzi, astia de m-atzi jecmanit in pandemie!

E realizat de aceeashi echipa, cu aceiasi actori si o continuitate sanatoasa. Marca seriei sunt scenele de sex cu varcolaci/varcolace, din care ni se ofera si aici o mostra memorabila (poza de mai jos). Faptul ca filmul are o apreciere larga in comunitatea fanilor trash cinema e demonstrat si de implicarea lui Kevin Smith intr-un rol secundar - restul actorilor sunt anonimi canadieni.



**********************************************

Cats

(regizat de Tom Hooper, autorul lui Les Miserables musicalul)

Alt film la limita zoofiliei, doar ca asta ar fi trebuit sa fie un blockbuster, ecranizare dupa un teatru-musical de Andrew Lloyd Weber (reinventatorul musicalului modern), la randul lui bazat pe niste poezii-cantecele de T. S. Eliot. Regizorul fusese recent oscarizat, materialul original e supercelebru, actorii la fel (Ian McKellen, Judi Dench, plus niste cantaretzi in voga gen Taylor Swift).

In loc de blockbuster a iesit bataia de joc a Hollywoodului, o mostra bizara de zooerotism cu pisicile astea lascive cu buze groase, fetze, sholduri si funduri umane, sâni acoperitzi de blana, dansuri pisicesti, ceva cu foarte "off" despre care se zice ca provoaca traume copiilor. Se mai zice si ca a existat o varianta in care pisicilor li se vedea cate un sfincter cand mai ridicau coada -pe Twitter a aparut o campanie #ReleaseTheButtholeCut solicitand sa se dea publicului versiunea cu sfinctere vizibile (producatorii insa insista ca n-ar exista).

E genul de film la care te potzi distra daca te uitzi beat, problema e ca desi pot sa apreciez weird-factorul, am fost surprins neplacut de cat de stangace sunt efectele digitale - in special proportziile inconsistente, cu pisicile astea marindu-se si micsorandu-se complet aiurea relativ la obiectele din fundal (in unele scene au dimensiunea unui om, alterori au dimensiunea unei pisici, decorul arata extrem de fake, digitizat si acolo unde nu era cazul).

Si, desigur, ramane intrebarea cheie - daca pisicile arata asa in lumea aia, cum or fi aratand oamenii?


************************************************************

The Jesus Rolls

(regizat de John Turturro, himself)

Celebrul personaj secundar/episodic din Big Lebowski, popicarul Jesus Quintana, se intoarce ca protagonist al propriului filmu - jucat, scris, regizat, produs, etc. de cel care l-a si incarnat in filmul Fratzilor Coen, adica John Turturro. Personajul a stat la puscarie 20 de ani si se intoarce acasa, gasind refugiu intr-un threesome bizar alaturi de cel mai bun prieten al sau si o frantzuzoaica frigida jucata de Amelie.

Partea cu adevarat weird e ca filmu asta e simultan si remake la o comedie frantzuzeasca perversa din anii 70 cu Depardieu, o hippiotzeala alcoolica shaptezecista (in spiritul Serge Gainsbourg), film realizat atunci de un anume Bertrand Blieur dupa propriul roman intitulat... "Coaiele" (pe IMDB are un titlu in engleza mai politicos, Going Places). Titlul original e legat de faptul ca unul din personaje e impuscat in coaie la inceput si se tzine de ele tot restu filmului (tipu din stanga din poza de mai sus) in timp ce Turturro vrea sa-l ajute sa-si restaureze sexualitatea.

Am rasfoit umpic si filmul original - tre sa fi familiarizat cu el ca sa realizezi cat de weird e de fapt ce face Turturro aici, cu puscariasi hispanici bagatzi in locul hippiotzilor francezi din anii 70, cu shansonetele inlocuite de flamenco si Gypsy Kings (care apar in carne si oase), plus cateva scene refacute shot-by-shot (scena de mai jos, cu maieurile albastre e identica si in filmul original, dar e mult mai weird aici).

Prin film apar o gramada de prieteni care ii datorau ceva lui Turturro si au fost dispusi sa isi pericliteze reputatzia de dragul lui: Christopher Walken, Susan Sarandon, Sonia Braga. E un film tricky - facut pentru cineasti si cinefili, nu pentru fanii lui Lebowski.


***********************************************

Here Comes Hell

(de Jack McHenry, debutant)

Cand debutezi cu film horror de buget redus e destul de dificil sa fii bagat in seama, sunt necesare si trucuri si ingeniozitate. Aici se merge mai mult pe trucuri - filmul e facut ca un remake Evil Dead alb negru, petrecandu-se intr-o vila gotica britanica din anii 30.

Un grup de amici se aduna la vila asta gotica iar ca sa se distreze invita si o horoscopista pentru o shedintza de spiritism. Care shedintza decurge exact cum dicteaza genul asta de filme - o succesiune de clishee cu zgomote prin peretzi, ushi trantite si oameni care au vedenii. Cele mai bune elemente ale filmului sunt gaguri preluate din Evil Dead-ul original, care in alb-negru arata totusi interesant si au un sharm deosebit. Minus drujba, care nu avea ce cauta aici dar e inlocuita cu alte itemuri si cu o poveste de gelozie care tensioneaza uneori situatzia, conducand la un final oarecum feminist, niste woman empowerment in fatza spiritelor masculine malefice.

Ca debut e destul de laudabil efortul dar, in afara de gimmickul de a transfera gagurile din Evil Dead (poate mai mult Ash vs. Evil Dead) intr-un cadru gotic englezesc, nu are nicio alta ambitzie personala. Mai slab decat celelalte filme din articolul asta, dar am zis sa completez cu postarea cu ceva.




Friday, November 13, 2020

Filme de 2 stele (din 4) cu dude-bros si masculinitate toxica: Z for Zachariah, First Purge, Aquaslash, Once Upon a Time in London, Bad Samaritan, Bloodshot

Z for Zachariah

(regizat de Craig Zobel, autorul recentului The Hunt)

Povestea unui triunghi amoros postapocaliptic format dintr-o pocaita (Margot Robbie), un om de shtiintza care vrea sa-i darame biserica ca sa construiasca ceva util in loc (Chiwetel Ejiofor) si un miner care se da drept creshtin ca sa intre in chilotzii fetei (Chris Pine).

Materialul original e un roman din anii 70 al unui anume Robert O'Brien, care era despre masculinitatea toxica pe timp de postapocalipsa - aspect oarecum shters in acest film, care poate fi caracterizat drept o telenovela postapocaliptica.

Filmul incepe cu fata asta care traieste singura intr-o vale ferita de radiatziile postnucleare si tot spera sa apara un barbat in viatza ei, desi specia respectiva fusese cam starpita de pe fatza pamantului. Si totusi, intr-o buna zi se trezeste nu cu unu, ci cu doi, fiecare cu idei diferite dar care o vreme colaboreaza sa restaureze cat de cat civilizatzia in zona si sa asigure subzistentza pe cale agricola. Colaborarea dintre ei se loveste insa de intrebarea cheie - Care dintre barbatzi ar trebui sa isi asume raspunderea repopularii planetei? Creshtinul sau omul de shtiintza? Alegerea este, ca intotdeauna, in inima fetei.


**************************************************

First Purge

(regizat de Gerard McMurray, apropiat al lui Jordan Peele)

Al patrulea film al seriei e de fapt un prequel, despre cum a aparut primul experiment Purge - pentru cine n-a vazut filmele, e vorba de suspendarea Statului de Drept pentru o noapte in care oricine poate da in cap oricui, e liber la crime pana la rasaritul soarelui. Teza experimentului e ca astfel cetatzenii se vor mai descarca emotzional, asistatzii social si pensionarii se mai raresc si in general lumea devine mai CURATA (in sensul PNL al termenului). Nu sunt permise chiar orice crime, doar jaful si crimele violente (nu e voie cu abuz in serviciu) si nu sunt eligibile armele de distrugere in masa.

Fiind prequel, filmu asta e despre cum s-a organizat pentru prima data experimentul - izoland unul din cartierele New Yorkului si platind voluntari sa participe, monitorizatzi psihologic inainte si dupa eveniment. Cumva in filmu asta se intampla ca totzi voluntarii sunt negri care vor doar sa faca rost de un ban dar in rest ar fi pasnici, in timp ce albii (politzisti si membri Ku Klux Klan) se infiltreaza in experiment ca sa-i instige la violentza.

In primele 3 filme macelareala era intre colegi de serviciu care nu se sufereau (primul film), bogatzi si pensionari (al doilea film), PSD vs. USR (al treilea film). Aici se introduce conflictul rasial - personajul pozitiv e modelat dupa eroul contemporan George Floyd - un interlop de cartier care bate politzisti albi de le suna apa in cap in numele unei lumi mai bune. Regizorul e un colaborator al lui Jordan Peele (varf de lance al cinemaului horror rasial, vezi Get Out) - cei doi au lucrat impreuna la rebootul Twilight Zone (pe idei similare). Creatorul seriei si regizorul primelor, James deMonaco e inca implicat (ca scenarist), iar la anul va urma inca un film (probabil cu bogatani decimand populatzia cu ajutorul COVID).

Ideea a fost mereu simpatica, insa 5 filme (plus un serial!) e mult prea mult.


**************************************************

Aquaslash

(regizat de Renaud Gauthier, autorul lui Discopath)

Cine il stie pe regizor si a vazut macar Discopath din opera sa, va intzelege ca e un regizor de filme-fetish in care nu conteaza ce se intampla, totul e retrofetishizare si trebuie degustat ca atare - ca o pereche de blugi ruptzi in cur din fabrica, ca o salata care intentzionat n-are nimic nutritiv in ea. Ajuta mult faptul ca filmele sale sunt scurte (asta abia trece de o ora).

Aquaslash a fost creat in jurul unui "setpiece" - un aranjament vizual horror cu un tobogan de apa pe care curg la vale apa insangerata si bucatzi de oameni. Nu e un tobogan oarecare, ci un "complex toboganier" ca un sharpe gigantic (de la un waterpark real din Canada), unde au loc concursuri cu oameni dandu-se la intrecere prin intestinul de tobogane. Doar ca in filmul asta chiar se rostogolesc si intestine prin apa insangerata - totul arata ca si cum regizorul ar fi avut o viziune, o idee de videoclip mishto (are si niste muzica misto) iar restul filmului e doar un pretext in care sa cadreze scena respectiva.

Din pacate scena cu pricina e doar cam un sfert de ora din film, restul e un build-up - tot fetishist, inspirate de slasherele optzeciste, cu dude-bros si gagici in bikini care se bulanesc si se drogheaza - ceva in maniera sezonului "1984" din American Horror Story doar ca mai sec si mai hazy vizual. Pentru cine e familiarizat cu regizorul e exact ce parea sa promita, dar se putea mai bine de atata.


*********************************************

Once Upon a Time in London

(regizat de Simon Rumley, autorul lui Fashionista)

Asta e un "poor man's Irishman", cam cheap dar filmat in cateva baruri londoneze incarcate de istorie, despre niste gangsteri din Londra interbelica/postbelica care corupeau politzia, jefuiau banci, masluiau pariuri. Sunt personaje reale in istoria lor interlopa, dar nu au avut impactul mondial al mafiilor din alte filme de gen. Nici macar n-au prea murit, au trait bine mersi pana la 90 de ani, insa erau celebri pentru caftelile cu tzevi si bâte - pentru teritoriu, pentru femei etc. Aproape toate scenele din film se termina cum isi dau astia la mufa, treaba care de la o vreme devine cam repetitiva. Nici miza rivalitatzii lor nu e chiar spectaculoasa (undeva la nivelul rivalitatzilor interlope din Bucuresti). Pentru cine recunoaste barurile londoneze in care sunt filmate caftelile poate fi cat de cat fun, dar altfel nu ramai cu mai nimic.

E al treilea film bazat pe fapte adevarate al regizorului Simon Rumley, care a fost pe vremuri si la TIFF cu filmele sale horror insa acum incearca insistent sa lase impresia ca e un regizor de filme serioase. Nu prea ii iese, ar fi trebuit sa ramana la ce se pricepea. Aici pare ca e un imitator cu buget redus al lui Guy Ritchie.


*******************************************************

Bad Samaritan

(regizat de Dean Devlin, producator de blockbustere SF nashpa in anii 90)

David Tennant (Dr. Who) a fost excelent in rolul negativ din Jessica Jones, eram curios sa-l vad si aici in rolul unui psihopat sangeros folosindu-se de Internet of Things ca sa-si duca la capat planurile psihopate. Din pacate povestea e cusuta cu atza alba, personajul e croit cu atza alba, nimic nu se leaga. Prezentza lui Tennant e enjoyabila, ca de obicei, dar cam atat.

Era ceva potentzial de suspans in poveste - doi adolescentzi dau spargere in casa high-tech al lui Tennant si gasesc acolo o femeie torturata si legata de un scaun. Cum pushtii erau acolo ca sa fure le e jena sa mearga la politzie, in schimb Tennant incepe sa-i hartzuiasca si sa le distruga familiile. Suna cunoscut, am mai vazut vreo 3 filme pe tema asta chiar anu asta, singura chestie noua aici sunt gadgeturile Internet of Things prin care Tennant controleaza situatzia.

Regizorul e ceva mare bashtan pe la Hollywood, a produs/scris filmele lui Roland Emmerich prin anii 90 (Stargate si alte mizerii similare). La pilele pe care le are putea face mai mult - desi e posibil ca s-a cheltuit mult buget pe device-urile folosite in film (e aici un product placement nerushinat).


************************************************

Bloodshot

(regizat de Dave Wilson, om de efecte speciale)

Nu ma uit in mod normal la filme cu Vin Diesel, dar asta e prima ecranizare a unui material de la noua editura BD Valiant, care in 2012 s-a (re)lansat cu ambitzia de a face concurentza de la egal la egal gigantzilor Marvel si DC Comics. Ambitzia n-a fost chiar exagerata, caci in 2012-2013 titlurile Valiant au dominat marile premii BD, datorita unei echipe excelente de autori recrutatzi din scena indie aducand un suflu proaspat in industrie. Mi-am luat si eu cateva din cartzile mai laudate de la ei, inclusiv aceasta Bloodshot asa ca am fost foarte curios cand am aflat ca au si planul de a concura cu Marvel/DC Comics inclusiv pe plan cinematografic.

Asta ar fi primul film nascut din editura Valiant si are cateva calitatzi, dar mai mult tehnice - regizorul debutant vine din industria jocurilor video si foloseste multe trickuri vizuale digitale destul de cool. Din pacate insa Vin Diesel abia mai poate vorbi, ai impresia ca incearca mereu sa spuna bancuri dar a uitat poanta, se comporta ca un personaj din spoturile lui Silviu Gherman. 

Personajul Bloodshot e echivalentul lui Punisher in universul Valiant, un soldat indestructibil care tot umbla sa razbune moartea nevestei, insa are si ceva al lui care-l diferentziaza: in sistemul circulator are niste nanobotzi care ii repara ranile, cu conditzia sa isi mai incarce bateriile. In afara de acest detaliu, chiar si povestea de military thriller pare preluata din Punisher. Amatorii de supereroi Marvel ar trebui totusi sa-l vada (e mai bun decat unele dintre filmele Marvel, in primul rand prin efectele speciale simpatice care nu-s chiar standard).


Saturday, November 07, 2020

Horror feminist de 2 stele (din 4): A Serial Killer's Guide to Life, We Summon the Darkness, Darlin, Level 16, Braid, Kindred Spirits


A Serial Killer's Guide to Life

(regizat de Staten Cousins Roe, barbatu protagonistei)

O tipa deprimata tot incearca sa se spele pe creier cu cartzi de self-help, insa nu simte nicio imbunatatzire. La o intrunire locala de Inteligentza Emotzionala intalneste o gagica dubioasa al carei hobby e sa omoare speakeri motivatzionali, guru de dezvoltare personala, sonoterapeutzi, naturoterapeutzi etc. Restu filmului e un killing spree cu cele doua femei participand la diverse shedintze de terapie postmoderna, apoi hacuind tot ce prind pe-acolo.

E amuzanta premisa si am ras bine la 2 scene, e in spiritul comediilor negre britanice gen Sightseers, insa povestea nu duce nicaieri, totul se termina superstupid si lasa impresia de film neterminat. Pare ca ar fi trebuit sa fie un sketch de comedie, dar a iesit un lung-metraj.

Actritza principala formeaza un cuplu cu regizorul - din interviuri am aflat ca vor sa lanseze o serie mai lunga de comedii din astea dark-british pe subiecte de actualitate. Poate cand vor face mai multe o sa-mi placa mai tare si asta in retrospectiva, deocamdata am ramas cu impresia de episod dintr-un serial care nu exista.


***************************************************

We Summon the Darkness

(regizat de Marc Meyers, nimeni important)

Incepe ca un excelent film despre rockeri din anii 80 (un subiect de discutzie intre personaje e ca Jason Newsted tocmai fusese recrutat la Metallica). Un grup de trei gagici sataniste conduse de decolteul satanist al Alexandrei Daddario (Baywatch) se duc la un concert Mercyful Fate unde agatza un grup de metalisti betzivi care incercau sa le imbarlige. Ii imbata, ii duc acasa, ii castreaza, ii eviscereaza etc... cam ce se face la orice afterparty cu rockeri.

Prima jumatate de ora e excelenta, rascolind amintiri si tipologii de metalisti dragi mie: rockeritza care nu suporta rockul dar are nevoie sa se integreze social, rockeritza figuranta care n-a ascultat nici macar trupa la al carei concert participa, rockerul alcoolic, rockerul tocilar care stie discografii pe de rost, rockerul bully care se crede shef de trib etc.

Chiar speram sa fie un film despre rockeri, caci nu se fac suficiente si suntem clar o minoritate - etnica, sexuala, nu imi dau seama, dar clar subreprezentata (la Oscaruri, in Primării) si ramasa obscura in ciuda faptului ca concertele Metallica sunt sold-out si la noi. Din pacate filmul vrea neaparat sa fie horror iar a doua jumatate e o agitatzie stupida cu rockerii astia alergandu-se sa se omoare intre ei - caci, nu-i asa, cu asta se ocupa rockerii (daca n-ar fi violentzi ar asculta si ei ceva frumos). Apare si Johnny Knoxville (Jackass) intr-un rol aiurea, bagat cu fortza in poveste doar ca sa ii poata fi pus numele pe afish.

Potentzial risipit.


***************************************************

Darlin

(regizat de Polyanna MacIntosh, actritza din The Woman)

Asta e partea a treia dintr-o trilogie bazata pe cartea autorului horror Jack Ketchum, care a si murit la scurt timp dupa ce a produs filmul asta. Trilogia a inceput acu vreo 10 ani cu filmul Offspring, urmat de The Woman (cel mai bun din serie, realizat de Lucky McKee). Partea a treia n-a mai vrut nimeni sa o faca asa ca fraiele regizorale au fost preluate de actritza principala, Polyanna MacIntosh care s-a investit personal in potentzialul feminist si catolico-fob al povestii.

Pentru cine n-a vazut restul filmelor, regizoarea-actritza joaca rolul unei femei canibale salbaticita, crescuta in paduri, care ocazional ajunge in locuri civilizate unde sub aparenta civilizatzie ajunge sa fie supusa la diverse abuzuri de catre barbatzi. Mesajul trilogiei e ca barbatzii civilizatzi sunt mai bestii decat o femeie canibala crescuta intre animale salbatice. La sfarsitul celui de-al doilea film (The Woman) femeia salbatica rapea copiii unei familii si fugea cu ei in paduri, sa-si inlocuiasca familia ce-i fusese omorata in primul film. Copiii rapitzi ajung si ei sa umble in patru labe, sa latre etc.

Aceasta a treia parte e despre unul din copiii aia, o adolescenta gasita de un popa si dusa la un internat calugaresc in scopul reintegrarii in societate. Dupa ce o spala, oamenii bisericii incep sa o spele si pe creier cu chestii bisericesti si, inevitabil, fata devine victima abuzurilor de catre patriarhul institutziei. Noroc ca regizoarea (femeia canibal din primele filme) se intoarce din paduri sa-si recupereze odrasla si sa-l manance pe patriarh.


*******************************************************

Level 16

(regizat de Danishka Eszterhazy, autoarea lui Banana Splits The Movie)

Distopie feminista a maghiaro-canadiencei Eszterhazy, cu adolescente crescute si educate pana la 16 ani intr-un institut de cercetare rusesc, pentru a oferi niste beneficii societatzii patriarhale. Tzinand cont de cat de ieftin e, filmul arata chiar cool (decorul e un penitenciar real dezafectat, atmosfera destul de opresiv-fascista), insa pacatuieste prin similaritatea EXTREMA cu alt film lansat in acelasi an, Paradise Hills (a ajuns si in cinematografele noastre). Stilistic sunt diferite, dar scenariul e fix acelasi, chiar la nivel de scene si detalii, lasa senzatzia de retzeta reprodusa. La Paradise Hills bugetul era insa mai generos si actritzele mai profi (Emma Roberts, Awkwafina) asa ca il prefer pe acela, desi am impresia ca asta s-a lansat cu cateva luni mai devreme.

Vazusem si celalalt film al autoarei, horrorul anti-Instagram Banana Splits, si mi s-a parut o mizerie. Asta e mai bun (dincolo de asemanarile care m-au deranjat cu Paradise Hills), iar cine nu se mai satura de remixuri dupa Handmaid's Tale probabil ar trebui sa-l vada si pe asta.


*******************************************************


Braid

(regizat de Mitzi Peirone, debutanta italianca)

Trei gagici nebune si/sau drogate si/sau plictisite isi fac de cap intr-o vila-conac. Se bat cu perne, joaca role-playing, fac de mancare, isi organizeaza farse, se drogheaza, se mutileaza si omoara un barbat care venise sa le viziteze. With no good reason. Nu exista nimic ratzional in filmul asta, e weird de dragul de a fi weird, despre femei care fac ce vrea pula lor si nimeni nu le poate sta in cale - fanteziile lor ludic-violente intra si pe un taram de vis (stimulat de LSD), iar ratzionalul e starpit si ingropat literalmente intr-un mormant sapat in curtea conacului.

Putzinul care se intzelege de aici e ca cele trei fete sunt prietene din copilarie, dar una dintre ele a innebunit in urma unei accident si nu paraseste niciodata casa parinteasca, iar celelalte doua o viziteaza sa ii tzina isonul intr-un joc de roluri cu tortura, droguri si poate chiar ceva supranatural-vrajitoresc. Nu se explica nimic niciodata, permitzand filmului sa se incadreze in genul "weird for the sake of weird" a la Donnie Darko

Poate e mai bun decat am descris eu aici, va trebui revizitat in retrospectiva in functzie de ce va face regizoarea mai departe (a anuntzat un SF cu Bella Thorne intitulat The Uncanny). E cam ca in cazul Eraserhead-ului lui David Lynch, care a devenit film bun abia dupa ce Lynch a devenit faimos. Deocamdata Mitzi nu e acolo, mai trebuie asteptat pana sa zicem daca filmu asta e bun sau doar annoying.


************************************************

Kindred Spirits

(regizat de Lucky McKee, autorul lui The Woman)

Un nou film cu Thora Birch - deci tre sa fie un film cu adolescentzi, nu? Au trecut anii de la faimoasele ei roluri de adolescenta (American Beauty, Ghost World), Thora Birch se apropie de 40 de ani iar acum joaca mama unei adolescente asemeni celor pe care le juca acu 20 de ani. 

E o poveste de familie intrerupta de aparitzia unei matushi hippioate risipitoare, care la inceput pare superdragutza si devine cea mai buna prietena a nepoatei adolescente, apoi relatzia lor degenereaza intr-o rivalitate stupida - matusha incepe sa se imbraca la fel ca nepoata, se tunde la fel, merge la partyuri cu colegii ei de liceu. E ca un episod Gilmore Girls cu un twist aiurea, cand matusha de 30 de ani incepe sa se dea la iubitul licean al nepoatei si iese un scandal monstru.

Lucky McKee (l-am mai pomenit si deasupra, a facut al doilea film din trilogia cu femeia salbatica) ar fi trebuit sa fie astazi un nume important. Debutul sau May a facut acu 20 de ani furori si i-a facilitat sa fie singurul debutant invitat sa regizeze un episod pentru primul sezon Masters of Horror (am scris acu 15 ani despre el). De atunci insa a tot patinat cu thrillere ieftine-indie - cica asta a fost facut pentru canalul Lifetime (post exclusivist care da numai filme cu femei in rol principal). Actorii-s simpatici, apare si Macon Blair din filmele lui Saulnier, m-am bucurat sa o revad pe Thora Birch dupa f. mult timp (am intzeles ca apare si in Walking Dead, dar la ala nu ma mai uit).


Sunday, November 01, 2020

Filme de 2 stele (din 4): The Fanatic, Death Kiss, Death Wish 2018, Cell, Bloodline, Kill Chain

Am concluzionat ca modu de clasificare a filmelor pe blogu asta e cam confuz, asa ca trecem pe sistemul lui Ebert, cu ratinguri de 1-4 stele: adica alea nashpa sunt cele de o stea (sau mai rau), alea musai sunt de 4 stele, pana aici era clar oricum; insa pe cele "asa si-asa" le-am nedreptatzit multa vreme bagandu-le pe toate intr-o oala, cand de fapt unele erau nashpa cu ceva misto prin ele (2 stele), iar altele erau faine cu ceva minusuri bugetare sau artistice (3 stele). 

Tot in categoria de 2 stele vor intra si cele de tip "so bad it's good", pe care pana acu le recomandam fie musai de vazut, fie nashpa, in functzie de cat de rau ma simtzeam dupa ele (si de cat eram bullied de pretenii nerescunoscatori alaturi de care le vizionam). De exemplu in postarea asta sunt cateva din categoria aia.

 

The Fanatic

(regizat de Fred Durst de la Limp Bizkit)

Au facut in sfarsit un film despre viatza mea, insa nu ma asteptam sa ma puna in asa o lumina proasta - protagonistul e un hoarder cu Asperger obsedat de strans autografe ale idolilor sai si cu casa plina de memorabilia in care se impedica pe drumul spre baie; si camashile si simtzul fashionului personajului se potrivesc cat de cat cu garderoba mea, insa freza aia ridicola n-avea ce cauta, e facuta doar sa-si bata joc. Nici faptul ca e jucat de Travolta nu e chiar un compliment.

Cica Fred Durst de la Limp Bizkit a avut candva un fan obsedat care ii facea viatza amara si a decis sa se razbune pe el facand acest film - finalist la premiile Zmeura de Aur, injurat de toata lumea. E super de rahat ca muzician sa te faci regizor doar ca sa trantesti un film in care itzi batzi joc de proprii fani. Scenariul are dialoguri si scene inexplicabile, unii au ajuns sa il compare cu The Room in privintza asta. Mi se pare totusi exagerata denigrarea, lumea vrea cu tot dinadinsu sa-i dea peste nas lui Fred Durst (care merge cu penibilu pana la a-si folosi propria muzica pe soundtrack).

Pentru cine cunoaste Misery, filmul poate trece drept un hibrid interesant de Stephen King meets nu-metal. Problema cea mai mare nu e totusi rolul aberant al lui Travolta (care clar se distreaza in rolul unui hoarder geek de 60 de ani), ci rolul victimei sale, un actor prost de filme horror ieftine (nu doar in povestea din film ci si in realitate, il tzin minte din primele filme Final Destination).


*************************************************

Death Kiss

(regizat de Rene Perez, auteur de filme cu nota 2-3 pe IMDB)

Film superweird, nu imi inchipuiam ca e voie sa faci asa ceva. Ala de pe afish nu e Charles Bronson, el a murit cu 15 ani inainte sa se faca filmu; e un actor ungur pe nume Robert Kovacs ("Bronzi" pentru prieteni) care a studiat toate manierismele lui Bronson, s-a tuns si s-a imbracat fix ca el incat te intrebi daca nu cumva e o clona. Au fost totusi probleme la voce (avea accent unguresc) asa ca vocea e deepfake, ingrosata, sesizabil dublata (ceea ce contribuie la weird-factoru filmului).

Titlul e facut si ele sa semene cu hit-ul Death Wish al lui Bronson, care avusese un remake recent (vezi mai jos) asa ca n-au putut folosi chiar titlul original. Bronzi asta "with a familiar face" joaca rolul unui vigilante care omoara negri si hispanici - desigur, raufacatori. In paralel sunt scene cu Daniel Baldwin in rolul unui podcaster care peroreaza ca pe omu rau il recunosti dupa fatza si dupa haine, dar in ziua de azi nu mai ai voie sa-l impusti ca imediat te scoate legea drept rasist; noroc ca protagonistu serveste dreptatea, nu legea.

E un film pentru votantzii lui Trump, pentru white suprematisti si pentru fanii armelor de foc. Daca Trump pleaca, genu asta de film nu va mai avea voie sa se faca in SUA, e posibil sa fie ultimul vestigiu cultural al epocii in care supereroul alb cu mustatza venea de hac unor raufacatori minoritari etnici (sau metalisti, mereu stigmatizatzi prin asociere).

E excelenta muzica filmului (facuta tot de regizor, sub numele The Darkest Machines) - un mix de sintetizator optzecist si solo-uri de chitara care n-au nicio logica in genu asta de film, insa contribuie la senzatzia WTF cu care ramai la sfarsit.


*******************************************************

Death Wish 2018

(regizat de Eli Roth, autorul filmelor Hostel)

Asta e remakeul oficial la filmul pentru care cel de care ziceam mai sus era tot remake, dar neoficial.

Versiunea originala din anii 70, cu Charles Bronson in rolul principal si un foarte amuzant Jeff Goldblum adolescent in debutul sau cinematografic, a fost un mare succes de VHS in vremea comunismului, cu toate cele 4 sequeluri ale sale (unele sunt integral pe Youtube, dar mi-e lene sa le caut acum). Nu cred ca mai era necesar un remake, caci e destul de recent e si cel cu Kevin Bacon (cu titlul usor modificat - Death Sentence). Insa subiectul dreptului de port-arma pentru cetatzeanul american pare deosebit de important, incat povestea asta rudimentara se tot reface la infinit.

Sunt aici o gramada de sloganuri despre incompetentza Statului de Drept si dreptul americanului de rand de a trage un gloante in mufa inamicului (minoritar etnic, dar asta e mai putzin sesizabil aici, aceasta varianta fiind mult mai politicoasa decat filmul original sau pseudoremakeul de mai sus). Sunt si unele referintze la Unbreakable, unde Bruce Willis facea ceva similar (in acelasi hanorac).

Trebuia totusi sa fie Liam Neeson aici, el e specialistul genului asta de film. Bruce Willis e teoretic adecvat si el, dar apare inexplicabil de plictisit, asa ca partea de tragedie personala a povestii se cam pierde. Ramane e un film standard de actziune cu Bruce Willis, plus cateva scene de violentza extrema care sa ne aminteasca ca filmu e facut de Eli Roth, crescut in scoala de gandire a lui Tarantino/Rodriguez.


**************************************************

Cell

(regizat de Tod Williams, autorul lui Paranormal Activity 2)

In preajma lansarii tehnologiei 4G, Stephen King a scris cartea asta (tradusa si la noi) despre cum oamenii sunt transformatzi in zombie de semnalul noii generatzii de telefoane mobile. O relansare a cartzii acum ar avea mare succes, caci la lansarea 4G isteria nu s-a simtzit ca acum, iar de carte nici nu prea isi aminteste lumea. Creca e ultima carte pe care mi-am luat-o tradusa in romana, atat de veche e.

Uitasem si de ecranizare, lansata acu 5 ani fara tragere de inima - cu nota 4 pe IMDB in ciuda faptului ca in rolurile principale sunt Samuel Jackson si John Cusack, iar Stephen King a lucrat personal la scenariu sa nu se poata plange ca ii strica altzii povestile. Mi se pare cam aspra critica filmului, caci desi e un film cu zombie are suficiente elemente atipice - ideea cu telefonia mobila e exploatata mishto (zombie devin telepatzi, caci propriile creiere devin antene 4G in urma infectarii).

Totusi filmul are probleme grave de montaj - personaje fara introducere adecvata, se teleporteaza de la o locatzie la alta fara scene intermediare, multe scene de bataie incomprehensibile. Actorii sunt suficient de experimentatzi incat sa faca filmul digerabil (nota 4 pe IMDB ar trebui sa insemne film mizerabil, ceea ce nu e). Poate fenomenul 5G sa ii mai creasca nota si relevantza - un director's cut cu montajul refacut ar putea deveni un succes de conjunctura pe Netflix, cum a fost Contagion la debutul COVID-ului..


****************************************************

Bloodline

(regizat de Henry Jacobson, debutant)

Filmul asta a facut ceva valuri in programul festivalului de la Sitges, prin aceea ca il are intr-un rol de criminal in serie pe Seann William Scott, mai cunoscut pentru roluri de tolomac in comedii pentru liceeni gen American Pie, Jay and Silent Bob etc.

Intr-adevar, rolul protagonistului e suficient de atipic sa faca filmul interesant o vreme, pana realizezi ca ce e aici ai mai vazut in cel putzin un episod din serialul Dexter. Protagonistul e un "psihopat etic" care omoara pe alese si pe principii, doar oameni rai care se poarta urat - originea acestei atitudini fiind propria familie si copilarie. El insusi are o familie proaspata - tocmai i s-a nascut un copil, ceea ce face viatza personala mai complicata si il incurca la unele crime. Niste detectivi sunt pe urmele lui, nevasta e pe urmele lui, niste flashbackuri din copilarie il bantuie etc.

Eu m-am uitat la Dexter de la un capat la altul asa ca m-am cam plictisit aici; cine n-a vazut/citit nimic din Dexter ar putea gasi filmul mai interesant.



***************************************

Kill Chain

(regizat de Ken Sanzel, never heard of him)

Trash cinema direct-to-video - insa eticheta asta nu mai are aceeashi conotatzie negativa ca pe vremuri, astazi incluzand multe filme care intra direct pe Netflix, Prime etc. Vazusem mai multe filme cu Nicolas Cage intr-o perioada scurta si intrasem intr-un fel de Cage Binge, asa ca nu m-am dat inapoi nici de la asta.

O chestie pe care Nic Cage o face tot mai des e sa apara in genu asta filme doar cate 10 minute, insa in roluri importante pentru poveste si participand la cateva gag-uri cu potentzial de meme. Totusi filmul asta are niste dialoguri cool, atmosfera neon-noir, plus un curs al povestii destul de imprevizibil. E filmat in Columbia in niste locatzii mizerabile (fara a explica ce cauta prostituate americane pe strazile din Columbia, caci ar fi gasit de lucru si acasa in conditzii mai ok).

Incepe cu un hitman lunetist care afla ca proprii shefi au pus alt lunetist pe urmele sale. Dupa ce moare, punctul de vedere se muta pe celalalt lunetist care afla ca si el e tzinta unei capcane organizate de proprii superiori. Dupa ce moare si asta, punctul de vedere se muta pe cei care l-au impuscat, niste politzisti coruptzi care sunt si ei prinshi in acest domino de crime comandate. Si tot asa, domino-ul se tot rostogoleste pana la Nicolas Cage, care are niste dume in program.