Topul muzical 2021 - preambul

 

Termenul "Cîțocrație" isi are originea in românescul "Cît?" și in grecescul "kratos". Reprezinta urmatoarea oranduire socio-politica pe care o incearca Romania dupa ce n-a mers cu monarhia, cu legionarii, cu comunismul, socialismul cu fatza umana, băsismul si ce-o mai fi fost dupa aia ca mare lucru n-am mai intzeles din anii recentzi - stanga e dreapta, dreapta e stanga, e la fel de confusing ca la identitatea de gen. Epoca dacilor mi se pare mai clara, precambrianul mi se pare mai clar, dar din ultimii 5 ani nu pricep nimic. Obisnuiam sa folosesc termenul necroliberalism in virtutea doctrinei laissez-faire cu care a fost tratata pandemia - megafestivaluri de celebrare a mortzii, ridiculizarea si amenintzarea celor care se iau totusi la tranta cu ea, bagatu in faliment al spitalelor si fabricilor de medicamente in numele pietzei libere la pachet cu obsesia privatizarii sanatatzii, doar mayashii mai glorificau moartea atat de intens.

Nu stiu daca mai calca cineva pe blogu asta, traficul de la Google ar sugera ca nimeni, dar m-au oprit necunoscutzi pe strada sa ma intrebe ce naiba se intampla si m-am emotzionat atat de tare ca am zis sa-mi fac totushi topu muzical de juma de an intr-una din cele trei zile de concediu pe care le-am avut anu asta. Dar ca de obicei, topul e precedat de o lamentatzie.

Am urmat sfatul Ralucai Turcan sa-mi iau doua joburi daca vreau de doua ori mai multzi bani, sa testez pe propria piele doctrina cîțocrată care zice ca daca vrei sa ai de 100 de ori mai multzi bani tot ce trebe e sa muncesti de 100 de ori mai mult si se rezolva, timpul si resursele fiind fundamental infinite in necroliberalism. La noi de altfel asta e si argumentul impotriva impozitarii progresive - sa nu se ia de la cei care au muncit cu adevarat! Si nici de la salariul minim, despre care mai nou se discuta de parca ar fi venit universal garantat, si nu o bataie de joc a antreprenoriatului balcanic la adresa subzistentzei. In congresul de alegere a Supercîțului de ieri, Flutur zicea ca e nevoie de mai mult sprijin pentru omul cu bataturi in palma - antreprenorul! Precum si de "clarificare doctrinara", ca nici el nu mai pricepea sarmanu despre ce e PNLu asta.

Pot sa-i explic eu: cu Dragnea am avut parte de guvernarea unei gasti de gestionari de aprozar care invatzasera economia vanzand banane pe sub tejghea pe vremea comunismului. Acu avem parte de unii care au invatzat economie de la Ferengi din Star Trek si ale lor "rules of acquisition", plus ceva ticuri verbale de la acei Chicago Boys ai anilor 70 care au prestat consultantza pentru dictaturile "liberale" ale secolului trecut. Zic gurile rele ca astia de acum ar fi puietul securistilor discretzi care au tot asteptat sa-si ia tzara inapoi, eu cred ca-s descendentzii lui Aleister Crowley care o fi curvasarit candva prin partzile astea - pana si numele PNL-ului e inspirat de cartea sa de capatai, Liber Al vel Legis - care incepe cam asa: Let my servants be few & secret: they shall rule the many & the known. Come forth, o children, under the stars, & take your fill of love!

Deci sunt cam cu un picior in groapa, ca mai toata tzara in afara de aia 3% pentru care reconstruieste PNL-u economia, asist cu ochii bulbucatzi la guvernarea necroliberala care s-a folosit de pandemie sa mai scape de niste pensionari "comunisti", a liberalizat energia sa bage spitale in faliment si sa ne convinga sa eliberam spatziile locative pentru ceva mai util decat trăitu; sindicalizarea e pe cale sa fie starpita, ca nu vrea nimeni sa sfarseasca personaj prin filme de Scorsese, ca Jimmy Hoffa. Suntem cel mai important experiment neo-thatcherist al inceputului de secol. Cresterea economica e mai mult erectzie economica, se bucura 2-3 oameni de ea; altfel bugetu de cafele/beri mi s-a dublat desi nu beau mai mult. Evit HoReCa cat pot, insa liberalizarea energiei m-a lovit direct acasa, in barlog si simt ca cineva asteapta ca barlogul sa fie eliberat pentru cineva care "merita", ca asa-i in meritocratzie. Regret ca n-am votat acea "femeie placuta si rezonabila, care a respirat aerul occidental" care era Doamna Dăncilă; creca puteam trai mai linistit cu un guvern de râsu curcilor decat cu unul ticalos.

Zicea un amic candva ca ar prefera sa voteze un punker beat in fruntea tzarii decat oferta politica a acestor vremuri. Nu stiu daca Foo Fighters se califica drept punk, parerea mea e ca nu, dar la ritmu la care se reveleaza situatzii psihotrope legate de parlamentarii nostri, consider ca si Cheloo de la Parazitzii putea fi lejer ministru - daca-si mai curatza putzin vocabularu, ca romanii-s inca sensibili la exprimare. E paradoxal ca in ciuda ratei de detectare a drogatzilor si alcoolicilor din Parlament sa avem cea mai primitiva legislatzie privind drogurile si alte subiecte sensibile - prostitutzie, educatzie sexuala, in generala subiectele tabu din Biblie (desi se zice ca Biblia a fost scrisa pe hashish); daca nu aveam de intrat in UE tot asa ramaneam si cu homosexualitatea si cu multe altele care nu erau prioritare pentru "cresterea economica". Sper ca AUR sa aiba suficientzi prieteni/rude implicatzi in astfel de probleme, incat sa ia initziativa pe nishele astea care la noi sunt legiferate 100% punitiv si 0% preventiv/paliativ. Pe USR nu-i vad in stare, la ei temele sociale sunt mimate, ori au taish dublu cum e mizeria aia cu taxarea salariului minim.

De alternativele la PNL nu-s defel incantat - nu mi-au fost niciodata la inima pluseristii, dar mi-au devenit antipatici cu ocazia micromanagementului USR de a incerca reglementarea bancurilor lui Garcea din programul de Revelion - asta da Stat Minimal! Bancuri de cacat, sa nu fiu intzeles gresit, dar daca e o libertate fundamentala care ar trebui sa fie explicita in Constitutzie e aceea de a face bancuri de cacat si a obliga oamenii sa faca suficienta scoala incat sa li se para de cacat. Ultimu lucru de care are nevoie tzara asta e sa faci din Garcea martir, dupa ce l-ai martirizat pe Dragnea pentru infractziuni de care e vinovata aproape 40% din populatzie - acel pool electoral PSD despre care lumea tot nu pricepe de ce nu scade nicicum. Recent i s-a mai promis lui Dragnea si un dosar pe seama faptului ca a intrat la receptzia lu Trump pe sub mana - ce rost o fi avand dosaru ala, sa bage spaima in cei care intram pe shestache la partyurile TIFF?

Cumva au toate un sens, istoria recenta a romanilor a fost o spirala a taberelor care "fac curatzenie", culpabilizand individul pentru defecte institutzionale si inertzii istorice - legionari facand curatzenie de comunisti, comunisti facand curatzenie de chiaburi, pesedishti facand curatzenie de securishti, securishti de rituri diferite mancandu-se intre ei, lustratzii peste lustratzii, intotdeauna prin istorie a fost un 30-40% din populatzie considerata "ciuma" de o culoare sau alta, blocand drumul spre un Rai care a fost mereu tzinta mobila transcendentala. Pentru astia de acum o "tzara ca afara" e Chile a lui Pinochet ori Portugalia lui Salazar (cu ortodoxie in loc de catolicism); pentru altzii e Texasul, Dacia Libera, Madagascarul; putzini politicieni au drept model o tzara cat de cat decenta, e asa un feeling de "silent disco" in care fiecare parlamentar e pe filmu lui, desi s-au strans la aceeasi petrecere. Ciolosh ramasese unu din ultimii politicieni care mi-era cat de cat simpatic dar a avut si el recent o iesire de Alexandru Lapushneanu, din categoria "daca voi nu ma vretzi, o sa muritzi cu mine de gat", s-a contaminat si el cu fetishul punitiv care ii apropie ideologic pe USR de AUR.

Sigur ca a luat-o oricum razna toata planeta, inclusiv "parteneru strategic" care face la noi outsourcing de munca si vini colonialiste. Economic, noi suntem mereu defazatzi de SUA - cand la ei era la putere Tata Antreprenorilor la noi erau "comunistii", iar acu cand la ei guverneaza un fel de PSD si se discuta cel mai abitir taxarea profitului si natzionalizarea sanatatzii la noi e fix pe dos, traim in fantezia erotica a lui Dinu Patriciu de a privatiza ORICE (daca se poate si justitzia, spunea premonitoriu prin 2007). Ma astept sa ne trezim cu Trump primar prin vreun sat romanesc, acu ca i-a mai scazut cota la el acasa. Guru-preneurul Mandachi se apucase de sapat fantani prin Uganda imediat dupa alegerile din SUA, dosindu-si cu grija shapca roshie cu Make America Great Again. A avut simtzu momentului, dar in general Cîțocrația nu il are, m-au lamurit discursurile de ieri ale marilor penelisti care, vorba celor de la TimesNewRoman, se cunoscusera mai demult pe la congrese PSD si PDL.

Mai e si valul asta cu progresismul sexo-marxist care vine tot pe cale de outsourcing de la americani si ne bulverseaza, ne face sa ne intrebam cum au facut strabunicii nostri avere, din ce bani s-au construit marile noastre autostrazi. Simpatizez cu unele aspecte - idei noi (desi supralicitate) in arte, muzica, literatura etc., sper sa iasa in dezbatere si retrocedarea SUA amerindienilor deposedatzi abuziv - dar ma simt microagresat cand corporatziile captureaza temele laudandu-se ca si-au lasat angajatzii sa-si aleaga pronumele ca substitut pentru marirea de salariu, ori ca au pus nu stiu ce CEO minoritar etnic ca sa rezolve nedreptatzile istoriei. Citeam in cartea asta despre trucurile neoliberale ale dezamorsarii luptei de clasa - asmutzirea miscarilor de stanga spre canibalizare reciproca, corporatzii rebranduindu-se in justitziari sociali si misionari ai sustenabilitatzii, o capitalizare a conceptelor progresiste avand ca miza finala tot blamarea istorica a Statului care n-a avut grija de lucruri. Pana la urma asta e esentza neoliberalismului - sa demonizeze constrangeri impuse de autoritatzi externe (taxarea e hotzie! va fi urmatoarea mantră electorală la noi), dar pe de alta parte sa constranga total entitatzile subordonate (acel "surveillance capitalism" despre care am mai scris).

Totusi esentza mea ideologica ramane una de IT-st care e deasupra acestor probleme si viseaza la Suprematzia Robotzilor - unde nu exista culoare, gen, orientare sexuala, etnie si alte probleme la moda. Lucrez in digitalizare si inlocuirea oamenilor cu ceva mai bun, am fantezii din Matrix cu scene in care stam totzi inchisi in borcane, in timp ce robotzii extrag din noi uleiurile esentziale necesare automatizarii. Progresismul e doar o distragere a atentziei, o obturare a vigilentzei pana la momentul in care Skynet va deveni constient de sine - in Terminator lucrul asta se intampla pe data de 29 August 2021, insa mereu SF-ul a fost optimist asa ca va mai dura o vreme pana sa vina Reforma Adevărată. Ma bazez pe Iohannis sa ne aseze pe drumul cel bun.

P. S. Articolul asta trebuia sa fie despre topul muzical. Data viitoare.

Christos a-nviat!

 

E Pasti si, desi sunt catolic intr-o tzara catolica, nu cunosc decat ortodocsi pe aici, asa ca n-a fost nimeni sa-mi vopseasca ouale, ori sa-mi aprinda lumanarea pe pasca. Am mai primit de la preteni cateva poze cu pasca, si m-am uitat azi toata ziua la ele.

M-am plimbat aseara prin restaurantele gay de pe-aici (nu din alte motive decat ca sunt singurii care stiu gati in orasul asta mizerabil, in afara de caprikorn) dar conceptul de pasca pare sa fie strain tuturor, indiferent de orientarea sexuala. Am sfarsit intr-un bar plin de metalisti cu urechi de iepure, betzi manga, cantand piese Bohse Onkelz, unde am petrecut o ora intr-o stare de contemplare vecina cu autohipnoza. Am realizat cu ocazia asta ca nu e nici o diferentza intre gay si metalisti, comunitatzile astea ar trebui aduse impreuna, au atatea in comun, dar au nevoie de cineva sa-i indrume.

Avem si un nou Papa la Pastele asta, foarte hotarat sa ne invetze cu austeritatea, sa renuntzam la pretentzii, sa economisim, pus acolo de masonii care l-au convins pe fostul papa sa demisioneze (cu ceva stenograme compromitzatoare, probabil). Tre sa fim pregatitzi sa traim cu putzin, ca e nevoie de resurse pentru calatoria pe Marte de peste 10 ani, unde incepe un nou inceput. Doamne-ajuta.

In Japonia a aparut primul restaurant care vinde mancare facuta din pamant. Inghetzata de pamant, salata de pamant, zama de pamant. S-au gandit ei ca oricum plantele isi trag seva din pamant (iar animelele din plante) asa ca de ce sa nu o luam pe scurtatura si sa mancam direct pamantul. S-a gandit si Garcia Marquez la asta, daca mai tzinetzi minte, dar e prima data cand gasim optziunea in restaurante. Deocamdata pretzurile sunt mari, ca oferta e limitata si nu sunt multzi bucatari care sa stie praji pamantul cum trebuie. Dar e un prim semn ca se apropie ziua in care ne vom apleca sa luam o gura de tzarana de pe jos, cand o sa ghioraie matzele.

Saptamanile trecute am fost la o zi de nastere, a unei ecoteroriste lesbiene implicata in descinderi de guerilla gardening (plantat ilegal de cartofi in parcuri/spatzii decorative) si am cules detalii despre o noua generatzie de hipsteri, asa-numitzii dumpsteri. Astia culeg mancare expirata aruncata de hipermarketuri prin ghenele de gunoi (vegetale in general) si o gatesc pentru "comunitate".

Nu pot sa nu observ cat de perfect sunt sincronizate trendurile astea cu discursul noului Papa. Sunt semne ale unor noi vremuri.

Am impresia ca Ioan Paul al II-lea zicea ca secolul asta va fi religios sau nu va fi deloc si incep sa il cred. Banuiesc ca nu s-a gasit alta metoda de a ajunge pe Marte decat transpunerea populatiei intr-un mindset profund orientat spre selfsacrificiu si economisire in numele coloniei. Dar in cazu asta ce atzi avut cu comunismu, care rezolvase oricum trei sferturi din problema?

Faza e ca in realitate comunismul n-a fost extirpat, ci e reambalat si livrat la nivel de individ, printr-un fel de multilevel marketing mixat cu reverse psychology (mai eficient decat propaganda in masa a comunismului rudimentar). Pe aici prin spatziul Schengen tinerii reformisti sunt profund motivatzi de teze marxist-leniniste, combinate cu un pic de eco-obsesie (motivata si de o adictzie pentru etnobotanice). In Romania lumea merge la chefuri sa bea, sa barfeasca si sa asculte muzica buna. Aici tinerii se aduna la chefuri cu muzica oribila sa se drogheze planificand uzurparea capitalismului si sa faca hippie-sex in deepthroat darkrooms (camere special amenajate in care se simuleaza experientza de a fi orb si lumea se ingramadeste sa faca sex pe orbecaite - am nimerit o data din greseala intr-o camera din asta cand vroiam sa merg la baie si era sa nu mai scap de-acolo, it's fukkin scary).

In Romania nu s-a ajuns inca la nivelul asta de sofisticare. Avem si noi reformistii nostri - tot aud de Generatia Contra, Tinerii Maniosi, Comunitatea Reforma. Astia ultimii sunt niste hipsteri evanghelisti, oarecum asemanatori cu borgii din Star Trek, care incearca sa asimileze tineretu din principalele centre universitare spre un nou mod de gandire, un fel de scientologie romaneasca ce lucreaza cu concepte pop. Doar ca pe astia prea putzin ii intereseaza plantatu ilegal de cartofi sau redistribuirea de mancare expirata, sunt mai interesatzi ca toata lumea sa asculte muzica "care trebuie", adica aia recomandata de revistele Pitchfork si Vice. Ei promoveaza gandirea alternativa de dragul de a fi alternativ, nu pt. un rezultat anume. Cumva, spiritul comunist s-a pierdut, a ramas doar metoda.

Apropo de astia, am intzeles ca a inceput o noua forma de revivalism pop romanesc, inspirat de cel occidental (pitchforkian, mai precis). Ce era pentru noi Led Zeppelin si Pink Floyd, pentru ei sunt Marina Voica si Silvia Dumitrescu. Varianta romaneasca a dream pop-ului optzecist, banuiesc.

La concerte n-am mai prea fost, am intrat intr-un fel de hibernare nasoala si am avut mult de calatorit in interes de serviciu. Am fost totusi la doua, mai mult hipsteresti, dar foarte misto ambele:

Kaizers Orchestra, un concert pe care il visam demult:

Si Irrepressibles, imitatori nerushinatzi ai lui Antony and the Johnsons dar misto de vazut intr-un concert artsy fartsy. Am intzeles ca vin si in Romania, v-as recomanda calduros sa-i vedetzi.

In rest, astept sa revizitez festivalul de la Roadburn in aprilie, desi pare cea mai slabutza editzie din ultimii ani (probabil motivul pentru care biletele nu s-au epuizat intr-o ora, cum eram obisnuit). O sa-i vad tardiv pe legendarii dar expiratzii Psychic TV, Spiritual Beggars si Godflesh, dar si cateva trupe pe val - japonezii Sigh, progresivii Leprous, cheesy rockerii Uncle Acid and the Deadbeats si brutele High on Fire.

De cand m-am mutat pe Facebook blogu incepe sa se vestejeasca asa ca probabil ar trebui sa dau si aici de stire legat de cateva din ispravile din ultimile luni.

De fapt singura care conteaza e rubrica de pe site-ul Slicker.ro, intitulata Monday, I feel like shit, menita sa promoveze feel bad songs si sentimentul cu care ma trezesc in fiecare luni dimineatza aici , unde munca e munca, banul e ban, iar emotziile sunt pe cale sa fie extirpate definitiv. Rubrica a venit sa rebalanseze karma pozitivă creată de Friday, I'm in love, rubrica de feel good songs a reputatei psiholoage Alexandra Pacurar. Pana la data de azi, am avut piese de la urmatoarele trupe:

• Ark
• Leonard Cohen
• This Mortal Coil
• Stefan Delabarbulesti
• Type O Negative
• Rotting Christ
• Nick Cave
• Current 93
• Sunn O)))
• Sandu Ciorba
• Daniel Constanda

O public in fiecare duminica spre luni noaptea, ca sa o gaseasca cititorii cand ajung dimineata la serviciu si sa aiba elanul potrivit pentru o noua saptamana de munca.

Si inca niste semnalari importante:

• a aparut prima antologie cu povestiri zombie din istoria Romania, la Millennium Books, in ingrijirea lui Mircea Pricajan;
• la Bucuresti o sa fie concert cu Class si DJ Boros, doua trupe emblema ale anilor 90, care vor deveni, probabil, subiect de revival in anii ce urmeaza;
• a aparut in Romania un nou gen muzical: tango-ul crestin, prin amabilitatea rapsodului Vasile Micula:

Cotidian

Mai de vreo luna am avut bucuria sa particip la umpic de lectura de poezie din partea lui Claudiu Komartin, organizata la ICR-ul vienez, un ultim efort al institutziei inainte sa-si schimbe obiectul de activitate trecand la vandut de calorifere. Memoria m-a servit prost, amintindu-mi-l pe Komartin dintr-un context comun cu al vajnicilor umorishti involuntari, cu sufletele torsionate de spectrul nihilismului si prea mult ascultat de My Dying Bride, pre nume Stefan Bolea si Ormeny Francisc, clujeni de-ai mei altfel. Amintirile erau legate si de niste circuri pricinuite de colaborarea din jurul gaurii negre Egophobia si ceva ciondaneala pe vechiul forum metalfan (in care Komartin era totusi subiect de barfa si nu participant, realizez abia acum si tardiv). Ma rog, ideea e ca nefericita asociere mi-a fost in sfarsit limpezita si acu intzeleg de ce filosofii blackeri clujeni il catalogau drept poet de cenaclu Flacara - poezia lui e naturala, nu un aranjament floral cu ciori crucificate cu capu in jos si nu e nici genu de poet bukowskian care te cheama in centru sa va batetzi cand nu esti de acord cu poezia lui. Lectura a fost pricinuita de aparitzia unei editzii bilingve, tradusa in nemtzeste intr-o colectzie de poezie est-europeana ce pare destul de apreciata de vienezi.

Mi-a atras atentzia asupra evenimentului caprikorn care, de teama ca n-o sa am ce manca cat era plecata la Gaudeamus sa bea cu SFistii romani, mi-a sugerat ca am doua variante - sa-mi lase cheia si ceva in frigider, ori sa ma duc la lectura de la ICR unde va fi bufet sigur si nu e o rushine, caci la Viena e un obicei incetatzenit la pensionarii cu veleitatzi culturale. Am decis ca la ICR as putea impusca doi iepuri, si poezie, si bufet, asa ca am optat pentru aceasta varianta. M-am bucurat sa fiu prins in mrejele evenimentului mic si elegant si sa beau un pahar cu poetul, cu care am schimbat, printre rontzait de grisine, cateva idei de proze horror pe teme cotidiene si cateva barfe despre mediul editorialist romanesc, prin comparatzie cu cel de aici. Am primit chiar si o invitatzie la intalnirea de 1 Decembrie a ICR asa ca a inceput sa-mi incoltzeasca gandul ca, cu un pic de planificare, as putea supravietzui la Viena din bufet in bufet.

Pana la urma am decis de pe urma evenimentului ca toata poezia asta moderna e un truc, ca e de fapt un fel de proza scurta foarte scurta si cu accent pe punchline-uri, ceea ce m-a facut sa ma intreb unde se mai trage de fapt linia de demarcatzie intre poezie si proza in vremurile moderne (nu intre liric si epic, atentzie). Am uitat sa-l intreb pe poet, dar sper sa mai am ocazia. Pana una alta, din cele citite prin paginile cartzuliei lui mi s-a rezgandarit un interes pentru poezie pe care il credeam disparut demult, de prin 1988 cand au venit Mircea Cartarescu si unu Teohar Mihadash (de care n-am mai auzit de atunci) la Casa Pionierului si ne-au citit unele de-ale lor la schimb cu unele de-ale noastre, care eram vajnici pionieri obligatzi de parintzi sa mergem la cenaclu si sa recitam poezii despre mame si Partid (eram prin clasa a 7-a cred).

Si cu ocazia asta mi-a revenit pofta de scris (o nuvela despre calatoria in timp), pentru o posibila noua antologie Millennium Books despre care nu stiu daca s-au anuntzat deja detalii asa ca mai bine nu mai spun nimic.

Cotidian

Fara legatura cu restu postului: am decis sa-mi folosesc blogu ca sa tzin un jurnal al viselor pe care le am, desi twitteru ar fi mai potrivit pt asta. Noaptea trecuta am visat ca Cristian Sima m-a angajat sa-i scriu memoriile si eram disperat ca nu-mi gaseam bilet de avion spre Islanda, unde trebuia sa ma vad cu el intr-un pub.

Acuma revenind la ce vroiam sa scriu:

La Cluj avetzi un nou festival de film, Comedy Cluj. De fapt nu e nou, am mai scris eu despre el chiar la prima editzie, cand am fost profund dezamagit de calitatea selectziei si de simtzul umorului celor care au alcatuit programul. In anul urmator am mai aruncat un ochi pe program si am simtzit ca lucrurile nu s-au imbunatatzit, iar apoi am uitat efectiv ca festivalul exista, pana anu asta cand la Londra regizoru Alex Chandon mi-a spus ca si-a trimis ultimul sau horror, Inbred, la festivalul clujean. Umpic mirat de chestia asta m-am uitat prin programu de anu asta si am fost surprins sa gasesc mai multe comedii horror (printre care si genialul Tucker and Dale versus Evil, si cateva din filmele de la festivalul din Biertan care vorbeam mai deunazi) si in general o selectzie radical imbunatatzita fatza de ce tzineam minte de la festivalul asta, incluzand atat titluri mainstream cat si mai hipsteresti (Wes Anderson), atat americane cat si din 100 de alte tzari, majoritatea recente, in general o selectzie foarte bine sincronizata cu marile festivaluri europene si nu carpitura pe care o tzineam minte de la primele editzii.

Si ca in fiecare an, imediat dupa Comedy Festival va urma sectziunea clujeana a festivalului Animest, care nu e la fel de fastuoasa ca cea bucuresteana, dar e un fel de best of al acesteia, atat cu lung metraje (Coraline, japonezarii cool) cat si cu scurt metraje adesea geniale.

Cu alte cuvinte, daca as fi in Cluj mi-as face un program de filme serios cu ocazia acestor evenimente.

Daca mai conectez treaba asta si cu doldora de concerte de club care se intampla in perioada asta la Cluj, cu nume extrem de eclectice pe care nici in occident nu le prinzi usor (Secret Chiefs 3, Kadavar), ori primele tentative de evenimente tematice dupa modelul occidental - stoner, goth/EBM, hipster party, chiar si un burlesque show (sper eu in vana celor care-s la mare moda pe la nemtzi, dar probabil cu gagici mult mai faine), ma tem ca Cluju e the place to be in perioada asta. Sigur, mai trebe si ca lumea sa mearga la evenimentele astea, am auzit ca au fost si cateva esecuri lamentabile care au cam descurajat organizatorii, insa dansii uita ca mai trebe facut si un pic de marketing, nu e suficient sa pui un anuntz pe Facebook.

Sa nu uitam si faptul ca Cluju e pe cale sa devina capitala hipsterismului romanesc, aruncand manelistii intr-un obscur underground din care nu vor mai iesi degraba. Pe de alta parte am auzit ca au aparut primele specimene de hipsteri mutantzi, care promoveaza manelele ca pe o forma elevata dar neintzeleasa de arta autentica, indie. Ideea a rasarit pentru prima data in intelectualitatea frantzuzeasca si incepe sa faca pui periculoshi si pe la noi. Am auzit de un cuplu de hipsteri fotografi-antropologi care incearca sa traiasca o saptamana intre manelisti, ca exploratorii aia care se imprietenesc cu palcurile de gorile pe cale de disparitzie, din Africa, sa le intzeleaga mai bine obiceiurile, sa le umanizeze. There's some fukked up shit happening in lumea asta indie, credetzi-ma.

Ma rog, pe scurt, mi se rupe inima de dor cand imi amintesc cat de cool e luna octombrie la Cluj, insa tot nu pot sa trec peste faptu ca tzara e condusa de organizatzii criminale si potzi sa te trezesti oricand cu presedintele sau primul ministru ca-tzi dau spargere la apartament si-tzi fura bani din casa. In curand americanii n-o sa mai faca filme cu bank robbers purtand masti de cauciuc cu fatza lui Nixon, ci cu ale lui Basescu si Ponta.

Asa ca decizia pana la urma trebuie luata intre doua feluri de a muri:

stanga - Romania, dreapta - Austria/Germania.

Pe aici singurele evenimente notabile au mai fost concertul excelent Monkey3 (la care sunt sigur ca totzi hipsterii post-rockeri ar fi leshinat, daca ar fi auzit de trupa asta) si un mic festival horror vienez, Slash film festival despre care o sa scriu data viitoare mai multe. Alt mare eveniment e ca saptamana viitoare ratez Dead Can Dance in concert la Budapesta. Ca sa-mi mai alin frustrarea, am scris o recenzie pt Dilema la ultimul lor album, apare pe la finele lunii. In schimb mi-am luat bilete pt Roadburnu de anul viitor, unde capurile de afish vor fi Godflesh, Sigh, Ihsahn si Electric Wizard.

Va las cu o mostra de pe DVDul Monkey 3:

La mormantul lui Aron Biro III: The stairway to heaven, or the autobahn to hell?

Grief came riding on the wind,
Up the sun on river Thames,
I was sittin' on the bank with my mouth open,
When I felt it entering.
 

Dupa festivalul de la Biertan am mers la Londra, cel mai viu oras pe care l-am vazut in viatza mea. Comparativ, Viena pare lovita de coma generalizata, lumea se plimba pe strada de parca-s caini din aia cu zgarda electrificata, stresatzi sa nu apese stapanu butonu. Din cand in cand, cate unu care nu mai rabda incepe sa urle sau sa scuipe pe cei din juru lui. Intr-o zi am vazut pe unu kkndu-se pe linia de tramvai. Nu mi-am dat seama daca vroia sa se sinucida sau sa-si ucida kktul. Vinerea si sambata noaptea tot tineretu iese la disperare sa danseze pe muzica de kkt si sa se drogheze ca sa poata suporta pana dimineatza muzica de kkt.

In Londra nu conteaza ce zi de saptamana e, ce ora din noapte sau zi e - e la fel de multa lume pe strada, in baruri, in cinemauri, in teatre. Am vazut doamne de 60 de ani iesind baute din puburi, cantand cu oribile accente cockney, dupa miezu noptzii. Pe cand in Vienna e curfew general la miezu noptzii, concertele se opresc, restaurantele se inchid, nu mai circula mai nimic si in general nu mai potzi cumpara dupa miezu noptzii decat Wurstel si droguri. Duminica nu creste nici iarba si in general daca nu-tzi planifici bine shoppingu sau daca se intampla doamne feri sa itzi trebuiasca ceva neprevazut, asta e.

Ma rog, comparativ cu Londra si eu par ca ma aflu in coma. De exemplu am aflat cu amaraciune ca nici un hostel londonez nu ma mai cazeaza din pricina limitei (superioare) de varsta, de 35 de ani, asa ca am fost obligat sa gasesc cai alternative de cazare. Pe cat de bucuros fusesem de ziua mea, cu 2 saptamani inainte, pe atata de zbarcit m-am simtzit la aflarea veshtii.

Bine, nu-s toate super nici la Londra. O problema nasoala e violentza pe strada (la Viena nazistii te anihileaza in maxim 10 minute dupa ce ai ridicat vocea peste pragu politicos). A doua problema nasoala e transportu. Nu ma refer doar la sensu de circulatzie, si nici la faptu ca toata lumea trece pe roshu (desi din cate stiam nu au inversat si culorile la semafor). Ma refer mai mult la metrou, care e cel mai vechi din lume - 1860 (noi ce naiba faceam pe vremea aia?). Problema e ca, din cauza vechimii, retzeaua de metrou s-a dezvoltat incremental si nesistematic, adaugandu-se treptat, de-a lungul secolului-jumate, bucatzele si ramuri noi care formeaza un haos oribil. Putetzi afla mai multe din excelentul serial-documentar The Tube.

Se moare des pe liniile de metrou, mai ales la rush hour - o perioada de 3 ore pe zi in care se inghesuie atata lume in statzii ca nu mai au loc pe platforma si incep sa se impinga pana pica cate unu pe linie. Vagoanele sunt stramte si claustrofobe iar coridoarele din statzii stramte, bantuite de shobolani si hipsteri care canta folk pentru un ban cinstit. Functionarea normala a metroului e exceptzionala si cand se intampla, microfoane si ecrane de peste tot anuntza cu mandrie: today we have a good service! Insa din saptamana petrecuta de mine la Londra abia am prins 2-3 zile in care toate liniile aveau insemnul asta in dreptul lor.

Dar, repet, uitatzi-va la The Tube, e fascinant ce se intampla in metroul londonez - de la consilierea psihologica a shoferilor de metrou care au apucat sa calce oameni, la oameni dubiosi care prefera sa mearga pe scarile rulante in contra-sens, ori incidente cu indivizi care se caca in statzii (iata totusi o asemanare cu Viena, tre sa investighez care e faza cu acest obicei - asta de care zic, din Londra, a fost chiar un caz celebru, nu l-au putut prinde multa vreme caci se pare ca-si aducea cacatu de acasa intr-o punga, nu-l facea ad-hoc; cica era neamtz).

M-am dus la Londra pentru festivalul FrightFest insa am ajuns cu o zi mai devreme sa apuc sa vizitez una alta. Asa ca am dat o raita generala de turist. Obiectivele mari ale Londrei le stie toata lumea, asa ca o sa ma rezum la cele pe care nu le shtitzi:

1. Am halit cel mai bun shnitzel din lume la restaurantu lu Jamie Oliver. Pretz decent - ma rog, scump ca toata Londra e scumpa mai ales ca n-au lasat pretzurile jos dupa Jocurile Olimpice, dar mai ieftin decat la toate celelalte restaurante la care m-am oprit.

2. Am gasit un bar numit Garlic and Shots unde se vinde bere de usturoi si inghetzata de usturoi. In principiu e un bar de rockeri pe unde cica mai vine Euronymous, parintele black metalului norvegian. Da, shtiu ca lumea il crede mort, insa el sustzine ca a fost o tzeapa, ca sa-l infunde pe Varg Vikernes.

3. Am fost la lansarea noului sezon din Doctor Who, ocazie cu care mi-am tras poze cu Tardisu si mi-am luat un Dalek. Se vindea pe acolo si o shurubelnitza sonica care functioneaza ca telecomanda dar cum n-am televizor n-am avut ce face cu ea. Cu ocazia asta am vazut cel mai mare comic shop din viatza mea, cam cat 3 librarii Carturesti numai cu benzi desenate si vanzatori hipsteri (convertitzi din geekshii anilor 90).

Cinemaul Empire, in care s-a tzinut festivalu, are cea mai mare sala  (de cinema) pe care am vazut-o in viatza mea. Pare mai mare decat cladirea care o contzine, foloseste probabil tehnologie din Doctor Who. Am uitat cate locuri are, dar e de ordinu miilor. Statzi sa pun o poza.

Partea nasoala e ca nu potzi merge la FrightFest ca la TIFF, sa itzi iei bilet cu o zi inainte pe baza recomandarilor prietenilor. La momentu inceperii festivalului majoritatea filmelor sunt sold out, biletele se iau cu o luna inainte. Ceea ce e nasol, daca te uitzi la faptul ca majoritatea filmelor din program nici macar nu au pagina IMDB. Sunt premiere mondiale sau europene, unele in regim de screening uncut deci nu prea ai unde sa consultzi recomandari, recenzii etc. Si aproape nici un film nu se da de 2 ori, deci n-ai pe cine intreba. Asa ca am mers cam la noroc, sau pe baza faptului ca stiam pe unii regizori. Am nimerit in general bine, reusind sa evit in mare titlurile torture porn care au dominat programul acestei editzii si care i-au pricinuit porecla de RapeFest.

O treaba deosebit de misto sunt spoturile de dinainte de filme, promovand mesajul TURN OFF YOUR BLOODY PHONE. Le gasitzi pe toate pe youtube, vi-l pun aici doar pe cel mai crancen dintre ele:

Dupa filme lumea se tragea la partyurile de la Phoenix Artist Club. Cum n-aveam acreditare si rezervari oficiale am dat tarcoale ca un caine vagabond pe langa usha pana mi-a remarcat unu din organizatori tricoul cu Ilsa, tigresa Siberiei. M-a chemat inauntru sa ma felicite pt cel mai cool tricou vazut la festivalu asta, o raritate din cate am intzeles. Ma rog, stiam ca e o raritate ca de aia l-am luat dar nu ma asteptam sa-mi ofere cineva 50 de lire pe el. De aici incolo tricoul mi-a purtat noroc, mi-a asigurat bilet de intrare la partyuri unde am intalnit si am luat autografe de la toata lumea care conteaza in horroru modern: scriitorul Kim Newman, regizorul Tom Six si nevasta-sa Ilona (creatorii seriei The Human Centipede), Ti West (House of the Devil), Jake West (Doghouse, Evil Aliens), Paco Plaza (Rec) si o gramada de actori cu pitzipoancele lor. Dupa ce le-am zis ca-s din Transilvania si ca avem si noi festivalu horror de la Biertan au fost in extaz, unu a zis ca ma face guest of honor.

M-am cam emotzionat si am stat mai deoparte, limitandu-ma la autografe si poze. Lumea era in general incantata de cate ori auzea de Transilvania, mai putzin un american bou care a inceput sa rada cand i-am spus de unde-s.

- Hahaha, this guy thinks he's from Transilvania! ii zice unuia de langa el.
- What's so funny, il intreb.
- Hahaha, Transylvania, cmon guy, it's a lame joke!
- It's not a joke, man!
- Haha, Transylvania is not a real place, man, it's a fantasy place! You watch too much horror.
- You're stupid, man.

Pana la urma am plecat destul de repede in prima seara ca m-am timorat si m-am simtzit nepregatit pentru ce se intampla acolo.

A doua zi am decis sa bag 2 beri inainte de afterparty si lucrurile au mers mult mai satisfacator. Le-am baut intr-un bar de alaturi, impreuna cu un individ cu doi dintzi enormi si parul rarit, vopsit negru, cu fizionomie de shobolan. Se pare ca nu sunt singuru care a avut perceptzia asta - tipu juca in rolul unui redneck pe nume Rat, in filmul Inbred, cel mai recent splatterhorror al lui Alex Chandon (asta e un black metalist dubios care acu 10 ani facuse filmu care mi-a unit destinele cu ale lui exty, Cradle of Fear (cu vocalu de la Cradle of Filth in rolu principal)). Am aflat ca sobolanu asta era fachir de meserie (la Londra se pare ca e o meserie cinstita) dar ca nu statea prea bine cu banii asa ca i-am luat o bere sa-mi tzina de urat. Cum n-am amintiri prea placute de la filmele lui Chandon am simulat un pic simpatia pentru black metal si am mintzit ca as fi vazut noul sau film. Ulterior mi-a parut rau, caci seara am ajuns sa-l cunosc si pe Chandon care e un tip la locu lui, nicidecum blackeru tembel la care ma asteptam.

Pana la urma mi-am facut curaj sa-l abordez si pe Kim Newman, care era mereu inconjurat de macar 5 gagici si nu incapeam sa ajung pana la el. Dupa poza si autografu de rigoare l-am intrebat daca a fost vreodata in Transilvania pentru romanele sale vampiresti cu tzigani din Medias si moldovence (ciclul Anno Dracula, lectura obligatorie fratzilor). A zis ca nu, ca a extrapolat din ce stia despre tziganii romani din Londra (in unul din romanele sale, Dracula e un tzigan de-al nostru fugarit de securisti pe vremea comunismului, care reuseste sa fuga in America ascuns intr-un cosciug si il cunoaste pe Andy Warhol, pe care il ajuta sa faca varianta sa de Dracula, aia cu Udo Kier).

 Pana la urma m-am intins la vorba cu niste turci, unul dintre ei fiind responsabil cu spoturile Turn Off You Bloody Phone de care ziceam mai sus. Mi-a marturisit ca lucreaza la un lung metraj despre o prostituata din Bucuresti fugita la Istanbul care il invie pe Cthulhu. A fost incantat cand i-am povestit de nuvela mea horror despre fotbal (despre un portar care face un pact cu Diavolul sa apere toate penaltiurile intr-o finala a Cupei Campionilor) si mi-a propus sa o ecranizam la turci, inlocuind Steaua cu Galatasaray. Atunci mi-a suras ideea, dar acum mi se pare ca mi-as trada tzara. E un film care trebuie cu orice pretz sa se faca in Romania.

In ultima zi a festivalului am trait un atac de panica nasol. Cand dau sa ies din casa nimeresc intr-o strada plina de negri jongland nuci de cocos si pliculetze de marijuana, pe o muzica infernala. Incepuse carnavalu de la Notting Hill care ingramadeste juma de milion de oameni pe cateva stradutze si astia isi fac de cap 2 zile si 2 noptzi dansand, fumand iarba, mancand coaste fripte sau injunghiindu-se intre coaste din te miri ce. Nu mi-a priit deloc atmosfera mai ales ca  mi-a luat 2 ore sa ies din cartier: toate statiile de metrou din imprejurimi erau inchise, toate strazile blocate, lantzuri de politzisti te opreau cand incercai sa iesi printr-o zona mai libera (care cica era rezervata pt cazuri de urgentza). Cand am crezut ca am dat de iesire m-au intors din drum ca e major gas leak si poate exploda dintr-o clipa in alta, ceea ce m-a obligat sa ma intorc la loc in focaru de infectzie si sa gasesc o ruta alternativa printre camioanele pline de jamaicance dansand din buric si tragandu-ma de shlitzu nadragilor, oameni catzarandu-se pe streshini ca maimutzele, copii plangand ca i-a calcat cineva pe cap. O veritabila zombie apocalypse, mustind de distractzie primordiala foarte violenta, care nu-mi prieste deloc in ciuda faptului ca i'm a man of groove. Avoid at all cost carnavalu de la Notting Hill, nimic bun nu se intampla acolo.

Cu greu am iesit din nenorocire si am ratat niste filme pe chestia asta insa after partyul din seara aia a facut totzi banii. Am ajuns cu intzelepciune mai devreme, caci stiam ca se va umple full in seara aia, cand era programat sa tzina pana dimineatza (si nu pana la 2-3 cum era obiceiu). M-am pupat cu gagica din Ginger Snaps, care era acolo cu noul ei film, American Mary - revelatzia festivalului, ratat insa de mine din pricina nenorocitului de carnaval caraibian (ce dracu de treaba au englezii cu caraibele? e ca si cum ai organiza o parada Gay Pride la Zalau). Alex Chandon (ala cu Cradle of Fear) a zis ca ne vedem la Cluj, ca-si trimisese filmul Inbred la festivalul Comedy de la Cluj din toamna asta (wtf? this guy is not funny, cel putzin nu in sensu lui Louis de Funes!).

La chefu final lumea a cazut de acord ca in loc de FrightFest de anu viitor festivalul ar trebui sa se numeasca RapeFest, ceea ce l-a cam intristat pe organizator care s-a aparat cu observatzia corecta ca preponderentza subgenului torture porn e o situatzie a horrorului actual in general, pe care festivalul doar o reflecta. Si ca, din pacate, ipocritzii mainstream tocmai prin intermediul acestui gen (vezi seria Saw) s-au apropiat de horror si l-au facut suficient de vandabil. Probabil e un gen care zgandare ceva reprimat in prostul de rand.

Ma rog, s-a terminat pana la urma si chefu asta si m-am intors in tzara lu Arbeiten gandindu-ma la versurile lu Nick Cave.

And if the Thames weren't so filthy
I would've jumped in the river to drown 

La mormantul lui Aron Biro II: Biertan

Chefu de dupa concertul DJ Borosh, de care scriam in articolul trecut, a durat 3 zile si 3 noptzi in care am reusit sa uit ca tzara nu mai are presedinte si poate nici n-ar trebui sa mai aiba.

Dupa ce ne-am revenit umpic, ne-am pornit la festivalu de film de la Biertan cu mic cu mare, dar mai mult cu mic, ca aia mari au mers separat cu masina, mai putzin eu care n-am reusit niciodata sa-mi iau carnetu ca nu ma pot concentra la volan (tot timpu imi fugea gandu la altceva si uitam sa mai pornesc cand se facea verde).

Ne-am adunat suficient de multzi incat sa transformam un vagon normal de intercity in vagon braserie. Am cantat imnuri penticostale din comuna Toflea (niste piese superbe care s-ar potrivi la fix pe un album Manowar, daca inlocuiesti cuvantu "Dumnezeu" cu "Odin"). Am coborat din tren ca o cireada de pui de curca si am devalizat Irish Pubu din Medias, pana a venit autocaru satesc sa ne duca la locatzia festivalului - Biertan asta, care e un sat sasesc fara sashi, de pe urma carora a mai ramas o biserica medievala, protejata drept monument al naturii.

 Ca om fitzos ce ma aflu, cu job respectabil in lumea occidentala, am decis ca e prea josnic pt mine sa stau la cort si m-am cazat la o batrana moarta, ingropata cu cateva saptamani inainte, despre care fiicele mi-au promis ca nu mai prea sta prin casa. Ce-i drept n-am auzit scartzaituri decat dinspre usa WCului din curte, noroc cu o aplicatzie de Iphone care face lumina cu blitzu de la camera foto. Singuru element mai disturbant a fost tabloul interbelic de la nunta batranei, pus la capul patului. Mai nasol era cu apa, am tot incercat sa scot o galeata de la fantana da n-am reusit, e clar ca am devenit un orasean imputzit lipsit de skilluri de supravietzuire in salbaticie.

Mai multe detalii despre festivalul de Biertan am dat in Dilema, gasitzi articolul aici. Pe scurt, filmele s-au dat la 3 locatzii:

• un Camin Cultural sinistru,
• o gradina de biserica,
• si o curte de scoala generala.

La filmele in aer liber noaptea a fost frig ca dracu, cei de la intrare vindeau doar bere rece asa ca ne-am tot tarat de ici colo prin colbul satului, infashuratzi in saci de dormit, sa facem rost de vin.

Dupa cum ziceam si in Dilema, principala problema cu festivalu de la Biertan a fost ca aproape nimeni nu stia de ce venise. Majoritatea publicului era alcatuita din localnici, sibieni si medieseni venitzi sa vada ce ciudatzenie se mai intampla, iar cei catziva turisti au venit pt ca se saturasera de indie-rockerii cu pancarte de la FanFest. Publicul a fost totusi decent, n-au vorbit la telefoane si n-au iesit afara la mijlocu filmului (nu ca ar fi avut unde sa se duca).

M-a dezamagit doar o avocata corporatista venita de la Bucuresti care s-a cazat in aceeasi casa cu mine (dar s-a dus mutat imediat la un hotel cu piscina de la Medias, dupa ce le-a spus prietenilor ca la Biertan distractzia e cam penibila). Nici eu nu eram chiar prezentabil, ca sa fiu cinstit. Am aflat insa cu aceasta ocazie ca la Bucuresti la restaurante nu se mai comanda "mamaliga cu branza si smantana" ci "un MBS va rog". Si ca literatura e pierdere de vreme, cartzile de self-help sunt singurele care te ajuta in viatza. In momente din astea ii intzeleg perfect pe canibalii din Texas Chainsaw Massacre, care scot drujba la orasenii care merg la tzara ca la Gradina Zoologica.

Alte incidente nu mai tziu minte ca a trecut parca un veac de atunci, timpu trece altfel cand dormi doar juma de noapte timp de cateva saptamani. Iar din noptzile petrecute la terasa Tzarush, in campingu festivalului, nu-mi amintesc decat ca la un momendat mi s-a parut ca imi cresc crengi din cap. Si ca un hipster care lucreaza la cinematografu Victoria mi-a spus in fatza ca nu am intzeles filmu Nosferatu.

Sa dau totusi cateva detalii despre filmele de la Biertan. Nu toate - peste cele mai importante titluri, Kill List si Sleep Tight, o sa sar deocamdata ca am articole separate dedicate regizorilor Ben Wheatley si Jaume Balaguero. O sa sar si peste cele de care am scris deja de-a lungul vremii: Attack the Block (am scris aici), Red State (am scris aici), The Dead (vezi aici).

Deci restu ar fi cam asa:

La gay musicalul saptezecist The Rocky Horror Picture Show lumea a fost incantata sa afle ca transsexualii s-au inventat in Transilvania. S-a incercat la Biertan o tentativa timida de reproducere a traditziei de la proiectziile nocturne din occident ale filmului, in care publicu arunca orez si hartie igienica in cei din spatele lor, cand incep scenele de nunta sau de mare veselie. Mai multe detalii despre un altfel de show (mult mai spectaculos decat la Biertan) gasitzi in articolu pe care l-am scris acu ceva ani cand am fost martor la Paris la o astfel de demonstratzie. Cica sunt planuri pt un remake modern al filmului, in regia lui Ryan Murphy (creatorul serialelor Nip Tuck si American Horror Story).

Juan of the Dead e primul film cu zombie din istoria Cubei (si astia ne-au luat-o inainte, au mai ramas doar cateva tzari din Africa). E, din pacate, un film pe care l-ar putea face Garcea si cei de la Vacantza Mare daca si-ar pune in cap sa faca un film cu zombie. Juan e un instalator comunist in maieu care, ajutat de niste prieteni, omoara zombie (banuitzi a fi disidentzi) din Havana si face in principiu cam tot ce se face si in Shaun of the Dead, dar cu personaje mai tziganoase si cu un umor de tip fart jokes (+ gay fart jokes). Are totusi cateva poante merituoase in a doua parte, iar faptul ca e un moment epocal in cinemaul cubanez il va face obligatoriu de vazut intr-o buna zi, peste 100 de ani dupa ce se mai invecheste (filmele-s ca si vinu, chiar si cele proaste pot deveni bune cand sunt vechi, vezi notele de pe IMDB).




The Tunnel. De departe cel mai prost film al festivalului (apreciat doar de Claudia Cojocariu de la revistacultura.ro), in genul found footage lansat de Blairwitch Project, gen in care nu se mai poate face mare lucru, deci nu stiu de ce lumea se mai incapatzaneaza. Foundfootageu asta e intercalat cu interviuri cu personaje care au supravietzuit evenimentelor din film. O vreme am tot sperat ca e un episod din The Office si ca dintr-o clipa in alta printre intervievatzi o sa apara Ricky Gervais sa destinda atmosfera, dar filmul s-a tzinut serios pana la capat. Evenimentele filmului sunt despre niste ziaristi care cerceteaza tuneluri de metrou abandonate si sunt macelaritzi unu cate unu de o fortza nevazuta si nasoala, probabil un homeless canibal ratacit pe-acolo.

Cum festivalu de la Biertan a fost unul destul de marunt, cu filme foarte putzine (dar atent selectate), se pare ca titlul asta a aparut in program din unicul motiv ca e pus la dispozitzie gratis, pe torrente, chiar de regizorul sau (un filipinez), dupa ce s-a prins ca nimeni n-o sa i-l cumpere vreodata.

Rammbock. O elegie zombie sentimentalista cu actoru principal din Michael (pedofilu), in rolul unui austriac care merge in vizita la gagica-sa din Berlin, care ii daduse papucii. Isi gaseste gagica cu altu, ia vestea cu politetze ca orice austriac lipsit de sentimente, dar ramane sechestrat de apocalipsa zombie declansata de un reparator de calorifere infectat. Pt cei ca mine care-si duc veacul in lumea austro-germana si stiu ce fel de oameni sunt astia, filmul e destul de funny, dar pentru altzii poate parea simplist. Alt neajuns e ca e foarte scurt (si totusi nu e scurt metraj, vreo 60 minute). Singuru element de noutate e ca zombie din film se tem de blitzu de la aparatul foto.




Nosferatu. Conform obiceiului lansat de TIFF, filmul mut a fost acompaniat live de trupa Einuiea cu o muzica misto care mi-a furat gandu de la film. Din cauza concertului a fost cea mai de succes proiectzie, se umpluse gradina bisericii de localnici (venitzi cu copiii!) si hipsteri fugitzi de la FanFest sa asiste la acest eveniment cultural.

Cred ca v-am mai zis la TIFF cum au inceput hipsterii sa gaseaca tot felu de interpretari filozofice la filmele horror, desi pana deunazi dadeau ochii peste cap daca le recomandai unu. Uite asa in inca 2-3 ani o sa fie considerate filme de arta, iar eu voi deveni un Andy Warhol al Romaniei. Trebe doar sa apas pedala cat e calda, deocamdata mi-am luat papion si ochelari fara dioptrii (n-o sa intzeleg niciodata faza cu ochelarii fara dioptrii, e ca si cum ai purta aparat auditiv fara sa ai nevoie de el - suspectez ca se pune la cale o cultura pop a infirmitatzii).

In fine, despre Nosferatu trebuia sa scriu aici, dar n-are rost, cine nu-l stie probabil ca nu vrea sa-l stie. Atzi avut la dispozitzie 90 de ani sa-l vedetzi, goddammit.



The Thing. Filmul lui Carpenter (parintele filmului horror modern) e a doua din cele trei ecranizari (prima din anii 50, a treia de anul trecut) ale nuvelei despre "suspiciunile din timpul Razboiului Rece" scrisa de J.W.Campbell Jr. acu 70 de ani. E una din nuvelele de capatai ale literaturii horror si e unul din filmele de capatai ale genului. L-a si lansat la apa pe Kurt Russell, care avea sa faca cariera in filmele lui Carpenter din anii 80.

Imi amintesc si acu groaza cu care am vazut filmu asta pe TVR1 cand eram la liceu, intr-o vineri dupa miezu noptzii. Pe vremea aia TVR nu erau falimentari si incepusera sa dea cate un film SF sau horror in fiecare saptamana, vineri noaptea, principala bucurie pe care o aveam acasa cand ma intorceam cu naveta de weekend de la liceu. De la o vreme insa se schimbase directoru de la TVR1 si au inceput sa bage filme erotice in locul celor horror, ceea ce m-a obligat sa ma maturizez, vrand nevrand. Era cam in perioada in care TVR a facut revelionu ala de l-au filmat pe Dichiseanu cum bea si spunea bancuri porcoase.

Deci cam asta a fost la Biertan.

*****************************

Ne-am intors acasa vai de capu nostru, duminica, ca aveam de facut pregatelile pentru Londra, desi mi se rupea sufletu sa plec din tzara si de la pretenarii mei, adapost pentru sufletu meu, ajutor cand povara e grea, vorba celor de la biserica penticostala din Zalau.

La Londra aveam sa gasesc un festival cu totu diferit, de data asta urban si sufocat de productzii torture porn, pe care organizatorii de la Biertan le-au evitat cu mare intzelepciune. Dar despre asta data viitoare.

La mormantul lui Aron Biro

De regula oamenii se sinucid in doua situatii: cand realizeaza ca mai rau de atata nu se poate, sau cand realizeaza ca mai bine de atata nu se poate. Eu intotdeauna am trait cu credintza ca urmeaza sa fie si mai rau, deci ma incadrez in a doua categorie.

Si am ajuns vara asta la concluzia ca mai bine de atata n-o sa fie niciodata, deci la ce bun sa mai caut binele ala. Cauza principala a acestui sentiment a fost ziua mea de nastere care a durat doua saptamani si a inclus 3 etape:

1. Un concert privat cu DJ Boros, la Cluj, plus after partyul aferent si 2-3 zile de comemorari ale evenimentului, alaturi de cei care mi l-au facut cadou de ziua mea, un soi de oameni care sunt groaznici pe dinafara dar au o inima rara, despre care am capatat certitudinea ca exista doar in Romania, posibil doar in Ardeal; desi Romania continua sa fie un loc sinistru, nu e degeaba vorba care zice ca a place is as good as the people you know in it. Pe aici prin Occident societatea se apropie de modelul din Soarele Gol al lui Asimov si orice tentativa de conectare socio-afectiva e vazuta ca o sechela comunista.

2. A urmat o aventura rurala la festivalul de film horror de la Biertan, primul festival de gen din istoria tzinutului carpato-danubiano-pontic; o cronica oficiala a evenimentului am pus la Dilema Veche

3. .. Apoi o aventura cosmopolita la Londra, la festivalul de film horror FrightFest, despre care n-am terminat inca de scris

Sa le luam pe rand, deocamdata despre concertul anului.

**

Am realizat in ultima vreme ca lumea nu prea stie cine e DJ Borosh, desi la un momendat Teo Trandafir a avut o tentativa de a-l readuce in atentzia poporului, iar la Cluj aproape la orice chef am fost in ultimii 10 s-a ascultat DJ Borosh. Se pare insa ca muzica asta s-a ascultat doar in anumite cercuri selecte si a ramas inca in underground.

Povestea lui incepe pe la mijlocul anilor 90 cand, student fiind, am vazut in vitrina magazinului de muzica Holywood un poster cu coperta albumului lui DJ Borosh: poza din buletin a protagonistului aplicata peste carpeta cu Rapirea din Serai, in care printzesa era inlocuita cu un dozator de suc. Prin undergroundu muzical clujean se susoteau deja zvonuri despre minunatziile care se gaseau pe albumu respectiv: piese de critica sociala ("La un dozator de suc/ Unde chiar si eu ma duc/.../Cel sarac e mult mai bun/ Un pahar el bea acum/ Cel bogat se crede tare/ El bea doua-trei pahare"), piese SF care ar trebui sa fie coloana sonora la orice intrunire SRSFF ("Martzianu-i frate cu romanu / Nu degeaba stam langa Carpatzi / Americanii umbla sa-i omoare / Si le e ciuda ca ei vin la noi / Vin sa vada si sa intzeleaga / Viatza noastra plina de nevoi"), piese de educatzie sexuala ("Sexul este o comoara/ Ce pe unii ii omoara,/ Totul e sa bagi viteza/ Si sa nu te opresti") dar si unele momente lirice patriotice ("Sa facem o tzara frumoasa in care doar raiul de deasupra sa se simta / Si sa pot povesti despre ea oriunde... ma duc ... numai lucruri minunate / Si sa pot zice cu mandrie oricui... Romania este tzara mea!").

Probabil in lumina acestei ultime piese gasca de defibrilatori psihici care ma mai tzin in viatza remotely de la Cluj, au pus mana de la mana sa dea de urma elusivului DJ Borosh despre care, asemenea lui Yeti omul zapezilor, nu se stia clar daca exista cu adevarat sau e doar un mit cu origini inexplicabile. Judecand ei ca e posibil ca la auzul piesei despre Romania sa trec peste greatza produsa de organizatziile criminale care isi impart acum puterea in tzara si sa ma intorc totusi acasa, mi l-au adus pe Borosh la un chef surpriza organizat in Dambu Rotund (un cartier de langa Cluj, sa se poata face galagie).

Bairamul a tzinut ca in povesti, 3 zile si 3 noptzi, DJ Borosh pregatind un pachet complet, ca un profesionist ce este: concert live cu aparat de fum, inregistrat profi pe DVD, plus o piesa inregistrata in studio special pt mine alaturi de Corul Crestin-Liberal Brigada 2 de la Zalau.

Cand l-am vazut pe artist iesind din garajul folosit pe post de backstage, prin fum si printre dansatoarele zvelte ca niste caprioare mahmure, m-am albit la fatza si m-am gandit ca tocmai murisem intr-un accident cu taxiul care ma adusese, iar acu eram in lumea celor buni care se intampla sa fie la marginea Clujului, dupa cum banuiam de mai demult. Concertul a adunat la poarta totzi copiii din vecini, le-as fi dat drumu inauntru dar stiam ca vine piesa cu sexu este o comoara si n-am vrut sa am mai incolo probleme cu parintzii. Dupa concert am stat de vorba cu maestrul DJ Borosh si am impartzit cu el niste branza si rosii ca bere nu bea, tzigari nu fumeaza si in general n-are niciun viciu pe lumea asta. De fapt mi-a marturisit ca scrie o povestire despre canceru pulmonar, despre care spera sa intre in manualele scolare intr-o buna zi.

Va las alaturi de piesa pe care mi-a compus-o ca sa-mi zgandare spiritul patriotic si doru de casa:

Si in final bumbumbum bumbum tiribum, concluzia acum v-o spun:

Concertul poate fi vizionat doar pe baza de solicitare de invitatzie, in cadrul unor intruniri festive ce se organizeaza din cand in cand in preajma Clujului. Exista doar cateva copii care, sper eu, vor ajunge pe ebay in licitatzii de mii de parai.

Doamne pazeste-ne, securistii au bagat la puscarie oameni pentru mai putzin decat ce s-a intamplat acolo.

Ce-mi doresti tu mie, dulce Romanie?

Dupa 6 luni de exil, ma prapadeam de dor de Romania asa ca am dat o fuga pana la Bucuresti. M-am saturat de occidentalii astia frigizi ziua si perversi noaptea, de filmele lor dublate, de natzionalismul imperialist, de faptul ca toate small talkurile lor sunt despre politica, business si speed dating, de concertele cu public care sta cu bratzele incrucisate in timp ce trupele se chinuie sa ii distreze, sa le smulga macar un twitch facial, de absentza desavarsita a simtzului umorului si a unui minim de sentimentalism naiv dar bine intentzionat. Am inceput sa-l intzeleg pe Noica si opiniile lui despre sufletul romanesc. Ma enervase la vremea cand il citisem si credeam ca nu face decat sa caute scuze romanilor pentru deshantzarea si lipsa de viziune cu care pun la cale orice proiect, cu care improvizeaza, pentru trairea (geo)statzionara de popor pasiv infratzit cu natura, pentru atitudinea de "be water my friend", ca sa-l citez pe Bruce Lee (o fi fost vreodata citat in aceeasi fraza cu Noica? s-or fi influentzat cei doi? cred ca ar fi un bun inceput de doctorat).

Sufletul a inceput sa imi tresara inca de pe avion cand am auzit primele franturi de romaneasca, inima mi s-a umplut brusc de doina si dor. Femeile au devenit dintrodat' mai frumoase pe drumul dinspre aeroportul lor pana pe cel din Otopeni, o transformare pe care am mai sesizat-o atat de acut demult, la un zbor Londra - Budapesta. Am reusit sa intru si eu in vorba cu oameni, sa ma aud vorbind romaneste dupa atata vreme. Noroc cu expatriata caprikorn ca imi mai da shansa sa imi exersez limba paterna, altfel probabil as patzi ca Raducioiu cand s-a dus sa joace fotbal in Italia. Se zice ca pana la 7 ani copiii pot invatza cate limbi vor ca nu li se amesteca in cap, dar de la o varsta fiecare cuvant nou pe care il invetzi inlocuieste altul care dispare din creier. De exemplu ieri cand am castigat la o tombola bilete pentru concertul Eyehategod nu imi mai aminteam cuvantul "tombola". Mi l-am amintit azi dimineatza, dar probabil ca sa fac asta a trebuit sa uit alt cuvant. Nu stiu care, evident.

Revenind, am aterizat la Bucuresti cu multa emotzie in suflet, dar emotzia mi-a fost retezata scurt cand primii 3 oameni cu care am luat contact pe taramul romanesc au reusit sa ma readuca cu picioarele pe Pamant si sa-mi reaminteasca in cel mai brutal mod cu putintza de ce m-am carat.

Primul a fost taximetristu pe a carui usha  scria 1,39 Lei/Km si cand am ajuns la destinatzie a incercat sa ma convinga ca e de fapt 7,39, ca coditza de la cifra 1 e de fapt orizontala si nu inclinata. "Da ma, dar e cam scurta, asta e cifra unu toata ziua", am incercat sa-i explic. "Stai ashea, baiete, uite daca tzin portiera ashea se vede clar ca ie shepte toata ziua". "Iesti dă belea, omule", i-am zis, incercand sa comunic pe limba lui, "ie clar ca ie unu"."Nu, domle, ie shepte ca la sheptica, deci 1 milion jumate va costa, fara suparare".

Al doilea a fost ala de la hotel (un fel de "apartament" cu regim hotelier) care s-a facut verde cand i-am zis ca am nevoie de factura sa decontez. A tot incercat sa-mi explice ca nu stie daca poate, daca are rost etc. Noroc ca mi-a trecut prin cap sa-l intreb, nu mi s-a intamplat in viatza mea sa trebuiasca sa fac eu presiuni ca sa-mi primesc factura.

Dupa aia m-am dus si eu in Lipscani sa bag niste beri cu Sake si era o ploaie oribila si se revarsau toate apele pe strazi. Am fugit repede la taxiuri, uitandu-ma grijuliu sa fie coditza de la 1 suficient de scurta si inclinata, insa niciunu n-a vrut sa ma ia ca a zis ca e prea aproape. Am incercat sa-i explic ca probabil de aia are tarif de pornire, da n-am avut cu cine. Am zis ca-i platesc dublu, a zis ca nu, ca cvadruplu, ori stau in ploaie. Am zis ca o fi magar taximetristu dar dupa ce am luat la rand vreo 10 am observat ca asta e comportament general, se holbau totzi la mine prin gemuletz de acolo din taxiurile lor caldutze, cum ma prelingeam pe langa portierele lor in timp ce ma umflam cu apa de la ploaie, si ranjeau cu satisfactzie de popor pasiv, acomodat cu sentimentul vesniciei.

Dar cele mai sinistre mi s-au parut afishele electorale, nishte politicieni grizonatzi ma scrutau ca niste actori de kiddie porn uitandu-se la victimele lor. Nici nu-i cunosc pe indivizi, l-am recunoscut doar pe Becali, rosu de furie si amenintzand ca da cu Crucea si ca ne va obliga sa ne schimbam joburile la maxim 10 etape. Cel mai sinistru era unu cu un slogan de genu "Las ca fac eu curatzenie!". Ma asteptam sa vad pe partea ailalta a panoului o continuare de genul "afara cu jidanii si poponarii", insa era un alt slogan, ceva despre maturi si aspiratoare. Ma rog, poate era o metafora. Mi s-a parut mie sau era si un panou cu Gina Pistol? Ar fi tare sa iasa Gina Pistol presedinte, ori macar primaritza.

Oricum, sunt ingrijorat de ce se vede la orizontul respectiv. Ma astept oricand sa aud ca Basescu sau Ponta se targuiesc cu aia de la FMI pe seama faptului ca cutare cifra din contractul de imprumuturi era 7 si nu 1, daca tzii portiera un pic mai ashea. Cum ma plimbam eu prin Lipscani si vedeam halu in care poate ajunge Bucurestiul dupa juma de ora de ploaie, mi-am amintit o vorba a maestrului Jackie Chan: "when people walk through the city, they usually see buildings; when I walk on the streets, I see opportunities for mayhem".

P.S.Urmatoarea vizita in Romania va fi la Cluj la TIFF.

Cotidian

Update:

Dupa balu vampirilor de saptamana trecuta, se pare ca am spart un fel de portal spre lumea subterana de pe aici. Weekendu asta am fost la un zombie party si la un steampunk party, din nou cu tzinuta obligatorie. Nici aici n-am respectat dress code-u ca nu mi-am adus decat un rand de haine cu mine de la Cluj, de unde sa scot acu rochii de epoca si uniforma de paramilitar Umbrella Corporation.

Asa ca iara am fost fraieru care a trebuit sa plateasca intrare. Daca nu mi-a mers data trecuta la vampiri cu faptu ca-s din Transilvania, va datzi seama ca nici aici nu m-a crezut nimeni ca am scris steampunk la viatza mea, ori ca am doctoratu in zombie. Asa ca am fost din nou cam marginalizat dar pt primu contact e ok totusi, ca nu stiu daca sa am incredere in oamenii astia, e o scena mult prea diferita de restu populatziei. Ori am eu vedenii schizoide cu ei si nu exista de fapt, ca e cam mare coincidentza ca dupa ce am stat pe uscat 3 luni fara sa gasesc nici o sursa de fun pe aici, sa prind intr-o saptamana un bal cu vampiri, unu cu zombie si unu steampunk. Faptul ca iar n-am facut poze (era cam bezna si au iesit naspa iar de la un momendat nu m-au mai lasat sa fac) ma impiedica sa dovedesc (chiar si mie insumi) ca evenimentele astea au avut cu adevarat loc. Va pot spune doar ca incep pe la miezu noptzii, sunt anuntzate doar prin niste fluturasi care se impart pe la concerte si nimeni nu vorbeste despre ele.

La zombie party a inceput un pic cam nasol, ca am nimerit intr-o sala cu Xboxuri in care toata lumea juca Resident Evil 5. Apoi mi-am dat seama ca asta era sala pt copii, oamenii mari stateau la subsol, intr-o camera intunecata. Cand am coborat jos, m-a intampinat o gagica imbracata numa intr-un tricou mare, alb, pe care scria I Fink You Freeky. Avea pe fatza o masca de porc cu râtul insangerat si lentile de contact albinoase ca ale lui Marilyn Manson. A comentat ceva, probabil tot pe seama faptului ca nu eram imbracat corect. Noroc ca aveam pe mine tricou cu Grindhouse, i-a mai dat un pic de incredere. M-a dus de manutza intr-o camarutza mai mare in care se canta Bad boys, bad boys, whatchu gonna do when they come for you! Asta a fost imnul serii, alternat cu momente din coloana sonora Star Wars (nu vad nici eu legatura). Faza e ca muzica de la balu vampirilor a fost mult mai buna - Deine Lakaien, Sisters of Mercy, Swans, un pic de Manson. Acolo lumea era serioasa si sexy, se dansa frumos, oamenii veneau la agatzat. Aici insa muzica a fost la misto tot timpu, si lumea tot la misto dansa, erau tot felu de gashti care stiau playlistu pe de rost si faceau inner jokes pe care nu le prindeam. Barbatzii erau inarmatzi cu shotgunuri si imbracatzi cu uniforme Umbrella Corporation, gagicile erau majoritatea in halate de doctoritze sfasiate si cu urme de sange. Tipa asta de m-a intampinat, cu râtul de porc si lentilele de contact albe a fost de departe cea mai creepy, am si visat cu ea noaptea trecuta, imi pare rau ca n-am gasit o limba comuna pe care sa comunicam, caci nici io n-o stapaneam pe-a ei, nici ea pe-a mea. E cam nasol cu engleza pe-aici, surprinzator de nasol.

La steampunk party partea logistica a fost cea mai sofisticata Adica astia chiar se imbraca cu costume de epoca, binoacle, bucatzi de gramofoane pe post de papuci si cercei cu rotzi dintzate. Am inceput sa sesizez niste fetze comune, o buna parte din comunitate sunt cam tot aia, cam jumatate, probabil stimulatzi de organizatori sa faca atmosfera si sa atraga public nou. Mai nasol a fost cu muzica, ocazie cu care mi-am dat seama ca steampunku asta s-a infiltrat peste tot, numai in muzica nu. Playlistu a fost format in special din lied-uri sau charleston, intrerupte de cateva ori cu piese de la Emilie Autumn si Kaizers Orchestra. Ceea ce are un pic de sens, dar nu foarte mult, caci lumea nu prea dansa datorita schimbarilor prea bruste si brutale de stil si atmosfera sonora. Asa ca la capitolul fun factor aici a fost cel mai nasol, dar la capitolul peisaj/fauna/flora a fost cel mai impresionant. Adica unele din costumatzii tre sa fi costat o gramada si-s sigur ca fiecare a venit cu a lui de acasa, nu a fost nimeni sponsorizat.

Urmatoru fluturash pe care l-am primit e pt un... Fight Club Party. M-am scarpinat un pic in cap si l-am intrebat pe ala de mi-a dat fluturashu: Ce facetzi la partyu asta, va batetzi? Nu, facem sapun, mi-a raspuns omu, facandu-mi cu okiu. Acuma stau in cumpana daca sa ma duc sau nu. De dresscode nu zice nimic de data asta, e pe gratis pt toata lumea, cica oricum nu vine la eventu asta decat cine trebuie.

P.S. A, si am mai intrat la un concert Crippled Black Phoenix, desi nu planuisem, s-a nimerit sa trec prin fatza usii si n-am vrut sa ma intorc la penitenciar asa repede. A fost de departe cel mai bun concert pe care l-am vazut aici, a tzinut vreo 2 ceasuri, deci dublu decat restu. In caz ca nu-i stitzi e un supergrup bristolez cu membri adunatzi de la Portishead, Electric Wizard si Mogwai. Ii tzineam minte ca fiind un grup de post rock, dar de cand nu ii mai ascultasem au cam virat spre Pink Floyd iar live suna excelent. De fapt nu, incepusera ca un fel de Pink Floyd si am incetat eu sa-i mai urmaresc dupa ce au devenit post rock. Sau ceva de genu asta, nu mai sunt sigur.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
Cateva mici bucurii recente:

1. Mi-am gasit numele pomenit intr-o caricatura funny de la Ion Barbu.

2. M-am trezit nominalizat la Gala Premiilor Jazz pe 2011, categoria publicistica. Deci sa nu va mai aud ca nu ma pricep la jazz.

3. A aparut pe net articolul meu cu zombie din Esquire, de asta iarna. Vezi acilea.

4. M-am mai trezit nominalizat la premiile Galileo de anul asta pt povestea steampunk din volumul steampunk de care am tot pomenit. Pana la urma mi-a luat fatza Michael Haulica, dammit, cu povestea lui din acelasi volum, dar tot am ramas cu bucuria de a fi inclus in doua antologii:

• cea cu finalistii premiilor unde banuiesc ca apar cu povestea nominalizata (Antologia Premiilor Galileo) 
• si numarul 4 al seriei de antologii Galileo unde apar cu "Apocalipsa dupa Aron Biro", o chestie semi-horror cu sex, sange si un pic de politica care nu prea seamana cu nimic din celelalte chestii scrise de mine, dar am zis ca hai sa testez piatza cu ceva mai aproape de SFul de moda veche.

5. Am scris prima mea recenzie in versuri (albe), o gasiti pe Dilema, e lasata la gratis. Din pacate cei de la Dilema mi-au schimbat punctuatia si acum nu mai pare ca e in versuri, ci in proza. Am fost inspirat de stilul versurilor albumului recenzat.

6. Am mancat pentru prima data in viatza caracatitza inecata in propria cerneala. Ma rog, pana la urma s-a dovedit ca erau cinci pui de caracatitza inecatzi in cerneala lu ma-sa. M-am simtzit prost mancandu-i dar platisem asa ca nu m-am abtzinut.

7. Am fost azi noapte la Balu Vampirilor din orasu asta de kkt in care m-am mutat. Am fost singuru transilvanean din sala asa ca am zis ca nu e nevoie sa ma imbrac in dresscode-ul evenimentului, ceea ce m-a costat 5 euro in plus la intrare. Restu lumii insa era imbracata misto, au fost chiar si niste zombie. Se pare ca e o intreaga comunitate underground pe aici cu chestia asta, la un momendat a venit o gagica si ne-a impartzit niste flacoane cu sange, apoi DJul a facut niste invocatzii in care a pomenit numele Transilvaniei ceea ce m-a facut sa vars o lacrima de dor de casa.

Din pacate pe astia nu ii interesau lacrimile ci numai sangele. Pe la miezu noptzii a venit un tip cu un tricou cu trupa Bathory si a umplut o caditza de sange, apoi a venit un unguroanca focoasa si s-a scaldat in caditza respectiva sub ochii nostri. Apoi a fost o prezentare de moda cu latex si doua numere de strip-tease, unu cu o gagica si unu cu un tip gay sa nu se supere nimeni.

Apoi a inceput o discoteca misto cu muzica excelenta si m-am tras mai deoparte la o masa cu un popa care avea o ghirlanda de usturoi pe dupa cap. Pana la urma a devenit prea evident ca ma holbam la el si m-am dus acasa. Oricum, a fost mult mai misto decat la sesiunile de speed-dating, in sfarsit am gasit un loc in care sa ma simt mai aproape de casa. Data viitoare sper sa reusesc sa fac si niste poze intr-un mod discret.

8. Am fost la niste concerte pe aci.

Earth, de exemplu. De la astia mi-am cumparat un tricou Sunn O))) cu versurile de la Belürol Pusztít, piesa aia sinistra in care canta la picamer. Am vrut sa-mi iau si io o bere si chelneritza mi-a turnat 3, a trebuit sa le beau una dupa alta, sa nu-mi para rau de bani, asa ca n-am rezistat prea tarziu. Earth a fost ok, e poate cea mai lenta trupa rock ever, a unuia Dylan Carlson (inventatorul teoretic al genului drone, daca facem abstractzie de Swans, Lou Reed si chestii mai vechi) insotzit de actuala nevasta (baterie) si de fosta nevasta (violoncel).

Am mai fost la Emilie Autumn, un show vodevil care speram sa fie sexy dar cred ca v-am mai spus ca astia de pe aici n-au auzit de sex si e cel mai frigid popor ever. Asa a fost si concertu, toata lumea s-a scobit in nas in timp ce 4 gagici imbracate steampunk faceau can-can pe scena si cantau playback incercand sa incalzeasca spiritele. Mai nasol e ca-i contagioasa frigiditatea astora.

Am mai fost la Spiritual Front, trupa cu sange cald de italian gay, care nici astia nu se prea potrivesc in scena de pe aici. Inaintea lor au cantat niste nazisti cantece folk care mi-au taiat tot chefu.

Am mai fost la Turbowolf, ocazie cu care m-am infiltrat un pic in scena stoner de pe aici. Din pacate trupa are un singur album de 40 de minute asa ca cam atata a durat si concertu. Dar a fost singuru concert la care am intalnit oameni de calitate, majoritatea polonezi, suedezi si unguri ca localnicii nu asculta decat marshuri naziste.

Gata, cobor pana in gara sa halesc un kebab ca n-am mancat nimic toata ziua.