Saturday, March 31, 2018

Seriale omorate cu zile: Penny Dreadful (3 sezoane), Powers (2 sezoane), Firefly (1 sezon si 1 film)

Ma scot din sarite serialele mishto care sunt puse pe butuci de catre contabili. In articolul asta avem trei exemple de astfel de seriale pe care la inceput le-as fi recomandat drept musai de vazut. Insa vine un anume punct de la care e sesizabila o degradare accelerata a scenariilor, sfarsind cu o amputare brutala a povestii trasata din pix de vreun manager cu simtzu raspunderii exacerbat. 

Simtzi efectiv cum scenaristii se panicheaza si ingramadesc personaje doar-doar o sa mai primeasca finantzare pentru inca un sezon, dar in acelashi timp tre sa se grabeasca sa stranga catrafusele si sa inchida toate firele narative pe care au apucat sa le deschida. Ar trebui sa existe o obligatzie contractuala ca orice serial pus pe butuci sa primeasca un preaviz de 2 sezoane, insa criteriile financiare functzioneaza altfel. Sa nu uitam ca pana si Twin Peaksul original a sfarsit pe astfel de considerente, in timp ce rahaturile pentru anesteziat taximetristi obositzi si gospodine acumuleaza zeci de sezoane.

Penny Dreadful (3 sezoane)

As recomanda calduros macar vizionarea primului sezon - are cel mai mishto dialoguri pe care le-am auzit vreodata la televizor, cei mai potrivitzi actori pentru a livra acele dialoguri si un design gotic foarte rafinat si sofisticat. Principalul responsabil pentru aceste calitatzi este John Logan - scenariile sale au fost finaliste la Oscar in multiple randuri (Hugo, Aviatorul, Gladiatorul), iar serialul beneficiaza de experientza sa in a scrie dialoguri atent masurate, cu un vocabular extrem de bogat, ce ar trebui sa inspire orice scriitor care cocheteaza cat de cat cu genul gotic.

Logan nu e doar scenarist aici, e si producator si creator al seriei; printre regizori se numara tineri relativ cunoscutzi prin cinema-ul horror (mai ales spanioli), iar actorii sunt o combinatzie interesanta de oameni de televiziune si oameni de cinema - Eva Green e protagonista serialului, o nimfomana posedata ocazional de diavol, prinsa intr-un complot legat de sosirea lui Dracula la Londra. Acolitzii sai sunt Timothy Dalton (fost James Bond pe vremuri), aici in rolul tatalui Minei Harker (una dintre victimele lui Dracula); Josh Hartnett in rolul unui varcolac fost cowboy; o gramada de actori din seriale britanice in rolurile lui Dorian Gray, Dr. Jekyll, Dr. Frankenstein, monstrul lui Frankenstein. De remarcat si aparitzia lui Billie Piper (Dr. Who) in rolul unei curve londoneze prinsa intr-un triunghi amoros intre un Dorian Gray hipster si un Dr. Frankenstein tocilar.

Conceptul e un mash-up de coerentza buna intre personaje clasice ale literaturii gotice, pre-pulp fiction, localizate intr-o Londra victoriana si puse sa interactzioneze fiecare dupa interesul propriu: Dr. Frankenstein e un tocilar virgin cu ambitzia de a crea femeia docila perfecta, dupa ce curva de care se indragostise ii da papucii pentru Dorian Gray; Dorian Gray e un hipster pan-sexual sharmant si pasionat de orgii spectaculoase; Dr. Jekyll e un imigrant indian incercand sa puna bazele psihanalizei; personajul lui Timothy Dalton e modelul clasic al exploratorului englez din cartzile lui Jules Verne, mereu pe drumuri si descoperitor de secrete macabre; varcolacul are si el niste secrete intunecate de pe vremea cand traia in America (avem si putzin western amestecat aici). Totzi incearca sa o ajute pe Eva Green sa-si tzina in frau nimfomania si sa nu puna bot la farmecele diavolului care o hartzuieste sexual. Serialul emana puternice teme feministe, criticand barbatzi ce se angajeaza in jocuri de putere oculte pentru a controla femei reduse la functzii erotice sau reproductive. Sunt o gramada de comentarii sociale si teme moderne mascate in aceasta poveste, demonstrand experientza de scenarist polisemantic a lui John Logan. Suspectez ca pe undeva povestea si-a tras inspiratzie din predecesori literari precum League of Extraordinary Gentlemen, Anno Dracula si alte mashupuri ce au facut istorie profitand de pe urma lipsei drepturilor de autor cu privire la personajele de secol XIX.

Pana la urma insa aventurile personajelor sunt amputate brutal, cand se stia ca serialul nu va mai primi finantzare. In ultima vreme publicul care determina continuarea sau stoparea serialelor pare supus unui proces de tampire accelerata. Democratzia si vointza poporului si-au demonstrat limitele, capacitatea de anihilare a lucrurilor bune si capacitatea de promovare a dementzei colective in virtutea dictaturii majoritatzii. Ar fi momentul sa se ia in considerare si alte criterii cand se decide anularea unui serial, altfel vom sfarsi uitandu-ne doar la reluari de Dallas si Friends.

Dupa primul sezon eram convins ca Penny Dreadful va detrona American Horror Story in preferintzele mele. Pana la urma insa formatul de antologie al AHS permite ca fiecare sezon sa o ia de la zero si sa se reinventeze, in timp ce Penny Dreadful s-a incapatzanat sa lungeasca un fir epic pana si-a pierdut sensul si coerentza. Alta problema e ca mai toate serialele horror lansate in ultimii ani pun accent puternic pe reciclare - Stranger Things, The Strain, Ash vs. Evil Dead etc. Se pare ca toata lumea are drept obiectiv sa demonstreze cat de bine cunoashte clisheele genului horror si in cate moduri le poate parodia, pastisha si recombina in cheie moderna, facand cu ochiul unui spectator altfel destul de ignorant, dar incantat ca i se face cu ochiul si deci e considerat mai destept decat e. Penny Dreadful reuseste macar sa nu lase impresia ca e un format horror confiscat de hipsteri, iar John Logan face o treaba superba in designul limbajului din dialoguri, purtand patina vremii si a unei limbi engleze foarte placute si pasionale. E vorba aici de o munca de restaurare mai mult decat de una de reciclare.

Din fericire Netflix si alte companii de genul asta au initziat deja un val de seriale originale care par sa se desprinda de aceasta cultura a reciclarii, incercand lucruri noi si riscante, in special pe zona SF si horror. Dar despre astea cu alta ocazie.



***********************************************************

Powers (2 sezoane)

Asta e ecranizarea unor benzi desenate Marvel scrise de Brian Michael Bendis - si serialul e produs tot de el, o tentativa ce a precedat initziativa (tot a sa) din care s-au nascut serialele Netflix cu supereroi, Jessica Jones si Daredevil si ce a mai urmat dupa aceea. 

Powers incepe spectaculos, cu o echipa de actori supermishto pe care e o placere sa-i vezi in roluri de supereroi - Sharlto Copley (District 9) in rolul principal, iar in roluri mai sezoniere Michael Madsen, comediantul Eddie Izzard si altzi actori cool jucand personaje cool. Muzica e superba si contribuie la energizarea povestii (Fink, Junkie XL, Wolf Parade). Povestea e o pastisha dupa Watchmen, cum se tot fac de vreo 30 de ani incoace in BD dar prea putzin in cinema si televiziune. Powers s-a publicat la divizia pentru adultzi de la Marvel Comics, asa ca e si niste sex si violentza pe aici. A fost gandit si pentru fanii serialelor politziste - buna parte din poveste e deghizata intr-un police procedural (cum au facut si cu Lucifer, insa aici nu deranjeaza la fel de tare, caci materialul ecranizat e cam pe aceeasi idee).

Protagonistii sunt o echipa de politzisti care se ocupa de fapte si foloase necuvenite cu privire la supereroi. Printre acestia se numara si supereroi buni, dar si catziva rai, cum ar fi cel jucat de Eddie Izzard, un canibal care mananca oameni si capata puteri supranaturale de pe urma acestui obicei. Primul sezon e dedicat acestuia si incercarilor autoritatzilor de a-l tzine sub control, in timp ce al doilea sezon merge pe sloganul #CoruptziaUcide si pe investigarea unor hipsteri coruptzi (oribilul Will Wheaton, copilul din Star Trek acum crescut mare, gras si EXTREM de antipatic!). Spiritul ironico-tragic e destul de aproape de al materialului original, serialul fiind de astfel supervizat si produs de autorii BDului original.

Unii s-au plans ca efectele speciale sunt nashpa si cam asa e, dar e ceva intentzionat si n-ar trebui sa deranjeze. Adica chiar nu ma intereseaza cat de realist zboara un supererou. Povestea isi are miza in cu totul alta parte, iar actorii fac o treaba excelenta pana cand cineva a dat semnalul ca serialul trebuie anulat si atunci ai impresia ca toata echipa a facut brusc un atac de prostie colectiva trantind de totzi peretzii ultimele episoade. Cel mai nasol e cand simtzi cum tot mai multe personaje feminine incep sa poarte decolteuri tot mai largi, apar si cateva scene de sex complet inutile, incepe sa se moara pe capete ca in Game of Thrones - toate masuri disperate de atragere a audientziei in sperantza revigorarii serialului sau macar a mutarii sale pe un alt canal.

Asta e, de fapt principalul necaz - faptul ca serialul a fost creat pentru networkul Playstation care nu intzeleg ce e, ca televiziune clar nu e. Vreun deshtept de pe-acolo si-a inchipuit ca un network de seriale TV sub afiliere Playstation ar fi o idee buna si a testat ideea cu acest serial. Acum autorii materialului original umbla disperatzi sa il mute la Netflix sau altundeva (banda desenata originala e mult mai lunga si mai este o gramada de material de ecranizat).


****************************************

Firefly (un sezon + filmul Serenity)

Joss Whedon e un geek-hero si un lider de opinie in lumea hipsterilor feministi de rit vechi, cei formatzi la finele anilor 90 (astazi ridiculizatzi de postmileniali in cadrul ciclului de canibalizare intergeneratzionala care ghideaza noul secol). Desi in zilele noastre e mai cunoscut drept regizorul blockbusterelor Avengers, reputatzia lui Whedon are in buna masura de a face cu vremurile in care lucra in televiziune, adica serialele Buffy si acest Firefly care a ramas in istorie drept unul din cele mai regretate seriale anulate inainte de vreme. Televiziunile i-au pus de la inceput gand rau, transmitzand episoadele in alta ordine decat cea in care fusesera gandite, si pana la urma nici nu le-au transmis pe toate, a trebuit sa astept ani multzi pana sa gasesc o varianta completa.

Am reusit recent sa fac o integrala Firefly, plus filmul de cinema Serenity facut sa acopere unele din gaurile lasate de anularea serialului.

In multe privintze serialul e cam fumat - desi sunt abia 15 ani de la aparitzia lui pare mai vechi si mai ieftin decat unele seriale ale anilor 90. Catziva dintre actori sunt groaznici, cateva scenarii deranjant de incoerente. Totusi ratziunile care i-au produs reputatzia de serial unic sunt sesizabile si deloc neglijabile. Filonul moral e unul puternic feminist, putand fi considerat un predecesor a ce incearca acum sa faca Disney cu noile filme Star Wars, deschizand apetitul pentru cultura geek la publicul de sex feminin.

Stilistic povestea a fost gandita ca o imbinare de genuri aparent incompatibile, un western mixat cu space opera - uneori se calatoreste cu nave spatziale, alteori calare pe cai; uneori se trage cu tunuri laser, alteori cu pistoale. Povestea imita subtil ceva din istoria SUA legata de Razboiul Civil - eroii sunt un fel de rebeli sudisti care traiesc din contrabanda in timp ce sunt urmaritzi fie de autoritatzi, fie de o specie de salbatici canibali care au cucerit o parte a spatziului cosmic.

Sharmul serialului sta in detalii: personajele mai scapa replici in chineza, sugerand ca chinezismul ar fi o cultura dominanta in universul respectiv; una din meseriile cele mai respectate este cea de prostituata, care se imbina cu cea de politician si diplomat/ambasador. Ca sa faca un ban in plus, capitanul navei gazduieste o astfel de prostituata careia spera sa-i cucereasca inima intr-o buna zi, insa in poveste se mai amesteca o femeie fatala jucata de o Christina Hendricks foarte tanara si haioasa. Personajele feminine sunt de departe cele mai simpatice. Dintre masculi se remarca doar eroul principal, capitanul navei jucat de un Nathan Fillon care a facut ulterior cariera ca voce de desene animate, desi tipu e destul de prezentabil (cu o mecla cam imobila, ce-i drept).

Serialul musteshte de umor subtil dar si de tembelism, unii dintre actori par adunatzi de pe strada - am impresia ca asa isi facea Joss Whedon serialele pe vremea aia, punand ideile si gaselnitzele inaintea profesionalismului, improvizand acolo unde nu avea resurse. Astazi e un mare shtab la Hollywood, are bani sa cumpere tot profesionalismul din lume si nu mai face nimic. Am intzeles ca unele dintre serialele sale anulate, inclusiv acest Firefly, au continuat ca benzi desenate insa nu le-am urmarit in formatul acela. Sper ca omul sa se intoarca in televiziune, mai ales acum cand industria TV isi traieste apogeul istoric si produce contzinut comparabil pe toate planurile cu cinema-ul.


Sunday, March 18, 2018

Helen Oyeyemi - What is not yours is not yours


Pedigree:
- nominalizare Shirley Jackson pentru povestirea Presence

Asta e singura carte pe care am citit-o in 2017. N-am mai citit atat de putzin de cand aveam 4 ani. M-a invins sistemul, cum ar veni, m-a tras in tavalugul imbecilizarii de pe urma caruia se va naste Omul Nou 2.0 care nu mai vede sensul in a citi - piatza de carte in Romania e undeva la nivelul tzarilor in care se mai practica canibalismul (obicei care incet-incet va ajunge si la noi, sub chip de datina stramosheasca).

Cartea asta e facuta parca anume sa enerveze pe cei care se irita usor la notziunea de corectitudine politica. Fiecare povestire are personaje gay care pe deasupra mai sunt si iranieni, indieni, africani - adesea imigrantzi, femei sau oameni cu disabilitatzi. Proza lui Helen Oyeyemi (la randul ei imigranta nigeriana locuind la Praga) e dominata de minoritari de diverse feluri, nu intotdeauna de o natura evidenta: una dintre nuvele e despre o breasla de papushari; alta e despre un cuplu format dintr-un african si o coreeanca dezbatand daca are sens sa aiba un copil "blasian").

Totusi, nu avem de a face cu vreo forma de victimizare propagandistica - nu gasesti aici nici feminism belicos, nici social justice, niciun fel de propaganda. Sexualitatea si erotismul sunt (aproape) absente - cine cauta povesti cu lesbiene sperand sa gaseasca scene de sex transpirat va gasi intr-adevar niste lesbiene, insa le va recunoaste orientarea sexuala doar dupa indicii foarte subtile, pomenite in trecere. Uneori personajele au nume ambigue incat itzi ia o vreme pana sa stabilesti ce sex au. Unii par implicatzi in casnicii gay, comemorand din trecut perioade in care aveau casnicii hetero (sau invers). Cine se gandeste la gay ca la niste fapturi eminamente sexuale, pidosnice, angajate dominant in activitatzi de explorare sexuala va avea mari dezamagiri - statutul gay e banalizat aici la maxim si pozitionat in povesti din cele mai diverse genuri - de la basme fantasy la drame mondene urbane.

Personajele traiesc in societatzi in care notziunea de familie e extrem de volatila - la un moment dat avem un cuplu de barbatzi gay care cresc fetitzele unuia dintre ei, facute cu o femeie pe vremea cand nu era gay; in alt loc avem o pictoritza si o slujnica care se apropie amoros una de alta fara sa faca nimic amoros, doar schimband cartzi intre ele de ziua Sfantului Jordi in Barcelona (aici e totusi un subtil trick feminist - in realitate sarbatoarea presupune ca barbatzii sa primeasca cartzi iar femeile flori, insa eroinele fac schimburi de cartzi). In alta parte, un personaj refuza sa-si declare sexul sugerandu-se ca se trage dintr-un copac, asemeni lui Pinocchio, iar lumea il trateaza ca pe un obiect insufletzit, nu ca pe o persoana. Practic avem aici o forma de ultraliberalism social mixat cu realism magic si literatura fantasy menita sa submineze o intzelegere rigida asupra lumii.

Daca reusesti sa depasesti obstacolul ideologic, te lovesti de alta dificultate - structura neregulata a prozelor. Autoarea se razgandeste din mers, renuntza la personaje, baga personaje noi, schimba subit firul povestii. Asta m-a cam enervat in cateva randuri caci lasa impresia de povesti neterminate sau carpite. Insa autoarea si laudatorii ei sustzin ca tocmai asta e shmekeria, ca intentzionat sunt scrise in maniera asta - practic ajungi sa termini o cu totul alta poveste decat cea pe care ai inceput-o. Efectul e interesant in nuvelele lungi, care se contorsioneaza intre mai multe fire narative, dar la prozele mai scurte lasa impresia de indecizie. Uneori naratorul se schimba chiar in mijlocul povestii.

Cateva vorbe despre cuprins, incepand cu bucatzile mele favorite:
  • Is your blood as red as this? Despre un grup de studentzi la o scoala de papushari si despre rivalitatzile dintre acestia, precum si rivalitatzile dintre papushile lor. Una dintre papushi ar putea fi un demon, alta e un descendent insufletzit al lui Pinocchio. Textul e dificil de citit datorita schimbarii frecvente a naratorului care uneori e om, alteori e papusha, iar alteori e dificil sa-tzi dai seama ce e. Insa dupa ce itzi storci creierii si citesti povestea de macar 2 ori, ramai cu senzatzia ca ai citit ceva supertare, cu o inginerie deosebita a textului si logicii narative.
  • Presence (proza finalista la premiile Shirley Jackson) Un cuplu format dintr-un negru si o asiatica, amandoi psihologi de profesie, se afla in pragul divortzului. Ea mai are flashbackuri din vremurile in care discutau posibilitatea de a avea un copil "blasian" si fantazau pe seama modului in care ar putea arata copilul lor. El lucreaza la un proiect SF de deprivare senzoriala in care vrea sa o implice si pe sotzie, insa consecintzele experimentului sunt mai dubioase decat se anuntzau.
  • Books and roses. Love story lesbian romantic, insa mai mult intelectual decat sexual, incarcat de descrieri foarte dragutze ale oraselor Barcelona si Sevilla. Povestea are in centru conceptul sarbatorii Sfantului Jordi - serbare importanta in Barcelona in timpul careia iubitzii schimba intre ei cartzi si flori. Protagonistele sunt o servitoare negresa si o pictoritza - fiecare dintre ele e in posesia unei cheitze misterioase si fiecare dintre ele e incearca sa afle ce usha poate deschide cheitza respectiva. Povestile eroinelor se intretaie cu flashbackuri, autoarea reusind cu succes sa imbine vreo 4 povestiri diferite intr-o impletitura narativa interesanta.
  • If a book is locked there's probably a good reason for that, don't you think? Niste corporatiste isi barfesc o colega banuita de a fi cauzat pe cai amoroase destramarea unei casnicii. Atmosfera la locul de munca incepe sa aiba de suferit pe masura ce gagicile incep sa barfeasca mai mult decat sa lucreze, in sperantza ca colega barfita nu va suporta presiunea si se va cara. Cine a lucrat vreodata intr-o echipa de HR va intzelege.
  • Drownings. Un tiran din Europa de Est isi ineaca inamicii politici intr-o mlastina, iar de la o vreme incepe sa-si inece membrii familiei in care nu mai are incredere. Povestea e spusa ca un basm cu elemente fantastice, desi e destul de clar ancorata in istoria recenta a dictaturilor comuniste est-europene. Din pacate spre final autoarea pare indecisa despre cum sa incheie povestea si nu mai stie ce sa faca cu numeroasele personaje secundare.
Cam asta ar fi jumatate cool a volumului. Cateva vorbe si despre povestile mai naspa:
  • "Sorry" doesn't sweeten her tea. Un cuplu de barbatzi gay asiatici, amandoi imigrantzi in Londra - unul dintre ei trebuie sa hraneasca pestii fostului iubit plecat din tzara, celalalt trebuie sa poarte de grija fetelor pe care i le-a pasat fosta sotzie, dintr-o casnicie de dinainte sa fie gay. Una dintre fiice e obsedata de youtube si de un superstar al adolescentzilor. Cam seaca si mondena.
  • A brief history of the Homely Wench Society. Intr-un colegiu, o societate secreta a studentelor feministe se afla in conflict istoric cu o societate secreta a baietzilor misogini. In timpul noptzii, societatea fetelor invadeaza biblioteca societatzii baietzilor sa le inlocuiasca cartzile cu unele scrise de femei.
  • Dornicka and the St. Martin's Day goose. Basm despre Scufitza Rosie la batranetze care se intalneste cu un lup la randul sau cam batran. Scufitza Rosie nu prea mai e pe gustul lupului, care are nevoie de carne proaspata.
  • Freddy Barrandov checks... in? Un fecior e frustrat ca iubita lui nu il lasa sa o penetreze, desi cei doi petrec frecvent momente de intimitate fizica. Feciorul incepe sa se autopsihoanalizeze concluzionand ca nu e suficient de ambitzios si ca trebuie sa se schimbe ceva in viatza si mentalitatea sa daca vrea sa... check in. Evident, o consider cea mai slaba poveste de aici.
********************************************************

Comunitatea SF si fantasy internatzionala sufera de catziva ani o criza ideologica majora pe masura ce un numar tot mai mare de autori africani sau asiatici au inceput sa ia pe banda rulanta premiile genului, inspre ciuda majora a diversi white supremacists care au si boicotat in cateva randuri premiile respective (cazul Premiilor Hugo). Ca de obicei in razboaie de genul asta, adevarul e la mijloc iar abuzuri exista si din partea cealalta - vezi cazul Premiilor World Fantasy al carui trofeu traditzional era bustul lui Lovecraft, insa a trebuit recent inlocuit datorita revelarii faptului ca omul a fost cam rasist (treaba care oricum se stia de vreo 100 de ani, chiar de dinainte sa se stie ca Eliade era cam legionar iar Caragiale defaimator de patrie).

Aparent Helen Oyeyemi e un produs recent al acestui razboi de orgolii moraliste insa nu vine cu scandal si cu gura mare, ci cu un simtz deosebit al decentzei si pacificarii. Ea a fugit din Nigeria nu de asuprirea albilor, nazistilor ori comunistilor, ci de spaima concetatzenilor care executa inca in public persoane gay, iar culturile in care si-a gasit adapostul sunt pana la urma marile orase multiculturale ale Europei in care se desfasoara actziunea prozelor sale - Londra, Praga, Barcelona, Bruxelles. E pe aici pe undeva o promisiune a Uniunii Europene ca spatziu al pacificarii magice si suspectez ca de aceea autoarea are parte de suport foarte puternic in lumea literara europeana.

E cam devreme pentru ce zic in continuare, si probabil n-o sa traiesc sa mi se confirme profetzia, dar undeva in urmatorii 40 de ani numele ei o fie vehiculat in legatura cu Premiul Nobel. Toate semintzele necesare au fost deja rasadite in ce a publicat autoarea pana acum, si pot fi sesizate usor inclusiv in volumul de fatza.



Sunday, March 11, 2018

Filme nasoale: The Crucifixion, Guardians, Attraction, Tiger is Alive, The Dark Tower, Sightings


The Crucifixion

(regizat de Xavier Gens, autorul lui Frontieres)

Careva la Hollywood a avut revelatzia ca diferentza intre Arsenie Boca si un hipster bărbos pasionat de astrologie sta doar in "modul de a pune problema". Un Arsenie Boca imbracat in cardigan nu ar mai face deloc nota discordanta in baru ala de deasupra Controlului. Probabil nici macar la nivel de conversatzie.

In razboiul ideologic care are loc intre rusi si americani pentru cucerirea sufletului romanesc, ortodoxia a fost in general arma rushilor, acestia apeland strategic la spiritul religios-colectivist adanc inradacinat in ADNul poporului nostru. De partea cealalta, ideologii de pe "axa Washington" au incercat mereu sa ridiculizeze acest aspect al psihologiei romanesti (si institutziile aferente), insa si-au subestimat adversarul dupa cum demonstreaza succesul electoral al PSD si al fortzei tacute pe care o numim "vointza poporului".

Pana recent, principalul canal de propaganda americana la noi erau filmele cu supereroi (vezi cazul Captain America care venea la Bucuresti sa-l recupereze pe Winter Soldier - spalat pe creier de rushi). Iata, cu acest Crucifixion se testeaza o noua retzeta de a atrage simpatia românilor, una riscanta. Ortodoxia romaneasca (din Vaslui chiar!) nu mai apare drept ridicola, ba chiar colaboreaza cu jurnalismul de investigatzie pe stil american (care pana acu n-a dat atentzie ortodoxiei din Moldova decat pentru a devoala apucaturile gay ale unor preotzi).

In Crucifixion preotul ortodox moldovean e repus in atributziile de luptator in calea maleficului. I s-a ajustat putzin vestimentatzia casual (vezi cardiganul din poza de mai jos) si are o functzie esentziala in a salva viatza jurnalistei americane de investigatzie care a venit sa faca lumina prin satanismele care se petrec in imprejurimile Vasluiului. Cu alte cuvinte are loc, poate pentru prima data in cultura pop, o amalgamare intre imaginea misticului ortodox post-Boca si a hipsterului lumbersexual pasionat de Adevăr si Dreptate.

Partea cea mai interesanta e ca filmul e chiar despre exorcizarea de la Tanacu, despre care Mungiu facuse deja un film din care biserica ortodoxa iesea putzin terfelita. Acest Crucifixion vine sa repare adevarul istoric si sa ne invetze ca exorcistul de la Tanacu a fost de fapt un erou, iar gagica omorata acolo chiar fusese posedata de Satana, contaminata fiind prin contact sexual cu un cetatzean din spatziul Schengen (fata fusese plecata la emancipare in Germania). Se evita aici suspiciunea de lesbianism care facea filmul lui Mungiu sa fie atat de sexy.

Regizorul Xavier Gens a fost candva o mare sperantza a horrorului francez (vezi excelentul Frontieres) dar de o vreme face pentru Hollywood gherle de filme cu care regizorii americani nu vor sa-si murdareasca mainile. Si nici macar actorii - in filmul asta majoritatea sunt romani.


******************************************************

Guardians

(regizat de Sarik Andreasyan, armean)

In timp ce americanii ne preparau filmul de mai sus sperand sa ajunga la sufletele fundamentalistilor ortodocshi din Moldova, rushii au aplicat o strategie similara tzintind spre hipsterii entuziasmatzi de filme americane cu supereroi. Daca in cazul Crucifixion avem un horror de duzina al carui unic element de inovare e ca actziunea se desfasoara pe langa Vaslui, aici avem ceva cu totul deosebit - nu cred sa existe un film comparabil cu Guardians in istoria cinema-ului rusesc.

Supereroii propusi de Guardians sunt simboluri rusesti absolute: 
(a) un popa ortodox canalizand energii ale pamantului stramoshesc, capabil de a controla telekinetic bolovanii si tzărână, 
(b) un soldat capabil sa se transforme in... urs, daca patria o cere, 
(c) un cazac iute ca vantul care mânuieshte doua secere 
(d) o balerina de la Balshoi capabila sa controleze apele. 
Totzi sunt rezultatul unor experimente genetice desfasurate in timpul razboiului rece in cadrul programului militar ultrasecret sugestiv denumit PATRIOT. Inamicul e o victima a ingineriei genetice, un chelios care controleaza energia electrica si vrea sa puna mana pe un satelit rusesc prin intermediul caruia sa controleze Facebooku. Nu m-as fi mirat deloc daca aparea si vreun om-gaz nascut din experimentele genetice ale Gazpromului, dar e clar ca Dughin a avut o implicare masiva in conceperea acestui proiect.

Ar fi trebuit sa fie mult mai fun decat e. Sufera de o lipsa nasoala de umor; nici regizorul, nici actorii nu sunt in apele lor iar experientza cinema-ului rusesc cu genul asta de filme lipseste cu desavarsire. In consecintza ramai cu senzatzia de imitatzie penibila dupa filmele Marvel. Propaganda americana e cat de cat mai eleganta - chiar daca te lasa rece mesajul, mai auzi o duma, mai vezi un actor simpatic, nu iesi chiar cu sentimentu ca ai vazut un film facut in studiourile KGB.

Ar fi totusi de remarcat aici efectele speciale, sugerand ca peste inca 1-2 incercari de genul asta rusii ar putea face ceva ce sa concureze de la egal la egal cu Zack Snyder. In plus, sa fim cinstitzi, avem nevoie de genul asta de filme si de la alte popoare decat americanii iar daca KGBu s-a hotarat sa faca primul pas, asta e, de undeva trebuia sa se inceapa.

Din pacate filmul a fost un fiasco comercial chiar acasa in Rusia, iar companiile care l-au finantzat se judeca inca pe cum s-a cheltuit bugetul, ca cica mai bine faceau o autostrada de banii aia. Planurile privind o continuare au fost la un momendat ingropate insa recent chinezii au promis ca vor acoperi toate datoriile si vor finantza continuarea filmului, cu conditzia ca in poveste sa apara si un supererou chinez. 

I shit you not!


******************************************************

Attraction

(regizat de Feodor Bondarciuc, fiul legendei Serghei Bondarciuc)

Alt proiect superambitzios cu care rusii au sperat sa dea lovitura. Ca si in filmul de care ziceam deasupra, efectele speciale sunt perfect onorabile insa povestea, si mai ales morala povestii, coboara la un nivel atat de low incat tzi se face greatza.

Planul a fost cam asa - se ia unul dintre cele mai prestigioase SFuri rusesti, Calauza, se corceste cu young adult SFul promovat de Hollywood in ultimii ani si se da pe mana celui mai patriot regizor rus al momentului, autorul recentului blockbuster Stalingrad (sponsorizat direct de guvernul rus).

Povestea incepe cu un OZN prabusit in buricu Moscovei, in jurul caruia se amenajeaza o zona de carantina unde n-are voie nimeni sa intre. Niste cocalari rusi (aia din poza de mai sus) se hotarasc sa intre totusi, cu niste bâte, sa dea in cap la extraterestrii care au intrat cu nava in cladiri provocand moartea a numerosi rushi nevinovatzi. Cum dadea ei tarcoale navei spatziale, apare un extraterestru sa-i intrebe de sanatate. Sar astia sa ii dea in cap cu bâtele, il decortica de costumu-exoschelet pe care il purta si, ce sa vezi, pe sub costum extraterestrul era de fapt un hipster de pe alta planeta (tipu cu camasa slim fit din poza de mai jos)!

Printre cocalarii aia vedetzi ca era si o gagik care, ce sa vezi, se indragosteste pe loc de hipsterul din alta lume, provocand o gelozie cumplita cocalarului shef care nutrea pentru ea o iubire interzisa (de tatal fetii). Nervos nevoie mare, cocalaru se repliaza, aduna totzi pretenii dintr-o galerie de fotbal si, dotatzi cu petarzi si bâte, dau atacu sa sparga parbrizele la nava spatziala si sa isi recupereze gagik. Se lasa cu bataie, fratzik, si cu cateva sute de rusi urland din rasputeri "meretzi inapoi acasa!"


******************************************************

Tiger is Alive

(regizat de Ali Abbas Zafar, un nasol)

Heterosexualitate, arme de foc si otravirea propriilor fântâni sunt valorile promovate de primul film indian pe care il vad in circuitul normal de cinematografe de vreo 30 de ani incoace. Mai vazusem cate ceva la TIFF, dar acolo erau alese sa spuna ceva, asta insa e primul blockbuster adresat poporului, menit sa-i zgandare nostalgia pentru niste vremuri in care numa filme de genu asta ne mai intrau in tzara (regizorul e responsabil inclusiv pentru un remake la Mireasa pentru fratele meu, marele blockbuster Bollywood al comunismului).

Daca filmul ar fi fost romanesc, in rolurile principale ar fi jucat Connect-R jucand un spion basarabean insurat cu Anna Lesko jucand o agenta SRI. Cei doi ar fi fost angajatzi sa salveze 25 de basarabence bunoace sechestrate de ISIS la Deveselu. Sheful ISIS a fost candva prieten cu americanii, a lucrat chiar la Deveselu, dar acum s-a certat cu ei de la bani si americanii vor sa bombardeze Deveselu cu basarabence cu tot. Asa-s americanii, azi esti businessman, maine esti terorist, in functzie de cum te intzelegi la bani cu ei.

Totusi cel mai nasol e ca sheful ISIS e umpic intelectual si umblat pe la facultatzi din strainatate, ceea nici SRI-ul nostru, nici serviciile secrete basarabene nu pot sa permita. Asa ca cei doi protagonisti heterosexuali se duc sa-i dea in gura la fraier pana-i sar din cap cartzile citite. La sfarsit, dupa ce salveaza tot ce era de salvat si omoara pe fraierii de la ISIS, eroii incep sa avanseze ipoteza ca Basarabia ar trebui sa se uneasca cu Romania iar filmu se termina cu cele doua drapele fluturand si cu o gramada de gagici dansand pe o plaja din Grecia.

Acum inlocuitzi in povestea asta Romania cu India, Basarabia cu Pakistan si uitatzi-va si la poza de mai jos (dintr-o recenta calatorie pe plajele din India) sa pricepetzi de ce in cinematografele romanesti vetzi vedea tot mai multe filme de astea care imbina piromania cu heterosexualitatea si otravirea propriilor fantanilor in calea dushmanului. Cu ocazia acestui film am aflat si ca "dushman" e chiar un cuvant indian.

P.S. Desigur, daca filmul era american, s-ar fi numit The Expandables 4, iar inamicul ar fi fost un primar prins ca si-a angajat fiica secretara pe bani publici.

P.S.2. Se pare ca filmul a fost interzis in Pakistan, ipoteza unificarii cu India si a colaborarii serviciilor secrete din cele doua tzari fiind considerata o atrocitate.

P.S.3. ISIS nu au acordat drepturi de a li se folosi imaginea si logo-urile in acest film, asa ca numele organizatziei teroriste e putzin modificat (ceva gen OSIS).


******************************************************

The Dark Tower

(regizat de Nikolaj Arcel, scenarist la serii politiste scandinave - Millennium, Department Q

Traim vremuri in care producatorii alearga disperatzi dupa materiale literare, sperand sa replice succesul Game of ThronesDark Tower e o sursa ideala pentru un proiect de anvergura similara, iar Stephen King e inca un nume monetabil (are inca 2-3 seriale on-going). 

Totusi optziunea de a lansa acest film ca "episod pilot" al unui serial TV a fost un experiment dubios. Arata ca un trailer de 90 de minute. Ca si cum Game of Thrones, in loc sa fie serial, ar fi fost un film incropit din cateva scene cheie decupate din primul si ultimul sezon.

Seria de 8 cartzi Dark Tower e coloana vertebrala a operei lui Stephen King deoarece contzine personaje si evenimente care se leaga direct la celelalte romane ale sale (inclusiv It, Shining, The Stand, chiar si Stephen King apare ca personaj intr-o tentativa metafictzionala). Protagonistul e un pistolar care calatoreste prin universuri paralele pe urmele unui individ malefic ("the Man in Black"). Universul principal in care se intampla lucrurile combina multiple surse de inspiratzie pulp fiction intre care Stephen King a incercat sa faca un mash-up hipercomplex: pistolarul vine dintr-o familie nobila de pistolari cu puteri magice (descendentzi ai Regelui Arthur), taramul pe care umbla e un semi-deshert western populat de cowboy, samurai, zombie, robotzi, magicieni etc. E aici si ceva din spaghetti western, dar si din Lord of the Rings, iar uneori personajele se mai teleporteaza si in lumea noastra.

Pentru toata lumea e inexplicabil de ce exista filmul asta. Cei care nu au citit romanele nu vor intzelege mai nimic. Cei care le-au citit se vor enerva cumplit constatand cum au inghesuit scene din 8 volume intr-un singur film de 90 de minute. Si totusi proiectul e legat de nume importante: Stephen King pare multzumit de ce a iesit, regizorul danez Nikolaj Arcel a fost nu demult finalist la Oscaruri, actorii principali sunt Matthew McConnaughey si Idris Elba, producator e Ron Howard. Pare un proiect cu intentzii serioase, insa deocamdata toata lumea clasifica filmul drept "sub orice critica".

Mai e si problema distribuirii unui actor de culoare intr-un rol care in mintea tuturor cititorilor era un fel de Clint Eastwood (exista si o banda desenata oficiala in care personajele au fost deja vizualizate). Ma rog, Idris Elba face rolul interesant si probabil cineva a dorit sa ironizeze practica white-washingului de la Hollywood (vezi scandalurile legate de personaje asiatice jucate de actori albi, vezi Ghost in the Shell ori Dr. Strange). Sa nu uitam ca Idris Elba nu e la primul rol de genul asta - in Thor a jucat rolul unui viking (daca Lord of the Rings se facea acum probabil aplica si pentru rolul lui Legolas).

Filmul e o varza, dar ar putea sa devina important in retrospectiva, daca serialul al carui "episod pilot" este se va dovedi unul de succes.

******************************************************

Sightings

(regizat de un loser)

Ma bazam ca o sa fie un film superfun, caci avea nota 3 pe IMDB, insa n-am fost atent ca nota era de fapt 3,9 adica aproape 4 unde incepe intervalul in care filmele sunt doar nasoale, nu si distractive. E painful de urmarit si devine tot mai painful pe masura ce realizezi ca filmul e un business de familie - regizat de sotz, jucat de sotzie, produs de socrii mari. 

Dupa cum sugereaza titlul, Sightings se doreste the ultimate movie pe tema intalnirilor paranormale - sunt imbinate aici OZN-uri, Big Foot si vampirii. Mai exact, e vorba de un Big Foot adus de un OZN sa faca rost de sange Rh negativ, singurul compatibil pentru imperecherea dintre extraterestri si oameni (femei, mai exact). Asa ca Big Footu asta le tot rapeste femeile unor rednecksi, iar rednecksii sunt banuitzi de autoritatzi ca si-ar fi omorat singuri femeile, asa ca se inarmeaza cu niste pushkoace si pornesc sa demonstreze adevarul daca ministerul de interne e incompetent. Unul dintre ei e chiar un politzist pensionat care nu mai crede in sistem.

Pana la urma il gasesc ei pe Big Footu hartzuitor sexual si trag cu pusca in el, dar vine OZNu si il salveaza pe Big Foot lasand pe toata lumea ramane cu buzele umflate. Dar cele mai umflate sunt buzele spectatorului care, din toata povestea asta nu vede niciodata nici OZNu si nici Big Footu, camera e INTOTDEAUNA pusa pe personajele principale care doar ne povestesc ce vad. Din OZN se vede doar o umbra abatandu-se peste un luminish, din Big Foot se vede exact o laba paroasa, inclusiv atunci cand e capturat. Adica nici macar nu s-au chinuit sa imbrace un om intr-un costum, iar in momentul in care capetzi certitudinea ca tot ce se intampla in filmu asta se va intampla in afara cadrului, itzi cam vine sa spargi televizorul.

In final ceea ce s-ar fi dorit un fel de Signs a iesit un fel de The Room, insa nici umorul involuntar nu e chiar umor. Filmul pare facut de niste membri Flat Earth Society care au dezvoltat recent un hobby pentru mitul Big Foot si au facut cumva rost de o camera de filmat performanta cu care se filmeaza unul pe altu.