Tuesday, January 27, 2015

Hubert & Kerascoet : Miss Don't Touch Me


Cand iesim de pe bancile scolii nutrim mai totzi sperantza sa gasim un job bine platit la un bordel, care sa ne permita totodata sa ne pastram virginitatea. Sooner or later suntem insa pushi in situatzia de a imbratzisha inevitabilul. Cartea de fatza da un sens propriu acestei metafore si o face intr-un mod deosebit de entertaining, mixand elemente de policier frantzuzesc traditzional (gen Eugene Sue), cu sexualitate belle epoque (matroane de bordel care seamana cu Draga Olteanu Matei si prostituate ambitzioase care seamana cu Edith Piaf).

E o banda desenata frantzuseasca ce se vrea sexy, dar e desenata atat de caricatural (o varianta color a caricaturilor din Catzavencu) incat poate stimula cel mult pe cei care se excita la desenele lui Mardale. Din fericire miza povestii nu e una erotica (asa cum e marketata pe ici pe colo cartea) ci mai degraba una de analiza sociala, cu ceva twisturi de thriller politic.

Eroina e o fetishcana care imbratzisheaza o cariera de prostituata dar refuza sa faca sex, dupa ce descopera ca exista o anume clientela rafinata care in fatza frumusetzii desavarshite prefera contemplarea si jocurile de dominare, desi adesea animalul e pe cale sa izbucneasca in mod periculos. Specialitatea ei devine biciuitul de politicieni surmenatzi de jocurile de putere de la serviciu, ceea ce face ca in scurt timp fetei sa ii creasca foarte mult valoarea pe piatza, atragand in schimb si o clientela mai periculoasa, decisa sa-i rapeasca virginitatea cu orice pretz.


Chiar daca premisa e umpic soft porn, e inteligent rasucita spre un mystery story cu farmec frantzuzesc de moda veche, dupa ce colegele de bordel ale eroinei incep sa dispara si sa fie gasite decapitate prin mlastinile dimprejur. Ajutata de un hermafrodit bine infiltrat in retzeaua barfelor si shantajurilor politice din Paris, eroina ia investigatzia pe cont propriu si povestea se dezvolta in directzia unui thriller politic a la Stieg Larsson. Chiar daca desenele sunt caricaturale, dialogurile si diverse detalii istorice fac lectura foarte placuta (e.g. faptul ca prostitutzia era legala atata timp cat era administrata de o femeie, in timp ce barbatzii proxenetzi erau deportatzi in Guyana). Cam asta e povestea primului volum.

Mai e si un al doilea volum, in care eroina isi pune serios problema de a-si sacrifica virginitatea pentru un client care plateste sume exorbitante ca sa aiba discutzii intelectuale cu ea, cei doi dezvoltand o relatzie sapiosexuala condimentata cu sentimente intense care par in mod dureros sa nu duca nicaieri si totusi sunt irezistibile. Eroina se vede pusa in pozitzia in care si-a pus clientzii de-a lungul anilor, aceea de a nu se putea bucura de contactul fizic intim, pe care cutumele sociale l-au consacrat ca fiind scop ultim al apropierii dintre oameni.

Ceea ce ridica pana la urma dilema daca chiar e un scop ultim, sau daca e doar o conventzie sociala teribil de dominanta, al carei caracter adictiv e intretzinut doar de traditzia reticentzei sexuale la omul civilizat. (Probabil daca toata lumea ar umbla in putza goala pe strada si ar face sex ca activitate sociala curenta, cum e acum iesitul la bere, valentzele s-ar rasturna si orgasmul sapiosexual ar putea capata suficienta valoare incat cineva sa fie dispus sa plateasca la bordel pentru el.)

Cartea a aparut la NBM Publishing, o editura americana care traduce chestii cool din undergroundul BD franco-belgian, din pacate in formate paperback de dimensiuni reduse, mult mai putzin aratoase decat editziile luxuriante pe care si-a cladit reputatzia industria franco-belgiana. Eu cum nu pricep franceza sunt nevoit sa le cumpar de la cele 2-3 edituri specializate pe traduceri (o alta, care l-a tradus in engleza pe Jodorowsky, ar fi Humanoids Inc.).

De autorii Hubert si graficianul Kerascoet nu stiu sa va spun nimic. Mai au si alte cartzi traduse prin acesti NBM Publishing, dar vorbim alta data despre alea.

- plusuri: poveste desteapta, excelent scrisa
- minusuri: grafica submineaza potentzialul erotic al povestii
- recomandare: amatorilor de policieruri de moda veche (cu un twist modern), de thrillere cu miza sexuala

Wednesday, January 21, 2015

Topuri 2014

Un an de kkt, acest raposat 2014.

S-a smintit lumea in preajma alegerilor. O fosta gagica m-a sunat aproape plangand sa ma roage sa votez cu Iohannis ca sa compensez faptul ca parintzii ei ar putea vota cu Ponta (profesori, cu veniturile brutal amputate de masurile romanesti de "dreapta"). Let the guys hold a grudge, ii zic. Ea nu si nu, ii dadea inainte cu idealuri neoliberale, ca tre sa oprim lepra comunismului, ca daca iese Ponta fuge din tzara. Foarte bine, eu am fugit cand a iesit Basescu, si acu fac parte din diaspora care vrea sa-si ia tzara inapoi. Doar ca nu mi-e clar de la cine tre sa o iau inapoi si cui tre sa o dau mai departe.

S-a spart buba politica in Romania si ceea ce anul trecut percepeam drept o usoara predispozitzie spre ura de tip binar (ca simulacru al discernamantului la romani), a luat in preajma alegerilor din 2014 dimensiuni monstruoase. For some strange reason, romanii delireaza pe teme de stanga si de dreapta, in conditziile in care in Romania nu exista oricum decat partidele traditzionale de dreapta - dreapta populista a lui Eminescu si dreapta conservatoare a lui Caragiale (detalii aici de la un om mai citit politic ca mine).

Traind prin tzari straine am fost intrebat ocazional despre cum vine impartzirea asta cu dreapta-stanga la romani. Noi cu care mana ne stergem la cur? Pe care parte ne circula mashinile? Cum sunt polarizatzi magnetzii pe la noi? Macovei a fost zeul dreptei in conditziile in care promitea haiducie, confiscare si redistribuirea la popor a averilor marilor capitalisti. Voiculescu a fost zeul stangii, in conditziile in care toata viatza a trait din invarteli si specula neoliberala.

Delirul anti-comunist pare sa functzioneze inca drept mitologie motivatzionala. Se publicau la un moment dat articole speculative alarmante despre amenintzarea introducerii impozitului progresiv, perceput de romani drept un abuz comunist desi e practicat cu regularitate cam in toate tzarile europene in care am trait in ultimii ani, tzari in care statul social e un enabler fundamental - taxe de te kci pe tine (metaforic vorbind, ca de ramas itzi ramane destul) balansate cu investitzie controlata a banului public. In schimb tinerii nostri liber(al)i si frumosi au decis ca statul e un parazit abstract al carui rol e incomprehensibil si prin urmare nu merita sa primeasca nici un sfantz - daca e posibil, sa fie chiar desfiintzat si inlocuit cu o anarhie hippie pastorita de corporatzii cu atitudine parentala. Principala ratziune din spatele cotei noastre unice nu e nicidecum vreun spirit liberal romanesc, ci lenea si incapacitatea de a pune la punct sistemul de taxare. Cel mai probabil e vorba de incapacitatea aparatului ministerial de a face niste inmultziri corecte (macar in Excel, daca nu pe hartie), vezi si antecedentele cu numararea "non-euclidiana" a voturilor in diverse situatzii. Dar zau, n-are asta nimic de a face cu dreapta si cu stanga, si nici nu e vreun argument in favoarea statului minimal.

Ma tem ca mare parte din delirul asta are baze strict etimologice - liberal parca-parca seamana cu liber, dreapta pare sa fie din aceeasi familie de cuvinte cu dreptate, stat de drept, dreptunghi, pe cand stanga seamana suparator de tare cu stangaci etc. E genul de entuziasm emotivo-liric care a dus candva la instaurarea comumismului ori a nazismului (nici unul din cele doua tipuri de totalitarism nu a fost impus de extraterestri, ci de tineri entuziasti, frumosi, cu dorintza de schimbare abrupta). Dupa 25 de ani romanii abia incep sa remarce ca in Romania nu exista o aripa stanga reala. La noi stanga e inca echivalata cu pensionarii/tzaranii (neaparat retardatzi, desi ei ne trimit zacusca ca sa ne ramana bani de mers la Summer Well), e sugerata afectiv prin colorarea Romaniei in albastru si rosu (vezi harta voturilor falfaita pe hotnews la un moment dat) ori de filmuletzu ala in care un hipster incerca sa convinga o baba analfabeta ca plagiatul e o crima. La noi artistii se declara entuziast de dreapta in conditziile in care in cea mai mare parte a Europei stanga e cea care le poarta grija (dreapta considerand in mod implicit artele ca fiind neprofitabile, iar de la momentul la care devin profitabile, nu prea mai sunt arte).

In concluzie in 2014 am vazut o Romanie de tip meci de fotbal, cu doua galerii de chibitzi sufland in vuvuzele si ocazional aruncand scuipatzi (de diverse sofisticari, dar tot scuipatzi) unii in ochii celorlatzi. Falia propovaduita pare sa fie intre urban si rural, respectiv intre categorii de varsta (cel putzin la nivel de propaganda, am intzeles ca realitatea cifrelor a fost mai ciudata). Neaparat, bunastarea unei echipe depinde de starpirea celeilalte. Pe restul planetei stanga e politica prudentzei si conservarii, dreapta e politica initziativei, si nu exista una fara alta. Vorba baladei, be nice to the people on your way up, you will meet them again on your way down. La noi prudentza e confundata cu resemnarea si milogeala, iar initziativa cu invarteala lipsita de restrictzii.

Si mai e legea, JUSTITZIA, mama cat mi s-a scos pe nas superbitatea justitziei romanesti - paradoxal, intr-o tzara in care s-a consacrat conceptul de "lege ilegala", in care comisia juridica a Parlamentului avea membri gen Becali si exista o gramada de legi scrise pe genunchi ori inaplicabile. Stateam cu doua drogate intr-un club din Viena si incercam sa le agatz vazandu-le mai vulnerabile, dar m-a pus dracu sa folosesc un pickup line electoral:
- Cu cine atzi votat fetelor?
- Cu Macovei evident, cu justitzia! imi zice aia mai dragutza, cu mucii alunecandu-i pe buza de sus, inca amestecatzi cu cocaina sau ce dracu se servea in clubu ala.
- Pai si daca iese Macovei si pune legea pe voi, nu va temetzi ca va iau si pe voi mascatzii?
- Ce are Macovei cu drogurile! Acolo e vorba de coruptzie!
- Io cred ca e vorba de justitzie, lege... coruptzia e doar un exemplu la indemana, usor de exemplificat in cuvinte putzine, mai ales in perioada asta cu DNA-ul etc. Nu vad de ce problema voastra cu drogurile ar fi scuzata de la legislatzia actuala.
- Da-te-n pana mea de comunist, noi am vrut sa fim prietenoase si tu ne iei cu din astea etc.etc.etc......
Am incercat sa le zic ca n-am nimic cu ele, ca de exemplu si pe Isus tot legislatzia in vigoare l-a infundat, dar nu mi-au acordat shansa. S-au shters de muci si au plecat din club aratandu-mi deshtu din mijloc (in mod normal nu-s nici eu asa magar, dar treceam printr-o perioada mai de kkt).

Mi se pare in schimb ciudat ca nimeni nu ridica la fileu problemele fundamentale ale romanismului - productivitatea slaba a muncii (=incapacitatea de a sta cu curu pe scaun 8 ore si de a si lucra in timpul ala - si nu e vorba aici de bugetari); alcoolismul fruntash la nivel european si leisure-time-ul petrecut excesiv in cluburi (la randul sau cu impact asupra predispozitziei pentru munca; stai sa vezi cum o sa fie cand ajung drogurile la moda); contaminarea emotiva a deciziilor de orice fel, electorale, manageriale, de consum etc.; lipsa de responsabilitate individuala pentru outputul muncii. Astea-s primele lucruri care tzi se scot pe nas cand te angajezi la o corporatzie pe afara si primele puncte de "disciplinare" ale romanului (ori bulgarului, ori sarbului). Toata Europa le stie, in afara de noi, care ne miram de ce in Occident se instituie partide xenofobe cu dedicatzie la adresa noastra.

In fine, pana la urma au iesit alegerile bine, avem din nou voievod asa cum ne place, ca pana sa se aleaga la noi presedintzi o sa mai treaca o vreme. Personalmente sunt optimist, cred ca avem genul de shef de stat care apare la televizor doar de Pasti si Craciun (imbracat in Mos Craciun, hopefully), destul de aproape de modelul despre care scrisesem in Dilema Veche.

Gata cu retrospectiva politica, sa trecem la topurile de final de 2014.

***********************

Topul muzical l-am publicat in mai multe articole (aici, aici, aici si aici), asa ca in enumerarea de mai jos aplic doar un filtru suplimentar pentru o selectie mai stricta, pentru cei care n-au rabdare sa asculte toate cele 40 de albume recomandate.

Asa ca cele mai misto 10 albume ar fi (ordinea e random):

Marc Almond - The Dancing Marquis
... shlagare queer-pop ...


Trophy Scars - Holy Vacants
... post-Patton alt-rock ...


Rival Sons - The Great Western Valkyrie
... blues rock revival...


Scott Walker + Sunn O))) - Soused
... crazy batshit ...



The Drones - I See Seaweed
... Nick Cave wannabes ...


Chinawoman - Let's Part in Style
... kinky pop ...


Combichrist - We Love You
... albumul techno al anului ...


Dog Fashion Disco - Sweet Nothings
... albumul hardocre al anului ...



Shovels and Rope - Swimmin Time
... White Stripes ai muzicii country ...


Current 93 - I am the Last of the Field that Fell
... albumul dark al anului ...


Si inca 10 albume notabile:

Hang the bastard - Sex in the Seventh Circle
 ... albumul extreme metal al anului ...

Psychic TV - Snakes
 ... proiect legendar al muzicii psihedelice britanice ...

Earth - Primitive and Deadly
 ... albumul doom al anului ...

Parker Millsap - Parker Millsap
 ... albumul folk al anului ...

Solstafir - Otta
 ... albumul post-rock al anului ...

J.B. Beverley - Stripped to the Root
... albumul mizerabilist al anului (trecut) ...

Crippled Black Phoenix - White Light Generator
 ... albumul hipsteresc pe care nu il asculta hipsterii ...

Crowbar - Symmetry in Black
 ... albumul metal al anului ...

Jonny Fritz - Dad Country
 ... albumul shugubatz al anului ...

Jack White - Lazaretto
... albumul hipsteresc al anului ...


Un top de 10 filme preferate vazute anul asta (cu link la articolele in care am scris de ele, unde e cazul): 

... filmul magic de revenire a lui Jodorowsky dupa 23 de ani...

 ... thrillerul de Hollywood al anului...

 ... romantza anului ...

 ... tragicomedia anului...

 ... ecranizarea BD a anului...

 ... Saramago + Villeneuve + Gyllenhaal...

 ... noul film al lui Iglesia, comedia horror a anului ...

 ... filmul porno al anului ...

 ... filmul stangist al anului...

Nebraska  (recenzie pe vine)
... filmul despre pensionari (tot stangist) al anului ...

Si inca 10 filme notabile daca pe astea le-atzi vazut:

... thrillerul cu americani cretini al anului ...

 ... drama gay a anului ...

... filmul scandinav al anului ...

 ... musicalul anului ...

 ... filmul apocaliptic al anului ...

... filmul satanic al anului ...

Honeymoon (recenzie pe vine)
... filmul de dragoste al anului ...

... filmul cu supereroi al anului...

Inside Llewyn Davis (recenzie pe vine)
 ... vizionare tardiva a unuia din cele mai dragutze filme ale fratzilor Coen ...

Cold Prey (recenzie pe vine)
... alta vizionare tardiva, slasher norvegian sexy ...


Cele 10 cartzi pe care trebuia sa vi le cumparatzi anu asta:

At the Mouth of the River of Bees - de Kij Johnson
... best oful celei mai premiate autoare SF a ultimilor 10 ani ...


 Academic Exercises - de K. J. Parker
... retrospectiva de cariera ...


Beautiful Blood - de Lucius Shepard
... ultima carte a raposatului Shepard ...


The Collected Short Fiction of R. A. Lafferty - de R. A. Lafferty
... un clasic mult prea absent de pe piatza ...


 The Best of Ian Watson - de Ian Watson
... era timpul pentru un best of al acestui mare englez al SFului...


The Spectral Link - de Thomas Ligotti
... primele proze originale ale lui Ligotti dupa multzi ani, scrise pe patul de spital ... 


What the Doctor Ordered - Michael Blumlein
... revenirea in atentzie a unui autor horror foarte cool ...
 


The Grimscribe's Puppets - Joseph Pulver Sr. (ed.)
... antologia nihilista a anului... 



Queen Victoria's Book of Spells - Ellen Datlow si Terri Windling (eds.)
... antologia lesbo-feminista a anului ... 



Born to Fear - interviuri cu Thomas Ligotti



Cele 5 BDuri pe care trebuia sa vi le cumparatzi anu asta:

ZAP - the complete collection
... colectzia BD legendara a undergroundului american din anii 70 ... 


The Final Incal - de Alejandro Jodorowsky
... ultimul volum in editzie deluxe a seriei Incal in engleza ... 



Jonah Hex - de Joe Lansdale
... reeditarea uneia din cele mai misto benzi desenate western ... (recenzie aici)




S. - de J. J. Abrams
... meta-roman experimental foarte cool al creatorului serialului Lost ...



Boxers and Saints - de Gene Luen Yang
... BDul social al anului ... (recenzie aici)


Cele mai bune proze scurte pe care le-am citit in 2014:

John Little - Miranda
(in culegerea de autor Little by Little, recenzie pe vine)

Gary McMahon - It sees me when I'm not looking
(in antologia A Season in Carcosa, recenzie pe vine)

Daniel Mills - The Lord Came at Twilight
(in antologia Grimscribe's Puppets, recenzie pe vine)

John Langan - Into the Darkness Fearlessly
(in antologia Grimscribe's Puppets, recenzie pe vine)

Thomas Ligotti - Metaphysical Morum
(in culegerea de autor The Spectral Link, recenzie pe vine)

Jonathan Thomas - The Houdini Fish
(in antologia Black Wings 2, recenzie pe vine)

Darrell Schweitzer - The Clockwork King, the Queen of Glass and the Man with a Hundred Knives
(in antologia Black Wings 3, recenzie pe vine) 

Charles Yu - Standard Loneliness Package
(in culegerea de autor Sorry Please Thank You, recenzie pe vine)

Joe Brunner - The Man With a God that Worked
(in culegerea de autor The Man who was Secrett, recenzie pe vine)

Ed Gorman - Flying Solo
(in antologia Turn Down the Lights, recenzie pe vine)

That's all folks. Rubricile traditzionale de asteptari de la noul an si dezamagiri de la fostul an le desfiintzez. Intr-una n-as avea nimic de scris, in cealalalta as avea prea multe.

Tuesday, January 13, 2015

Top muzical pentru semestrul 2/2014: inca 10 albume notabile

Inchei recomandarile muzicale pe 2014 cu ultimul calup al traditzionalului meu top 40. Astea ar fi inca 10 albume notabile ascultate in a doua jumatate a anului (celelalte 30 de albume au fost trecute in revista aici, aici si aici).

 

Blues Pills - Blues Pills

O demoazela descultza in rokitza rosie si un blues rock fredonabil in linia recentului revival promovat de scandinavi dau o combinatzie ce are asupra mea efectul kriptonitei - mi se inmoaie picioarele, imi amortzeste limba in gura etc. Calcand pe urmele ceva mai marilor Graveyard si Witchcraft, dar cu piese ceva mai simple (e totusi un album de debut) si cu beneficiul vocii feminine ragushita de tzigari fine si coniac, Blues Pills au reusit sa deschida genul spre noi categorii de public.

Alaturi de Rival Sons pe care i-am pomenit in articolul precedent, Blues Pills pun un umar serios la revigorarea hippie-rockului saptezecist pentru un nou mileniu si ar trebui sa zgandare nostalgii in cei care se adapa inca de la epoca Woodstock.


The Tea Party - The Ocean at the End

Nu pot sa intzeleg cum ar putea cineva cu suflet onest sa puna noul Pink Floyd intr-un top muzical de final de an, in conditziile in care exista acest album in acelasi spatziu muzical al anului 2014. Veteranii canadieni de la The Tea Party, cu o bogata (si pe nedrept neglijata) cariera in prog-rockul aerisit/accesibil, au revenit dupa o absentza de 10 ani cu ceea ce pare a fi cel mai bun material al carierei si unul din cele mai dragutze albume de rock batranesc pe care le-am ascultat in ultimi ani.

Dupa cum shade bine unui grup tributar vechiului Floyd, avem aici un conglomerat de teme politice cu teme cosmice, plus marca de identitate a grupului - influentzele orientale. Piesa aleasa aici pentru exemplificare il are invitat cu un intro de flaut pe Ian Anderson (Jethro Tull).

 

  Kayo Dot - Coffins on Io

Mancam niste zacusca prin 2003 cand a venit Marius la mine bucuros ca gasise in sfarsit albumele Maudlin of the Well, dupa ce facusem o obsesie pentru acesti Moby Dick extrem de elusivi ai metalului experimental american. Le citisem niste recenzii in Satan Stole My Teddybear (un fel de Pitchfork al hipsterilor metalisti de la finele anilor 90, astazi din pacate ramas in paragina) dar albumele lor fusesera sechestrate de casa de discuri, incat nu mai puteau fi procurate nici din surse legale, nici ilegale.

Din pricina conflictelor cu casa de discuri, creierul trupei (un anume Toby Driver) s-a relansat sub numele Kayo Dot cu care a adunat deja 7 albume, unul mai avangardist decat celalalt, acoperind jazz (motiv pentru care i-am si recenzat in Dilema Veche de doua ori, aici si aici), muzica ambientala si chiar black metal elitist/fitzos.

Diversitatea asta ostentativa poate fi obositoare, dar e si de natura sa creeze surprize. Albumul asta e de departe cel mai dragutz si mai accesibil al lor, fara haos improvizatzional jazzistic si fara grohaieli black metal, cu multa atmosfera art rock si sintetizatoare optzeciste, chiar si ceva kraut rock nemtzesc din anii 70, inclusiv o prezentza pregnanta de saxofon. Din pacate pe youtube se gaseste o singura piesa, si nu cea mai faina a albumului, dar e ilustrativa pentru conceptul morbid-cosmic al materialului.


 

Einsturzende Neubauten - Lament 

A dracului nemtzii astia, n-au lasat pe youtube nici o mostra de pe multashteptatul album, asa ca-s nevoit sa pun dedesubt o mostra live cat de cat decenta, cu piesa mea preferata. Dupa 7 ani de inactivitate, trupa fostului chitarist al lui Nick Cave, pionierul muzicii industrial Blixa Bargeld, a revenit cu un material conceptual despre primul razboi mondial, alcatuit pe jumatate din piese originale, pe jumatate din coveruri dupa piese militareshti ultraobscure de la inceputul secolului XX.

Albumul e putzin diluat de experimente sonice cu scule neconventzionale ("instrumente" ar fi mult spus) si de numeroasele coveruri, insa se tzine bine si se preteaza unui minunat performance live pe care am avut ocazia sa il vad recent la Praga. Piesa de mai jos e foarte reprezentativa, imbinand toate fatzetele albumului - umpic de psihedelic, umpic de poezie recitata, umpic de performance.

 

Whiskey Myers - Early Morning Shakes

Rock sudist (texan chiar) despre alcoolism cantat de un muzician country in spiritul si soundul unor clasici ai genului precum Lynyrd Skynyrd. S-au strecurat aici si cateva piese country banale, dar cea mai mare parte a albumului e un rock tzaranesc de calitate, pe probleme cat se poate de serioase si actuale, daca nu chiar eterne. Numele trupei, titlul albumului si al single-ului de mai jos spun cam tot ce ar fi de spus despre spatziul liric si tematic al acestui artist la inceput de drum. Sper doar sa nu-l rapuna ciroza pana la urmatorul album.

 

Rancid - Honor is All We Know

Cu burtzi, chelii si cu mai putzini dintzi decat pe vremuri, veteranii punk Rancid scot albume tot mai rar (la 5-6 ani) si piese tot mai scurte (pentru mostra de mai jos au inclus 3 piese in acelasi clip).

In anii 90 baietzii astia (alaturi de Offspring si NOFX) au impins in mainstream aceasta forma de punk usurel (=fara coctailuri Molotov ori oameni cacandu-se pe scena la concerte). Nu am fost atunci un fan al genului (decat o scurta perioada Offspring la liceu), iar eternii adolescentzi Green Day chiar ma scoteau din sarite, dar vazandu-i pe Rancid in videoclipul asta decalat de vremuri m-am emotzionat umpic.

P. S. Alt album recomandabil iesit in 2014 pe segmentul punk e cel al grupului The Dwarves (The Dwarves Invented Rock'n'roll), dar  materialul lui Rancid e mai lung si mai divers, are si punk politic agresiv, are si ceva ska dansabil, dupa cum reiese si din clipu de mai jos.


 

The Soft Pink Truth - Why Do the Heathen Rage

Asta e albumul de coveruri al anului, desi clipul de mai jos sugereaza mai degraba o parodie. Pana la un punct chiar e, dar proiectul e mult mai mult decat atat. Muzicienii sunt relativ popularul ansamblu de muzica electronica Matmos (din generatzia Pitchfork), care si-a propus sa ironizeze imbratzisharea recenta a black metalului in spatziul hipsteresc cu o serie de coveruri techno/electro dupa piese black metal celebre cantate de Venom, Mayhem, Darkthrone samd. Cei familiarizatzi cu piesele originale vor aprecia cadentza aranjamentelor techno si ingeniozitatea mixajului, precum si felul in care se exploateaza contrastele intre materialul original si formatul techno.

 

  Xiu Xiu - Angel Guts + Unclouded Sky

Xiu Xiu e unul din proiectele dubiosului artist californian Jamie Stewart. L-am pescuit de prin topurile muzicii electronice de final de an (desi el se da drept "rock fara chitara") si are ceva din The Knife, din Scott Walker, Ulver ori muzica lui David Lynch, cu o gramada de momente creepy si texturi electro aberante. E o oarecare monotonie aici comparativ cu influentzele mentzionate, dar e vorba de doua albume destul de diferite - Angel Guts (inspirat de filmul porno japonez suprarealist cu acelasi titlu) e mai psycho-freaky-electro si e motivul pentru care Xiu Xiu apar in acest top, in timp ce Unclouded Sky e mai folk-ambiental si mai diluat.

 

Sanctuary - The Year the Sun Died

In anii 90, cand Metallica si Megadeth frecau menta si regizau telenovele, unele trupe s-au zbatut sa tzina heavy metalul american viu si nepenibil. Nevermore a fost una dintre ele, cu albume excelente in ultima parte a anilor 90, pe care le-am ascultat indelung in balconul lui Sake cu vedere spre cimitir. Nu mai stiu daca era trupa lui preferata, sau a fratzilor Basca de la Twin Arts, care si ei mai treceau din cand in cand prin balconul respectiv.

Cert e ca azi Nevermore nu mai exista si nici io n-am mai stat de 10 ani in balconul ala. Dar s-a reformat Sanctuary, trupa originala a 3 dintre membrii Nevermore, activa la finele anilor 80 in Seattle (in semn de sfidare fatza de popularitatea grungeului in epoca si locul respectiv). Sanctuary (si ulterior Nevermore) s-a remarcat prin versurile si patosul vocalistului Warrel Dane care a dat cateva balade ramase in istoria heavy metal (plus un record Guiness pentru cel mai lung par al unui muzician rock).

Reformat dupa 25 de ani din ruinele grupului Nevermore, Sanctuary ofera more of the same, din pacate fara chitaristul care dadea un suflu melodic aparte (si care a inceput o cariera solo). Totusi piese precum cea de mai jos au tot ce le trebuie si pastreaza viu filonul creativ al unuia din cele mai interesante grupuri din heavy metalul traditzional.

 

Royal Blood - Royal Blood

Royal Blood sunt debutul alternative rock al anului, puternic influentzatzi (si sustzinutzi) de cei de la Arctic Monkeys si Foo Fighters. E interesant ca au o configuratzie atipica pentru rock - doar cu bass si baterie. Cred ca de la debutul lui Linkin Park nu am mai auzit o trupa incepatoare care sa sune atat de profi, atat de atent impachetata, cu piese solide de la un capat la altul al albumului, deopotriva energice si accesibile, diverse si cu impact sonor imediat. Piesa aici aleasa e dintre cele mai light ale albumului, dar sunt pe-acolo si bucatzi mai hardcoriste ce aduc aminte de Life of Agony ori Deftones, si chiar ceva garage rock mai zgomotos pentru pasionatzii de pogo.

P.S. Un alt album recomandabil pentru slotul mainstream-rock apartzine celor de la Gaslight Anthem (Get Hurt), al caror vocal tocmai a divortzat si a avut cate ceva de impartasit despre asta. Royal Blood insa sunt cu doua clase peste, mai ales din postura de debutantzi.


Wednesday, January 07, 2015

Top 10 muzical pentru semestrul 2/2014

Asta e traditzionala selectzie de 10 albume recomandate din ce am ascultat in a doua jumatate a anului 2014, deci un fel de top de semestru. Recomandarile dupa prima jumatate a anului sunt disponibile aici (top 10 semestru) si aici (inca 10 albume notabile). O sa mai urmeze inca un calup cu 10 albume notabile din al doilea semestru, pentru a completa traditzionalul top 40 muzical pe care il recomand aici in fiecare an. Ordinea, ca de obicei, e irelevanta.

Deci cam astea ar fi (unii artisti au scos doua albume, le mentzionez pe ambele, chiar daca doar unul e the real highlight)

 

Marc Almond - The Dancing Marquis + The Tyburn Tree

Majoritatea cluburilor gay romanesti par concentrate pe organizarea de serate bad taste, de parca comunitatea queer nu ar avea propria sa nisha muzicala cu o traditzie solida in zona pop (mai ales lesbienele, omg ce muzica oribila se asculta la partyurile de lesbiene!). O vreme am avut impresia ca o fac intentzionat, ca un fel de ironie (cam ca partyurile hipsterilor cu manele), si uneori asa e, dar in timp s-a instalat si o problema cronica, o inertzie, cel putzin in Romania. Adica chiar nu mai gasesc NICIUN party gay la care sa se asculte altceva decat muzica de kkt. La un momendat auzisem chiar si Cotton Eye Joe la un party din asta. Nu zic ca ar trebui sa se asculte jazz, dar macar ceva in spiritul petrecerii - un Pet Shop Boys, un George Michael.

Ori un Marc Almond. Anglia anilor 80 a avut o infloritoare miscare queer-pop, in care Almond a ocupat un loc central cu a sa trupa Soft Cell (autorii originali ai lui Tainted Love). Problema e ca la noi conceptul gay s-a inventat la o data relativ recenta, iar populatzia respectiva e cam oarba fatza de cultura asociata miscarii cu pricina. Nu mi se pare normal ca tre sa vin eu cu tricou Cannibal Corpse sa ii recomand unui gay sa asculte Marc Almond.

Desi e de-o varsta cu Nick Cave, Marc Almond arata si canta cu 20 de ani mai tanar. Sigur, se zice ca e mai ok sa-tzi acceptzi varsta in loc sa te maimutzaresti penibil, dar in lumea queer-pop britanica penibilul are alte sensuri decat la noi. Poate fi usor intimidant primul contact cu un dandy de 60 de ani fara dintzi, dar Antony and the Johnsons au reusit cat de cat sa sparga gheatza, sa legitimizeze genul asta de spectacol in ochii lumii mainstream.

Marc Almond e mult mai veteran decat Antony si vine de la radacinile culturii queer-pop, din generatzia care a avut realmente de suferit, cand nu era deloc cool sa fii gay. Am luat contact cu Almond tarziu, prin intermediul colaborarilor sale cu Current 93, insa istoria omului incepe mult mai demult si ofera o discografie extrem de diversificata, cu conexiuni atat in lumea pop cat si in undergroundul obscur.

Anul asta a fost un fel de eveniment deosebit in cariera sa, avand in vedere ca a iesit cu doua albume:
  • The Dancing Marquis e preferatul meu, un dandy pop incarcat emotzional, cu balade, un hit disco misto (in colaborare cu tipu de la Pulp), cateva folkisme foarte catchy. Unul din cele mai entertaining albume ale anului.
  • The Tyburn Tree in schimb e de alta factura, un material conceptual a la Tiger Lillies despre momente negre din istoria Londrei (Jack Spintecatorul, ciuma etc.), creat in colaborare cu saxofonistul John Harle. Majoritatea pieselor sunt prelucrari dupa cantece folk morbide, balade marinaresti etc. rearanjate intr-o forma dramatica (genul de chestii care l-au inspirat si pe Nick Cave pentru Murder Ballads).
Din pacate youtube nu ma lasa sa embed party-hitul de pe Dancing Marquis (las totusi un link), asa ca o sa includ aici una din balade mai emo, care imi place si asta tare mult.


 

Parker Millsap - Parker Millsap

Am tot incercat sa fac apologia muzicii country in fatza rezistentzei implicite pe care acest gen o intampina in Romania, atat in randul hipsterimii cat si al melomanului general. E o rezistentza mult mai puternica decat cea pe care o intampinam acu 15 ani recomandand filme zombie si benzi desenate, o rezistentza similara cu cea pe care pana nu demult hipsterii o aveau fatza de manele si alte chestii un-hip (devenite peste noapte hip cu concursul unor facilitatori ingenioshi). Avem in Romania concerte cu toate genurile de pe planeta, insa Nightlosers/Desperados au ramas inca singurele noastre contacte cu acest spatziu muzical imens.


Parker Millsap a fost revelatzia scenei country in 2014, un mucos de 21 de ani din puternica scena folk a Oklahomei, care seamana cu Leonardo Di Caprio. Baladele sale mulg lacr─âmi si dau frisoane, piesele mai jucause sunt aproape dansante, iar versurile sunt la punctul ala ideal in care le pricepe toata lumea fara sa fie cretine (cazul unui trend recent in folkul american - ilustrat de mult mai popularul Sun Kil Moon).

Cu vioara bluegrass, bass jazzy si chitara folk americana-style, soundul e foarte cald si emo, iar baladele ideale pentru momente in care tre sa dai papucii sau tre sa itzi iei papucii.


 

Sunn O))) - Soused (cu Scott Walker) + Terrestrials (cu Ulver)

Luna asta se implinesc fix 10 ani de la aparitzia primei recenzii Sunn O))) in presa romaneasca, recenzie pe care am scris-o pentru ca eram cumplit de bolnav, singura stare in care pot sa ascult trupa asta. A fost mai mult din ratziuni medicale, cunoscute fiind beneficiile digestive ale soundului teluric al californienilor. De atunci i-am ascultat tot mai rar, dar iata ca a venit din nou momentul, avand in vedere ca trupa a avut un an 2014 extrem de fructuos si a inceput sa fie acceptata in afara cercurilor metal.

Mai la inceput de an, Sunn O))) au avut un album in colaborare cu Ulver, putzin cam timid si mai sarac decat ceea ce ofera cele doua trupe luate separat (Ulver erau in turneul lor de muzica improvizatzionala si se pare ca au avut o atitudine similara pentru colaborarea cu Sunn O)))). Vedeta reala e colaborarea cu Scott Walker, un fost cantaretz de shlagare in anii 60-70 care a innebunit (cred) si a inceput un fel de experimente sonore in aceeasi directzie incomprehensibila si bolnavicioasa in care actzioneaza si Sunn O))), dar cu versuri (fara sens) si cu mai multe scamatorii electronice. O recenzie detaliata am scris aici, asa ca nu dezvolt mai departe.

P.S. Tot luna asta se implinesc si 2 ani de la articolul dedicat lui Scott Walker pe care l-am publicat in Dilema Veche.


 

Earth - Primitive and Deadly

Cu multzi ani inainte de Sunn O))), sortimentul asta de muzica ambientala produsa cu instrumente heavy metal si feedback psihedelic abuziv a fost popularizat si pionierizat de trupa Earth. De fapt debutul Sunn O))) contzine chiar o piesa intitulata Dylan Carlson (numele chitaristului Earth, celebru pentru ca i-a imprumutat lui Cobain shotgunu cu care si-a zburat creierii).

Asa cum Dream Theater n-ar fi existat daca n-ar fi fost Yes inainte, nici Sunn O))) n-ar fi existat fara Earth. Ulterior, cand Sunn O))) si-au facut un nume si o casa de discuri proprie, au intors serviciul si le-au facilitat celor de la Earth reformarea (in urma cu vreo 10 ani). Din asta au iesit cateva albume dragutze, dar cel de anu asta e cel mai sofisticat, avand si catziva invitatzi la voce, ceea ce adauga un strop de culoare la acest stil implicit cam monoton. Mark Lanegan coloreaza cu vocea sa una dintre piese, insa o sa exemplific aici cu piesa mea preferata, care o are la voce pe gagica de la Rose Windows.

P.S. Un album oarecum similar stilistic (slow doom cu voce feminina), dar care nu are loc in topul meu din cauza lui Earth, este Witch Mountain - Mobile of Angels. Datzi cu o ureche si peste ala.



 

Rival Sons - Great Western Valkyrie

Interesant pozitzionat grupul Rival Sons, la intersectzia intre interesele hipsterimii (Jack White sa zicem), country, blues si stoner rock. Are un cool factor aparte, derivat din tinerimea membrilor trupei si prezentza scenica, coroborate cu influentze dragutze venind dinspre Led Zeppelin si The Doors (pe Jim Morrison totusi il imita cam ostentativ). Ma tem ca avem de a face cu un veritabil revival blues rock (pricinuit candva in trecut tot de ideile lui Jack White).

Asta e al patrulea lor album si a avut recenzii elogioase in presa rock, mai putzin in cea indie care ignora ostentativ genul asta de revelatzii (desi, paradoxal, revivalurile sunt la mare pretz in zona respectiva). Musai de vazut si un concert cu ei, cat mai sunt calare pe acest val de popularitate.

P.S. Mare grija fetelor, cica totzi membrii grupului sunt combinatzi cu foste groupies ale trupei, iar tobosharu chiar s-a insurat cu o fana din Estonia. Deci o trupa dedicata trup si suflet fanilor.


 

Psychic TV - Snakes 

Asta e a treia incarnare a legendarului proiect queer-art initziat acu 35 de ani de transsexualul oribil Genesis P-Orridge si de multilateralul Peter Christopherson, ambii iesitzi din legendarul grup Throbbing Gristle (pionii de baza ai muzicii electronice britanice in anii 70). Astazi Chrisopherson nu mai traieste (intre timp a mai construit si Coil), iar Genesis si-a luat unele libertatzi in a reformata grupul si oferta sa muzicala, beneficiind de o vizibilitate mai larga in cadrul unor festivaluri de rock psihedelic (eu ii vazusem la Roadburn, am impresia ca au fost si in Bucuresti la Control).

Asadar in formatul actual grupul e mai degraba unul de rock psihedelic decat unul electro, dar au in continuare un puternic filon de sintetizatoare. Albumul a aparut in conditzii destul de restrictive (doar pe vinil, tiraj foarte limitat) si e cam scurt, dar are tot ce e mai bun in actualul format al acestui pervers si longeviv proiect.

 

Shovels and Rope - Swimmin Time 

Astia sunt un fel de White Stripes ai muzicii country, un cuplu alcatuit dintr-o tipa ce aduce aminte de gagica de la Fleetwood Mac si un gagiu ceva mai punk cu idei southern gothic influentzate de momentele country ale lui Jack White. Muzica e totusi mai "din popor, pentru popor", fara exuberantza postmoderna a lui White. Albumul e foarte variat, are country rock, doine evangheliste cu demoni si curve, balade siropoase de ostoit ranile romantismului. Aproape toate piesele au refrene irezistibile.

Din pacate piesa single a albumului (vezi mai jos) suna usor iehovistic, insa albumul in ansamblu are o acoperire stilistica si tematica larga, depasind mult stereotipurile genului country.

 

Hang the Bastard - Sex in the Seventh Circle

In mod traditzional cam in fiecare an am in topu asta o trupa metal anonima de care n-a auzit nimeni, nici macar eu, dar pe care o descopar rascolind topurile de final de an ale publicatziilor de gen. Anul asta pozitzia "anonimu anului" e ocupata de londonezii Hang the Bastard cu un album destul de dur dar foarte catchy, in ciuda vocii neprietenoase/neinteligibile/spurcate de-a dreptu. Trupa e abia la al doilea album, dar e puternic impinsa din spate de Century Media si are pe albumul asta cele mai infectzioase riffuri metal pe care le-am auzit anul asta. Plus cel mai cool titlu din industria metal.

P. S. Ar merita o mentziune pentru slotul extreme metal si albumul The Aborted - Necrotic Manifesto. Am zis totusi sa nu pun prea mult metal extrem in topu asta ca sa nu-mi aliniez cititoarele hipsteritze.

 

Dog Fashion Disco - Sweet Nothings

Anul trecut am avut o surpriza placuta din revenirea grupului Polkadot Cadaver, ramashitza a nouazecistilor de la Dog Fashion Disco, iar anul asta am una si mai placuta din revenirea a insesi trupei originale. Proiectul de relansare a grupului original a fost finantzat de fani, ale caror nume sunt enumerate pe ultima piesa a materialului.

In general astfel de proiecte sunt facute mai mult din politetze, insa Dog Fashion Disco sunt in super forma, de parca n-ar fi trecut 8 ani de cand au anuntzat desfiintzarea permanenta. In anii 90 incepusera ca un fel de concurentza pentru System of a Down, dar n-au avut exotismul celor din urma iar dupa cateva albume misto (dar nebagate in seama) au depus armele.

Nici acum nu cred ca e tocmai momentul potrivit pentru reformarea lor - eu as fi asteptat sa revina Faith No More in sperantza relansarii acestui tip de rock funky. Dar albumu e foarte entertaining si cu nimic mai prejos decat succesele lor vechi. Are si hardcoreala fredonabila (piesa de mai jos), are si balade grave.


 

Solstafir - Otta

Grupul islandez a inceput in anii 90 prin zona black metal dupa care a evoluat in sfere mai inalte, numarandu-se in acest an printre invitatzii de marca ai celui mai important festival de rock psihedelic, Roadburn. Versurile in islandeza au un sharm aparte, agresivitatea a fost treptat inlocuita cu o orientare post-rock hipstereasca ce a provocat comparatzii de genul "Sigur Ros goes metal!", iar videoclipul de mai jos e super cool.