Shadows and Tall Trees 7 - antologie editata de Michael Kelly

Pedigree:
- Premiul Shirley Jackson, nominalizare World Fantasy pentru antologie
- nominalizare la Premiul Shirley Jackson pentru povestirea Sun Dogs (Laura Mauro)

Gata, s-a schimbat definitiv generatzia in literatura horror - antologiile importante ale genului din ultimii ani contzin 90% autori de care n-auzisem inainte. Stephen King, Dean Koontz, Anne Rice, Clive Barker etc. nu mai sunt mentzionatzi nici macar in prefetze, tinerii shacali simt oportunitatea de a-si cancela inaintashii (King e totushi activ in cinema/TV, dar parca cineva tot incearca sa-l repozitzioneze drept autor de literatura pentru copii).

Românii oricum au ratat cu totul o generatzie intreaga (poate chiar doua) de autori horror, sarind direct la cartzile-pastisha ajunse la noi intai ca filme/seriale (Twilight, True Blood). Scandalurile despre rasismul lui Lovecraft i-au mai inspirat pe editorii nostri sa-l reediteze si pe publicul nostru sa-l redescopere, Nemira se tzine in continuare cu dintzii de Stephen King, deci suntem stuck undeva in anii 90. Te si miri ca exista un scriitor ca Flavius Ardelean - desi am impresia ca si-a petrecut anii de formare prin alte partzi, caci la noi nici macar in cenaclurile SF nu sunt bine primitzi autorii ce cocheteaza cu literatura horror (or mai fi existand cenacluri? unde-s vremurile cand poetzii nihilisti ai Clujului ma chemau in parcari sa ne batem?).

Dintre toate geek-nishele despre care s-a scris pe blogul asta in cei 14 ani de existentza a sa, majoritatea au reusit sa penetreze cultural si acest popor "pragmatic" - benzile desenate, muzica experimentala, rockul de avangarda, jazzul, filmele underground etc. (avem evenimente dedicate si comunitatzi consistente pe toate aceste topice). Nu si literatura horror - posibil sa fie o problema cu imunitatea generala a românului la literatura si nu cu horrorul in mod special (pe partea de cinema/TV nu avem aceeasi reticentza, avem chiar doua festivaluri de film horror, chiar daca se merge la ele mai mult pentru bautura). Asa ca articole ca asta ar trebui sa le scriu in engleza ca sa nu vorbesc chiar in pustie.

Ceva s-a resetat brusc la nivel global, cam ca atunci cand Pitchfork au reorientat intr-o perioada foarte scurta trendurile si prioritatzile in muzica - pretinzand ca inainte de ei n-a existat nimic, reeducand publicul prin inventarea de noi etichete si noi chestii la care sa se uite ascultatorul (si, foarte important, publicand recenzii care imbina analiza cu contextualizarea). In literatura horror impactul respectiv a venit prin premiile Shirley Jackson care s-au separat de premiile traditzionale ale genului (Bram Stoker) definind o agenda literara noua ce a incurajat diverse forme de horror de nisha (feminism, LGBT, autori non-anglofoni). Astazi nishele respective (o vreme izolate sub eticheta vaga "weird fiction") incep sa aiba succes mainstream, in sincron cu schimbarile ideologice mondiale - printre premiantzii recentzi ai premiilor Shirley Jackson se numara Machado, Saunders, Ogawa, Iain Reid etc. plus catziva scriitori mai old school care au mirosit la timp schimbarea si au pledat in favoarea ei (Neil Gaiman). Nu in ultimul rand, a inceput lumea sa afle cine a fost Shirley Jackson - acel gen de revelatzie recurenta pe care românii o au o data la 15 ani cu Lovecraft. In acest rastimp, premiile Bram Stoker au ramas cam ca revista Rolling Stone, stindard al conservatorismului - premiile respective s-au pasat multa vreme intre Stephen King, Peter Straub si discipolii lor. In fine, anul asta cineva s-a sensibilizat si acolo: categoriile de fictziune au premiat autori de mai multe culori (Victor LaValle e bun), iar categoria non-fiction a inclus eseistica despre horrorul feminist, despre horrorul LGBT din American Horror Story si ceva despre rasism.

Dar sa nu uit despre ce vroiam sa scriu - antologia asta, Shadows and Tall Trees volumul 7 (recent a aparut si volumul 8) e unul din principalii vectori ai schimbarii de care vorbeam mai sus. Am mai scris recent despre o alta antologie similara de la aceeasi editura, Aickman's Heirs (unii autori de acolo apar si aici), aleasa tot din listele premiantzilor Shirley Jackson. Antologatorul Michael Kelly e de fapt patronul editurii canadiene Undertow, care deja de catziva ani e in avangarda acelei schimbari de generatzie - incepuse cu seria de antologii Year's Best Weird Fiction, recent a lansat si revista Weird Horror Magazine, insa toate chestiile astea pe care el pune eticheta "weird" de fapt circumscriu temele progresiste ale momentului - feminism, queer, diversitate etinica etc.; cu cateva amendamente: (1) diversitatea e pe bune si nu "selectiva" (intra si autori pakistanezi, japonezi, amerindieni etc.) si (2) barbatul alb heterosexual nu a fost inca interzis (spre deosebire de Premiile Hugo din SF, unde practic a devenit criteriu de neeligibilitate).

Ca si in cazul SF-ului, e in asta o sperantza de reabilitare a literaturii horror/fantastice (in fatza mainstreamului vazut ca vehicul al conservatorismului) si o sperantza de a se cuceri temele progresiste inainte ca mainstreamul sa le asimileze si sa lase nishele SF-F-H fara teme "relatable" (criteriu esentzial in critica pop-culture moderna, obscurizand orice criteriu estetic). Totusi daca premiile SF din ultimii ani mizeaza totul pe reeducarea cititorului in cheie sexo-marxista, acest weird fiction ramane inca preocupat de calitatea literara - nu avem genul de pretexte fantasy in care protagonistul calatoreste in timp ca sa-si certe parintzii ca nu l-au lasat sa-si schimbe sexul.

Nu stiu daca o sa traiesc sa vad si in limba romana autorii din aceasta generatzie - la noi inca nu s-au tradus nici cei din generatzia precedenta (Lansdale abia se traduce cu proza sa politzista). Daca in volumul omagiu lui Aickman majoritatea numelor mi-erau complet straine, acu incep macar sa le recunosc pe acelea care revin cu regularitate in aceste antologii. E sesizabil si ca generatzia asta de horroristi sunt oameni cu background academic ori din industrii creative (jocuri video, publicitate) - o diferentza esentziala fatza de generatzia lui Stephen King care erau disperatzi sa poata trai din scris, scriau predominant romane groase si croisera un horror americano-centric gandit din start pentru a fi ecranizat. In schimb acestor doomiishti nu pare sa le pese de astfel de criterii (si totusi Iain Reid, ori tipu cu Lovecraft Country, au reusit rapid sa ajunga pe ecrane!).

Revenind strict la cuprinsul acestui volum, s-au strecurat totusi catziva "clasici" - in sensu de autori trecutzi de 50 de ani. Adica selectzia nu e la fel de age-istă ca in Aickman's Heirs, poate si din cauza ca editorul Michael Kelly e ceva mai batran decat Strantzas si a cerut contributzii si de la colegii sai de generatzie. In consecintza cuprinsul nu e chiar 90% nume necunoscute, ci undeva la 60-70%. Cineva care a urmarit toate volumele seriei probabil va recunoaste mai multzi decat mine, caci e clar ca in jurul editurii Undertow s-a format un fel de clica.

Ca de obicei impart contributziile incepand cu favoritele mele:

Povestile tari (4-5 stele)

The swimming pool party, de Robert Shearman. Unul dintre "clasici", o prezentza obishnuita in antologiile weird - am aflat de autor pe cand era scenarist la Dr. Who iar dupa ce a inceput sa publice literatura i-am cumparat toate cartzile (are si un Best Of care e un bun shortcut prin opera sa). Proza asta e la inaltzime (printre cele mai bune ale sale), despre o mama divortzata care isi urashte copilul pentru ca e prea bleg si seamana prea tare cu tatal de care ea divortzase. Nu pot intra in detaliile fantasy ale povestii fara sa dau spoilere, dar e una din cele mai tari nuvele pe care le-am citit in ultimii ani.

Root-light, de Michael Wehunt. A doua proza pe care o citesc de la Wehunt. Prima fusese (in Aickman's Heirs) despre un pensionar vaduv gay care se transforma intr-o lebada. Asta e despre un pensionar vaduv gay cu cancer care se cazeaza la o pensiune ce ofera servicii de eutanasiere. Anul trecut, volumul de debut al autorului a fost un highlight al literaturii queer-horror. Scriitura lirica, foarte frumoasa, foarte depresiva.

Line of sight, de Brian Evenson. Alt "clasic" si o prezentza regulata in antologiile weird, de fapt unul din autorii mei favoritzi, mostra sa de aici e o ilustrare perfecta a notziunii clasice de weird fiction, ceva la jumatatea drumului intre Borges si Lovecraft: Un regizor isi analizeaza propriul film in camera de montaj si remarca ca privirile unuia dintre actori ies in mod suparator de pe nivelul la care trebuiau sa fie in raport cu ceilaltzi actori, conducand la niste concluzii destul de creepy.

Everything beautiful is terrifying, de M. Rickert. Alta autoare mare a genului, cu o poveste criptica. O femeie e nevoita sa traiasca cu faptul ca s-a realizat un film pe baza unor evenimente traumatizante din copilaria ei, iar satul in care traieste e vizitat de fani ai filmului care tot vor sa afle mai multe si o impiedica sa-si depaseasca trauma.

Shell baby, de V. H. Leslie. Un post-Lovecraft feminist, despre o femeie single care se retrage sa traiasca singura la tzara unde ingrijeste o fiintza tentaculara pe care o trateaza ca pe propriul copil pe care nu l-a avut niciodata. Autoarea, profa de engleza, a fost finalista la o gramada de premii cu volumul de debut de acu 5 ani.

Curb day, de Rebecca Kuder. Distopie a consumerismului in care fiecare cetatzean e obligat de autoritatzi sa-si arunce toate lucrurile din casa o data la 3 ani ca sa cumpere altele noi, sa "sustzina economia" vorba PNL-ului.

Sun dogs, de Laura Mauro (finalista Shirley Jackson pentru povestire). Queer-horror despre doua lesbiene-varcolaci care traiesc singure in desert si se transforma noaptea in shacali (sau coiotzi sau ce traiau pe acolo). Foarte cinematica povestea, incarcata de imagini puternice dar cam searbada ca actziune. Autoarea a debutat recent cu volum propriu tot la editura Undertow iar anul asta s-a vorbit mult despre ea.

We can walk it off come the morning, de Malcolm Devlin. Niste tineri intarziatzi (late 30s) incearca sa se mai distreze o ultima data inainte sa isi asume responsabilitatzi adulte (copii, casatorie etc.) Hotarasc ei sa se duca pe niste coclauri irlandeze iar doi dintre ei se ratacesc printr-o ceatza cumplita. Nu se intampla mare lucru, dar o recomand calduros pentru tehnica literara ("show, don't tell"), autorul reusind sa sugereze caracterul si gandurile personajelor strict prin dialoguri. Devlin e inca unul din autorii de care am aflat din antologia Aickman's Heirs.

Povestile ok (3 stele)

The cenacle, de Robert Levy. O vaduva refuza sa plece din cimitirul in care si-a ingropat barbatul. Intr-o cripta gaseste si alte vaduve care au decis sa se stabileasca acolo. Poveste weird si trista, despre vaduvie, cu un touch evreiesc (autorul insista foarte mult pe asta).

The water kings, de Manish Melvani. Autorul e un publicitar din Singapore care spune povestea unui magnat singaporez bantuit de fantomele angajatzilor care au murit muncind pentru el. Interesante dialoguri scrise intr-o engleza vag stricata (un cvasi-pigeon-English). Editorul e cunoscut pentru efortul de a sapa dupa autori de origine asiatica pe care incearca sa-i lanseze in occident.

Erased, de Steve Rasnic Tem. Poveste emotzionanta si intima, dat fiind ca autorul a ramas recent vaduv (dupa disparitzia scriitoarei Melanie Tem) iar ceea ce scrie de o vreme incoace se bazeaza pe experientzele personale. Protagonistii sunt doi vaduvi batrani - unul sufera de dementza si mintea i se dezintegreaza in timp ce vorbeste; al doilea suferind de hoarding, nu mai incape in propria casa din pricina gramezilor de obiecte si cartzi inutile pe care le-a refuza sa le arunce. Nu e nimic fantastic in poveste, senzatzia de weird e in modul in care cei doi protagonisti percep dezintegrarea realitatzii.

The voice of the people, de Alison Moore. O gagica observa porumbei apatici care traverseaza shoseaua, lipsitzi de instinct de conservare, fara reactzie la apropierea mashinilor. Dupa o vreme ea insashi incepe sa ignore claxoanele si se comporta la fel de apatic. Pare un episod de Twilight Zone clasic.

Slimikins, de Charles Wilkinson. Un psiholog de copii isi aminteste vremurile in care era profesor si si-a pierdut jobul din cauza ca l-a pus pe un copil scutit de educatzie fizica sa dea prea multe ture de teren.

Dispossession, de Nicholas Royle. Autorul e unul din "batranii" volumului asta, vag celebru prin anii 90 (din generatzia si anturajul lui Clive Barker). E cea mai scurta bucata din volum, oarecum glumeatza, din perspectiva unui stalker care isi mentzioneaza vag hobbyul de a se benocla la vecini si isi aminteste problemele pe care i le-a creat acest obicei.

In the tall grass, de Simon Strantzas. Strantzas e unul din liderii generatziei horror de care vorbim aici (e cel care a antologat suspomenitul volum Aickman's Heirs), insa ca scriitor il gasesc mediocru si cam clasicist. Povestea lui e despre un baietzel care sufera de sindromul "omului copac" - o boala reala care face sa-tzi creasca pe maini si pe cap niste negi imenshi ce pot lua forma scoartzei de copac.

The closure, de Conrad Williams. Un gagiu se plimba prin liceul pe care l-a terminat cu 20 de ani in urma, fiind bantuit de evenimente si experientze din tineretze. Povestea e incarcata de experientza/emotziile revizitarii unui loc care candva tzi-a marcat viatza, iar apoi ai uitat de el, chestie cu care va rezona oricine isi viziteaza liceul dupa multzi ani. Autorul e cam din garda veche (nouazecist britanic), il stiam doar ca antologator (vezi antologia Gutshot).

Povestile slabe (1-2 stele)

The attempt, de Rosalie Parker. Poveste aickmanista, adica extrem de ambigua si deschisa la interpretari, despre o fetitza care isi pune in cap sa traverseze un lac inghetzat imens dar ajunge sa se rataceasca. Autoarea e patroana editurii Tartarus Press, unul din cei mai respectatzi publisheri "pentru colectzionari".

The triplets, de Harmony Neal. Trei femei dau nastere deodata la trei fetitze. Fiecare femeie angajeaza cate o bona, insa cele 3 bone se stiu intre ele si pun la cale ceva magie neagra cu fetitzele respective. Fantasy feminist/anticapitalist dar se chinuie cam tare sa fie interesant.

Engines of the ocean, de Christopher Slatsky. O gagica trista reviziteaza casa parinteasca, care e bantuita de fantoma tatalui demult decedat. Ghost story foarte banal.

***********************************************************

Bilantzul e cam asa: 8 proze tari, 8 asa si-asa, 3 slabe deci pe ansamblu o antologie solida. M-a incurajat sa iau si urmatorul volum, aparut anul asta (probabil seria asta va inlocui definitiv seria Year's Best Weird Fiction de la aceeasi editura, cu acelasi antologator, dar care n-a mai aparut din 2018).

Autorii tineri pe care i-am descoperit cu ocazia asta (sau cu maxim o proza inainte, dar au reconfirmat aici cu contributzii puternice) sunt Michael Wehunt, Malcolm Devlin, V. H. Leslie. Totzi trei au lansat in ultimii trei ani volume de debut foarte bine primite.

Autorii ceva mai clasici care si-au confirmat buna reputatzie si n-ar trebui sa lipseasca din casa niciunui consumator de literatura: Brian Evenson, Robert Shearman, M. Rickert

Autori de la care aveam asteptari si m-au dezamagit (au in comun faptul ca pe totzi ii stiam drept editori): Rosalie Parker, Conrad Williams, Simon Strantzas. Rareori editorii sunt si scriitori buni, chestie confirmata si aici.

Sa mai punem mana pe o carte: Tonight, Again (de Clive Barker), Little by Little (de John R. Little)

Despre Clive Barker, Stephen King promitea in anii 80 ca reprezinta viitorul literaturii horror. Astazi, 35 de ani mai tarziu, Stephen King e inca bine mersi, scoate cartzi pe banda rulanta, e invitat in conferintze, se ecranizeaza cu nemiluita, insa de Clive Barker cu greu ne mai amintim - a cam trecut peste el viitorul.

O posibila cauza ar fi ca a incercat prea multe, s-a diluat pe sine in prea multe directzii - a incercat sa se impuna simultan ca autor de carte pentru copii si ca autor queer-horror destul de kinky, ca pictor si ca regizor de film, ca designer de jucarii si ca activist LGBT. Titlurile de care ii este legat numele sunt seria de filme Hellraiser (care i-a scapat de sub control creativ), si culegerea de proza scurta Books of Blood care il impresiona pe Stephen King in anii 80 dar a fost mult depasita de epigoni.

Au trecut 35 de ani de la Books of Blood si Clive Barker a revenit recent cu primul sau volumash de proza scurta - teoretic un eveniment major. A revenit si cu un roman (Scarlet Gospels) dar romane a mai tot scris (ar fi notabil faptul ca romanul e o revenire la mitologia Hellraiser, pe care tot amenintza ca o va relansa si filmic).

Tonight, Again e volumashul de proza scurta (plus niste poezii, plus o gramada de ilustratzii kinky desenate tot de autor). Subtitlul Tales of Love, Lust and Everything in Between e o vaga sugestie asupra contzinutului: cumva, autorul reuseste aici sa imbine basmul pentru copii cu horrorul erotic (queer, dar nu numai) intr-o combinatzie care dupa unii n-ar trebui sa existe. Ar fi exagerat sa caracterizez ce e aici drept propaganda pedofila (nu e mai pedofila decat Luceafarul lui Eminescu sau alte basme romanesti despre printzese minore rapite de zmei si imparatzi abuzivi) dar pot sa intzeleg de ce Coalitzia pentru Familie s-ar simtzi oparita la fund pentru genul asta de literatura - cu atat mai mult cu cat textul e insotzit de ilustratzii si caricaturi provocatoare. Norocul lui ca omul nu s-a nascut la noi, ci in Anglia - tzara care a iesit din UE trantind usha, ca sa nu ne mai auda lamentandu-ne mioritic.

Din pacate marea revenire a lui Barker la proza scurta e un volum cam subtzirel, chiar daca impachetat fastuos cu un design deosebit si ilustratzii originale ale autorului. E genul de carte-bijuterie cam goala de contzinut - colectzie de bucatzele flash fiction culese de ici colo - majoritatea lucrarilor nu depasesc 4 pagini.

Cateva vorbe despre contzinut: Povestirile consistente sunt intr-un numar foarte redus, doar primele 4 au ceva substantza narativa, restul sunt "consideratzii":

• Craw: a Fable e cea mai lunga, un basm despre o fetitza care isi petrece timpul citind intr-o livada, iar acolo il intalneshte pe Satana care o initziaza in cele erotice. All sex is childish, se justifica autorul in alta pastila intitulata A Blessing care, tehnic vorbind, e descrierea unei labe la iarba verde, care l-ar face gelos pe Emil Brumaru;
• Tonight, Again - despre un gagiu capabil sa isi scoata inima afara din corp in timpul aventurilor erotice;
• Dollie e despre o femeie care la maturitate isi foloseste pe post de dildo papusha cu care se juca pe vremuri, abandonandu-si astfel copilaria;
• The Genius of Denny Dan e despre un prof universitar caruia ii placea sa-si bage castravetzi fiertzi in fund si se lauda la toata lumea despre asta, cu riscul de a-si pierde jobul. You've got to have the courage of your perversions. Once you've made it all public.... they have nothing over you. You're free
• Tit e despre ce zice titlul, The Collection despre un colectzionar de poze cu putze. The Multitude despre fetishul unuia caruia ii place sa-si puna furnici pe putza;
• ceva mai horror, Inside Out despre un tip gay capabil sa isi intoarca tot corpul pe dos ca o shoseta;
• Another Genesis e o supersimpatica repovestire a genezei biblice, in cheie ceva mai erotica

Mai sunt si altele dar nu le mai tzin minte, de regula proza de tip flash-fiction imi intra pe un ochi si imi iese pe celalalt. Unele bucatzi sunt doar scene de sex piparate cu diverse cugetari meta.

Mai sunt si niste poezioare romantice. Nu ma pricep la poezie, nu prea discern intre una buna si una proasta, in special in limba engleza - o sa las aici decat o mostra:

If the pen is the penis,

As wisdom may claim,

Am I wasting my children

When writing my name?

Or is it more likely,

As people may think,

That lives may be made

With a usage of ink?

***************************************

Pedigree:

- nominalizare Bram Stoker (pentru volum)

- Premiul Bram Stoker (pentru nuvela Miranda)

- nominalizare Bram Stoker (pentru nuvela Ursa Major)

A fost o oarecare agitatzie pe seama lui John R. Little prin 2015, unii editori sperau sa faca din el urmatorul Stephen King. Necazul e ca omul nu prea scrie romane si e cam batran.

Sunt surprins ca scriitori ca John R. Little mai exista in literatura horror de azi, cand genul se sprijina pe nihilisti post-Ligotti, transgresivi post-Palahniuk, queer-punk post-Barker, reciclatori ai lui Lovecraft, soap opera gotica  si revenge stories feministe.

In aceasta valtoare de postmodernisme, revizionisme si reciclari pop, simplitatea eficienta a prozei canadianului John Little e surprinzatoare - omul e ramas in urma cu vreo 40 de ani, inspirat de vremurile de glorie ale lui Dean Koontz/John Saul, cand literatura horror de succes insemna o intriga romantica cu personaje middle-class standard care sufera un eveniment traumatizant, fraze simple scrise in vocabular cotidian si incidente inspirate de ce se putea citi prin ziare. Din toate punctele de vedere e opusul a ce spuneam mai sus de Clive Barker - Little e pudic, conservator, cu personaje familiste, iar ocazionalele ingrediente suprarealiste tzin de SF, nu are o agenda de provocateur.

Totusi, John Little nu e din anii 80, scrie mai cu spor abia de vreo 15 ani incoace, iar vreo 5 ani la rand a fost o vedeta a premiilor Bram Stoker (inclusiv cu volumul de fatza) care, de cand s-au scindat de premiile Shirley Jackson (dominate de femei si weirdlit), au ramas sa valideze horrorului comercial conservator scris de barbatzi.

Ceea ce-l distinge insa pe Little de restul horrorului comercial e ca povestile sale se termina rau, fara solutzii pentru personajele principale resemnate, ceea ce lasa cititorul cu un oarecare consum emotzional mai ales cand personajele sunt foarte relatable - caractere recognoscibile cu nevoi si emotzii banale, in care se poate regasi orice proletar middle-class. Povestile sunt create in jurul unor situatzii familiste - majoritatea despre un cuplu sau o familie care isi vede armonia strivita sub impactul unor evenimente neprevazute. Am impresia ca autorul e si crestin - cel putzin personajele sale sunt patrunse de sentimente si decizii crestinesti, si chiar daca povestile se termina tragic, nu pare o decizie cinica a autorului ci o ocazie de crea o atmosfera de resemnare crestineasca - pana la urma nuvelele sale sunt lectzii de pozitivism in fatza unor evenimente nasoale. In schimb autorul e in stare sa-si faca personajele placubile cu ajutorul dialogurilor naturale si a psihologiilor destul de realiste.

Volumul Little by Little e un best of binevenit pentru ca aduna laolalta nuvelele importante ale autorului (niste miniromane de 70-100 pagini publicate initziale in formate foarte limitate si scumpe):

• Miranda (premiul Bram Stoker) e o poveste similara cu cea a lui Benjamin Button, cu aceeasi incarcatura romantica, dar Little reuseste sa fie mai ingenios si mai experimental in forma (o exceptzie in opera sa!). Se acorda atentzie deosebita detaliilor tehnice cu privire la cum ar fi sa-tzi traiesti viatza in sens temporal invers: eroul isi vomita mancarea, avortul iubitei sale presupune introducerea unui fetus mort inapoi in uter, ordinea replicilor din dialoguri e in revers, iar evenimentele istorice sunt descrise in sens invers cu o semantica reinterpretata (ex. un World Trade Center ridicandu-se glorios din moloz);
• The Gray Zone e alta speculatzie pe tema calatoriei in timp, cu un gagiu care se poate transfera dupa voie in trecut si in viitor - twistul e ca retraieste aceleasi scene fara a putea schimba ceva, ducand la concluzia ca calatoria in timp o fi posibila, dar ar fi cam boring;
• Ursa Major (finalista Bram Stoker): Un barbat si fetitza sa sunt terorizatzi de un urs care ii tzine captivi intr-o cabana. Idee dezarmant de simpla, dar eficienta si scrisa aproape ca un scenariu de film, cu suspans in timp real si psihologie realista;
• Dreams in Black and White: Un fotograf are vise premonitorii cu moartea altor oameni si se deplaseaza la locatziile respective sa faca poze cu scenele mortzii;
• Burying Reena: Niste cocalari o ingroapa de vie pe o imigranta pakistaneza, care se tot chinuie sa scape (seamana destul de tare cu filmul Buried);
• Tails: O lume in care toata lumea are coada, iar pe miscarile cozii se pot ghici emotziile indivizilor care nu si le pot stapani; o gagica decide sa isi taie coada ca sa poata face fatza unei intalniri care ii pericliteaza jobul;
• Language Barrier: Un sotz si o soacra care nu vorbesc aceeasi limba se duc la mormantul sotziei/fiicei.

Mai sunt ceva povesti cu fantome, nu le mai tzin minte.

E necesara o oarecare pricepere si in a scrie genul asta de literatura comerciala, pricepere care nu e tocmai la indemana oricui, indiferent cat le-ar place criticilor sa spuna asta. Chiar daca senzatzia de vocabular limitat se instaleaza destul de repede, proza are fortza de vizualizare, de a crea situatzii cinematice. E ceea ce asteapta cititorii care isi citesc literatura horror in trenuri si aeroporturi, iar o vreme mi-a prins bine cartea asta in contextele respective, caci tot ce scrie Little e page-turner, se citeste foarte fluid. Si am impresia ca acest volum contzine cam tot ce conteaza de la el, de altfel nici n-a mai prea scris de atunci.

P. S. A lansat totusi recent un roman, care creca confirm cam tot ce am spus aici, daca ar fi sa ma iau dupa titlu: The Murder of Jesus Christ.

Niste manga: The Girl from the Other Side - de Nagabe. Shiver si Smashed - de Junji Ito. Abara - de Tsutomu Nihei

The Girl from the Other Side (vol.1-3, dar altele nu voi citi)

de Nagabe

Am zis ca incep sa bag si niste BDuri asiatice, asa-numitele manga, sa vad ce e cu toata valva si traditzia pe seama acestei arte cu specific natzional.

De catziva ani activeaza doua edituri, Viz Media si Seven Seas, care traduc manga cu nemiluita. Le publica adesea intr-un format cat mai apropiat de al editziilor originale, lasand o impresie de ieftineala, de chestii pe care trebuie sa le citesti pe buda - adica paperback de dimensiuni mici (cu unele panouri dificil de deslushit), se citesc de la sfarsit la inceput (e standardul tipografic in manga dar itzi ia ceva pana te obisnuiesti) iar traducerile suna cam sec, telegrafic.

Toate defectele astea sar imediat in ochi in volumele The Girl from the Other Side, ale unuia Nagabe care nu e chiar un star al industriei - a debutat recent dar a facut ceva valva cu cartea asta. Am citit primele 3 volume insa am abandonat lectura caci seria e clar gandita ca un money sucker, un business de cea mai joasa spetza.

Sigur, se poate spune asta despre orice BD serializat pentru a loializa cititorul, insa aici lucrurile sunt la un nivel al nesimtzirii pe care nu l-am mai intalnit. Autorul are probleme mari cu temporizarea actziunii - citesti cate 10 pagini la rand in care nu se intampla absolut NIMIC: un personaj intinde mana spre un obiect, altul se uita intr-o parte, altul isi trece mana prin par, gesturi marunte care nu fac absolut nimic pentru progresul povestii. Fanii cartzii apreciaza asta drept un mod de a instala mister si intr-adevar exista un mister - in sensul ca dupa 3 volume n-am intzeles nimic, totul e obscurizat intentzionat sa mentzina curiozitatea pentru a cumpara urmatorul volum.

In BDurile americane exista notziunea de arc narativ, care sa spuna o poveste satisfacatoare in cateva capitole, chiar daca nu ai chef sa urmaresti intreaga serie, insa aici toata miza e cum sa se amane cat mai mult satisfacerea cititorului, un teaser interminabil de care te saturi destul de repede.

Am abandonat in consecintza seria, asa ca o sa rezum cat am apucat sa pricep din acest basm cvasi-satanist - in vremuri medievale, o cetate e inconjurata de o padure blestemata in care traiesc niste dihanii cu coarne. Locatarii cetatzii le urasc de moarte desi nu ni se explica motivul. O fetitza ratacita in padure se imprieteneste cu o dihanie din aia care isi asuma rolul de protector, ca sa ne arate ca dracu nu e atat de negru. Soldatzii din cetate incearca sa o recupereze pe fetitza si sa o duca la bunica-sa, care are niste secrete ascunse (de cititor). Cam atat am aflat din 3 volume, fiecare putand fi rezumat de una din frazele acestui paragraf.

P. S. S-a anuntzat si adaptarea benzii desenate in animatzie. Se pare ca va fi scurt metraj, ceea ce tradeaza halul in care e diluata povestea din cartzi.

P.S.2. Mai am si o problema cu povestile sataniste scrise de japonezi - la cat i-au persecutat pe creshtini, n-au niciun drept sa exploateze comercial satanismul.

************************************

Shiver si Smashed

de Junji Ito 

Cu totul altfel stau lucrurile cu Junji Ito - un clasic al BDului horror japonez, opera lui fiind comparabila cu titluri clasice ale genului (Dylan Dog in Italia, EC Comics in SUA etc). Junji Ito activeaza de prin 1990 incoace (deci contemporan cu Gaiman). 

Spre deosebire de suspomenitul Nagabe, aici avem de a face cu superstar adevarat, despre influentza sa vorbind oameni ca Guillermo del Toro ori creatorul de jocuri video Hideo Kojima. In formatul scurt al povestilor de aici (majoritatea in jur de 30 de pagini) ramai cu impresia ca Junji Ito ar putea fi parintele a ceea ce azi numim "creepy pasta" - povestioare-meme horror intretzinute de diverse comunitatzi on-line (au de ceva vreme un site dedicat si din cate am intzeles chiar un serial, Channel Zero).

Editura Viz Media s-a apucat sa traduca toata opera autorului. Creca perechea de volume Shiver si Smashed formeaza un best of al povestioarelor scurte - o potrivita introducere in stilul si opera autorului. Au aparut in hardcover insa nu-s chiar o editzie de lux - aceleasi pagini din hartie igienica reciclata, cu grafica alb-negru, panouri destul de mici si paginatzia bizara, standardele industriei manga pe care editziile americane nu fac decat sa le reproduca. Insa itzi lasa impresia ca in Japonia manga a fost intotdeauna ceva de citit pe buda, daca nici macar superstarurile genului nu beneficiaza de ceva editzii cat de cat lucioase (cum sunt omnibusurile americane).

Volumele contzin povestioare in spiritul serialelor Twilight Zone (=atmosferic-subtile) ori Tales from the Crypt (=atrocitatzi si scarboshenii, insa de natura fantastica). Comparativ cu suspomenita poveste a lui Nagabe, densitatea povestilor e infinit mai satisfacatoare - in cateva pagini se spun mai multe decat intr-un volum intreg al seriei de mai sus (de fapt citindu-le in aceeasi perioada m-am convins ca Nagabe e un escroc). 

Exista la Junji Ito un nivel de interpretabilitate ce tradeaza o expertiza literara - nu e vorba doar de oameni alergand si strigand ca li se intampla ceva, ci exista mereu un substrat moralist, uneori funny-ironic, adesea ancorat in cutumele societatzii japoneze (respectul pentru batrani, atitudinea fatza de animale de casa, fatza de familie, disciplina si punctualitatea etc.). 

Sigur, horrorul nu poate avea un impact senzorial in absentza sunetului, iar in formatul alb-negru cvasicaricatural e chiar mai limitat, insa autorul foloseste excelent mediul BD, contrastand calmul general al personajelor si societatzii japoneze cu scene ultracreepy sau scene-punchline care sar la cititor in momentul in care da pagina. Din notitzele incluse pentru fiecare poveste aceasta aflam cateva idei despre cum isi proiecteaza povestile - plecand de la o scena/situatzie foarte disturbing in jurul careia construieste pretextele necesare pentru a ajunge la acea scena.

Intuim aici si originile filmelor japoneze cu fantome (feminine cu par negru lung) care au invadat cinematografia in ultimii 20 de ani - benzile desenate ale lui Ito par sa fi fost o sursa de inspiratzie pentru romanele lui Suzuki care au inspirat primele filme de gen. Seria Death Note e un alt blockbuster manga influentzat de Junji Ito. E vorba asadar de un autor BD esentzial, cu rezerva ca majoritatea povestilor de aici sunt din prima parte a carierei sale (anii 90) - unele cam scurte si expeditive, insa oferind un argument puternic in sprijinul teoriei ca autorul e un pionier al genului creepy pasta. 

Daca e sa luatzi unul singur dintre volume, acela ar fi Smashed -  pare ca include povesti mai de maturitate - mai putzin ironice, mai sobre si mai tragice, cu substrat moralist.

Cateva mostre din "temele" povestilor:

• Un hoarder de cartzi incepe sa fie posedat de propria biblioteca si de obsesia ca nu isi va putea citi toate cartzile. Cu asta m-am identificat personal, japonezii au chiar un termen special - tsundoku - pentru obsesia de a avea o biblioteca pe care n-ai shanse sa o citesti (la mine e o boala psihica mostenita de la maica-mea);
• Un copil napadit de acnee afla ca problema i se trage de la faptul ca tatal sau l-a indopat de mic cu ulei - pe masura ce creste se transforma intr-un monstru tot mai slinos;
• Sunt incluse aici si capitole din serii de mai mare intindere ale autorului - Tomie (despre o fata frumoasa frustrata ca nu poate sa apara in fotografii) si Soichi (un baietzel psihopat insotzit de o pisica demonica provocatoare de alergii oribile);
• Preferata mea e Long Dreams, despre un individ care viseaza in fiecare noapte cate o viatza de om si se trezeste tot mai extenuat, cam ce mi se intampla si mie;
• Intr-un sat localnicii au puterea de a se omori unii pe altzii cu cate o privire manioasa si ajung sa se protejeze unii de altzii purtand la ei oglinzi care sa reflecte inapoi privirile manioase;
• Smashed e o poveste moralista despre dependentza de droguri - daca te droghezi sfarsesti strivit pe pavaj de o fortza invizibila;
• Un colectzionar de viniluri cauta un disc pe care s-a imprimat vocea unei fantome.
• etc.

********************************************************

Abara

 de Tsutomu Nihei

Tsutomu Nihei e undeva la jumatatea drumului intre cei doi autori prezentatzi deasupra - povestile sale sunt destul de diluate, cu multe pagini umplute de scene de bataie lipsite de dialog, insa exceleaza la nivel grafic, cu care reuseste sa configureze o atmosfera cu totul deosebita. Lipsa dialogurilor il obliga pe cititor sa ghiceasca cam multe, dar se ofera si sugestii vizuale bogate in sprijinul acelor ghicitori.

Genul practicat de Nihei e cyberpunk lovecraftian - o combinatzie de Ghost in the Shell si tentacule. Am intzeles ca alte opere ale sale sunt ceva mai coerente, insa Abara e teribil de criptica, necesita doua lecturi pentru a da o interpretare povestii iar finalul e un WTF major. E atat de vaga incat cineva a simtzit nevoia sa faca o pagina Wikipedia pe care sa explice actziunea, desi nu se prea potriveste cu ce am priceput eu.

N-am resimtzit totusi vreo frustrare - daca itzi notezi pe un biletzel cum le cheama pe personaje reusesti sa tzii cat de cat pasul cu o linie generala: intr-un megalopolis cyberpunk isi fac aparitzia niste aratari gigantice cu tentacule care mananca oameni, iar o organizatzie secreta de Iluminati are pregatite niste gagici mutante care sa opuna rezistentza aratarilor. Pare o poveste manga destul de standard dar evolueaza bizar cu ajutorul graficii, intr-o directzie onirica ce deformeaza realitatea evenimentelor, apar personaje tot mai bizare iar orasul in care are loc actziunea se dezintegreaza grafic sub ochii cititorului spre un final de tip What the Fuck. 

Editzia a aparut in acelasi format hardcover alb-negru ca si cartzile lui Junji Ito, dar grafica e mai spectaculoasa, mi-a desfiintzat preconceptzia ca totzi artistii manga ar desena la fel.

Amuzamente BD: Innsmouth (de Megan James) si Michael Chabon's The Escapists (de Brian Vaughan)

Cea mai simpatica autoare de BD de pe planeta, debutanta Megan James, a lansat cea mai cute pastisha BD dupa Lovecraft pe care am citit-o - cam in aceeashi zona stilistica (si umoristica) cu recent lansatul joc video Gibbous realizat in Romania de o echipa de fanatici Lovecraft. Cui i-a placut jocul mentzionat va fi incantat si de umorul de aici - poate mai putzin inventiv/exotic, dar amuzant in mod consistent. E impresionant faptul ca autoarea se ocupa de toate aspectele lucrarii - grafica, dialoguri, lettering. Caracterizarea din presa e Book of Mormon meets Lovecraft, totusi povestea nu e atat de ireverentzioasa (Book of Mormon e opera a creatorilor South Park) ci e mai aproape de tonul din Good Omens.

Am fost tentat sa recomand cartea ca pe o excelenta introducere in universul lovecraftian pentru copii dar m-am razgandit - cele mai bune poante presupun totusi o familiaritate cu opera autorului, cu numele personajelor clasice si terminologia specifica (nu-mi dau seama cu ce ramai daca nu pricepi referintzele, desi grafica e destul de amuzanta). Exemple:

Fatima - studenta araboaica, descendenta a celui care a scris Necronomiconul - vine la universitatea americana Miskatonic, unde simte pe pielea proprie tensiuni etnice si islamofobie din partea populatziei locale; populatzie care in schimb n-are nimic impotriva sa traiasca in simbioza cu o specie de peshtilieni umanoizi care traiesc in apele din zona si pregatesc venirea lui Cthulhu pe Pamant. Un adolescent local cu ochi de peshte isi neglijeaza scoala, fiind obligat de parintzi sa se dedice prozelitismului religios (imparte fluturashi care anuntza venirea lui Cthulhu). Un cuplu de studentzi gay sunt alungatzi din universitatea Miskatonic si isi fac propriul laborator de reanimare a cadavrelor in padurea din imprejurimile respective. Bibliotecarul universitatzii investigheaza disparitzia exemplarului din Necronomicon pe care il avea in administrare.

Volumul paperback cuprinde cele 5 numere publicate pana acum, formand un arc narativ cu cap si coada, cu un deznodamant ce promite ca un viitor volum ar putea sa se bazeze pe ororile din Dunwich (volumul de fatza e un mashup de Shadow over Innsmouth, Dagon, Reanimator, plus poeziile despre Nyarlahotep si Shoggotzi).

Pana la urma cred ca cartea functzioneaza la ambele nivele - atat ca o parodie densa in referintze pentru fanii Lovecraft, cat si ca o povestioara amuzanta pentru copiii care nu au habar de referintzele mentzionate (dar i-ar putea inspira sa le investigheze). 

In prefatza autoarea spune ca si-a dorit sa scrie o carte care sa-l faca pe Lovecraft sa se suceasca in mormant, avand in vedere ca unele tzinte ale satirei de aici sunt rasismul/xenofobia care i-au atras recent autorului critici postume si tardive. Probabil pe o idee similara va merge si serialul HBO Lovecraft Country la care tocmai i-a aparut traileru.

******************************************************

Michael Chabon's The Escapists - de Brian Vaughan

Acu 20 de ani Michael Chabon lua premiul Pulitzer cu romanul The Amazing Adventures of Kavalier and Clay - povestea a doi autori evrei BD fictivi din anii 30 ale caror stresuri la inceputul razboiului mondial se intrepatrund cu aventurile supereroului creat de acestia, The Escapist - un personaj al carui superputere era "escapologia" adica abilitatea de a evada, fie cu trupul, fie doar cu mintea, din momentele stresante ale vietzii si ale istoriei (povestea se desfasoara la in zorii Holocaustului iar unul din protagonisti, refugiat din Praga, fantazeaza pe seama posibilitatzii de a evada din propriul trup pentru a scapa de stigma de a fi evreu homosexual).

Ca si alte romane ale lui Chabon, are in centru angoasa evreilor fatza de Holocaust transpusa in povesti fantastice cu aroma aventuroasa si tragi-comica, dincolo de care cititorul trebuie sa priceapa chestii grave si importante. Supereroul The Escapist creat de personajele romanului e o defulare a acelor angoase - inamicii supereroului sunt nazisti, Hitler etc.

Romanul a facut o valva enorma deopotriva in cultura aristocrata si in cultura pop, iar Chabon a exploatat oportunist valul lansand doua serii spinoff de meta-benzi desenate:

Prima meta-serie, Michael Chabon presents The Escapist, a fost o antologie de benzi desenate scurte realizate de artisti in voga, fiecare in stilul propriu recognoscibil - Mike Mignola, Matt Kindt etc. Povestile se pretind a fi lucrarile la care lucrau protagonistii romanului - descrise acolo meta-narativ si transpuse aici intr-un format BD de catre artisti importantzi ai momentului.

N-am citit seria respectiva dar am citit-o pe a doua - intitulata Michael Chabon's The Escapists care e scrisa de la un capat la altul de Brian Vaughan (Saga, Y the Last Man etc.) si in consecintza ofera ceva mai mult decat bonus content, si poate fi intzeleasa si de catre cei care n-au citit romanul (de fapt e un sequel la roman).

Evenimentele se intampla in zilele noastre - fiul unuia din personajele din roman gaseste in beciul parintzilor colectzia BD The Escapist (care e de fapt seria bonus mentzionata mai sus, ceea ce face povestea asta sa devina meta-meta). Cu banii mostenitzi dupa moartea parintzilor baiatul pune pe picioare un grup indie de hipsteri care relanseaza seria intrand in rivalitate cu marile corporatzii BD (Marvel, DC Comics) - dar si cu autoritatzile caci, pentru o mai buna promovare a supereroului The Escapist, pushtii astia se imbraca in uniforma personajului si provoaca diverse incidente.

Prin pozitzionarea meta fatza de seria anterioara (si meta-meta fatza de roman) e o abordare destul de ingenioasa. Grafica excelenta alterneaza doua stiluri - caci printre paginile povestii sunt intercalate si pagini din BD-urile la care lucreaza personajele povestii (o abordare mesa-meta-meta care slava domnului se incheie inainte sa tzi se arda lampa in creier. 

Dialogurile sunt si ele excelente, autorul folosindu-se de ocazie pentru a spune chestii interesante despre rolul comunitatzii evreiesti din Cleveland la inceputurile industriei BD - vezi creatorii lui Superman (Siegel si Schuster) - aparut tot in preajma WW2 ca o figura mesianica venita din ceruri sa opreasca invazia nazista, dupa ce propria planeta a fost dezintegrata (paralela e de altfel si substantza romanului lui Chabon, de la care porneste tot ce am spus aici).

E foarte amuzanta concluzia povestii, in care tinerii hipsteri concluzioneaza ca in loc sa se tot chinuie sa faca benzi desenate bazate pe romanul lui Chabon mai bine s-ar apuca de ceva nou si original.

Recomandari literare 2019

Imi taiase PSD-ul chefu de citit, dar guvernarea PNL mi-a taiat si sperantza ca voi mai citi vreodata - se pare ca varsta de pensionare se ridica dincolo de sperantza de viatza, la dosarul de pensionare va fi obligatorie depunerea certificatului de deces iar mortzii vor fi reciclatzi ca sa punem tzara pe profit. Mancatzi, caci acesta e trupul meu, va avea o cu totul alta insemnatate, misiunea BOR nu-si pierde niciodata relevantza.

Sentimentul ca traim inca un episod din Ferma Animalelor e mai puternic ca oricand - insa daca episodul precedent ne era familiar (Orwell ne avertizase ca dupa tirania fermierului betziv urmeaza dictatura porcilor din ferma), in noul episod intram cam nepregatitzi. Se prefigureaza o epoca Pinochet asezonata cu ceva ortodoxie, deci e momentu sa ne actualizam cultura generala cu niste filme chiliene (recomand Pablo Larrain). Am supravietzuit Facliei Violet, Ciumei Roshii, istoria cromatica a ajuns la Ciroza Galbena, iar sperantza tineretului e ca intr-o zi ne vom unge bubele dulci cu Albastrul de Metil al USR-ului - partidul care nu pricepe ce i se-ntampla si se canibalizeaza entuziast sub zambetul aprobator al penelishtilor. Moise Guran s-a apucat de politica somandu-l pe perdantu de la USR sa scape naibii de socialistii care i-au stricat partidu, probabil urmeaza sa-i puna sa-si taie mana stanga in semn de devotament fatza de noua orientare "centru-dreapta". La cum merg lucrurile, il vom recupera pe Dragnea drept martir si marturisitor al temnitzelor neoliberale.

Ministrii PNL par sa fi trecut pe la scoala ceva mai des decat androizii virusatzi ai PSD-ului, nu mai e chiar sentimentu ala de "inmates running the asylum", dar e miros mai puternic si mai pestilentzial de ticaloshie, de hiene rontzaind la cadavrul balonat al Statului, de posesiune demonica vanduta drept cura de slabire. PNL e totusi partidul care impartzea prin Cluj fluturashi sa ne avertizeze ca Ciolosh ne va obliga pe totzi sa avortam (ma rog, nu chiar pe totzi, ci pe "92% dintre români").

Bugetul continua sa se imparta fratzeste intre Biserica Ortodoxa si celelalte Servicii Secrete, sforile politice functzioneaza exact la fel (s-au schimbat doar culorile gecilor si numerele de telefon ale "brokerilor" de informatzii), prioritatzile bugetare ale tzarilor civilizate continua sa fie la noi ultimele, iar saracii continua sa fie vinovatzi pentru propria sarakie. Ministra Educatziei e ocupata sa dea buzna cu camere de filmat prin WCurile scolilor de la tzara - Buna dimineatza, sunt ministrul Educatziei! Putea sa prinda un pusti masturbandu-se, sa-l traumatizeze pe viatza.

Toata lumea e cu privatizarea in gura - Spiru Haret, Hexipharma, clubul Colectiv ar fi fost antreprize absolut onorabile daca nu le corupea Statu, acest sinistru reziduu al comunismului despre care nimeni nu-si aminteste cum a aparut, ce cauta in tzara asta. Sper sa se mearga pana la capat, sa privatizeze si Parlamentu si Administratzia Prezidentziala si Imparatzia Cerurilor. Pana la urma de ce nu e shpaga o forma de "mana invizibila a pietzei"? M-a intaratat foarte cartea de mai jos scoasa la Princeton University Press, si cu ocazia asta revin la obiceiul rar de a recomanda totusi si cate o carte non-fiction - in cazul asta una despre miza "statului minimal" si ambitzia antreprenorilor de a instaura propriile dictaturi, in timp ce solicita de la mediul in care functzioneaza exact opusul - o autonomie cat mai "liberala". We normally think of government as something only the state does, yet many of us are governed far more obtrusively by the private government of the workplace [...] Imagine a government that assigns almost everyone a superior whom they must obey. The most highly ranked individual takes no orders but issues many. The lowest ranked may have their bodily movements and [freedom of] speech minutely regulated. This government does not recognize a private sphere of autonomy [...]. The economic system [...] run by this government is communist. The government owns all the nonlabor means of production... The vast majority have no realistic option but to try to immigrate to another communist dictatorship.

In fine, suficient cu politica, mai jos e lista cu cele 10 cartzi fiction + 5 benzi desenate pe care mi-as fi dorit sa le fi citit in anul care a trecut daca traitu in Romania nu-mi manca zilele si sanatatea - cine le citeste sa-mi spuna si mie cum sunt, ma gasitzi pentru chestii de astea si pe GoodReads (am chiar pagina de autor, poate asa voi ajunge in sfarsit in manualele de liceu).

Pretenii insista ca cititul n-are rost, ca textul scris a fost un moft al secolelor XIX-XX, si nici macar atunci al intregii populatzii - doar ca erau bulele de intelectuali mai influente, iar analfabetzii puteau fi intimidatzi cu proverbe gen "Ai carte, ai parte!" si alte grozavii auzite pe la scoala. Generatziile tinere care dau de pamant cu fiecare test PISA nu se mai impiedica in astfel de obstacole - in scoli se canta trap si nu se suporta mirosul de fraier, cate o invatzatoare naiva e amenintzata cu bataia daca-i obliga pe copii la lecturi suplimentare. Un amic imi zice ca nu mai vede sensu cititului cand poate calatori in alte lumi cu un timbru de LSD, altu zice ca a gasit o aplicatzie de telefon care face rezumate de 2 pagini la orice carte, cat sa stii despre ce e in caz ca ai nevoie intr-o conversatzie (un serviciu din asta era mentzionat si in Fahrenheit 451).

In fine, deci ultima retrospectiva pe 2019 e cea literara si include urmatoarele recomandari:

*************************************************

Top 10 cartzi cu scris (pagini intregi de litere si propozitzii interminabile)

The Best of Greg Egan, de Greg Egan.

Cred ca nu au rost comentariile, Greg Egan s-a tradus si la noi in cantitatzi copioase. Pentru amatorii de SF tehnic, cu ceva cunostintze de fizica, matematica sau informatica - absolut necesare pentru a pricepe ce discuta personajele. Nerecomandat amatorilor de Irina Binder, uneori ma depaseste si pe mine.

****************************************************

Exhalation, de Ted Chiang

Gasitzi cartea asta in absolut toate topurile literare ale anului, n-are sens sa o mai recomand in cuvinte (Chiang e autorul nuvelei dupa care s-a facut filmul Arrival de la Oscarurile de acu 3 ani).

*****************************************************

Sefira and Other Betrayals, de John Langan.

Unul dintre autorii horror esentziali ai momentului, cu o editzie foarte aratoasa. Dupa Ligotti si Evenson, la el cred ca am citit cele mai disturbing scene descrise prin cuvinte.

************************************************************************

The Silent Garden - A Journal of Esoteric Fabulism, editata de Silent Garden Collective

Teoretic e revista, practic antologia anului, contzine traduceri (Brion), recenzii supermisto (scrise de scriitori) si proze foarte fresh din avangarda weird a momentului. 

************************************************************************

The Best of Uncanny, editata de Lynne si Michael Thomas

A doua antologie a anului cu selectzii (aproape exclusiv feminine/feministe) din paginile revistei Uncanny. Apar si niste barbatzi in cuprins, dar contributziile lor sunt de obicei poezii intercalate intre nuvelele doamnelor.

************************************************************************

The Big Book of Hap and Leonard, de Joe Lansdale

Toate nuvelele crime fiction aparute printre romanele seriei Hap and Leonard, pentru cei familiarizatzi cu personajele (sau serialul). Am renuntzat sa mai citesc romanele, insa in forma scurta aventurile crime fiction ale celor doua personaje exotice (un negru gay conservator si un hippiot redneck din Texas) continua sa fie foarte entertaining. Pe hartie cartea nu se mai gaseste, insa ca ebook e inca accesibila.

************************************************************************

All the Fabulous Beasts, de Priya Sharma.

Autoare britanica de origine indiana, beneficiind de progresismul incluziv prin care s-a diversificat etnic literatura fantastica din ultimii ani. Patronul editurii Undertow a promovat-o foarte agresiv, insa tind sa ma incred in recomandarile lui (Michael Kelly), in plus a primit premiul Shirley Jackson pentru cea mai buna culegere de proza scurta.

************************************************************************

Laughter at the Academy, de Seanan McGuire.

Una din cele mai premiate autoare SF/fantasy/horror ale ultimilor ani, cu conditzia sa te prinzi ca premiile iu sunt impartzite cu celalalt nume sub care publica (pseudonimul pentru prozele SF si horror e Mira Grant, deci banuiesc ca aici sunt culese cele mai fantastice).

************************************************************************

And Go Like This, de John Crowley

Probabil un best of John Crowley, autor clasic de fantastic inca necunoscut la noi.

************************************************************************

Full Throttle, de Joe Hill.

Fiul lui Stephen King aduna aici cam tot ce a mai publicat scurt in ultimii 10 ani . Include nuvela ecranizata de Netflix in filmul In the Tall Grass, dar si altele mai tari pe care le citisem prin antologii.

*************************************************************

Top 10 cartzi cu poze (si ceva scris)

Rusty Brown, de Chris Ware

Cred ca o aveam si serializata in paginile seriei ACME Novelty Library, dar e mai confortabila editzia asta.

************************************************************************

No Longer Human, de Junji Ito

Aprecierea mea fatza de horrorul grafic al japonezului creste cu fiecare carte care i se traduce in engleza.

************************************************************************

Upgrade Soul, de Ezra Claytan Daniels

Nu stiu ce e asta, dar apare in toate topurile BD si gagica-mea m-a obligat sa o pun in topu asta.

************************************************************************

Clyde Fans, de Seth

La fel si asta, desi Seth nu mi-e complet necunoscut am tot asteptat o editzie mai cuprinzatoare decat plachetele pe care obisnuia sa le produca.

************************************************************************

Monster, de Enki Bilal.

Au inceput sa-l traduca ceva mai sistematic in engleza pe acest clasic sarbo-francez al carui grafica manuala in anii 80-90 era glorioasa.

The Weight of Words, antologie editata de Dave McKean si William Schafer

Dave McKean e un fel de Costin Chioreanu doar ca englez, cu un avans de 20 de ani in cariera si nascut intr-o tzara civilizata.

Pentru unii numele lui e legat, in calitate de grafician, de copertele celor mai importante albume rock ale anilor 90 (Paradise Lost, Dream Theater, Machine Head, Fear Factory etc.)

Pentru altzii numele lui e legat de contributziile la benzile desenate britanice, in speciale ale lui Neil Gaiman (copertele la Sandman, printre multe altele) ori Grant Morrison (Arkham Asylum).  Are si propriile benzi desenate, adevarate obiecte de arta (Cages, Celluloid), extrem de apreciate de colectzionari.

Pentru altzii numele lui e legat de scena jazz unde a pus la cale casa de discuri a celor de la Food, care au fost acu ceva vreme si pe la Cluj. A si regizat cateva fime de animatzie despre care am mai scris pe aici la vremea lor (Mirrormask, Luna si altele).

A facut asadar destule pentru lumea asta incat cineva sa se gandeasca sa-i dedice o antologie inspirata din picturile sau colajele create de acesta pentru diverse ocazii. Fiecare dintre scriitorii invitatzi aici au primit cate doua mostre din grafica lui McKean si au fost rugatzi sa scrie ce le trece prin cap cand se uita la imaginile cu pricina. Fiecare a scris cate o povestire pe baza asta, in consecintza conceptul antologiei e extrem de lax, nu exista o tema comuna, nici macar nu fac parte din acelasi gen, nici macar ca dimensiune nu se incadreaza intr-o schema impusa. A circulat o vreme si o editzie limitata cu autografele tuturor autorilor, cam scumpa. A iesit totusi si o varianta mai pentru popor, foarte frumoasa si asta.

Ca in orice antologie calitatea e eterogena - surprinzator, cele mai slabe proze apartzin numelor importante: lui McKean insusi (care totusi nu e scriitor, putea sa se limiteze la grafica volumului), amicului sau Neil Gaiman (care putea sa-si cinsteasca vechiul colaborator cu ceva mai serios) si lui Joe Lansdale care cel mai adesea reuseste sa fie entertaining dar nu si aici.

Ca mai toate antologiile despre care scriu aici, a fost si asta o ocazie excelenta de a descoperi nume noi si idei spectaculoase, iar conditziile grafice chiar si la editzia de masa fac din cartea asta un cadou deosebit (se mai gaseste pe amazon, cu warning de stoc limitat).

Ca de obicei, inventarul povestilor incepand cu cele cool:

Povestile tari

The Orange Tree, de Maria Dahvana Headley. Bazata pe fapte istorice putzin masluite pentru un efect horror-fantasy. Protagonistul e poetul andaluz Solomon ibn Gabirol care a existat acu 1000 de ani si a fost banuit la vremea lui ca ar fi construit un golem pe post de sex doll. Exact despre asta e povestea, cum omu, neavand mare succes la femei, isi construieste propria femeie din lemn - un fel de Pinocchio cu multe ushitze si balamale. Asta atrage mânia Domnului, care a spus undeva in Biblie ca un golem nu trebuie niciodata insufletzit pentru nevoi personale. E cea mai tare poveste pe care am citit-o de catziva ani incoace (adica de cand nu prea mai citesc), desi de autoare nu mai auzisem - pare sa fie una dintre amicele feministe ale lui Gaiman, a luat niste premii importante, cateva chiar cu romanul ei cel mai recent, The Mere Wife. 

All I Care About Is You, de Joe Hill. Fiul lui Stephen King e deja de multzi ani un scriitor redutabil, dar mai rar am citit povestiri SF de-ale sale. Asta de aici e minunata si oarecum inrudita cu cea de deasupra, despre relatzia dintre o fiintza umana si una artificiala a carei menire in viatza e sa presteze servicii. Doar ca aici ca sexele-s inversate (fiintza artificiala e un android-baiat care poate presta si servicii sexuale) iar plasarea in timp e intr-un viitor post-uman in care prostitutzia a devenit o meserie supercomplicata - prostituatzii lasandu-se mutilatzi pentru a aduce senzatzii tari clientelei, cu sustzinerea companiilor de asigurari.

Yummie, de M. John Harrison. Un gagiu e operat in urma unui atac de cord. In timpul convalescentzei il macina ipohondria si un cumplit simtz al vulnerabilitatzii, care degenereaza paranoid pana incepe sa aiba vedenii cu un om care sta in casa cu el si se uita pe geam spre strada. Am citit cam putzin din Harrison dar tot ce am citit mi-a placut (s-a tradus si pe la noi candva, il recomand).

Belladonna Nights, de Alastair Reynolds. In general nu-l suport pe Reynolds si nici genul pe care il reprezinta - un space opera in care pompeaza cu nemiluita romane cu nave spatziale care tot dau ture prin galaxie. Recent cateva din prozele sale au constituit scenarii pentru serialul Netflix de animatzii Love, Death and Robots. Povestea asta creca tot din genul ala face parte dar e scrisa cumva sa para altfel, umpic suprarealista. Intr-un viitor f. indepartat avem nishte minipopoare formate exclusiv din clonele cate unui individ. Triburile astea se reunesc o data la cateva mii de ani pe o planeta sa faca schimb de amintiri culese de prin galaxie. P.S. Ulterior am aflat ca povestea e o extensie la un roman gros despre respectivele triburi de clone, intitulat House of Suns.

No One Dies in Nowhere, de Catherynne Valente. Detective story suprarealista ce se desfasoara pe lumea ailalta, in Purgatoriul lui Dante, unde ajung sufletele mortzilor sa traiasca o viatza fada sub supravegherea si autoritatea administrativa a unor ingeri cu trupuri umane si capete de pasari. Ingerii functzioneaza si pe post de detectivi, iar un inger din asta (chiar Belacqua lui Dante) are de investigat straniului caz al unei femei care a murit la sosirea in Purgatoriu, desi legile "tzinutului" fac imposibila moartea.

Povestile asa si-asa

Objects in the Mirror, de Caitlin Kiernan. Un psihoterapeut si pacientul sau discuta despre fenomenul doppelgangerilor ca patologie psihica - obsesia unor oameni ca undeva in lume exista o dublura a lor. Kiernan e una/unul din cei mai importantzi scriitori in viatza iar subiectul povestii e interesant, insa nu duce nicaieri, lasand impresia de poveste neterminata.

Broken Face, de Iain Sinclair. N-am intzeles mai nimic din povestea asta, dar mi-e rusine sa o cataloghez drept proasta caci autorul e foarte laudat, prof de literatura si reprezentant de seama al literaturii britanice de avangarda, descris drept "psihogeograf" - curent literar din care fac parte Will Self si altzii asemenea, caracterizat prin accentul pus pe impactul psihologic al locului si mediului (idee derivata din curentul arhitectural al situatzionistilor). Povestea asta, in interpretarea data de mine, e despre o puscarie in care traiesc doar oameni cu fetzele sparte din diverse motive - unu s-a impuscat in gura, una a fost omorata cu pietre etc. (povestea e inspirata de o pictura a lui McKean cu un om desfigurat).

Robo Rapid, de Joe Lansdale. Un fel de Terminator pt copii, despre o postapocalipsa in care oamenii s-au batut cu robotzii si cu extraterestrii iar invingatori au ieshit robotzii acestia devenind tot mai brutali pe masura ce s-au autoprogramat uitandu-se la filme de la Hollywood. O fetitza incearca sa-si salveze familia capturata de un trib de robotzi violentzi. E un gen de "young adult SF" in care Lansdale nu se simte prea confortabil asa ca povestea iese cam seaca.

The Language of Birds, de Dave McKean. McKean descrie pe fast-forward viatza unui individ din copilarie pana la batranetze, in cateva paragrafe intercalate cu descrierea unor vise pe care acesta le are in diferite faze ale vietzii. E interesanta tipografia textului, modul in care e blurata cerneala unor propozitzii pentru a sugera volatilitatea viselor.

Povestile slabe

Monkey and the Lady, de Neil Gaiman. Gaiman isi cam bate joc aici - o fabula superscurta cvasi-biblica despre o maimutza care creeaza lumea si femeia, iar femeia ii da umpic de furca.

*******************************

La bilantz, e o antologie cu 5 povestiri tari, 4 asa si-asa si doar una slaba, adica un contzinut mai mult decat onorabil pentru o carte-omagiu. Daca punem la socoteala si conditziile grafice deosebite, e o carte musai de avut in casa.

Autorii care m-au surprins placut: Maria Dahvana Headley dintre cei de care n-auzisem si Alastair Reynolds pe care-l stiam dar nu-mi placea.

Autorii care au confirmat buna reputatzie: Joe Hill, M. John Harrison, Catherynne Valente

Autorii care m-au dezamagit: Joe Lansdale si Neil Gaiman