Pedigree:
- Premiul Shirley Jackson, nominalizare World Fantasy pentru antologie
- nominalizare la Premiul Shirley Jackson pentru povestirea Sun Dogs (Laura Mauro)
Gata, s-a schimbat definitiv generatzia in literatura horror - antologiile importante ale genului din ultimii ani contzin 90% autori de care n-auzisem inainte. Stephen King, Dean Koontz, Anne Rice, Clive Barker etc. nu mai sunt mentzionatzi nici macar in prefetze, tinerii shacali simt oportunitatea de a-si cancela inaintashii (King e totushi activ in cinema/TV, dar parca cineva tot incearca sa-l repozitzioneze drept autor de literatura pentru copii).
Românii oricum au ratat cu totul o generatzie intreaga (poate chiar doua) de autori horror, sarind direct la cartzile-pastisha ajunse la noi intai ca filme/seriale (Twilight, True Blood). Scandalurile despre rasismul lui Lovecraft i-au mai inspirat pe editorii nostri sa-l reediteze si pe publicul nostru sa-l redescopere, Nemira se tzine in continuare cu dintzii de Stephen King, deci suntem stuck undeva in anii 90. Te si miri ca exista un scriitor ca Flavius Ardelean - desi am impresia ca si-a petrecut anii de formare prin alte partzi, caci la noi nici macar in cenaclurile SF nu sunt bine primitzi autorii ce cocheteaza cu literatura horror (or mai fi existand cenacluri? unde-s vremurile cand poetzii nihilisti ai Clujului ma chemau in parcari sa ne batem?).
Dintre toate geek-nishele despre care s-a scris pe blogul asta in cei 14 ani de existentza a sa, majoritatea au reusit sa penetreze cultural si acest popor "pragmatic" - benzile desenate, muzica experimentala, rockul de avangarda, jazzul, filmele underground etc. (avem evenimente dedicate si comunitatzi consistente pe toate aceste topice). Nu si literatura horror - posibil sa fie o problema cu imunitatea generala a românului la literatura si nu cu horrorul in mod special (pe partea de cinema/TV nu avem aceeasi reticentza, avem chiar doua festivaluri de film horror, chiar daca se merge la ele mai mult pentru bautura). Asa ca articole ca asta ar trebui sa le scriu in engleza ca sa nu vorbesc chiar in pustie.
Ceva s-a resetat brusc la nivel global, cam ca atunci cand Pitchfork au reorientat intr-o perioada foarte scurta trendurile si prioritatzile in muzica - pretinzand ca inainte de ei n-a existat nimic, reeducand publicul prin inventarea de noi etichete si noi chestii la care sa se uite ascultatorul (si, foarte important, publicand recenzii care imbina analiza cu contextualizarea). In literatura horror impactul respectiv a venit prin premiile Shirley Jackson care s-au separat de premiile traditzionale ale genului (Bram Stoker) definind o agenda literara noua ce a incurajat diverse forme de horror de nisha (feminism, LGBT, autori non-anglofoni). Astazi nishele respective (o vreme izolate sub eticheta vaga "weird fiction") incep sa aiba succes mainstream, in sincron cu schimbarile ideologice mondiale - printre premiantzii recentzi ai premiilor Shirley Jackson se numara Machado, Saunders, Ogawa, Iain Reid etc. plus catziva scriitori mai old school care au mirosit la timp schimbarea si au pledat in favoarea ei (Neil Gaiman). Nu in ultimul rand, a inceput lumea sa afle cine a fost Shirley Jackson - acel gen de revelatzie recurenta pe care românii o au o data la 15 ani cu Lovecraft. In acest rastimp, premiile Bram Stoker au ramas cam ca revista Rolling Stone, stindard al conservatorismului - premiile respective s-au pasat multa vreme intre Stephen King, Peter Straub si discipolii lor. In fine, anul asta cineva s-a sensibilizat si acolo: categoriile de fictziune au premiat autori de mai multe culori (Victor LaValle e bun), iar categoria non-fiction a inclus eseistica despre horrorul feminist, despre horrorul LGBT din American Horror Story si ceva despre rasism.
Dar sa nu uit despre ce vroiam sa scriu - antologia asta, Shadows and Tall Trees volumul 7 (recent a aparut si volumul 8) e unul din principalii vectori ai schimbarii de care vorbeam mai sus. Am mai scris recent despre o alta antologie similara de la aceeasi editura, Aickman's Heirs (unii autori de acolo apar si aici), aleasa tot din listele premiantzilor Shirley Jackson. Antologatorul Michael Kelly e de fapt patronul editurii canadiene Undertow, care deja de catziva ani e in avangarda acelei schimbari de generatzie - incepuse cu seria de antologii Year's Best Weird Fiction, recent a lansat si revista Weird Horror Magazine, insa toate chestiile astea pe care el pune eticheta "weird" de fapt circumscriu temele progresiste ale momentului - feminism, queer, diversitate etinica etc.; cu cateva amendamente: (1) diversitatea e pe bune si nu "selectiva" (intra si autori pakistanezi, japonezi, amerindieni etc.) si (2) barbatul alb heterosexual nu a fost inca interzis (spre deosebire de Premiile Hugo din SF, unde practic a devenit criteriu de neeligibilitate).
Ca si in cazul SF-ului, e in asta o sperantza de reabilitare a literaturii horror/fantastice (in fatza mainstreamului vazut ca vehicul al conservatorismului) si o sperantza de a se cuceri temele progresiste inainte ca mainstreamul sa le asimileze si sa lase nishele SF-F-H fara teme "relatable" (criteriu esentzial in critica pop-culture moderna, obscurizand orice criteriu estetic). Totusi daca premiile SF din ultimii ani mizeaza totul pe reeducarea cititorului in cheie sexo-marxista, acest weird fiction ramane inca preocupat de calitatea literara - nu avem genul de pretexte fantasy in care protagonistul calatoreste in timp ca sa-si certe parintzii ca nu l-au lasat sa-si schimbe sexul.
Nu stiu daca o sa traiesc sa vad si in limba romana autorii din aceasta generatzie - la noi inca nu s-au tradus nici cei din generatzia precedenta (Lansdale abia se traduce cu proza sa politzista). Daca in volumul omagiu lui Aickman majoritatea numelor mi-erau complet straine, acu incep macar sa le recunosc pe acelea care revin cu regularitate in aceste antologii. E sesizabil si ca generatzia asta de horroristi sunt oameni cu background academic ori din industrii creative (jocuri video, publicitate) - o diferentza esentziala fatza de generatzia lui Stephen King care erau disperatzi sa poata trai din scris, scriau predominant romane groase si croisera un horror americano-centric gandit din start pentru a fi ecranizat. In schimb acestor doomiishti nu pare sa le pese de astfel de criterii (si totusi Iain Reid, ori tipu cu Lovecraft Country, au reusit rapid sa ajunga pe ecrane!).
Revenind strict la cuprinsul acestui volum, s-au strecurat totusi catziva "clasici" - in sensu de autori trecutzi de 50 de ani. Adica selectzia nu e la fel de age-istă ca in Aickman's Heirs, poate si din cauza ca editorul Michael Kelly e ceva mai batran decat Strantzas si a cerut contributzii si de la colegii sai de generatzie. In consecintza cuprinsul nu e chiar 90% nume necunoscute, ci undeva la 60-70%. Cineva care a urmarit toate volumele seriei probabil va recunoaste mai multzi decat mine, caci e clar ca in jurul editurii Undertow s-a format un fel de clica.
Ca de obicei impart contributziile incepand cu favoritele mele:
Povestile tari (4-5 stele)
The swimming pool party, de Robert Shearman. Unul dintre "clasici", o prezentza obishnuita in antologiile weird - am aflat de autor pe cand era scenarist la Dr. Who iar dupa ce a inceput sa publice literatura i-am cumparat toate cartzile (are si un Best Of care e un bun shortcut prin opera sa). Proza asta e la inaltzime (printre cele mai bune ale sale), despre o mama divortzata care isi urashte copilul pentru ca e prea bleg si seamana prea tare cu tatal de care ea divortzase. Nu pot intra in detaliile fantasy ale povestii fara sa dau spoilere, dar e una din cele mai tari nuvele pe care le-am citit in ultimii ani.
Root-light, de Michael Wehunt. A doua proza pe care o citesc de la Wehunt. Prima fusese (in Aickman's Heirs) despre un pensionar vaduv gay care se transforma intr-o lebada. Asta e despre un pensionar vaduv gay cu cancer care se cazeaza la o pensiune ce ofera servicii de eutanasiere. Anul trecut, volumul de debut al autorului a fost un highlight al literaturii queer-horror. Scriitura lirica, foarte frumoasa, foarte depresiva.
Root-light, de Michael Wehunt. A doua proza pe care o citesc de la Wehunt. Prima fusese (in Aickman's Heirs) despre un pensionar vaduv gay care se transforma intr-o lebada. Asta e despre un pensionar vaduv gay cu cancer care se cazeaza la o pensiune ce ofera servicii de eutanasiere. Anul trecut, volumul de debut al autorului a fost un highlight al literaturii queer-horror. Scriitura lirica, foarte frumoasa, foarte depresiva.
Line of sight, de Brian Evenson. Alt "clasic" si o prezentza regulata in antologiile weird, de fapt unul din autorii mei favoritzi, mostra sa de aici e o ilustrare perfecta a notziunii clasice de weird fiction, ceva la jumatatea drumului intre Borges si Lovecraft: Un regizor isi analizeaza propriul film in camera de montaj si remarca ca privirile unuia dintre actori ies in mod suparator de pe nivelul la care trebuiau sa fie in raport cu ceilaltzi actori, conducand la niste concluzii destul de creepy.
Everything beautiful is terrifying, de M. Rickert. Alta autoare mare a genului, cu o poveste criptica. O femeie e nevoita sa traiasca cu faptul ca s-a realizat un film pe baza unor evenimente traumatizante din copilaria ei, iar satul in care traieste e vizitat de fani ai filmului care tot vor sa afle mai multe si o impiedica sa-si depaseasca trauma.
Shell baby, de V. H. Leslie. Un post-Lovecraft feminist, despre o femeie single care se retrage sa traiasca singura la tzara unde ingrijeste o fiintza tentaculara pe care o trateaza ca pe propriul copil pe care nu l-a avut niciodata. Autoarea, profa de engleza, a fost finalista la o gramada de premii cu volumul de debut de acu 5 ani.
Curb day, de Rebecca Kuder. Distopie a consumerismului in care fiecare cetatzean e obligat de autoritatzi sa-si arunce toate lucrurile din casa o data la 3 ani ca sa cumpere altele noi, sa "sustzina economia" vorba PNL-ului.
We can walk it off come the morning, de Malcolm Devlin. Niste tineri intarziatzi (late 30s) incearca sa se mai distreze o ultima data inainte sa isi asume responsabilitatzi adulte (copii, casatorie etc.) Hotarasc ei sa se duca pe niste coclauri irlandeze iar doi dintre ei se ratacesc printr-o ceatza cumplita. Nu se intampla mare lucru, dar o recomand calduros pentru tehnica literara ("show, don't tell"), autorul reusind sa sugereze caracterul si gandurile personajelor strict prin dialoguri. Devlin e inca unul din autorii de care am aflat din antologia Aickman's Heirs.
The cenacle, de Robert Levy. O vaduva refuza sa plece din cimitirul in care si-a ingropat barbatul. Intr-o cripta gaseste si alte vaduve care au decis sa se stabileasca acolo. Poveste weird si trista, despre vaduvie, cu un touch evreiesc (autorul insista foarte mult pe asta).
The water kings, de Manish Melvani. Autorul e un publicitar din Singapore care spune povestea unui magnat singaporez bantuit de fantomele angajatzilor care au murit muncind pentru el. Interesante dialoguri scrise intr-o engleza vag stricata (un cvasi-pigeon-English). Editorul e cunoscut pentru efortul de a sapa dupa autori de origine asiatica pe care incearca sa-i lanseze in occident.
Erased, de Steve Rasnic Tem. Poveste emotzionanta si intima, dat fiind ca autorul a ramas recent vaduv (dupa disparitzia scriitoarei Melanie Tem) iar ceea ce scrie de o vreme incoace se bazeaza pe experientzele personale. Protagonistii sunt doi vaduvi batrani - unul sufera de dementza si mintea i se dezintegreaza in timp ce vorbeste; al doilea suferind de hoarding, nu mai incape in propria casa din pricina gramezilor de obiecte si cartzi inutile pe care le-a refuza sa le arunce. Nu e nimic fantastic in poveste, senzatzia de weird e in modul in care cei doi protagonisti percep dezintegrarea realitatzii.
The voice of the people, de Alison Moore. O gagica observa porumbei apatici care traverseaza shoseaua, lipsitzi de instinct de conservare, fara reactzie la apropierea mashinilor. Dupa o vreme ea insashi incepe sa ignore claxoanele si se comporta la fel de apatic. Pare un episod de Twilight Zone clasic.
Shell baby, de V. H. Leslie. Un post-Lovecraft feminist, despre o femeie single care se retrage sa traiasca singura la tzara unde ingrijeste o fiintza tentaculara pe care o trateaza ca pe propriul copil pe care nu l-a avut niciodata. Autoarea, profa de engleza, a fost finalista la o gramada de premii cu volumul de debut de acu 5 ani.
Curb day, de Rebecca Kuder. Distopie a consumerismului in care fiecare cetatzean e obligat de autoritatzi sa-si arunce toate lucrurile din casa o data la 3 ani ca sa cumpere altele noi, sa "sustzina economia" vorba PNL-ului.
Sun dogs, de Laura Mauro (finalista Shirley Jackson pentru povestire). Queer-horror despre doua lesbiene-varcolaci care traiesc singure in desert si se transforma noaptea in shacali (sau coiotzi sau ce traiau pe acolo). Foarte cinematica povestea, incarcata de imagini puternice dar cam searbada ca actziune. Autoarea a debutat recent cu volum propriu tot la editura Undertow iar anul asta s-a vorbit mult despre ea.
We can walk it off come the morning, de Malcolm Devlin. Niste tineri intarziatzi (late 30s) incearca sa se mai distreze o ultima data inainte sa isi asume responsabilitatzi adulte (copii, casatorie etc.) Hotarasc ei sa se duca pe niste coclauri irlandeze iar doi dintre ei se ratacesc printr-o ceatza cumplita. Nu se intampla mare lucru, dar o recomand calduros pentru tehnica literara ("show, don't tell"), autorul reusind sa sugereze caracterul si gandurile personajelor strict prin dialoguri. Devlin e inca unul din autorii de care am aflat din antologia Aickman's Heirs.
Povestile ok (3 stele)
The cenacle, de Robert Levy. O vaduva refuza sa plece din cimitirul in care si-a ingropat barbatul. Intr-o cripta gaseste si alte vaduve care au decis sa se stabileasca acolo. Poveste weird si trista, despre vaduvie, cu un touch evreiesc (autorul insista foarte mult pe asta).
The water kings, de Manish Melvani. Autorul e un publicitar din Singapore care spune povestea unui magnat singaporez bantuit de fantomele angajatzilor care au murit muncind pentru el. Interesante dialoguri scrise intr-o engleza vag stricata (un cvasi-pigeon-English). Editorul e cunoscut pentru efortul de a sapa dupa autori de origine asiatica pe care incearca sa-i lanseze in occident.
Erased, de Steve Rasnic Tem. Poveste emotzionanta si intima, dat fiind ca autorul a ramas recent vaduv (dupa disparitzia scriitoarei Melanie Tem) iar ceea ce scrie de o vreme incoace se bazeaza pe experientzele personale. Protagonistii sunt doi vaduvi batrani - unul sufera de dementza si mintea i se dezintegreaza in timp ce vorbeste; al doilea suferind de hoarding, nu mai incape in propria casa din pricina gramezilor de obiecte si cartzi inutile pe care le-a refuza sa le arunce. Nu e nimic fantastic in poveste, senzatzia de weird e in modul in care cei doi protagonisti percep dezintegrarea realitatzii.
The voice of the people, de Alison Moore. O gagica observa porumbei apatici care traverseaza shoseaua, lipsitzi de instinct de conservare, fara reactzie la apropierea mashinilor. Dupa o vreme ea insashi incepe sa ignore claxoanele si se comporta la fel de apatic. Pare un episod de Twilight Zone clasic.
Slimikins, de Charles Wilkinson. Un psiholog de copii isi aminteste vremurile in care era profesor si si-a pierdut jobul din cauza ca l-a pus pe un copil scutit de educatzie fizica sa dea prea multe ture de teren.
In the tall grass, de Simon Strantzas. Strantzas e unul din liderii generatziei horror de care vorbim aici (e cel care a antologat suspomenitul volum Aickman's Heirs), insa ca scriitor il gasesc mediocru si cam clasicist. Povestea lui e despre un baietzel care sufera de sindromul "omului copac" - o boala reala care face sa-tzi creasca pe maini si pe cap niste negi imenshi ce pot lua forma scoartzei de copac.
The closure, de Conrad Williams. Un gagiu se plimba prin liceul pe care l-a terminat cu 20 de ani in urma, fiind bantuit de evenimente si experientze din tineretze. Povestea e incarcata de experientza/emotziile revizitarii unui loc care candva tzi-a marcat viatza, iar apoi ai uitat de el, chestie cu care va rezona oricine isi viziteaza liceul dupa multzi ani. Autorul e cam din garda veche (nouazecist britanic), il stiam doar ca antologator (vezi antologia Gutshot).
Povestile slabe (1-2 stele)
The attempt, de Rosalie Parker. Poveste aickmanista, adica extrem de ambigua si deschisa la interpretari, despre o fetitza care isi pune in cap sa traverseze un lac inghetzat imens dar ajunge sa se rataceasca. Autoarea e patroana editurii Tartarus Press, unul din cei mai respectatzi publisheri "pentru colectzionari".
The triplets, de Harmony Neal. Trei femei dau nastere deodata la trei fetitze. Fiecare femeie angajeaza cate o bona, insa cele 3 bone se stiu intre ele si pun la cale ceva magie neagra cu fetitzele respective. Fantasy feminist/anticapitalist dar se chinuie cam tare sa fie interesant.
Engines of the ocean, de Christopher Slatsky. O gagica trista reviziteaza casa parinteasca, care e bantuita de fantoma tatalui demult decedat. Ghost story foarte banal.
***********************************************************
Bilantzul e cam asa: 8 proze tari, 8 asa si-asa, 3 slabe deci pe ansamblu o antologie solida. M-a incurajat sa iau si urmatorul volum, aparut anul asta (probabil seria asta va inlocui definitiv seria Year's Best Weird Fiction de la aceeasi editura, cu acelasi antologator, dar care n-a mai aparut din 2018).
Autorii tineri pe care i-am descoperit cu ocazia asta (sau cu maxim o proza inainte, dar au reconfirmat aici cu contributzii puternice) sunt Michael Wehunt, Malcolm Devlin, V. H. Leslie. Totzi trei au lansat in ultimii trei ani volume de debut foarte bine primite.
Autorii ceva mai clasici care si-au confirmat buna reputatzie si n-ar trebui sa lipseasca din casa niciunui consumator de literatura: Brian Evenson, Robert Shearman, M. Rickert
Autori de la care aveam asteptari si m-au dezamagit (au in comun faptul ca pe totzi ii stiam drept editori): Rosalie Parker, Conrad Williams, Simon Strantzas. Rareori editorii sunt si scriitori buni, chestie confirmata si aici.
No comments:
Post a Comment