Finally, niste filme bune de sarbatori.
The Death of Dick Long
(regizat de Daniel Scheinert, autorul lui Swiss Army Man)
Mi-a rupt sufletu, la sfarsit am plans.
Cine a vazut Swiss Army Man (ala cu Paul Dano carand dupa el cadavrul lui Harry Potter) stie cat de weird sunt filmele lui Scheinert si va sti sa se apropie cu prudentza de acest titlu (avertisment ostentativ sugerat si de afishul de mai sus).
Asta nu e la fel de weird/suprarealist ca pomenitul film, de fapt are chiar ceva legaturi cu un dubios caz real - despre care nu pot da detalii fara sa dau spoilere. Pentru efect maxim The Death of Dick Long trebe vazut pe incredere, fara a citi despre el.
Asa ca o sa dau doar un indiciu despre frameul general - e un fel de bromance in spiritul The Hangover, cu rednecksi care beau si se distreaza si s-au uitat cam mult la filmele Jackass. Unul dintre ei moare (in prima scena si in titlul filmului) iar amicii lui se straduie sa spele putina. Toate personajele sunt complet tampite si iau doar decizii stupide - ar fi putut iesi un sezon mishto de Fargo din povestea asta, caci cam in directzia aia bate stilistic si ca tipologie de personaje.
**************************************************************
Fighting with My Family
(regizat de Stephen Merchant, colegu lui Ricky Gervais)
Alta poveste absurda care devine si mai absurda cand realizezi ca e adevarata (despre asta s-a facut si un documentar; de fapt si despre ala de sus, dar mai indirect). E despre ascensiunea jucatoarei de wrestling feminin Paige - pana recent nu stiusem ca exista varianta feminina la "sportu" asta). Eroina e jucata de superba Florence Pugh din Midsommar/Little Women, doar ca aici intr-o versiune bruneta-goth (care-i vine la fel de bine).
Filmul e realizat de Stephen Merchant (acolitul lui Ricky Gervais) deci promite absurditate inca din lista oamenilor implicatzi. Nu stiu daca existau actori mai potrivitzi pentru ce e aici: tatal si mama eroinei sunt Nick Frost (Shaun of the Dead) si Cersei din Game of Thrones, un cuplu de junkies englezi care au reusit sa se lase de droguri dedicandu-si viatza wrestlingului, intr-un orash englez unde nimanui nu-i pasa de "sportul" respectiv. Cumva reusesc ei sa-l convinga pe Vince Vaughn care avea drum prin Londra ca fiica lor are dreptul la o shansa in liga feminina americana, care e populata de top modele ratate si mânată de o viziune dubioasa asupra feminismului. Pe net se gasesc materiale si cu versiunile reale ale personajelor, ceea ce face filmul si mai funny.
N-a reusit sa ma convinga ca wrestlingul e mai mult decat un circ sinistru pentru un public sinistru, dar e teribil de amuzant iar Florence Pugh e cea mai tare din parcare.
***************************************************
Under a Silver Lake
(regizat de David Robert Mitchell, autorul lui It Follows)
Foarte dragutza combinatzie de Big Lebowsky, Inherent Vice si Mullholand Drive umpic dumbed down pentru generatzia mileniala, populata preponderent cu hipsteri si geekshi bantuitzi de teorii ale conspiratziilor intr-un L.A. sufocat de apropriere culturala si referintze pop culture.
Andrew Garfield (ex-Spiderman, reusind inca sa para adolescent la 40 de ani) joaca un tinerel fara bani de chirie caruia ii baga unu in cap ca referintzele pop-culture si sloganurile care ne inconjoara sunt de fapt mesaje codificate ale elitei oculte de la Hollywood. La televizor apar stiri despre disparitzia unui elitist din acela (gen Epstein), in viatza reala gagica ii da papucii eroului, alta dispare fara urme si cumva protagonistul compune din toate aceste evenimente o teorie a conspiratziei pe care o urmareste pana in panzele albe, printr-un sir de evenimente amuzante condimentate cu personaje pitoresti.
E mai usor de urmarit decat Inherent Vice, nu chiar la fel de amuzant ca Big Lebowsky, dar regizorul a tzinut neaparat sa se pozitzioneze undeva intre cele doua filme. Unii critici au vazut in asta o arogantza si l-au cam distrus in recenzii, insa filmul nu e doar ambitzios, e si foarte entertaining si dupa mine mult mai bun decat horrorul hipsteresc It Follows pentru care autorul era aplaudat acu catziva ani.
*******************************************************
The Vanishing
(regizat de Kristoffer Nyholm, autorul serialului Taboo)
Cel mai bun rol din cariera lui Gerard Butler, sub bagheta regizorului danez cunoscut pentru serialele Taboo si The Killing. Un factor important e ca Butler joaca in sfarshit un rol de scotzian de acasa de la el, vorbind si purtandu-se ca la el acasa, cu accentul sau nativ, imbracat in pulover facut de mă-sa, alaturi de altzi scotzieni vero care-i impartasesc pasiunea pentru alcool. Si chiar canta la un momendat un cantecel mishto, pana la un punct filmul e un tribut adus alcoolismului. Mai sunt niste actori danezi jucand roluri de norvegieni dar nu cred ca supara pe nimeni asta.
Unii o sa-l compare cu Lighthouse pentru ca e cam acelasi setting, insa a aparut mai devreme, e alt stil, alta miza. Povestea se bazeaza pe faptul adevarat ca in 1900 un grup de 3 inshi care se ocupau cu mentenantza farului din Insulele Hebride au disparut. Filmul asta umple misterul cu propria explicatzie, care nu stiu cata legatura are cu realitatea dar e o piesa de teatru foarte bine pusa in scena.
Cei 3 sunt Gerard Butler, un batran vaduv plin de regrete si un ucenic mucos cam twitchy. Intr-o buna zi farului incep sa-i dea tarcoale niste barci norvegiene, ceea ce declansheaza evenimentele ce duc la disparitzia indicata de titlu. Nu e atat important ce se intampla, cat atmosfera si framantul psihologic al personajelor, toate caractere puternice jucate de actori intenshi.
**************************************************
Dogman
(regizat de Matteo Garrone, autorul lui Gomorra)
Regizorul superstar al Italiei Matteo Garrone (Gomorra, Pinocchio) a facut inca un film care nu seamana deloc cu restu ale sale. E o poveste adevarata care la origini era un horror sangeros, insa in varianta lui Garrone e reformatat intr-o drama de violentza redusa. In anii 80, niste cocainomani din Roma au generat un conflict care a dus la fapte unspeakable care au ramas in istoria interlopa a orasului. Personajul principal e un frizer de caini care incearca sa aiba o viatza normala in cartierul interlop, incercand sa se comporte cat mai servil - de aici si porecla de om-caine caci are o mimica canina, lasa impresia ca mereu da din coada si se slugareste (rolul i-a si adus actorului Marcello Fonte premiul de la Cannes).
In acelasi an, tot in Italia (cu chiar acelasi producator) s-a mai facut un film bazat pe exact aceleasi evenimente. Celalalt film e intitulat Rabbia Furiosa si exploateaza momentele sangeroase ale povestii, aproape de torture porn - l-am vazut in programul Festivalului Dracula de la Brasov si e interesant de analizat in paralel cele doua forme ale povestii (vezi si versiunea oficiala din wikipedia).
In schimb acest Dogman e surprinzator de light, mizand pe poezie sociala si pe rolul superb al actorului principal (neprofesionist), cu momentele violente reduse la strictul necesar. Dintre cele doua filme Dogman e mai puternic si mai artistic in timp ce Rabbia Furiosa arata ca o drama romaneasca de Ferentari cu ceva horror (regizat de veteranul industriei FX horror italiene Sergio Stivaletti).
**************************************************************
The Guilty
(regizat de Gustav Moller, debutant danez)
Daca va intrebatzi de ce pe toate posterele si pozele din film apare doar mecla individului asta, e pentru ca asta e tot ce vedem in acest film. Restul personajelor se aud doar la telefon, eventual mai e cate unu care baga capu pe usha sa-l intrebe pe protagonist daca totu e ok. In mod normal dezaprob filmele astea care ar putea fi bine mersi audiobook sau teatru radiofonic fara sa se piarda nimic, insa am un soft spot pentru thrillerele nordice. In plus filmul asta a luat premiul publicului la TIFF.
Poate va mai amintitzi de acu 10 ani filmu Buried, in care totul se intampla intr-un sicriu in care-l inchisesera pe unu; sau, ceva mai demult, Phone Booth in care totul se intampla intr-o cabina telefonica. Ori The Call cu Halle Berry care e mai aproape de ce se intampla aici - cam ala e gimmicku si in The Guilty insa e mai minimalist, tot filmul fiind concentrat pe chipul sau mainile personajului care incearca sa rezolve o crima vorbind la telefon cu personajele implicate. E mai cool decat filmele mentzionate datorita scenariului foarte eficient ritmat si a modului in care filmul e compus aproape exclusiv din expresiile faciale ale protagonistului.
Eroul lucreaza in call center la Urgentze si primeste un telefon criptic de la o gagica care sugereaza ca ar fi fost rapita insa nu poate vorbi foarte pe shleau. Militzianu trebuie sa rezolve cazul prin telefon, asta in conditziile in care ii mai stau in cale si diverse proceduri birocratice. Partzial filmu e despre cum proceduri lipsite de noima stau in calea salvarii vietzilor de oameni; apoi devine despre altceva.
Va avea la anu parte de un remake american cu Jake Gyllenhaal.
No comments:
Post a Comment