Daniel isn't Real
(regizat de Adam Egypt Mortimer, tanar ambitzios)
Unul din hiturile festivalurilor horror de anu trecut, a aparut intr-un tarziu si online.
Se cam simte lipsa de buget, dar si pasiunea celor implicatzi in acest film - a regizorului, si a celor 2 actori principali care vor neaparat sa fie bagatzi in seama: unu e fiul lui Arnold (Patrick Schwarzenegger), al doilea e fiul lui Tim Robbins (Miles Robbins). Ei stiu ca noi stim cine-s tatzii lor si intr-un fel se folosesc de asta, dandu-se la intrecere sa domine fiecare scena.
Unii zic ca filmul e un Fight Club for the Instagram generation si cu asta incearca sa reduca filmul la un pattern banal - insa faptul ca personajul principal are schizofrenie si un prieten imaginar nu e poanta filmului, ci o chestie pe care o aflam in primele 5 minute (si din titlu). Iar miza nu e vreo critica anarhista sau de social media, ci filmul asta chiar e despre mental illness - uneori e intr-un mod apasator, cu cateva scene horror excelente, non-generice, alcatuite ingenios cu resurse minime si cu referintze culte mishto (de la Jung la Clive Barker si Hieronymous Bosch).
Chiar mi-a placut de baietzii astia, inclusiv de scriitorul pe al carui roman se bazeaza filmul, un anume Brian DeLeeuw care scrie chestii weird - a mai facut scenariul recent la Paradise Hills de care scrisesem tot toamna asta (alt film care din afish pare ceva pentru Instagram generation, dar e mult mai mult de atat).
*********************************************************
Await Further Instructions
(regizat de Johnny Kevorkian, autorul lui The Disappeared)
Alt horror de inceput de cariera in care autorul risca totul, arunca cu toate la spectator. Si totodata de final de cariera, caci regizoru a murit recent, posibil ca stia ca urmeaza sa moara cand a facut chestia asta. Prima jumatate de ora e cam anosta, dar pana la capat se deda exact la genu de excese pe care regizorii si le permit doar in primele 1-2 filme (sau in ultimu cum e cazu aici). Pompeaza cu referintze la Videodrome, Lovecraft, trilogia Cube, Dr. Who chiar si la pandemie (desi tzin minte ca filmul s-a lansat anu trecut).
Totul se petrece in casa unei familii care se aduna cu mic cu mare sa serbeze impreuna Craciunul, insa peste noapte se trezesc complet sechestratzi - geamurile acoperite cu o substantza neagra, usha carantinata din exterior, un veritabil coshmar COVID. Singurul contact cu exteriorul ramane televizorul, care tot afiseaza instructziuni: care ce sa manance, cand sa bea apa si cand nu, care in ce camera sa doarma si cand sa sa se injecteze cu niste vaccinuri dubioase.
E despre cum ne spala pe creier televizorul si cum informatzia afishata pe un ecran (fara autor clar) e mereu mai credibila decat cea pe care o auzi in carne si oase. Cam ce s-a intamplat si cu blogu asta, care a avut cel mai mare succes cand nu ma cunostea nimeni si lumea avea senzatzia ca postarile sunt lasate de zei. Acuma e "blogu lu ăla". Cam asa si cu filmu asta, pana la urma e un conflict intre aia care vor sa rupa vraja si aia care vor sa o conserve.
****************************************************
Why Don't You Just Die
(regizat de Kirill Sokolov, debutant rus)
Sitcom rusesc ultraviolent inspirat de excesele cinematografice sud-coreene; si poate ceva din Guy Ritchie, prin scenariul bazat pe incurcaturi si neintzelegeri. Filmul se termina intr-o balta de sange in cel mai propriu sens al expresiei. Chiar o baltoaca.
Incepe cu un tanar rusnac inarmat cu un ciocan, care se duce in vizita la socru-sau sa-i dea cu ciocanu in cap. Socru il invita la masa prefacandu-se ca nu vede ciocanu si il ia pe nepregatite aruncandu-i un televizor in cap la ginere. Soacra se ofera sa faca un ceai, dar cand afla motivul vizitei decide sa se spanzure. S.a.m.d., povestea e organizata ca o piesa de teatru de o violentza absurda, desfasurata intr-o camera, o bucatarie si o baie, plus niste flashbackuri pentru a explica motivatziile gesturilor violente.
Regizorul tanar ii mai invoca pe Tarantino si Takashi Miike, deci e vorba de un debutant care se straduie sa-si imite idolii. In buna masura reuseste, insa idolii respectivi se ocupa cu altfel de filme de ceva vreme incoace. E cam simplist dar ocazional haios si horific, cu conditzia sa nu suferi de rusofobie. Am intzeles ca sunt oameni care nu se mai pot uita la filme rusesti de teama ca incearca Putin sa-i spele pe creier.
***********************************************************
Possum
(regizat de Matthew Holness, actor BBC, apare si prin serialele lui Ricky Gervais)
Mi-ar fi placut mai mult filmul asta daca n-as fi vazut Spider-ul lui Cronenberg, care aici e... copiat, omagiat, nu-mi dau seama, dar am gasit asemanarile deranjante.
Exact ca acolo, povestea e spusa din perspectiva unui protagonist unreliable, un schizofrenic in parpalac care nu stim cat halucineaza, cat isi aminteste de-adevarat, iar in interactziunile cu altzi oameni se comporta superweird si nimeni nu vorbeste serios cu el. Mai putzin cu un mosh care e si ala superweird si spune chestii din care nu se intzelege nimic (pana la final, cand se incurajeaza o revizionare a filmului pentru a urmari niste indicii).
Protagonistul cara mereu dupa el un geamantan in care tzine un paianjen cu cap de om, iar peste asta mai baga un voice-over care recita versuri creepy. Cea mai mare parte din film se petrece cu tipu asta carandu-si geamantanu pe coclauri. Eraserhead-ul lui Lynch e o alta influentza vizibila aici, dar personaju si poanta de la final seamana mult prea tare cu Spider. Cine n-a apucat sa vada filmu ala se va bucura mai mult de asta. In fine, si actoru e destul de misto (il jucase pe Ian Curtis acu ceva ani in 24 Hours Party People).
*********************************************************
Driven
(regizat de Glenn Payne, standup comediant si autor de scurt-metraje)
Desi a fost distribuit pe la festivaluri horror, horrorul e mentzionat doar in dialoguri caci altfel filmul e o comedie minimalista - de la un capat la altul totul se petrece intr-un automobil, in care cele doua personaje se mai muta de pe un scaun pe altul (uneori mai pleaca din mashina sa faca rost de una alta).
Protagonista e o lesbiana cu ambitzii de comediant standup care da mereu dume, dar pana una alta e nevoita sa traiasca din shoferit la Uber ca industria de standup comedy nu apreciaza umorul femeiesc. Al doilea personaj e un vanator de demoni care ii solicita serviciul pe parcursul unei noptzi tensionate, in care el incearca sa o convinga ca demonii exista in timp ce ea incearca sa-l convinga ca femeile funny exista. Tot filmul e un dialog luuuuuuuuuuung intre cele doua personaje, sub pretextul ca tipa trebuie sa-l duca pe vanatorul de demoni la diverse locatzii unde acesta trebuie sa faca niste vraji.
Tipa e simpatica si haioasa, el mai putzin, dar filmul isi atinge scopul, de a oferi o alternativa cu pretext de horror la acele filme in care totul se intampla intr-o garsoniera unde doua personaje sporovaiesc cap-coada.
********************************************
Dreamland
(regizat de Bruce MacDonald, autorul lui Pontypool)
Scriitorul de weird fiction Tony Burgess, dimpreuna cu regizorul canadian si cu actorul Stephen McHattie (Watchmen), ne-au dat acu vreo 10 ani excelentul Pontypool despre o molima zombie transmisa prin cuvinte (inspirata de vorba lui William Burroughs Language is a virus).
Recent cei trei s-au reunit pentru dubioshenia asta care are sub 5 pe IMDB. Nu e insa un film de incepatori nepriceputzi, ci un film ultraweird care nu si-a gasit inca publicul tzinta, sau publicul tzinta nu a gasit inca filmul (mai e un film cu acelasi titlu aparut in acelasi an, posibil ca lumea s-a mai incurcat cand a dat notele - in general oamenii care dau note de 1-2 pe IMDB nu prea au capacitate de concentrare).
Henry Rollins (rocker, activist, standup comedian) poarta frac pentru prima data in viatza, in rolul unui mafiot al carui business e sa faca rost de copii pentru un vampir pedofil (islandezul Lemarquis din Noi Albinoi/Touch Me Not) - posibil ca si acest subiect sa fi contribuit la nota scazuta de pe IMDB, caci mai nou notele la filme se dau in functzie de cat de cancelabil e subiectul filmului. Juliette Lewis, pe care n-am mai vazut-o de 25 de ani intr-un film, ii organizeaza vampirului o petrecere la care muzica e cantata de un trompetist dopat cu heroina jucat de McHattie; care in paralel mai joaca un rol, sub pretextul ca atunci cand e pe heroina poate fi in doua locuri deodata - deci weird-factorul filmului e destul de sus, are si ceva influentze Twin Peaks (Lynch ar fi putut face filmul asta si toata lumea l-ar fi considerat genial).
In fine, e un film despre care istoria va dovedi ca a fost neintzeles la data aparitziei. E genu de film pentru care ma duc la festivaluri horror, de care altundeva nu prea ai sanse sa auzi.
1 comment:
Man, râdem, glumim, da' topul muzical când apare?
Post a Comment