British Invasion si Peter Crowther

Nu mai e demult un secret ca toate lucrurile bune din cultura populara s-au inventat in Anglia. Muzica punk, rock, metal, electro, literatura politista, SF, fantasy, horror, porneciurile, banda desenata desteapta, fotbalul, Shakespeare, ce mai, UK e leaganul civilizatziei. In ciuda acestui fapt americanii (si francezii, si prin intermediul lor, si noi) ignora inca cu succes impactul britanic in literatura fantastica, asa ca din cand in cand se cuvine o redresare a situatziei.

Editura britanica PS Publishing e una din cele mai apreciate (si scumpe) de pe planeta, producand cartzi deosebit de aratoase la pretzuri nasoale, batand spre suta de lire. Sheful e un anume Peter Crowther (vezi poza), fost scriitor, azi editor care a facut eforturi laudabile nu doar in a crea una din cele mai luxoase edituri de SFFH (editii limitate de sub 500 de exemplare, cu autografe si o hartie foarte placuta), ci si de a reusi sa promoveze literatura britanica de gen. Una din realizarile sale de seama e revista Postscripts, aparuta de 4 ori pe an care de fapt numai revista nu e - apare in format hardcover cu autograf, are contzinut de antologie si ocazional numere speciale extrem de scumpe (aniversare sau dedicate unor autori britanici). Printre altele, PS Publishing si revista Postscripts au asigurat debutul si promovarea lui Joe Hill, pe atunci considerat tanara sperantza a horrorului britanic, ulterior deconspirat ca fiind fiul lui Stephen King, care nici macar nu e britanic.

Acuma sa revin, caci despre altceva vroiam sa vorbesc, si anume despre nuvele. PS Publishing e una din editurile care a promovat cultul nuvelelor de colectzie, publicate in volume de sine statatoare, subtziri (pana in 100 de pagini) si luxoase. E vorba de editzii adresate strict snobilor, la pretzuri de 20-30 lire nuvela, in conditiziile in care le potzi gasi si publicate prin reviste, la pretzuri de 2 dolari revista sau (mai rar) in antologii paperback de 10-15 dolari. Mai nasol e ca revistele alea nu prea ajung pe la noi, ca multe din nuvelele PS nu prea se gasesc in alte editzii si ca atunci cand se termina stocul pretzurile escaladeaza la nivele incomprehensibile.

Tot scormonindu-mi mintea despre cum as putea citi si eu bijuteriile astea, am descoperit minunata colectzie de 5 antologii (x4 nuvele bucata), editate taman de patronul PS, Peter Crowther, la pretzuri accesibile (atat in paperback cat si in hardcover cu autograf). Scopul colectziei a fost de a aduce nuvelele deluxe de la PS la nivelul buzunarelor poporului, pastrand totodata un nivel inalt al productziei si asigurand obiectivul de promovare a autorilor britanici*. Mi se pare foarte reusita si selectzia, precum si ideea dupa care au fost grupate nuvelele:

• Un volum de istorii alternative: e vorba de Foursight (volumul meu favorit din colectzie) cuprinzand 3 nuvele premiate pe care le-am cautat mult si bine: Andy Warhol's Dracula, a lui Kim Newman, conectata cu superba trilogie Anno Dracula a celui pe care il consider cel mai reusit epigon al lui Terry Pratchett; a doua e Vaccinator a lui Michael Marshall Smith, un autor foarte apreciat dar din pacate greu accesibil datorita incapatzanarii de a-si publica cea mai mare parte a operei in editzii de lux; a treia e Leningrad Nights a lui Graham Joyce, o alta vedeta britanica care abia in ultima vreme a intrat in atentzia editurilor americane; la astia se mai adauga un tip de care nu auzisem pana acum, James Lovegrove;
• Un volum de urban fantasy: e vorba de Cities, cu contributzii de la China Mieville (The Tain), Paul di Fillippo (cea mai premiata nuvela a sa, A Year in the Linear City), Michael Moorcock (Firing the Cathedral) si Geoff Ryman (VAO)
• Un volum de horror: Fourbodings, cu nuvele ale lui Tim Lebbon (So Long Gerry), Simon Clark (Langthwaite Road), Terry Lamsley (In the Garden, where Belladonna Grows) si Mark Morris (Stumps)
  
• Un volum de space opera: Infinities, cu nuvele de Alastair Reynolds (Diamond Dogs, tradusa si la noi la Nemira), Ken McLeod (The Human Front), Eric Brown (A Writer's Life) si un anume Adam Roberts (Park Polar)
  
• Un volum de hard SF: Futures, cu nuvele de Ian McDonald (Tendeleo's Story), Peter Hamilton (Watching Trees Grow), Stephen Baxter (Reality Dust) si Paul McAuley (Making History).
  

Pentru cine vrea sa incerce marea cu degetul, adresez o recomandare calduroasa pentru Foursight, iar pe locul 2 ar veni Cities.

Si daca tot e vorba de britanici, Cemetery Dance a scos recent frumoasa antologie British Invasion, o culegere de proza horror britanica foarte bine venita. Prefatza volumului demonstreaza clar ca horrorul modern a fost inventat in Anglia si ca a sosit momentul unei noi invazii britanice care sa puna capat epocii subjugate autoritatzii lui Stephen King. Printre contributorii antologiei se numara Ramsey Campbell, Mark Morris, patronul Peter Crowther, Kealan Patrick Burke, Kim Newman, dar si catziva tineri care abia au inceput sa scoata capul pe la premiile British (SF si F). O excelenta ocazie pentru revelatzii literare.

Ori daca n-avetzi chef sa cititzi cartzile astea, retzinetzi macar o idee: SUA nu e decat o colonie britanica.

P.S. Pana la finele anului 2009, PS Publishing au cateva oferte "la kilogram", in genul ca daca dai 100 sau 200 de lire, primesti 10 cartzi alese de ei din portofoliul editurii, volume care la pretul lor real ar costa mai mult decat dublu (oferta de 100 de lire e pt nuvele, aia de 200 pt romane in editzii cu carcasa, toate hardcover cu autografe). Faptul ca volumele sunt alese de editori nu e neaparat tzeapa, toate titlurile PS Publishing sunt meritorii. Oferta tzine pana la finele lui 2009.

*Un volum de asta cu 4 nuvele ajunge, in editzia cea mai beton (cu autografele tuturor contributorilor), la vreo 20 de lire, mai ieftin decat fiecare nuvela in parte, luata separat de la PS.

Sacrilegii cultissime

The Mad Woman of the Sacred Heart
de Alejandro Jodorowsky
cu grafica de Moebius

Cartea asta incepe foarte deprimant, cu un profesor universitar care organizeaza un chef de ziua lui impreuna cu studentzii. Nevasta profesorului ii aduce cadou actele de divortz dupa care se duce in camera alaturata sa si-o traga cu un student. Umilirea este cu atat mai mare cu cat profesorul nostru avea un curs despre morala si iubire, astfel ca a doua zi cand merge la scoala totzi studentzii il huiduie si il acuza ca e depasit de problematica prezentata in curs. Profesorul se deprima si se duce la biserica Sacre-Coeur sa mediteze dar acolo da peste o studenta bunoaca care il flateaza in toate felurile, ii alina durerea spirituala si la sfarsit ii face o felatzie. Cineva din biserica observa actul carnal si ii fugareste pe cei doi cu pietre. Pan la urma ajung ei intr-un motel, facand sex pe stilul maestru-discipol si, in ciuda faptului ca se credeau infertili, gagica ramane gravida.

Miracolul capata veleitatzi biblice cand ne dam seama ca pe gagica o cheama Elisabeta, pe profesor Zaharia si ca fiul lor ar putea fi Ioan Botezatorul. Gagica pare nebuna dar reuseste sa-l convinga pe profu nostru ca Isus e pe cale sa se nasca a doua oara, caci lumea e marcata de evenimente dramatice (precum alungarea lui Ceausescu si caderea Zidului de la Berlin, cartea fiind scrisa taman in perioada aia). In functzie de ce intzelegi din poveste, se poate vorbi de un caracter blasfemiator (orgii bisexuale amestecate cu discutzii fenomenologice), chestie cu care editorii volumului fac mare valva, dupa cum le sta bine francezilor laudaroshi. Sustzin ei in prefatza ca inainte de asta n-au existat decat 2 povesti SF care sa speculeze pe elemente biblice, chestie care mi se pare un mare fâs, numai eu am scris vreo 4.

Volumul face parte din colectzia Dark Horse dedicata lui Moebius, legenda vie a benzii desenate frantzuzesti. Am mai vorbit de Moebius cu cel putzin doua ocazii (Arzach si Airtight Garage) si n-am fost prea incantat atunci. Din fericire, aici Moebius apare doar ca grafician iar scriitorul e Alejandro Jodorowsky, care e cu totul alta mancare de peshte. Oricum, amandoi sunt niste mamutzi ai secolului ce fuse si se duse:

• Moebius aka Jean Giraud e poate cel mai celebru autor BD european (in special ca grafician, dar nu numai), cu contributzii importante in industria cinematografica, colaborari cu scriitori si cantaretzi ai anilor 70 (pentru care a desenat copertzi) si o gramada de elogii in cercurile SF/fantasy. A ajuns vestit ca initziator al revistei cult pe teme BD si SF Metal Hurlant, transpusa si in varianta engleza sub titlul Heavy Metal, care a gazduit o intreaga scoala de scriitori si artisti BD si a inspirat un film-antologie cu acelasi titlu, care va suferi curand un remake-tribut cu segmente regizate de nume precum David Fincher si Gore Verbinski printre multzi altzii.

• De Jodorowsky am mai vorbit in cronica la Son of the Gun. Pe scurt, e vorba de regizorul de teatru si film (l-a avut ca discipol pe David Lynch), scriitorul, filozoful, pantomimul, psihanalistul si mai nou cartoforul* evreu de origine chiliana naturalizat in Frantza pe care il gasitzi pe net fie dupa numele Alejandro, fie dupa Alexandro (Jodorowsky), astazi ajuns la o varsta venerabila si refugiat in industria benzilor desenate unde isi alina frustrarile create de industria cinematografica. Printre filmele sale de referintza se numara El Topo si Santa Sangre, iar frustrarea sa principala e esecul proiectului de a ecraniza Dune in anii 70, in baza designului lui H.R.Giger si Moebius.

Grafica e alb negru si conditiile grafice modeste, comparativ cu colectia Moebius de la Marvel (aia din carea faceau parte Arzach si Airtight Garage). Scriitura lui Jodorowsky salveaza insa obrazul si creeaza o poveste desteapta, plina de umor, sex si cultura covarshitoare pe care auteurul a demonstrat-o in fiecare opera a sa. Nu-s la curent cu viatza de cuplu a artistului (in fine, pe vremea cand mai avea prostata), dar am impresia ca povestea e nitzel autobiografica. Zic asta pt ca personajul principal e un profesor de filozofie evreu al carui nume se termina cu "owsky" si ca Moebius l-a desenat taman dupa chipul si asemanarea lui Jodorowsky.

*Ma refer la cartzile de tarot

-plusuri: poveste misto

-minusuri: grafica alb-negru cam simplista si fara un stil anume, valori de productzie modeste

-recomandare: fanilor Henry Miller/Luni de fiere care au si o oarecare cultura biblica

Family horror

Reassuring Tales

de T.E.D. Klein

Pedigree:
- nominalizare World Fantasy (pt. nuvela The Events at Poroth Farm)

Desi ma aflu la mama dracului in Siberia, langa statzia Vladikino, ma folosesc de o oportunitate sa scriu primul meu post pe blog dupe aparatul numit Ipod Touch primit de la colega de suferintza casnica de ziua mea, care daca n-atzi stiut, a fost saptamana trecuta sa va stea in gat.

De fapt oportunitatea postului nu sta nici in pomenitul Ipod, si nici in statzia Vladikino, ci in faptul ca acu cateva ceasuri s-a dat drumu pe ebay la un exemplar al unei cartzi deosebit de rare, volumul de proza scurta Reassuring Tales de T.E.D. Klein. Eu am prins-o acu vreo 2 ani, inainte sa se epuizeze stocul ultrafinit, asa ca pe asta v-o las voua.

Klein e un scriitor cu un raport cantitate/calitate impresionant. In toata viatza lui a publicat fictziune in cantitate de cateva sute de pagini, adunate in fix 3 cartzi:

• romanul Ceremonies nominalizat World Fantasy si Locus, premiat cu British Fantasy;
• 5 nuvele, din care 4 nominalizate la World Fantasy, colectate partial in volumul Dark Gods;
• un pumn de povestiri scurte culese in volumul de fatza (alaturi de una din nuvelele sus-pomenite).
• la astea se poate adauga si scenariul pentru filmul Trauma a lui Dario Argento.
  

Reassuring Tales e o editzie de lux Subterranean (singura dealtfel), care aduna laolalta toata proza scurta care ramasese neadunata de la autorul asta. Nu e clar de ce cariera lui Klein a fost atat de scurta. Unii observa ca autorul s-a oprit din scris in 1985, cand a castigat in sfarsit premiul World Fantasy (dupa ce fusese nominalizat pt aproape fiecare nuvela scrisa) si a zis ca oricum mai bine de-atata n-o sa scrie niciodata. In unele interviuri, zice ca el ar mai scrie dar ii tot da nevasta treaba de facut prin casa. Altii dau vina pe faptul ca a lucrat destul de mult ca editor pentru Twilight Zone (alta ocazie cu care a fost nominalizat de 2 ori la World Fantasy la categoria editor) desi asta se intampla cam tot in perioada in care scria.

Cei de la Subterranean se lauda pe buna dreptate ca macar au reusit sa-l urneasca pe T.E.D. Klein sa semneze cele 500 de exemplare din Reassuring Tales si sa puna pe piatza pentru prima data de 20 de ani incoace proza scurta a autorului, disponibila anterior doar in niste reviste obscure din anii 80. De aia-mi place mie Subterranean Press, ca se inhama la cate o misiune de asta imposibila si nu se lasa pana nu o duc la capat (vezi si editziile speciale ale lui Martian Chronicles si Song of Ice and Fire care, desi vandute la sute de dolari, sunt sold-out inainte de publicare, numai din preordere).

Klein e destul de suparat in introducerea volumului si cale de vreo pagina incearca sa ne lamureasca ca am aruncat banii pe geam si povestirile sale sunt niste porcarii, doar ca sefii de la Subterranean nu-si dau deama de asta, ori vor sa faca bani din subliteratura. Dupa aia isi ia la purecat propriile povesti, explicandu-ne scaparile de logica din ele, amintindu-si de faptul ca Ellen Datlow i-a respins una, ceea ce l-a enervat foarte tare. Apoi ne zice ca se bucura totusi ca-si vede a treia carte publicata, ca taman acuma vroia sa schimbe faiantza si nu stia de unde sa scoata banii, ca a cheltuit o gramada pe un autograf al lui Orwell. In fine, din vorba in vorba pana la urma cartea incepe si tzine abia vro 150 de pagini, ca mai mult n-a fost de unde.

Scriitura lui Klein e foarte misto si meticuloasa, dar n-apuca sa se intinda cu vorba, majoritatea povestilor avand in jur de 10 pagini. Mi-a adus aminte de Harlan Ellison si in momentele mai lirice de Gene Wolfe dar cel mai frecvent, in povestile scurte, reiese ce a invatzat Klein in perioada in care a lucrat la Twilight Zone: povesti cu poanta, cu final neasteptat care devin simpatice prin faptul ca se incadreaza in genul "family horror". Adica cam toate povestile se petrec intr-o camera, o bucatarie, un dormitor, avand ca personaje un cuplu casatorit care discuta sau se cearta sau patzeste ceva. Chestie reflectata genial de coperta volumului, desenata in creioane colorate intr-un stil foarte mistocar.

Sa si pomenesc cateva povesti:

• Fara indoiala, varful volumului e nuvela The Events at Poroth Farm, o bucata de 50 de pagini care a fost ulterior extinsa la 500 in unicul roman al autorului, The Ceremonies. Nu tzin minte cand am citit ultima data o nuvela in care sa se intample atat de putzin si totusi sa o citesc cu sufletu la gura. Ce mai, e o dovada de mare maiestrie, imi pare rau doar ca n-o sa pot citi romanul cu aceeasi senzatzie, acu ca stiu despre ce e vorba. Povestea e usor autobiografica, in sensul ca personajul principal e un prof de literatura care isi ia o vacantza peste vara pentru a pregati un curs despre literatura gotica. In acest scop, profu inchiriaza o coshmelie intr-un sat de iehovisti extremisti rezistentzi la tehnologie, in special fatza de telefon si televizor, lucru cu care sunt absolut de acord. Cel mai fain lucru in povestea asta e ca jumatate din ea e un fel de blog in care personajul-autor sta in coshmelia aia si face comentarii literare savuroase la adresa marilor opere literare gotice, de la Dracula pana la autori mai obscuri. Si uite asa, in timp ce citesti opinii misto despre literatura, se intampla cate o chestie, cate o sugestie care nelinisteste personajul si il face sa-si exprime ingrijorarea (tot sub forma de jurnal) si sa mai arunce o privire pe geamul coshmeliei. Alternantza asta intre critica literara si sugestia subtila ca undeva in fundal au loc niste evenimente horror e de mare efect si asigura o atmosfera cum n-am prea intalnit. N-o s-o dau in spoilere, ideea e ca in mare povestea e despre relatzia dintre profu asta blogger si familia de iehovisti care l-au cazat si cele 7 pisici ale lor care aduc mereu pe tarnatz cadavrele shoarecilor si pasarelelor vanate prin gradina. Am intzeles ca si romanul, desi are cateva sute de pagini mai mult, tot pe ideea asta bate doar ca a fost extins cu cateva sute de pagini de critica literara in sectiunile de jurnal al personajului; atat romanul cat si nuvela au fost finaliste World Fantasy.
• O alta bucata misto din volum sunt cele 3 povesti cu unguri evil: intr-una, un sac de dormit cumparat din Ungaria il mananca pe copilul care doarme in el; in alta, un socru se uita in pozele de la nunta fiica-si, remarcand ca mirele (ungur) nu apare in poze; in alta, un cuplu se duce la o cabana si de plictiseala se insotzesc cu un ungur care se ofera sa-i duca in excursie la dracu in praznic (la propriu);
• Volumul mai contzine si un scenariu TV (They don't write'em like this anymore) care trebuia sa devina episod de Twilight Zone dar n-a mai apucat, in care un barbat incepe sa primeasca in poshta numere ale unei reviste SF la care fusese abonat cand era mic si de care nu mai auzise de atunci; cand merge sa cerceteze, afla ca redactorii revistei au fost opritzi de bunica lui sa-i mai trimita numerele, din pricina ca nu se cuvenea ca un copil sa citeasca materiale care aveau pe coperta gagici dezbracate fugarite de zombie; iar acu, cica bunica ar fi trecut pe la redactzie sa le spuna ca e ok, ca nepotu ei s-a maturizat suficient si sa-i continue abonamentul; problema e ca si bunica si redactzia revistei sunt mortzi de 50 de ani.
• Selective forgetfulness (S.F.), despre "uitarea selectiva", pe ideea filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind, in care oamenii isi sterg selectiv memoria si din pricina asta nu se mai fac filme si nu se mai scriu cartzi, caci toata lumea prefera sa se uite la acelasi film de 1 milion de ori, uitand ca l-a mai vazut inainte.
• Una mai filozofica asa e The Ladder, cu un tip care toata viatza incearca sa gaseasca raspunsul la intrebarea unui vraci: How do you turn a Dog into a Cat? Cica intrebarea asta contzine sensul vietzii si cam asa si e. Nu va dau spoileru.

T.E.D. Klein ramane din pacate o pasare rara in lumea literara si publicarea lui Reassuring Tales in editie limitata (si cam scumpa) nu e de natura sa-l promoveze prea puternic. La pretzuri mai rezonabile se pot gasi pe ebay versiuni uzate ale celor 2 volume mai consistente ale autorului (romanul si volumul de nuvele), pe care tre neaparat sa le citesc.

P.S. Desi exista o lege economica care sa confirme asta, abia acu m-am prins ca in horror cu cat scrii mai mult cu atat batzi apa in piua si ca autorii horror cu adevarat mari sunt bijutierii astia care au shlefuit cateva pietricele si dupa aia s-au multzumit sa se dea in spate sa se uite la ele. A nu se confunda cu ideea de underground, in care se zbat neputincioshii. E vorba aici de raritate, nu de lipsa de vizibilitate.

- plusuri: cartea e o mica bijuterie care capata repede valoare afectiva, atat prin forma cat si prin continut, nuvela The Events at Poroth Farm e excelenta
- minusuri: e subtirica si scumpa, 90% din titluri sunt povestiri scurte cu poanta, fara mult spatiu de manevra (oricum sugestive pt calitatile literare ale autorului)
- recomandare: fanilor Twilight Zone, Harlan Ellison si un pic Lovecraft

Wikipedia la purtator

Manipularea prin idei
(Cum sa pari mai destept decat esti)

de Graham Grisham si Sandra Lee
+
Cum vorbim despre cartile pe care nu le-am citit
de Pierre Bayard

In zilele noastre se pune mare accent pe cunostintele acumulate, pe diverse informatii care iti intoxica hardul. Trebuie sa pari spiritual, sa ai idee despre ce zicea Einstein, despre zodii, despre filozofi sau fazele lunii. Unii au ajuns sa faca si bani din asta. Cartea Manipularea prin idei te invata esentialul despre orice... de la Bach la mancarea chinezeasca. Fara a-ti umple capul cu detalii, ii faci din vorbe si stralucesti in societate!
(spicuire de pe coperta)

Aceasta carte ne conduce cu pasi siguri spre sfarsitul lumii. E vorba despre o atrocitate intelectuala si editoriala. Volumasul de 100 si ceva de pagini, publicat (sau tradus, sustin editorii) la o editura din Filipestii de Targ, rezuma in calupuri de 2-3 pagini toate subiectele care, conform autorilor, ar putea sa apara intr-o discutzie dezinteresata de grup sau de cuplu in care trebuie sa impresionezi scurt si la obiect prin prezentza de spirit si conectarea la realitatea culturala. In 2-3 pagini afli totul despre fizica cuantica, in 2 pagini e rezumata istoria rock (care se incheie, conform autorilor, in urma cu vro 15 ani), 1 pagina despre comunism, 2 despre capitalism, 3 despre razboaiele mondiale, cateva paragrafe despre Shakespeare si inca pe atatea despre fotbal, ce mai, o citesti pe asta si nu mai tre sa faci nici macar liceul, iar din clasele primare doar atata cat sa invetzi sa citesti cartea asta.

Fiecare capitolash e impartit in 4 sectiuni:

• Informatia bruta (un rezumat gen wikipedia);
• Fraze cheie care pot fi spuse pe tema respectiva pentru a impresiona (ex: Teoria lui Freud despre invidierea penisului de catre fete ar putea fi doar un exemplu al sexismului epocii lui)
• Fraze cu care poti schimba subiectul fara sa lasi impresia asta (ex: Ce s-ar fi facut Freud, fumator inrait, in zilele noastre, cu atatea campanii antifumat?)
  
• Opinii pe care si daca le ai in mod sincer, evita sa le expui in fata cuiva care stie despre ce vorbeste (ex: Fanii jazzului se enerveaza atunci cand ceva ce le place devine foarte popular)
  

Cand am vazut volumashul mi-a stat inima in loc, apoi mi-am amintit de Micul Printz si pastila aia pe care o inghitzeai sa nu mai trebuiasca sa mananci, apoi mi-am amintit de foste gagici care nu stiau ce inseamna "zombie", n-auzisera de Tarantino dar stiau sa-mi enumere in ordinea corecta zodiile si aveau opinii despre filme pe care nu le vazusera niciodata si nici n-aveau habar despre ce sunt. Fukk, am fost victima manipularii prin idei !

Asadar beware fratzilor! Dar nu va panicati, trebuie doar sa rafinatzi un pic testele de detectare a misheilor. Intrebarea cu ce e aia zombie inca mai sta in picioare, cartea asta nu contine raspunsul. Iar daca in urma unei intrebari gagica se cere la baie si vine cu raspunsul imediat ce se intoarce, e clar, are cartea in posheta, luatzi-o si scuturatzi-o in fatza ei pana pica mizeria asta din ea. Daca nu pica cartea asta, e posibil sa pice un Ipod Touch care sper sa bage in faliment editura care a scos cartea asta. Ipod Touchul te lasa sa te conectezi rapid la wikipedia din WCurile barurilor si mallurilor si nu tre sa te chinui cu semne de carte.

De aceiasi autori (desi au nume englezesti nu am gasit nici un site pe care sa fie pomenitzi, nici impreuna, nici separat, de aceea suspectez ca sunt pseudonimele unor autori romani):

• Manipularea in afaceri
• Manipularea sexului opus
• Manipularea timpului pierdut
  

Din aceeasi categorie, dar mult mai misto, e si cartea care sta la baza multor bloguri pe teme literare de pe la noi: Cum vorbim despre cartile pe care nu le-am citit, scrisa de un anume Pierre Bayard, prof de literatura la ei in Frantza care chiar exista (spre deosebire de Grisham si Lee). Bayard da in vileag un adevar care era clar tuturor, si anume ca sunt rari profii de literatura care chiar stiu despre ce vorbesc. La noi in Romania cartea e cu atat mai importanta cu cat literatura predata la noi e strict canonica, bagata pe gat prin metode KGBiste precum:

• shantajul (daca folosesti in comentarii literare referintze cu care proful nu e familiarizat ai pus-o, iar pentru bac principala metoda de pregatire e invatzatul pe de rost al unor comentarii literare scrise si publicate de diversi profi sub titlul "Carti de pregatire pentru bac");
• spalarea pe creier (prin care "literatura care conteaza" e definita in termeni fascisti, separand lumea literara intre ubermensch - ceea ce recomanda proful - si untermensch - chestiile de care n-are habar proful, dar pe care, prin puterea cu care e investit, le poate trata cu superioritate sau chiar penaliza).
  

Pe de alta parte, Bayard e destul de destupat la minte incat sa prezinte si cealalta latura a problemei: Din experienta mea, este perfect posibil sa sustii o conversatie pasionanta apropo de o carte pe care n-ai citit-o, inclusiv, si poate mai ales, cu cineva care n-a citit-o nici el.

Inchei interventzia cu un citat de pe spatele cartii Manipularea prin idei:

Ce-a zis Einstein? Ce facea Hyeronimus Bosch? De ce a murit printesa Diana? Who cares? E de ajuns sa stii doua vorbe - trei prostii despre fiecare pentru a impresiona gagicile si a complexa masculii din jur. Ca sa nu te mai simti niciodata prost, ca sa nu mai ai complexe, e de ajuns sa stii sa citesti! Cumpara aceasta carte!!!

P.S. N-am citit nici una din cartile de care am vorbit aici, dar le-am rasfoit.

Divortz si bezna

Talking in the Dark
de Dennis Etchison

Pedigree:
- nominalizari World Fantasy, International Horror Guild (pt. culegere de autor)
- Premiul World Fantasy, Premiul British Fantasy (pt. povestirea The Dark Country)
- Premiul British Fantasy, nominalizare Bram Stoker (pt. povestirea The Dog Park)
- Premiul British Fantasy (pt. povestirea The Olympic Runner)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea Deathtracks)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea The Dead Cop)
- nominalizare British Fantasy (pt. povestirea The Late Shift)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea It Only Comes Out at Night)
- nominalizare International Horror Guild (pt. povestirea Inside the Cackle Factory)

Fiind vorba de o culegere de proza scurta, m-am gandit ca titlul e pus asa... sa rezoneze cu coperta, de exemplu. Am fost surprins sa remarc ca, de fapt, tocmai despre asta sunt majoritatea povestirilor - despre oameni care povestesc cu lumina stinsa. Difera de la o poveste la alta indivizii care povestesc - tata pensionar si fiu divortzat, amici betzi, fosti colegi de liceu, sotz si sotzie, gagici in sutien (vezi coperta) s.a.m.d. Alt element comun e ca in mare parte din povesti personajul principal e un scriitor divortzat si, pe unde i se pomeneste numele, il cheama Jack Martin, pseudonimul cu care Etchison isi semneaza romanele (rare, si alea novelizari). La finalul volumului m-am trezit scufundat in atmosfera asta de "vorbit pe intuneric", de armonie perfecta intre coperta, titlu, stil, personaje si mottoul-rezonant de pe prima pagina: It's a long time till morning, but there is no law against talking in the dark.

Nu stiu daca autorul a avut probleme cu facturile de curent electric sau daca si-a propus de la bun inceput sa scrie soiul asta de povestiri. In orice caz, povestirile nu au fost scrise intentzionat pentru acest volum, ele sunt culese de prin toata cariera de 40 de ani a lui Dennis Etchison. Volumul are multiple recomandari: o nominalizare World Fantasy, o nominalizare International Horror Guild si contzine toate cele 8 povestiri premiate / nominalizate ale autorului.

O chestie surprinzatoare e ca majoritatea povestirilor sale premiate ca proza fantastica sunt mainstream curat, cu un usor twist dark (probabil datorat faptului ca lumea vorbeste cu lumina stinsa). Cica cea mai tare poveste a lui, The Dark Country, a fost prima poveste din istorie care a luat atat World Fantasy Award, cat si British Fantasy Award. Plotul e despre un tip caruia i se fura portofelul in timp ce facea plaja. Ce pana mea e fantastic in asta. Si mie mi s-a furat o data portofelul si nu m-am simtit deloc fantastic. Cel mult horror...eventual de kkt (nu vreau sa zic cu asta ca proza lui Etchison e de kkt). Initzial am crezut ca n-am priceput eu povestile, dar am gasit un interviu in care Etchison insusi se amuza de treaba asta si emite ipoteza ca aia care i-au dat premiile n-au priceput nimic. Macar pe britanicii care i-au dat British Fantasy ii intzelege, caci totzi englezii pe care i-a vazut prin California aveau impresia ca au ajuns pe alta planeta.

Am incercat fara succes sa caut recenzii la proza lui Etchison, dar putzinele pe care le-am gasit (pe amazon) ori il acuza ca se da drept fantasy si nu e, ori ca se da drept horror si nu e, ori ca se da drept mainstream si nici aia nu e. E clar ca nici recenzorii nu se prea risca la a-i interpreta opera. Cu toata cultura mea impresionanta, capabila de a muta muntzii din loc, nu imi dau seama ce pana mea scrie Dennis Etchison... in afara de catalogarea pe care am facut-o deja, legata de faptul ca personajele lui stau cu lumina stinsa.

Alt mare necaz cu autorul asta e ca povestile lui nu se termina. Adica se termina cam cand se satura autorul sa scrie. Majoritatea n-au nici o rezolvare, se termina cand aprinde cate unu becu si pleaca de-acasa. Structura expozitziune-intriga-actiune-punct culminant-deznodamant e imposibil de identificat. Mai exact, din toate astea, doar desfasurarea actiunii si punctul culminant sunt prezente. Nici macar nu se chinuie sa-ti prezinte personajele sau motivatzia lor. A trebui sa caut pe Internet sa ma prind de ce in mai multe povestiri apare un tip divortzat pe nume Jack Martin, care se tot gandeste la nevasta-sa. Cica Jack Martin asta e pseudonimul lui Etchison, si toate povestile in care apare sunt de fapt autobiografice. Si atunci cum i-au dat astia premii pentru literatura fantasy?

Ei bine, cred ca principalul criteriu al juriilor a fost faptul ca Etchison scrie foarte bine. Si atunci care-s motivele pt care nici tu, cititorule, nici eu (pana acu vreo luna), n-am auzit de scriitorul asta, care are 3 premii World Fantasy (din 10 nominalizari), 3 premii British Fantasy, mi-l lauda Ray Bradbury si Robert Bloch, iar legendarul Ramsey Campbell face afirmatzii de genul Dennis Etchison is the finest writer of short stories working in this field, and the rest of us ought to learn from him.

Motivele ar fi cam astea:

• Etchison a scris foarte putzine romane, si alea majoritatea novelizari dupa filmele lui Carpenter si Cronenberg, semnate cu pseudonim;
• Etchison a avut mereu probleme cu catalogarea, cartzile lui n-au fost niciodata pe raftul care trebuia; mai exact, nu exista in librarii rafturi pentru Etchison;
• fanii horror i-au reprosat mereu stilul eliptic si lipsa finalurilor, fanii fantasy i-au reprosat mereu ca nu scrie fantasy iar exclusivistii mainstream in general nu sunt suficient de cultzi incat sa auda de astfel de scriitori;
• colegii de breasla au incercat sa-l eticheteze ca autor de horror psihologic; dupa mine, tot horrorul e psihologic (de fapt e singurul gen literar al carui denumire reprezinta o reactzie psihologica); daca cineva mi-ar pune cutzitul la gat si m-ar obliga sa-l etichetez pe Etchison, as apela la termenul cu care autorul si-a intitulat una din antologii: Metahorror (apropo, una din cele mai tari antologii ever).
• fanii autorului sustzin ca fiecare poveste a lui Etchison trebuie citita de doua ori; altfel, risti sa spui ca un client nemultzumit de pe amazon: this is not literature, this is confusion on paper.
  

Fortza prozei sale scurte e demonstrata si de faptul ca TOATE cele 5 culegeri ale autorului (pana la Talking in the Dark inclusiv*) au fost nominalizate sau au castigat premiile importante din SFFH (majoritatea World Fantasy).

Ca sa citez pe colegii de la cititorsf, "trebuie sa recunosc" ca n-am prea aplicat metoda de a citi povestile de 2 ori (cu cateva exceptii) si din pricina asta am ramas un pic nehotarat intre a stramba din nas si a ma simtzi umilit.

Probabil cele mai dubioase bucatzi din volumul asta sunt calupul de povestiri avandu-l drept erou pe Jack Martin, alter ego-ul autorului; Martin asta e un tip care nu e niciodata atent la ce i se spune si din pricina asta povestile cu el par nitzel incoerente. De exemplu un personaj il intreaba ceva si el se uita pe geam sau isi pune castile pe urechi si se gandeste la altceva si raspunde in doi peri si eu ca cititor nici macar nu aflu ce i-a spus interlocutorul, pt ca vad si aud lumea prin intermediul eroului.

Trecere in revista a cuprinsului volumului:

1. Avem calupul povestilor cu elemente autobiografice si care au drept erou un alter ego al autorului (un scriitor divortzat sau un tip pe nume Jack Martin):

• The Dark Country (castigatoare World Fantasy si British Fantasy, piesa centrala a primei culegeri a autorului): Jack Martin se relaxeaza intr-o statziune si noaptea intra la chefuri unde nu cunoaste pe nimeni si primeste beri de la gagici baute si necunoscute care il intreaba chestii care nu se intzeleg din cauza ca e galagia prea mare. Cineva il avertizeaza ca un tzigan umbla prin corturi si fura portofele, ceea ce i se si intampla, iar turistii fac un plan sa-l prinda pe tzigan si sa-l bata. Asta e una din povestile alea despre care britanicii au crezut ca se intampla intr-o lume fantastica;
  
• The Chair: Martin se duce la intalnirea de 30 de ani de la terminarea liceului sa-si revada fosta iubita. Din vorba in vorba ajunge sa il cunoasca si pe actualul sotz al acesteia, un tip pensionat din slujba de gardian la puscarie care si-a construit un scaun electric acasa, pe care intentzioneaza sa moara;
• The Spot: Martin lucreaza ca ingrijitor si e chemat de o fosta actritza de filme horror, actualmente senila, sa-i spele o pata de pe covor, care e de fapt o umbra de la veioza;
• It will be here soon: Asta ne mai lumineaza un pic despre Martin, a carui dificultate de concentrare se pare ca e data de macinarile legate de recentul divortz nasol in care a pierdut totul. In povestea asta Martin se intoarce cu coada intre picioare la parintzi si discuta pe intuneric cu taica-su care, proaspat pensionat, se refugiaza in obsesia de a asculta la casti casete neinregistrate, sustinand ca zgomotul de fond contzine mesaje din alta dimensiune. Martin se inregistreaza mormaind pe una din casetele alea, ca sa dea un sens ultimelor luni din viatza lui taica-su;
  
• Deadspace: Alter egoul autorului e intr-o statziune la plaja (din nou settingul din Dark Country) si agatza o gagica super, care are micul dezavantaj ca e suspecta de a fi mostenit o boala care iti macina mainile si picioarele pana dispar de tot (ceva gen lepra, doar ca e congenitala). Asta e una din cele mai relevante exemple pentru metahorrorul lui Etchison: nimic oribil nu e explicitat propriu-zis, partile nasty trebuie completate de cititor, cu conditzia ca acesta sa empatizeze cu autorul-personaj care isi maseaza gagica pe spate cu creme de protectzie solara in timp ce isi aminteste de tatal acesteia care, fara maini si fara picioare, trebuia masat zilnic ca sa isi pastreze cat de cat buna circulatzie vasculara;
  
• Call 666: Un tip descopera un serviciu telefonic special, la care potzi suna sa dai adresa gagicii care tzi-a dat papucii, si se ocupa ei de ea;
• The Dog Park (castigatoare British Fantasy, nominalizata Stoker): Un tip se plimba prin parcul in care si-a pierdut cainele si barfeste cu altzi proprietari de caini vrute si nevrute. Dialoguri misto despre ce inseamna sa fii "Hollywood wannabe" dar, din nou, n-am sesizat defel elementul fantastic care a justificat premiul British Fantasy (poate cel mult metafora actorashilor care-s ca si catzeii din parc, tzinutzi in lesa, lasatzi uneori sa zburde si uneori pierdutzi cu totul)
  

B. Mai avem inca o serie de povesti cu personaje macinate de regrete (de data asta nu-s scriitori si sunt ceva mai departatzi de profilul autorului):

• Last Reel: Un fost actor de sitcomuri se apuca de filme porno si face cunostintza cu viitoarea partenera de DP, o adolescenta timorata care baga mereu cocaina ca sa faca fatza "conditziilor de lucru";
• The Detailer: Un spalator de masini mexican si vesel munceste de zor pana intr-o zi cand un individ aduce la spalat o masina cu pete de sange sub bancheta si unghii rupte in marginea geamurilor laterale, ceea ce-i cam taie cheful de fluierat mexicanului;
• Deathtracks (nominalizata World Fantasy): Un cuplu de mosnegi inregistreaza coloane sonore cu hohote de ras din sitcomuri ale anilor 60, incercand sa identifice vocea fiului lor disparut in Vietnam;
• The Dead Cop (nominalizata World Fantasy): Asta e ceva gen Memento, cu un tip care isi manipuleaza propriile amintiri ca sa nu dea obraz cu realitatea de kkt;
• The Olympic Runner (castigatoare British Fantasy): O gagica proaspat divortzata si frustrata pana la isterie ia la bataie un copil handicapat care se antrena pentru Special Olympics;
• Inside the Cackle Factory (nominalizata International Horror Guild): O gagica ia parte la screeningul pilot al unui serial TV si asista la procedura prin care un esantion de cocalari si pensionare (public de pe strada platit cu 50 de dolari capatzana sa participe la screening) poate sa decida asupra anularii serialului si, implicit, asupra carierei si vietzii oamenilor care au lucrat la el.
  

C. Si in sfarsit mai sunt o serie de povesti mai cinstite, care se preteaza cat de cat la eticheta horror (in sensul Twilight Zone, caci si aici horrorul e cam low-key quiet disturbance):

• The Machine Demands a Sacrifice: Doi "vanatori de accidente auto" bantuie autostrada intr-o ambulantza fake si culeg organele victimelor accidentelor de circulatie;
  
• The Dead Line: Un tip nu poate sa-si inmormanteze nevasta din pricina ca o firma de asigurari/transplanturi a pus sechestru pe organele ei interne;
• It only comes out at night (nominalizata World Fantasy, lucrare de tineretze (anii 70) care l-a pus pe harta pe Etchison): Un sofer obosit trage pe dreapta intr-un rest stop si sta sub un lampadar stradal intrebandu-se daca restul soferilor din parcare dorm sau sunt mortzi;
• The Late Shift (nominalizata British Fantasy): Un tip vrea sa-si ia tzigari noaptea de la Non-stop si realizeaza ca vanzatorii de la Non-stopuri sunt zombie reanimatzi, imbalsamatzi si angajatzi pe gratis printr-un program de iesire din criza economica sustinut de Ministerul Sanatzii;
• The Wind from the South: O doamna primeste in casa o musafira dubioasa care in juma de ora ii fura identitatea, familia si tineretzea;
  
• Call Home: Un tip primeste un telefon anonim la care aude o fetitza plangand si incearca sa faca rost de indicii prin care sa o localizeze si sa o salveze de o amenintzare vaga. Iese naspa.
  
• The Daughter of the Golden West: Elevii unei scoli dispar misterios, se dovedeste ca-s mancatzi de o colega de clasa canibala, descendenta a supravietzuitorilor Expeditziei Donner (o caravana care s-a blocat in muntzi pe vremea Gold Rushului american si membrii sai s-au mancat unii pe altzii);
  

Mai sunt vreo 3-4 povesti pe care nu le-am pomenit, simpliste sau fara sens dar oricum restul de 20 sunt suficiente incat sa ateste deopotriva calitatea de best of si calitatea de retrospectiva de cariera a volumului, doua calitatzi care rareori se suprapun (de regula best ofurile acopera o perioada restransa din cariera unui autor, iar retrospectivele contzin mult balast care sa justifice acoperirea cronologica).

Am uitat sa mai zic o chestie, inca niste elemente ce apar in aproape toata proza lui Etchison, pe langa divortz si veioze:

• ca actiunea se petrece mereu in California urbana si semiurbana,
• ca personajele sunt frecvent implicate in showbiz (cu ambitzii de mainstream/Hollywood dar sfarsind undeva in mediile underground/porn),
• si ca astea, combinate cu izul cinic/depresiv, mi-au adus aminte de proza lui Brett Easton Ellis.

*la data scrierii acestui articol e in curs de aparitie o noua culegere a autorului, Got to Kill'em All and Other Stories, care isi propune sa adune povestile de horror cinstit ale autorului (si mai putin apreciate de critici), cele mai bune apar insa si in volumul de fatza.

- plusuri: fiind simultan best of si retrospectiva, e cartea ideala pentru a-l descoperi (si acoperi) pe Dennis Etchison macar acu, la senectute
- minusuri: unele povesti sunt excesiv de criptice, catalogarea lui Etchison in fantasy/horror e categoric o gafa de marketing ce creeaza expectativa eronata
- recomandare: divortzatzilor si celor care apreciaza un mix de Brett Easton Ellis cu povestile dark ale lui Ray Bradbury

Filmele vorbite pe la spate - iulie 2009

Filme musai

The Wrestler sper ca nu mai are nevoie de nici o prezentare. Darren Aronofsky (Pi, Requiem for a Dream si in curand Robocop), Mickey Rourke copt si putred, Marisa Tomei intr-un rol de bunoaca incredibila (la 45 de ani arata de 30) si o coloana sonora ce amesteca soundtrackul lui Clint Mansell (colaborator permanent al regizorului) cu piese de mare efect (Balls to the Wall a lui Udo si hitul lui Springsteen lansat cu ocazia filmului). Adica un cocktail care nu poate da gresh in ciuda faptului ca filmul pare cladit dupa retzeta filmelor cu sportivi ambitziosi. Dedesubtul acestei aparentze, filmul e o paralela intre munca de stripteuza si munca de wrestler care satisfac cam acelasi tip de nevoi, cu diferentza esentziala ca la wrestling au voie si copiii si femeile, in timp ce la strip tease doar barbatzii. In plus, dupa wrestleri se fac jucarii in timp ce stripteuzele sunt ele insele jucarii. In ambele tipuri de slujbe odata ce te-ai zbarcit ai pus-o, iar familia nu e cel mai potrivit loc in care sa-tzi oblojesti ranile. Din pacate am vazut filmu cam tarziu si deja mi-l cam derulasem prin cap asa cum as fi vrut sa fie si cand m-am uitat la el chiar asa a si fost, de aici o vaga senzatzie de deja vu.

Public Enemies. Legat de filmul asta, amicu Gaceff mi-a dat de dimineatza SMS sa ma duc sa-l vad la cinema. Mi s-a parut ciudat indemnul, nu parea genul de film bazat pe efecte speciale. Pana la urma cad si eu de acord cu indemnul, cinematografia filmului e superba iar boabele imense de transpiratzie de pe fruntea lui Johnny Depp sunt la fel de importante ca si replicile lui. Regizorul Michael Mann da demult tarcoale Oscarului si cu sigurantza va fi unul din candidatzii anului viitor. Cel mai misto in filmul asta sunt detaliile istorice: incepe cu J.Edgar Hoover care solicita fonduri pentru infiintzarea si dotarea FBI-ului, in baza ideii ca criminalitatea actiona deja prin retele inter-statale, in timp ce autoritatzile nu. Argumentul prin care i se respinge solicitarea e foarte funny: cica ar fi costat mai mult dotarea FBI decat ce au furat gangsterii din banci, in consecintza contabilii guvernului au decis ca nu se merita investitzia. Oricum, Hoover incepuse deja sa puna pe picioare biroul, cu tehnologie de varf (primele aparate de ascultat telefoane, care inregistrau convorbirile pe gramofon) si "metode stiintzifice" (era pentru prima data cand politzia americana angaja si alte metode decat pistolul si urmaririle). Avioanele, de tinichea (ca in filmul Aviatoru), camerele video cu manivela si automobilele primitive care erau modificate de mafiotzi sa fie mai rapide decat ale politziei sunt alte exemple de detalii istorice care dau farmec filmului. Christian Bale joaca rolul agentului Melvin, extrem de harnic si ambitzios, insarcinat cu capturarea lui Johnny Depp, in rolul lui Dillinger, talharul care evada mereu (vezi trupa Dillinger Escape Plan). Apar si alte personaje "exotice" ale vremii, precum Baby Face Nelson, gangsterul ala mic si gras din O Brother Where Art Thou, si Ana Cumpănaş, patroana de bordel din Timisoara care il gazduia pe Dillinger cand era obosit, chestiune pentru care a si fost deportata inapoi acasa. In multe feluri filmul mi-a amintit de cealalta rivalitate politist-talhar regizata de Michael Mann (Heat) dar si de mai recentul Assassination of Jesse James, (alt film deosebit de frumos).

Filme contra plictiselii

Knowing. Sa vezi faza: cobor intr-o zi la casutza postala sa-mi iau facturile si dau peste o vecina cu Parkinson care, cu mana tremuranda, imi da o pietricica neagra, zicand: - uite ce mi-au bagat iehovistii in posta, ce-o fi asta? O invart pe toate partile, incerc sa musc din ea, nimic, e clar, e o pietricica. - Si cum au bagat-o? zic. - Era intr-un plic, raspunde batrana si imi da si plicul pe care nu scria nimic altceva decat Ce ai face daca maine ar veni sfarsitul lumii? Iar dedesubt, cu litere mici, Vizitati numerefatale.ro. I-am dat batranei pietricica inapoi, comunicandu-mi acordul in privinta banuielii ca e vorba de iehovisti. La cateva zile dupa, am gasit in scara blocului un pumn de pietricele negre. M-am gandit imediat la Blairwitch Project, apoi mi-am amintit iar de iehovistii traficantzi de pietricele. Am inceput chiar sa ma gandesc ce-as face daca a doua zi ar fi sfarsitu lumii. Gagica-mea a zis ca ar fuma, ar bea si ar manca cat e ziua de lunga. Eu am zis ca mi-as publica pe blog toate posturile ramase in asteptare, sa apuce omenirea sa mai citeasca la ele cat mai e timp. In fine, ne-am si ciondanit pe tema asta, afland cat de incompatibili suntem. Intr-o buna zi ajung la mall si vad iar un afish cu Viziteaza numerefatale.ro. De data asta era si moaca lui Nicolas Cage pe afis, si m-am dumirit rapid ca sub titlul asta sugestiv se ascunde de fapt filmul Knowing, cea mai recenta creatie a unui regizor pe care il stimez in mod deosebit, egipteanul Alex Proyas (The Crow, Dark City, I Robot). Filmul are un final foarte misto (daca se termina bine sau rau e strict la latitudinea formarii spirituale a fiecarui spectator, eu n-am reusit sa ma hotarasc si tocmai aici gasesc calitatea sa principala). Din pacate sunt si cateva neajunsuri, unul ar fi actritza principala (mai mult secundara), o tanara cu ochi de catzel pe care o revad frecvent in filme de gen (28 weeks later si Sunshine) dar care aici e foarte enervanta (nu stiu daca ea ca actritza sau felul in care e scris personajul). Alt neajuns e ca filmul calca pe cararile batute acu 10 ani de Mothman Prophecies care, cel putzin la nivel de actori/scenariu mi s-a parut mai bun (din pacate nu mai tzin minte cum se termina). Povestea o stie toata lumea, Nicolas Cage gaseste o foaie plina cu numere care prevestesc datele si locatziile tuturor dezastrelor din ultimii 50 de ani (si din urmatoarele cateva zile, indicand chiar o data si o ora pentru sfarsitul lumii). Mai apar si pietricelele alea iehoviste de le-am gasit in posta si niste extraterestri misto (similari ca stil cu cei din Dark City). Mai e si o dilema despre determinism vs. incertitudine care mi se pare ca e prost pusa in cuvinte (terminologia purpose vs. accident nu se muleaza tocmai corect pe problema). P.S. Am scris si o cronica oficiala pt Nautilus, aicisha. P.S2. De citit si cronicile unui anume Dobrescu de pe site-ul Nautilus, la niste carti fundamentale.














Franklyn. La prima vizionare n-am priceput o boaba din filmul asta. Dupa aia am tot derulat inapoi pana s-au mai legat niste chestii iar in final n-am fost foarte incantat de ce s-a legat dar orshicum e un film deosebit, al unui regizor britanic debutant (McMorrow), facut din buget adunat de la consilii judetzene si primarii (in ciuda bugetului, filmul arata foarte bine). E misto si rasucirea filmului, din fantezie gen Jeunet (City of Lost Children) in film realist despre destine intretaiate (gen Crush/Magnolia). Incepe intr-o lume distopica (Meanwhile City) sufocata de religii (in sensul ca se fac secte din orice, cum ar fi o secta ce foloseste drept biblie cartea tehnica de la o masina de spalat). In lumea asta avem un supererou care vrea sa rapuna o secta nasoala si tot merge el si investigheaza pe tema asta (mi-a adus aminte de cartile urban fantasy ale lui China Mieville / Gaiman). Pana la urma iluzia se disipa si se dovedeste ca lumea aia e doar in capul eroului, care a luat-o razna la intoarcerea din Irak si a construit o fantezie de asta absurda/infantila care sa-i justifice sentimentele dezaxate fata de lumea din jur. Justificarea asta mi s-a parut cam de kko, n-are shanse sa impresioneze nici fanii fantasy si nici ca metafora mainstream nu prea functioneaza. Nici nu-s sigur ca e spoiler, treaba e cam clara inainte de jumatatea filmului, cand intra in scena niste personaje secundare fara nici o legatura cu povestea centrala. In incercarea de a transforma filmul intr-o fresca-puzzle gen Crash/Babel, noile personaje dilueaza nasol toata povestea, punctul culminant devine o varza iar deznodamantul filmului n-are nici un dram de incarcatura dramatica. Oricum, un regizor de urmarit.

The Hangover. O comedie simpla dar hazlie, cu actori anonimi si regizor anonim. Ma rog, cel mai cunoscut dintre actori e boxerul Mike Tyson care vorbeste de parca are capul plin de apa sau procesorul fara cooler. Partea cea mai misto e structura plotului: toata actiunea filmului e prezentata in genericul final (cine iese prea repede din sala o rateaza), in timp ce filmul propriu zis contine doar expozitiunea, punctul culminant si deznodamantul. Deci filmul e cu 4 amici care se organizeaza intr-un weekend burlacesc la Vegas, cu ocazia iminenta a nuntzii unuia dintre ei. Filmul incepe cum dau astia peste cap cate o tequila si continua cum se trezesc dimineatza in hotel mahmuri si amnezici, batutzi, cu dintzii scoshi, cu un tigru in WC, un bebelush si un chinez dezbracat legat fedelesh in portbagaj. Restu filmului investigheaza astia ce s-a intamplat incercand sa-si dezgroape memoriile si sa contacteze persoanele cu care au luat contact pe timpu noptzii, printre care si Mike Tyson (proprietarul tigrului). A, mi-am amintit ce investigheaza astia de fapt: faptul ca unul dintre ei, taman cel care trebuia sa se insoare, a disparut complekt si nici macar mahmur nu-l mai gasesc. E foarte tare soundtrackul (Danzig, Wolfmother samd) si, cum ziceam, faptul ca abia pe genericul de final afli ce s-a intamplat de fapt (in timp ce unul din personaje rasfoieste fotografiile facute de un martor la evenimente).














Pana nu uit, top 10ul de semestru la filme, ordine irelevanta:

• Watchmen - filmul anului, pana una alta
• Public Enemies - cel mai stilat film al anului
• The Wrestler - cel mai emotionant film al anului
• Antichrist - surpriza TIFFului
• Bone Man - comedia anului
• Martyrs - horrorul anului
• 9.99$ - animatia anului (ce-i drept pe astea blockbuster nu le-am vazut)
• What just happened - cel mai destept film al anului
• Star Trek - geek movie-ul anului
• Pirates 2 - filmul porno al anului

Filme pt care stau cu ochii in 4:

• Daybreakers - asta o sa fie cel mai tare film cu vampiri ever FTW!
• 2012 - Emmerich mi se pare un dobitoc din aceeasi gama cu Michael Bay dar trailerul la asta arata pur si simplu prea bine
• Machete - Grindhouse is back! Se zvoneste ca in distributzie o sa apara si Steven Seagal, Lindsay Lohan, De Niro si grasu din filmele lui Apatow
• Black Dynamite - blaxploitation!
• Expandables - Stallone+Arnold+Bruce Willis+Dolph Lundgren+Mickey Rourke+Jet Li+Jason Statham!!!!!!!!!!
• Inglourious Basterds - Tarantino is the shitt
• Shutter Island - Scorsese + DiCaprio cu o super palarie + horror
• A Serious Man - Coen forever
• Yiddish Policemen Union - Coen+Chabon+jewz+SF
• The Road - Cormac + Viggo + Nick Cave + apocalipsa
• Funny People - Apatow + cancer
• Sherlock Holmes - Downey Jr. + comics + Guy Ritchie
  
• Where the wild things are - Spike Jonze!
• District 9 - reality show sci fi
  
• Bruno - gaaaaaaaaaaaaaaaaay
• Halloween 2 - Rob Zombie
• Pandorum - trailerul zice from the producers of Resident Evil, dar eu zic from the director of Antikorper
• Zombieland - Woody +zombies
• The Box - Richard x 2 (Kelly+Matheson)
• Imaginarium of Doctor Parnassus - Gilliam + Ledger + Depp
• Alice in Wonderland - Burton + Depp + Carter + grasu din Little Britain
• I sell the dead - Perlman
• Surrogates - Bruce Willis + comics
• Moon - cool SF
  
• Last Airbender - Shyamalan
• Thirst - from the director of all cool Korean movies
• Cold Souls - Giamatti + Giamatti
• The Owl in the Daylight - Giamatti + PK Dick
• Inception - Christopher Nolan+ DiCaprio +SF
  
• Time Traveller's Wife