Friday, May 26, 2017

Maraton de filme cu supereroi: Ghost in the Shell, Batman vs. Superman, Suicide Squad, Guardians of the Galaxy 2, Fantastic Four

Revin la filme cu supereroi, ca aici ne-a ramas sperantza.

Ghost in the Shell

(regizat de Rupert Sanders, neimportant deocamdata)

Scarlett Johansson goala, cica. Tzi se cam taie, cu toata cablaraia aia prin ea, iar la un momendat ii mai si sar shaibele.

Dar arata bine. Nici nu mai tzin minte de cand nu mai vazusem un film care sa ma incante vizual intr-atata. Nu la shaibele lui Scarlett ma refer, ci sunt aici niste designuri fantastice, niste superculori (evitatzi 3D-ul care mai stinge cromatica), tot felu de robotzi si ciborgi spectaculoshi, muzica de Clint Mansell, multe referintze la Blade Runner, Robocop si Neuromancer - poate chiar mai multe decat la animatzia din care e inspirat filmul, despre care fanii zic ca filmul si-ar fi batut joc. Cu toata avalansha de efecte speciale care ni se ofera in zilele noastre, lumea nu mai are discernamantul de a se bucura de cele cu adevarat speciale, iar filmul asta le ofera din plin.

Fanii se plangeau in anii 90 ca Matrix a fost furaciune dupa animatziile/manga Ghost in the Shell insa din filmul asta mi-e greu sa imi dau seama ce legatura ar putea avea cu Matrix, dincolo de faptul ca e vorba de corporatzii futuriste si conspiratzii cyberpunk. Poate lumea chiar nu auzise de cyberpunk pe vremea aia si cum stia astea doua titluri drept singurele reprezentative ale genului s-or fi gandit ca s-au luat unii dupa altzii. Sau poate povestea chiar a fost simplificata aici intr-atat incat orice legaturi cu Matrix s-au pierdut. E clar ca filmul nu e inspirat doar de traditzia cyberpunk, ci in egala masura de succesul supereroilor Marvel Comics pentru care incearca sa propuna o alternativa mai exotica.

Mai e suparata lumea si din cauza ca Scarlett Johansson joaca rolul unei japoneze. Explicatzia pe care au gasit-o producatorii e ca eroina japoneza ar fi beneficiat de un transplant de cap american. Nu e o explicatzie ushor de inghitzit, oricat de indulgent ai fi (daca ungurii dadeau explicatzie asta despre vreun personaj român ieshea razboi).

Restul actorilor sunt exotici, adunatzi de pe toate meridianele: Takeshi Kitano (mare comediant japonez), Michael Pitt (Funny Games), Anamaria Marinca a noastra (de ce actorii români joaca mereu tabagishti care fumeaza in spatzii inchise?), danezul Pilou Asbaek (Game of Thrones), un dragutz cameo al lui Michael Wincott (Dead Man, Westworld) si, pentru geekshii adevaratzi, chiar catziva dintre cei care facusera vocile in desenul animat pe care se bazeaza filmul. Mai e si Juliette Binoche care nu intzeleg ce se tot baga in filme de-astea pentru geekshi, sa stea in filmele ei fandosite.


****************************************************

Batman vs. Superman

(regizat de Zack Snyder, unul din cei mai cool regizori de adaptari BD, aici facandu-si de cap)

Vai de mine cat de rau am obosit la filmu asta, facusem cearcane la final, simtzeam fiecare bocanc dat in gura de Batman. Am si nimerit ceva editzie extinsa, 3 ore implinite din care mai bine de o ora dureaza o scena de bataie in care Superman il bate pe Batman de se kk pe el, apoi Batman il bate pe Superman dandu-i pe la nas cu praf de kriptonita, apoi vine Wonder Woman sa-i linisteasca pe amandoi si cand credeam ca o sa fie un threesome supereroic apare o oratanie nucleara cu care se bat totzi 3, uitand ca abia terminasera de se batut unu cu altu. E aici si un mesaj pentru zilele noastre, ca daca ne tot ciondanim intre noi nu se stie cand apare de nicaieri o oratanie nucleara sa ne readuca cu principiile pe Pamant.

Scenariul e atat de sufocat de batalia asta incat abia imi mai amintesc alte scene in afara ei. Si nici alea pe care mi le amintesc nu se prea leaga - pur si simplu nu mai tzin minte de ce Superman se batea cu Batman, altfel decat sa dea apa la moara copiilor care tot pun pariuri daca Superman e mai tare ca Batman. Tot ce imi amintesc e ca lui Batman i se pare ca Superman se da mare si face pe deshteptu, si asta doar pt ca e venit de pe alta planeta si mai face fapte bune. Antreprenorii, dupa cum shtim, sunt foarte susceptibili la fapte bune.

Pot sa intzeleg de ce filmu asta a avut atatea nominalizari la Premiile Zmeura de Aur. Totusi, sa nu se intzeleaga greshit, nu avem aici un film nashpa, ci unul extraordinar de enervant. E vorba totusi de actori de talia lui Jeremy Irons (in rolul batranului Alfred), Ben Affleck (ok, e enervant, dar nu ageamiu), Amy Adams din Arrival (always likeable), Laurence Fishburne... mai sunt si altzii, iar regizoru Zack Snyder are o gramada de experientza cu genul asta de filme, dupa ce a revolutzionat genul cel putzin de doua ori (300 si Watchmen).

Totusi, exista un element foarte scandalos: faptul ca l-au pus pe mucosu asta din poza de dedesubt sa joace pe Lex Luthor. Creca nu mai tre sa explic ce miscast de proportzii e asta. Si nu doar pt ca Lex Luthor trebuia sa fie chel. Cel mai important, pentru ca nu trebuia sa fie hipster.



****************************************************

 Suicide Squad

(regizat de David Ayer, autor de filme politziste cool - Training Day)

Si totusi, chiar  mai oribil decat un Lex Luthor hipster e un Joker cocalar, jucat de un Jared Leto overambitzios care a exagerat in asha hal incat i-au taiat jumatate de scene afara la montaj.

In filmul asta Jokerul e o combinatzie de mafiot rus si Sorin Ovidiu Vantu cand da sfaturi pe Facebook. Chiar mai oribila decat aceasta "reinchipuire" e gagica lui Joker - un fel de Delia Matache din perioada "Mama, sunt beata" (Margot Robbie, altfel dragutza in Wolf of Wall Street) care tot filmu agita un baros si chiraie fara sa faca propriu-zis nimic. Luand la socoteala si ce ziceam mai sus despre Batman vs. Superman, DC Comics au reusit sa-si miscastuie aproape toate personajele importante.

Dar cel mai oribil e scenariul, cu cele mai ridicole dialoguri din memoria recenta. Nu stiu daca astia isi aleg grupurile focus de pe la spitale de boli mintale ori daca e o problema de deficit de atentzie generalizat la populatzia moderna, dar ramai cu impresia ca scenaristilor li s-a interzis sa bage replici mai lungi de 4 cuvinte. Dar sa nu va inchipuitzi vreun film de Haneke, din ala cu multa linishte si meditatzie. De vorbit se vorbeshte mult, insa doar sub forma de ragaieli si rafale scurte, ceea ce in romaneshte se mai numeshte schimb de "dume" (un fel de glume despre care ala care le spune nu e sigur ca-s funny).

Povestea e spusa din perspectiva unei echipe de raufacatori din universul DC Comics (majoritatea inamici ai lui Batman). Aceshtia sunt recrutatzi de CIA drept carne de tun, sa tzina piept unei zeitatzi antice si exotice care terorizeaza populatzia Americii. In timp ce propaganda Marvel Comics e preocupata sa promita indepartarea regimurile corupte din alte tzari, propaganda DC Comics e focusata pe problema terorismului din propriul teritoriu, si pe a-i caricaturiza pe terorishti drept niste mistici retardatzi. Daca toate astea intimideaza sau doar intarata, simtzim pe pielea noastra.

Desi multa vreme benzile desenate DC Comics s-au mandrit cu o anumita aristocratzie in comparatzie cu cele de la Marvel Comics (gandite din capul locului pentru norodul patriot), in ce priveshte ecranizarile avem o degradare constanta de cand si-a incheiat Christopher Nolan trilogia Batman, in timp ce filmele Marvel, cu toate neajunsurile de care vorbeam data trecuta, sunt inca pe val. Pare sa fie o veritabila competitzie in a cobori filmele cu supereroi cat mai aproape de nevoile de baza - sex, mancare, agresiune fizica, putzin patriotism. Asta dupa ce se chinuisera ani la rand sa demonstreze ca si povestile cu supereroi pot fi pentru oameni mari.


****************************************************

Guardians of the Galaxy 2

(regizat de James Gunn, alumni Troma)

Mama cum ii face din vorbe Kurt Russell pe colegii din filmul asta. Cel putzin pana il inghit efectele speciale, e nevoit sa se confrunte cu o cu totul alta generatzie de actori decat cei cu care era obishnuit sa interactzioneze - cu actori care, ca sa se faca remarcatzi, au nevoie sa fie coloratzi, sa aiba coarne, antene etc. - fara color-codingu asta e greu sa faci diferentza intre ei. Mai e si Vin Diesel care a facut motion capture pentru rolul unui copac umblator digital - ma intreb de ce doar motion capture cand Vin Diesel poate juca lejer rolul unui copac - putzin machiaj ar fi fost suficient.

Dupa ce disparuse o vreme de la Hollywood, Kurt Russell traieste iata o a doua tineretze (vezi si Hateful Eight, Bone Tomahawk). Aici joaca rolul unui semi-zeu care a lasat-o pe una gravida pe Pamant si nu doar pe Pamant, ci pe mai toate planetele locuite, in sperantza ca una dintre ele ii va da un fiu vrednic sa.... nu mi-e clar sa ce. Pana la urma se dovedeste ca acel fiu e chiar protagonistul filmelor Guardians of the Galaxy (rapit de extraterestri in primul film si devenit pirat intergalactic) jucat de tipu asta extrem de antipatic caruia nu-i retzin numele. Sunt mai multe paralele cu vechile filme Star Wars (se stie ca Marvel fura concepte de unde-apuca, insa cu mare grija sa nu se prinda avocatzii).

Ca si prima parte, filmul e o gura de aer proaspat pentru universul supereroilor Marvel - e un cu totul alt spirit, mai colorat, mai Disney, mai liberal, umoristic intr-un mod decent, mai mult desen animat decat film. Regizorul James Gunn vine din lumea trash cinema si a comediei aberante (a fost coleg cu autorii South Park la studiourile Troma) si are o pricepere anume in a mixa tragicul cu comicul, aventura cu sentimentalismul, folosindu-se intzelept de muzica (iar aici, si de zambetul de pensionar shtrengar al lui Kurt Russell).

Cica ar fi planuri ca aventurierii intergalactici sa se intersecteze cu eroii din filmele Avengers - e interesant de vazut ce poate iesi dintr-o astfel de reuniune mai ales ca filmele Avengers au devenit mai nou thrillere politice. Suntem in epoca Trump si sunt convins ca filmele Marvel vor schimba putzin stilul si mesajul - a venit vremea clownilor colerici pe care publicul cu deficit de atentzie ii poate urmari dupa color-coding, iar Guardians of the Galaxy are ce oferi la capitolul asta.




****************************************************

Fantastic Four 2015

(regizat de Josh Trank, n-am auzit de el, probabil nici n-o sa mai auzim)

Un alt film campion al Premiilor Zmeura de Aur, un trend ingrijorator pentru filmele cu supereroi care par sa-si fi trait apogeul.

Ce a iesit aici e un fel de Salvatzi de Clopotzel fara umor si fara fete dragutze, cu adolescentzi americani care fac inventzii geniale si primesc burse de la statu american sa calatoreasca inter-dimensional. Conflictul apare cand adolescentzii astia narcisisti se imbata (desi n-aveau varsta legala pentru asta) si incep sa intre betzi in aparatu de calatorit inter-dimensional. De la asta li se trag niste accidente nasoale care pe unu il transforma in Omu Bolovan, pe altul in Omu de Guma, pe altul in Negrul de Foc si pe gagica in Gagik Invizibila. Mai era unu cu ei (cel care le daduse sa bea) si asta e transformat in Dr. Doom care planuieste malefic sa creeze o gaura neagra care sa suga in ea TOT ce e pe Pamant. Astialantzi se bat cu el pana i se inchide gaura neagra si in semn de rasplata armata SUA le mai da niste burse.

Motive pentru laurii obtzinutzi la Zmeura de Aur ar fi destule: actori trecutzi de 30 de ani care joaca personaje adolescente, efecte speciale cusute cu atza alba care mai dau chixuri daca esti atent la detalii, o poveste chinuita chiar si pentru un origin story. Nu e, totusi, cel mai prost film cu supereroi si cred ca e judecat cam aspru. Suicide Squad de care ziceam mai sus si Dr. Strange de care ziceam data trecuta sunt mult mai proaste.

Nu zic ca filmele cu supereroi nu s-ar adresa adolescentzilor, dar majoritatea au fost gandite sa fie placubile de catre toate categoriile de varsta. Nu si asta, care se chinuie din rasputeri sa se infiltreze in acea nisha oribila de povesti "young adult" din care mai fac parte si filme precum Divergent/Insurgent/etc. Actorii sunt alesi special de prin genul ala de filme - un mare minus comparativ cu alte filme Marvel care incearca sa compenseze scenariile tembele cu actori cool, si chiar prin comparatzie cu filmele Fantastic Four care se facusera acu vreo 10 ani - complet ignorate de aceasta tentativa de a reseta povestea.




Wednesday, May 17, 2017

Seriale scurte despre natzionalism: Wolf Creek, Childhood's End

Cateva vorbe despre niste seriale scurte-scurte, de maxim 6 episoade.


Wolf Creek (serialul)

Urmatoarea moda in cinema-ul horror vor fi filmele cu mesaj natzionalist-shovin-viril in care cate un patriot luat de val macelareshte turisti, imigrantzi etc. sa-si apere datinile si gainile. Moda a inceput acu vreo 10 ani cu Wolf Creek, stindard al horrorului australian, problema e ca fiind australian n-a prea fost bagat in seama prin Europa, caci noi eram multiculturali si n-aveam griji din astea. Acu insa a ajuns si la noi moda statului cu capu-n propriul rect. Banuiesc ca pur si simplu australienii au o traditzie mai veche in a se proteja de oameni diferitzi de ei, de canguri si crocodili, asa ca filmele Wolf Creek au fost umpic cam antemergatoare.

Acu 10 ani Wolf Creek era unul din cele mai brutale filme horror ale momentului, aparuse in plin avant al genului torture porn (concura cu Saw) insa a avut cateva atu-uri: caracterul realist (nu doar pretentzia de a fi bazat pe fapte adevarate) si localizarea povestii in Australia, ocazionand peisaje superbe si actori localnici cu accente australiene copioase. Personajul principal (negativ) era un vanator de canguri, un fel de Freddy Krueger patriot care macelarea turisti ratacitzi prin deshertul australian si urla in pustie "afara cu strainii din tzara". Povestea era un slasher destul de standard, insa peisajele furau ochiul si filmul se urmarea cu mare placere pe ecran mare. Ceva mai tarziu, Wolf Creek 2 a derapat intr-o parodie a primului film, desi se dorea un sequel, cu acelasi actor si acelasi regizor. Acelasi vanator de canguri macelareshte niste turisti nemtzi si englezi dar de data asta mai si spune bancuri intre momentele violente. Cineva s-a gandit ca umpic de umor va face filmul mai digerabil, insa n-a fost sa fie. 

Era insa evident ca regizorului Greg McLean i-ar placea sa lase in urma lui o trilogie. Wolf Creek 3 s-a tot amanat catziva ani si intr-un tarziu a aparut sub forma unei mini-serii de televiziune de 6 episoade. Am fost sceptic legat de aceasta decizie, insa pan la urma n-a fost una pripita. Regizorul si actorul principal au ramas, conceptul a ramas, stilul a ramas, doar ca de data asta se intinde pe vreo 5 ore in loc de 2. Asta e si bine, si rau.

E bine ca miniserialul e clar mai bun ca filmele. Nu arata deloc ca un serial TV - pe televizoarele HD mari din zilele noastre arata ca un film de cinema, mizand pe filmari in aer liber si aura de western-horror. Muzica e superba (poate tzinetzi minte trupa australiana The Drones, un fel de Nick Cave wannabes), violentza e necenzurata, actorii sunt australieni, unii chiar bashtinashi aborigeni. Ritmul e lent si lasa spatziu de evolutzie chiar si personajelor episodice - deci e un caz mai rar de slasher meditativ in care ajunge sa-tzi pese de personajele macelarite.

Totusi elementul cel mai proeminent si interesant e feminismul, si nu doar in sensul ca protagonista e o gagika care oricat ar lua-o pe cocoasha reuseste sa #reziste. Toate personajele masculine sunt niste brute instinctuale obsedate de vanatoare, alcool sau sex. Femeile sunt putzine si abrutizate intr-o lume a barbatzilor. Personajul pozitiv e o gagica tanara a carei familie a fost macelarita de sus-pomenitul vanator de canguri si umbla tot serialul sa-l gaseasca. E, asadar, mai mult un revenge story feminist decat horrorul din primele filme.

Necazu e ca, totusi, miza e prea mica pentru o miniserie de 5 ore. Iar daca vor sa continue si cu alte sezoane, nu-mi inchipui ce ar putea adauga fara sa devina o rutina plicticoasa. Ritmul lent si scenele atmosferice sunt binevenite vreme de cam 3 ore, insa daca faci bingewatching a doua jumatate itzi cam pune rabdarea la incercare si cel putzin un episod e clar de umplutura. Ramane sa vedem care-s planurile de viitor, deocamdata s-a anuntzat ca miniseria va mai avea macar inca un sezon si ar putea deveni serial.



*********************************************************


Childhood's End

Nu tzin minte o pilda mai perfecta asupra xenofobiei decat romanul Childhood's End al lui Arthur Clarke. L-am citit prin 90, serializat in revista Anticipatzia si creca e primul SF modern pe care l-am citit. Recent de la SyFy channel i-au facut o ecranizare simpatica, o mini-serie de vreo 5 ore cu Charles Dance (Tywinn din Game of Thrones) intr-unul din rolurile principale.

Aici soroshishtii nu doar ca vin de pe alta planeta, dar mai au si coarne, fiind imediat asociatzi de mentalul colectiv cu demonii biblici. Lumea se ingrozeste de imaginea lor, precum si de ideea ca acestia au venit cu misiunea de a confisca totzi copiii, nu e clar de ce. Discursul ratzional si invitatzia la pace sunt primite cu suspiciune. Tzaranii americani isi iau shotgunurile si trag cu ele spre ceruri, doar-doar vor scapa de coshmar, insa civilizatzia demonilor e prea avansata ca sa se scoboare la nivelul isteriei. Pana la urma se ajunge la o intzelegere - toata lumea sa isi cedeze copiii la schimb cu un sfarsit pacifist si indestulat al restului omenirii, dupa care planeta sa fie depopulata complet si copiii dusi naiba stie unde (pe o planeta de homosexuali, ar suspecta unii de pe la noi).

Nu mai tzin minte cat de aproape e ecranizarea fatza de roman dar creca destul de aproape. Cei de la SyFy channel sunt sefeishti de moda veche si au investit mult in a crea un brand pentru iubitorii SFului clasic, adica altceva decat povestile cu supereroi, parodiile ironice ori fantasy-urile pentru hipsteri tripatzi care ne invadeaza de o vreme. Efectele speciale sunt destul de cool pentru televiziune, SyFy channel baga multzi bani in asta incercand sa isi pastreze onoarea de clasicisti si sa nu abuzeze de sex si violentza in serialele lor. De fapt uneori e chiar suparator asta, incat serialele lor par facute de baptisti, insa in cazul unor ecranizari clasice ca asta e ok - Childhoods' End e mai mult o fabula SF, iar autorul Arthur Clarke era oricum destul de pudibond si cerebral ca scriitor (daca ignoram faptul ca spre sfarsitul vietzii se zvonea ca ar fi pedofil).

In fine, eu de fapt nu ma prea uit la seriale SyFy channel. In afara de miniseria asta am mai vazut doar The Expanse si pe vremuri cateva episoade din Battlestar Galactica ori Farscape. Stiu ca de la rebranduirea canalului s-au relansat destul de puternic cu un val de seriale noi insa nu prea mai am preteni geekshi care sa mi le recomande. Totzi pretenii mei au devenit hipsteri iar daca e vorba de SF, hipsterii se uita doar la Star Trek reruns sa faca ironii meta despre Spock (astept cat de curand sa avem si prima conventzie Star Trek la noi). Da, Raluca, la tine ma refer.





Tuesday, May 02, 2017

Maraton de filme cu supereroi: Logan, X-men Apocalypse, Deadpool, Captain America III, Doctor Strange

Am luat o pauza de la filme de Oscar (nu chiar, dar astept sa se mai stranga) si am revenit la filmele cu supereroi, un hobby mai vechi de al meu, de dinainte ca filmele astea sa devina mainstream si sa inspire pe astia de alearga toata ziua pe la televizor cu justitzia si onoarea-n gura.


Captain America III: Civil War

(regizat de Anthony si Joe Russo, autorii lui Antman si ai altor filme Marvel)

Consider filmu asta musai de vazut nu neaparat pentru cat e de bun, ci pentru cat e de ilustrativ cu privire la cum functzioneaza propaganda americana. Observatzi si color-codingul de pe afish: traditzionalul conflict roshu (comunist, stangist/stangaci) vs. albastru (liberal, curat, drept).

Filmul s-a lansat in preajma inaugurarii scutului de la DeVeSeLu, cand a venit americanu ala si ne-a zis ca in sfarsit Romania joaca in liga celor puternici (era inainte de alegeri, acum suntem in Suicide Squad). Personajul cheie de aici, Winter Soldier (jucat de un actor român!) a fost spalat pe creier de rushi si folosit drept terorist dar, dupa ce Captain America ii trage catziva pumni in cap, isi revine in fire si "intoarce armele" amintindu-si de vremurile cand cei doi luptasera cot la cot pe frontul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Cateva scene ale filmului se petrec chiar la Bucuresti, unde, in cuvintele lui Captain America, "we have to act above the law", caci Romania nu a ratificat inca acordurile care reglementeaza interventziile supereroilor americani pe teritoriul altor tzari decat SUA.

Ironman insa nu e de acord cu acest mod de lucru, el solicitand transparentza si reglementare, iar de aici se naste conflictul Ironman vs. Captain America, cunoscut de fanii benzilor desenate Marvel drept Civil War - o serie de povesti BD ce sunt sumarizate in actiunea acestui film, in care amicii lui Ironman se bat cu amicii lui Captain America, supereroii Marvel fiind mai dezbinatzi chiar decat poporu roman. Exista, asadar, dezbinare si la case mai mari, iar filmul are chiar un ton usor apologetic cu privire la interventzionismul american.

Felul in care cei de la Marvel rastalmacesc in filme cu supereroi tensiunile geopolitice ale momentului e destul de fun, chiar daca, pentru romani e neplacuta senzatzia ca suntem un buffer (="aliatzi de nadedje") in diverse targuieli dintre americani si altzii (rushi, nemtzi, extraterestri).

O alta chestie atractiva in filmul asta e densitatea de personaje - desi filmul e prezentat drept a treia parte a seriei Captain America, e mai degraba o a treia parte a seriei Avengers. Apar catziva supereroi care pana acu aparusera doar in filme separate - Spiderman, o gagica din X-men, Ant-man, ba chiar si un supererou nou care va avea parte in curand de propriul film - Black Panther (primul supererou negru din istoria Marvel). Filmul reuseste de minune sa creeze acea poveste de tip cross-over event, cand destinele mai multor supereroi se intersecteaza intr-o poveste comuna. Mai mult, povestea va continua in aceeasi maniera in viitorul film Avengers, unde va converge cu alte filme recente (Guardians of the Galaxy, Doctor Strange). Densitatea de personaje si interactziunile lor dau tot farmecul acestui film reusind sa ia gandul de la povestea tembela. Repet, paralelele cu geopoliticul actual au farmecul lor.

Exista totusi un neajuns - spre deosebire de celelalte filme Marvel care sunt destul de self-contained, pentru a intzelege motivatziile personajelor si unele dialoguri de aici e necesara macar vizionarea primelor doua filme Captain America, a lui Avengers 2 si poate Ironman 2. Altfel imi inchipui ca o vizionare de ocazie ar fi destul de iritanta si generatoare de confuzii.



********************************************************************************

Doctor Strange

(regizat de Scott Derrickson, autor de horroruri hollywoodiene gen Sinister)

Am scris recent un articol in Dilema Veche despre misticismul la romani si despre neo-misticismul "cu baze shtiintzifice" care prolifereaza accelerat in randul hipsterilor lepadatzi de biserica si pasionatzi de serialul The OA. Romania se indreapta incet-incet spre o societate medievala in care magia capata intaietate in fatza shtiintzei - daca pe generatziile varstnice, ocrotite de Arsenie Boca, le mai intzeleg, tinerilor nu le gasesc nici o scuza. Se pare ca si cei de la Marvel au sesizat trendurile astea, asa ca au inventat un supererou numa bun pentru spiritualishtii tripatzi, dar si pentru fanii lui Pavel Corutz ori Lorin Fortuna. Pare absurd, dar cele doua comunitatzi incep deja sa convearga in interese si discurs, difera doar terminologia. Ieri la Antena Stars era unu care explica ca nu e ok sa-tzi tzii plosca sub pat, caci afecteaza accesul energiilor Ho Tu din sectorul sud-est, care in schimb pot fi stimulate daca punem un bol cu 88 de monezi in sectorul nord-vest al dormitorului. Remarcatzi terminologia "inginereasca", menita sa credibilizeze discursul (o gasitzi si la cei cu mindfulness etc.).

Protagonistul acestui film este un chirurg care intr-o buna zi are revelatzia ca shtiintza e o prostie care te limiteaza, ca tot ce conteaza in viatza se poate gasi in feng-shui, chakre si energii sectoriale. Suferind el un accident la care nu gaseste tratament e sfatuit sa mearga sa se lecuiasca la un calugar tibetan jucat de Tilda Swinton (e un mic scandalutz pe tema asta, caci Marvel n-au vrut sa supere piatza chinezeasca si au folosit o femeie alba in rolul unui personaj tibetan, iar despre Tibet n-au pomenit nici o silaba).

Asadar personajul Tildei e un calugar supertripat care se pricepe la corpuri astrale, fitness, ayahuasca, calatorii in timp si vindecarea cariilor cu fortza vointzei. Coloana sonora foloseste piese din Pink Floyd, efectele speciale sunt trippy cam in genul Inception, iar eroii uziteaza obiecte magice gen Harry Potter, doar ca aici sunt justificate incoerent printr-un mumbo-jumbo shtiintzific. Mads Mikkelsen apare in rolul negativ al unui spiritual din asta care a fost corupt de contactul cu o dimensiune paralela ce amenintza sa inghita tot Universu, iar sus-numitul chirurg il alearga ca nebunu pe strazi, toata lumea fiind imbracata ca la o ceremonie organizata de Lorin Fortuna (vezi poza de jos).

Filmul e laudat pentru efectele speciale si intr-adevar s-a investit mult in asta, cu conditzia sa nu vezi filmul in 3D (am impresia ca 3Dul nu mai functzioneaza cum trebuie cand artefactele de pe ecran sunt mici si numeroase, eu am avut dificultatzi cu a pricepe ce se intampla in timpul marilor batalii din film).

Cel mai enervant e faptul ca dupa Ant-man si Deadpool filmul sufera de o grava lipsa de umor, devenind tot mai ridicol pe masura ce se ia tot mai in serios. E un semn clar ca Marvel incearca sa castige simpatia unei tipologii anume de public, in spetza cei care isi amintesc cum la ultimul festival Waha au trecut intr-o alta dimensiune.


***************************************************************************

Logan

(regizat de James Mangold, autorul lui Walk the Line, Girl Interrupted)

Am sperat pana la intrarea in cinema ca filmul va fi despre Wolverine zgariind portiere de Logan cu ghearele lui de adamantium. Uitasem ca asa il cheama pe protagonist. Incep sa uit tot mai multe chestii, mi s-a umplut creierul si nu stiu cum sa-l golesc.

Cica asta ar fi al 10-lea film al seriei X-men: a fost intai trilogia de acu 15 ani, a fost trilogia mai recenta de prequeluri, iar asta e ultimul film al trilogiei Wolverine. La socoteala ies 9... care o fi al zecelea? Cica Deadpool, pe motivu ca aparea la un momendat o poza cu Hugh Jackman acolo (ok, sa fim cinstitzi, si Deadpool a avut un cameo in primul Wolverine, dar si de asta am uitat). Avand in vedere ca si Patrick Stewart si Hugh Jackman au anuntzat ca nu mai vor sa aiba de a face cu filmele astea, Logan a fost gandit sa fie un final unic si memorabil. In multe privintze e.

Clar e cel mai sangeros si brutal film cu supereroi ever. Violentza e superhorror, ba mai implica si niste copii (mutantzi crescutzi in laboratoarele secrete ale Mexicului ca sa-i vina de hac lui Trump). Ramai cu impresia ca cineva incearca sa ne obishnuiaska copiii cu razboiul si violentza, cu ideea ca uneori in viatza mai trebuie si sa iei gatu celui de langa tine. Sex in schimb tot nu exista, desi Deadpool deja deschisese cat de cat directzia asta. Ce-i drept nici nu te potzi astepta la personajele din filmul asta sa aiba chef de sex. Wolverine e batran si ramolit si mananca bataie de tzi se rupe sufletu, Profesoru Xavier e un telepat cu Alzheimer si a imbatranit atat de rau incat a inceput sa-i creasca par. Mai e un albinos sinistru cu ocii roshii jucat de Stephen Merchant (amicul lui Ricky Gervais).

Necazu ar fi ca toate inovatziile sunt pur stilistice. Povestea e aceeasi aventura Marvel obosita ca in 90% din filmele si BD-urile lor. Avem niste oameni rai, avem niste oameni buni, se alearga unii pe altzii, se caftesc, mor aia rai, mai mor si din aia buni. Subtextul filmelor X-men de pe vremuri (privind xenofobia, LGBT) a disparut cu totul. E un film cu supereroi translatat in spiritul domniei lui Trump, Putin, Dragnea etc. Civilizatzia occidentala a trait prea mult in luxul absentzei razboiului, e momentul sa ne amintim de violentza medievala in care traiau stramoshii (cam pana la bunici), e momentul sa ne obishnuim copiii cu sange si matze pe peretzi, precum si cu vitejia care produce acele sange si matze. Eroii sunt bestiile care au apucat sa scrie cartzile de istorie.


*********************************************************

Deadpool

(regia Tim Miller, autor de animatzii si jocuri video)

Cand incepeam sa scriu despre benzi desenate prin presa romaneasca la noi Pavel Corutz si Coelho erau inca la mare pretz iar BD-urile erau considerate cartzi pentru copii si oameni cu dificultatzi de alfabetizare. Astazi benzile desenate au devenit o chestie cool, larg imbratzishata de hipsteri, avem edituri si festivaluri dedicate, avem si catziva tineri graficieni (excelentzi, as zice, unii chiar in Cluj), dar si pionieri care au tzinut la noi cultura BD in viatza inca de pe vremea comunismului, azi relativ ignoratzi de cei care au descoperit benzile desenate alaltaieri. Ma rog, nu sufar de frustrarea pionieriatului, caci nu ma numar printre cei care au facut eforturi pentru propashirea acestei culturi, eu apucandu-ma de BD-uri doar ca sa agatz fete, obiectiv ce nu se poate compara cu monografia lui Dodo Nitza, ori cu eforturile din jurul revistei Ah, BD!, ori cu cei catziva martiri care au incercat pe propria barba sa legitimeze banda desenata impotriva berbeciei din universitatzile de arte din Romania.

Frustrarea majora imi vine din faptul ca au dobandit larga acceptare tocmai acele BD-uri care chiar sunt pentru copii si oameni cu dificultatzi de alfabetizare, in spetza cele scoase pe banda rulanta de corporatzia Marvel, traduse si la noi in tandem cu filmele cu supereroi care ni se tot baga pe gat. Marvel au construit o intreaga industrie BD cvasi-plagiata, furand idei de la editurile competitoare si exploatand deficitul de atentzie al publicului tzinta cu scenarii minimale, personaje a caror psihologie se reduce la cateva punchlineuri si un vacuum general de idei camuflat in scene de actziune. Ocazional, autori BD valorosi au fost angajatzi sa umple acel vacuum, limitatzi insa de obligatzia contractuala de a alinia povestile la o mitologie larga care inglobeaza toate personajele create de Marvel de la infiintzare si pana in prezent - continuitate care oricum nu mai are sens demult, obligand autorii sa inventeze "universuri paralele" de cate ori ideile lor nu se potrivesc acestui canon, mai rigid decat Vechiul Testament.

Am perceput Deadpool ca pe una din tentativele tardive ale celor de la Marvel de a convinge lumea ca si benzile lor desenate pot fi pentru adultzi. Zic "tardiv" pentru ca publicul oricum s-a infantilizat suficient incat sa le poata gusta filmele si fara acest tertip. Unde in urma cu 15 ani pana si cocalarii strambau critic din nas la faptul ca Spidermanul lui Sam Raimi nu avea gravitatzie si inertzie in miscari (limitare a efectelor speciale de atunci), astazi ii vezi aplaudand si hahaind la faptul ca cineva i-a tras un glontz in cur lui Deadpool. Marea gaselnitza meta ar fi ca personajul mai vorbeste spre spectatori (Bugs Bunny a facut-o cu mult inainte). Am suferit o reala teroare in prezentza publicului de mall alaturi de care am fost nevoit sa vizionez filmul, dintr-o cu totul alta cultura decat cea a geekshilor care se inghesuiau pe vremuri la filmele Marvel.

De unele glume m-am bucurat si eu (in special cele legate de Liam Neeson si Hugh Jackman), iar faptul ca au aparut in sfarsit scene de sex intr-un film Marvel e, cu toata intarzierea (comparativ cu DC), binevenit. Sunt semne ca Marvel au facut suficientzi bani cu filmele lor cretine incat sa-si permita unele riscuri, folosindu-se totusi de un regizor de jocuri video si de un personaj popularizat prin toilet jokes si referintze pop (majoritatea perisabile si incomprehensibile peste 5-10 ani). E primul film R-Rated produs de Marvel, si cel mai de succes film R-Rated cu supereroi de la Passion of Christ incoace.

Mare parte din film e amuzant, intr-o alta maniera decat a fost Ant-man, pe care il prefer totusi datorita umorului mai fin, a actorilor simpatici si a unui origin-story mai sofisticat. Deadpool e cu totul alt sortiment, cu doze masive de parodie si violentza parodica, incat itzi devine imposibil sa itzi pese de ce se intampla cu personajele, timpul trecand doar in asteptarea urmatoarei poante. Ramane ingrijoratoare concluzia ca pentru vaste categorii de public distinctzia dintre o tampenie infantila si o chestie cool depinde numai si numai de PR, de peer pressure si de "modul de a pune problem".



**********************************************************************

X-men Apocalypse

(regizat de Bryan Singer, candva autor al lui Usual Suspects si creator al serialului House MD)

Aflam in sfarshit cum a chelit Capitanul Picard, insa revelatzia e mijlocita de actorul James MacAvoy jucand o versiune mai tanara a sa in aceasta trilogie de prequeluri la trilogia X-men de acu 15 ani. Oricum avea si MacAvoy nevoie sa fie chel pentru niste filme pe care le-a facut in ultimul an.

Prequelurile astea au niste atu-uri importante, cel mai important fiind substituirea actorilor din filmele de acu 15 ani cu versiuni mai tinere ale lor. Alt atu a fost pozitzionarea actziunii intr-un trecut istoric cunoscut - anii 60 (in First Class), anii 70 (in Days of Future Past) iar in acest film avem anii 80. Fiecare epoca a fost atent punctata in ce priveshte design-ul detaliilor (haine, frizuri, tehnologie) cat si in ce priveshte conexiuni cu evenimente istorice reale (diverse crize politice in care au fost implicatzi americanii).

Totusi, acest ultim episod e cel mai superficial in privintza asta. Regizorul (acelashi Bryan Singer care a pastorit toata campania cinematografica X-men din ultimii 15 ani) pare aici mai interesat sa arunce cu zgomot si explozii spre spectator, reducand filmul la cerintzele minimale ale filmelor cu supereroi Marvel.

Echipa de mutantzi X-meni se confrunta cu un mutant antic sculat dintr-o piramida egipteana sa ne popeasca pe totzi si sa aduca Apocalipsa pe Pamant, desi nu e deloc clar ce-i iese lui din asta. E dragutz totusi ca mutantul egiptean e jucat de Oscar Isaac care surprinde cu fiecare rol, complet diferit de precedentele (Ex Machina, Drive, Inside Llewyn Davis etc.). Scenele lui sunt insa destul de putzine, bruiate de fum si daramaturi, iar masca si costumul purtat lasa actorului un spatziu de manevra destul de constrans. Alt necaz e aparitzia lui Hugh Jackman ca Wolverine, in conditziile in care povestea nu cerea deloc aparitzia sa. Pare mai mult o obligatzie contractuala, mai ales ca Wolverine e singurul dintre personaje jucat de acelasi actor, Hugh Jackman, si la 20 de ani si la 50. Mai apare si Sansa din Game of Thrones in rolul cheie al lui Jean Grey, care nu prea i se potriveste.

Alt necaz e ca la acest punct filmele X-men nu prea mai pot fi vizionate fara a fi vazut filmele precedente - referintzele si backgroundul personajelor e pur si simplu prea bogat, iar filmele formeaza un fel de serial. In consecintza publicul incepe sa se reduca la nucleul celor care le-au urmarit de la inceput. Acu ca s-a incheiat si trilogia Wolverine (cu sus-pomenitul Logan) ramane in sarcina lui Deadpool sa mai tzina aceasta serie in viatza.