Friday, September 13, 2019

TIFF 2019 - filmele asa si-asa (part 1): Raoul Taburin, Who will sing to you, Project Gutenberg, Keep an eye out, My masterpiece, Purity of Vengeance

In continuare impresii despre filmele din programul TIFF 2019, de data asta filmele cat de cat ok fara sa fie memorabile in vreun fel. Despre filmele naspa am scris aici si aici.

*****************************************

Raoul Taburin

(regizat de Pierre Godeau, francez)

As recomanda chiar calduros filmul asta pentru cine are chef de un family movie supercandid, bazat pe benzile desenate ale unui anume Sempe. Nu e filmul chiar o revelatzie, insa l-am prins la TIFF fix intre filme cu nazisti si criminali in serie asa ca am perceput Raoul Taburin ca pe o gura de aer curat dupa ce iesi din WCurile de la Electric Castle. Merge vazut si cu copiii, merge vazut si in cuplu romantic, e un film adecvat de matineu.

Protagonistul (Benoit Poelvoorde) e un reparator de biciclete iscusit care are un secret ingropat adanc in suflet: nu se stie da cu bicicleta. Ca sa nu se prinda lumea, se tot plimba prin sat impingand ghidonul unei biciclete, pretinzand mereu ca abia se daduse jos de pe ea. Secretul rusinos e insa pus in pericol de o combinatzie de imprejurari din care aflam si ca o fosta gagica i-a dat papucii pentru un biciclist. Am vazut la TIFF o gramada de filme cu personaje care incearca sa protejeze secrete periculoase - in majoritatea cazurilor e vorba de gay, preotzi care fac sex, politicieni coruptzi etc. In sfarsit un film despre un secret cu care m-am putut identifica.

Totul se petrece intr-un sat chic frantzuzesc din preajma Coastei de Azur, cu frantzuzoaice hot si totodata bune la suflet, cu rochitze si frizuri ca in Amelie (pe una dintre actritze o stiu din filmele lui Xavier Dolan), toata lumea bea vin alb racoritor si mananca croissante iar dialogurile sunt spuse cu toata gura si toate silabele. Paradoxal, actorul principal si-a rupt oasele cu bicicleta in timpul filmarilor.

P. S. Tot dupa benzile desenate ale lui Sempe cica s-au mai facut niste ecranizari dupa seria Petit Nicholas, care se zice ca-s simpatice si alea.


*****************************************

Who Will Sing to You

(regizat de Carlos Vermut, autorul lui Magical Girl)

Ceva din Persona lui Bergman s-a infiltrat in aceasta poveste cam trasa de par despre doua femei intre care se infiripa o relatzie de simbioza asexuata - o cantareatza pop si-a uitat piesele din cauza unui atac de amnezie, iar o fana a cantaretzei se ofera sa o inlocuiasca pe scena, ea stiind deja piesele de la sesiunile de karaoke din barul in care lucra. Cele doua petrec niste timp una cu alta intr-o viloaca de pe malu oceanului si isi tot canta una alteia.

Un fel de lesbianism asexuat transpira prin porii filmului, e si foarte multa pretziozitate stilistica pusa aici pe masa - nu doar trimiterile insistente la Bergman ci si ceva din Lynch sau din compatriotzi ai autorului (Amenabar, Almodovar). Miza nu e insa suficient de puternica incat sa captiveze, cel putzin eu nu reusesc defel sa ma imersez in drama cantaretzei pop care si-a uitat versurile kkcioase si are nevoie de altcineva sa faca playback in locul ei.

Il stiam pe regizor de la un TIFF precedent unde a avut excelentul thriller Magical Girl - oarecum in acelasi stil puzzle, dar acolo bizareria si tensiunea aveau un rost, in timp ce de aici n-am ramas cu mare lucru. Altfel, un film competent, migalos facut, care va fi apreciat ca un update-omagiu la Persona lui Bergman.


*****************************************

Project Gutenberg

(regizat de Felix Chong, scenarist al seriei Infernal Affairs)

Cultura chinezeasca a copiatului si contrafacutului primeste aici un pios omagiu. Personajul principal e un pictor obsedat de a-i copia pe marii clasici - chestie care ii sta in calea carierei de artist dar il face omul ideal pentru un job de falsificat bancnote. In special bancnota de 100 de dolari care capatase acu catziva ani niste elemente de securitate suplimentara pe care filmul asta le analizeaza in detaliu oferind diverse sfaturi despre cum ar putea fi contrafacute. Nu doar banii sunt contrafacutzi aici, ci si oameni, sentimente, situatzii, incat povestea devine atat de unreliable ca mai nimic nu mai sta in picioare spre sfarsit.

Se abuzeaza de twisturi, mai nimic nu e verosimil, dar nici nu e parodie. Chinezii il vad drept un thriller - a fost blockbuster la ei iar regizorul e un specialist al thrillerelor de productzie Hong Kong, avand experientza a doua trilogii larg apreciate - Overheard (ca regizor) si Infernal Affairs (ca scenarist). E ceva mai interesant decat filmele americane gen Ocean's 11, insa povestea plezneste pe la cusaturi.

A fost gandit din capul locului pentru un remake la Hollywood (nu pricep de ce personajele nu falsifica bani chinezesti). In rolul principal e superstarul Chow Yun Fat (Crouching Tiger...), insotzit de o gramada din chinezoaicele alea care mai apar in roluri secundare prin diverse thrillere americane cu spioni.


*****************************************

Keep an Eye Out

(regizat de Quentin Dupieux, autorul lui Wrong Cops)

Comediile absurde ale lui Dupieux sunt teribil de amuzante, insa asta e unul din filmele-farsa mai slabe ale sale - e foarte scurt (abia bate o ora), filmat in doar doua locatzii (una e sediul Partidului Comunist din Paris, redecorat ca sectzie de politzie), e lipsit de orice noima si cu dialoguri ce par improvizate. In filmele bune ale lui Dupieux exista iluzia unui scenariu, al unui progres al povestii, aici e doar o colectzie de "dume" iar majoritatea nici macar nu-s de factura "meta".

Tot filmul se invarte in jurul unui interogatoriu de politzie in care comediantul belgian Benoit Poelvoorde (joaca si in Raoul Taburin de care ziceam mai sus) interogheaza un mustacios care raportase un cadavru la politzie. Mai e pe-acolo un militzian care si-a pierdut un ochi, ceea ce ocazioneaza gagurile din care e inspirat titlul american al filmului (titlul original sub care mai poate fi gasit e Au poste!).

Suprarealismul se insinueaza in momentul in care in flashbackurile celui interogat incep sa apara personaje pe care acesta le intalnise ulterior crimei. Asta aduce putzin cu unul din filmele mishto ale autorului, Reality, insa ideea nu duce nicaieri, poanta e abandonata din mers iar finalul e atat de abrupt incat pare ca regizorul a lasat totul balta. Posibil ca filmul e despre cum procurorii sau politzistii pot insera abuziv personaje in amintirile si marturiile celor interogatzi - o tema a la Antena 3 cam slaba pentru standardele regizorului.


*****************************************

My Masterpiece

(regizat de Gaston Duprat, autorul lui Distinguished Citizen)

Am gasit drept EXTREM de amuzanta precedenta comedie a autorului, Distinguished Citizen (tot de la TIFF). Filmul asta se apropie de ce era acolo, dar e totusi mai slab, cu poante ceva mai previzibile. Ori pur si simplu m-am recunoscut mai mult in protagonistul din Distinguished Citizen si problemele pe care le intampina.

Filmul asta se intampla in aceeasi zona a businessului artelor - o versiune mai funny a ce a incercat recent productzia Netflix Velvet Buzzsaw. Protagonistul e un pictor octogenar, pervers, cinic si atat de disperat incat trage cu pistolul in propriile picturi in sperantza ca le va face mai interesante pentru curatorii de arta. Unul din curatorii astia e un amic care are dificultatzi tot mai mari in a-l vinde ca arta contemporana. Noroc cu niste hipsteri si gagici care il mai viziteaza sperand sa fure meserie de la el, si nu numai meserie - studentele nubile nu vad in el doar o figura (grand)paternala ci si o potentziala sursa de moshtenire convenabila in cazul in care moshu crapa.

Intr-o buna zi moshul e calcat de o masina iar in jurul lui se isca o complicaciune de evenimente care bulverseaza mediile artistice. E o comedie simpla dar eficienta despre businessul curatoriatoului artistic, iar daca itzi place cum curge limba spaniola vei fi incantat si de dialogurile siropoase intre doi dintre actorii mari ai Argentinei.


***********************************************

The Purity of Vengeance

(regizat de Christoffer Boe, autorul lui Reconstruction)

Seria de filme politziste daneze Department Q se tzine bine la acest al 4-lea capitol, pastrand aceiasi actori si aceeasi sursa de inspiratzie - romanele lui Jussi Adler-Olsen (un fel de Jo Nesbo al Danemarcei). Se pare ca va fi insa ultimul film cu acesti actori, caci drepturile pentru capitolele urmatoare au fost preluate de altcineva si s-au anuntzat deja altzi actori pentru o noua serie de 5 filme (autorul a promis o serie de 10 volume). Urmatorul film va fi realizat de autorul oscarizatului Land of Mine (in general ele au fost facute de regizori danezi importantzi).

Protagonistii sunt un cuplu de detectivi - unul alcoolic si divortzat, celalalt imigrant sirian cu dificultatzi de a se integra si de a fi luat in serios. Amandoi sunt alocatzi unui departament de cold cases, cazuri abandonate sau puse la naftalina care sunt uneori resuscitate prin aparitzia unor indicii noi. In episodul asta indiciul e un medic ginecolog care sterilizeaza in mod abuziv femei imigrante, din pura convingere profesionala ca ADN-ul scandinav e superior celui arabic din cauza ca vikingilor natura le-a aplicat o selectzie naturala mai aspra si in consecintza populatzia nativa e de "calitate superioara". Eugenia si fascismul deghizat au o traditzie aparte in Danemarca si Suedia, cu abuzuri istorice despre care surprinzator nu se prea vorbeste caci nu au avut loc in contextul vreunui razboi si (teoretic) nu au fost indreptate impotriva unor etnii.

Povestea are asadar ancore in criza europeana a refugiatzilor, beneficiind si de faptul ca unul dintre politzisti e la randul sau imigrant. De fapt toate romanele au fost scrise din 2007 incoace, si cam toate sunt ancorate in probleme de actualitate, dar asta e cel mai straightforward.


Saturday, September 07, 2019

TIFF 2019 - filmele naspa (part 2): Ridge, The Witness, O Beautiful Night, Monument, Long Day's Journey into Night, Green Hornet

Am spus deja ca 2019 a fost editzia TIFF in care am prins cele mai multe filme  naspa, asa ca aici e al doilea calup cu titlurile respective. Despre primul am povestit aici.


Ridge

(regizat de John Skoog, debutant suedez)

Voaaai de mine cat am suferit la filmul asta despre NIMIC. Nu e nici macar despre vaca aia din poza de dedesubt, ea apare decat in doua scene. Tipu ala de langa ea nu stiu cine e caci niciunul din personaje nu e prezentat, dialogurile sunt complet aleatoare, scenariu nu exista, e practic un videoclip de o ora si ceva despre care speram sa devina macar documentar, dar nici aia nu e.

Cica regizorul debutant John Skoog a vrut sa aduca un omagiu satului natal si vacilor care pasc pe langa el asa ca a facut un film foarte scolaresc, probabil proiect de licentza la scoala unde umbla el. Majoritatea cadrelor sunt cu natura salbatica, apoi cu copaci taiatzi de drujbe sau copii calarind o combina agricola. Mai apar niste muncitori polonezi adusi sa munceasca la negru prin Suedia si facandu-si poze unul cu altul pe acolo. Peste imaginile cu natura mai merg fragmente de conversatzii random care n-au nicio legatura cu ce se vede in imagini.

Filmul aduce oarecum cu recentul eco-antropo-thriller romanesc Bodrog - intentzia regizorului pare a fi sa sugereze prin atmosfera si falfait de frunze prezentza unui spirit tacit al naturii locului, alaturat spiritului prezentzei umane care bruiaza natura cu drujbele si combina agricola. Insa aici caracterul aleator al personajelor, dialogului si succesiunii scenelor face ca toate intentziile astea sa se evapore in plictis cumplit. Cei interesatzi de aspecte tehnice vor gasit unele calitatzi legate de sunet si imagine, dar pentru un spectator platitor de bilet e ceva ingrozitor aici.


********************************************************

The Witness

(regizat de Kyu Jang Cho, debutand coreean)

Lumea stie ca la TIFF e musai de vazut ceva thrillere coreene caci altfel nu prea ai unde afla de ele. In unele editzii au fost optziuni excelente, insa de 2-3 editzii incoace nimeresc mai degraba rebuturi.

Singurul lucru cu care am ramas de la thrillerul asta e ca la coreeni ar putea exista o chestie numita "cozorocofobie". Asa cum noi vorbim de xenofobie sau homofobie, creca asa vorbesc ei despre oamenii cu cozoroc. Coreenii au multe filme cu scene in care personajul negativ poate fi recunoscut dupa cozorocul amenintzator, insa aici pare sa fie tema de esentza a filmului.

La inceputul filmului un cetatzean onorabil vede din propriul balcon cum un gagiu cu cozoroc ii da cu ciocanu in cap unei gagici in mijlocu strazii. Necazu e ca si omul rau il gineste pe cetatzeanu din balcon si il amenintza ca daca comenteaza ceva vine cu ciocanu si cozorocu peste el.

A doua zi incepe o ancheta politzista iar cetatzeanu spera ca daca nu-l toarna pe omu cu cozorocu acesta ii va da pace. Dar, ce sa vezi, cozorocu nu se da dus si pana la urma se lasa cu varsare de sange. Banal de la un capat la altul si lipsit de personaje de care sa-tzi pese.


**************************************************

O Beautiful Night

(regizat de Xaver Bohm, debutant neamtz)

Film fantasy naiv facut de un hipster care a citit recent ceva din fabulele moraliste ale lui Neil Gaiman (ori poate doar s-a uitat la serialul Lucifer, ori a rasfoit ceva din Sandman). Culorile sunt foarte intense, am intzeles ca e un fetishism cromatic promovat mai nou de diversi regizori tineri care dau culorile pe maxim (mai e un chinez de care zic mai jos).

Un tanar berlinez ipohondru se inhaiteaza intr-o noapte cu un rocker distrus care pretinde ca e insasi Moartea. Lor li se alatura o stripperitza gotica satula la randul ei de viatza, scoasa de asemenea direct din povestile hip-goth ale lui Gaiman. Cei 3 schimba pilde despre moarte si viatza, iar pana la rasaritul Soarelui fiecare dintre ei isi invatza o lectzie de pretz, cum ar fi ca viatza merita traita si daca esti ipohondru, alcoolic sau lucrezi intr-un strip club.

Nu m-am ales cu nicio invatzatura de aici, nici ca ipohondru, nici ca hipster, nici ca cinefil. Am apreciat abuzul de culoare al filmului si coloana sonora in care s-a investit mai multa imaginatzie decat in filmul propriu-zis, insa genul asta de munca derivativa ar trebui descurajata inca de pe bancile scolilor de film.


*****************************************

Monument

(regizat de Jagoda Szelc, poloneza)

Un grup de studentzi au un accident de masina si ajung in Iad, iar Iadul e un internship neplatit! Nu stiu ce traume au motivat aparitzia acestui film dar la sfarsit aflam ca e un proiect al unui colectiv studentzesc de la o scoala de film poloneza care au vrut sa faca un film despre oroarea internshipului.

Internshipul asta e la un hotel unde fiecare student e repartizat la diverse munci - curatzenie, greblat frunze primprejur, servit la bar etc. Niciun personaj nu-si da seama ca e mort - asta e marele twist al filmului, dar il spoiluiesc caci oricum devine evident dupa primele 5 minute, povestea fiind incapabila sa isi indeplineasca ambitziile de subtilitate.

Studentzii isi dau seama ca-s mortzi iar internshipul e Iadul, pe masura ce li se intampla tot felu de aspecte bizare - carnea de la bucatarie pare sa fie de om, o studenta e trimisa uneori intr-un beci plin de shobolani, catziva sunt pusi sa shurluiasca soclul unui monument absent, o manageritza cu look lesbian-nazi tot racneshte ordine la ei. Treptat ceea ce la inceputul filmului parea un internship la sfarsit incepe sa arate ca o condamnare la munca silnica. E ok pentru un proiect studentzesc, dar ai mereu impresia ca actorii asteapta sa primeasca o nota pentru ce fac acolo.


**********************************************

Long Day's Journey into the Night

(regizat de Gan Bi, chinez)

Filmul arata foarte misto, insa e omorat de ambitzia de a face din el o poezie onirica fragmentata in care nu e niciodata clar cine ce vrea si care-s personajele. Influentzele Kar Wai Wong sunt evidente iar ultima treime e o faimoasa scena 3D single cut de 40 de minute - o performantza tehnica interesanta. Insa e genu de film la care dupa juma de ora te uitzi pe ceas intrebandu-te cat mai dureaza, resemnat ca unica miza e atmosfera (iar pentru asta 2 ore jumate e cam mult). Ca sa stii in ce te bagi tre sa pornesti de la informatzia ca regizorul chinez e si poet in timpul lui liber (cica fan Pessoa), iar ce a vrut sa faca aici e un fel de ecranizare a unei poezii foarte lungi.

In principiu e despre un tip care cauta o gagica. Nu e clar nici de ce, nici ce rost are cautatu asta, nici cine-l incurca de la a o cauta. O cauta o data in viatza reala, iar in a doua parte a filmului (cand incepe scena 3D) o mai cauta o data in lumea viselor, unde se intalneste cu personaje care nu au niciun rost in mersul povestii si toata lumea vorbeste lucruri fara sens. De fapt tot fara sens se cam vorbeste si in prima parte, mai mult in schimburi de proverbe si concluzii definitive despre rostul vietzii.

Poate asa se fac filmele prin China cand regizoru nu vrea sa aiba probleme cu Partidu si devine atat de liric si criptic tocmai ca sa scape de orice tentativa de analiza ideologica. E un film din care pricepi la fel de mult/putzin indiferent daca il vezi de la inceput, de la mijloc, ori de la coada la cap. Ca o carte de poezii pe care o tzii langa buda sa mai citesti cate o strofa random cand ai treaba pe acolo.


*****************************************

Green Hornet

(regizat de Michel Gondry,  autorul lui Eternal Sunshine...)

Dupa succesul cu Eternal Sunshine of the Spotless Mind, francezul Gondry a intrat in mashinaria de facut bani de la Hollywood si a facut gafa de a se inhama la acest film cu supereroi - un remake la un serial al anilor 60 unde rolul sidekickului era jucat la Bruce Lee (se fac referintze la Green Hornetul original si in noul film al lui Tarantino, vezi scena in care Brad Pitt se intalneste cu Bruce Lee).

Filmul asta a fost facut acu 10 ani cand tocmai explodase moda filmelor cu supereroi (explozia continua si azi) iar Gondry a incercat un fel de parodie la adresa modei respective, ratand insa sa observe ca autoironia era deja parte din strategia acelor filme. De fapt nici nu stiu daca a fost ideea lui Gondry caci filmul are o amprenta puternica din partea lui Seth Rogen (in rolul principal, plus scenariu) care a vrut sa faca genu de mistocareala la care se pricepe el (plus James Franco care are un cameo) insa a iesit o comedie anosta cu scene de bataie incompetente, efecte speciale foarte slabe si o poveste de o banalitate crunta. Singurul element atractiv al filmului e adoptarea actorului chinez Jay Chou in rolul jucat in anii 60 de Bruce Lee - un gest reverentzios la adresa lui Bruce Lee, care nu e insa de natura sa salveze filmul. Teoretic un punct de atractzie e si rolul de villain al lui Christoph Waltz, insa si el joaca cam fara chef.

Cica Green Hornet va fi rebootat curand intr-o cheie mai sobra si mai apropiata de Sin City, desi ma tem ca e cam tarziu si pentru asta. Unele francize ar trebui lasate in uitare, asta nu mi se pare ca aduce absolut nimic in plus fatza de Sin City, Daredevil, The Spirit (si altele in care supereroul indeplineste si functzie de detectiv).




Sunday, September 01, 2019

TIFF 2019 - filmele naspa (part 1): Baby, Clergy, Parking, Rojo



A ajuns TIFFul la majorat, 18 ani in cap, poate sa bea, sa faca sex si sa fumeze fara sa ceara voie la parintzi. Ma rog, face toate astea de la prima editzie, dar acu nu ne mai putem plange ca e un eveniment care ne educa prost copiii. E prea tarziu sa mai dam inapoi schimbarile pe care le-a produs festivalul in cultura si mentalitatea clujenilor, poate chiar ale romanilor - fie ca vorbim de preferintzele cinefilice (TIFFul e poarta prin care au intrat la noi o gramada din regizorii non-americani esentziali ai planetei), fie ca vorbim de ideologiile sexo-marxiste care au avut de la bun inceput un loc important in programul festivalului.

A fost un TIFF la care s-a putut merge pe criteriul "Daca regizorul cutare a mai avut filme la TIFF, ma duc sa-i vad si noul film". Lista numelor respective e lunga - Cote, Boe, Palfi, Gondry, Lelio, Dumont etc. - TIFFul a ajuns la statutul la care regizori care au venit prima data in calitate de debutantzi se intorc acum cu un portofoliu bogat, cu amintiri amuzante de pe vremea cand erau insignifiantzi si inghesuitzi pe un coltz de pagina a programului TIFF. Catziva parca s-au angajat sa aduca la TIFF fiecare nou film, iar unii revin in persoana fizica amintindu-si cum s-a schimbat orasul pe parcursul celor 18 ani.

La primul TIFF am fost la primul lung-metraj al lui Michel Gondry cu sala aproape goala, chiar in cadrul competitziei de debuturi. Anul asta Gondry a venit in carne si oase la Cluj cu un Oscar in buzunar, cu retrospectiva carierei inclusa in program, plus proiectul Uzina de Filme oferind debutantzilor sansa sa incropeasca de la zero un film pe durata catorva saptamani cat instalatzia si logistica aferenta au fost gazduite la Cluj (ma intreb daca a profitat careva de ocazie). Gondry e un exemplu perfect de regizor care a crescut cu festivalul si s-a intors sa dea ceva inapoi amaratului de popor care l-a primit atunci ca debutant. Celalalt invitat special venit in carne si oase e Nicolas Cage - poate nu mai frecventeaza Oscarurile dar scoate inca filme cu nemiluita, de toate calitatzile, atat la Hollywood cat si in underground. La TIFF a venit cu titluri controversate - psihedelicul Mandy care a facut multa valva la festivalurile de anul trecut si dubioshenia Face/Off din anii 90 (probabil primul sau film absurdist). Asadar anul asta invitatzii TIFF in carne si oase au fost nume cu adevarat mari, in trecut dominand legendele scoase de la naftalina (Sophia Loren, Alain Delon etc.) aduse pentru segmentul PSDist al Clujului, sa nu mai faca petitzii la primarie ca de ce e galagie in oras si filme cu homosexuali in aer liber.

In sfarsit, editzia 2019 a venit cu doua surprize supercool:
  • Una este serviciul de streaming TIFF Unlimited, un mini-Netflix specializat pe filme de la TIFF. Cine a fost cu regularitate la festival probabil a cam vazut titlurile din oferta respectiva, insa e o colectzie foarte buna - aproape un best of al editziilor TIFF recente, cu filme care probabil nu vor ajunge niciodata pe HBO, Netflix sau alte surse. Cine e satul de filme cu supereroi si nu mai gaseste nimic atractiv in cinematografele de mall se poate desfata acolo cu titluri non-americane alese pe spranceana (in special premiantzi la Cannes si festivaluri europene). Sigur, proiectul va rezista daca e viabil financiar, e pe baza de abonament, insa ar fi pacat sa-l lasam sa moara indiferent cat de anticapitalisti suntem;
  • A doua surpriza a fost block-partyul animat de Andreea Esca si altzi musafiri de vaza pe strada Universitatzii (parca inspirat de documentarul Block Party adus de Gondry, tocmai despre un astfel de party stradal). Cum intrarea la petrecerile oficiale a devenit foarte restrictiva a fost un gest simpatic sa se ofere si plebei o discoteca open air stradala.
Nu stiu cat de faimos e TIFFul prin restul lumii dar are dupa 18 ani o anvergura comparabila cu a marilor festivaluri europene. In acest context nu pot sa nu ma scarpin la ceafa cand mai intalnesc cate un clujean care sustzine ca n-a calcat niciodata pe la TIFF caci "nu se ocupa cu din astea".

De partea nasoala s-a remarcat (ca de obicei) vremea ce a pricinuit multe reprogramari si vizionari cu curul ud in piatza centrala. Si, intr-un fel, selectzia filmelor - nu tzin minte ultima editzie la care am prins un numar asa mare de filme nashpa. Asta se leaga si de faptul ca am bifat mai multe titluri ca niciodata, insa am resimtzit sentimentu de "nashpa" si proportzional - cam 25% din ce am vazut ar intra in categoria asta si cu cat vedeam mai multe filme cu atat se ingrosha proportzia, asa ca m-am oprit cand am realizat ca trebe sa dedic doua articole acestor contrarecomandari. Am prins insa si un numar rezonabil de filme excelente asa ca pe ansamblu n-a fost o editzie slaba, cat una polarizata, o oscilare permanenta intre plictis cumplit si chestii interesante.

Asta de mai jos e primul calup de filme nashpa, boring etc.

Baby

(regizat de Jie Liu, comunist)

Acu cateva luni Tineretul Liberal Clujean impartzea fluturashi conform caruia Ciolosh ar dori sa impuna "avortul obligatoriu pentru 92% din romani". M-am tot intrebat ce-o fi insemnand asta, ce mesaj au vrut sa masluiasca tinerii liberali. Cum s-ar putea impune avortul? Vroiau sa-i indemne pe cei 92% dintre romani sa se ascunda in codri sa nasca in secret, lasandu-si copiii sa creasca cu lupii dacici de teama militziilor de avortatori cioloshieni terorizand satele romanesti cu microaspiratoare? Ce scenariu o fi fost in mintea sarmanului Liberal Clujean care s-a gandit sa conjure imaginile respective?

Chestiunea nu e chiar de domeniul fantasticului, cica China a avut multa vreme o politica anti-reproducere despre care s-au facut filme si s-au scris cartzi (inclusiv de catre nobelizatul Mo Yan). Nu se foloseau chiar militzii de avortatori, ci sterilizare obligatorie dupa prima nastere sau, in vremurile mai omenoase, refuzul statului de a scolariza "copiii suplimentari". S-au vehiculat atunci si tehnici despre cum s-ar putea induce nasterea de gemeni, aceea fiind una din exceptziile tolerate (alta era cea in care familiilor de tzarani li se permitea sa faca un al doilea copil daca primu iesea fata, ca sa aiba cineva lucra muncile agricole).

Una din consecintzele politicii respective e ceea ce se intampla in filmul asta, unde o familie careia i se naste un bebelush cu un defect congenital prefera sa lase copilul sa moara sperand ca data viitoare vor obtzine unui copil mai "de calitate". Managementul calitatzii, cum se spune la noi. Protagonista filmului e o femeie de serviciu care rapeste bebelushu cu defect congenital si incearca sa-i asigure supravietzuirea.

Necazu e ca filmu nu pare pus in slujba perspectivei femeii sau familiei, ci in slujba Statului cu ale carui decizii si politici sociale nu te pui, cel putzin nu in China. Pare mai degraba un film-avertisment la adresa cetatzenilor care ar avea de gand sa chestioneze marile strategii chinezesti.


*****************************************************

Parking

(regizat de Tudor Giurgiu, sheful de la TIFF)

Am suferit la filmul asta, si nu doar pentru ca am asteptat un ceas in ploaie pana s-a anuntzat anularea proiectziei in aer liber. Tehnic e un film ok, atent luminat, colorat si montat (filmele romanesti arata tot mai bine), incluzand actori spanioli importantzi, insa m-a iritat profund povestea diasporeanului-paznic in Spania, sfasiat intre tentatzia de a mai fute si el ceva cat sta departe de familie si asteptarea oalei cu sarmale care vine cu Atlassibu. De trimis bani acasa nu avea gand, caci isi luase mai degraba un anti-job - din ala unde el sa se prefaca ca lucreaza in timp ce shefu se preface ca il plateste (iar din cand in cand el si shefu consfintzesc acest armistitziu cu cate un pahar de palinca adusa cu Atlassibu).

Povestea are la baza o carte a sangeorzeanului Malin Malaicu-Hondrari pe care toata lumea mi-l lauda. Am rasfoit cate ceva din el si poeziile mi se pare faine insa povestea asta autobiografica l-a iritat profund pe diasporeanul din mine, care am o cu totul alta experientza legat de ce inseamna destinul respectiv si tolerez greu forma de parazitism romantic propovaduita aici. Pricep macinarile protagonistului, insa ultimul lucru de care are nevoie poporu asta e nadejdea ca daca fugim suficient de departe de casa vom gasi acel job ideal promis de Isus Christos, unde nu trebuie sa facem nimic, ci doar sa aburim gagici si sa mancam Cola cu sarmale.

Am o problema si cu flashbackurile cu oameni din Sangeorz-Bai imbracatzi in iepuri si clowni, al caror rost nu l-am priceput, cu tehnicile de agatzat ale parazitului si cu pretziozitatzile de poet bantuit de viziuni cu propriile cartzi arzand. Unii mi-au zis ca trebuia sa ma uit la film ca la un love story, insa si romantismul se cam duce dracului cand gagica pe care o agatza protagonistu incepe sa se planga ca n-are unde se spala, iar sexu nu tzine de foame oricum l-ai face.


***********************************************

Clergy

(regizat de Wojciech Smarzowski, polonez nervos)

Poate unii isi mai amintesc nemultzumirea mea de acu cateva TIFFuri cand ma plangeam ca festivalul nu include o sectziune de film religios. Cineva mi-a ascultat dorintza. Din filmul asta invatzam ca totzi preotzii romano-catolici sunt curvi, shantajisti, betzivi, pedofili, violatori, instigatori la avort, deturnatori de fonduri europene, criminali in serie si pe deasupra organizatzi sistematic intr-o retzea infractzionala ce impanzeste toata Polonia, daca nu cumva toata lumea.

Sigur, religiozitatea e un mod de a deghiza diverse mizerii - cei mai ticaloshi oameni pe care i-am cunoscut in viatza asta sunt profund religiosi, animatzi de garantzia spovedaniei saptamanale pentru a-si perpetua ticaloshia. Dar si cei mai de treaba si selfless pe care i-am cunoscut tot de acolo sunt. Am cunoscut catziva popi la viatza mea cat sa pot spune ca sunt o breasla ca oricare alta in ce priveste raportul dintre oameni pasionatzi (de rostul psihologic/filosofic al muncii lor) si parazitzi (care au adoptat meseria ca un mod de a profita financiar de pe urma tanatofobiei implicite a enoriasilor). Insa modul in care filmul asta se straduie sa ne convinga ca biserica e unealta lui Satana pe Pamant e la fel de ridicol cu modul in care BOR incerca sa ne convinga sa aducem raiul pe pamant modificand Constitutzia.

Nu exista o bruma de bun simtz la preotzii din acest film - e un film cu o teza extrem de agresiva, deloc nuantzata, a unui autor care uraste crestinatatea visceral si are ceva personal cu institutzia bisericeasca. Singura scena care mi-a placut e cea in care un Preafericit se vede cu politicieni sa-i convinga sa faca un referendum pentru a-l baga pe Isus cumva in Constitutzie. Se bazeaza pe ceva real - Isus a fost proclamat drept Rege al Poloniei (l-au incoronat la Cracovia in 2016 si i-au facut cea mai mare statuie, sa o bata pe cea din Rio de Janeiro). La capitolul asta polonezii sunt chiar mai dementzi decat noi, nu ma mir ca cel mai bine vandut album rock pe care l-a dat Polonia e intitulat The Satanist - cel mai direct mod de a comunica greatza pe care o produce mentalitatea respectiva.

Insa dincolo de acest gen de critica, sa te stradui sa aratzi ca o intreaga breasla e alcatuita exclusiv din pedofili si criminali e lipsit de nuantze si propagandistic pe fatza. Plus ca au gasit cei mai antipatici si coclitzi actori in rolul preotzilor.


**************************************

Rojo

(regizat de Benjamin Naishtat, argentinian)

Un thriller cu fitze si subtilitatzi ce mi-au scapat, de pe vremea cand totzi argentinienii purtau mustatza si se imbracau cu pulovere. Sfarsitul anilor 70, cand aveau ei ceva probleme politice acolo care nu reies in niciun fel din vizionarea filmului. Ma rog, erau probleme serioase, tocmai se pregatea instaurarea regimului care a promis "curatzarea patriei" de comunisti, socialisti si stangisti in general, cu un discurs ce semana dubios de tare cu ce mai peroreaza unii liberali surescitatzi de la noi. Insa tot nu-mi dau seama ce elemente din filmu asta se leaga cu dictatura respectiva (daca nu cumva a fost semn de instaurare a dictaturii momentul in care totzi barbatzii au inceput sa poarte Mustatza). 

De fapt ar fi o scena interesanta, in care un politician american imbracat in cowboy vine la primarul argentinian si ii face cadou un bici explicandu-i cum se strunesc vitele in ranchurile texane (SUA a oferit suport semnificativ "terorismului de stat" practicat de dictaturile sud-americane anti-stangiste). Dar nici scena aia nu prea se leaga cu restul scenariului.

Povestea incepe cu un cuplu care ia o cina la un restaurant si sunt bulversatzi de un mushteriu coleric care tot comenteaza despre imbuibatzii care iau cina la restaurante, Atat barbatul din cuplu cat si colericul poarta mustatza si tzin foarte tare sa arate unul altuia care o are mai mare (mustatza). Pana la urma colericul moare si imbuibatul incearca sa scape de cadavrul lui, aspect care ai spune ca e de natura sa declanseze un thriller detectivesc dar nu prea reuseste caci de acolo-ncolo filmul ofera mai putzin suspans decat declaratziile de presa ale lui Iohannis.