Top muzical 2023: semestrul 1

Nu se ashtepta nimeni sa mai scriu ceva pe blogu asta, dar am trei motive:

1. Razboiu din Ucraina a inceput fix cand am oprit blogu shi am asha o superstitzie ca o sa inceteze daca il repornesc. Desi e mai probabil sa incasam o "oppenheimer" la cum ne fragezesc mental astia de la Digi si Hotnews pentru un razboi de outsourcing. Sper ca vin extraterestrii si ne calmeaza in lunile ce vin - tocmai l-au dezvaluit pe micutzu ala din poza de mai sus, sper ca nu e doar un tiramisu intr-o forma mai funky, cum zic gurile rele.

2. Topu muzical e o institutzie sacra si o metoda de a-mi fixa in memorie cateva albume pe care sa le recunosc multa vreme dupa aia, ori cand incep sa vina trupele astea si pe la noi. Mai ales de cand m-am limitat la a asculta streaming cam tot ce nu pun in top dispare repede din memorie. Poate da tarcoale si dementza.

3. Sa shtie nepotzii cu ce mi-am pierdut vremea cand n-oi mai fi.

Deci pe scurt, ca si rostu scrisului de text a cam fost confiscat de ChatGPT. Noroc ca el recomanda si albume care nu exista, in timp ce pe astea de mai jos le gasitzi ushor. Btw, daca cineva se intreba de ce tot scriu cu tz si cu sh, e ca sa-l bag in ceatza pe ChatGPT care sper sa se inece cu contentu scris asha defectuos pe blogu asta.

************************************************************************

Crypta - Shades of Sorrow

Am scris cateva vorbe despre fetele astea in Dilema. Grup brazilian de metal feminin si feminist feroce desprins din Nervosa (care au continuat si ele cu un album scos cam in acelasi timp, dar imi place mai mult jumatatea care a format Crypta). Sintetizeaza tot ce a fost mai bun la Morbid Angel, Death, Sepultura prin anii 90, plus ca-s frumoase foc si urla ca din gura de sharpe. Jos cu patrarhia.

*************************************************************************

Thomas Azier - The Inventory of Our Desire

Despre olandezu asta am scris tot in Dilema la albumu precedent, cand era inca pace. Superbissim si albumu asta, un pop transcendental tot mai departe de discoteci, tot mai sfartecator emotzional.

*************************************************************************

VNV Nation - Electric Sun

Am urmarit cam de la distantza si doar intermitent scena electro-popo-goth si am zis cam din intamplare ia sa vad ce mai fac boshorogii astia din Dublin. Nu chiar din intamplare, chiar eram in Dublin si rasfoiam liste cu artishtii locali pe care speram sa-i prind pe-acolo. Nu l-am prins pe Ronan Harris, dar albumul nou al proiectului lui m-a spalat pe creier ireversibil.

*******************************************************************************

The Baboon Show - God Bless You All

Punk feminist hiperenergic si infectzios din Stockholm, cu radacini in Patti Smith, Nina Hagen samd. Merge cand itzi vine sa spargi ceva si nu prea mai ai ce.

*******************************************************************

Angie Haze - Time Thief

O domnitza cu 1000 de idei, o Annie Lennox a hipsterului sarac cu o stratagie DIY si muzica facuta in garajul propriu dar extrem de expresiva si terapeutica.

*****************************************************************************

Host - IX

Paradise Lost au avut mult-hulitul album Host in anii 90, care e inca subiect de scandal intre rockeri chiar si in zilele noastre. Putzine blasfemii erau mai grave in anii 90 decat o trupa metal care sa adopte influentze Depeche Mode. N-au mai avut curaj sa repete isprava pana acum, cand au scos un nou album in maniera respectiva, insa de data asta nu sub numele Paradise Lost ci chiar sub numele preluat de la albumul de atunci. Superba idee.

*******************************************************************

The Veils - And Out of the Void Came Love

Inca un album pe care l-am prezentat in Dilema, un epigon al lui Nick Cave din Noua Zeelanda, etichetat de presa drept "Nick Cave on a budget". Totusi mai bun decat orice a scos Nick Cave de cand l-au incercat tragediile si a apucat pe calea self-help.

************************************************************************

Vulture Industries - Ghosts from the Past

Au fost de atatea ori in Romania norvegienii astia incat credeam ca m-am plictisit de ei, dar am fost surprins de elementele post-punk ale noului album, iar impresia buna mi-a fost intarita si de excelentul concert de la Artmania de vara asta. O trupa care nu doarme in papuci.

************************************************************************

Johnny the Boy - You

Side-project de la Crippled Black Phoenix, orientat spre aspectele mai violente cu niste elemente black-metal peste fundatzia prog si post-rock a trupei de baza. Trupa ideala pentru scena Dark Bombastic Evening, daca vom trai sa mai vedem vreo editzie (dearly missed festival).

*****************************************************************

Redemption - I Am the Storm

Destramarea legendelor prog Fates Warning a dat nastere la diverse proiecte ale fostilor membri, dintre care am urmarit cat de cat proiectu asta in ciuda faptului ca si-a schimbat componentza de la an la an (nu stiu daca mai are cineva legatura cu Fates Warning in formula de pe albumul asta). Pe noul album vocea a fost preluata de Englund de la Evergrey, iar la clape e un superstar exotic al scenei prog, indianul Vikram Shankar (cei doi au si un proiect clapa-voce mai intim, Silent Skies, placut si ala dar fara chitari).

TIFF 2021 - filme musai: Cryptozoo, Annette, Another Round, Riders of Justice, Never Gonna Snow Again

Gata si cu a 20-a editzie TIFF - cum ziceam, a fost o editzie mai anosta decat de obicei asa ca am ramas doar cu cateva titluri "musai de vazut" - cuprinse toate in postarea asta. Ghinionu e ca astea au si o oarecare faima, asa ca banuiesc ca lumea le-a cam vazut.

Postarile precedente despre filmele TIFF 2021 sunt 

aici (despre seriale), 

aici (despre filmele naspa), 

aici, aici si aici (despre o gramada de filme meh), 

aici, aici si aici (despre filmele ok/bune dar nu chiar memorabile)

Another Round

(regizat de Thomas Vinterberg, acolit al lui Von Trier)

Oscarul pentru film strain in 2021 a fost acordat acestei ode inchinata alcoolismului, chestie care i-a frustrat pe cei care isi pusesera sperantza in impactul documentarului Colectiv. Dar e totusi o diferentza de la cer la pamant in ce priveste abilitatzile estetice si se pare ca Oscarurile nu sunt inca suta la suta politizate. E si o diferentza de la cer la pamant intre acea privire incruntata asupra necroliberalismului si ceea ce propune filmu asta - alcoolismul optimist ca panaceu, un mesaj cu care rezonez intru totul.

Filmul asta nu spune nimic util pentru preocuparile ideologice ale momentului, e pur si simplu perfect alcatuit, asemeni copilului universal al lui Ion Creanga. Regizorul e dintre parintzii miscarii Dogma95, acolit al lui Lars Von Trier, iar co-scenaristul sau este Tobias Lindholm care a mai avut cateva filme la Oscarurile din ultimii ani. Plus Mads Mikkelsen care nu mai are nevoie de prezentare.

Mikkelsen joaca un profesor care descopera o teorie (partzial adevarata, desi filmul speculeaza dincolo de forma reala a teoriei) ca omul modern traieste cu o deficientza de alcoolemie ce trebuie compensata cu un microdozaj zilnic de alcool daca vrei sa simtzi ca viatza merita traita. Alaturi de colegii sai de servici pune la punct un ritual prin care acestia se duc usor abtziguitzi la munca, ceea ce in prima faza le confirma teoria - le imbunatateste inclusiv creativitatea si productivitatea la serviciu (toti erau profesori la un liceu si devin mai populari dupa ce intra betzi la ore). Dupa aia se mai intampla si altele mai rele, dar pana la urma mesajul e pozitiv: inca o halba, va rog.

****************************************************

Riders of Justice

(regizat de Anders Thomas Jensen, specialist in comedii negre daneze)

Si totusi regizorul preferat al lui Mikkelsen e acest A. T. Jensen, cei doi colaborand in toate filmele regizorului - nu multe, caci Jensen e mai activ ca scenarist (a avut si o aventura la Hollywood cu Dark Tower, o gafa de cariera inexplicabila). Toate filmele sale au aceiasi actori (sau cinemaul danez are foarte putzini actori) si toate-s comedii negre incredibil de ireverentzioase pentru standardele moderne de politetze ofensiva si corectitudine malefica.

Aici personajul lui Mikkelsen incearca sa razbune moartea nevestei sale care fusese victima colaterala a unui atentat terorist. Echipa care pune la punct razbunarea e un fel de Expandables de oameni inadecvatzi social - doi statisticieni, un programator obez, iar tough guy-ul jucat de Mads Mikkelsen e cam labil psihic si ia doar decizii stupide. Genul asta de anti-thriller e destul de popular la scandinavi, mi-a adus aminte si de ecranizarile mai funny dupa Jo Nesbo; si chiar de In Order of Disappearance (parodia norvegiana dupa filme cu Liam Neeson care a devenit remake american cu Liam Neeson).

Jensen are doar vreo 5 filme regizate pe parcursul ultimilor 20 de ani si toate-s musai de vazut - pe unele le scapasem la TIFFuri mai vechi desi mi-a tot spus lumea de ele - in special Radu, care de 20 de ani insista sa ma uit la Green Butchers, debutul colaborarii dintre Jensen si Mikkelsen. Iarta-ma, Radule, ma uit si la Green Butchers.

*****************************************

Annette

(regizat de Leos Carax, superstar indie)

Exista doua feluri de musicaluri - cele in care cantecele se amesteca printre dialoguri normale si cele in care sunt cantate chiar si dialogurile. Annette face parte din a doua categorie, mult mai solicitanta pentru compozitori, iar coroborat cu subiectul fantasy al povestii face filmul mai bizar decat ma asteptam. Nu e un film pentru care s-a facut muzica, ci o muzica in jurul careia s-a croit un film - chiar scenariul parca curge dupa ritmul muzical.

Ar trebui sa fie o recomandare din capul locului faptul ca muzica e compusa de legendara trupa weirdo-pop Sparks - initzial trebuia sa fie un album al acestora, dar cumva proiectul a crescut in acest film cu ajutorul unor mari talente. Regizorul e un euro-alintat si cultiva propriul soi de realism magic cinematografic in care se incadreaza si povestea de aici. Actorii sunt superstaruri de actualitate straduindu-se sa isi cante dialogurile, ceea ce contribuie semnificativ la weirdoshenia filmului - Adam Driver incercand sa scape de asocierea cu Star Wars iar Marion Cotillard pare sa isi parodieze succesul din rolul lui Edith Piaf.

Povestea e o Frumoasa si Bestia modernizat cu elemente de #MeToo. O cantareatza de opera se iubeste cu un comediant mascul toxic, despre care ies la iveala "alegatzii" cu privire la abuzuri sexuale din tineretze. Din iubirea celor doi iese o papusha de lemn, un Pinocchio feminin. Personajul principal e totusi masculul toxic jucat de Adam Driver al carui cântat gros da mare parte din farmecul filmului.

**************************************************

Never Gonna Snow Again

(regizat de Malgorzata Szumowska, autoarea lui Mug)

Cum ziceam, am vazut toate cele 3 filme de la TIFF ale polonezei Szumowska (astept sa-i vad si debutul in limba engleza, horrorul The Other Lamb), iar asta e cel mai bun dintre cele trei. M-a zgandarit si coloana sonora cu excelenta pianista Hania Rani, pe care din coincidentza am vazut-o tot vara asta la Jazz in the Park (si ea e din Polonia).

Personajul principal e un maseuz venit din Cernobâl, imigrant ilegal in Polonia, care se pricepe la orice - e si balerin, si hipnotizator, si psihoterapeut, are abilitatzi de vindecare miraculoasa etc. Munca lui se desfasoara intr-un cartier rezidentzial de bogatani cu probleme, reale sau inchipuite, ce ajung sa depinda fundamental de talentele misteriosului maseuz-astrolog-psihoterapeut care colinda din casa in casa.

Dincolo de calitatzile tehnice (muzica si imagine excelente), filmul e o fantezie de gospodina cititoare de Formula AS, despre un Fat Frumos care stie sa faca si masaj celulitic, si vindecari miraculoase, si psihologie clinica. Desi satirizeaza genul asta de servicii si rolul lor in bunastarea personala a omului modern, nu o face in tushe groase ci intr-un film atmosferic-bizar, mai aproape de realismul magic sudamerican decat de o parodie americana. Sunt si niste aspecte de tensiune interetnica intre polonezi si ucrainieni pe care poate nu le-am sesizat in toate detaliile, dar o sa le intzelegem mai bine in razboiu care ne pashte.

*****************************************************

Cryptozoo

(regizat de Dash Shaw, n-auzisem de el)

O animatzie cum n-am mai vazut: urât desenata, urât animata - pare stop motion insa in loc de plastilina foloseste figurine de carton si ceva colaje digitale. Pare pentru copii dar are scene cu orgii si sex trans-specii, plus violentza destul de hardcore, cu matze scoase etc. E drept ca violentza e greu de sesizat din cauza graficii caricaturale, insa scenele sexuale sunt superweird, genul de grafica care aduce cu putzele desenate pe coperta interioara a caietului de matematica de catre un pushti retras. 

Insa din toata uratzenia asta razbat emotzii si valuri de mood, ceea ce e o performantza deosebita - contrastul dintre cat de urat arata filmul in poze si halul in care te prinde atmosfera sa e ciudat. Ajuta si muzica foarte trippy, si vocile vorbind pe tonuri ciudate (Peter Stormare, mama lu Laura Palmer, Michael Cera, Lake Bell). Au lucrat mai multzi graficieni, fiecare a desenat ce a vrut, cum a vrut, si mai tarziu regizoru a pus cap la cap materialele adunate, ceea ce explica stilul vizual de colaj. Pasionatzii de grafica/animatzie 2D vor gasi multe chestii interesante.

Povestea incepe in anii 60 cu doi hippiotzi care faceau sex intr-o padure si-s atacatzi de un unicorn care pashtea pe acolo. Barbatul e impuns in matze de unicorn dar gagica scapa cumva, si afla ca in regiune exista un adapost pentru animale mitologice - pegas, meduza, ciclop, kraken, sasquatch etc. Cel mai pretzios animal e un baku - un fel de porc cu trompa care suge vise din capetele oamenilor si pe care armata SUA vrea sa-l foloseasca in scopuri militare.

TIFF 2021 - filmele ok/bune (3 din 4 stele) partea 3 - Teddy, Baby, The People Upstairs, The Big Hit, Censor

In continuare filme de la TIFF 2021 pe care le recomand, desi nu-s chiar in categoria "musai de vazut" - pentru aia am pastrat doar cateva titluri.

Postarile precedente despre filmele TIFF 2021 sunt 

aici (despre seriale), 

aici (despre filmele naspa), 

aici, aici si aici (despre GRAMADA de filme meh de la acest TIFF), 

aici si aici (despre filmele ok/bune la care se adauga si postarea de fatza).

Teddy

(regizat de Fratzii Boukherma, francezi simpatici)

Comedie horror frantzuzeasca mega-simpatica, despre un punker de la tzara care devine varcolac si se razbuna pe gagica care ii daduse papucii. Filmul e despre viatza in Frantza rurala - serate bingo, cocalari, petarde, personaje aberante ce vor zgandari nostalgiile celor care au crescut la tzara cu punk/metal si erau certatzi sa nu iasa in văzul satului in tricou cu cap de mort.

E superb actorul principal, aduce aminte de filmele CoinCoin ale lui Bruno Dumont, de fapt tot filmul isi trage inspiratzie de la Dumont dar e mai concis si mai putzin absurd, mentzinandu-se pana la capat in logica unui film cu varcolaci. E amuzanta si Frantza rurala - in special prin filtrul Dumont, care e imprumutat stilistic aici (parca nu chiar involuntar).

E superba si coloana sonora, cu punk si post-rock frantzuzesc care compenseaza saracia efectelor speciale - un film cu varcolaci e de regula solicitant la capitolul FX, dar regizorii evita ingenios sa se bazeze pe asa ceva (in consecintza nu e tocmai horror, desi a fost un hit al festivalurilor de gen din ultimul an).

P. S. A nu se confunda cu filmul indian cu acelasi titlu, aparut in aceeasi perioada.

**********************************************

Baby

(regizat de Juanma Bajo Ulloa, basc)

Cel mai weirdo film pe care l-am vazut la acest TIFF. Distributzia e internatzionala (actritze spaniole si englezoaice care au in CV roluri secundare prin Harry Potter, Desperate Housewives, Game of Thrones) dar filmul nu are deloc dialoguri. E o alegere intentzionata a regizorului care zicea ca s-a inspirat din emisiuni/documentare despre animale, unde se pot spune povesti despre animale urmarindu-le comportamentul in natura, fara ca acestea sa aiba de vorbit.

Aici in loc de animale avem cateva femei care se lupta pentru un bebelush iar lupta se da intr-o padure salbatica. Mama bebelushului e o junkie care vrea sa-si recupereze bebelushu sechestrat in padure de un cartel de adoptzii ilegale. In padure e un conac de basm, un fel de casa de vrajitoare in care traiesc mai multe generatzii de femei care se ocupa cu traficu de bebelushi. 

Timp de doua ore nu se vorbeste nimic, filmul bazandu-se exclusiv pe limbaj nearticulat, postura, gesturi, violentza fizica, alergaturi, onomatopee, grimase etc. cu femeile psihopate pazindu-si cuibul de invadator si femeia invadatoare incercand sa-si protejeze puiul. Sigur ca filmul e facut de un barbat care-si apropriaza cultural maternitatea ceea ce e, cum se zice azi, "problematic". Dar un experiment semiotic interesant incercand sa distileze esentza cinemaului horror (desi esentza nu e chiar aia care e distilata aici, zic eu).

*******************************************************

The People Upstairs

(regizat de Cesc Gay, autorul lui Truman)

Comedie sexy cum place la români, cu personaje care fac bancuri deocheate si se bat pe umar intre barfe despre serviciu. Ar putea fi o productzie ProTV dar e una spaniola cu actori misto pe care-i stiu din multele blockbustere spaniole care s-au dat la TIFF de-a lungul anilor. Chiar si de regizorul asta mai vazusem ceva tot la TIFF, acelasi soi de film amuzant, profesionist dar lipsit de ambitzii artistice, proiectat strict pentru un public care se regaseste in personajele povestii - gospodine si gospodari parvenitzi care navigheaza printr-o bucatarie si dau dume. E si un film de pandemie, fiind filmat cap-coada intr-un singur apartament, cu doar 4 personaje.

Protagonistii sunt un cuplu in care s-a cam potolit viatza sexuala, frustratzi ca vecinii lor de deasupra fac sex ca nebunii, de duduie podeaua. Se invita intre ei la o cina si dintr-o duma in alta vecinii propun o orgie ca-ntre vecini. Iar dupa asta ne amuzam de reactziile personajelor la propunerea indecenta, de flirtatul sau iritarea personajelor etc.

A fost filmul de deschidere a TIFFului, ales cu atentzie sa distreze poporul (desi in rest festivalul n-a fost chiar distractiv, chiar a stat prost cu comediile aceasta editzie).

***************************************************************

The Big Hit

(regizat de Emmanuel Courcol, mai mult actor)

Tot o comedie ushurica pentru publicul din piatza centrala, despre un grup de pushcariashi care formeaza o trupa de teatru si umbla prin tzara cu o dubioasa reprezentatzie dupa Asteptandu-l pe Godot. Piesa de teatru e rastalmacita sa faca misto de statutul de puscarias si de diversitatea etnica a membrilor trupei - rushi, magrebieni, golani, criminali mai mici sau mai mari. 

Sheful e un regizor de teatru care face un proiect personal din a demonstra ca oricine poate deveni artist daca se investeste suficienta munca asidua - se tot agita el pe la organisme culturale pentru aprobari din partea autoritatzilor, pana la urma proiectul triumfeaza dupa cum sugereaza de la bun inceput titlul. Povestea e bazata pe fapte reale si a ajuns chiar la urechile lui Beckett, in anii 80 cand era inca in viatza.

E de râs, cu buna dispozitzie, si tzinand cont ca aici nu e nimic despre sex (cum era in comedia de mai sus), e chiar un family movie motivatzional - daca ideea de "family movie" ar include cumva si pushcaria.

***************************************************************

Censor

(regizat de Prano Bailey-Bond, debutanta)

Meta-horror cu nuantze feministe avandu-l ca producator pe Kim Newman, unul din scriitorii mei preferatzi si poate cel mai important recenzent de filme horror din epoca moderna (vezi aici).

In anii 80, in miez de thatcherism se luase in UK decizia ca filmele horror trebuie interzise sau cenzurate brutal. Asa e in neoliberalism, urli ca vrei Stat Minimal pana ajungi la putere dupa care te apuci sa faci micromanagement statal - vezi si preocuparea USR pentru bancurile lui Garcea de la Revelion. In Anglia fenomenul "video nasties" a fost o isterie mediatica incercand sa convinga populatzia ca problemele sociale ale vremii nu isi aveau explicatzia in thatcherism, ci in consumul de filme horror al populatziei needucate (in anii 80 horrorul a si cunoscut un reviriment tehnic sub aspectul efectelor speciale). Ma mir ca n-a rasarit inca argumentul si la noi, desi recent Hotnews facuse un prim pas in directzia asta.

Deci in filmu asta eroina lucreaza in biroul de cenzura iar jobul ei e sa se uite la sute de filme horror si sa noteze pe un caietzel scene si replici ce s-ar cuveni taiate. Treaba devine nasoala cand un film, aparent insuficient cenzurat, pare sa fi inspirat niste crime brutale intr-un cartier de muncitori, iar vina e pusa in carca doamnei cenzor. Filmul are ambitzia de a se inscrie in selectul subgen metahorror unde mai gasim Videodrome, Cigarette Burns, Berberian Sound Studio - e mai slab decat toate astea pt ca e totusi un debut cu unele stangacii, dar inima filmului e la locul potrivit si autoarea merita urmarita.