Thursday, January 27, 2022

TIFF 2021 - filme musai: Cryptozoo, Annette, Another Round, Riders of Justice, Never Gonna Snow Again

Gata si cu a 20-a editzie TIFF - cum ziceam, a fost o editzie mai anosta decat de obicei asa ca am ramas doar cu cateva titluri "musai de vazut" - cuprinse toate in postarea asta. Ghinionu e ca astea au si o oarecare faima, asa ca banuiesc ca lumea le-a cam vazut.

Postarile precedente despre filmele TIFF 2021 sunt 

aici (despre seriale), 

aici (despre filmele naspa), 

aiciaici si aici (despre o gramada de filme meh), 

aiciaici si aici (despre filmele ok/bune dar nu chiar memorabile)

Another Round

(regizat de Thomas Vinterberg, acolit al lui Von Trier)

Oscarul pentru film strain in 2021 a fost acordat acestei ode inchinata alcoolismului, chestie care i-a frustrat pe cei care isi pusesera sperantza in impactul documentarului Colectiv. Dar e totusi o diferentza de la cer la pamant in ce priveste abilitatzile estetice si se pare ca Oscarurile nu sunt inca suta la suta politizate. E si o diferentza de la cer la pamant intre acea privire incruntata asupra necroliberalismului si ceea ce propune filmu asta - alcoolismul optimist ca panaceu, un mesaj cu care rezonez intru totul.

Filmul asta nu spune nimic util pentru preocuparile ideologice ale momentului, e pur si simplu perfect alcatuit, asemeni copilului universal al lui Ion Creanga. Regizorul e dintre parintzii miscarii Dogma95, acolit al lui Lars Von Trier, iar co-scenaristul sau este Tobias Lindholm care a mai avut cateva filme la Oscarurile din ultimii ani. Plus Mads Mikkelsen care nu mai are nevoie de prezentare.

Mikkelsen joaca un profesor care descopera o teorie (partzial adevarata, desi filmul speculeaza dincolo de forma reala a teoriei) ca omul modern traieste cu o deficientza de alcoolemie ce trebuie compensata cu un microdozaj zilnic de alcool daca vrei sa simtzi ca viatza merita traita. Alaturi de colegii sai de servici pune la punct un ritual prin care acestia se duc usor abtziguitzi la munca, ceea ce in prima faza le confirma teoria - le imbunatateste inclusiv creativitatea si productivitatea la serviciu (toti erau profesori la un liceu si devin mai populari dupa ce intra betzi la ore). Dupa aia se mai intampla si altele mai rele, dar pana la urma mesajul e pozitiv: inca o halba, va rog.


****************************************************

Riders of Justice

(regizat de Anders Thomas Jensen, specialist in comedii negre daneze)

Si totusi regizorul preferat al lui Mikkelsen e acest A. T. Jensen, cei doi colaborand in toate filmele regizorului - nu multe, caci Jensen e mai activ ca scenarist (a avut si o aventura la Hollywood cu Dark Tower, o gafa de cariera inexplicabila). Toate filmele sale au aceiasi actori (sau cinemaul danez are foarte putzini actori) si toate-s comedii negre incredibil de ireverentzioase pentru standardele moderne de politetze ofensiva si corectitudine malefica.

Aici personajul lui Mikkelsen incearca sa razbune moartea nevestei sale care fusese victima colaterala a unui atentat terorist. Echipa care pune la punct razbunarea e un fel de Expandables de oameni inadecvatzi social - doi statisticieni, un programator obez, iar tough guy-ul jucat de Mads Mikkelsen e cam labil psihic si ia doar decizii stupide. Genul asta de anti-thriller e destul de popular la scandinavi, mi-a adus aminte si de ecranizarile mai funny dupa Jo Nesbo; si chiar de In Order of Disappearance (parodia norvegiana dupa filme cu Liam Neeson care a devenit remake american cu Liam Neeson).

Jensen are doar vreo 5 filme regizate pe parcursul ultimilor 20 de ani si toate-s musai de vazut - pe unele le scapasem la TIFFuri mai vechi desi mi-a tot spus lumea de ele - in special Radu, care de 20 de ani insista sa ma uit la Green Butchers, debutul colaborarii dintre Jensen si Mikkelsen. Iarta-ma, Radule, ma uit si la Green Butchers.


*****************************************

Annette

(regizat de Leos Carax, superstar indie)

Exista doua feluri de musicaluri - cele in care cantecele se amesteca printre dialoguri normale si cele in care sunt cantate chiar si dialogurile. Annette face parte din a doua categorie, mult mai solicitanta pentru compozitori, iar coroborat cu subiectul fantasy al povestii face filmul mai bizar decat ma asteptam. Nu e un film pentru care s-a facut muzica, ci o muzica in jurul careia s-a croit un film - chiar scenariul parca curge dupa ritmul muzical.

Ar trebui sa fie o recomandare din capul locului faptul ca muzica e compusa de legendara trupa weirdo-pop Sparks - initzial trebuia sa fie un album al acestora, dar cumva proiectul a crescut in acest film cu ajutorul unor mari talente. Regizorul e un euro-alintat si cultiva propriul soi de realism magic cinematografic in care se incadreaza si povestea de aici. Actorii sunt superstaruri de actualitate straduindu-se sa isi cante dialogurile, ceea ce contribuie semnificativ la weirdoshenia filmului - Adam Driver incercand sa scape de asocierea cu Star Wars iar Marion Cotillard pare sa isi parodieze succesul din rolul lui Edith Piaf.

Povestea e o Frumoasa si Bestia modernizat cu elemente de #MeToo. O cantareatza de opera se iubeste cu un comediant mascul toxic, despre care ies la iveala "alegatzii" cu privire la abuzuri sexuale din tineretze. Din iubirea celor doi iese o papusha de lemn, un Pinocchio feminin. Personajul principal e totusi masculul toxic jucat de Adam Driver al carui cântat gros da mare parte din farmecul filmului.


**************************************************

Never Gonna Snow Again

(regizat de Malgorzata Szumowska, autoarea lui Mug)

Cum ziceam, am vazut toate cele 3 filme de la TIFF ale polonezei Szumowska (astept sa-i vad si debutul in limba engleza, horrorul The Other Lamb), iar asta e cel mai bun dintre cele trei. M-a zgandarit si coloana sonora cu excelenta pianista Hania Rani, pe care din coincidentza am vazut-o tot vara asta la Jazz in the Park (si ea e din Polonia).

Personajul principal e un maseuz venit din Cernobâl, imigrant ilegal in Polonia, care se pricepe la orice - e si balerin, si hipnotizator, si psihoterapeut, are abilitatzi de vindecare miraculoasa etc. Munca lui se desfasoara intr-un cartier rezidentzial de bogatani cu probleme, reale sau inchipuite, ce ajung sa depinda fundamental de talentele misteriosului maseuz-astrolog-psihoterapeut care colinda din casa in casa.

Dincolo de calitatzile tehnice (muzica si imagine excelente), filmul e o fantezie de gospodina cititoare de Formula AS, despre un Fat Frumos care stie sa faca si masaj celulitic, si vindecari miraculoase, si psihologie clinica. Desi satirizeaza genul asta de servicii si rolul lor in bunastarea personala a omului modern, nu o face in tushe groase ci intr-un film atmosferic-bizar, mai aproape de realismul magic sudamerican decat de o parodie americana. Sunt si niste aspecte de tensiune interetnica intre polonezi si ucrainieni pe care poate nu le-am sesizat in toate detaliile, dar o sa le intzelegem mai bine in razboiu care ne pashte.


*****************************************************

Cryptozoo

(regizat de Dash Shaw, n-auzisem de el)

O animatzie cum n-am mai vazut: urât desenata, urât animata - pare stop motion insa in loc de plastilina foloseste figurine de carton si ceva colaje digitale. Pare pentru copii dar are scene cu orgii si sex trans-specii, plus violentza destul de hardcore, cu matze scoase etc. E drept ca violentza e greu de sesizat din cauza graficii caricaturale, insa scenele sexuale sunt superweird, genul de grafica care aduce cu putzele desenate pe coperta interioara a caietului de matematica de catre un pushti retras. 

Insa din toata uratzenia asta razbat emotzii si valuri de mood, ceea ce e o performantza deosebita - contrastul dintre cat de urat arata filmul in poze si halul in care te prinde atmosfera sa e ciudat. Ajuta si muzica foarte trippy, si vocile vorbind pe tonuri ciudate (Peter Stormare, mama lu Laura Palmer, Michael Cera, Lake Bell). Au lucrat mai multzi graficieni, fiecare a desenat ce a vrut, cum a vrut, si mai tarziu regizoru a pus cap la cap materialele adunate, ceea ce explica stilul vizual de colaj. Pasionatzii de grafica/animatzie 2D vor gasi multe chestii interesante.

Povestea incepe in anii 60 cu doi hippiotzi care faceau sex intr-o padure si-s atacatzi de un unicorn care pashtea pe acolo. Barbatul e impuns in matze de unicorn dar gagica scapa cumva, si afla ca in regiune exista un adapost pentru animale mitologice - pegas, meduza, ciclop, kraken, sasquatch etc. Cel mai pretzios animal e un baku - un fel de porc cu trompa care suge vise din capetele oamenilor si pe care armata SUA vrea sa-l foloseasca in scopuri militare.


Friday, January 21, 2022

TIFF 2021 - filmele ok/bune (3 din 4 stele) partea 3 - Teddy, Baby, The People Upstairs, The Big Hit, Censor

In continuare filme de la TIFF 2021 pe care le recomand, desi nu-s chiar in categoria "musai de vazut" - pentru aia am pastrat doar cateva titluri.

Postarile precedente despre filmele TIFF 2021 sunt 

aici (despre seriale), 

aici (despre filmele naspa), 

aiciaici si aici (despre GRAMADA de filme meh de la acest TIFF), 

aici si aici (despre filmele ok/bune la care se adauga si postarea de fatza).

Teddy

(regizat de Fratzii Boukherma, francezi simpatici)

Comedie horror frantzuzeasca mega-simpatica, despre un punker de la tzara care devine varcolac si se razbuna pe gagica care ii daduse papucii. Filmul e despre viatza in Frantza rurala - serate bingo, cocalari, petarde, personaje aberante ce vor zgandari nostalgiile celor care au crescut la tzara cu punk/metal si erau certatzi sa nu iasa in văzul satului in tricou cu cap de mort.

E superb actorul principal, aduce aminte de filmele CoinCoin ale lui Bruno Dumont, de fapt tot filmul isi trage inspiratzie de la Dumont dar e mai concis si mai putzin absurd, mentzinandu-se pana la capat in logica unui film cu varcolaci. E amuzanta si Frantza rurala - in special prin filtrul Dumont, care e imprumutat stilistic aici (parca nu chiar involuntar).

E superba si coloana sonora, cu punk si post-rock frantzuzesc care compenseaza saracia efectelor speciale - un film cu varcolaci e de regula solicitant la capitolul FX, dar regizorii evita ingenios sa se bazeze pe asa ceva (in consecintza nu e tocmai horror, desi a fost un hit al festivalurilor de gen din ultimul an).

P. S. A nu se confunda cu filmul indian cu acelasi titlu, aparut in aceeasi perioada.


**********************************************

Baby

(regizat de Juanma Bajo Ulloa, basc)

Cel mai weirdo film pe care l-am vazut la acest TIFF. Distributzia e internatzionala (actritze spaniole si englezoaice care au in CV roluri secundare prin Harry Potter, Desperate HousewivesGame of Thrones) dar filmul nu are deloc dialoguri. E o alegere intentzionata a regizorului care zicea ca s-a inspirat din emisiuni/documentare despre animale, unde se pot spune povesti despre animale urmarindu-le comportamentul in natura, fara ca acestea sa aiba de vorbit.

Aici in loc de animale avem cateva femei care se lupta pentru un bebelush iar lupta se da intr-o padure salbatica. Mama bebelushului e o junkie care vrea sa-si recupereze bebelushu sechestrat in padure de un cartel de adoptzii ilegale. In padure e un conac de basm, un fel de casa de vrajitoare in care traiesc mai multe generatzii de femei care se ocupa cu traficu de bebelushi. 

Timp de doua ore nu se vorbeste nimic, filmul bazandu-se exclusiv pe limbaj nearticulat, postura, gesturi, violentza fizica, alergaturi, onomatopee, grimase etc. cu femeile psihopate pazindu-si cuibul de invadator si femeia invadatoare incercand sa-si protejeze puiul. Sigur ca filmul e facut de un barbat care-si apropriaza cultural maternitatea ceea ce e, cum se zice azi, "problematic". Dar un experiment semiotic interesant incercand sa distileze esentza cinemaului horror (desi esentza nu e chiar aia care e distilata aici, zic eu).


*******************************************************

The People Upstairs

(regizat de Cesc Gay, autorul lui Truman)

Comedie sexy cum place la români, cu personaje care fac bancuri deocheate si se bat pe umar intre barfe despre serviciu. Ar putea fi o productzie ProTV dar e una spaniola cu actori misto pe care-i stiu din multele blockbustere spaniole care s-au dat la TIFF de-a lungul anilor. Chiar si de regizorul asta mai vazusem ceva tot la TIFF, acelasi soi de film amuzant, profesionist dar lipsit de ambitzii artistice, proiectat strict pentru un public care se regaseste in personajele povestii - gospodine si gospodari parvenitzi care navigheaza printr-o bucatarie si dau dume. E si un film de pandemie, fiind filmat cap-coada intr-un singur apartament, cu doar 4 personaje.

Protagonistii sunt un cuplu in care s-a cam potolit viatza sexuala, frustratzi ca vecinii lor de deasupra fac sex ca nebunii, de duduie podeaua. Se invita intre ei la o cina si dintr-o duma in alta vecinii propun o orgie ca-ntre vecini. Iar dupa asta ne amuzam de reactziile personajelor la propunerea indecenta, de flirtatul sau iritarea personajelor etc.

A fost filmul de deschidere a TIFFului, ales cu atentzie sa distreze poporul (desi in rest festivalul n-a fost chiar distractiv, chiar a stat prost cu comediile aceasta editzie).


***************************************************************

The Big Hit

(regizat de Emmanuel Courcol, mai mult actor)

Tot o comedie ushurica pentru publicul din piatza centrala, despre un grup de pushcariashi care formeaza o trupa de teatru si umbla prin tzara cu o dubioasa reprezentatzie dupa Asteptandu-l pe Godot. Piesa de teatru e rastalmacita sa faca misto de statutul de puscarias si de diversitatea etnica a membrilor trupei - rushi, magrebieni, golani, criminali mai mici sau mai mari. 

Sheful e un regizor de teatru care face un proiect personal din a demonstra ca oricine poate deveni artist daca se investeste suficienta munca asidua - se tot agita el pe la organisme culturale pentru aprobari din partea autoritatzilor, pana la urma proiectul triumfeaza dupa cum sugereaza de la bun inceput titlul. Povestea e bazata pe fapte reale si a ajuns chiar la urechile lui Beckett, in anii 80 cand era inca in viatza.

E de râs, cu buna dispozitzie, si tzinand cont ca aici nu e nimic despre sex (cum era in comedia de mai sus), e chiar un family movie motivatzional - daca ideea de "family movie" ar include cumva si pushcaria.


***************************************************************

Censor

(regizat de Prano Bailey-Bond, debutanta)

Meta-horror cu nuantze feministe avandu-l ca producator pe Kim Newman, unul din scriitorii mei preferatzi si poate cel mai important recenzent de filme horror din epoca moderna (vezi aici).

In anii 80, in miez de thatcherism se luase in UK decizia ca filmele horror trebuie interzise sau cenzurate brutal. Asa e in neoliberalism, urli ca vrei Stat Minimal pana ajungi la putere dupa care te apuci sa faci micromanagement statal - vezi si preocuparea USR pentru bancurile lui Garcea de la Revelion. In Anglia fenomenul "video nasties" a fost o isterie mediatica incercand sa convinga populatzia ca problemele sociale ale vremii nu isi aveau explicatzia in thatcherism, ci in consumul de filme horror al populatziei needucate (in anii 80 horrorul a si cunoscut un reviriment tehnic sub aspectul efectelor speciale). Ma mir ca n-a rasarit inca argumentul si la noi, desi recent Hotnews facuse un prim pas in directzia asta.

Deci in filmu asta eroina lucreaza in biroul de cenzura iar jobul ei e sa se uite la sute de filme horror si sa noteze pe un caietzel scene si replici ce s-ar cuveni taiate. Treaba devine nasoala cand un film, aparent insuficient cenzurat, pare sa fi inspirat niste crime brutale intr-un cartier de muncitori, iar vina e pusa in carca doamnei cenzor. Filmul are ambitzia de a se inscrie in selectul subgen metahorror unde mai gasim Videodrome, Cigarette Burns, Berberian Sound Studio - e mai slab decat toate astea pt ca e totusi un debut cu unele stangacii, dar inima filmului e la locul potrivit si autoarea merita urmarita.


Friday, January 14, 2022

TIFF 2021 - filme ok/bune (3 stele din 4) partea 2: Tigers, Apples, Whaler Boy, The Mauritanian, Mug

In continuare filme de la TIFF 2021 pe care le recomand, desi nu-s chiar in categoria "musai de vazut" - pentru aia am pastrat doar cateva titluri.

Postarile precedente despre filmele TIFF 2021 sunt 

aici (despre seriale), 

aici (despre filmele naspa), 

aici, aici si aici (despre GRAMADA de filme meh de la acest TIFF), 

aici (despre filmele ok/bune la care se adauga si postarea de fatza).

Tigers

(regizat de Ronnie Sandahl, suedez, autorul lui Borg vs. McEnroe)

Submiterea Suediei la Oscaruri, fara sa prinda nominalizare. Film despre fotbal, un sport pe care nu-l suport desi eram obsedat de el in copilarie (motiv pentru care am defulat in multe proze horror pe care le-am publicat).

E un film imersiv, filmat foarte aproape de protagonist, captandu-i perspectiva subiectiva de la "firu ierbii". E despre cazul real al unui fotbalist suedez talentat care a clacat psihic dupa ce a ajuns la Inter Milano si a dat de gustul fotbalului pe bani multzi. Tipu s-a lasat de fotbal la 19 ani, practic a fugit din cantonament cu Ferrariul pe care si-l luase din primul salariu, apoi si-a facut o trupa punk in Suedia iar recent a publicat autobiografia care sta la baza acestui film.

Sa nu va inchipuitzi cine stie ce tragedie - baiatu era frustrat ca nu putea sari gardu din cantonament ca sa mearga la femei, ca patronii clubului au pedepsit toata echipa cand i-au prins cu droguri, plus alte masuri disciplinare care nu cred ca-s cu nimic mai abuzive la Inter Milano decat la alte echipe de rang similar. Eu am incasat-o in internatu de la liceu mult mai rau, fara sa am macar satisfactzia ca m-as fi drogat sau as fi fost cazat in cantonament la Inter Milano.

Dar sa ignoram realitatea si sa ne bucuram de film - care e dus in spate de intensitatea actorului principal si de framingul dramatic al povestii: tineri talentatzi traficatzi intre echipe de tobal ca animalele de rasa, fotbalul vazut ca prostitutzie, gamificarea si rivalitatzile dintre tinerii ambitziosi sa prinda un loc la echipa mare, datul la gioale ca meserie. Nu ma omor dupa filme despre sporturi si sportivi, sunt multe clishee si banalitatzi facute sa para tragedii, dar filmul asta e bine facut indiferent de cat de snowflake a fost in realitate fecioru asta. E cam ca si cum Adi Mutu ar face o autobiografie despre propria "tragedie" de la Chelsea.

Poate de aia nici n-a prins filmu nominalizare la Oscaruri, ca drama nu e suficient de dramă, insa dpdv artistic filmul ar fi meritat.


****************************************************************


Mug

(regizat de Malgorzata Szumowska, revelatzia acestui TIFF)

Sectziunea 3x3 la TIFF e una din preferatele mele, caci da o imagine de ansamblu asupra cate un regizor, de fapt trei, dintre care mereu gasesc cate unul de care n-am auzit si ma ia prin surprindere. Revelatzia mea la aceasta editzie a fost poloneza Szumowska, plus confirmarea ca polonezii fac chestii cool si interesante, nu-s chiar poporu ala est-european retrograd si corupt de care tot citim in articolele Hotnews.

In filmul asta autoarea remixeaza ingenios doua evenimente majore din istoria recenta a Poloniei - construirea in 2010 a celei mai mare statui a lui Isus din Europa (a doua din lume) si primul transplant de meclă din istoria Poloniei (record mondial ca durată a operatziei). In povestea filmului, pacientul supus transplanului de fatza e un metalist care a avut un accident de munca fix pe shantierul unde se construia statuia lui Jesus. Povestea e spusa intim, din perspectiva baiatului care, desi participa la doua evenimente epocale din istoria Poloniei (si a lumii), incearca sa isi traiasca viatza marunt, intre rockoteca, iubita care incepe sa-l evite dupa transplantul de față si presiunea mass-media care il trateaza ca pe o noua interpretare a notziunii creshtine de "schimbare la față".

E un film weird fara sa aiba nimic SF in el - evenimentele bizare sunt chiar reale (dar nu conectate ca in film), iar cele fictive sunt cele realiste. Estetic si tehnic filmul e rafinat - cine a apreciat si filmele lui Jan Komasa si ale altor tineri din noul cinema polonez sa o cerceteze si pe Malgorzata Szumowska, pare sa se inchege acolo un nou val de cinema weird, categoric diferite de alte valuri est-europene (nu seamana nici cu cel grecesc, desi are unele in comun).


*************************************************

The Mauritanian

(regizat de Kevin Macdonald, autorul lui The Last King of Scotland)

Asta a fost filmul de relansare a lui Jodie Foster. A si luat un Glob de Aur pentru rol, partenerul ei francezul Tahar Rahim (din A Prophet) a fost si el nominalizat, filmul a avut cateva nominalizari la BAFTA insa surprinzator n-a fost pomenit deloc la Oscaruri.

Putem specula ca unul din motivele pentru care n-a fost bagat in seama la Oscaruri e ca filmul a aparut ca o contra-aniversare a 20 de ani de la 9/11, facandu-l personaj pozitiv pe un membru Al-Qaeda care a fost tzinut 14 ani "degeaba" (in terminologie Antena 3) la Guantanamo Bay pentru niste suspiciuni cica circumstantziale - varu sau era consilierul lui Bin Laden, el insushi avea numeroase contacte directe cu teroristi doveditzi si a luptat de partea Al Qaeda in Afganistan in anii 90. Exista si o serie de confesiuni la dosar pe care avocatzii le-au desfiintzat prin prisma contextului de la Guantanamo Bay, din cauza ca interogarile degenerasera in torturi cu soundtrack asigurat de Metallica. Asa ca omu a profitat de isteria despre Guantanamo Bay ca sa se scoata drept nevinovat, cu ajutorul unei avocate perverse anti-establishment - Nancy Hollander (Jodie Foster) care a fost si avocata lui Chelsea Manning.

Daca stai sa citesti dincolo de ce crosheteaza filmul, individul a dat si confesiuni pe bune care i-au ajutat pe americani sa dezamorseze anumite celule teroriste - dar filmul e facut pe sistem Antena 3, lasand deoparte detaliile care ar incurca audientza ori ar sta in calea mesajului simplificat care zice ca omul a fost tzinut in detentzie 14 ani "fara sa fie vreodata pus sub acuzare". Filmul se termina in momentul in care individul castiga procesul impotriva SUA si isi castiga libertatea teoretica, apoi pe genericul final scrie discret ca Obama l-a mai tzinut 6 ani la Guantanamo, fara sa ni se explice de ce. E doar o mentziune in credits, majoritatea spectatorilor nici n-o s-o vada.

Mauritanianul a publicat un jurnal cu memoriile de la Guantanamo, un best-seller menit sa propulseze si numele avocatei. Deci filmul trebuie inghitzit cu o lingura de scepticism, e clar ca spune lucruri pe jumatate si probabil asta a deranjat pe multzi mai ales la aniversarea 9/11, dar cei doi actori fac o treaba excelenta iar daca faci abstractzie de legaturile cu realitatea rezultatul e net superior altor succese recente de Oscar cu miza politica (The Trial of the Chicago 7).


******************************************************

Apples

(regizat de Christos Nikou, asistentul lui Yorgos Lanthimos)

Submiterea Greciei la Oscaruri, n-a prins nominalizare. Ultima nominalizare greceasca la Oscaruri a fost Yorgos Lanthimos, al carui umbra e mare asupra acestui film realizat de unul din asistentzii sai.

Yorgos Lanthimos nu e un caz izolat, avem un veritabil Nou Val Grecesc de filme weird/horror minimaliste (pentru mine mult mai satisfacator decat Noul Val Romanesc de auto-mizerabilisme). Exponentzii par sa fie din anturajul lui Lanthimos: am mai vorbit pe aici de Tsangari cu ocazia unui TIFF mai vechi, iar acum Apples asta e debutul unuia care a lucrat cu Lanthimos la Dogtooth si imprumuta stilistic ceva de acolo.

Nu e la fel de scandalos si original ca filmele lui Lanthimos, dar se foloseste de trucurile acestuia. In Apples lumea e lovita de o pandemie provocatoare de amnezie, victimele se opresc brusc pe strada si uita tot. Anumite clinici incearca sa ajute victimele cu un program menit sa-i ajute sa-si reseteze viatza: cu ajutorul unui aparat foto acestia isi pot construi false amintiri pe fast forward - selfieul e vazut aici ca principala ancora a identitatzii. Mersul pe bicicleta cica nu se uita, iar un vanzator de aprozar insista ca merele ajuta la refacerea memoriei. Protagonistul e o astfel de victima incercand sa-si reconstruiasca identitatea - mananca mere, se da cu bicicleta, isi face selfiuri.

Urmatorul film al regizorului va fi deja mai internatzional, cu Carrey Mulligan in rolul principal. Probabil i-a pus pile Lanthimos, dar si filmul asta e o carte de vizita excelenta pentru un autor cu mult potentzial.


***************************************************

Whaler Boy

(regizat de Philipp Yuryev, debutant)

Asta e filmul care a luat marele trofeu la TIFF si de data asta impresia mea e in acord cu decizia TIFFului. E un debut excelent realizat cu mijloace tehnice modeste dar beneficiind de talente si de o ecologie cu totul aparte. Filmul e despre un sat de vanatori de balene de la capătul indepartat al Rusiei, coltzul acela unde Rusia se intalneste cu Alaska. Intre ele sunt insulele Diomede care-s simultan cel mai vestic si cel mai estic punct al Pamantului, adica pe acolo trece meridianul primar, acolo se da startul fiecarei noi zile.

Protagonistul filmului traieste pe partea ruseasca, intr-un sat vai de capu lui in care totzi localnicii se ocupa cu industria baleniera iar in timpul liber se mai uita la filme porno pe laptop. Din cand in cand cate un localnic incearca sa traverseze marea spre Alaska dar granicerii americani ii iau la luneta si de regula fugarii sfarsesc in cimitir. Filmul e despre calatoria spre Alaska a baiatului asta adolescent care s-a indragostit de o videochatista de pe unul din siteurile porno pe care isi petrecea timpu liber.

E un film lent si cu dialoguri putzine, dar atmosfera, non-actorii si locurile de la capatul Pamantului sunt deosebite.