Wednesday, December 12, 2018

Festivalul Dracula 2018 (partea 2) - filme asa si-asa, plus unu musai: Bodrog, Vidar the Vampire, Halloween 2018, Overlord, Children of the Fall


Asheadar a doua parte despre filmele din programul festivalului horror Dracula de la Brasov, editzia 2018. Prima parte a fost aici, am explicat atunci ce si cum cu festivalul asta. Din pacate filmele cu daci la care pusesem atunci trailere nu le-am vazut ca a trebuit sa plec in ultima seara, insa le recomand by default musai de vazut.

Mai departe despre filmele ok din program, plus un film musai de vazut.

Filmele asa si-asa

Bodrog

(regizat de Mimi Salajan, de-al nostru)

Sunt deja nishte ani de cand iese anual cate un horror romanesc underground, semn ca ceva se rascoleshte in sufletul romanilor.

Vedeta de anu asta (daca nu punem la socoteala horrorul involuntar al filmelor cu daci ocazionate de centenar) este Bodrog, mockumentar/cvasi-found footage despre satul aradean cu acelashi nume pozitzionat undeva pe malu Mureshului, locuit la momentu filmarilor de exact 5 sateni (4 barbatzi creepy si o femeie). Totzi sunt ok cu izolarea, fiecare fiind self-absorbed in hobbyuri - unu creshte gaini (si vorbeste o limba neinteligibila, subtitrata in film cu anagrame oculte), altu colectzioneaza capetele somnilor pescuitzi din Muresh, ailaltzi nu mai stiu cu ce se ocupa dar in orice caz totzi au o pasiune pentru tzuica care-i ajuta sa ignore faptul ca lumea i-a uitat si satul se surpa peste ei. Dintr-un pahar in altul, fiecare s-a dezlegat la gura in fatza camerelor de filmat cu fel de fel de legende ale locului care puse cap la cap genereaza o aura eco-horror in jurul unei povesti loose, compusa din editare. Quirkurile satului si ale satenilor reusesc sa alcatuiasca acea atmosfera "weird fiction" sub care se reformateaza mai nou genul horror, in special in literatura (proza lui Algernon Blackwood e dealtfel creditata pe generic drept inspiratzie, deci avem in sfarsit un regizor horror cult, nu doar unu care incearca sa-si sperie prietenii).

Sunt si niste personaje principale - niste hipsteri vin la o rezidentza artistica in satul cu pricina, atrashi fiind de un curator satanist care de fapt vroia sa-i dea la peshti sau ceva de genu asta. Sunt si niste efecte speciale minore care sugereaza activitatzi supranaturale, insa munca majora a fost depusa in editare si in coloana sonora supercool realizata de avangardistii timishoreni Makunouchi Bento. Filmul ilustreaza rolul esentzial al muzicii in filmul horror, in special cand bugetul e redus (muzica e ingredient aproape absent la precursorii romaneshti ai acestui film).

Am intzeles ca nu s-a incadrat anu asta pentru deadlineul la TIFF, dar sper sa ajunga acolo anu care vine.


******************************************************

Vidar the Vampire

(regizat de Thomas Aske Berg, norvegian)

Asta a fost filmul castigator al premiului mare de la Dracula Fest - amuzant, insa nu m-am omorat dupa el, avand cam multe in comun cu umorul unui alt film cu vampiri care fusese premiat acu catziva ani la Biertan, acel What We Do in the Shadows (chiar si actorul principal seamana cu unul dintre cei de-acolo). Protagonistul mai are unele in comun si cu vampirul din serialul Preacher, si cu catziva de prin True Blood, deci am perceput povestea ca destul de derivativa. Insa cumva trofeul Dracula Fest se potrivea unui film cu vampiri.

Personajul principal e Vidar, un tzaran norvegian care locuieste intr-o comunitate ultrareligioasa vizitata ocazional de insusi Isus Christos, care se dovedeste a fi vampir. Isus il face pe Vidar vampir si il ia cu el la orash sa-l emancipeze si sa-i faca lipeala cu gagicile de la orash (o ambitzie din copilarie a protagonistului).

Necazu e ca vampirismul vine cu unele dezavantaje ce il imping pe erou spre o viatza dezorganizata, sfashiata intre mersul la curve si mersul la psihoterapeut, plus ocazionalele iesiri la vanatoare alaturi de Isus.

Filmul a avut recent parte de recenzii usturatoare din partea feministelor, acuzandu-l pe regizor de misoginism si de promovarea culturii violului, insa singura scena de viol pe care am gasit-o in film e cand eroul ii bea sangele menstrual unei gagici bete. Nu cred ca e mai mult viol decat in orice film cu vampiri. E adevarat in schimb ca barbatzii domina in rolurile de vampiri de-a lungul istoriei, iar suptul sangelui e o metafora clasica a abuzului de putere... insa nu in filmu asta s-au inventat aceste chestiuni (mai ales ca insusi eroul cade victima unei succube, iar la un momendat avem si ceva scene gay deci per ansamblu filmul e echilibrat in ce priveste gender issues).


*********************************

Halloween 2018

(regizat de David Gordon Green, autorul lui Pineapple Express)

Un film major al acestei toamne dar un sequel nenecesar, dincolo de functzia aniversara (40 de ani de la filmul original) si de o tusha de #metoo (trei generatzii de femei - bunica, mama si nepoata - isi unesc fortzele pentru a veni de hac unui barbat psihopat).

Halloween a avut deja parte de o gramada de sequeluri in anii 80 si 90, inclusiv unele cu Jamie Lee Curtis (unul la aniversarea de 20 de ani) care prin urmare n-ar trebui ignorate cu desavarshire ca si cum ar fi fost facute fara stirea celor implicatzi aici. A mai avut parte si de un remake+sequel facute de Rob Zombie in preajma aniversarii de 30 de ani, cu modificari stilistice importante.

Toate astea-s facute uitate, iar noul film e prezentat ca un sequel direct al filmului original, din nou cu Jamie Lee Curtis - de data asta batrana, antrenandu-si fiica si nepoata sa se apere de psihopatul Michael Myers care reuseste sa evadeze din inchisoarea-ospiciu unde il cazasera acu 40 de ani.

Singurul lucru interesant la filmul asta e atingerea regizorului-hipster David Gordon Green, specializat pe comedii slacker/stoner/swagger (din gasca lui Seth Rogen, James Franco etc.), care isi insereaza aici tipologia preferata de personaj, pe posturi de victime dispozabile. Prin asta autorul se straduie si reuseste sa pozitzioneze clar filmul in anul 2018, punand o distantza bine definita fatza de caracterele si psihologiile filmului original (liceence deshantzate ale anilor saptezeci).

Merita notata si contributzia lui John Carpenter, autorul originalului, cu o noua coloana sonora (acesta de altfel s-a lasat de facut filme dedicandu-si sfarsitul vietzii unei apreciate cariere de muzician retro-fetish).


*************************************

Overlord

(regizat de Julius Avery, never heard of him)

Desi e in mod evident inspirat din industria jocurilor video (Castle Wolfenstein), in contextul politic al zilelor noastre Overlord lasa impresia ca se inscrie intr-o agenda trumpista anti-Germania, in care americanii tzin sa ne reaminteasca cu orice pretz ce nasol ar fi fost daca nu veneau ei sa salveze Europa de nemtzi (si ce oribili sunt nemtzii de fapt). Poate a fost coincidentza lansarea filmului cu declaratziile lui Trump, dar toate s-au potrivit la fix - mai ales ca jocurile Wolfenstein si mitologia nazistilor zombie sunt foarte vechi, fiind bine mersi ignorate de cinematografie pana acum.

Povestea are nivelul de sofisticare al unui joc video: Un grup de soldatzi americani (condusi de fiul lui Kurt Russell) se parashuteaza in Frantza, in cadrul unei scene de impact (facuta sa aduca aminte de Saving Private Ryan si alte scene glorioase ale interventziei americane). Ajunsi in Frantza acestia sunt gazduitzi de o frantzuzoaica sexy si baietzelul ei care toata viatza a dorit sa joace cu cineva baseball dar n-a avut cu cine pana n-au sosit soldatzii americani. Misiunea americanilor e sa puna o bomba intr-un minicastel ca sa taie transmisiile nemtzilor din zona. 

Dar, ce sa vezi, cand ajung acolo dau de experimente care incearca sa transforme mortzii in soldatzi imuni la durere si sa creeze o rasa de BARBATZI SUPERIORI, dintre care cel mai rau e jucat de danezul Pilou Asbaek (Game of Thrones, Ghost in the Shell).

Noroc ca americanii-s mai superiori si reusesc sa le vina de hac la nemtzalaii insetatzi de sange.



Filmele musai

Children of the Fall

(regizat Eitan Gafny, israelian, autorul lui Cannon Fodder)

Asta a fost preferatul meu din programul festivalului, un film briliant pe multiple niveluri, realizat de israelianul Eitan Gafny de care auzisem prima data la Biertan - acu vreo 5 ani avusesese acolo primul film zombie din Israel, Cannon Fodder.

Regizorul s-a specializat in a mixa retzete clasice din horror cu teme socio-politice dilematice pentru Israel. Acel Cannon Fodder avea in centru conflictele din Fashia Gaza (plus zombie), in filmul asta avem ceva si mai interesant - razboiul de Yom Kippur din anii 60 mixat cu un slasher movie si avandu-l drept invitat pe Michael Ironside (plus o gluma pe seama zvonului ca Robert Smith de la The Cure ar fi lucrat voluntar intr-un kibbutz pe vremea aia).

Povestea se petrece intr-unul din kibbutzurile vremii (=comunitatzi comuniste cu ajutorul carora s-a construit Israelul modern, in genul experimentului social al Falansterului de la Scăieni). O echipa internatzionala de hippies voluntari lucreaza acolo sa puna pe picioare agricultura zonei - de aici optziunea interesanta ca toate dialogurile sa fie in engleza, chiar daca e o engleza proasta la personajele neamericane (rushi, spanioli, nemtzi si, evident, localnici).

Aspectul spinos al povestii este xenofobia evreilor habotnici la adresa strainilor - nu doar a celor cu care erau in conflict armat deschis, ci si a voluntarilor straini din kibbutzuri. Criminalul e un fanatic religios care infaptuieshte ritualuri Yom Kippur deasupra cadavrelor victimelor sale - rapuse, conform retzetei slasherului clasic in timp ce fac sex sau se distreaza excesiv (tot conform aceleiasi retzete, protagonista e gagica asexuata si kosher a povestii).


Sunday, December 02, 2018

Festivalul Dracula 2018 (partea 1) - filmele nashpa si cateva asa si-asa: Lost in Apocalypse, I Still See You, Wax Mask, Rabbia Furiosa, The Night Eats the World



In an centenar, au iesit filme SF interesante despre daci care calatoresc prin timp sau salveaza lumea cu magia lor. Avetzi trailerele deasupra, o sa va schimbe viatza, in special primu. Eu nu mai sunt acelashi om dupa ce l-am vazut.

Am aflat de filmele astea din programul Festivalului de film horror Dracula, a 6-a editzie care s-a tzinut ca de obicei la Brasov. Nu ajunsesem la festivalul asta niciodata, preferand varianta rurala (Festivalul Luna Plina de la Biertan) din ratziuni de calendar/concediu. Mi se pare ca Dracula Fest e foarte nefericit pus in octombrie (fara a fi totusi cuplat cu Halloweenul). Si nici nu-mi plac festivalurile care se tzin la mall - insa asta fusese o falsa impresie: exista intr-adevar cateva filme in programul de la mall, insa mai mult in virtutea unui marketing de asociere. In mod normal lumea de la festival nu sta pe acolo, ci la Centrul Cultural Reduta, migalos decorat in spiritul festivalului si aproape de pubul la care beau regizorii, organizatorii si fanii.

Comparativ cu festul de la Biertan, Dracula are avantajul accesibilitatzii (transportul si cazarea la Brasov sunt mult mai comode), insa dezavantajul lipsei unei comunitatzi. La Biertan de bine de rau lumea care ajunge acolo cu cortu se trezeste captiva, n-are unde altundeva sa mearga asa ca face un efort sa contribuie la spiritul evenimentului. La Brasov izolarea asta nu exista, lumea mai intra din intamplare la film, iese cand are chef, festivalul are un impact mult mai slab asupra localnicilor - cu exceptzia traditzionalului zombie walk prin centrul istoric al orasului care isca tot felul de reactzii amuzante sau agresive.

In schimb evenimentele conexe sunt mai bogate si mai interesante decat la Biertan - anul asta a fost inclusiv o conferintza academica dedicata lui Dracula, girata de Universitatea din Brasov, cu musafiri internatzionali (draculologi venitzi hat din Texas sau Asia). Dar ce mi-a placut cel mai mult e ca toate filmele de competitzie sunt insotzite de un musafir - de regula regizorul, uneori insotzit de vreun actor sau sunetist. Ii gasesti pe totzi in barul oficial al festivalului, mereu dispusi sa se ia la hartza pe subiecte horror. In consecintza la nivel de networking si socializare (=baut pana la 5 dimineatza cu regizorii) a fost o editzie extrem de fructuoasa, chiar memorabila, un rol esentzial avand maestrul de ceremonii si selectzionerul evenimentului, inimosul Alin Ludu Dumbrava.

Alta chestie care mi-a placut a fost selectzia filmelor din competitzie, mai diversificata tematic si mai interesanta decat la Biertanul de anul asta - beneficiind, cum ziceam, si de prezentza personala a regizorilor, ceea ce a ocazionat discutzii prelungite (care s-au finalizat abia cu doua zile dupa incheierea festivalului, cand ultimul dintre regizorii invitatzi n-a mai putut sa bea).

Mi-e greu sa intzeleg apatia brashovenilor (si a tinerilor) fatza de eveniment, dar sper ca Brasovul va invatza intr-o buna zi sa se bage pe sine in seama, iar studentzii care se calcau in picioare sa intre la un concert gratis Bosquito vor invatza ca orasul le mai ofera si alte oportunitatzi de distractzie decat inertzia cocalarismului anilor 90. Macar filmele romanesti din program ar fi fost motiv de distractzie majora (sau de mandrie natzionala, dupa cum te pozitzionezi pe "ieshikierul politic").

In fine, revenind la filmele din programul Dracula Fest de anul asta, deocamdata despre cele nashpa si o parte din filmele asa si-asa:

Filmele nashpa

Lost in Apocalypse

(regizat de Sky Wang, debutant chinez)

Filmul perfect pentru eticheta "chinezarie".

E genul de film care sugereaza ca chinezii abia acu au auzit de zombie, ori poate a inceput in sfarsit sa se dea si la ei serialul Walking Dead si l-a apucat pe vreun fan entuziasmu sa faca si el ceva de genu, cu scurtaturile si simplificarile de rigoare pentru a se incadra in bugetul primit de la partid. 

L-as fi tratat mai cu indulgentza daca aparea acu 15 ani, insa filmu asta e 15 ani too late. Absolut nimic proaspat nu se gaseste aici in afara de noutatea ca personajele sunt chinezi (pe care eu oricum ii confund cu coreenii, care au avut deja cateva filme cu zombie, deci pentru mine nici asta n-a fost noutate). Nu e noutate nici macar ca povestea transmite un subtil mesaj despre lupta de clasa - doi membri ai grupului de supravietzuitori din film sunt fosti colegi de clasa, dintre care unul a ajuns shofer iar celalalt manager, si filmul asta ne invatza ca diferentzele astea nu inseamna nimic, nicio meserie nu e rushinoasa (in plus shoferul se dovedeste mai util intr-o apocalipsa zombie).

Daca Ceausescu nu murea si ar fi decis candva prin 2005 ca e momentul sa faca si Romania un film cu zombie, pe asta l-ar fi facut.

P.S. Cica e facut dupa o banda desenata cu acelasi titlu, tot chinezeasca, probabil material de propaganda care se distribuie la ei prin scoli.


**********************************

I Still See You

(regizat de Scott Speer, autoru filmelor Step Up, alea cu dansatori)

O poveste frumoasa pusa intr-un film extrem de idiot, cu replici painful si un scenariu care se dezintegreaza din mers.

Povestea se trage dintr-un roman young adult SF al unui Daniel Waters, popular in randul fanilor Twilight (adolescente gotice care asculta Chelsea Wolfe in timp ce se uita la Kardashians). Eroina filmului se indragosteshte de un fantom bunoc care i se tot arata in chilotzi prin baie si incearca sa ii spuna ceva. In paralel, gagica se inhaiteaza cu un nashparliu de la scoala care e si el pasionat de fantome si fantomi.

A, am uitat sa zic ce e cu fantomele astea. Povestea e postapocaliptica, are loc dupa ce Acceleratoru de Particule a produs un accident interdimensional ca ala de care se temea acu 10 ani Codrin Shtefanescu, vicele PSD. Doar ca in loc sa dispara PSDistii prin gaura neagra, au disparut tot felu de oameni de treaba ale caror fantome se tot arata din cand in cand prin lumea care si-a continuat mersul in urma cataclismului. Teoriile zic ca sunt niste ramashitze ale energiilor lor personale venite sa ii bantuie pe cei dragi. Unu dintre ei este insa tipu ala care i se tot arata in chilotzi eroinei jucata de o Bella Thorne care isi pusese silicoane in timpul filmarilor, motiv pentru care dimensiunea bustului ii cam variaza de la o scena la alta. In caz ca nu stitzi cine e Bella Thorne, cel mai remarcabil lucru pe care l-a facut e videoclipul Pussy Mine.

Eroina afla ca tipu care i se tot arata in chilotzi a fost candva suspectat de omorarea unor fete nascute pe 29 Februarie si cum ea e de asemenea nascuta pe data aia banuieste instantaneu ca fantomul i-a pus gand rau. Ca sa se protejeze, solicita ajutorul profului de mate de la scoala si al unui mad scientist care a lucrat la Acceleratoru de Particule si se simte vinovat pentru cataclisma respectiva.

Sunt aici vreo 3 inceputuri de filme care n-au legatura unu cu altu si nimeni nu se sinchiseste sa le lege intr-o poveste coerenta.




Filmele asa si-asa


The Wax Mask

(regizat de Sergio Stivaletti, maestrul efectelor speciale giallo)

Unul din musafirii acestei editzii Dracula Fest a fost Sergio Stivaletti, unul din ultimii maestri europeni ai efectelor speciale prostetice si animatronice (non-CGI), consacrat in anii 70-80 prin contributziile la horrorul italian (Argento, Bava si Soavi). Omul a prezentat un masterclass despre munca depusa la scoala lui de efecte speciale non-CGI, printre ultimele ramase in Europa.

Candva la finele anilor 90 Stivaletti s-a trezit nevoit sa se apuce de regie, in momentul in care Lucio Fulci murise tocmai in timpul productziei acestui Wax Mask. Dario Argento scrisese scenariul insa nu era disponibil ca regizor, asa ca Stivaletti a finalizat productzia (iar de atunci incoace avea sa mai scoata cateva filme).

Filmul e interesant ca optziune estetica, un tribut adus deopotriva giallo-ului italian clasic si filmelor gotice cu Vincent Price din anii 50 (in special House of Wax, din care sunt furate unele idei). Vizual arata (intentzionat) ca un film horror de acu 50 de ani, cu toate manierismele actorilor prosti ai generatziei Ed Wood - nu reusesti sa itzi dai seama care e actor prost sau care face pe prostu. Insa asta conteaza mai putzin, importanta e demonstratzia de efecte speciale low-budget, combinand colajul digital cu mastile si membrele animatronice.

Povestea e un gotic standard, cu un mad scientist care inventeaza ceva injectzie ce transforma gagici in statui de ceara. In buna traditzie giallo, accentul scenelor horror e pus pe sharp objects (seringi, foarfeci, cutzite) iar scenariul are o componenta de detective story, cu o investigatzie ce se intinde peste 20 de ani in stradania de a da in vileag abuzurile scientistului nebun.

Asa, la primul contact pare un film incredibil de prost, insa nu putea fi atat de prost in 1997 iar daca ai rabdare pana la final razbate destul de clar intentzia italienilor de a propune acel gen de retrofetishism cu care aveau sa-si castige painea mai tarziu oameni ca Tim Burton sau Tarantino. Doar ca, fiind un film italian, a trecut neobservat.


************************************************

Rabbia Furiosa

(regizat de acelasi Sergio Stivaletti de mai sus)

Acelasi Stivaletti a adus la Dracula Fest si cel mai recent film al sau, o demonstratzie excelenta a drumului pe care l-a parcurs ca regizor de la debutul cu pastisha Wax Mask pana astazi. In plus si catziva dintre actori sunt aceiasi, cu 20 de ani mai batrani si in cu totul alte roluri.

Povestea din Rabbia Furiosa are la baza aceleasi evenimente reale care sunt prezentate si in recentul succes de la Cannes intitulat Dogman. Cele doua filme s-au facut cam deodata, ambele in Italia, ambele prezentand circumstantzele unei crime odioase infaptuite in 1988 de un frizer de caini poreclit Er Canaro. Individul, altfel pashnic, apucase sa faca puscarie in locul unui marunt mafiot local insa la iesire in loc sa fie intampinat cu recunostintza a fost tarat intr-un joc de putere si in complicatzii politziste legate de lupte ilegale cu caini si trafic de droguri.

Intre timp am vazut si Dogman, e aceeasi poveste spusa in cu totul alt stil. Si Rabbia Furiosa se mentzine in cea mai mare parte intr-o zona rezonabila a filmelor cu mafiotzi maruntzi, destul de aproape de Gomorra si alte productzii perfect realiste pe subiectul asta. Abia la final apar scenele horror si efectele speciale - practic intregul film e un buildup pentru scena de violentza extrema din final (inspirata din documentele politziei).

Prin film joaca si un român (asistent al regizorului), in rolul unei brute poreclite "bestia rumena".


**************************************************

The Night Eats the World

(regizat de Dominique Rocher, debutant francez)

Cand eram tanar facuse la noi valva o carticica amuzanta a unui francez pe nume Martin Page, intitulata M-am hotarat sa devin prost. Se pare ca mai nou Page a inceput sa scrie povesti introspective cu zombie si a publicat romanul pe care se bazeaza acest film. E un film cam banalutz, dar beneficiind semnificativ de actorul norvegian Anders Daniels Lie (31 August Oslo iar mai nou rolul psihopatului Breivik in 22 July).

E un film lent, prezentand mai mult aspectele organizatorice ale supravietzuirii in apocalipsa zombie. Scenele violente sunt reduse, zombie mai mult in decor.

Povestea incepe cu gagiul asta care merge sa-si ia lucrurile de la fosta iubita. Gagica tocmai dadea un chef in cinstea despartzirii de el, asa ca nu prea are vreme de el dar il lasa singur intr-o camera sa-si aleaga lucrurile. Cum sta el suparat acolo incepe sa bea singur si adoarme, iar cand se trezeste toata lumea de la chef e zombificata, inclusiv gagica-sa (ceea ce-i da ocazia sa o impuste in cap si sa-si mai ia frustrarea de pe suflet).

Apoi baiatu incepe sa faca curatzenie prin apartament, sa remobileze, sa caute mancare prin apartamentele invecinate etc. E un film taciturn, nu cred ca sunt 10 minute de dialog in tot filmu, plus ceva monolog cand eroul simte ca innebuneste daca nu incepe sa vorbeasca.

Nu e un film rau dar e mult prea lung pentru ce are de oferit, un scurt-metraj de 30 minute ar fi fost suficient.


Sunday, November 25, 2018

Festivalul MotelX 2018 - filmele musai (part 2): Elizabeth Harvest, Upgrade, Satan's Slaves, Marry Shelley

Ultima parte din recomandarile din programul festivalului de film horror MotelX, cu inca cateva filme musai de vazut. Partzile precedente au fost aici (filmele naspa), aici si aici (filmele asa si-asa), respectiv aici (primul calup de filme musai).

Satan's Slaves

(regizat de Joko Anwar, indonezian)

Daca esti intrebat unde traiesc cei mai multzi musulmani esti tentat sa indici una din tzarile arabe, insa in realitate e vorba de Indonezia. Tot acolo e si una dintre cele mai productive industrii din cinemaul horror, aproape deloc cunoscuta in Occident.

Filmele lor horror sunt dominate de teme din folclorul si religia locala, nu prea au componente SF sau baze literare culte. Asta inseamna o gramada de ocultism de inspiratzie musulmana, un contrast interesant fatza de temele horror occidentale ce au radacini creshtine sau voodoo. Ceea ce are totusi in comun islamul cu creshtinismul e notziunea de Satană (Setan) in jurul careia s-a brodat la ei un bogat folclor ce implica djini, zombi, secte oculte etc.

Filmu asta e remakeul unuia din marile succese ale horrorului indonezian din anii 80, pe care il gasitzi in format VHS pe youtube . Regizorul insa nu e foarte decis daca ce a facut aici e remake, caci dupa succesul destul de mare a anuntzat intentzia de a face o trilogie care sa includa cumva si povestea filmului original intr-o continuitate narativa.

Recomand filmul in special pentru exotismul local, incadrandu-se in aceeasi categorie cu iranianul Under the Shadow sau brazilianul Nightshifter - filme exotice cu fantome/spirite malefice care se detaseaza clar de ce produce Hollywoodul in aceasta categorie. Il mai recomand si pentru ca recentul succes de Hollywood Hereditary isi cam copiaza povestea de aici.

Ca si in filmele mentzionate, avem un puternic mesaj familist - o familie traditzionala in care mama si bunica mor pe la inceputul filmului insa se intorc sa bantuie pe copiii ramasi in grija surorii celei mai mari. Bantuiala are legatura si cu o secta de satanisti de la orash - in general din film reiese o bariera culturala intre oamenii cumsecade de la tzara si orashenii vazutzi ca degeneratzi atei sau satanisti care vor sa destrame familii si urmaresc perfide scopuri sataniste. E asadar si in ton cu problemele curente ale romanilor.


*************************************************

Elizabeth Harvest

(regizat de Sebastian Gutierrez, gagiul lui Carla Gugino)

Unul din cele mai sexy filme pe care le-am vazut anul asta, cu supermodelitza Abbey Lee (Neon Demon) in rolul principal si Carla Gugino (Watchmen) intr-un rol mai putzin principal. De data asta doamnele tre sa si vorbeasca si sa joace, nu doar sa arate frumos. Desi arata si frumos, filmul alocandu-le un generos spatziu de manevra.

Filmul e o interpretare moderna a unui basm vechi pe care mi-l aminesc de cand eram mic, dar nu mai stiu cum ii zicea: un imparat batran isi lua o gagica superhot careia ii punea la dispozitzie tot palatul lui, mai putzin o camera pe care o tzinea secreta, sau se prefacea ca o tzine ca sa-i testeze gagicii obedientza. Iar gagica evident ca se baga unde nu-i fierbea oala si de aici ieseau tot felu de complicatzii.

Aici in locu imparatului avem un cercetator premiat cu Nobel care traieste retras cu gagica lui tanara intr-o vila izolata ce contzine proverbiala usha interzisa. Acestia mai au doi servitori dubiosi, care au si ei o legatura cu camera secreta. Se dezvaluie destul de devreme ce e in camera aia, dar n-o sa dau spoilere. Oricum, filmul continua si dupa aia cu o suita de twisturi de calitate, o muzica si o cinematografie ce aduc aminte pe alocuri de Neon Demon.

Dialoguri si suspans excelente, o protagonista foarte frumoasa, tot ce trebe intr-un basm modernizat si tehnologizat.


*******************************

Upgrade

(regizat de Leigh Wannell, coautor al seriilor Saw si Insidious)

Alt film aratos si placut la privit, doar ca mai putzin pretentzios stilistic - o poveste cyberpunk cu momente violente destul de brutale, care l-ar fi putut avea in distributzie pe Bruce Willis dar nu-l are, caci in rolul principal e tipul ala care seamana cu Tom Hardy si tot uit cum il cheama (din The Invitation).

Fazele horror sunt rare si brushte, se datoreaza regizorului australian Leigh Wannell, cunoscut drept parinte (coscenarist si uneori actor) al celebrelor serii Saw si Insidious. De altfel Leigh Wannell a fost invitatul de onoare al acestei editzii a festivalului MotelX - au adus si filme mai vechi de-ale lui, plus interviuri, panel-uri etc.

Ca poveste insa avem aici mai mult cyberpunk decat horror: protagonistul e un paraplegic care, ca sa poata umbla, a fost acuplat cu o inteligentza artificiala ce ii controleaza miscarile membrelor paralizate, insa cu anumite restrictzii (care ocazioneaza momentele de criza ale filmului). Impreuna, omul si AI-ul incearca sa dea de urma cremenalilor care i-au omorat sotzia iar pe parcurs se confrunta cu tot felu de fenomene tehnologice de un futurism iminent, aducand filmul destul de aproape de acel SF cvasirealist promovat de serialul Black Mirror - avem automobile driverless, smart cities, hackeri transgender, victime ale tehnologiei VR etc.

Nu e aici chiar Blade Runner si nici Neuromancer, ci mai mult Johnny Mnemonic. Dar e foarte watchable, te tzine in priza si are shanse mari de a da startul unei noi francize SF de care cinemaul modern duce lipsa, ar putea fi chiar o versiune cyberpunk a lui John Wick sau poate un nou Matrix.


*******************************

Mary Shelley

(regizat de Haifaa al-Mansour, prima femeie-regizor din Arabia Saudita)

Acu catziva ani la TIFF a fost o oarecare valva legata de proiectzia unui film al primei femei-regizor din Arabia Saudita, o tzara in care femeilor le sunt inca interzise astfel de meserii. Haifaa al-Mansour a facut insa scoala prin Australia si s-a razvratit impotriva oranduirii sociale de acasa, fiind astazi un ambasador puternic al feminismului (inteligent).

In consecintza nu e de mirare ca primul ei film la Hollywood este biografia unui alt pilon al feminismului, autoarea romanului FrankensteinMary Shelley. Se intampla ca anul acesta nu e doar centenarul României si bicentenarul Karl Marx, e si bicentenarul publicarii lui Frankenstein - ceea ce a ocazionat aparitzia filmului de fatza si proiectzia sa speciala in cadrul festivalului MotelX.

E incredibil ce familie a avut Mary Shelley, practic din cercurile ei se trag o gramada din principiile pe care s-a construit modernitatea. Daca cineva calatoreste in trecut sa ii omoare familia si amicii cand se adunau laolalta, lumea prezentului s-ar da brusc in urma cu vreo 100 de ani. Mary Shelley a fost:
- fiica lui Mary Wollestonecraft, pioniera a filosofiei feministe in secolul 18, cand drepturile femeilor practic nu existau
- fiica lui William Godwin, pionier al filosofiei anarhiste
- gagica poetului curvar Percy Shelley
- cumnata vitrega a proto-hipsterului Lord Byron
- amica apropiata a lui Polidori, autorul primei povesti vampiresti culte (apropriata abuziv de Byron)

Povestea e spusa din perspectiva feminista (si realista totodata, nu exista indoiala) - ma refer aici la caracterul curvesc al marilor poetzi-hipsteri care au fost Shelley si Byron, la caznele femeilor vremii si la intelectualismul de nestavilit al lui Mary Shelley, care a dat unul din cele mai influente romane din toate timpurile - din Frankenstein se adapa inca si azi atat SF-ul cat si horror-ul.

Nu e singurul film pe acest subiect, insa cele dinainte (Gothic, Frankenstein Unbound) au ratat cheia feminista a acestei biografii, iar momentul e cum nu se poate mai oportun. De altfel si din romanul Frankenstein lumea a cam ratat subtextul ideologic-psihanalitic (valabil si la Dracula) - un studiu chiar si superficial al biografiei autoarei e de natura sa ne faca sa intzelegem cu totul altfel ce a scris acolo, iar asta subliniaza o cerintza esentziala a literaturii horror care scapa adesea publicului de la noi: cititorul tre sa dea dovada de capacitate de abstractizare, nu sa citeasca literatura ca pe un loctziitor al stirilor de la televizor (meteahna ramasa la noi din comunism cand nu aveam televizoare).