Wednesday, December 26, 2018

Jason Brock si William Nolan (eds.) - The Devil's Coattails


Am fost acuzat de gagici ca imi cumpar cartzi din snobism, pentru ca-s un hoarder plin de fitze. Decat sa imi umplu casa de cartzi mai bine luam o mashina sa pot duce fetele acasa, ori sa ma duc pana la non-stop noaptea cand realizez ca nu mai am in casa prezervative sau crema de hemoroizi.

Dupa cum concluzionam cu Marius Chivu intr-o seara de februarie, sa ai casa plina de hardcoveruri princeps e mult mai nasol decat sa ai o chitara, ori macar o muzicutza (iar sa scrii recenzii la muzica e in general perceput mai josnic decat sa lalai Andri Popa zdranganind random la chitara). Un amic mi se plangea zilele trecute ca la un team-building l-au prins colegii corporatisti citind intr-un shezlong si au inceput sa traga in el cu pistoale cu apa. O colega de munca, mi-a replicat, cand am intrebat-o ce mai citeste, ca "a trecut perioada aia din viatza ei", de parca o intrebasem daca mai trage cocaina pe nas. Avusesem chiar o gagik care se oferise sa ma ajute sa duc cartzile in beci, ca sa facem casa mai luminoasa. Alta ma lasase pentru unu dintr-o galerie de fotbal, caruia ii placea sa urle intr-o vuvuzea si sa arunce cu scaune in galeria adversa. Ma tot macin pe subiectul asta de catziva ani, noroc ca zilele astea Dragnea a transhat problema: "barbatzia nu se gaseshte la librarie". Colectzionatu de cartzi e un hobby pe care il dezvoltzi cand te pregatesti sa mori si vrei sa miroasa prin casa o combinatzie de cerneala si hoit.

Asa ca am rarit la extrem articolele despre cartzi, mai am cateva ramase nepostate de mai demult si uneori ma mai obliga gagica-mea sa ma imprietenesc cu oameni care au cartzi prin casa.

Articolul asta e adresat exclusiv colectzionarilor de cartzi de fitze, celor care sufera aceeashi conditzie incurabila ca mine. The Devil's Coattails e una din cele mai frumoase cartzi pe care le-am tzinut in mana si face parte dintr-o trilogie de antologii horror ce au aparut pe parcursul ultimilor 10 (celelalte doua volume se numesc The Bleeding Edge si Darke Phantastique). Trilogia e un proiect de familie al sotzilor Jason si Sunni Brock, ca de altfel si editura (Cycatrix) infiintzata de cei doi doar ca sa scoata cartzile astea (plus ceva revistutza).

Din pacate volumul asta e cel mai slab din trilogie (Darke Phantastique e cel mai bun, dar nu stiu daca voi trai sa scriu despre el). Cu sotzii Brock am o serie de probleme:
  • In primul rand ca site-ul lor (portal?) e o varza sinistra care serveste in acelasi timp ca site de editura, ca blog personal (pe care fac recenzii notate cu zecimale) si ca reclama la servicii de consultantza oferite de acestia (sau doar de nevasta?) pentru instalare Sharepoint;
  • In al doilea rand pentru ca il tot gasesc pe Jason Brock prin antologiile de proza lovecraftiana care au rasarit ca ciupercile in ultimii 10 ani si in mod regulat participa cu cele mai slabe contributzii la volumele respective, dar pare foarte incapatzanat sa isi faca numele auzit in aceasta industrie. In volumul de fatza omul merge pana acolo incat baga si o proza de-a lui nevasta-sa, care mai bine s-ar limita la a face instalari de Sharepoint;
  • In al treilea rand, omu are o pagina de wikipedia superbombastica in care isi enumera tot CV-ul in cele mai mici detalii, cu referiri la tot felu de elogii marunte culese pe ici pe colo, de parca ar fi disperat sa isi gaseasca un job. Mi-e groaza sa ma uit pe pagina lui de LinkedIn;
  • In ultimul rand pentru ca are o strategie de marketing foarte agresiva - Jason Brock isi tot da cate 5 stele propriilor cartzi pe amazon si pe goodreads si spameaza cu linkuri la recenzii pozitive facute de diversi amici.
N-o sa dau linkuri ca sa nu ma gaseasca si sa vada ce scriu aici.

Antologiile de care vorbesc aici reflecta stratagema oportunista a sotzilor Brock (cel putzin a sotzului) de a se baga cu insistentza antreprenoriala pe sub pielea a diverse nume mari care sa le confere credibilitate proiectelor. Cei mai vizibili sunt lovecraftologul S. T. Joshi (care ofera aici o introducere fusharita) si William Nolan (autorul lui Logan's Run, legenda vie in horrorul american) care la aproape 100 de ani (vezi si poza de mai jos) i-a ajutat pe sotzii Brock sa adune cat de cat niste nume relevante in paginile astea.

Din pacate in volumul de care discut aici numele relevante sunt alternate in mod dubios cu numele unor scenaristi (relatzii facute de William Nolan pe cand lucra la Hollywood) si cu catziva autori de 2 lei de care nici Internetul n-a prea auzit (in ultima categorie ii includ si pe sotzii Brock carora ambitzia le depasheshte mult capacitatzile literare). In general e un semn de prost gust cand un antologator isi include o proza proprie in antologia pe care o ingrijeste. E si mai nasol cand include si una a nevestii, si e foarte nasol cand aceste proze sunt in mod evident cele mai slabe contributzii din volum.

Ok, probabil pana aici suna destul de nasol, e timpul sa spun si cateva lucruri bune.

Cum ziceam, sunt cartzi pentru oameni cu fitze. Toate trei volume au iesit in editzii limitate de 50-100 de exemplare cu autografe ale tuturor autorilor aflatzi inca in viatza si cu ilustratzii pe hartie lucioasa facute de un superstar al ilustratziei de carte, Vincent Chong (a lucrat si pentru Subterranean si alte edituri de editzii deluxe). Creca Jason Brock a vrut sa ramana cumva in istorie cu aceste cartzi iar efortul pus in design e semnificativ. Calitatea literara pe ansamblu nu straluceshte, dar au fost incluse si cateva proze rare, la mare cautare in cercurile horror, culese de prin sertarele unor obscuri raposatzi (de exemplu scenariul unui episod pierdut din Twilight Zone, o proza uitata prin sertare de scenaristul Dan O'Bannon pe cand incerca sa devina scriitor si alte astfel de exotisme pentru colectzionari).

Apar si cateva nume foarte mari (Nolan, Ramsey Campbell, Joe Lansdale, John Shirley, chiar Ray Bradbury - greu de lamurit sa mai scrie ceva la sfarshitul vietzii). Uneori numele mari au doar contributzii politicoase, de umplutura, in timp ce anonimii si debutantzii dau dovada de ambitzie si au contributzii merituoase. Deci e vorba de niste antologii surpriza in care nu stii la ce sa te asteptzi iar nivelul de calitate variaza foarte puternic. Variaza foarte puternic si tematica - nu sunt antologii tematice asa cum am fost rasfatzatzi in ultima vreme de Datlow sau J. J. Adams. Fiecare autor a trimis ce a vrut sau ce a avut la indemana, ceea ce contribuie la senzatzia de carpitura/improvizatzie.

In sfarshit,  acest articol vizeaza doar volumul The Devil's Coattails, care din pacate e cea mai slaba dintre cele 3 antologii, cea mai subtzire si cu cele mai putzine nume consacrate. Arata insa la fel de bine ca celelalte (chiar mai bine) si in general cine le ia ar trebui sa ia setul cu toate trei, ca altfel nu prea ai langa ce sa le pui in biblioteca fara sa faca nota discordanta.

Povestile tari (4-5 stele)

And Dream of Phaedian Fancies, de Gary Braunbeck. Autorul e unul dintre numele mari prezente in acest volum si singurul dintre acestia care a muncit la contributzia oferita aici. Povestea e foarte meta, greu de citit, scrisa intr-o maniera experimentala - in mare parte e la persoana a doua, sub forma unui monolog retoric al autorului spre cititor, comentand asupra actziunilor a diverse personaje. Mai mult nu pot explica, nici io n-am prea priceput despre ce e, dar scriitura e foarte insidioasa.

If You Love Me, de Paul Bens Jr. Queer-horror din partea unui scenarist de televiziune. Ca mai toate scrierile scenaristilor, musteshte de dialoguri si sufera la descrieri, insa in cazul de fatza nu e un neajuns. Povestea are o cadentza excelenta data de o succesiune rapida de dialoguri intre doi iubitzi gay, dintre care unul are SIDA si nu e dispus sa renuntze la relatzia cu celalalt.

The Hidden Realm, de Wilum Pugmire si Maryanne Snyder. Alta mostra queer-horror (nu e totusi, o antologie tematica, astea 2 sunt singurele de acest tip), cu un limbaj sofisticat si numeroase referintze istorice. Personajele principale sunt Oscar Wilde si iubitul acestuia, pictorul Frank Miles, care a sfarshit internat la spitalul de nebuni (s-a numarat si printre suspectzii din cazul Jack Spintecatorul). Povestea speculeaza pe seama cauzelor care au dus la degenerarea mentala a lui Miles. Willum Pugmire e unul din cei mai importantzi exponentzi queer-horror ai momentului, specializat pe reshaparea literaturii lui Lovecraft in cheie LGBT.

Povestile asa si-asa (3 stele)


Best Friends, de Melanie Tem. Sotzii (Melanie si Steve) Tem sunt maestri ai literaturii moderne cu fantome. Sotzia a decedat dupa publicarea acestui volum si asta e una din ultimele sale scrieri, o contributzie foarte melancolica la persoana intai, spusa din perspectiva unei vaduve bantuita de fantoma unei prietene cu care nu si-a mai vorbit de foarte multzi ani.

The Moons, de Ramsey Campbell. Volumul incepe promitzator cu aceasta poveste de atmosfera despre nishte copii care intarzie sa se intoarca acasa inainte de lasatul intunericului si devin captivi intr-un fel de realitate paralela in care pe cer lucesc mai multe luni simultan. Autorul e una din legendele horrorului britanic, mereu placut la citit. N-ar trebui sa aiba nevoie de prezentare, insa din pacate la noi a fost complet neglijat de editori, probabil si pentru ca nu s-au prea facut filme dupa el (asa cum s-au facut dupa colegii sai de generatzie Stephen King, Dead Koontz etc.)

Crimean Vespers, de Richard Selzer. Autorul e un medic-scriitor obsedat de Cehov pe care cica l-a comentat si imitat in repetate randuri. Povestea e un astfel de tribut cehovian, despre aventura amoroasa traita de un medic cazac si o rusoaica focoasa de vitza nobila in timp ce acestia calatoreau cu o corabie prin Marea Neagra. Daca volumul de fatza se doreste o antologie horror, nu intzeleg ce cauta aceasta poveste aici, dar scriitura romantzioasa e destul priceputa.

Invisible, de Nancy Kilpatrick. Autoarea e una dintre cele care ne tot spameaza de catziva ani incoace cu romane vampireshti (gen Twilight, True Blood etc.). Pare totusi ceva mai rasarita decat altele (e din generatzia lui Anne Rice). Povestea de aici e cam emo, moody si feminista, despre o chelneritza single-mother deprimata cu care clientzii se poarta urat.

Cattiwampus, de Steve Rasnic Tem. Asta e sotzul raposatei Melanie Tem pe care am pomenit-o mai sus. Cei doi au scris adesea impreuna si au contribuit adesea laolalta in antologii, uneori cu povestiri scrise in colaborare, alteori fiecare cu bucata lui, cum e cazul de fatza. Sotzul insa e ceva mai brutal - povestea asta e o reinterpretare cu miza sexista a legendei amerindiene despre femeile-pisica. De altfel sotzii Tem si-au bazat multe scrieri pe folclorul si mitologia din zona Muntzilor Apalashi, in care si-au dus veacul.

On the First Day, de James Robert Smith. Poveste similara Mist-ului lui Stephen King, cu conotatzii nihilist-lovecraftiene, despre o Apocalipsa ce se manifesta prin invazia unor paianjeni gigantici care impacheteaza tot pamantul intr-un ghemotoc de fire luminoase. De autor n-am auzit niciodata, se pare ca nu e chiar debutant, e doar irelevant.

Too Good to Be Human, de J. Brundage. N-am auzit de autoare, nici Internetul nu pare sa fi auzit, iar din scurta notitza biografica inclusa in volum intzeleg ca e o amica de familie a antologatorului. Povestea ei e tragico-amuzanta, despre o corporatista ingrijorata ca a ramas insarcinata in urma contactului cu niste spori extraterestri.

Invocation, de Dan O'Bannon. Autorul (raposat) e celebru in industria cinematografica SF ca scenarist pentru Alien, Total Recall etc. si ca membru al echipei atasate defunctului proiect Dune al lui Jodorowsky. In tineretze a avut unele ambitzii literare, dintre care schitza de fatza a fost descoperita de rude prin caietele de studentzie. E o snoava scurta dar hazlie despre nishte drogatzi care il invoca pe Diavol.

Dying to Forget, de Sunni Brock. Asta e contributzia nevestei antologatorului Jason Brock si, desi gagica n-a prea scris la viatza ei (nota biografica o prezinta drept consultant pe produse Microsoft si Adobe), ii iese ceva mai bine decat bucata sotzului (pe care am incadrat-o mai jos intre cele mai slabe povesti din volum). Povestea e despre un individ blestemat sa se reincarneze in mod repetat in persoane muribunde.

The Woods Colt, de Earl Hamner Jr. Alt autor care la origini e scenarist de televiziune, specializat pe soap-opera, dar a scris pe vremuri si cateva episoade Twilight Zone. Povestea sa e despre un gagiu deprimat care isi reviziteaza casa parinteasca parasita si bantuita de fantomele parintzilor. Cam standard, dar scrisa cu pricepere de scenarist veteran.

Povestile naspa (1-2 stele)

Gunboat Whores, de John Shirley. Autorul e unul din numele mari - membru al cercului care a lansat genul cyberpunk, devenit ulterior un apreciat autor horror (i-am mai recenzat aici o carte foarte buna). Contributzia sa la acest volum e insa doar o politetze, un fragment de roman istoric neterminat despre viatza sherifului Wyatt Earp. Fragmentul relateaza intamplari (adevarate) de pe vremea cand acesta lucra ca proxenet pe un vapor-bordel.

Barrels Ready? de Norman Corwin. Autorul e una din legendele mediului radiofonic american, mai cunoscut ca jurnalist si scenarist de film/teatru, trecut de suta de ani la momentul la care i s-a solicitat o contributzie la aceasta antologie si decedat la scurt timp dupa publicare. In consecintza omul nu s-a straduit prea tare si a oferit o snoava autobiografica de pe vremea cand era jurnalist si a trebuit sa intervieveze un individ ce pretindea ca a inventat un sport nou - rostogolitul de butoaie. Nu are ce cauta intr-o antologie horror, dar la cei 101 de ani ai autorului probabil antologatorii au vrut sa fie politicosi.

Interrogation de Richard Christian Matheson. Autorul e fiul legendarului Richard Matheson (I am Legend) si un muncitor scenarist de televiziune (a scris episoade pentru Masters of Horror, Tales from the Crypt etc.), urmand modelul tatalui sau (care a scris pentru Twilight Zone). Ocazional Matheson Jr. mai scrie si literatura, in stilul tipic al scenaristilor ce pun accent pe dialoguri. Povestea de aici e doar un banc cu poanta, in care doi politzisti se chinuie sa interogheze un papagal care a fost martor la o crima.

Night Food, de Jerry Airth. Un tip si o tipa, membri ai unui club de ozenistica, asteapta in deshert posibila aparitzie a unui OZN. Dar, surpriza, tipa e extraterestra. O surpriza de kkt, care denota ca avem de a face cu un scriitor incepator si o proza de cenaclu.

Dread Voyage, de William Nolan. Co-antologatorul William Nolan participa la volum cu o poezie. Omul a facut suta de ani si in ultima vreme s-a dedicat poeziei. Mostra din acest volum e un capitol apocrif la Eneida lui Virgil. Nu ma pricep nici la Virgil, nici la poezia americana, nici la poezie in general de aceea de regula incadrez astfel de contributzii in categoria nashpa. Cartea asta trebuia sa fie o antologie de proza horror si percep prezentza unei poezii drept un fel de tragere pe sfoara.

Knife Through the Veil, de Marc Scott Zicree. Asta e un episod Twilight Zone care n-a fost aprobat pentru filmare, probabil de prost ce era. Partea cea mai nasoala e ca textul e inclus in acest volum chiar in formatul de scenariu batut la mashina (scanat). E despre o gagica care il urmareste pe cremenalu ce i-a omorat familia, si continua sa-l urmareasca chiar si dupa ce acesta moare.

Object Lesson, de Jason Brock. Antologatorul principal al volumului contribuie, dupa cum avertizat deja, cu una din bucatzile cele mai slabe, despre un gagiu care isi scoate din priza mama aflata in coma pe patul de spital - o tema rasuflata. In mod regulat prozele lui Brock se numara printre cele mai slabe pe care le-am citit prin antologiile la care a participat si nici asta nu face exceptzie.

Can You Imagine? de Paul Salamoff. O poezie ridicola despre un tata care le explica fetitzelor sale ca a fost o vreme in care nu existau Internet, televizoare si Iphoneuri. Autorul e om de cinema, specialist in efecte speciale si machiaj. Nici autorul, nici contributzia, nu aveau ce cauta aici.

************************

La trasul liniei, cu doar 3 povestiri tari (grupate la sfarsitul volumului, sa lase o amintire placuta cititorului), 10 mediocre si 8 proaste de-a dreptu, antologia se prezinta destul de slab. Cred ca e cea mai slaba pe care am recenzat-o de cand exista blogul asta.

Din punct de vedere tematic si stilistic e o carpitura, desi incearca sa se vanda drept antologie cu tema libera, asta incearca doar sa mascheze faptul ca autorii au contribuit cu ce aveau la indemana, in general cu ciurucuri (fragmente de roman, anecdote, poezii, scenarii, povestiri foarte scurte) si ca peste o treime din cuprins contzine contributzii dubioase de la oameni de film (cinema si televiziune) care doar tangentzial au treaba cu literatura. Considerente precum faptul ca unele din aceste contributzii au fost gasite prin sertare si coshuri de gunoi ale unor ilustri raposatzi nu prea compenseaza.

Autorii pe care o sa-i mai cercetez deoarece au avut contributzii aparte sunt Gary Braunbeck si Wilum Pugmire.
Autorii cunoscutzi care au confirmat asteptarile sunt Ramsey Campbell si Melanie Tem.
Cei care m-au dezamagit sunt John Shirley, William Nolan, Steve Rasnic Tem.
Cei pe care ma tem ca ii voi evita sunt Jason Brock, Richard Matheson Jr. si totzi scenaristii care au fost invitatzi sa umple paginile acestei antologii cu balast.

In final, trebuie sa repet faptul ca e una din cele mai frumoase cartzi pe care le-am tzinut in mana, cu o gramada de ilustratzii (picturi de Goya, Bosch etc. intercalate cu ilustratzii color de Vincent Chong). Se pare ca Jason Brock e mult mai bun ca designer de carte decat ca autor, sper sa-i spuna cineva.



Wednesday, December 19, 2018

Francize horror: hexalogia Paranormal Activity si cvadrilogia Insidious

Sunt tot mai convins ca exista un segment important al populatziei care crede sincer, dar discret, in fantome (mai mult decat in zombie si vampiri). Uitatzi-va duminica cateva ceasuri la Antena Stars si sigur prindetzi vreo emisiune despre numerologi, fengshui si duhuri care-i ajuta pe români sa treaca prin istorie protejandu-i de atacuri energetice - de obicei ale strainilor, invidioshilor sau necredincioshilor, misticismul asta fiind in mod straniu cuplat cu credintza ortodoxa. E o confirmare a faptului ca la romani religiozitatea e in primul rand superstitzie si abia apoi spiritualitate (si pe ultimu loc tolerantza).

Desfiintzarea televiziunii OTV a spart o buba nasoala si a imprastiat infectzia la toate televiziunile - o mare greseala, caci OTVul cat de cat tzinuse acest gen de ezoterism intr-o oarecare carantina, la ore incomode la care cetatzenii nu puteau sa se uite fara sa sacrifice o zi de serviciu. Acu insa totu e la liber, pana si fenomenul Arsenie Boca pare o chestie de bun simtz fatza de ce idei se vehiculeaza acum la emisiunile duminicale. Ma busheshte plansu cand vad pe ce cale a apucat tzara asta.

Era o vreme cand ziceam ca filmul cu fantome n-are nici o shansa sa produca blockbustere. Se pare ca m-am inshelat. Lumea merge la filmele astea sa se INFORMEZE, dupa ce filmele cu zombie ori vampiri devenisera prea ironice si postmoderne sa mai ofere astfel de placeri. Fantomele cu zgomotele lor stridente au ramas responsabile cu livrarea acestui tip de satisfactzie.

Desi e clar ca prin cele doua serii prezentate in acest articol s-au depus eforturi strategice, eu am cam ratat toata distractzia avand in vedere ca le-am vazut pe toate la televizor. In lipsa experientzei senzoriale (ecran mare, zgomote date tare) filmele astea nu au cum sa impresioneze, mai ales Insidious care in mod intentzionat e facut cumva retro si naiv. Dar sunt oricum mai bune decat francizele body horror care au parazitat prima decada a anilor 2000 si care au alimentat pofta de sange si violentza a populatziei cu gusturi mainstream (ma gandesc la Saw si Final Destination).

Paranormal Activity 1,2,3,4,5,6

In ultima vreme aud tot mai des de oameni care mi se lauda ca se uita la filme pe fast-forward - rularea filmului cu viteza dubla, astfel incat un film de 2 ore poate fi vazut in 1 ora, iar daca personajele nu vorbesc prea repede, apuci sa citesti si dialogurile. Cei care mi-au spus de metoda au recomandat-o drept o mare smecherie care iti permite sa fii mai eficient cu timpul si totusi sa te potzi lauda ca stii ce se intampla in film.

Generalmente mi se pare o porcarie, insa in viatza asta am avut doua experientze in care mi-a parut rau ca n-am avut posibilitatea sa foloseasca optziunea respectiva: Aurora lu Cristi Puiu si seria Paranormal Activity. Despre Aurora am scris atunci. Acum e momentu pt Paranormal Activity despre care am tot amanat sa scriu ca sa adun toate filmele din serie. Filmele fac parte din genul found footage, cu inregistrari video din dormitoarele unor oameni ale caror vietzi conjugale sunt distruse de prezentze paranormale.

O treaba pe care nu o intzeleg e de ce primul film din serie a avut buget de 15000 USD, iar urmatoarele de cateva milioane USD. Diferentze majore nu sunt, toate arata la fel, cu exceptzia ultimului care cica ar fi 3D.

In cea mai mare parte in filmele astea nu faci decat sa asteptzi sa se intample ceva, iar cand se intampla de obicei e o chestie care se tranteshte. De obicei usi. N-am intzeles niciodata de ce fantomele sau spiritele au obsesia asta cu trantitu usilor. Or fi fantome ale unor secretare tzafnoase care nu si-au gasit linistea nici pe lumea cealalta? In primele doua partzi lucruri ceva mai horror se intampla in ultimele minute, cu oameni trasi din pat de o fortza nevazuta, dupa ce te-ai holbat la ei cate o ora cum dormeau. Partea a treia e mai consistenta ca actziune, adica se intampla multe si in final se dau si explicatzii care leaga primele 3 filme intre ele, iar apoi partea a 6-a mai incearca o data sa faca asta (dar cu mai putzine surprize in maneca).

In Paranormal Activity 1 ne uitam practic la un cuplu care doarme mult si in timp ce doarme cineva le mai trage cearsafu, le mai tranteste o usa, le mai scartzaie o podea etc. La final gagica isi omoara gagiul. Paranormal Activity 2 e despre sora gagicii din primul film, care are un bebelush si un caine. De data asta majoritatea scenelor sunt filmate in camera bebelushului si a cainelui, dar cum cei doi sunt necuvantatoare nu avem nici macar satisfactzia suspansului din primul film. Cuplul din primul film ii mai viziteaza (povestea se intampla in paralel cu primul film) si se sugereaza ca cele doua surori au niste amintiri dubioase din copilarie despre un prieten imaginar care incepe sa isi faca iar simtzita prezentza.

De aici plotul isi pierde ambiguitatea, iar Paranormal Activity 3 leaga shireturile cu un prequel despre copilaria celor doua surori, victime ale mishculatziunilor oculte ale bunicii lor care a fost vrajitoare in tineretze si a picat la intzelegere cu Dracu sa isi sacrifice primul nepot (care se intampla sa fie bebelushul din partea a doua). Personal prefer capitolul asta din toata seria, pentru ca are oarecare densitate de evenimente, o poveste cu cap-coada, iar momentele  creepy sunt realizate si pe alte cai decat usi trantite. In multe privintze seamana cu ce se poate vedea in seria de scurt-metraje VHS, adica sunt si momente isterice, violente, nu doar stari prelungite de expectativa in asteptarea unei usi trantite. In plus e singurul film din serie in care personajele incearca sa si faca sex in patul conjugal, nu doar isi trag cearshafu unu de pe celalalt.

Paranormal Activity 4 e de la un capat la altu product placement pentru Microsoft Kinect. O familie isi cumpara un Kinect din asta si cu ajutorul sau reuseste sa detecteze demonul care le bantuie casa. Se intampla ca familia sa fie vecinii celor din prima parte, al caror baiat satanic a crescut marishor. Povestea continua sa se lege dezvaluind ce se intampla cu baietzeii recrutatzi de Diavol cand cresc mai maricei, dar filmu e foarte prost facut, cu oameni care alearga cu laptopu in bratze in cele mai necredibile situatzii doar ca sa poata filma ceva cu webcamu. Chestia cu Microsoft Kinect e pe jumatate scandaloasa, pe jumatate funny, pe jumatate o obraznicie capitalista fara de care filmul asta n-ar fi avut de ce sa existe.

Paranormal Activity: The Marked Ones are personaje diferite dar e strans conectat cu prequelul din Paranormal Activity 3 - niste tineri hispanici care au fost promisi Diavolului de mici dezvolta puteri paranormale si reusesc sa calatoreasca in timp ajungand in partea a 3-a a filmului (desi acolo nu i-am vazut). Totusi, daca PA 3 a improspatat seria destul de mult, de la punctul asta incolo franciza devine foarte obosita, iar incapatzanarea de a merge pe stilul found-footage contribuie major la senzatzia de satulie.

Paranormal Activity: The Ghost Dimension a fost mai mult o obligatzie contractuala de a pune capat seriei. E cel mai obosit din toata seria, da toate explicatziile care ramasesera de dat (care oricum se cam stiau) si incearca sa atraga publicul cu prezentarea 3D si niscaiva efecte speciale. O familie noua cu copil mic se muta in casa in care a stat familia din PA3 si gaseste in pod casete video VHS cu ce se intampla prin celelalte filme, precum si o camera video special construita ca sa il potzi filma pe Dracu. Aflam ca toata harababura din filmele astea a avut loc ca sa-l aduca pe Dracu pe Pamant, treaba care nu se face cu una cu doua, ci e nevoie de 6 filme proaste cu care sa chinui spectatorii din anul 2007 incoace. Iar acu tocmai l-au investit Preshedinte al SUA, semn ca toata campania asta satanista a functzionat.

Totusi, PA3 si PA:The Marked Ones sunt cat de cat entertaining.

P. S. Ar mai fi inca unul, Paranormal Activity: Tokyo Nights, facut de japonezi, dar ala arata mai mult ca un film fan-made, desi cica e un spin-off oficial facut cu binecuvantarea creatorului seriei (israelianul Oren Peli; evreu, cum ar veni, ca sa vezi cine se ocupa cu aducerea lui Dracu pe Pamant).

P.S.2. In poza de mai jos am impresia ca e Gabi Firea. Necrofirea, pentru cunoscatori.


***************************************************************

Insidious 1,2,3,4

Acelasi Oren Peli si-a unit puterile cu doi indivizi cu interese similare in resuscitarea filmului horror cu fantome, sh-anume australienii James Wan (regizor) si Leigh Whannell (scenarist/actor) care la inceputul anilor 2000 au cunoscut succes masiv cu seria Saw. Mai nou James Wan s-a ocupat si de blockbusterul Aquaman, unde se foloseshte de o parte din echipa de aici.

Impartzindu-si intre ei responsabilitatzile de producator (Peli), regizor/scenarist  (Wan+Whannell) si actor (doar Whannell) au pus la cale aceasta serie Insidious cre se dovedeste la fel de monetabila ca si Saw sau Paranormal Activity. O prefer totushi, datorita feelingului gotic si designului vizual sofisticat. Wan si Whannell au mai avut antecedente in aceasta directzie dupa ce s-au debarasat de seria Saw - au inceput cu Dead Silence (trecut neobservat) iar acu se ocupa de Conjuring (succes destul de mare), dar in alea amestecau si elemente de demonologie catolica. Insidious insa tzinteste clar sa devina trilogia definitiva a ghost-story-ului modern (intre timp a devenit cvadrulogie).

Se merge pe stilul testat cu succes si in Conjuring - efecte speciale organice, bazate pe machiaj, cu contraste puternice de sunet si scene dragutze vizual ce trimit la goticul traditzional al anilor 70-80. S-a renuntzat la orice pretentzie post-moderna, in schimb sunt referite in mod explicit titluri americane clasice precum Shining si Poltergeist, iar actritza principala, Linda Shaye e o batranica care in tineretze a jucat in titluri horror clasice - Nightmare on Elm Street, Critters etc.). Personajul ei din Insidious e o baba spiritista care vorbeste cu mortzii si ajuta familii bantuite sa isi rezolve problemele cu cei raposatzi. Baba e insotzita de doi ghostbusters (unul dintre ei jucat de co-regizorul Leigh Whannell) si intra in conflicte demonice cu tot felu de spirite malefice de pedofili si raufacatori care nu-si gasesc linishtea pe lumea ailalta si tot spera la un OUG pe amnistie/gratziere din Iad.

Structura seriei e destul de imprevizibila, nu e facuta pe un shablon fix - eroina moare chiar in primul film, apoi reapare ca fantoma in al doilea film, apoi e introdusa ca personaj principal in al treilea si al patrulea film (care sunt prequeluri).

Cursul poveshtii e cam asha: in Insidious 1, un copil intra in coma si e in pericol sa fie posedat de un demon care da tarcoale copiilor in coma. Tatal sau, jucat de Patrick Wilson (Conjuring), se duce in lumea spiritelor sa aduca sufletu copilului inapoi. Copilul se intoarce, dar tatal ramane captiv si trupul sau devine posedat de spiritul unui child-hater (sau pedofil?), ceea ce da ocazia ca Insidious 2 sa devina un fel de pastisha la The Shining. Urmand retzeta Paranormal Activity, Insidious 3 e de fapt un prequel despre o fetitza si tatal sau (Dermott Mulroney din The Rambler) care trec prin zbateri similare din cauza unui spirit parazitic care incearca sa o traga pe fetitza pe lumea cealalta, in urma unui accident de mashina care a schilodit-o dar nu a omorat-o cu totu. Insidious 4 e prequel la prequel, cu eroina amintindu-si de vremurile tineretzii cand si-a descoperit darul de a umbla prin lumea spiritelor si a facut cunostintza cu un demon nasol care are chei in loc de degete si a determinat-o sa urmeze o cariera de consultanta spiritista.

In toate filmele Linda Shaye serveste ca medium si ghid prin lumea spiritelor, bantuita la randul ei de un nemesis malefic al carui identitate se dezvaluie treptat de la un film la altul. Lumea spiritelor e un fel de univers paralel cu umbre si penumbre albastre si aparitzii sinistre in mod evident inspirate de opera lui Stephen King (cu precadere Shining si It). Asta face filmele Insidious mai putzin moderne decat Paranormal Activity, dar mai simpatice si mai aproape de un gen care s-ar putea numi "horror family-movie" (adica filme horror la care oameni ca mine sa-si poate initzia copiii/nepotzii in tainele filmului horror fara a-i supune la brutalitatzi excesive).


Wednesday, December 12, 2018

Festivalul Dracula 2018 (partea 2) - filme asa si-asa, plus unu musai: Bodrog, Vidar the Vampire, Halloween 2018, Overlord, Children of the Fall


Asheadar a doua parte despre filmele din programul festivalului horror Dracula de la Brasov, editzia 2018. Prima parte a fost aici, am explicat atunci ce si cum cu festivalul asta. Din pacate filmele cu daci la care pusesem atunci trailere nu le-am vazut ca a trebuit sa plec in ultima seara, insa le recomand by default musai de vazut.

Mai departe despre filmele ok din program, plus un film musai de vazut.

Filmele asa si-asa

Bodrog

(regizat de Mimi Salajan, de-al nostru)

Sunt deja nishte ani de cand iese anual cate un horror romanesc underground, semn ca ceva se rascoleshte in sufletul romanilor.

Vedeta de anu asta (daca nu punem la socoteala horrorul involuntar al filmelor cu daci ocazionate de centenar) este Bodrog, mockumentar/cvasi-found footage despre satul aradean cu acelashi nume pozitzionat undeva pe malu Mureshului, locuit la momentu filmarilor de exact 5 sateni (4 barbatzi creepy si o femeie). Totzi sunt ok cu izolarea, fiecare fiind self-absorbed in hobbyuri - unu creshte gaini (si vorbeste o limba neinteligibila, subtitrata in film cu anagrame oculte), altu colectzioneaza capetele somnilor pescuitzi din Muresh, ailaltzi nu mai stiu cu ce se ocupa dar in orice caz totzi au o pasiune pentru tzuica care-i ajuta sa ignore faptul ca lumea i-a uitat si satul se surpa peste ei. Dintr-un pahar in altul, fiecare s-a dezlegat la gura in fatza camerelor de filmat cu fel de fel de legende ale locului care puse cap la cap genereaza o aura eco-horror in jurul unei povesti loose, compusa din editare. Quirkurile satului si ale satenilor reusesc sa alcatuiasca acea atmosfera "weird fiction" sub care se reformateaza mai nou genul horror, in special in literatura (proza lui Algernon Blackwood e dealtfel creditata pe generic drept inspiratzie, deci avem in sfarsit un regizor horror cult, nu doar unu care incearca sa-si sperie prietenii).

Sunt si niste personaje principale - niste hipsteri vin la o rezidentza artistica in satul cu pricina, atrashi fiind de un curator satanist care de fapt vroia sa-i dea la peshti sau ceva de genu asta. Sunt si niste efecte speciale minore care sugereaza activitatzi supranaturale, insa munca majora a fost depusa in editare si in coloana sonora supercool realizata de avangardistii timishoreni Makunouchi Bento. Filmul ilustreaza rolul esentzial al muzicii in filmul horror, in special cand bugetul e redus (muzica e ingredient aproape absent la precursorii romaneshti ai acestui film).

Am intzeles ca nu s-a incadrat anu asta pentru deadlineul la TIFF, dar sper sa ajunga acolo anu care vine.


******************************************************

Vidar the Vampire

(regizat de Thomas Aske Berg, norvegian)

Asta a fost filmul castigator al premiului mare de la Dracula Fest - amuzant, insa nu m-am omorat dupa el, avand cam multe in comun cu umorul unui alt film cu vampiri care fusese premiat acu catziva ani la Biertan, acel What We Do in the Shadows (chiar si actorul principal seamana cu unul dintre cei de-acolo). Protagonistul mai are unele in comun si cu vampirul din serialul Preacher, si cu catziva de prin True Blood, deci am perceput povestea ca destul de derivativa. Insa cumva trofeul Dracula Fest se potrivea unui film cu vampiri.

Personajul principal e Vidar, un tzaran norvegian care locuieste intr-o comunitate ultrareligioasa vizitata ocazional de insusi Isus Christos, care se dovedeste a fi vampir. Isus il face pe Vidar vampir si il ia cu el la orash sa-l emancipeze si sa-i faca lipeala cu gagicile de la orash (o ambitzie din copilarie a protagonistului).

Necazu e ca vampirismul vine cu unele dezavantaje ce il imping pe erou spre o viatza dezorganizata, sfashiata intre mersul la curve si mersul la psihoterapeut, plus ocazionalele iesiri la vanatoare alaturi de Isus.

Filmul a avut recent parte de recenzii usturatoare din partea feministelor, acuzandu-l pe regizor de misoginism si de promovarea culturii violului, insa singura scena de viol pe care am gasit-o in film e cand eroul ii bea sangele menstrual unei gagici bete. Nu cred ca e mai mult viol decat in orice film cu vampiri. E adevarat in schimb ca barbatzii domina in rolurile de vampiri de-a lungul istoriei, iar suptul sangelui e o metafora clasica a abuzului de putere... insa nu in filmu asta s-au inventat aceste chestiuni (mai ales ca insusi eroul cade victima unei succube, iar la un momendat avem si ceva scene gay deci per ansamblu filmul e echilibrat in ce priveste gender issues).


*********************************

Halloween 2018

(regizat de David Gordon Green, autorul lui Pineapple Express)

Un film major al acestei toamne dar un sequel nenecesar, dincolo de functzia aniversara (40 de ani de la filmul original) si de o tusha de #metoo (trei generatzii de femei - bunica, mama si nepoata - isi unesc fortzele pentru a veni de hac unui barbat psihopat).

Halloween a avut deja parte de o gramada de sequeluri in anii 80 si 90, inclusiv unele cu Jamie Lee Curtis (unul la aniversarea de 20 de ani) care prin urmare n-ar trebui ignorate cu desavarshire ca si cum ar fi fost facute fara stirea celor implicatzi aici. A mai avut parte si de un remake+sequel facute de Rob Zombie in preajma aniversarii de 30 de ani, cu modificari stilistice importante.

Toate astea-s facute uitate, iar noul film e prezentat ca un sequel direct al filmului original, din nou cu Jamie Lee Curtis - de data asta batrana, antrenandu-si fiica si nepoata sa se apere de psihopatul Michael Myers care reuseste sa evadeze din inchisoarea-ospiciu unde il cazasera acu 40 de ani.

Singurul lucru interesant la filmul asta e atingerea regizorului-hipster David Gordon Green, specializat pe comedii slacker/stoner/swagger (din gasca lui Seth Rogen, James Franco etc.), care isi insereaza aici tipologia preferata de personaj, pe posturi de victime dispozabile. Prin asta autorul se straduie si reuseste sa pozitzioneze clar filmul in anul 2018, punand o distantza bine definita fatza de caracterele si psihologiile filmului original (liceence deshantzate ale anilor saptezeci).

Merita notata si contributzia lui John Carpenter, autorul originalului, cu o noua coloana sonora (acesta de altfel s-a lasat de facut filme dedicandu-si sfarsitul vietzii unei apreciate cariere de muzician retro-fetish).


*************************************

Overlord

(regizat de Julius Avery, never heard of him)

Desi e in mod evident inspirat din industria jocurilor video (Castle Wolfenstein), in contextul politic al zilelor noastre Overlord lasa impresia ca se inscrie intr-o agenda trumpista anti-Germania, in care americanii tzin sa ne reaminteasca cu orice pretz ce nasol ar fi fost daca nu veneau ei sa salveze Europa de nemtzi (si ce oribili sunt nemtzii de fapt). Poate a fost coincidentza lansarea filmului cu declaratziile lui Trump, dar toate s-au potrivit la fix - mai ales ca jocurile Wolfenstein si mitologia nazistilor zombie sunt foarte vechi, fiind bine mersi ignorate de cinematografie pana acum.

Povestea are nivelul de sofisticare al unui joc video: Un grup de soldatzi americani (condusi de fiul lui Kurt Russell) se parashuteaza in Frantza, in cadrul unei scene de impact (facuta sa aduca aminte de Saving Private Ryan si alte scene glorioase ale interventziei americane). Ajunsi in Frantza acestia sunt gazduitzi de o frantzuzoaica sexy si baietzelul ei care toata viatza a dorit sa joace cu cineva baseball dar n-a avut cu cine pana n-au sosit soldatzii americani. Misiunea americanilor e sa puna o bomba intr-un minicastel ca sa taie transmisiile nemtzilor din zona. 

Dar, ce sa vezi, cand ajung acolo dau de experimente care incearca sa transforme mortzii in soldatzi imuni la durere si sa creeze o rasa de BARBATZI SUPERIORI, dintre care cel mai rau e jucat de danezul Pilou Asbaek (Game of Thrones, Ghost in the Shell).

Noroc ca americanii-s mai superiori si reusesc sa le vina de hac la nemtzalaii insetatzi de sange.



Filmele musai

Children of the Fall

(regizat Eitan Gafny, israelian, autorul lui Cannon Fodder)

Asta a fost preferatul meu din programul festivalului, un film briliant pe multiple niveluri, realizat de israelianul Eitan Gafny de care auzisem prima data la Biertan - acu vreo 5 ani avusesese acolo primul film zombie din Israel, Cannon Fodder.

Regizorul s-a specializat in a mixa retzete clasice din horror cu teme socio-politice dilematice pentru Israel. Acel Cannon Fodder avea in centru conflictele din Fashia Gaza (plus zombie), in filmul asta avem ceva si mai interesant - razboiul de Yom Kippur din anii 60 mixat cu un slasher movie si avandu-l drept invitat pe Michael Ironside (plus o gluma pe seama zvonului ca Robert Smith de la The Cure ar fi lucrat voluntar intr-un kibbutz pe vremea aia).

Povestea se petrece intr-unul din kibbutzurile vremii (=comunitatzi comuniste cu ajutorul carora s-a construit Israelul modern, in genul experimentului social al Falansterului de la Scăieni). O echipa internatzionala de hippies voluntari lucreaza acolo sa puna pe picioare agricultura zonei - de aici optziunea interesanta ca toate dialogurile sa fie in engleza, chiar daca e o engleza proasta la personajele neamericane (rushi, spanioli, nemtzi si, evident, localnici).

Aspectul spinos al povestii este xenofobia evreilor habotnici la adresa strainilor - nu doar a celor cu care erau in conflict armat deschis, ci si a voluntarilor straini din kibbutzuri. Criminalul e un fanatic religios care infaptuieshte ritualuri Yom Kippur deasupra cadavrelor victimelor sale - rapuse, conform retzetei slasherului clasic in timp ce fac sex sau se distreaza excesiv (tot conform aceleiasi retzete, protagonista e gagica asexuata si kosher a povestii).


Sunday, December 02, 2018

Festivalul Dracula 2018 (partea 1) - filmele nashpa si cateva asa si-asa: Lost in Apocalypse, I Still See You, Wax Mask, Rabbia Furiosa, The Night Eats the World



In an centenar, au iesit filme SF interesante despre daci care calatoresc prin timp sau salveaza lumea cu magia lor. Avetzi trailerele deasupra, o sa va schimbe viatza, in special primu. Eu nu mai sunt acelashi om dupa ce l-am vazut.

Am aflat de filmele astea din programul Festivalului de film horror Dracula, a 6-a editzie care s-a tzinut ca de obicei la Brasov. Nu ajunsesem la festivalul asta niciodata, preferand varianta rurala (Festivalul Luna Plina de la Biertan) din ratziuni de calendar/concediu. Mi se pare ca Dracula Fest e foarte nefericit pus in octombrie (fara a fi totusi cuplat cu Halloweenul). Si nici nu-mi plac festivalurile care se tzin la mall - insa asta fusese o falsa impresie: exista intr-adevar cateva filme in programul de la mall, insa mai mult in virtutea unui marketing de asociere. In mod normal lumea de la festival nu sta pe acolo, ci la Centrul Cultural Reduta, migalos decorat in spiritul festivalului si aproape de pubul la care beau regizorii, organizatorii si fanii.

Comparativ cu festul de la Biertan, Dracula are avantajul accesibilitatzii (transportul si cazarea la Brasov sunt mult mai comode), insa dezavantajul lipsei unei comunitatzi. La Biertan de bine de rau lumea care ajunge acolo cu cortu se trezeste captiva, n-are unde altundeva sa mearga asa ca face un efort sa contribuie la spiritul evenimentului. La Brasov izolarea asta nu exista, lumea mai intra din intamplare la film, iese cand are chef, festivalul are un impact mult mai slab asupra localnicilor - cu exceptzia traditzionalului zombie walk prin centrul istoric al orasului care isca tot felul de reactzii amuzante sau agresive.

In schimb evenimentele conexe sunt mai bogate si mai interesante decat la Biertan - anul asta a fost inclusiv o conferintza academica dedicata lui Dracula, girata de Universitatea din Brasov, cu musafiri internatzionali (draculologi venitzi hat din Texas sau Asia). Dar ce mi-a placut cel mai mult e ca toate filmele de competitzie sunt insotzite de un musafir - de regula regizorul, uneori insotzit de vreun actor sau sunetist. Ii gasesti pe totzi in barul oficial al festivalului, mereu dispusi sa se ia la hartza pe subiecte horror. In consecintza la nivel de networking si socializare (=baut pana la 5 dimineatza cu regizorii) a fost o editzie extrem de fructuoasa, chiar memorabila, un rol esentzial avand maestrul de ceremonii si selectzionerul evenimentului, inimosul Alin Ludu Dumbrava.

Alta chestie care mi-a placut a fost selectzia filmelor din competitzie, mai diversificata tematic si mai interesanta decat la Biertanul de anul asta - beneficiind, cum ziceam, si de prezentza personala a regizorilor, ceea ce a ocazionat discutzii prelungite (care s-au finalizat abia cu doua zile dupa incheierea festivalului, cand ultimul dintre regizorii invitatzi n-a mai putut sa bea).

Mi-e greu sa intzeleg apatia brashovenilor (si a tinerilor) fatza de eveniment, dar sper ca Brasovul va invatza intr-o buna zi sa se bage pe sine in seama, iar studentzii care se calcau in picioare sa intre la un concert gratis Bosquito vor invatza ca orasul le mai ofera si alte oportunitatzi de distractzie decat inertzia cocalarismului anilor 90. Macar filmele romanesti din program ar fi fost motiv de distractzie majora (sau de mandrie natzionala, dupa cum te pozitzionezi pe "ieshikierul politic").

In fine, revenind la filmele din programul Dracula Fest de anul asta, deocamdata despre cele nashpa si o parte din filmele asa si-asa:

Filmele nashpa

Lost in Apocalypse

(regizat de Sky Wang, debutant chinez)

Filmul perfect pentru eticheta "chinezarie".

E genul de film care sugereaza ca chinezii abia acu au auzit de zombie, ori poate a inceput in sfarsit sa se dea si la ei serialul Walking Dead si l-a apucat pe vreun fan entuziasmu sa faca si el ceva de genu, cu scurtaturile si simplificarile de rigoare pentru a se incadra in bugetul primit de la partid. 

L-as fi tratat mai cu indulgentza daca aparea acu 15 ani, insa filmu asta e 15 ani too late. Absolut nimic proaspat nu se gaseste aici in afara de noutatea ca personajele sunt chinezi (pe care eu oricum ii confund cu coreenii, care au avut deja cateva filme cu zombie, deci pentru mine nici asta n-a fost noutate). Nu e noutate nici macar ca povestea transmite un subtil mesaj despre lupta de clasa - doi membri ai grupului de supravietzuitori din film sunt fosti colegi de clasa, dintre care unul a ajuns shofer iar celalalt manager, si filmul asta ne invatza ca diferentzele astea nu inseamna nimic, nicio meserie nu e rushinoasa (in plus shoferul se dovedeste mai util intr-o apocalipsa zombie).

Daca Ceausescu nu murea si ar fi decis candva prin 2005 ca e momentul sa faca si Romania un film cu zombie, pe asta l-ar fi facut.

P.S. Cica e facut dupa o banda desenata cu acelasi titlu, tot chinezeasca, probabil material de propaganda care se distribuie la ei prin scoli.


**********************************

I Still See You

(regizat de Scott Speer, autoru filmelor Step Up, alea cu dansatori)

O poveste frumoasa pusa intr-un film extrem de idiot, cu replici painful si un scenariu care se dezintegreaza din mers.

Povestea se trage dintr-un roman young adult SF al unui Daniel Waters, popular in randul fanilor Twilight (adolescente gotice care asculta Chelsea Wolfe in timp ce se uita la Kardashians). Eroina filmului se indragosteshte de un fantom bunoc care i se tot arata in chilotzi prin baie si incearca sa ii spuna ceva. In paralel, gagica se inhaiteaza cu un nashparliu de la scoala care e si el pasionat de fantome si fantomi.

A, am uitat sa zic ce e cu fantomele astea. Povestea e postapocaliptica, are loc dupa ce Acceleratoru de Particule a produs un accident interdimensional ca ala de care se temea acu 10 ani Codrin Shtefanescu, vicele PSD. Doar ca in loc sa dispara PSDistii prin gaura neagra, au disparut tot felu de oameni de treaba ale caror fantome se tot arata din cand in cand prin lumea care si-a continuat mersul in urma cataclismului. Teoriile zic ca sunt niste ramashitze ale energiilor lor personale venite sa ii bantuie pe cei dragi. Unu dintre ei este insa tipu ala care i se tot arata in chilotzi eroinei jucata de o Bella Thorne care isi pusese silicoane in timpul filmarilor, motiv pentru care dimensiunea bustului ii cam variaza de la o scena la alta. In caz ca nu stitzi cine e Bella Thorne, cel mai remarcabil lucru pe care l-a facut e videoclipul Pussy Mine.

Eroina afla ca tipu care i se tot arata in chilotzi a fost candva suspectat de omorarea unor fete nascute pe 29 Februarie si cum ea e de asemenea nascuta pe data aia banuieste instantaneu ca fantomul i-a pus gand rau. Ca sa se protejeze, solicita ajutorul profului de mate de la scoala si al unui mad scientist care a lucrat la Acceleratoru de Particule si se simte vinovat pentru cataclisma respectiva.

Sunt aici vreo 3 inceputuri de filme care n-au legatura unu cu altu si nimeni nu se sinchiseste sa le lege intr-o poveste coerenta.




Filmele asa si-asa


The Wax Mask

(regizat de Sergio Stivaletti, maestrul efectelor speciale giallo)

Unul din musafirii acestei editzii Dracula Fest a fost Sergio Stivaletti, unul din ultimii maestri europeni ai efectelor speciale prostetice si animatronice (non-CGI), consacrat in anii 70-80 prin contributziile la horrorul italian (Argento, Bava si Soavi). Omul a prezentat un masterclass despre munca depusa la scoala lui de efecte speciale non-CGI, printre ultimele ramase in Europa.

Candva la finele anilor 90 Stivaletti s-a trezit nevoit sa se apuce de regie, in momentul in care Lucio Fulci murise tocmai in timpul productziei acestui Wax Mask. Dario Argento scrisese scenariul insa nu era disponibil ca regizor, asa ca Stivaletti a finalizat productzia (iar de atunci incoace avea sa mai scoata cateva filme).

Filmul e interesant ca optziune estetica, un tribut adus deopotriva giallo-ului italian clasic si filmelor gotice cu Vincent Price din anii 50 (in special House of Wax, din care sunt furate unele idei). Vizual arata (intentzionat) ca un film horror de acu 50 de ani, cu toate manierismele actorilor prosti ai generatziei Ed Wood - nu reusesti sa itzi dai seama care e actor prost sau care face pe prostu. Insa asta conteaza mai putzin, importanta e demonstratzia de efecte speciale low-budget, combinand colajul digital cu mastile si membrele animatronice.

Povestea e un gotic standard, cu un mad scientist care inventeaza ceva injectzie ce transforma gagici in statui de ceara. In buna traditzie giallo, accentul scenelor horror e pus pe sharp objects (seringi, foarfeci, cutzite) iar scenariul are o componenta de detective story, cu o investigatzie ce se intinde peste 20 de ani in stradania de a da in vileag abuzurile scientistului nebun.

Asa, la primul contact pare un film incredibil de prost, insa nu putea fi atat de prost in 1997 iar daca ai rabdare pana la final razbate destul de clar intentzia italienilor de a propune acel gen de retrofetishism cu care aveau sa-si castige painea mai tarziu oameni ca Tim Burton sau Tarantino. Doar ca, fiind un film italian, a trecut neobservat.


************************************************

Rabbia Furiosa

(regizat de acelasi Sergio Stivaletti de mai sus)

Acelasi Stivaletti a adus la Dracula Fest si cel mai recent film al sau, o demonstratzie excelenta a drumului pe care l-a parcurs ca regizor de la debutul cu pastisha Wax Mask pana astazi. In plus si catziva dintre actori sunt aceiasi, cu 20 de ani mai batrani si in cu totul alte roluri.

Povestea din Rabbia Furiosa are la baza aceleasi evenimente reale care sunt prezentate si in recentul succes de la Cannes intitulat Dogman. Cele doua filme s-au facut cam deodata, ambele in Italia, ambele prezentand circumstantzele unei crime odioase infaptuite in 1988 de un frizer de caini poreclit Er Canaro. Individul, altfel pashnic, apucase sa faca puscarie in locul unui marunt mafiot local insa la iesire in loc sa fie intampinat cu recunostintza a fost tarat intr-un joc de putere si in complicatzii politziste legate de lupte ilegale cu caini si trafic de droguri.

Intre timp am vazut si Dogman, e aceeasi poveste spusa in cu totul alt stil. Si Rabbia Furiosa se mentzine in cea mai mare parte intr-o zona rezonabila a filmelor cu mafiotzi maruntzi, destul de aproape de Gomorra si alte productzii perfect realiste pe subiectul asta. Abia la final apar scenele horror si efectele speciale - practic intregul film e un buildup pentru scena de violentza extrema din final (inspirata din documentele politziei).

Prin film joaca si un român (asistent al regizorului), in rolul unei brute poreclite "bestia rumena".


**************************************************

The Night Eats the World

(regizat de Dominique Rocher, debutant francez)

Cand eram tanar facuse la noi valva o carticica amuzanta a unui francez pe nume Martin Page, intitulata M-am hotarat sa devin prost. Se pare ca mai nou Page a inceput sa scrie povesti introspective cu zombie si a publicat romanul pe care se bazeaza acest film. E un film cam banalutz, dar beneficiind semnificativ de actorul norvegian Anders Daniels Lie (31 August Oslo iar mai nou rolul psihopatului Breivik in 22 July).

E un film lent, prezentand mai mult aspectele organizatorice ale supravietzuirii in apocalipsa zombie. Scenele violente sunt reduse, zombie mai mult in decor.

Povestea incepe cu gagiul asta care merge sa-si ia lucrurile de la fosta iubita. Gagica tocmai dadea un chef in cinstea despartzirii de el, asa ca nu prea are vreme de el dar il lasa singur intr-o camera sa-si aleaga lucrurile. Cum sta el suparat acolo incepe sa bea singur si adoarme, iar cand se trezeste toata lumea de la chef e zombificata, inclusiv gagica-sa (ceea ce-i da ocazia sa o impuste in cap si sa-si mai ia frustrarea de pe suflet).

Apoi baiatu incepe sa faca curatzenie prin apartament, sa remobileze, sa caute mancare prin apartamentele invecinate etc. E un film taciturn, nu cred ca sunt 10 minute de dialog in tot filmu, plus ceva monolog cand eroul simte ca innebuneste daca nu incepe sa vorbeasca.

Nu e un film rau dar e mult prea lung pentru ce are de oferit, un scurt-metraj de 30 minute ar fi fost suficient.


Sunday, November 25, 2018

Festivalul MotelX 2018 - filmele musai (part 2): Elizabeth Harvest, Upgrade, Satan's Slaves, Marry Shelley

Ultima parte din recomandarile din programul festivalului de film horror MotelX, cu inca cateva filme musai de vazut. Partzile precedente au fost aici (filmele naspa), aici si aici (filmele asa si-asa), respectiv aici (primul calup de filme musai).

Satan's Slaves

(regizat de Joko Anwar, indonezian)

Daca esti intrebat unde traiesc cei mai multzi musulmani esti tentat sa indici una din tzarile arabe, insa in realitate e vorba de Indonezia. Tot acolo e si una dintre cele mai productive industrii din cinemaul horror, aproape deloc cunoscuta in Occident.

Filmele lor horror sunt dominate de teme din folclorul si religia locala, nu prea au componente SF sau baze literare culte. Asta inseamna o gramada de ocultism de inspiratzie musulmana, un contrast interesant fatza de temele horror occidentale ce au radacini creshtine sau voodoo. Ceea ce are totusi in comun islamul cu creshtinismul e notziunea de Satană (Setan) in jurul careia s-a brodat la ei un bogat folclor ce implica djini, zombi, secte oculte etc.

Filmu asta e remakeul unuia din marile succese ale horrorului indonezian din anii 80, pe care il gasitzi in format VHS pe youtube . Regizorul insa nu e foarte decis daca ce a facut aici e remake, caci dupa succesul destul de mare a anuntzat intentzia de a face o trilogie care sa includa cumva si povestea filmului original intr-o continuitate narativa.

Recomand filmul in special pentru exotismul local, incadrandu-se in aceeasi categorie cu iranianul Under the Shadow sau brazilianul Nightshifter - filme exotice cu fantome/spirite malefice care se detaseaza clar de ce produce Hollywoodul in aceasta categorie. Il mai recomand si pentru ca recentul succes de Hollywood Hereditary isi cam copiaza povestea de aici.

Ca si in filmele mentzionate, avem un puternic mesaj familist - o familie traditzionala in care mama si bunica mor pe la inceputul filmului insa se intorc sa bantuie pe copiii ramasi in grija surorii celei mai mari. Bantuiala are legatura si cu o secta de satanisti de la orash - in general din film reiese o bariera culturala intre oamenii cumsecade de la tzara si orashenii vazutzi ca degeneratzi atei sau satanisti care vor sa destrame familii si urmaresc perfide scopuri sataniste. E asadar si in ton cu problemele curente ale romanilor.


*************************************************

Elizabeth Harvest

(regizat de Sebastian Gutierrez, gagiul lui Carla Gugino)

Unul din cele mai sexy filme pe care le-am vazut anul asta, cu supermodelitza Abbey Lee (Neon Demon) in rolul principal si Carla Gugino (Watchmen) intr-un rol mai putzin principal. De data asta doamnele tre sa si vorbeasca si sa joace, nu doar sa arate frumos. Desi arata si frumos, filmul alocandu-le un generos spatziu de manevra.

Filmul e o interpretare moderna a unui basm vechi pe care mi-l aminesc de cand eram mic, dar nu mai stiu cum ii zicea: un imparat batran isi lua o gagica superhot careia ii punea la dispozitzie tot palatul lui, mai putzin o camera pe care o tzinea secreta, sau se prefacea ca o tzine ca sa-i testeze gagicii obedientza. Iar gagica evident ca se baga unde nu-i fierbea oala si de aici ieseau tot felu de complicatzii.

Aici in locu imparatului avem un cercetator premiat cu Nobel care traieste retras cu gagica lui tanara intr-o vila izolata ce contzine proverbiala usha interzisa. Acestia mai au doi servitori dubiosi, care au si ei o legatura cu camera secreta. Se dezvaluie destul de devreme ce e in camera aia, dar n-o sa dau spoilere. Oricum, filmul continua si dupa aia cu o suita de twisturi de calitate, o muzica si o cinematografie ce aduc aminte pe alocuri de Neon Demon.

Dialoguri si suspans excelente, o protagonista foarte frumoasa, tot ce trebe intr-un basm modernizat si tehnologizat.


*******************************

Upgrade

(regizat de Leigh Wannell, coautor al seriilor Saw si Insidious)

Alt film aratos si placut la privit, doar ca mai putzin pretentzios stilistic - o poveste cyberpunk cu momente violente destul de brutale, care l-ar fi putut avea in distributzie pe Bruce Willis dar nu-l are, caci in rolul principal e tipul ala care seamana cu Tom Hardy si tot uit cum il cheama (din The Invitation).

Fazele horror sunt rare si brushte, se datoreaza regizorului australian Leigh Wannell, cunoscut drept parinte (coscenarist si uneori actor) al celebrelor serii Saw si Insidious. De altfel Leigh Wannell a fost invitatul de onoare al acestei editzii a festivalului MotelX - au adus si filme mai vechi de-ale lui, plus interviuri, panel-uri etc.

Ca poveste insa avem aici mai mult cyberpunk decat horror: protagonistul e un paraplegic care, ca sa poata umbla, a fost acuplat cu o inteligentza artificiala ce ii controleaza miscarile membrelor paralizate, insa cu anumite restrictzii (care ocazioneaza momentele de criza ale filmului). Impreuna, omul si AI-ul incearca sa dea de urma cremenalilor care i-au omorat sotzia iar pe parcurs se confrunta cu tot felu de fenomene tehnologice de un futurism iminent, aducand filmul destul de aproape de acel SF cvasirealist promovat de serialul Black Mirror - avem automobile driverless, smart cities, hackeri transgender, victime ale tehnologiei VR etc.

Nu e aici chiar Blade Runner si nici Neuromancer, ci mai mult Johnny Mnemonic. Dar e foarte watchable, te tzine in priza si are shanse mari de a da startul unei noi francize SF de care cinemaul modern duce lipsa, ar putea fi chiar o versiune cyberpunk a lui John Wick sau poate un nou Matrix.


*******************************

Mary Shelley

(regizat de Haifaa al-Mansour, prima femeie-regizor din Arabia Saudita)

Acu catziva ani la TIFF a fost o oarecare valva legata de proiectzia unui film al primei femei-regizor din Arabia Saudita, o tzara in care femeilor le sunt inca interzise astfel de meserii. Haifaa al-Mansour a facut insa scoala prin Australia si s-a razvratit impotriva oranduirii sociale de acasa, fiind astazi un ambasador puternic al feminismului (inteligent).

In consecintza nu e de mirare ca primul ei film la Hollywood este biografia unui alt pilon al feminismului, autoarea romanului FrankensteinMary Shelley. Se intampla ca anul acesta nu e doar centenarul României si bicentenarul Karl Marx, e si bicentenarul publicarii lui Frankenstein - ceea ce a ocazionat aparitzia filmului de fatza si proiectzia sa speciala in cadrul festivalului MotelX.

E incredibil ce familie a avut Mary Shelley, practic din cercurile ei se trag o gramada din principiile pe care s-a construit modernitatea. Daca cineva calatoreste in trecut sa ii omoare familia si amicii cand se adunau laolalta, lumea prezentului s-ar da brusc in urma cu vreo 100 de ani. Mary Shelley a fost:
- fiica lui Mary Wollestonecraft, pioniera a filosofiei feministe in secolul 18, cand drepturile femeilor practic nu existau
- fiica lui William Godwin, pionier al filosofiei anarhiste
- gagica poetului curvar Percy Shelley
- cumnata vitrega a proto-hipsterului Lord Byron
- amica apropiata a lui Polidori, autorul primei povesti vampiresti culte (apropriata abuziv de Byron)

Povestea e spusa din perspectiva feminista (si realista totodata, nu exista indoiala) - ma refer aici la caracterul curvesc al marilor poetzi-hipsteri care au fost Shelley si Byron, la caznele femeilor vremii si la intelectualismul de nestavilit al lui Mary Shelley, care a dat unul din cele mai influente romane din toate timpurile - din Frankenstein se adapa inca si azi atat SF-ul cat si horror-ul.

Nu e singurul film pe acest subiect, insa cele dinainte (Gothic, Frankenstein Unbound) au ratat cheia feminista a acestei biografii, iar momentul e cum nu se poate mai oportun. De altfel si din romanul Frankenstein lumea a cam ratat subtextul ideologic-psihanalitic (valabil si la Dracula) - un studiu chiar si superficial al biografiei autoarei e de natura sa ne faca sa intzelegem cu totul altfel ce a scris acolo, iar asta subliniaza o cerintza esentziala a literaturii horror care scapa adesea publicului de la noi: cititorul tre sa dea dovada de capacitate de abstractizare, nu sa citeasca literatura ca pe un loctziitor al stirilor de la televizor (meteahna ramasa la noi din comunism cand nu aveam televizoare).