Festivalul Luna Plina 2018 - filmele nashpa: Trauma, Sant Marti, Beyond the Woods, Clementina, Memento Mori

Am fost la Festivalul de film horror Luna Plina de la Biertan. Editzia 7. S-au schimbat destul de multe de cand n-am mai trecut pe acolo. Un element constant ramane primarul reales al satului care rosteste doua vorbe in deschiderea evenimentului, un individ inimos macinat de presiunea politica a vremurilor, in care nu stie cum sa justifice existenta unui festival horror tocmai in an centenar, acum cand toti primarii se dau la intrecere in Serbari ale Lalelelor si carnavaluri cu oameni imbracatzi in iepuri.

Dar iata ca festivalul dainuie si chiar creste usor, profitand de fondul spiritului belicos si de setea de sange a vremurilor in care traim. Se simte si in modul in care s-au schimbat preferintzele publicului pe parcursul celor 7 editzii. Erau vremuri cand Premiul Publicului de la Biertan mergea spre comedii fantastice facute sa amuze (What We Do in the Shadows, Safety Not Guaranteed). Anu asta premiul a mers la un film cu gagici drogate care isi mananca barbatzii in timp ce fac sex, si-s filmate pe Facebook Live ca sa adune likeuri. Lumea vrea sex si canibalism, chestii pragmatice, nu basme cu vampiri, zombie si extraterestri. Ceva din care sa ramanem cu o invatzatura, caci timpul e pretzios si nu mai poate fi risipit cu metafore.

Acu vreo 3 ani aveam impresia ca festivalu asta se stinge, venea tot mai putzina lume, a fost si momentu ala critic cu invatzatoarea din sat care lipea manifeste cu "HORRORU NU E CULTURA", apoi intr-un an s-a nimerit Sfanta Mărie Mare si au venit satenii betzi sa ne cafteasca, n-a fost usor. De la o vreme incepusera sa aduca mai mult filme de la TIFF, era asa o senzatzie ca nici organizatorii nu mai au chef de festival. Insa cumva-cumva s-a revergorat iar editzia de anu asta a fost destul de vie si populata, cu cel mai bogat program din cate tzin minte. Nu cred ca cele 2-3 bloguri care mai popularizeaza cultura horror au avut vreun impact, pur si simplu a crescut setea de sange a românilor.

A fost prima editzie de catziva ani incoace in care s-a simtzit ca cineva a stat si a scormonit sa faca o selectzie de filme proaspete din circuitul festivalurilor de gen, optandu-se pentru titluri destul de exotice (multe din spatziul latino-american - Brazilia, Chile, Argentina, Mexic). A fost un program de festival profi, combinand un numar rezonabil de filme proaspete cu cateva titluri clasice care rulau in paralel: integrala Chucky (7 filme), proiectzia aniversara de 40 de ani a primului Halloween, un film mut cu coloana sonora improvizata live, plus traditzionalul Rocky Horror Picture Show care se da la fiecare editzie.

Deci teoretic a fost prima editzie mai bogata in filme de catziva ani incoace. Practic, n-a fost tocmai ok, daca ai facut ca mine eroarea de a merge doar la filmele noi.

Tema editziei (sau trendul modern in horror?) pare sa fie "masculinitatea toxica" - aproape toate filmele noi din program au fost centrate pe violentza sexuala, uneori extrema - un fel de gender studies cu ingrediente horror. Poate iesi ceva funny, sau ceva meta, dar de cele mai multe ori e ceva oribil - de parca miscarea #metoo n-a facut destul rau spiritului cavaleresc, acu mai facem si arta din violuri si castrari.

Acu 10 ani fusese moda aia cu torture porn, popularizata de succesul la publicul mainstream al filmelor Saw, in care lumea era incantata sa vada oameni hacuindu-se in moduri cat mai imaginative. Acu genul respectiv a evoluat (?) incluzand componenta asta de gender studies - violentza sexuala si moralisme din familia "ochi pentru ochi, putza pentru putza". Au avut mult de regretat la aceasta editzie copiii care s-au aventurat sa sara gardu la filmele care contzineau avertismentul de varsta. Si nu doar ei, caci am zarit si parintzi prost informatzi care si-au bagat copiii la filme, iar mai apoi rasturnau scaunele incercand sa iasa cumva de la proiectzie.

Si io am cam simtzit spasme la lingurica, la finele festivalului mi se terminase si cutia de Motilium, si Dicarbocalmu, mi-au cam venit inapoi in gât cartofii prajitzi de la ghereta Hakuna Patata. Asa ca e prima data cand nu reusesc sa aleg un film pe care sa-l pot recomandat drept musai de vazut, iar cam jumatate din ele, astea indicate mai jos, le contrarecomand cu raceala de rigoare:

Trauma

(regizat de Lucio Rojas, chilean)

Filmul asta a fost ceva incredibil de oribil, gagica-mea era sa-mi dea papucii pentru ca am refuzat sa ies din sala. Eu, zgarcit din fire, am zis ca stau daca tot am dat banii pe bilet, ea ca lasa, ca mai mult o sa te coste pe urma psihologu. S-a iesit din sala buluc in primele 10 minute, iar aia care am decis sa stam ne strangeam grijuliu voma intr-un shervetzel incercand sa pastram o mina sobra.

Filmul incepe fara menajamente cu o scena de viol+incest+necrofilie (plus ceva topping de comentariu politic) si o tzine tot asa pana la capat, cu putzine scene cat de cat narative. Sex, creieri imprashtiatzi pe peretzi, voma, apoi cateva dialoguri, apoi iar sex, iar creieri, iar voma s.a.m.d. Presa zice ca asta e noul A Serbian Film si cam are dreptate, va indispune pe multzi - ma rog, atat de multzi cat se vor incumeta sa-l vada. Probabil sunt putzine festivaluri care risca sa il aduca, iar in cinematografe normale sau pe Netflix nu il vetzi prinde decat daca se decreteaza oficial sfarshitu lumii.

Spre deosebire de A Serbian Film, aici e mai putzina politica si mai mult sexploitation de cea mai joasa spetza. Premisa politica e ca eroul negativ al filmului ar fi o victima a regimului Pinochet, iar traumele dictaturii l-au abrutizat intr-un hal maxim, transformandu-l intr-un psihopat horny si canibal care traieste intr-un fost adapost al partizanilor lui Pinochet. Victimele sale sunt un grup de lesbiene care se duc sa se relaxeze la tzara si, ce sa vezi, cad victime masculinitatzii toxice a individului (si a fiului sau, cu care individu avea o relatzie incestuoasa gay, ca sa dea apa la moara si CfP-ului). Pana la urma cateva lesbiene supravietzuiesc si se hotarasc sa se razbune si sa ii castreze pe dezaxatzi, iar lucrurile degenereaza intr-un hal far de hal.

Titluri clasice ale horrorului proto-feminist precum I Spit on Your Grave ar fi surse de inspiratzie evidente pentru genul asta de film. Unii ar adauga in gluma si Virgin Spring al lui Bergman. Mai vazusem ceva scarboshenie din asta, Hidden in the Woods, tot din Chile, acu vreo 5 ani la Frightfest. Si atunci s-a iesit din sala, unii spectatori au facut scandal (eram in Anglia, deci n-a cantat nimeni Desteapta-te, române). Nu stiu daca e un trend post-Pinochet in Chile, dar am impresia ca astia vor sa ramana in istorie drept producatorii celor mai scarboase filme din istorie. Probabil miza e ca regizorii sa fie bagatzi in seama la Hollywood si probabil e o miza legitima (autorul lui Hidden in the Woods a inceput deja sa faca filme americane si notorietatea se pare ca l-a ajutat - there's not such thing as bad publicity).

*************************************************

Sant Marti

(regizat de David Ruiz, debutant catalan)

Filmul asta e oarecum din aceeasi categorie ca cel de mai sus, dar e mult mai soft ca violentza si are chiar unele ambitzii umoristice. Aici canibalii/dezaxatzii sunt catalanii care refuza sa respecte regulile Uniunii Europene cu privire la taierea porcilor. Lor le pica victime un grup de rockeri care vroiau sa ajunga la un festival prin partzile acelea. Capul rautatzilor e primarul satului Sant Marti, in jurul caruia se organizeaza satenii dezaxatzi care si-au facut un obicei din a rapi si macelari turisti. Filmul e facut de un tanar din partzile acelea care s-a scapat la orash si acu face misto de locurile natale.

E amuzant o vreme, dar nu multa vreme, caci povestea intra repede pe fagashul standard consacrat de Texas Chainsaw Massacre, pe care incearca sa-l parodieze insa cam tot umorul e legat de specificul locului - Catalonia, cu care majoritatea spectatorilor nu vor fi familiarizatzi. Cine intzelege limba si poantele cu specific local poate se va distra mai mult, eu unul am cam cascat asteptand sa se termine.

Efectele speciale sunt cheap, filmul a fost facut din crowdfunding si fonduri sifonate de pe la primariile satelor in care s-au filmat. Ma intreb daca primarii aia au vazut filmul.

*************************************************

Beyond the Woods

(regizat de Sean Breathnach, debutant irlandez)

Filmul asta a avut avantajul de a fi nitzel fantastic si a evita violentza explicita. Nu ajuta prea mult, dar macar e un film pe care potzi sa-l uitzi fara sa mergi la psihanalist. Partea de gender studies n-a lipsit, dar a fost mai mult conversatzionala, fara violuri si castrari explicite.

A fost si cel mai cheap film al festivalului, incercand sa-si amageasca spectatorii cu niste filmari de drona, de deasupra unei paduri. In rest totul se intampla intr-o cabana in care personajele pretind ca PUTE foarte tare dar, desigur, senzatzia nu poate fi transmisa si spectatorului. Proprietarul cabanei sustzine ca undeva in padure e o groapa cu sulf si ca de aia pute. Mai sunt unii care vor sa verifice daca de aia pute si daca nu cumva groapa duce spre Iad. Mai sunt unii care vor sa faca un threesome, insa ii incurca faptu ca pute. Mai e o tipa careia ii e ciuda pe aia care fac threesome si incearca sa le strice dispozitzia, de parca n-ar fi suficient ca in tot filmul pute.

Se incearca si ceva idei furate din Blairwitch Project, despre cum e nasol sa te ratacesti in paduri bantuite de fenomene supranaturale (in care mai si pute). Sunt si niste efecte speciale penibile pe ici pe colo. Filmul pare un proiect scolaresc, desi actorii-s destul de batranei, nu chiar studentzi. In schimb dialogurile-s dragutze, ar fi functzionat mult mai bine ca proza horror sau ca piesa de teatru decat ca film. 

*********************************************

Clementina

(regizat de Jimena Monteoliva, feminista mexicana)

Horror mexican de apartament, ieftin, lent si lipsit de evenimente, cu un pregnant mesaj feminist. Clementina e o gagik care traieste singura si e gasita la inceputul filmului batuta si gravida, cu sarcina pierduta din pricina bataii. Toata lumea din vecini spune ca de vina e barbatu-sau care e un magar violent, insa ea refuza sa-si dea barbatu in gat, tot sperand ca acesta se va intoarce sa-si ceara scuze. In timpu asta apartamentul ii este bantuit de fantoma copilului pierdut.

Barbatu apare spre finalul filmului si incearca sa se impace cu ea, ceea ce si reuseste pe cale sexuala, lasand impresia ca daca sexu e ok totu se iarta. Insa nu e chiar asa, eroina isi reevalueaza parerile despre barbatzi si hotaraste sa faca dreptate. De aci nu va mai spun ca urmeaza niste chestii pe care nici un barbat nu ar vrea sa le vada sau citeasca.

Filmul a fost unul dintre cele mai populare titluri de la aceasta editzie a festivalului, era cat pe ce sa ia Premiul Publicului, lumea fiind incantata de scenele violente de la final. Eu insa ma numar printre cei care ar fi preferat ca cele doua personaje sa se impace. Peace, Love and Understanding.

***********************************

Memento Mori

(regizat de Michael Vermaercke, belgian)

Cam din aceeasi categorie ca filmul de mai sus, dar mai incoerent si mai pretentzios, cu multe scene de alea stroboscopice care sugereaza ca totul e un vis si ne uitam degeaba la film ca oricum nu se va lega nimic pana la final. Si filmul asta incepe cu o gagica muribunda pe patul unui spital incercand sa-si aminteasca evenimentele care au dus la asta.

De data asta de vina nu mai e doar un barbat, ci mai multzi, colegi de scoala cu care eroina s-a drogat la un chef pana au scapat fraiele de sub control si astia au incercat sa o violeze, sau ea pe ei, nu mi-e foarte clar ca totul e filmat ca un videoclip interminabil. La un momendat apare si o satanista cu tricou Metallica care e un fel de spirit razbunator al fetelor imbatate pe la chefuri, si aceasta se razbuna nasol pe suspomenitzii colegi de scoala.

In fine, poate nu e despre asta, caci n-am intzeles nimic. Violentza e redusa, se incearca un fel de David Lynch al omului sarac, cu un fir narativ incoerent si rasucit in jurul unor scene de tensiune sexuala intre colegii astia de scoala care isi pierd facultatzile mintale din pricina alcoolului si drogurilor. Din nou, un film in care as fi preferat ca toata lumea sa se impace, insa nu mai e loc de asa ceva in ziua de azi.