Monday, April 27, 2009

Christos a-nviat!
























The Living Dead

antologie editata de John Joseph Adams

Pedigree:
- nominalizare World Fantasy (pentru antologie)
- Premiul World Fantasy, Premiul Bram Stoker (pt. povestirea This Year's Class Picture - Dan Simmons)
- Premiul International Horror Guild (pt. povestirea Death and Suffrage - Dale Bailey)
- nominalizari Nebula, Bram Stoker, Locus (pt. povestirea Zora and the Zombie - Andy Duncan)
- nominalizari Hugo, Nebula (pt. povestirea The Dead - Michael Swanwick)
- nominalizari Bram Stoker, Locus (pt. povestirea Some Zombie Contingency Plans - Kelly Link)
- nominalizare World Fantasy (pt. povestirea Calcutta, Lord of Nerves - Poppy Z. Brite)
- nominalizare Bram Stoker (pt. povestirea Almost the Last Story from Almost the Last Man - Scott Edelman)
- nominalizare Locus (pt. povestirea The Meathouse Man - GRR Martin)
- nominalizare Locus (pt. povestirea Bitter Grounds - Neil Gaiman)


Daca suntetzi tentatzi sa inchidetzi browserul la vederea acestui titlu, aruncatzi totusi o privire la numele autorilor listatzi pe coperta. And many others, in total peste 30 de povestiri tematice adunate in jurul conceptului de zombie care, daca vi se pare unul cliseistic si fumat, trebe musai sa cititzi acest volum.

Sa ne intzelegem, pasiunea mea pentru zombie nu are a face cu dorintza de a vedea matze si putze sfartecate ori scene de canibalism, pentru asta sunt site-uri si emisiuni de stiri specializate pe scene oribile surprinse in realitatea de zi cu zi; ori facultatea de medicina. Pur si simplu am avut o revelatzie mistica acu catziva ani cand am inceput sa intrevad fortza metaforei care se ascunde in spatele conceptului de zombie si nu ma refer aici doar la cea evidenta (socio-politica) promovata de filmele lui Romero ci si la paralele cu evenimentele si oamenii din jurul meu. Sau, daca ar fi sa-l citez pe Calinescu (cred) vorbind despre povestile horror ale lui Eliade, zombie au de a face cu moartea ca eveniment si posibilitate de recuperare a sacrului. Oricum, cei care n-atzi dat inca bacu nu tre sa va stresatzi prea tare, curicula de liceu la literatura continua sa ignore zombie si sa prefere vampirii (=Luceafarul lui Eminescu, veriga lipsa dintre Dracula si Twilight).

Volumul The Living Dead ofera o gama impresionanta de perspective si prelucrari asupra conceptului, avand shanse sa lamureasca bine mersi pe cei care s-au minunat de-a lungul anilor cu privire la zombifilia care m-a marcat pe mine, altfel om cult si iubit de prieteni. Legat de marele tom (500 de pagini foarte consistente, cu fonturi mici si margini inguste), am doua pozitzii de pe care as putea sa-l comentez:

Pozitzia subiectiva, din care nu-s teribil de incantat de acest volum din urmatoarele motive:
  • cel mai important ar fi ca cele mai misto povestiri, aproape o treime din cuprinsul volumului, le citisem deja sau le aveam in biblioteca in diverse culegeri de autor: povestea lui Clive Barker o stiu din Books of Blood, pe a lui Kelly Link din Magic for Beginners, pe a lui Joe Hill din 20th Century Ghosts, pe a lui Lansdale din Shadows, Kith and Kin, pe a lui Harlan Ellison din The Essential Ellison, pe a lui George RR Martin din retrospectiva de cariera Dreamsongs, pe a lui Jeffrey Ford din Fantasy Writer's Assistant, pe a lui Michael Swanwick din Best of-ul autorului, pe a lui Norman Partridge din The Man with the Barbed-Wire Fists, pe a lui Dale Bailey din serialul Masters of Horror, adica nu mai putzin 10 povestiri le aveam deja intr-un fel sau altul si nu mi-a tunat prin cap sa parcurg cuprinsul antologiei inainte sa scot banul;
  • alt motiv la fel de important e ca o alta buna parte din povesti pot fi citite on-line pe gratis;
  • un motiv mai putzin important e ca volumul e paperback, ceea ce nu sta bine unui tom atat de ambitzios si impresionant.
Daca stau sa ma pun in locul cititorilor acestui blog, treaba e cam asa: daca nu ati apucat sau nu intentionati sa cumparati culegerile de autor enumerate si nici n-avetzi de gand sa cititzi povesti scoase la imprimanta sau audio-recitate*, atunci volumul e pur si simplu superb, in special daca abordezi subiectul zombie dezinteresat, fara a avea o cultura in domeniu, doar cu dorintza de a citi niste bucatzi de literatura buna, scurte si foarte diverse. E un veritabil best of a ce s-a scris mai bun in domeniu. Dezavantajul ca e paperback e compensat de pretzul fantastic (10 dolari pe amazon, in conditiile in care in librariile romanesti caramida asta ar costa triplu). Pentru cine vrea validari mainstream, Publishers Weekly a listat The Living Dead in topul Best books of the year pe 2008.

O sa impart povestirile in doua categorii, mai intai cele merituoase (de 3-5 stele), ignorand faptul ca le citisem si din alte surse (cam prima jumatate din lista sunt favoritele mele):
  • Povestea lui George R.R. Martin e despre un tanar necrofil care intr-o buna zi se indragosteste de o femee adevarata, vie. Dar iaca femeea il insheala cu cel mai bun prieten si ii zice ca nu mai simte nimic pentru el, si daca dragoste nu e, nimic nu e, asa ca baiatu dezamagit in dragoste se intoarce la cadavrele lui. Povestea nu e asa scarboasa precum pare, Martin o spune intr-un stil eminescian si o pune intr-un context SF: tanarul erou e un "corpsehandler", avand ca meserie teleghidarea de cadavre ce muncesc in locul oamenilor pe planete cu conditii naturale vitrege, asa ca pasiunea lui e justificata. (The Meathouse Man, nominalizata Locus)
  • Povestea lui Neil Gaiman e tot o drama din asta sfashietoare, despre un individ care se zombifica din pricina ca i-a dat gagica papucii, chestie care m-a pus pe ganduri. (Bitter Grounds, nominalizata Locus)
  • Povestea lui "Stephen King fiul" (Joe Hill) e despre un cuplu de fosti colegi de liceu care se revad pentru prima data in 10 ani, din coincidenta, in timp ce lucreaza ca figuranti zombie pe platourile de filmare la Dawn of the Dead. Toata povestea e despre cum flirteaza astia doi, in timp ce asteapta sa fie chemati de Romero pentru o scena in care tre sa se dea cu capetele de un stalp. (Bobby Conroy comes back from the dead, culeasa din multipremiatul volum 20th Century Ghosts)
  • Povestea lui Stephen King-tatal e despre o gagica tanara si surmenata care intr-o buna zi se trezeste orfana, vaduva si gravida. In contextul unei molime zombie, femeia invatza sa se descurce si pan la urma e nevoita sa nasca singura acasa, asteptandu-si sotul mort sa apara dintr-o clipa in alta, sa-si vada copilul. King are o obsesie pentru woman empowerment. (Home delivery)
  • Povestea lui Dan Simmons e despre o invatzatoare supravietzuitoare a unei molime zombie care umbla printre ruinele unui oras cu o plasa de hingheri sa-si prinda elevii zombificatzi si sa-i duca la scoala sa le citeasca poezii. (This Year's Class Picture, premiata in 93 cu World Fantasy, Bram Stoker, Sturgeon si Seiun)
  • Povestea lui Clive Barker mi-a adus aminte de Woody Allen si Bullets over Broadway. E despre un regizor de teatru disperat ca nu poate duce la capat o piesa de Shakespeare din pricina ca actritza primadona e varza si nici nu poate renuntza la ea din pricina ca il are la mana cu servicii sexuale. Pana la urma tre sa apeleze la serviciile unei actritze moarte de 100 de ani care a trait pt teatru si invie uneori sa mai recite cate o replica magistrala. (Sex, Death and Starshine, culeasa din paginile multipremiatei colectii Books of Blood, tradusa partial si la noi prin Nemira)
  • Una din revelatiile volumului a fost Andy Duncan, cu o poveste despre Zora Hourston, poate cea mai de seama reprezentanta a Renasterii Harlem, una din primele scriitoare de culoare care a reusit sa-si faca un renume internatzional; printre altele, Zora e cunoscuta si pentru ca ar fi documentat unul din primele cazuri oficiale de zombie, in timpul excursiilor sale prin Caraibe. Astfel, povestea e "bazata pe fapte adevarate", in care scriitoarea incearca sa o intervieveze pe gagica zombie intoarsa din morti si internata la psihiatrie. Duncan da un twist supranatural povestii, care mi-a amintit de "La tziganci" a lui Eliade. Aviz celor care au de dat bacul (Zora and the zombie - nominalizata Nebula, Stoker si Locus)
  • Tot bazata pe fapte adevarate e o alta surpriza, Nancy Holder, de regula autoare de novelizari Buffy dar cateodata autoare de proza scurta misto (4 premii Stoker); povestea de aici e una din reusitele autoarei, pornind de la un obicei dintr-un sat bavarez in care de Paste au loc in mod traditzional reprezentatzii ale piesei Passion of Christ (care a stat si la baza filmului lui Gibson) dupa litera Bibliei si in timp real, cu o durata de cateva ore/zile. Obiceiul e destul de intalnit de cand a fost initziat de misionari prin America de Sud si zona Indoneziei, dar in Europa e rar, iar cazul satului respectiv este unic in sensul ca e singurul care a pastrat traditzia timp de 400 de ani. Traditzia s-a format in vremurile Ciumei, cand satenii au ramas cu impresia ca satul lor a fost ocolit de molime datorita acestor reprezentatzii. Autoarea speculeaza ca la un moment dat in viitor acelasi sat supravietzuieste unei molime zombie din aceleasi motive, dar Dumnezeu se supara pe sateni cand acestia incep sa foloseasca un zombie sedat in rolul lui Isus iar biserica se dezbina pornind de la dilema locului ocupat de zombie in schema biblica. (The Passion Play)
  • Harlan Ellison si Robert Silverberg sunt doi monstri sacri ai SF-ului, iar colaborarea lor e o ciocnire de comete scrisa in mare stil - povestea celor doi e despre un tenor care a fost criogenizat si e resuscitat o data la catava vreme pentru a canta o chestie cum numai el stia, in timp ce o tanara fana incepe sa-l suspecteze ca e mort si ca cadavrul lui e fortzat sa cante pentru bani de casele de discuri. (The Song the zombie sang, din paginile multipremiatului volum Essential Ellison)
  • Povestea texanului Norman Partridge e despre un patron de industrie porno care se refugiaza de molima zombie in vila sa personala si bine protejata, asteptand sa-i sosesca starletele porno impreuna cu un ultim transport de cocaina care sa-i inveseleasca ultimele zile ale apocalipsei (In Beauty, like the night, din paginile multipremiatului volum The Man with the Barbed-Wire Fists)
  • Povestea lui Jeffrey Ford o speculă SF ca in vremurile bune, pornind de la un articol de psihologie din anii 70 care sustinea ca la inceputuri constiinta omului a fost de tip colonial (ca la furnici) iar creierul era mai clar separat in emisfere: o emisfera servea la a recepta ordine (de la o oarecare autoritate, inclusiv halucinatzia de a auzi poruncile zeilor), iar cealalta la a le executa. Apoi evolutzionismul a impus dezvoltarea constiintei individuale si pierderea contactului psihic cu autoritatea/divinitatea. Povestea porneste de la premisa asta, care cica a fost folosita de CIA in timpul Razboiului Rece in proiectul Mind Control, pentru a crea un soi de zombie, nu in sensul de undead ci in sensul de obedientza absoluta fatza de fortza sugestiei. (Malthusian's Zombie, din paginile multipremiatului volum The Fantasy Writer's Assistant).
  • Povestea lui Kelly Link e curat mainstream, eventual realism magic, fara urma de zombie. E despre un gagiu dubios care umbla cu un bax de bere dupa el si intra la chefuri random la ore tarzii, cand nu-l mai intreaba nimeni daca l-a invitat cineva, si agatza gagici cu intrebari de genul "ce ai face daca te-ar ataca un zombie?" Foarte ambigua si interpretabila povestea, dar excelent scrisa. (Some Zombie Contingency Plans, nominalizata Locus si Stoker, tradusa la noi prin Tritonic, in volumul Magia pentru incepatori)
  • Cam tot in zona asta se inscrie povestea lui Hannah Wolf Bowen (never heard of), cu doi copii care se plimba cu bicicletele prin cimitir si dezbat, pornind de la o urma de picior descultz, daca ar fi lumea mai buna cu zombie sau fara. (Everything is better with zombies)
  • Povestea lui Dale Bailey a stat la baza unuia din cele mai reusite episoade Masters of Horror (Homecoming). E despre o campanie electorala in care soldatzii mortzi in Irak se intorc ca zombie sa voteze impotriva presedintelui iar Congresul sta si trateaza daca sa li se recunoasca dreptul de vot sau ba. Povestea e mult mai trista decat ecranizarea sa (Death and Suffrage, castigatoare International Horror Guild in 2003)
  • Tot in zona politica e si povestea lui Susan Palwick (never heard of), doar ca de data asta George Bush invie din morti victimele de la World Trade Center si le foloseste in campania electorala pentru a-si justifica propaganda pentru razboi. (Beautiful Stuff)
  • Povestea lui Joe Lansdale e un western, una din aventurile savuroase ale personajului cult folosit de autor in mai multe nuvele, reverendul-pistolar Jebediah, care tre sa escorteze un condamnat la spanzuratoare peste o poteca pazita de un zombie (Deadman's road)
  • Povestea lui Michael Swanwick mi-a adus aminte de filmul Fido, cu zombie folositzi pe post de animale de casa sau prestari de servicii, inclusiv sexuale. Povestea e despre un tanar promovat intr-un post de conducere intr-o corporatzie care inchiriaza zombie domesticitzi, initziind astfel o forma de sclavagism legalizat. (The Dead, nominalizata Hugo si Nebula)
  • Povestea lui Nina Kiriki Hoffman (autoare care s-a apucat de horror dupa ce s-a imbolnavit de cancer) e usor feminista, despre o prostituata negresa care a fost blestemata de bunica-sa voodooneasa sa n-aiba liniste in mormant si sa-l slujeasca pe veci pe cel care ii va pricinui moartea; iata ca moartea vine sub chipul unui psihopat care tortureaza prostituate si eroina noastra se trezeste zombie si porneste in cautarea agresorului pentru a-i oferi pentru eternitate servicii sexuale post mortem (Third Dead Body)
  • Tot pe acolo e si povestea lui Catherine Cheek, cu o gagica plina de fitze care isi face liposuctzie si moare in timpul operatziei, apoi se trezeste din mortzi si se plimba pe la fostii iubitzi ingrijorata ca trupul i se vestejeste si incep sa-i pice silicoanele. (She's taking her tits to the grave)
  • Alta feminista, Lisa Morton, are o poveste despre avort in timpul unei molime zombie, care demonstreaza ca avortul e ok, in baza argumentul ca un fetus avortat nu se transforma in zombie, deci nu poate fi considerat om in toata firea (Sparks fly upward)
  • Povestea lui Adam Troy-Castro e scrisa integral la persoana a doua, ceea ce ii da o tenta schizofrenica, despre un individ care incearca sa traiasca printre zombie incercand sa le imite obiceiurile (Dead like me).
  • Douglas Winter (biograful oficial al lui Stephen King) e un ciudat care si-a facut un obicei din a scrie pastishe la opere celebre. Povestea lui e o pastisha la romanul lui Bret Easton Ellis, Less than zero. E despre un grup de tineri desensibilizatzi care se drogheaza, asculta Nick Cave, fac sex pe nimerite si se duc la chefuri in care punctul de atractzie e mutilarea si violarea unei femei zombie. Winter imita misto stilul lui Ellis si povestea are efectul scontat de a crea un tablou punk decadent si californian in context zombie (si titlul e pastishat dupa Ellis: Less than zombie).
  • Poppy Z. Brite e un autor care se da drept transsexual desi tehnic vorbind e femeie si inca una dragutza. Se inscrie in randul autoarelor cu tendintze emo-nimfo-goth, alaturi de Laurell Hamilton si Caitlin Kiernan. A avut un crush pentru Dan Simmons si a scris biografia lui Courtney Love. Povestea sa e inspirata de Simmons si al sau Song of Kali: e o poveste fara actziune, o fresca a orasului Calcutta si a societatzii indiene ravasite de foamete si de o invazie de zombie non-violentzi care se inchina zeitzei Kali. Atmosfera excelenta. (Calcutta, lord of nerves - nominalizata World Fantasy)
  • Povestea lui Darrel Schweitzer (never heard of) e cu niste copii care gasesc un copil zombie in padure si incep sa se joace cu el, in sensul ca ii dau foc, il mutileaza si se distreaza de faptul ca victima nu mai moare (The Dead Kid)
  • Povestea lui Scott Edelman (editor, ocazional autor de proza scurta cu zombie) e o metafictziune, despre un scriitor refugiat intr-o biblioteca din pricina invaziei zombie, care cugeta daca e mai ok sa castigi imortalitatea sub chip de zombie sau ca artist, prin opera pe care o lasi in urma. Nuvela include o serie de povestiri in rama pe care eroul tot incearca sa le scrie si renuntza pe la jumatate fiind bantuit de desertaciunea artei fara audientza. Cartea fara cititori e ca blogul fara comentatori. Subiectul se preta la un roman misto, asa ca nuvela e cam fusharit iar povestirile in rama slabutze. (Almost the last story by almost the last man - nominalizata Stoker) .
  • Povestea lui Will McIntosh (never heard of) porneste de la zicala aia cu "las ca ma duci tu in carca pe lumea ailalta", doar ca se intampla pe lumea asta. Adica de la o vreme fiecare om e urmarit de cadavrele victimelor nedreptatzilor sociale sau ecologie pricinuite de actziunea sau inactziunea fiecaruia. De exemplu, Casa Alba e asediata de zombie si oamenii politici sunt permanent urmatzi de gloate de mortzi oriunde se duc. Eroul povestii e un tip corect politic, fara mustrari de constiintza si chiar usor ecologist, motiv pt care ramane surprins cand remarca ca un zombie incepe sa se tzina coada dupa el. Evident, eroul se macina gandindu-se ce o fi facut incat sa merite asta (Followed)
Mai sunt si niste povestiri care m-au lasat rece (de 1-2 stele) si care alcatuiesc balastul volumului:
  • Sherman Alexie e un autor mainstream de origine amerindiana, care a scris cartea ecranizata in filmul Smoke Signals. Indienii, ca mai toate civilizatziile pamantului, au la randul lor o puternica mitologie in jurul conceptelor de inviere, razbunare si zombie. Din pacate mai toate povestile pe tema asta suna la fel, si nici povestea lui Alexie nu se abate: niste politzisti rasisti omoara niste indieni intr-un cimitir si sangele victimelor ii face pe zombie sa se scoale din morminte si sa-i manance pe politzisti. Sunt surprins ca un autor mainstream a avut aceasta tentativa dar din pacate nu reuseste decat sa relateze un clisheu.
  • David Schow e o vedeta a culturii zombie si un reputat scenarist (The Crow, episoade Outer Limits si Masters of Horror,2 filme din seria Texas Chainsaw) Din pacate, povestea lui se rezuma la a povesti o scena de sex sado-maso in care unul din parteneri se sufoca, devine zombie si il mananca pe celalalt. E eficienta, dar prea scurta si lipsita de context.(Blossom).
  • Brian Evenson e un tip interesant pe care am de gand sa-l urmaresc. La origini a fost mormon si profesor de litere dar si-a pierdut si job-ul si religia, fiind expulzat din pricina ca a publicat niste cartzi horror care implicau critica si speculatzii la adresa establishmentului mormon, cam ce au facut Salman Rushdie si Dan Brown, la o scara mai redusa. Notorietatea incidentului si talentul l-au adus in atentzia amatorilor de horror (3 nominalizari IHG) si nu numai (romanul horror despre mormoni, Open Curtain, aparand in listele top 10 ale anului in cateva periodice literare). Din pacate in volumul de fatza, Evenson are doar vro 3 pagini, o poveste seaca despre niste exploratori ratacitzi care se intalnesc cu zombie (The prairie).
  • Nancy Kilpatrick e o autoare de horror feminist (vampiritze etc.) si a publicat niste studii de referintza despre istoria si scena goth in toate aspectele ei (muzica, fashion, origini). Povestea ei e cam inutila, adica e varianta feminista prescurtata a romanului I am legend, in care ni se arata ca daca ultimul om ramas pe pamant ar fi femeie, s-ar descurca mai bine decat personajul lui Will Smith.(The age of sorrow)
  • David Barr Kirtley e aproape debutant, nu stiu ce cauta in antologia asta. Povestea lui e cam pe stilul Beverly Hills, cu 2 tineri indragostitzi de aceeasi gagica, care le da papucii; baietzii mor, se intorc ca zombie si se duc sa o manance pe gagica. Totusi, nu e suficient de hazlie iar autorul e cam nepriceput (The skull-faced boy)
  • Laurell Hamilton, autoarea porn-horror tradusa la noi prin Tritonic, e prezenta aici cu prima poveste in care apare Anita Blake (protagonista romanelor de la Tritonic). Aici Anita lucreaza pentru o companie care invie temporar mortii pentru rudele care vor sa le spuna o vorba buna, iar clientul ei e o gagica care vrea sa-si ceara iertare de la sotzul care a facut infarct cand a aflat ca gagica il inshela. Ar fi distractiva daca n-ar fi scurta si seaca.(Those who seek forgiveness)
  • Stockholm Syndrome (a lui David Tallerman, alt aproape-debutant) e tot o poveste prea scurta pentru a-si dezvolta potentzialul, in care un supravietuitor al molimei zombie incepe sa simpatizeze cu agresorii in virtutea sindromului Stockholm
  • John Langan a contribuit cu singura poveste originala (=nepublicata anterior) din volum. E misto ca povestea e de fapt o piesa de teatru, dar e naspa ca e un plictis total care seamana cu reclamele alea impotriva accidentelor de circulatzie, in care apar tot felu de tineri sa zica "in ziua aceea m-ai omorat". Doar ca e cu zombie in loc de accidente de circulatzie.
Ca sa respect traditzia recenzorilor de antologii, la numaratoare ies 18 povestiri tari sau simpatice, 8 bunicele si 8 slabutze / redundante, ceea ce o califica ca antologie de 4 stele, adica as good as it gets avand in vedere ca antologii de 5 stele nu exista (natura comerciala a antologiilor implica o anumita dispersie calitativa care presupune sa contzina si fillere, si debutantzi, si experimente riscante; chiar in prefatza, editorul se lauda ca pentru unii autori a evitat cu buna stiintza povestiri mai tari si mai cunoscute pentru a oferi si o alta perspectiva asupra autorilor cu pricina).

Antologatorul John Joseph Adams pregateste pentru la toamna un fel de continuari: doua antologii tematice dedicate una vampirismului si una lui Sherlock Holmes, tot cu autori unul si unul (nici nu stiam ca King sau Moorcock au scris povestiri cu Sherlock Holmes). In sfarsit, o alta antologie tematica editata de Adams inainte Living Dead a fost Wastelands, dedicata povestilor postapocaliptice. Toate antologiile lui Adams merg pe autori high-profile (macar in proportie de trei sferturi), fiind astfel ideale pentru "neinitziatzi" si pentru cei care se duc cu sacul la pomul laudat.

- plusuri: selectie beton, pret de nimica, nu se limiteaza la nisha horror ci are de toate pentru totzi, inclusiv mainstream si SF cinstit
- minusuri: paperback, merge mai mult pe povestiri clasice, premiate, probabil citite deja din alte surse de catre zombifilii inveteratzi
- recomandare: amatorilor de proza scurta cu talc din sferele fantasy, horror si SF; amatorilor de mainstream curiosi

* la adresa asta gasitzi o recenzie cu linkuri spre povestirile postate mocca pe net, unele ca text, altele recitate (audio)

Monday, April 20, 2009

Fratzii Petreushi

























Amor Y Cohetes

de Fratii Hernandez

Ca sa recapitulez, Love and Rockets a fost o serie BD indie cu succes nebun si foarte influenta in anii 80, creata de cei 5 fratzi mexicano-americani pe nume Hernandez, din care 2 sunt autorii propriu-zisi, 2 au pus banii pentru xerox si unul a cochetat cu ideea pana i s-a parut o prostie. Din fericire asta de la urma a pierdut pariul, caci Love and Rockets avea sa devina cea mai longeviva serie BD indie, mai exact dureaza chiar si in zilele noastre, desi a cunoscut cateva suspendari in anii 90 cand s-au certat fratzii intre ei.

Retzeta succesului s-a bazat pe multiple ingrediente, cele pe care le-am identificat eu fiind:
  • elementele de realism magic si fantasy rural inspirate de Garcia Marquez (la data respectiva considerat semizeu in mediile latino din SUA);
  • comentariul social la adresa mediului politic si a diversitatii rasiale/culturale/sexuale din California anilor 80 (si imediat dupa 90), ceva in genul filmului Crash plus detalii legate de scena punk si goth din partzile alea care seamana socant de mult cu dilemele pe care le discuta rockerii romani in zilele noastre;
  • priceperea autorilor in ale desenatului, in special cand e vorba de desenat gagici si forme feminine, ceea ce a devenit amprenta artistica a fratilor Hernandez;
  • referintzele si influentele asumate de la scena indie a anilor 70, in special cele venite de la francezi (revista Heavy Metal si Moebius) si de la sociopatzii Robert Crumb sau Harvey Pekar.
Si mai reamintesc ca seria a fost republicata recent in doua volume imense hardcover contzinand cele doua fire narative principale:
  • Palomar, creatia lui Gilbert Hernandez, de care am discutat aici, care a propulsat unul din cele mai puternice personaje din literatura americana, Luba
  • si Locas, creatia lui Jaime Hernandez, despre adolescentzii punk din California.
Ei bine, pe langa astea doua opere obligatorii de citit, seria Love and Rockets a mai contzinut si o serie de fillere, in special pe la inceput (82-85) pana cand autorii si-au facut mana si au inceput sa se focalizeze pe cele doua foiletoane pomenite. Fillerele sunt colectionate in volumul Amor y Cohetes si se adreseaza completistilor colectionari, motiv pentru care l-am cumparat fara prea mare tragere de inima.

Din fericire, am avut o serie de satisfactzii, cea mai mare fiind faptul ca povestile de aici ofera o fatzeta alternativa si surprinzatoare asupra celor doi autori pe care ajunsesem sa-i identific inertzial cu cele doua foiletoane. Cam cum e cu sarmanul James Cameron care e blestemat sa fie mereu asociat cu Titanic de o imensa populatzie care nici nu isi inchipuie ca tot de pe mana lui au iesit Aliens sau Terminator. Ori sarmanu Spielberg de care facea lumea misto cand a anuntzat ca se apuca de Schindler's List, iar acu cand l-am intrebat pe un conferentziar evreu (care tinea o prelegere despre filmul lui Spielberg) daca i-a placut Falci, a crezut ca fac misto.

Amor y Cohetes e una din surprizele astea, continand in cea mai mare parte povesti SF postmoderne scrise dupa chipul si asemanarea celor din revista lui Moebius, Heavy Metal (pe care doar intamplator l-am citit in aceeasi perioada incat sa-mi pice fisa). Unele din povestioare sunt prostii incoerente, in special cele scrise de Mario Hernandez (a treia roata la bicicleta), fratele care avea sa se si lase pagubash prin 85. Altele sunt stupide, in special cele aparute in primele numere Love and Rockets, cu gagici tzatzoase (care aveau sa devina modelul pentru eroina Luba) luptandu-se cu extraterestri. Dar sunt si cateva povesti foarte destepte si bine facute:
  • miniserialul despre Errata Stigmata, o gagica gotheritza care s-a nascut cu stigmatele lui Jesus si are tot felul de neplaceri pe chestia asta, cum ar fi faptul ca un tanar se da la ea cu interesul ascuns de a folosi drept material pentru lucrarea lui de diploma la teologie; ori flashbackurile legate de copilarie, in care Stigmata isi aminteste de matusha-sa care o obliga sa se uite la ea cand facea sex ca sa vada cum incepe viatza, apoi o ducea la inmormantari ca sa vada cum se termina;
  • biografia BD a Fridei Kahlo (eroina natzionala a Mexicului si semizeu in cultura in care au crescut fratzii Hernandez), povestita in imagini create prin deformarea si caricaturizarea unor tablouri ale Fridei;
  • miniserialul Rocky and her Robot, un basm naiv incarcat de semnificatzii misto, despre o adolescenta bunoaca care tot incearca sa fuga de-acasa ca o streseaza tatal posesiv si pana la urma reuseste, printr-o gaura neagra din gradina, prin care ajunge pe alta planeta, unde i se face dor de taica-su posesiv si se deprima la ideea ca n-o sa mai cunoasca pe nimeni in viatza asta caruia sa-i pese atata de ea;
  • cateva povesti moody ultrascurte (1 pagina) in stilul lui Adrian Tomine, despre cate un om care sta si cugeta la o problema;
  • A True Story, o poveste care seama cu recentul film The Wrestler, doar ca e din perspectiva unui fan care ajunge sa-l cunoasca personal wrestlerul favorit din copilarie (pe nume de scena Adrian Adonis), un kknar gras si infect.
  • povestea SF-postmoderna Hernandez Satyricon care la inceput m-a enervat prin incoerentza, apoi m-a distrat prin umor si referintzele Hitchhiker's Guide; e cu personajele din Locas, care se plimba pe o planeta cu extraterestrii dubiosi.
Cred ca se poate concluziona de aici ca toate personajele principale ale fratzilor Hernandez sunt gagici, ceea ce defineste o identitate stilistica fundamentala a fratzilor, accentuata de talentul deosebit in a desena forme si fetze feminine (diverse), atat realiste cat si caricatural-exagerate in mod foarte expresiv si simpatic.

-plusuri: ofera cateva surprize fanilor Hernandez; diversitatea povestilor
-minusuri:
contzine cateva lucrari brute si chiar idioate care ni-i infatziseaza pe fratzii Hernandez la inceput de drum

-recomandare: strict fanilor Palomar/Locas care vor sa capete o perspectiva noua (si completa) asupra operei fratzilor Hernandez

Wednesday, April 15, 2009

Interracial stuff

























The Big Blow
de Joe Lansdale

Pedigree:
- Premiul Bram Stoker (pt. nuvela)


Recent McCain, fostul competitor al lui Obama, a propus o rezolutzie de pardonare a lui Jack Johnson, acuzat acu 100 de ani de incalcare a legii Mann Act, care interzicea sexul interracial, intre femei albe si masculi negri (ma asteptam totusi ca Obama sa propuna rezolutzia). Johnson e unul din primele simboluri americane istorice ale luptei impotriva discriminarii rasiale, fiind primul campion de box de culoare din SUA. Joe Lansdale, concetatzean al lui Johnson si fan al sporturilor bazate pe cafteala, ii dedica eroului aceasta bijuterie de roman biografic romantzat.

The Big Blow
e una din lucrarile mainstream, de-a dreptul roman istoric, ale texanului Joe Lansdale. Asta e al n-spelea post despre Lansdale pe acest blog, asa ca nu il mai prezint inca o data pe autor, ci las niste linkuri la cronici despre Savage Season si Mucho Mojo (primele 2 volume ale seriei mystery Hap and Leonard), High Cotton si Shadows, Kith and Kin (cele mai cool colectii de proza scurta ale autorului), God of the Razor/Nightrunners (romanul nasty-horror care l-a pus pe harta pe autor), Jonah Hex (banda desenata western) si o scurta trecere in revista a operei sale.

La origini, Big Blow e o nuvela premiata cu Bram Stoker pe care autorul a labartzat-o pana a ajuns la 150 de pagini cu fonturi mari, scuza pentru Subterranean Press de a o republica pe post de roman intr-un volum subtzirel si foarte scump (traficat la 100 de dolari pe amazon, cu noroc pe la 40 in alte surse). Eu l-am primit cadou de Craciun de la Lansdale.

Daca pana aici am lasat impresia ca Lansdale e autor de romane politziste sau horror, The Big Blow schimba semnificativ macazul, incadrandu-se lejer la poveste istorica. Cele doua chestii istorice (si documentate) din poveste sunt:
  • uraganul care a sters de pe fatza Pamantului orasul Galveston in anul 1900,
  • si boxerul negru Jack Johnson, locatar si supravietzuitor al orasului pomenit, primul sportiv de culoare din SUA care au reusit sa isi faca un nume in contextul abuzurilor rasiale.
Cartea lui Lansdale romantzeaza usor niste evenimente reale din tineretzea lui Jack Johnson, care a fost remarcat de clubul sportiv din Galveston in timpul asa-numitelor Battle Royales, niste cafteli sangeroase intre negri, organizate ilegal, similare cu luptele intre caini din zilele noastre, la care se puneau pariuri pe tineri de culoare, inclusiv handicapatzi, care erau obligatzi sa se bata ca gladiatorii intr-un ring, uneori pana la moarte.

Jack Johnson s-a facut remarcat in timpul acestor cafteli si a fost provocat la un meci de campionul de box local, in ideea de a-l umili pe negru. Johnson insa a castigat spre indignarea autoritatzilor (si le-a aratat si putza spre deliciul publicului feminin), asa ca s-a incercat reducerea sa la tacere prin angajarea unuia din campionii natzionali, adus taman de la Chicago si platit sa-l bata pe negru intr-un meci oficial care avea sa dureze atatea runde cate erau necesare sa-l omoare. Necazu e ca taman in timpul meciului s-a pornit legendarul uragan care a omorat cateva mii de oameni si a luat pe sus ringul de box cu boxeri cu tot.

Povestea e scrisa intr-un mare stil literar, cu umor brutal, dialoguri superbe si detalii istorice si e considerata una din bijuteriile autorului. Varianta sa originala, ca nuvela de cateva zeci de pagini, se poate citi din volumul Mad Dog Summer and Other Stories, mai usor de gasit si mai ieftina decat romanul.

-plusuri: lucrare de mare finetze literara
-minusuri: nu-mi plac romanele istorice (in special alea despre cataclisme), dar asta e suficient de scurt incat sa nu ma deranjeze
-recomandare: lectura obligatorie, n-are nimic SF care sa sperie cititorul de mainstream

Friday, April 10, 2009

Barbatul si femeea
























Shortcomings

de Adrian Tomine

Sa ne lamurim de la inceput, cartea asta e lectura obligatorie, de predat la liceu si de dat teza din ea.

Cartea se inscrie in randul celor cateva care itzi explica clar de la un capat la altul cum e cu relatziile de cuplu, de unde vin si incotro se duc, avertizeaza, analizeaza, diagnosticheaza astfel incat nu gasesti nici o fisura in demonstratzie pe care sa o umpli cu observatzii de genul "da asta cum vine" sau "de ce crezi c-ar fi asa?" De fapt exista doar inca o carte care se apropie de chestia asta, si anume High Fidelity a lui Hornby, cu diferentza ca Shortcomings nu e funny, e rece si cinica. Teoretic ar mai fi si altele - Luni de fiere sau diverse abureli ale lui Henry Miller dar alea-s fantezii pentru frustratzi sexuali, cu doar vagi legaturi cu realitatea.

In schimb, Shortcomings is the real shit. Un tip si o tipa sunt impreuna de mai multa vreme si au ajuns in stadiu ala in care se calca pe bataturi din orice kkt, cum ar fi ca ea vrea la culcare si el vrea sa se uite la un DVD recent achizitzionat. Cand n-au motiv sa se calce pe bataturi, gagica provoaca scandaluri ad-hoc, cum ar fi ca de ce tipu se uita la filme porno cu femei albe (am uitat sa zic, eroii sunt asian-american, ca si Tomine care suspectez ca a folosit si ceva experientza personala aici). Tipu se enerveaza ca cum adica n-are voie sa se uite la filme porno cu ce vrea el, ca tocmai asta e definitzia fanteziei, ca daca stai pe o insula la plaja n-o sa visezi cu nisip, ci cu zapada. Tipa se enerveaza si ea, intrebandu-l cum s-ar simtzi el sa afle ca ei ii curg balele dupa negri, care se stie ca o au mare, nu mititik ca chinejii.

In fine, pana la urma gagica ia o bursa de 4 luni in alta parte si dusa e. Mai vorbesc ei la telefon, li se face dor dar fiecare cocheteaza in sinea lui cu ideea de libertate si aventura, dupa ce s-au tzinut catziva ani in lantz unul pe altul, ca doi caini sugrumandu-se reciproc la capetele aceluiasi lantz. Tipu are si o prietena lesbiana careia ii confeseaza trairile interne si frustrarea de a nu fi facut niciodata sex cu cineva din afara comunitatzii (asiatice). Pana la urma cunoaste o punkeritza boema care colectzioneaza fotografii cu pishu si e plina de fitze nonconformiste, iar iubita plecata cu bursa nu mai da nici un semn de viatza si treaba o ia pe o panta care ar trebui sa fie luare aminte pentru absolut orice cuplu de pe lumea asta, daca se poate sa fie folosita si drept material didactic la facultatea de psihologie.

Geniala poanta care reflecta una din obsesiile si frustrarile eroului:
What's the difference between an asian and a caucasian male? The Cauc.*

P.S. Pe Adrian Tomine l-am comparat cu Clowes si Hornby in cronica la Summer Blonde; imi retrag cuvintele, nu mai gasesc nimic funny la el; am mai povestit de el si in cronica la Sleepwalk. Cele doua volume contzineau povestiri scurte sau scurtissime adunate din paginile seriei Optic Nerve. Shortcomings e prima tentativa de graphic novel (100 de pagini) a lui Tomine.

- plusuri: analiza extrem de clinica si lucida, grafica expresiva
- minusuri: n-are
- recomandare: lectura obligatorie, no matter who you are

*
pronuntzat cock

Monday, April 06, 2009

Filmele vorbite pe la spate - martie 2009

























A fost pura coincidentza, dar luna asta am vazut numai filme cu femei haituite, batute sau schizofrenice. Cred ca a fost un front zodiacal nefast potentzat de ziua de 8 Martie.

Filme musai

Despre Watchmen am auzit ca e filmu ala cu un gagiu albastru care se plimba in putza goala pe Marte, in timp ce nevasta-sa, femeie pragmatica, umbla cu altul. Pana la urma filmul n-a dezamagit, a fost mai tare decat Dark Knight la toate capitolele, si foarte fidel benzii desenate, atat de fidel incat a pus la incercare rabdarea a vro 20 de pitzipoance care si-au tot tras iubitzii de maneca pana i-au scos din sala de cinema, ca saracele nu mai intzelegeau ce se intampla si putza aia albastra le cam crea disconfort. Asadar pana la urma Watchmen s-a dovedit o povara prea grea pentru cei care s-au plans ca filmul 300 n-a respectat adevarul istoric. Nici Watchmen nu-l prea respecta, sigur n-au avut americanii in razboiul din Vietnam oameni albastri care omorau vietnameji doar cu degetul aratator (nu mai vorbim de putza). Povestea e o istorie alternativa in care Nixon continua sa fie presedinte SUA in anii 80 si e la un pas de a da cu bomba atomica dupa victoria din Vietnam. In timpu asta, un grup de supereroi dezamagitzi de viatza se implica la randul lor in a opri Razboiul Rece si gasesc solutzii dilematice la problema, ce au de a face in principiu cu conditzia umana si raportul om-putere. Printre supereroii pomenitzi e unul numit The Comedian (un dobitoc care ia viatza e o gluma, jucat de tatal eroilor din serialul Supernatural), unul numit Rorschach (cautator neobosit al justitziei absolute, cu fatza acoperita de pete Rorschach ce ii reflecta starea de spirit) si Dr. Manhattan, tipu cu putza albastra de care pomeneam, care dupa ce a fost dotat cu puteri supranaturale si-a bagat putza in Zeitgeistul umanitatzii si s-a refugiat pe Marte, capatand o detashare dispretzuitoare fatza de rasa umana si problemele ei; ca sa nu mai pomenesc de nevasta-sa care il tot cicaleste ca nu mai e pasional ca altadata, ii da papucii si pe urma mai si are tupeul sa se roage de el sa salveze planeta de comunisti. Filmul e facut de Zack Snyder (300), despre care v-am zis ca e un mare om inca de cand a facut remake-ul la Dawn of the Dead. Filmu e un pic ajustat pentru a rezona cu World Trade Center dar nici asta cred ca n-a prea fost de ajutor unei categorii mari de public. S-ar putea sa fie filmul anului. Am si o cronica oficiala pe Nautilus.

Midnight Meat Train e un horror cinstit, ecranizare dupa Clive Barker si cu o regie excelenta (in special culoare si sunet) din partea japonezului Ryuhei Kitamura (recomand Versus si Azumi). Vinnie Jones, fotbalistul convertit la actorie de Guy Ritchie, joaca rolul unui macelar care merge noaptea cu metroul si da cu ciocanu in cap pasagerilor intarziatzi si le scoate ochii cu o lingura. Am avut si noi la Cluj unu de asta cand eram mai mic, i zicea Ciocanaru si s-a dovedit a fi CFRist. Parintzii nu ne lasau sa mergem noaptea la gara sa ne luam semintze, desi frica le era nejustificata, caci ciocanaru iubea copiii si omora doar gagici maritate care se culcasera cu el si vroiau sa-i dea papucii. El le omora cu ciocanu de verificat rotzile la tren, asta din film are unu mult mai misto cu care-i da lui Ted Raimi una de-i sar ochii din cap (vezi poza) . Filmu e ultrabrutal, cu efecte speciale excelente si bine tensionat, despre un fotograf care investigheaza cazul ciocanarului si ajunge sa afle niste chestii oribile despre cei care lucreaza la metrou si despre autoritatzile New Yorkului in general. Fuck authority, vorba punkerilor.

Eden Lake e un horror englezesc extrem de realist, la limita cu torture movie, care foloseste arhetipul/cliseul Texas Chainsaw Massacre pentru a discuta o problema sociala a Angliei - delicventza infantila/juvenila. De fapt si TCM tot cam asta face, doar ca americanii au probleme cu rednecksii (sau aveau, inainte sa aiba cu arabii), iar englezii au probleme cu copiii. Filmul e despre o haita de copii care se plimba toata ziua pe malul unui lac cu un casetofon pe umar si intr-o buna zi se hotarasc sa vandalizeze, haituiasca si tortureze un cuplu de turisti care venisera la plaja pe teritoriul lor de joaca. Filmul e sinistru si brutal dar in limite realiste, desi la un moment dat are si niste scene suprarealiste cu copiii alergand cu lanterne prin padure si fugarind o gagica plina de rahat si sange. Filmul nu prea ofera surprize sau abateri de la retzeta TCM, dar e misto facut, e british iar actorii copii sunt atat de oribili (in sensul bun) si plini de ura incat itzi cam sta in gat.

Filme contra plictiselii

While she was out parca ar fi fost remake la filmu de mai sus. Exact aceeasi chestie: o gagica fugarita prin padure de niste cocalari adolescentzi cu lanterne. Partea buna e ca de data asta gagica e Kim Basinger, iar filmul e produs de Guillermo del Torro, care s-a gandit sa dea din avutul lui si altor tineri regizori mexicani care incearca sa scoata capul din underground. Banuiesc ca banii lui Del Toro s-au dus pe salariul lui Basinger, ca restul filmului arata destul de eftin. Ca sa n-o lungesc prea mult, Basinger se duce la mall in noaptea de Craciun sa ia niste bomboane la copii. Cand se baga in parcare vede o mashina parcata ca a lui exty cand vine la mine si ii baga in stergatoare un biletzel pe care scrie "Magarule". Problema e ca masina apartzinea la 5 cocalari infectzi care tabarasc pe Basinger si vor sa o violeze, dar ea reuseste sa fuga cu masina si sa se tamponeze intr-o padure, iar cocalarii sunt pe urmele ei. Iese ea din masina si fuge in padure, dar are inspiratzia de a lua cu ea trusa cu scule a masinii. Restu filmului e leit Incident on and off a mountain road (povestea lui Lansdale ecranizata in primul episod Masters of Horror). Adica Basinger nenoroceste pe cei 5 cocalari unu cate unu, de parca e Arnold in Predator. Si nu oricum, la unu dintre ei ii baga cricu de la masina in nas daca va putetz inchipui. Daca nu vedeam Eden Lake inainte probabil imi placea mai mult, dar asa a parut destul de by-the-book, cu actori secundari cam naspa si cu valori de productzie cam sarantoace.

Strangers
. Aici, femeia batuta si torturata e Liv Tyler, care s-a cam dat la fund dupa Lord of the Rings. Filmul e aproape identic cu Funny Games a lui Haneke, minus partea de parodie, plus niste suspans vero si o regie inspirata. Seamana mult si cu Assault on precinct 13 a lui Carpenter si cu Vacancy a lui Nimrod Antal. Deci un cuplu de tineri vin acasa de la o nunta si aud ciocanituri pe la ushi si vad afara pe geam 2 gagici cu masti din alea de shoareci psihopatzi cum are sora lu exty. Tot filmu e o tortura infernala in care cei doi sunt chinuitzi psihic pana la zori, batutzi si schingiuitzi de strainii fara chip care raman tot fara chip pana la sfarsitu filmului, spre deosebire de cei din filmu lu Hanneke care tzineau cursuri de filozofie ostaticilor toata ziua buna ziua.

Alphabet Killer e cel mai recent film al tinerei sperantze horror pe nume Rob Schmidt. Dumisale a sarit in atentzia poporului cu foarte competentul Wrong Turn, un Texas Chainsaw cu peisaje superbe si o gagica misto cu oribilul nume Eliza Dushku care ulterior a devenit vedeta prin seriale ca Buffy si Dollhouse. Rob Schmidt a primit si el ceva atentzie, fiind invitat in serialul Masters of Horror, care rezerva un episod pe sezon pentru un debutant a reusit sa se faca auzit. Am fost un pic surescitat de Alphabet Killer, nu doar pt ca asteptam noul film al lui Schmidt, dar si pt ca am vazut ca protagonista e din nou madame Dushku, ba mai mult, umbla vorba ca e primul film in care are o scena topless. Din pacate filmu m-a cam dezumflat inca de la primul cadru pe care scria "bazat pe fapte adevarate". Daca vreau fapte adevarate ma uit la stiri. Eu vreau filme si fantezii cinematice. Prima jumatate a filmului e destul de naspa, cu Dushku jucand o politzista bunoaca care investigheaza o crima pedofila, si uneori vede fantome de copii mortzi. Sa ne intzelegem, mi s-a aplecat de fantome, fie ele iesite din telefon, casete video, WC-uri sau ce mai vretzi. Nici nu se compara cu zombie, toate filmele cu fantome au efecte speciale de kkt facute in Powerpoint din flashuri si sunete, nici un dram de imaginatzie. Alta problema e ca pedofilu asta are un algoritm, culege doar fetitze ale caror nume, prenume si domiciliu incep cu aceeasi litera. Pana aici ede kkt, dar filmu se salveaza pe la jumatate cand aflam ca Dushku nici nu vede fantome si nici nu are dreptate cu faza cu literele, ci e pur si simplu schizofrenica ca Russel Crowe si i se pare ca e inconjurata mereu de puzzleuri, chiar si cand nu e cazu, dupa cum e cazul de fatza cu seria de crime. Asa ca e trimisa la tratament si iubitu ii da papucii si ea ramane vai de capu ei, dar se incapatzaneaza sa cerceteze crimele cu toate ca face niste cearcane oribile, desi mare branza nu rezolva, caci pana la urma cred ca tot dusa cu pluta era si totu e in inchipuirea ei. Problema e ca nu-mi dau seama care din film sunt faptele adevarate pe bune: crimele si criminalu sau faptu ca politzista era zuzu la cap. Filmu are potentzial pornind de la aceasta ambiguitate, dar din pacate Dushku e prea dragutzica incat sa poata juca in mod realist o femee dusa cu pluta pe apa sambetei iar tragismul crimelor e estompat de istericalele actritzei.