Evil Dead - the Musical

Now it's time to die, you old hag...You found me, beautiful one....Honey, you got real ugly

I'm not a killer,

I'm an S-Mart .....employeeeeeeeeeeeeee

And to kill a coworker

Is against .....company policyyyyyyyyyyy

But you tried to kill me.... and now we must say good BYEEEEEEEEE

I'm sorry Lindaaaa but NOOOOOOOOOOOOW.... you must DIEEEEEEEEEEEEEE

DIE, DIE...Oh, DIE, Oh, DIE (Chainsaw buzzing)

Ayreon e nimic. King Diamond is a pussy. Shit man, daca vad spectacolu asta pot muri impacat. Deocamdata ma multumesc cu soundtrackul care e de fapt un fel de teatru radiofonic cu mai multa muzica. O veritabila rock opera cu elemente de vodevil, gospel si influentze King Diamond, undeva intre Ayreon si The Rocky Horror Show cu o muzica fantastica si versuri bulversante.

Asculta aici una din piesele de rezistentza, All the men in my life are getting killed by candarian demons. Un sample video aici, din piesa What the fuck was that, genial titlu. Look who's evil now e un veritabil headbanger, Do the Necronomicon e cu coruri gotice superbe, insa balada demonului dispensabil e complet sfashietoare. Incredibil ce-a facut artishtii astia.

Now we'll take that chainsaw and we'll shove it up your Ash!

GROOVY!!!!!

TIFF Highlights

Al doilea set de filme de la TIFF care mi-au placut:

13 Tzameti

Un film gruzin al fratzilor Babluani vorbit in franceza, alb negru si cu o muzica foarte sinistra. O poveste simplista spusa bine, un exercitziu de suspans reusit despre un practicant naiv de ruleta ruseasca. Dubios, fratzii Babluani s-au apucat deja de un remake pt americani, la nici 2 ani de la lansarea originalului.

Intacto

Asta e varianta color a lui 13 Tzameti, facut de spaniolul Juan Carlos Fresnadillo (care acu lucreaza la filmu cu zombie 28 Weeks Later). Fitzi pe faza ca filmu arata superb si e cu Max Von Sydow, un evreu infect care a fost lovit de blestemul norocului si dupa ce a scapat de Holocaust s-a apucat sa faca bani prin cazinouri, apoi sa joace pe bani grei jocu ala din Deer Hunter, cu ruleta ruseasca. Problema e ca nu poate da mana cu nimeni, caci norocu se duce prin palma, dupa cum avem si in romaneste expresia "hai sa dam noroc". Ei, si mai e un tanar care dupa ce a supravietzuit unui accident de avion a devenit pasionat de alergatu cu ochii inchisi pe autostrada, cand e traficu mai trafic, ocazie cu care e recrutat de nise francmasoni care organizeaza pariuri pe oameni norocoshi. Mi-a placut mai mult decat Tzameti din ratziuni tehnice, desi nu e la fel de sinistru.

A hole in my heart

In mod normal Moodyson ma scoate din sarite, mai ales de cand a inceput sa traga filme prin Cluj, dar filmu asta mi-a atins o latura sensibila in primul rand datorita felului in care foloseste muzica. Povestea nu e mare lucru: un rocker cu o mână uscata si o colectzie de râme (one day they will become butterflies) traieste cu taica-su, regizor de filme porno, fost rocker la randul lui. Alaturi de danshii mai trec pe acolo si cei 2 actori porno exploatatzi pana la epuizare de directivele regizorului care-si foloseste propriul apartament ca platou de filmare. Many guys loved me in my pussy, others loved me in my ass, but noone loved me in between, where my soul is. Probabil pare o scarboshenie, ceea ce si e, dar e un mic balet teatral pe muzica faina si cu replici misto. Pe imdb scrie ca rolurile actorilor porno au fost oferite initzial Christinei Aguillera si lui Sylvester Stallone.

Calvaire (The Ordeal)

Regizoru astuia se felicita cand a vazut lumea cum iesea din sala. Apoi a bajbait ceva prin interviuri despre cum s-a inspirat el din Misery si Texas Chainsaw Massacre. La primul contact am fost reticent, auzisem doar ca filmu e frantzuzesc si ca contzine zoofilie, crucificare si alte elemente controversate postmoderniste cu care organizatorii TIFF prefera sa isi faca reclama. Ei bine, n-a fost asa. Filmul e belgian si e un thriller simpatic cu un cantaretz care seamana cu Gabriel Dorobantzu, care canta shlagare pt vaduve si divortzate. Omu se rataceste intr-o padure si se cazeaza la un han pustiu unde un hangiu psihopat il confunda cu nevasta-sa fugita de-acasa. Hangiul il bate, il imbraca in rochie, il obliga sa cante, il crucifica iar sarmanu Gabriel Dorobantzu alearga prin padure pe o ceatza superba cu o gashca de inbred rednecks si un porc oribil pe urmele lui. Filmul arata bine si are cateva scene de mare efect, nu doar frantzuzisme nonconformiste.

A Hitchhiker's Guide to the Galaxy

Normal ca filmul asta e din capul locului o victima a decretului Cartea e mai tare decat filmul. Partea urata e ca decretul se aplica doar acolo unde lumea e constienta ca exista o carte in spatele filmului. Unde nu, vezi recentele Children of Men, The Prestige sau Eragon, se lasa cu cele mai haioase consideratzii privind rostul personajelor si calitatea deznodamantului. In plus, filmul de fatza ecranizeaza doar primul volum al trilogiei in 5 volume a lui Douglas Adams. Are efecte speciale hazlii, un Sam Rockwell bine dispus, un John Malkovich extraterestru si o doza sanatoasa de umor pentru persoanele mai constipate, asa.

Mutant Aliens

Unul din desenele animate reusite ale lui Plympton, cu un cosmonaut abandonat de NASA pe o planeta de nasuri si ochi. Cum avea el nasu mare ajunge sa fie zeificat de tribul nasurilor si se insoara cu nasul cel mai mare cu care face sex in ambele nari si naste o multzime de nasucuri mici. Apoi isi conduce poporul in razboiul impotriva ochilor si se intoarce pe pamant sa se razbune pe americani si pe NASA.

The Isle (Seom)

Filmul cu care l-am descoperit pe Kim Ki-duk, regizor coreean specializat in sado-masochism si umilirea femeilor. Sa nu ma intzelegetzi gresit, imi place partea estetica a domnului Kiduk, are filme lente ca si cum Tarkowsky ar fi lucrat pentru Hustler si Fangoria in acelasi timp. In filmu de fatza e o vorba de o prostituata care traieste intr-o rezervatzie de pescari care fac mereu caca in apa si isi alunga peshtii unii altora. Si gagica noastra inoata prin apa in care astia fac caca si uneori presteaza servicii sexuale sau sado-maso. Ea se indragosteste la nebunie de un pescar deprimat caruia ii place sa inghita carlige si sa se arunce in apa ca sa fie pescuit de gagica. Gagica capata si ea aceasta pasiune si isi baga carligele in vagin apoi sare in apa sa fie pescuita de baiat. Poetry in motion. Orishicum, filmul arata bine, are stil.

Reconstruction

Una bucata de film danez cu imagine nisipoasa si culori intunecoase pe albastru, foarte frumos estetic si cu un ritm perfect. Un gagiu are o gagica simpatica dar gandul ii sta la o bunoaca blonda plina de bani. Mare truc simbolistic, ambele gagici sunt jucate chiar de aceeasi actritza, difera penajul, freza si postura. Deci baiatu nostru se incurca cu bogatasha care e si ea maritata si dupa ce il macina regretu si se intoarce acasa la iubita cu coditze se pomeneste intr-un film de David Lynch in care nu-si mai gaseste casa, pretinii nu-l recunosc si gagica lui ciuciu, nu e nicaierea. Asa ca omu se intoarce la bogatasha si asta vrea sa-i dea papucii ca a prins-o barbatu si uite asa se macina baiatu asta printre fumuri de tzigare si muzica mishto si nu stie incotro sa o apuce caci i s-au distrus toate macaralele care il tzineau in picioare ca persoana. Mai rar un film de dragoste frumos si bun deopotriva.

Happy, Happy, Joy, Joy
Ren and Stimpy

On a surface level, they were funny, subversive cartoons with an offbeat retro look, but a deeper examination revealed them to be an encapsulation of some of our darkest fears, ones in which the soul and body are powerless against a world out of balance. (Animation World Magazine)

Astea-s niste desene animate odioase care m-au incantat cand le-am vazut prima data, acu vreo 10 ani, pe Prima TV, preluate dupa Nickelodeon care l-au dat afara pe creatorul seriei dupa scandalurile provocate de instigarea la violentza, fumat si flatulentza adresata copiilor. Am umblat 10 ani sa fac rost de serie si iata, acum ca tzin the Holy Grail in mana, varianta Uncut, Uncensored, sentimentele imi sunt amestecate. Caci, vorba poetului, questul e cel care conteaza, nu rezultatul.

Caci rezultatul nu se ridica la standardele memoriei mele, acum ca am trecut prin Samurai Jack, Futurama si South Park nu mai sunt acelasi om cu acelasi gusturi cand vine vorba de desene animate odioase cu umor deplasat. Dar, besigur, Ren and Stimpy au fost inaintea tuturor. Apreciez inca ororile fiziologice pe care Ren si Stimpy si le provoaca reciproc insa nu aprob calea pe care seria a luat-o odata cu ultimile serii in care se dovedeste ca cei 2 sunt gay si in care predomina fart jokes si grosolanii sexuale. Imi placuse cand ii scotea lu Stimpy maselele sau ii smulgea limba, rezona cu fobia mea fatza de dentisti. Imi placuse cand plecau pe alte planete si sufereau mutatzii grotesti, ca era SF. Imi placea exsanguinarea si alte insulte la adresa mortalitatzii spectatorilor. Imi placeau Mr.Horse si Muddy Mudskipper. Nu imi mai place ideea ca cei doi eroi sa doarma in rectul unui cershetor si sa faca menage-a-trois cu alte personaje de desene animate. Sa nu ma-ntzelegetzi gresit, n-am nimic cu filmele porno atunci cand sunt implicate femei frumoase, dar desenele animate cu contzinut sexual gratuit ma inhiba, chiar si in South Park. Si acolo mai e pretext de ironie cat de cat, ori la Ren and Stimpy ma duce mai degraba cu gandul la pedofilie si kiddie porn.

Oricum, e un serial de animatzie avangardist, aparut cu mult inaintea vremurilor sale. Deci daca vretzi Ren and Stimpy, mare grija, you walk a thin line. Recomand sezoanele 1-3.

Top 5 femei, albume si filme

High Fidelity

de Nick Hornby

Textul de pe coperta nu exagereaza cu nimic: i know people just like that. Vi s-a intamplat vrodata sa agatzatzi gagici oferindu-le un CD cu piese atent selectzionate ori cu un film clar tzintit, ori cu un top de preferinte bagate pe gat? Probabil mai degraba prima, caci ultima varianta e forma degenerata a primeia, intalnita la obsesiv-compulsivi care au colectionat prea multe obiecte, si de la o vreme au inceput sa colectioneze amintiri si, de ce nu, oameni. Vi s-a intamplat sa obligatzi gagica sa citeasca carti si sa asculte albume care nu-i plac si sa o descurajati sa asculte Beatles sau Vama Veche si o sa facetzi sa se simta de kkt de cate ori aduce vorba de numele alea? Vi s-a intamplat sa va testatzi gagica daca stie ultimele 5 albume ale unei trupe subobscure ori daca recunoaste piesele din top 10-ul personal? Vi s-a intamplat sa vi se skimbe top 10 albume preferate in functie de momentul zilei si de persoana pe care incercatzi sa o impresionatzi? Vi s-a intamplat sa-l bagatzi pe Hesse in topul cartzilor preferate fara sa-l fi citit? Ori sa va vindetzi in disperare fragila imagine construita din liste de nume trantite ici-colo, intrerupand conversatzii atunci cand avetzi impresia ca se vorbeste prea putzin de trupa sau de filmul preferat? Vi s-a intamplat sa folositzi obsesiv cuvintele "comercial","american" si "hollywoodian"? Vi s-a intamplat sa va surprinda gagica in timp ce inregistratzi un CD cu selectzii pt o alta gagica? Ei bine, in cartea asta ultrabritish gasitzi solutziile la problemele care va framanta si va transforma in persoane insuportabile care scrijelesc liste de albume si nume de formatzii pe mesele de lemn din baruri. La urma sigur o sa va tragetzi un blog si lumea o sa para brusc mai frumoasa.

Ori daca va e lene de carte, incercati ecranizarea Divix cu John Cusack, Tim Robbins si Jack Black, cu acelasi titlu si aceeasi poveste dar mutata in SUA. E despre viatza a 3 vanzatori dintr-un magazin de "muzica necomerciala" pe care ii macina aceleasi probleme ca pe voi, aceleasi divortzuri si impacari cu gagicile si cu propriile persoane. Filmul, nominalizat la Oscar acu ceva ani, e facut de Stephen Frears, care a impuscat si nominalizarea recenta pt The Queen. Si daca mai tineti minte a facut si Mary Reilly. Un mare englezoi si un mare meseriash.

Exista si o versiune de Polirom a cartzii, n-am verificat-o dar ce am citit mi s-a parut la fel de intraductibil ca si Pratchett. Plin de englezisme, limbaj suburban si jargon muzical. Pe Hornby il stitzi si din cartea About a Boy, ecranizata intr-un film la fel de simpatic cu Hugh Grant (nominalizat acu vro 5 ani la Oscar pt scenariu), iar microbistii l-au citit probabil cu Febra stadioanelor. Are un stil simplu si extrem de hazliu, cam 250 de pagini care o sa va tavaleasca de ras sau de plans, daca pricepetzi despre ce e vorba probabil amandoua.

What do you sing? We're a bit experimental but we like to stretch our pop sensibilities...

P.S. fun stuff: eternul adolescent John Cusack joaca rolul aceluiasi personaj atat la 18 ani cat si la 35.

Muzica vorbita pe la spate

Cronice

Saptamana ce fu a aparut si cronica mea la barul Umbra de Noapte din Cluj, in stimabilul saptamanal Dilema Veche. Poate fi citita si de ici. In rest, pe muzicisifaze cronici retro la cateva albume dragi mie: curajosul Moonspell-Butterfly effect, nostalgicul Cranberries-No need to argue, antologicul Blind Guardian- Imaginations from the other side si delirantele Type O Negative - Bloody Kisses / October Rust.

DVDuri
0.Unul din cele mai tari DVD-uri care s-au facut e al domnului Nick Cave din turneul Abbatoir Blues, care contzine si cele mai geniale clipuri ale maestrului, adica Bring it On cu o ploaie de funduri si sani de negrese si scandalosul clipude un sfert de ora Baby im on fire. Si, besigur, fantasticul clip ecologic cu iepurashi si pasarele Breathless. Grosul sunt 2 concerte cu tot harnashamentul, cor gospel, 2 toboshari, sa te scapi pe tine nu alta ce se vede acolo.
1.Daca tot m-a apucat nostalgia Cranberries am zis sa ma uit la DVD-ul Beneath the Skin (la Paris) cu o gramada de piese bune, o gagica beton si un public cata frunza si iarba cantand piesa Zombie de m-am kkt pe mine. Ce vremuri.
2.Apoi am finalizat perioada de nostalgii Ray Bradbury cu simpaticul DVD al trupei de SF-isti pletoshi Royal Hunt, fara spectacol excentric dar cu o gramada din piesele lor stralucite si cu vocea unica a lui John West care aud cu trixtetze ca s-a si carat din trupa.
3.Savage Circus sunt o clona Blind Guardian care cu dezinvoltura s-au grabit sa traga un DVD la dracu in praznic in Atlanta, cine pana mea asculta asa ceva acolo? Un concert modest al unei trupe incepatoare la nivel de show dar cu un sunet destul de competent.
4.De partea proasta am incercat sa ma uit la DVDul Rage cu concertul de la Petersburg dar am inceput sa ma simt prost de la o vreme: o scena enorma cu 3 oameni la zeci de metri unu de altul, Smolski facand ture de teren cu chitara, teutonul Peavey convertit la burta de bere si alura de Notorious BIG in tricou de baschet si, partea cea mai nasoala, un sunet spart fara post-procesari face concertul sa sune cam ca preluarile TVR de pe la festivaluri. O varza de DVD de la una din putzinele trupe de heavy metal nemtzesc ale caror albume nu le-am maritat inca pe la rockerii din satul natal.

Concerte

1. Cel mai important lucru e ca vine Tool la Sziget. Nu vreau sa agit lumea ca ma tem ca o sa se calce in picioare ca la Radiohead anu trecut. Pe locul 2, tre sa vad Kaizers Orchestra, Killing Joke, Nine Inch Nails, Nitzer Ebb, Satoshi Tomiie.
2.Cine are bani si vreme peste o saptamana Austria gazduieste un genial festival al Dunarii organizat de David Tibet (Current 93) cu o gramada de trupe din subordinea casei lui de discuri si vedete underground ca Om, Sunn O)), Nurse without Wound. Ce orar de kko am la scoala. Oricum, de notat pt la anu.
3.Dupa serbarea Bestivala din iulie cu Marilyn Manson si Alice Cooper, concertul anului in Romania va fi tzinut de victimele Cernobalului, world-punkerii de la Gogol Bordello. Pt cine nu intelege ce vorbesc sa se uite la pozele si cronica pe care le-am tras-o la Szigetu de anu trecut. Incredibil concert, incredibila atmosfera, nu pupa tzara noastra asa ceva prea des.
4.Nu sunt de lepadat nici tolkienitzii de la Blind Guardian, prin mai, desi aici am intzeles ca trupa nu prea reuseste sa reproduca trucurile sonore folosite pe albume. Mai e o luna naspa pt job, dar ma stradui sa ajung.

5.Si-apoi, evidament, urmeaza gradina zoologica a Europei, festivalul din tzarcul cu rockeri de la Sibiu, unde s-au mai bagat pe lista si capul de afish Within Temptation, trupa pe val (plus Tarot, trupa irelevanta). Ideea e partzial proasta. S-a verificat anul trecut ca rockerii nu rezista la peste 7 ore de concerte in acelasi tzarc fara sa se-mbete si sa se culce pe asfalt, cu pretextul ca HIM scuipa prea mult pe scena. Anul asta victimele vor fi Within Temptation si Gathering, restul trupelor acoperind in mare cam aceeasi gama de public.
4.Oricum, la tavaleala asta de concerte incep sa apara si semnele selectziei naturale asa ca ma indoiesc serios ca va mai ramane suficient entuziasm pt revenirea lui Lake of Tears in Romania in septembrie, in deschidere la grashii de la Rage. Concerte de grohaieli ca Behemoth, Vital Remains, Lord Belial, Sear Bliss vor avea in schimb public fidel si garantat de 100 de persoane.
5.In categoria concerte de bodega, Evergey mai incearca o data sa vina in luna minciunilor (creca maine), iar Rotting Christ, trupa de death ortodox naturalizata in Romania a umblat cu ouale vopsite de Pasti in cadrul unui turneu Carpato-Danubiano-Pontic, inclusiv cu oprire in gara mica Cluj. In plus Suffocation va plusa acolo unde Cannibal Corpse au pus caciulitza pe â, vezi excelenta cronica a lui Gorgar, acilea.
6.Exista si un zvon, mai infiorator decat demisia lui Basescu, ca cineva, oare cine ar putea, o sa-i aduca si pe dobitocles de la Hammerfall alaturii de imberbii Sonata Arctica (aia care cantau despre chilotzii lui Talulah). Un motiv suficient sa emigram din tzara. tot in aceasta categorie se agita un rocker cu nume de voievod, Voda, care agita spiritele si agentzii trupelor cu fel de fel de promisiuni, milogeala si marketing agresiv. Ultima varianta promisa, e Sepultura cu Morgana Lefay si Septic Flesh.

Tits and Chainsaw
Friday the 13th 4-6
Final Chapter, A New Beginning, Jason Lives

Partile 4,5,6 din Friday 13 aduc cate ceva in plus: in primul rand eroul pozitiv, pe nume Tommy. Adica cineva de care sa-tzi pese, care se chinuie, care pune suflet. Asta daca nu ar fi jucat de un actor imbecil care se mai si schimba de la un film la altul si imbatraneste 10 ani la un interval de 1 an. In partea The Final Chapter, Tommy e copil mic si il omoara pe Jason la finele unui film care difera de restul prin doua aspecte: 1.e cel mai violent film al seriei. 2.are cea mai mare frecventza de tit-flashuri si nuditate. Similitudinea cu Halloween continua pana la copierea unor scene si obiecte de recuzita. La finele filmului avem prima garantzie ca Jason a crapat si prima intentzie de a pune capat seriei.

Dar partea 5 nu degeaba se numeste A New Beginning, desi nici macar nu e cu Jason, ci cu un criminal in serie care foloseste masca lu Jason ca sa-si ascunda identitatea. How smart. Tommy revine ca adolescent autist iesit de la casa de nebuni dupa ce copilaria i-a fost distrusa de filmul anterior. Paradoxal, desi personajul a imbatranit cu vro 10 ani, replicile filmului indica ca a trecut abia 1 an de la actiunea din filmul anterior. Undeva nu s-au intzeles scenaristii. Filmul bate in continuare campii dar are twistul notabil de a fi al doilea din serie care n-are treaba cu Jason. Inovatia esentziala a filmului este o bataie cu drujba, echivalentul sabiilor Jedi in domeniul horror.

Jason Lives e o exceptie notabila de la regula, fiind primul film al seriei care arata si se comporta ca un film. Unul de mana a doua, cu actori de mana a treia, dar e vorba in sfarsit de un film in sensul adevarat al cuvantului, cu montaj, efecte speciale si scenariu. E si primul film al seriei care da semne de self-awareness si simtz al umorului. Din pacate producatorii nu au continuat pe aceasta linie si au revenit ulterior la varza consacrata. Asta face ca Jason Lives sa fie singurul film care merita vazut din perioada Paramount (partile 1-8, anii 80). Trecerea la New Line Cinema la inceputul anilor 90, a adus multe imbunatatiri si o abordare inovatoare, dar despre asta altadata.

Umorul din Jason Lives se strecoara incepand chiar de la genericul preluat din filmele James Bond, cu Jason plimbandu-se intr-o pupila si aruncand cu maceta spre spectator. Eroul creat de cele doua filme anterioare, Tommy, se duce sa verifice daca Jason e mort cu adevarat si il dezgroapa ca sa afle ca da, era mort, acoperit cu viermi si cu o tzeava prin burta. Asta e chiar mai nasol decat daca nu era mort, caci Jason e lovit de un fulger in tzeava din burta si in urma electrocutarii invie instantaneu si cu ocazia asta avem cel mai tare truc al seriei: Jason se transforma din serial killer in zombie si seria traverseaza brusc in domeniul supranaturalului. Restul filmului e o poveste cu gagici si cu Tommy al nostru persecutat de politzia care nu vrea sa creada ca Jason Lives. La final e o bataie misto, cu o gagica in rokie umeda care sta intr-o barca in flacari si ii leaga lu Jason o piatra de gat sa nu o mai traga de tzatze. Mult peste asteptari, dar cu o floare nu se face primavera iar cele 8 filme din perioada Paramoun raman cea mai de kkt serie cu distributzie mainstream.

Filmele vorbite pe la spate

-horror fel de fel-

Vremurile ne-au depashit complet pe noi, romanii. Pakistanul scoate primul film cu zombie: Zibahkhana

Pana atunci, Christos a inviat si o data cu el a isbucnit molima Grindhouse, punct de rascruce in istoria cinematografiei, triumful filmului adevarat asupra burgheziei artsy-fartsy, pulp fiction reinventat, the end of the world as you know it, aleluia. Shit man, am deja frisoane de expectativa si sevraj, presa de la screener release a zis ca e unique cinematic experience cu filmari incoerente si imagine zgariata mai a dracului decat la Lars von Trier, actori de mana a 3-a, efecte speciale si montaj geniale, Nicholas Cage in rolul lui Fu Manchu, Tarantino in rol de violator si cel mai tare din parcare: Kurt Russell, vedeta filmelor grindhouse din anii 80, echivalentul lui Soni Chiba din Kill Bill. Partea faina e ca, desi initial trebuia sa fie un cuplaj de doua mediu-metraje de 1 ora, pana la urma filmul iese la peste 3 ore, deci practic 2 filme normale, intercalate cu trailere fake la filme care nu exista. Tarantino zice ca daca publicul va huidui suficient in timpul trailerelor, va finantza regizarea acestor filme, dupa cum urmeaza: Rob Zombie se ocupa de filmul cu femeile-lup naziste, Edgar Wright (Shaun of the Dead) se ocupa de Don't Scream si Eli Roth (Hostel) se ocupa de Thanksiving, o parodie dupa Halloween. O sa-i vedem in Grindhouse pe Sayid din Lost, pe Savini (inventatorul machiajului zombie modern) si pe Rose McGowan (nevasta lui Marilyn Manson). In asteptarea filmului, Tarantino si Rodriguez au organizat un festival grindhouse pe banii lor, cu cele mai tari productzii italiene de mana a 7-a pour les connaisseurs, vorba lu Leo Sherban: sexploitation, over-the-top horror absolut independent si mai ales foarte retro.

Partea proasta e ca in unele tzari europene Grindhouse va fi distribuit ca doua filme diferite. Partea si mai proasta e ca in pregatirea alegerilor prezidentiale din SUA, revivalul genului horror la nivel mainstream/Hollywood face parte din agenda electorala a mai multor politicieni infectzi care au aratat deja cu degetul spre seriile Saw si Hostel pentru reinstaturarea unui sistem de rating aspru al filmelor violente. Atacurile au inceput deja la campania de promovare a filmului de tortura Captivity, in regia clasicului Roland Joffe (The Mission, Killing Fields). Iar Grindhouse a scazut in incasari cu 60% dupa prima saptamana.

Dupa ce se calmeaza furtuna, Tarantino se apuca de primul sau film de razboi, Inglorious Bastards, probabil remake la Dirty Dozen, pentru care ii doreste in rolurile principale pe golden trio: Bruce Willis, Stallone si Arnold.

Tot din cauza alegerilor al patrulea film Reanimator se va transforma intr-un episod Masters of Horror. Pentru sezonul 3 al serialului s-au pomenit numei ca Romero, Guillermo del Torro, Wes Craven, Clive Barker si Eli Roth.

John Carpenter e unul din regizorii cei mai implicatzi in industria remakeurilor: dupa filmele lui se fac filme noi (Fog, Halloween, Assault on Precinct 13 iar pt 2009 The Thing) dar si el a refacut filmele altora (The Thing, Village of the Damned si cam orice film inspirat de Howard Hakws, adica cu grup de oameni sechestrati si agresatzi de entitatzi dushmanoase, fie ele mafiotzi, vampiri, extraterestri sau Alice Cooper si armata lui de zombie). Practic a ajuns sa-si faca remake la propriul film: Escape from L.A. cu greu poate fi vazut ca o continuare a lui Escape from N.Y. Oricum, se pare ca iese si un remake oficial la Escape from N.Y., impotriva caruia fanii au inceput deja sa faca petitzii, dupa ce s-au saturat sa boicoteze remakeul Halloween al lui Rob Zombie.

Dupa remakeul The Hills have eyes, balzacianul Alexandre Aja baga mare cu alte doua remakeuri: Piranha, poate mai tineti minte originalu din cinematografele romanesti din 90, alaturi de alte hituri ale vremii ca Frankenstein cel Negru, Raza ucigasha si Noaptea Cometei. Al doilea remake e Mirrors, dupa un original coreean cu oglinzi care fura suflete. Se filmeaza in Romania.

Danny Boyle, marele englezoi care ne-a dat Trainspotting si 28 Days Later colaboreaza din nou cu Cillian Murphy (Breakfast on Pluto, Batman begins) pt un outer space flick despre unii care vor sa dea foc la Soare: Sunshine. efectele speciale arata beton in trailer. Legat de 28 Days Later, nici nu s-a lansat 28 Weeks Later ca s-au apucat de 28 Months Later.

E pe vine si noua ecranizare Philip Dick, Next cu Nicholas Cage.

Neil Marshall, alt englezoi cu filme horror de cota superioara (Descent, Dog soldiers) revine cu Doomsday cu Bob Hoskins, despre ciuma si un viitor futuristic nesigur.

N-atzi auzit de Max Brooks? E feciorul lui Mel Brooks, dar nu va lasatzi furatzi de asociere. Max nu e regizor, e scriitor si a scris cea mai vanduta carte cu zombie, World War Z, care urmeaza sa fie ecranizata de si cu Brad Pitt.

Mi s-a parut intotdeauna ca Benicio del Torro are fatza de werewolf, iar acu li s-a parut si altora: va juca in remakeul The Wolf Man

Remakeurile dupa filme asiatice cu fantome si aparate foto continua cu Shutter, film tailandez. In ciuda premisei fumate, originalul avea un twist foarte original despre durerile de spate.

Dupa succesul cumplit cu 300, Zack Snyder si-a tras propria companie de film, Cruel and Unusual Films si revine la genul zombie cu experimentalul Army of the Dead, care probabil va folosi tehnica chroma key din 300 pt a face primul film zombie suprarealist New Age. In acelasi timp, Snyder continua ecranizarile de benzi desenate cu Watchmen al autorului BD Alan Moore, un guru al genului.

Marcus Nispel, regizorul remakeului Texas Chainsaw Massacre revine cu un film pt rockeri: Pathfinder, despre razboiul dintre vikingi si...hahaha, amerindieni.

Dupa Hostel si Turistas, noul film cu turisti torturatzi dupa fapte adevarate este Borderland. Nota 3 pe imdb.

Americanul care se da ungur Nimrod Antal (Kontroll) scoate saptamana asta horrorul Vacancy, asteptat cu sufletul in gura.

Marky Mark (Boogie Nights, Departed) o sa joace intr-un film cu boxeri a lui Aronofsky, The fighter si unul a lui Shyamalan, The Happening.

Beauty is a curssssse

Nip Tuck sezon 3

Sezonul 3 al serialului este dedicat cazului The Carver, violatorul in serie care s-a lansat intr-o operatiune magistrala de inversare a operatiilor estetice: scoate silicoane afara si le trimite prin poshta in cutii (vezi Seven), injecteaza grasime de porc acolo unde s-au facut liposuctzii, deviaza septuri, taie cu cutzitu zambete cu gura pana la ureki si deshurubeaza shuruburile de la facelift. Cei doi chirurgi o iau personal si se apuca sa opereze victimele Carverului iar conflictu devine cu adevarat personal cand nemernicu vine sa-i violeze si pe ei si pe familiile lor. Mai nasol e cand politzia afla ca Carveru e un chirurg plastic psihopat si ii banuie chiar pe eroii nostri ca ar fi implicatzi in afacere ca sa-si faca reclama ceea ce nu e tocmai o exagerare tzinand cont ca incep sa apara si femei care se automutileaza ca sa se dea drept victime ale Carverului, sperand sa primeasca un boob-job bonus. Carveru se enerveaza si se lanseaza intr-un raping spree, violand 9 femei dintr-un beauty saloon in aceeasi noapte, de aici dilema: cum poate sa i se scoale de atatea ori in aceeasi noapte? Poanta de la finalul sezonului e prea tare.

In paralel, alt fir narativ il priveshte pe copilu Matt a carui viatza sexuala a inceput cu o autocircumcizie, a continuat cu o lesbiana si s-a terminat cu o psiholoaga pedofila incestuoasa si transsexuala. Baiatu se maturizeaza, se rade in cap si se apuca de ascultat black metal, apoi face pe nazistu pe la scoala (vezi American History X). Noaptea se mai duce prin baruri gay sa bata transsexuali. Comunitatea transsexualilor il asteapta cand iese de la scoala si il bat pana la sange apoi se pisha pe chelia lui de blacker neo-nazi. El se aliaza cu o blackeritza blonda ariana si fura statuete de Craciun cu pastorii si Nasterea lu Isus sa le vopseasca fetzele in alb. Lucrurile degenereaza cand tanara ariana afla ca a avut o strabunica neagra si vrea sa-si razuiasca jos toata fatza iar Matt e obligat de socru-su sa taie putza la homosexualii din baruri si sa-i ingroape de vii. Odin owns you all!

Iar in timpu asta Sean se cearta cu nevasta-sa care vrea sa divortzeze si sa se lanseze in afaceri cu trafic de sperma. Un sezon care sacrifica personajele de dragul parodiei, cu destul de multa umplutura care nu duce nicaieri dar cu fir epic delicios.

Bucati de seriale
Lost,

Sarah Jane Adventures,

Dr.Who Xmas

Pana nu uit: Xerxes din filmul 300 e acelasi actor cu figurantul Paolo care ma enerveaza de cateva episoade prin Lost.

Ca tot omu, ma spal si eu pe creier cu serialul Lost intre cina si culcatu devreme caci mai nou ma scol la 6 dimineatza ca bunicii, sa dau drumu la gaini. Cu bune, cu rele, serialul se taraste pe branci. Si n-ar fi asa oribil daca n-ar fi cliffhangerele alea de tre sa astepti 3 luni dupa ele, incat la reluarea serialului eram cu adrenalina la pamant si uitasem complet de ce e toata lumea nervoasa in primele secunde ale noului episod. Zau nu stiu daca serialu asta rezista mai mult de sezonul 3, ar fi fost frumos sa-i faca acum un final cu un dram de sens, dar iaca s-a anuntzat sezonul 4 care ma tem ca o sa clacheze cu proportia asta de 3 la 1 intre episoade de umplutura pointless si episoade mishteaux (sunt indulgent). Principala problema cu Lost e ca de cate ori incerc sa-l povestesc cuiva, cu titlu de recomandare, ma blochez destul de repede si incep sa ma simt stupid. Adica interlocutoru se uita la mine si nu pricepe care e scofala. Intr-un fel aici sta si calitatea serialului - sa scoata mult din idei putzine, ca marii scriitori clasici romani. Strategia de marketing e aproape perfecta in sens sexual...intinde coarda pana sta sa se rupa, apoi hop o destinde la loc si tot oscileaza asa incat spectatoru e intr-o continua nehotarare daca sa se intoarca pe partea ailalta sau sa se mai uite un pic. Nu stiu cat o sa mai mearga asa, cunosc deja fani carora li s-a rupt coarda si e pe cale sa mi se rupa si mie, astfel ca ma uit la el cand nu mai am nici un alt serial la indemana. Dar totusi ma uit: culorile alea superbe, 2-3 actori de mare angajament teatral (Locke si Ben in special, daca-mi datzi voie sa-i alint pe numele lor de personaje) si varietatea personajelor sunt fara indoiala rezultatul unui brainstorming cu miros de fum de creier din partea echipei lui J.J.Abrams, probabil unul din cei mai buni strategi de TV show la ora actuala, cu un mare viitor in industrie (a mai facut Alias, recentul Mission Impossible 3 si produce noul film Star Trek Begins).

Sarah Jane Adventures este a doua extensie Dr.Who, deocamdata la stadiul de episod pilot, stadiu la care s-a mai blocat o data in anii 80. Daca Torchwood tzinteste audientza matura si Who se adreseaza audientzei mature care a dat in mintea copiilor, avem in sfarsit un concept dedicat exclusiv varstelor preadolescente. Asta daca ignoram aparitzia unei extraterestre lesbiene, despre a carei pidosnicie copiii n-au cum sa stie daca parintzii au fost atentzi si nu i-au lasat sa se uite la Torchwood. Episodul pilot s-a dovedit incurajator: bine filmat, efecte speciale misto, cu un ton infantil, o eroina suficient de trecuta incat sa nu ne mai pierdem vremea holbandu-ne in decolteu si chiar cu o invatzatura de minte tip La Fontaine: sa bem mai putzina Fanta si mai multe fructe naturale. Ce patzim daca bem suc? Pai despre asta e episodul: producatorii sucului Bubble Shock spala mintzile oamenilor si ii invatza pe copii sa bea sucuri, apoi le scaneaza ADNul si il stocheaza intr-o clona numita Arhetipu, un baietzel debil fara buric care e obligat sa bea suc toata ziua si i se studiaza rezistentza la otravuri si la un ingredient secret din suc, care se dovedeste a fi caca portocaliu de extraterestru. Caci acesti demonici European Drinks sunt venitzi de pe alta planeta si la un semnal pot sa-i transforme pe totzi bautorii de suc in zombie. Ceea ce si fac si ne trezim ca pe strada toata lumea umbla cu o sticla de suc la ei si insista sa bei si tu. Dar intervine Sarah Jane, care e o fosta partenera a Doctorului din anii 70, invitata in cameo alaturi de cainele electronic K-9 si in ultimul sezon Dr.Who. Ea traieste intr-un orasel englezesc singura, fara barbat, fara copii si duce doru dragostei neimplinite pt Doctor. In podul casei Sarah Jane are o gramada de poze cu Doctoru, un sonic lipstick si un panou de control de la care poate sa hackeze orice calculator vrea ea. Si mai are un dulapior in care daca se uita vede marginea sistemului solar unde catzelul K-9 supravegheaza o gaura neagra. Personajele evil sunt cool, mai ales cand se transforma din oameni in cefalopode verzi care se kk suc portocaliu, un foarte reusit FX. Halal am ajuns, sa fie SF-urile pt copii mai misto decat alea pt oameni mari. Exagerez, dar dupa dezamagirea cu revolutzia gay din Torchwood, noul serial asta s-a dovedit cu o clasa deasupra la toate capitolele.

Doctor Who a fost inconjurat de mare fast in preajma Craciunului. A fost un concert de binefacere cu orchestra (poate organizeaza si Aquarius unul la noi) si, cel mai important, a aparut episodul de Craciun, teaser pt sezonul 3. E clar ca BBC trage foloase de pe urma serialului, caci sare imediat in ochi un mare plus la efectele speciale, in special atunci cand Doctoru urmareste o masina pe autostrada cu cabina lui telefonica ricoshand ca in Fast and Furious. Creca n-am apucat sa va zic spoileru asta, dar fara el nu putem clarifica nimic: Rose s-a dus pe lumea ailalta si a iesit din serial in sezonul anterior. Evident, marea intrebare era ce gagica isi gaseste Doctoru? Iata ca e vorba de Kate Tate, o actritza de comedie englezeasca nasoala, care joaca aici rolul unei mirese tzafnoase pe cale sa fie sacrificata unei specii satanice de paianjeni primordiali care au creat Pamantul pe post de incubator si acu ies printr-o gaura la suprafatza sa manance pe totzi oamenii. Din pacate dupa Rose cea infantila dar simpatica, schimbarea de ton e cam brutala. Adica noua gagica a doctorului e nasoala rau, are un umor gen Vacantza Mare, nu e dragutza, adica e urata de-a dreptu si nu prea intzelege ce cauta intr-un serial SF. Creca n-am fost singurul de parerea asta caci se pare ca la finele episodului Doctoru ii da papucii si ne promite ca de la urmatoru episod isi face rost de o negresa focoasa. Daca se tzine de cuvant, cu noile efecte speciale sezonul 3 va fi tare.

Scriitori in exil

Valori familiale
de Aron Biro

Iata un scriitor care scrie exact pe gustul meu, nimic in plus, nimic in minus. Tanarul autor vine incarcat de prestigiul premiului pt cea mai buna povestire F/SF/Horror la galele Kult 2007, decernate in Miercurea Patimilor in cadrul festinului de la Libraria Carturesti, cu participarea si sponsorizarea editurilor Tritonic, MillenniumPress, Nemira si Corint Terry Pratchett Junior plus, evident, a tartorilor AtelierKult. Pt cine a fost pe faza, s-a vazut la TVR Cultural in aceeasi seara.

Opera de fatza a fost scrisa, daca e sa dam crezare marturisirilor autorului, intr-o vara rebela a anului 1998, in timpul unei sesiuni de spalare pe creier colectiva a Cenaclului Victor Papilian finalizata cu alungarea cenaclierilor din cladirea Casei de Cultura a Studentilor datorita vandalizarii involuntare a perdelelor din recuzita. Evenimentul a cutremurat scena literara a Clujului si membrii au fost nevoitzi sa o apuce pe calea anonimatului, a pseudonimelor si a musamalizarii. Unii au luat calea maritishului, altii s-au lansat in afaceri cu bere, altii au profitat de invitatiile la o Conventie SF din SUA si au sarit din avion direct in primul taxi condus de un pakistanez care le-a gasit slujbe in constructzii, punctul de pornire al oricarui Vis American. Persecutat de limuzine negre dar hotarat sa nu tradeze orasul care i-a gazduit studiile superioare, Aron Biro a fost nevoit sa se deghizeze pe rand in ozenolog, student, capitalist si critic muzical pentru a scapa de ochiul ager al agentilor care baleiaza Clujul in cautarea celor care au aflat adevarul.

Iata ca povestirea tanarului scriitor vede lumina publica dupa lupte seculare cu fatidicul si cenzura, comparabile doar cu eforturile unor vajnici inaintasi precum Henry Miller sau Eugene Ionesco. Sa speram, Doamne fereste, ca Aron Bureau nu va fi nevoit sa debuteze in Frantza pentru a fi recuperat de patria natala la senectute, cu titlu de tezaur furat.

Povestirea premiata este o fabula critica adresata capitalismului feroce, in care sunt implicate personaje biblice cu alura de benzi desenate si comentarii ale naratorului inspirate de dialogurile academice dintre Charles Darwin şi denigratorii săi. Desi tratat ca personaj secundar, eroul povestii este Iuda care, cu streangul atarnat la gat, isi urmeaza ambitzia antreprenoriala de a-si inmultzi primii 30 de galbeni (sau argintzi, aici autorul a fost atins de confuzie, probabil e vina traducatorului), castigati cu atata sacrificiu. Istorioara apeleaza la o serie de elemente pseudomitologice si horror exploitation care demonstreaza ca a fost scrisa inaintea vremurilor dar si ca autorul este dispus la compromisuri comerciale.

Ceilalti purtatori ai laurilor de la Kult 2007 au fost Costi Gurgu (pt remakeul romanului Retetarium), Ona Frantz (pentru traducerea dupa Kelly Link, Magie pentru incepatori), Marian Coman (pt activitatea literara care a impacat cantitatea cu calitatea), Robert Coller (pt debut publicistic), Andrei Gaceff (pentru aversiune critica).

Cu speranta ca vom pupa si alte editii ale galelor Kult, va recomand lucrarile nominalizatilor, si sper ca recenziile acestora sa urmeze celei de fatza. Mai multe poze si detalii ici et ici.

P.S. Cu ocazia asta s-au lansat si o gramada de cartzi. Primele doua volume din Amber au un format ideal si o coperta de colectzie misto. Stardust la fel. La mai mare.

P.S.2. Am avut si placerea unui dialog cu traducatorul lui Gaiman pt Romania, d-l Liviu Radu, care, ca orice traducator, are necazuri de cand academicienii limbii romane au adoptat cu titlu de regulament cele mai frecvente erori de la bacalaureatele din ultimii ani.

Muzica vorbita pe la spate
-march ideas-

Sentimente pozitive

1.Neurosis, domle. Mama si tata generatziilor postmoderne post-rock si post-metal care infecteaza industria indie-rock din zilele noastre a scos album nou, Given Rising. Am tot incercat sa desfiletez un robinet si pana n-am pus albumu asta n-am reushit. Shit, man, potzi scoate cuie cu muzica asta. Cu ocazia asta mi-am amintit sa revin nostalgic si la geniala colaborare Neurosis and Jarboe, aia cu Mother, deliver me... Cine n-a auzit de Neurosis poate incepe de la clipul asta sau de aici.
2.Type O Negative e motiv de desfacut o bere caci a scos in sfarsit albumul oficial, fara taieturi si reclame, si e foarte tare precum si extrem de divers pt standardele trupei. Album de primavara tomnateca, cu soundul unic al trupei, la care nici epigonii nu indraznesc sa aspire.
3.Intr-un tarziu s-a lamurit lumea ca trupa Magyar Posse nu e un cvartet de bozgori care canta ceardashuri, ci un post-rock destept cu voce, multe clape si clopotzele, mai divers decat prevede regulamentul genului. A venit albumu nou, Random Avenger. Nu pare nimic nou, dar imi era dor si albumele vechi nu le am la indemana. Ii puteti asculta aici.
4.Si tot post-rock, dar unu mai special asa, e Crippled Black Phoenix, proiect al unor membri din variate directzii: triphop (Portishead), postrock (Mogwai), doom (Electric Wizard). Rezultatul are 2-3 piese de umplutura dar in cea mai mare parte evadeaza din canoane cu solouri de chitara misto, voce de Radiohead si un iz general de Chroma Key. Adica semnificativ mai divers decat rockul de contemplat shireturile cu care se delecteaza tinerii mizantropi ai noului mileniu, in ciuda sampleurilor ambientale de pe pagina myspace a trupei.
5.Unsane de la Ipecac zice ca canta hardcore plus noise. Ma bucur ca nu (mai) e asa. E un grunge rastit cu ritmuri industrial, fara politica, pontaj si condica, fara tzopait de pe un picior pe altul, mai aproape de ultimele Killing Joke decat de Biohazard.
6.Melvins-Crybaby e un ghiveci de acu catziva ani cu 100 de invitatzi, de la Mike Patton la piese country cu Hank Williams III plus Leif Garret facand cover la Smells Like Teen Spirit. Haios. Si ca sa nu vorbesc in abstract, uitati-va la clipul Stoner Witch de acu 20 de ani al uneia din cele mai influente trupe metal, careia doar tunsoarea i-a stat in calea succesului. Pt mai multe detalii, vezi si cronica Melvins and Lustmord.

7.Am gasit o piesa faina, cu coruri monumentale si solouri gratzioase pe noul Machine Head. Nu stiu care e, ca pe Ipod Shuffle nu afiseaza piesele, dar tre sa revin asupra albumului.

8.Virgin Black sunt niste australieni foarte gotici si destul de interesantzi cu voci lamentate pe "ritmuri" doom, mai simplisti decat Lacrimosa dar cu mai multa imaginatzie decat Haggard si My Dying Bride (in ultimii 8 ani). Au chiar o pesa cu titlul Lacrimosa. Baietzii si-au propus sa scoata cu Orchestra din Adelaide 3 albume - unu simfonic, unu metal si unu combinat. A aparut cel combinat: Requiem Mezzo-Forte. Pt lamurire, un clip cu sunet slabutz dar o piesa reprezentativa aici. Una din ultimele trupe competente ale genului.

9.Professor Fate e un Ulver mai rock sau un Arcturus mai electro, eventual un remix Arcturus. Apare si Garm la voce, are si multa umplutura dar si cateva pese beton.

10.Six Organs of Admittance e una din trupele de folk apocaliptic de sub aripa Current 93. Din pacate cam slabutz la voce, majoritatea e instrumental, axat pe chitara rece si tot felu de experimente de ambiantza. Mai putzin apocaliptic, mai mult etno.

11.Big Business e un Motorhead melodios si mai stoner despre divortzuri si probleme de familie, cu doar un bas, o baterie si o voce. Pe blabbermouth scrie ca e surprinzator cate stie sa faca trupa cu atat de putzina logistica si au dreptate.

Sentimente negative

1.Boris e o trupa cu doua taisuri, cand geniala cand oribila. Cum eram intr-o pasa pozitiva, datorita albumului cu Michio Kurihara, am zis sa ascult si colaborarea cu Keiji Haino, ceva mare scula pe bascula postmodernist japonez. N-am facut fatza, rezultatul e un haos de skelalaituri, scrashnituri si pisici schingiuite cu o inregistrare infecta. Viatza e prea scurta pt asa ceva.

2.Ultima recomandare extatica de la metalfan, finlandezii Waltari, s-au dovedit o parodie de album in sensul nasol al cuvantului. Comparatiile cu proiectele lui Patton sunt hazardate din exces de zel si datoria redactziei de a afirma ca apare un album metal bun in fiecare saptamana. La Mr.Bungle era o optiune de stil, la Waltari e o lipsa de optziuni mai apropiata de momentele parodice ale lui Artan sau Vitza de Vie. Si tot de acolo, Maylene and the sons of disaster, un hard rock imprastiat si incompetent la toate capitolele pt care o propozitie in plus ar insemna resurse irosite.

3.Circulus sunt o trupa retro cu faze de Loreena McKennitt si Cocteau Twins, cam parodic si cam excesiv de retro pt dispozitia mea actuala. Ca sa pricepetzi ce e parodic, aveti un clip haios aici.

4.Traditzia instaurata de trupa Adramalekus in Romania este dusa mai departe de vajnicii Rising Shadow care au intrat definitiv si curajos pe teritoriul parodiei cu prima piesa stoner romaneasca: delectatzi-va cu ea aici.

Dobitocul lunii: unii dintre noi ni-l amintim sub numele SufletRau, altii ni-l amintim sub denumirea de FufletRau, dar totzi ni-l amintim ca pe un poet nihilist care bantuia acu vro 3 ani forumurile de rockeri ale patriei. Anuntz cu o strangere de inima revenirea marelui poet, de data asta sub poreclele Memnoch sau EcceAxisMundi. Prima mare lovitura a maestrului este sa traga cate o lista top 10 pe fiecare forum pe care intra, care contzine aceleasi titluri, dar difera ordinea de la un forum la altul. Bunaoara, in 19 martie pe metalfan Hesse o surclasa pe Anne Rice cu vampirii ei si 24 de ore mai tarziu, pe forumul psychometal, Diavolul Mnemoch era mai tare decat Hesse si Salinger iar Marquez disparea definitiv din top. Urmarim cu atentzie evolutzia topului in sezonul primavara-vara si asteptam cupele europene. Hesse e la blat, are doua echipe in divizie. In amintirea vremurilor bune, o poezie...

un graunte de nisip ...

ce-si dorea si el putere

un graunte , un nimic

ce putea doar sa mai spere