Tuesday, October 30, 2007

Mojo Comics



Jonah Hex
de Joe Lansdale

Jonah Hex este un personaj BD clasic si esentzial, inspirat de Clint Eastwood, creat in anii 70 intr-o serie western si transformat de atunci de diversi autori, inclusiv supus unor perversiuni cum ar fi transportarea lui in viitor si in societati postapocaliptice. N-am nici un chef sa parcurg retrospectiva personajului, insa n-aveam cum sa ratez seria de 13 numere din anii 90, carmuite de HisOwnSelf, scriitorul Joe Lansdale (Bubba Ho-tep, The Drive-In).

Desigur, am fost nevoit sa parcurg in fuga niste informatzii despre backgroundul personajului, ca sa pricep de unde sa-l iau: Jonah e un cowboy sudist desfigurat, care a fost vandut indienilor in copilarie de tatal sau alcoolic. Indienii l-au folosit drept sclav si si i-au mutilat obrazu cu un tomahawk inroshit in foc, desfigurarea fiind marca personajului. Cand a crescut mare, nevasta lu Jonah a fost omorata de indieni in noaptea nuntzii, iar Jonah a luptat de partea sudistilor la Gettysburg (a sad day for everyone) si de atunci uraste indienii, yankeii si negri si se imbraca doar in uniforma grey a armatei Confederate.

Acestea fiind zise, Lansdale foloseste personajul pentru a spune trei povesti in stilul sau unic, the mojo storytelling, cu dialoguri in dialect sudist cam dificil de citit la primul contact, cu elemente horror intercalate cu eroism western si un cinism absolut hazliu.

Two Gun Mojo prezinta o imagine foarte condimentata a vestului salbatic, cu fotografi itinerantzi care vand poze cu porneciuri sau cu cadavre impaiate, sherifi birocratzi, inaugurari festive de bordeluri si un freak show cu oameni diformi, condus de un vrajitor canibal din Haiti. Vrajitorul il prinde pe Jonah si il baga intr-un butoi cu muraturi in scopul de a-l transforma intr-un zombie pistolar pe care sa-l foloseasca drept bodyguard. Jonah se bate cu zombie, bate femei, apara demnitatea altor femei, se bate cu yankei, cu indieni si cu birocratzia din Vestul Salbatic. Dialogurile sunt geniale si e destul de surprinzatoare acuratetzea referintzelor istorice. Povestea a luat la vremea ei un premiu Bram Stoker.

Riders of the Worm and Such e despre un discipol al lui Oscar Gay Wilde care s-a hotarat sa aduca cultura si sensibilitatea printre brutele din Texas construind un ranch cu vite, poezie si muzica folk. Ranchul e atacat de o specie de worm people care au fost alungatzi in antichitate de indienii Comanche in adancul pamantului si care acu se intorc sa-si recucereasca imparatiile si tehnologiile stravechi.

Legat de aceasta poveste, e o faza misto: doua dintre personajele negative ii parodiaza pe Winter Brothers, doi muzicieni texani albinoshi care l-au dat in judecata pe Joe Lansdale pt defaimare publica (cele doua personaje fac parte din the Worm People, nascuti in urma violarii unei femei de catre Worm King), pt lumina falsa proiectata asupra unor persoane publice (cele doua personaje au un apetit deosebit pentru sex si violentza), pt invadare de privacy (banda desenata arata scene de canibalism si defecatzie) si pt folosirea imaginii unor persoane publice (cele doua personaje arata cam fix ca Winter Brothers, doar ca ii cheama Autumn Brothers). Procesul s-a incheiat cu respingerea acuzatiilor, prin invocarea dreptului la parodie asigurat de la precendetele stabilite de scandalul Larry Flynt (atz vazut filmu, sper). Acu fratzii Winter au facut apel, de data asta cu ajutorul organizatiei pentru protectia Albinosilor si Hipopigmentatzilor, completand acuzatiile cu discriminare si altele de genu asta. Pe fratzii Winters ii putetzi asculta aici. Io nu inteleg de ce-s asa suparatzi, mie mi se pare ca Lansdale le-a facut reclama gratis.

Shadows West e despre Buffalo Will, un circar care traieste in umbra succesului lui Buffalo Bill si care planuieste sa dea peste cap piatza freak showurilor cu un numar special: o indianca care a nascut un pui de urs, dupa ce a facut sex cu un urs. Jonah Hex vrea sa faca dreptate si sa o duca inapoi pe femeie si pe copilu ei la tribul ursilor, cu ajutorul amicului indian Spotted Balls.

Cele 3 povesti Jonah Hex sunt o experienta deosebita si o mostra perfecta de lansdelian fantasy, recomandare calduroasa cui vrea sa-l descopere pe Lansdale. Din pacate cam asta e tot ce a facut Jonah Hex in anii 90. Din fericire, in 2005 personajul a fost resuscitat pentru o noua serie care a scos 25 de numere pana la momentul actual. Din pacate noua serie nu mai e scrisa de Lansdale si probabil cunoaste o schimbare totala de stil. Revin cu detalii dupa ce o citesc.

Alte comicsuri ale lui Lansdale sunt:

  • seria de 4 numere Blood and Shadows, despre un hingher transformat la detectiv particular care studiaza cazul unui serial killer care se dovedeste a fi Lord of Razor, god of all pointy and sharp object, care are lame de ras in loc de degete si se incaltza cu capete de oameni. Extrem de haios, dar cam incoerent la plot. Dialoguri si monologuri delicioase;
  • Dead in the West e transpunerea BD a unuia din romanele clasice ale lui Lansdale. Un reverend care si-a pierdut credintza in Dumnezeu dupa ce a facut sex cu sora-sa, este confruntat din nou cu divinitatea care ii acorda o noua shansa fiind nevoit sa apere un sat din Texas de armata de zombie a unui shaman indian linshat de localnici. Recomand si romanul, ca sa vedetzi cam din ce zona isi trage seva Dark Towerul lui King;
  • On the far side with Dead Folks e despre un vanator de recompense dintr-un Texas futurist care e rapit de congregatzia Lazarus, o organizatzie postapocaliptica care promoveaza zombificarea si foloseste calugaritze sexy pe post de body-guarzi.


Saturday, October 27, 2007

Ciomu forever!

House MD
sezon 1

M-au tot aburit gagicile sa ma uit la serialul House MD. Si acu tot gagicile ma obliga sa ma uit in continuare. Secretul e Hugh Laurie, un englezoi premiat peste tot de la Golden Globes la Emmy pt rolul din acest serial, al doctorului House, un medic sociopat, uscatziv, blond, neras, cu oki albastri, cu un picior veshtejit si pe care nu-l iubeste nimenea, cam ca mine daca as fi cretz. Serialul e cu doctori si spitale, which i hate, dar nu chiar in genul Grey's Anatomy sau Clooney's Emergency ci mai degraba un fel de Lt.Colombo in care infractorii sunt boli si victimele pacientzi.

Alt lucru important e ca serialul e produs (si pe alocuri regizat) de Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men, Superman cel nou) care foloseste efecte speciale la modul abuziv. In sensul ca serialul asta nici macar nu prea are scene de exterior, iar cele de interior merg atat de in interior incat se foloseste CGI la greu pentru a arata pe unde merge injectzia, cum se umfla rarunchii, cum se lumineatza matzele la colonoscopie etc. Acuma personal gasesc CGI-ul cam inutil intr-un astfel de film si rareori a fost relevant pentru intzelegerea fenomenului prezentat. Alt necaz pe care il am e jargonul medical excesiv, si inca eu sunt om umblat prin spitale dar altzii nu stiu zau cum tzin pasul replicilor. Well, se pare ca il tzin, caci serialul e cel mai bine cotat din oferta Fox.

Alt necaz pe care il am e ca serialul asta te omoara cu zile. Din primul episod am aflat ca potzi sa ai o tenie in creier. Now that sucks. Din altu am aflat ca doctorii mint, ceea ce ii suspectam de la ultimele analize pe care mi le-am facut. Mai departe am aflat ca doctorii care sunt nesimtzitzi sunt aia buni si ca doctorii dragutzi sunt aia habarnisti. Ceea ce iar suspectam un pic. Apoi am vazut ca exista boli cu nume de oameni care daca-s rare nu inseamna ca nu se intampla. Am mai aflat ca potzi muri de turbare, ca potzi paraliza cantand la trompeta, ca pot sa crape matzele in tine de la te-miri-ce, ca poti face antrax de la o cazatura sau ca parintzii tai pot sa fie leproshi latentzi. Deci atata rau cat mi-a facut serialu asta incat am facut o criza majora de ipohondrie si acu iau 5 pilule zilnic.

Apoi nu-mi prea place ca fiecare episod e cam la fel cu cel dinaintea lui. Scena 1:un individ leshina. Scena 2: Dr. House isi face de kkt colegii. Scena 3: Diversi doctori care se contrazic asupra diagnosticului. Scena 4: Efecte speciale cu virusu prin matzele pacientului. Scena 5: Dr. House se cearta cu shefa lui si cu subalternii si nimeni nu-l sufera. Scena 6: Cineva pune un diagnostic gresit si Dr House apare de nicaieri sa salveze situatzia din buda. Scena 7: Mai apare cate un pacient cu o problema amuzanta, de care Dr. House face misto ca sa mai descretzeasca fruntzile. Apoi totu de la capat. Deci cam varza plotul serialului, nimic personal despre acest Doctor House in afara ca e skiop si nu-l suporta nimeni, te uitzi la 100 de episoade si n-ai aflat cu nimica mai mult despre personaje. Ma intreb cum poate sa o tzina in ritmu asta cale de 4 sezoane cate s-au facut? Mai vedem. Oricum, Hugh Laurie e supercool si tzine tot serialul in spate iar pe alocuri musteshte de umor. Din pacate cam asta e toata ideea serialului, de aci si referintza spre Lt. Colombo. De fapt pe wikipedia scrie ca modelul personajului e Sherlock Holmes si ca exista tot felu de referintze la asta.

Din pacate ce-am vazut din sezonul 1 n-a facut decat sa-mi aminteasca de Nip Tuck unde numarul personajelor cool e mai mare de 1 si fiecare sezon are un plot coeziv. Mai discutam mai incolo.

Wednesday, October 24, 2007

Pavel Corut - El Cid


Pavel Corut nu doar ca nu a fost asasinat, asa cum se banuia la OTV, ci a venit la Cluj! Vinerea care trecu, la Casa Municipala de Cultura, maestrul SF-ului zamolxian motivatzional a fost insotzit de folkistul Daniel Avram alaturi de care a emulat o prestatzie gen Cenaclul Flacara, punctata cu intrebari din public si aparitzia surpriza a celui pe care domnul Corutz l-a numit cu afectziune Ghitza, apelativ sub care se ascunde Gheorghe Funar, fost membru de vaza al high society clujene.

Din pacate intrarea lui Ghitza - punctata cu un cantec despre Avram Iancu si Decebal - a lasat cu intrebarea neraspunsa, stand in picioare, pe o doamna care tzinea la piept o carte in care incercuise vreme de jumatate de ceas volumele care-i lipseau din cel mai lung ciclu SF al istoriei Octogonul, ajuns se pare la volumul 86, deci ia ganditzi-va cate trilogii putea scoate maestrul in timpul asta daca il interesa mercantilismul. Nu, zice Pavel Corutz intre doua cantece folk, eu nu scriu cartzi in care zic Fuck la tot pasul. Eu scriu cartzi despre oameni, ultima fiind chiar o carte de dragoste, care are si scene de sex dar nu poate fi considerata sexy, caci pentru mine femeia este un lucru important, gingash care naste barbatzi si fara femei nu ne-am naste. Faptul a fost remarcat si de partea feminista a publicului, din pacate chiar doamna lasata in picioare de intrarea in scena a lui Ghitza. Cartzile mele au happy-end, a mai adaugat Pavel Corutz, poreclit in tineretze Pedro Indianul actualmente banuit a fi agent Mossad de catre unii revolutionari.

Pedro a mai povestit despre cum nu a vrut sa ajunga scriitor ci sa ajute lumea, cum a facut un sondaj in 92 sa afle ce asteapta cititorii si aflat ca ii intereseaza numai actiunea si ca aia din Academie il urasc si nici nu au vrut sa-l treaca pe lista scriitorilor romani. A povestit si un roman recent, Iubirea unui marinar, despre un marinar care vana submarine in timp ce nevasta lui umbla cu altii, poveste inspirata dintr-un caz real.

Dar mai mult decat fenomenul Pavel Corutz mi se pare dubioasa activitatea Comisiei pentru Adevar si Dreptate a Asociatiei 17 Decembrie, care isi facuse un obicei sa il acuze pe auteur ca ar fi mintzit in afirmatiile privind comandourile maghiare de la Revolutia din 89 (intr-un volum cu Darth Vader pe coperta, din 93!). Slava Domnului ca nu apucasera sa-l traduca pe Terry Pratchett, ca ne inchinam azi la broaste tzestoase. Deci vreau sa zic ca e neavenita ideea unui amic de al meu ca Pavel Corutz ar fi umplut cu kkt un loc ramas gol in 89 - literatura romana contemporana. Alaturi de DJ Boros, Irinel Columbeanu, Dan Diaconescu Direct si, cu voia dumneavoastra, subsemnatul, alcatuim Quinta Royală a culturii pulp romanesti, o nisha culturala de care o sa fitzi constienti cand o sa fie prea tarziu. Ca sa citez direct din maestru: Cine are informatia, detine situatzia. Pazea!

P.S. Cam asa ceva vreau sa se scrie despre mine intr-o buna zi:
Multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut romanca, ca m-am nascut aici in Dacia Strabuna Mama, multumesc lui Dumnezeu ca am primit parte din Neamul Lumii, ca am primit parte din Spiritul Liber, multumesc lui Dumnezeu ca acum 8 ani de zile tatal meu mi-a pus in mana un roman de Pavel Corut. Recunosc nu am citit toate romanele, nici macar jumatate din ele, nu aveam rabdare sa le citesc si asta pentru ca, poate, stiam adevarul din ele de la inceput, mai inainte sa se nasca cineva care sa le puna pe hartie. Adevarul il stie fiecare roman si nu numai. Problema consta in lasitatea noastra de a constientiza cine suntem si ce misiune avem aici pe Terra.Am doar 18 ani (28.10.1988) si vreau sa rastorn lumea, dar vreau sa ma formez ca om intr-o tara sanatoasa cu oameni sanatosi(din toate punctele de vedere) si la randul meu sa pot ajuta la formarea oamenilor ce vor veni in Romania noastra cea adevarata. “Ultimul mag” este prima carte din ultimele incercari ale domnului Pavel Corut de a ne resuscita si sper ca a gasit urmatorul “vraci” al sufletelor ratacite si orbite. Va multumesc!
P.S. 2.Nu am participat la concertul Beyonce

Sunday, October 21, 2007

Zombie highlights


In inundatzia de filme zombie care apar de vro 5 ani incoace si in mainstream dar si in underground e destul de dificil sa faci diferentza intre ce are rost sa vezi si ce nu. Hai sa povestim despre cateva filme cu zombie pe care lumea nu le-a vazut si rau a facut.

I, Zombie e un titlu simplu dar atat de incarcat de semnificatii incat e capabil sa povesteasca tot filmul. Finantzat de Fangoria, e primul film al regizorului englez Andrew Parkinson, primul film zombie introspectiv povestit la persoana intai si primul film in care un zombie se masturbeaza. Povestea e jurnalul unui individ pe cale sa devina zombie in urma unei mushcaturi fatale care ii cauzeaza sa se duca toata viatza dracului, relatziile, femeile, serviciul, asa ca isi cumpara o garsoniera izolata si sta si boleshte acolo scriindu-si teza de doctorat pana pica bucatzi din el pe jos. Filmul e facut in stil european cu interludii cu interviuri ale prietenilor si gagicilor care isi amintesc retrospectiv de disparitzia brusca a eroului din mediul social si izolarea autoimpusa pana la colaps definitiv. O metafora a retragerii in universul interior decadent care ar fi schimbat fatza cinematografiei daca era regizat de Tarkowsky dar asa, ramane un film underground rar si de colectzie al unui regizor care a colapsat in anonimat la fel ca eroul sau.

Dead Creatures e al doilea film al lui Parkinson si e un fel de continuare a ideii din I,Zombie, cel putin la fel de sfashietor. Si maturitatea lui Parkinson e la alt nivel, imprumutand destul de mult de la David Lynch la stil, muzica si la amestecul intre banal si morbid. Ideea e ca zombie lui Parkinson sunt oameni care au dat in patima canibalismului dupa ce au fost infectatzi cu o boala, deci sunt mai aproape de cei din 28 Days decat de cei ai lui Romero. Dar, spre deosebire de toate celelalte filme, zombie lui Parkinson nu isi pierd umanitatea si calmul, ba se straduie sa le conserve cat se poate. De aici tragedia din filmele lui Parkinson, in care acesti zombie se muta dintr-o garsoniera in alta, au probleme cu chiria, cu serviciul si tre sa omoare ca sa manance, ceea ce nu e o placere, dar e o necesitate. Mai mult, Dead Creatures e si un film despre women empowerment. Patru femei infectate fug de acasa ca sa nu-i raneasca pe cei dragi si se muta impreuna la o garsoniera cu minimul de bagaje caci tre sa se mute frecvent din pricina crimelor. Au un frigider cu carnitza proaspata si ies cu schimbu noaptea sa faca rost de mancare, fiecare dupa priceperea ei. Una se da drept prostituata, alta abordeaza oameni in cabine telefonice dar iata ca una dintre ele a inceput sa degenereze nasol si se zombifica pe zi ce trece si mananca tot mai mult. In plus apare si o tinerica muscata care nu stie pe ce lume e si cele 4 femei o adopta sa o invetze the zombie way. Povestea e lenta, calma si ti se rupe sufletu nu alta. Stilul lui Parkinson de data asta e mult mai subtil, adica nu intelegi despre ce e filmu decat dupa vreo jumatate de ora si o parte din poveste se petrece in background, la stirile radio care se aud in fundalul unora dintre scene.

Parkinson mai are si un al treilea film care pare imposibil de gasit - Venus Drowning, despre o gagica indragostita de un zombie, ceea ce era un pic previzibil. Filmu nu exista pe DVD si nici n-a pupat cinematografe, doar VHS si un circuit de festivaluri. Cine face rost, il pup cu drag.

Les Revenants e manifestul de credintza a aripii socialiste din Frantza privind problema zombie. Regizorul Robin Campillo e la unicul sau film dar are mana sigura. Povestea e despre reintegrarea zombie in societatea franceza si in familie. Se discuta despre pensii, locuri de munca, asistentza sanitara, implicatzii emoztionale. E un film de atmosfera (foarte bine facuta) si mai putzin de plot si aventura. Brilliant.


Bittersweet life ar spune unii ca nu e cu zombie. E un revenge-movie coreean cu karate, yakuza si dragoste neafirmata sclipind la coltzul ochiului oblic. Un mare mafiot isi angajeaza bodyguardu preferat sa o pandeasca pe iubita sa adolescenta care probabil mai calca pe din laturi, plus sa o mai plimbe si sa o duca pe la scoala, cam ce facea Travolta in Pulp Fiction. Dar lucrurile se imput caci bodyguardu nostru pare sa nutreasca sentimente si ii tot duce fetei cadou nishte veioze. Shefu lui se enerveaza, il bate, il impusca, il ingroapa, deci la jumatatea filmului tehnic vorbind eroul e cam mort desi nu se afirma asta foarte clar. In schimb el iese din mormant scotzand mainile din mocirla ca zombie lui Romero si porneste intr-o campanie de macelarire a celor care l-au pedepsit pentru sentimentele sale. In sprijinul ideii ca eroul este zombie vine si faptul ca el moare doar daca e impushcat in cap. Filmul ia startul cam greu dar e suficient de lung incat sa incapa in el umor, violentza coregrafica, culori minunate pe vishiniu, adica te simtzi bine uitandu-te la el. Regizorul Kim Ji-Won are in spate a Tale of Two Sisters si unul din segmentele horror din Three Extremes. Filmul arata foarte stilat, o desfatare pentru ochi. Ok, daca vretzi voi, e o capodopera asiatica, dar io tot cred ca personaju principal murise cand l-au ingropat la jumatatea filmului.















Plane Dead, sau Flight of the Living Dead, e un zombie low buget survivalist traditional. Acuma de la un astfel de film nu te astepti la multe, dar trebuie sa bifeze corect cativa indicatori: 1. sa inceapa cu character building construind personaje de care sa-tzi para rau. 2. sa aiba machiaje zombie bune. 3. sa propuna o locatzie ingenioasa si sa o exploateze in mecanica gagurilor si scenelor de actiune. Din cele 3, Plane Dead se achita fantastic de ultimele doua: machiajele sunt superbe iar locatzia e un avion in zbor de noapte al carui pilot a devenit zombie. Punctul 1 ramane pe altadata, n-am recunoscut decat un actor din filme vechi cu Chuck Norris, partea de acomodare cu personajele nu prea creeaza simpatii, in afara de faptul ca stewardesele sunt bunoace. Avem un pilot care e pe cale sa se pensioneze, niste tineri horny, un terorist si un politzist, o calugaritza, niste mad scientists si ceva carne de tun. Oricum, nici horrorurile mainstream nu stau mai bine la capitolul asta, asa ca sa nu ne cramponam. Ideea e ca odata ce apar zombie, it's a helluvaRIDE! Avem o groaza de gaguri: pasagerul mancat de stewardesa din cauza centurii de sigurantza, un jucator de golf care decapiteaza cu crosa, un mad scientist spanzurat ca un ciorchine de struguri pt delectarea unei hoarde de zombie business class, zombie ascunsi la bagaje, zombie in cala, zombie la buda, zombie sfartecatzi in elicea avionului, zombie tarandu-se prin burlane, depresurizare, terorism, fasten your seatbelts, please keep calm, turbulentze, tot ce vrei de la un zombie plane crash.



Subject 2. Asta e chiar tragic si putea fi lejer o piesa de teatru, daca nu cumva chiar e: sunt doar doua personaje (de fapt trei, dar asta e deja spoiler). Un student ratat de medicina se duce la munte sa se dea cu schiurile si sa discute cu un prof care locuieste izolat intr-o cabana. Profu in schimb ii taie gatu sa testeze pe el o injectzie de inviat mortzii. Care functioneaza partial si trebuie ajustata. Victima e inviata, omorata si reinviata in mod repetat pana i se acreste, ocazie cu care ii impartasim sentimentele si ne uitam la ea cum se da cu schiurile si se satura de atata murit. Un fel de Reanimator cu schiori, mi-a adus aminte de amicu Alexosu. Un film de buget ultraredus dar care arata bine, are peisaje cu zapada misto si un scenariu bine facut.

Thursday, October 18, 2007

Violent erotica
























Verotika
de Glenn Danzig, Graham Masterton, Ed Lee si altzii


Verotika e o serie BD de 15 numere publicata de compania lui Glenn Danzig, Verotik. Nu e singura, dar pare sa fie cea mai longeviva. Lucrarile de la Verotik se inscriu in general in zona de interes horror-punk-erotic caruia Danzig si-a dedicat toata viatza. Din pacate Danzig, atunci cand intra in rolul de scriitor, ajunge cam la nivelul intelectual pe care il au si versurile muzicii lui, deci nu tocmai demn de lauda. Din fericire, seria Verotika nu contzine decat 3 povesti scrise de Danzig (din vro 30), restul fiind alocate unei diversitati impresionante de autori si graficieni. Nivelul seriei e foarte inegal, cam jumatate sunt crappolla, snuff si torture stories care probabil ar face azi furori printre fanii Saw, Hostel si Final Destination. Din pacate prin 95 cand a fost publicata Verotika, Clinton era la putere si genul nu era la fel de apreciat in plan comercial. Din fericire cealalta jumatate sunt povesti cu adevarat reusite, in functie de inspiratia, cheful si numele implicate. Formatul e de 2 povesti / numar si fiecare poveste amesteca intr-un fel sau altul ingrediente horror si porno.

Poate mai mult decat calitatea povestilor, punctul forte la Verotika (si alte serii Verotik) sunt graficienii, de toate soiurile de la caricaturisti la pictori. Printre colaboratori se numara si legendarul si multipremiatul Frank Frazetta, taticului graficii fantasy din care s-au rasfirat ulterior Boris Vallejo, Louis Royo, copertile Manowar, Molly Hatchet si Conan. Unul din tablourile lui Frazetta, Death Dealer, a dat nastere la o adevarata franciza, cu povesti, filme si benzi desenate care extrapoleaza pe marginea personajului sugerat de tablou. O serie BD cu Death Dealer a fost scrisa chiar de Danzig. Evident, asta inseamna gagici cu tzatze mari, masculi supraproportzionatzi si dialoguri de 2 lei dar, oricum, Frazetta ramane unul din pictorii cei mai influentzi ai secolului trecut. Verotika mai beneficiaza si de unul din discipolii sai, tinerelul Simon Bisley, care nu e nici el de lepadat desi e mai pulp asa, dupa cum indica pozele pe care le-am atasat.

Nu e de mirare faptul ca cele mai reusite povesti Verotika apartzin unor scriitori relativ consacratzi in zona horror. Sexele sunt reprezentate echitabil, cateva din cele mai reusite fiind ale unor tinere scriitoare asa ca sper sa nu fiu acuzat de misoginism dezaxat de pe urma recomandarii acestei serii. Pomenesc in continuare doar numele care mi-au atras atentia:

  • Edward Lee e un scriitor de horror regional, exponent al generatziei cow-punk din care face parte si Joe Lansdale. Dialogurile rurale cu regionalisme dificil de descifrat sunt spumoase iar horrorul e complet lipsit de compromisuri, probabil unul din motivele pentru care Lee n-a depasit statutul de scriitor hardcore cult. Acu eu nu ma omor prea tare dupa violentza de dragul violentzei dar e clar ca Lee are darul povestitului. Prima sa poveste e despre Mr. Torso, candidata la Bram Stoker Awd - un redneck filozof cu replici din Kant si-a propus sa cucereasca planeta facand copii cu o gramada de femei cu membrele amputate pe care le tzine in shopron. Alta poveste e jurnalul unei prostituate zombie, Grub Girl, care dupa culturea mea impresionanta e probabil unica ecranizare porno oficiala a unei benzi desenate. Nu in ultimul rand, povestea Header a fost ecranizata recent intr-un film scandalos despre o familie de rednecksi care isi violeaza victimele printr-o gaura facuta in craniu. which is a bad thing to do.
  • Graham Masterton e un clasic al horrorului erotic, tradus la noi cu Djinn imediat dupa Revolutzie. Aici contribuie cu Roccocco, despre o gagica care face rost de dildo-ul lui Nefertiti si Sex Object despre operatzii de schimbare a sexului scapate de sub control;
  • Nancy Collins e o supersimpatica scriitoare de horror umoristic, laureata a 3 premii Bram Stoker. Prima sa poveste e despre un tip care nu suporta femeile grase, se insoara cu o bulimica si are o aventura extraconjugala cu un schelet ascuns in dulap. Alta poveste e cu un hermafrodit prostituat care are un copil imaginar. Romanul sau de referintza, Sunglasses after dark a fost deasemenea transpus in benzi desenate tot la compania lui Danzig;
  • Lucy Taylor e un o tanara autoare care are o geniala poveste despre delicventzi sexuali condamnatzi sa fie siamezi in urma unei operatzii dictata de lege;
  • Fara Moore e o lesbiana imphekta care creca a scris cea mai oribila poveste din toata seria Verotika, nici nu am tupeu sa tastez o descriere a sa;
  • Grant Morrison e unul din cei mai titratzi autori BD (seria Invisibles), v-am mai povestit de el. Aici contribuie cu Braille Encyclopedia (despre o orgie de oameni orbi care si-au incrustat in piele povesti in aflabetul Braille) si The Room where love lives (o camera posedata de energiile unui acumulator orgasmic, fost experiment nazist.

Din motive care nu-s greu de descifrat, seria Verotika a incercat sa cucereasca si piatza japoneza, cu numerele auxiliare East Verotika, scrise exclusiv de japonezi. M-am ingrozit de cat de proaste sunt, sper ca nu asta inseamna manga, caci din ce am priceput de acolo (si nu erau tocmai autori de mana a doua), japonezilor le lipseste si umorul si sexul.

Monday, October 15, 2007

Confesiuni de tag


Am fost taguit, a doua oara in viatza. Prima data m-am kkt pe mine cateva luni si pana la urma am scris un FAQ. De data asta mi-a dat o palma peste fund Alexosu, omu zapezilor, sa zic care-s 5 melodii nelipsite din playlist. Well, nelipsite nu pot fi ca playlistu meu se schimba de 5 ori pe zi: la masa, la munca, la buda, in timp ce dorm, plus ce aud in cap cand nu canta nimic in afara lui. Asa ca o sa fac ca metalistii cand li se cere un top 5, si va dau cate 5 piese din fiecare epoca a vietzii mele. Din pacate lista contine doar piese la care am gasit clipuri la care mai adaug de sufletu mortzilor si cate un titlu irezistibil fara clip.

perioada 2005-prezent

Hurt, nu e varianta originala, da cand ma uit la clipu asta mi se rupe sufletu drept in doua bucatzi, nici macar jumatatz.

Burning Beard, ok, nu e la fel de cool ca piesa aleasa de alexosu da clipu e mai misto

Salt Lake City, oras istoric

Kontroll pa Kontinentet, norvegian metal forever!

Volbeat Gardener's Tale, party hitul anului 2007

mentziune speciala: Bronx Casket Co. - Free Bird

2000-2005

Believe in nothing, ultimul album bun al trupei

Angel of Betrayal, one for the ladies

15 Feet of pure white snow, where is mona, she's long gone

Gothic love song, supararea la ea acasa

Judith, super rock!

mentziune speciala: Leonard Cohen - In my secret life

1995-1999

Evidence, dupa mine cea mai influenta trupa rock a anilor 90

Burden in my hand, ce-am fost si ce-am ajuns

Freedom, dedicatie pt Sake

One Second, a doua cea mai influenta trupa rock a anilor 90

Cantara, bolero gotic, uitatzi-va la baietzii aia cum macina la pisator

mentziune speciala: Skyclad - Inequality Street, cea mai tare piesa de folk metal ever

1990-1995

To the Hilt, uite cum s-au dus si astia si nu-i mai tzine minte nici dracu

Zombie, un titlu etern si o piesa eterna

Christian Woman, piesa deschizatoare de drumuri

I Alone, genial album

Cotton Eye Joe, piesa preferata a shoferului de pe autobuzul cu care faceam naveta la liceu, m-a marcat pe viatza

mentziune speciala: Vangelis - One more kiss, dear adica Blade Runner

1985-1990

Voulez-vous dansez, irezistibila

Hooked on a feeling, muzica experimentala asa cum era ea candva (ok, clipu e din 97 da piesa e din 70)

Hai vino iar in..., versiunea cu orchestra simfonica

Marine, la nunta ta, cel mai tare vocal din muzica populara romaneasca si cel mai tare cor ever

Traiasca romania, Alifantis

mentiune speciala: Pink Floyd - Another Brick in the wall

1980-1985

Azurro, fantastic vocal, un Leonard Cohen al Italiei

You make my pants, vinilurile preferate ale mamei

Club Tropicana, hmmm.....

La Marseilleuse, cover Mireille Matthieu

Sa mori de dragoste ranita, metal!

mentiune speciala: o piesa al carei titlu nu reusesc sa mi-l amintesc

inainte de 1980

nu am ascultat nici o piesa cu atentzie

sper ca atzi remarcat ca lucrurile in viatza mea sunt ciclice, incep sa ma apropii de locul din care am plecat.




Wednesday, October 10, 2007

Anarchy in the UK!



V for Vendetta
de Alan Moore

V for Vendetta e cunoscuta la noi sub forma filmului produs si regizat de echipa Matrix. Metalistii sunt probabil familiarizati cu trupa Shadow Gallery, al carei nume plus albumele Tyranny si Room V sunt referintze directe la lucrarea lui Alan Moore. Filmul e aprobat sub aspect vizual de graficianul seriei dar dezaprobat de Moore, cunoscut ca promotor al ideii ca cinematografia si banda desenata nu ar trebui sa se amestece. Tinand cont de calitatea slaba a ecranizarilor dupa opera sa (Swamp Thing, League of Extraordinary Gentlemen, From Hell si altele), il intzeleg. Totusi, V for Vendetta nu e tocmai unul din varfurile operei lui Alan Moore. Grafica excesiv de intunecoasa e cam caricaturala (alb-negru postcolorizata) iar povestea musteshte de teze punk anarhiste si militantism tineresc. In volumul care colecteaza numerele seriei, publicata serializat la inceputul anilor 80, Alan Moore se confeseaza ca V for Vendetta e o poveste spusa cu aplomb tineresc si lipsa de experientza. Oricum, e o lucrare de capatai a istoriei BD.

Povestea e similara in mare cu a filmului, ordinea evenimentelor fiind pe ici pe colo modificata, fara impact major. O Anglie a anilor 90, care era futurista la momentul scrierii volumului, a supravietuit unui razboi nuclear cu ajutorul unui regim fascist care cu o mana a dat si cu doua a luat, mai precis a decimat toti homosexualii, negrii si imigrantzii romani. Atmosfera miroase serios a totalitarism orwellian, la care se adauga elementul "super-hero", si anume eroul cu nume de cod V, pelerina de Batman si fatza acoperita de masca revolutzionarului englez Guy Fawkes. V e un fost supravietzuitor al lagarelor de concentrare (deci probabil homosexual, negru sau roman) iar scopurile lui sunt similare cu cele in care a fost implicat Fawkes la vremea lui: bubuirea Parlamentului, desfiintzarea regimului si alte nazuintze pashoptiste. O diferentza majora fatza de film este ca povestea insista pe personajele "negative", servitori ai regimului: Securistul care investigheaza problema, Papusharii care mint poporul cu televizorul, Biserica ipocrita precum si marele Big Brother care sta in fotoliu si se scuza fatza de el insushi pentru calea pe care a apucat-o Anglia. Eroul V e ajutat de tanara prostituata Evey (jucata in film de Natalie Portman), locuieste in misterioasa Shadow Gallery si face pe dracu in patru sa traga semnalul de trezire al natziunii cu acte de terorism flamboaiant punctate de muzica si poezie. Fara indoiala, o poveste care acu 25 de ani schimba fatza benzilor desenate, azi contzine multe elemente pe care le stim de prin alte partzi, fie de la Orwell, fie din distopii de la Hollywood, fie de la Ion Iliescu. Alan Moore ii mai indica la influentze pe David Bowie, Batman, Huxley, Pynchon si Margaret Thatcher.

In concluzie, cine a vazut filmul n-o sa invetze prea multe in plus citind cartea, insa e regula generala ca daca ai 5 benzi desenate in casa, doua dintre ele sunt ale lui Alan Moore si una dintre astea doua e V for Vendetta. Despre a doua povestim data viitoare.

Saturday, October 06, 2007

Muzica vorbita pe la spate
-september sun-


Clips

Videoclipul lunii e al unei trupe care nu credeam ca ar putea sa existe: The Mighty Sphincter. Se pare ca astia sunt un nod esentzial in evolutzionism, am impresia ca sunt protozoarele alea care au iesit prima data din apa pe uscat si au nascut doi copii - unul black si unul glam. Trupa a activat la finele anilor 70, inceputul anilor 80 si unii din membri au fost gasitzi mortzi in desertul Arizona. Deci ca sa vedetzi de unde au invatzat Mayhem cum sa-si faca reclama.

In amintirea momentului World Trade Center, sa vizionam ultimul clip Stuck Mojo. Probabil n-o sa putetzi trece peste faptul ca piesa se numeste I'm American, ca clipul pare facut de o trupa romaneasca si ca steagul americii sau soldatzii din Irak apar la fiecare secunda. Totush, daca avetz rabdare pana la solo-ul de chitara, o sa aflatzi de ce-m place piesa asta si Stuck Mojo in general. De fapt, clipul e fun si piesa e mai buna decat piesa cu acelasi titlu de la Queensryche.

Am gasit si o versiune sinistra a hitului Tainted Love, in varianta Coil, ocazie cu care am aflat din clip ca Johnny Balance si Marc Almond au fost gay si impreuna. Acuma au sens titlurile The Anal Staircase si Scatology.

Sper ca avetzi cont pe youtube sa va bucuratzi de fantasticele clipuri cenzurate ale genialilor The Dwarves.

  • Over you, cu gagici si sound industrial
  • FEFU, cu fetele de la suicidegirls, ati auzit-o si in filmu Hostel
  • Salt Lake City, fantastic imn punk

Albume

In rest, septembrie a fost cea mai tare luna a anului 2007, far'de'doar'si'poate. Nici n-am avut vreme sa ascult prea bine tot ce inshir aici, le-am pus asa la disperare, nehotarat la ce album sa ma opresc.

Inainte de orice, s-a intors Ulver, cu minunatul Shadow of the Sun, lansat oficial intr-o discoteca din New York. Are un cover Black Sabbath care evident ca nu seamana cu originalul, are saxofoane la disperare si chiar tobe de ambiantza. Coperta e beton, cu un bou care tzine soarele intre coarne.

Si tot din tabara Ulver, Vulture Industries vin sa ocupe locul lasat in fundu gol de desfiintzarea Arcturus si o fac intr-un mare fel mai ales ca au si contributzia lui Meister Garm. Deci metal norvegian de avangarda, cum ii zice in zilele noastre.

Einsturzende Neubauten, trupa legendara din 100 de puncte de vedere dintre care pomenesc doar ca sunt printre taticii muzicii industrial, ca e trupa lui Blixa Bargeld (fost la trupa Nick Cave) si ca scot albume din bani adunatzi din donatzii. Alles Wieder Offen ii zice si nush ce sa va zic de el, caci trupa asta nu scoate albume bune sau proaste, ci scoate albume Einsturzende Neubauten. E mai apropiat de stilul albumelor recente, mai putzin extrem / experimental decat pe vremuri, mai rock asa sau mai comercial, daca vretzi, dar oricum un album esentzial pt anu asta. In schimb nu mai are versuri in engleza.

Down sunt o trupa mare pt ca scot albume rar si pt ca au in echipa personaje fundamentale ale metalului american: Anselmo si Brown de la Pantera, chitaristu lu Corrosion of Conformity, un grasan de la Crowbar si inca unu de la Eyehategod. Canta despre Mississippi si Texas, cele mai importante locuri din America, alaturi de Louisiana, Roswell si Salt Lake City. Au scos la viatza lor titluri sugestive ca Hail the Lief, Bury me in smoke si Lysergik Funeral Procession pt care sigur au capatat aprecierea lui Bob Marley de pe lumea cealalta. Dupa clipul asta, era sa jur ca ala de la Crowbar e totuna cu clownu din House of 1000 Corpses. Sa ne amintim si de un hit de acu 10 ani: Stone the Crow. Si ar fi genial daca piesa asta ar avea clip.On March the Saints! Albumul lunii.

Monster Magnet - 4 Way Diablo! Cine isi mai aminteste ca Monster Magnet cantau candva in Romania si erau fugaritzi cu sticle de plastic de pe scena? You ass-holes. Noul album Monster Magnet apare cu 1 an intarziere datorita unei come OD care l-a macinat pe sarmanu Wyndorf. E rock si roll si stoner de nota 10, cu un cover Rolling Stones.

Siouxise e chiar Suzie cea batrana de la Banshees, trupa esentiala a goticului punk. A scos cand nu se astepta nimenea un album de electronice gotice foarte dansant, cu sunet foarte bun si efecte misto, nitzel cam monoton la partea vocala dar cu un background electro foarte profesionist. Clip aici.

Om nu e albumul lui Negura Bunget si nici romanul lui Pavel corutz, e o trupa foarte cool. Daca folosesc cuvantu drone probabil fugaresc lumea. Nu e ca Sunn O))), e un soi de folk yoghin, doom acustic sau stoner tibetan cantat fara chitara, doar bass, tobe si voce. Au avut anul trecut o colaborare cu Current 93 iar albumu asta, Pilgrimage, e al treilea si are atatea piese cat primele doua la un loc, adica 4. Trupa e alcatuita din ramashitzele trupei drone Sleep, care s-a spart in doua: chitaristu a facut trupa de metal rastit High on Fire de care v-am zis luna trecuta, iar ailaltzi doi s-au adapostit in Om. Un caz fericit in care din despartzirea unei trupe bune ies doua trupe bune. Din pacate clipuri nu au, da va putetzi face o idee de aici. Sa ne amintim si de vremurile bune ale trupei Sleep.

The Cult s-au intors cand nu spera nimeni. Trupa legendara cu voce legendara care ne-a vizitat si pe noi anu asta la un festival de kkt. Born into this n-are nici un lips. rockanroll, beibe. Cum am impresia ca n-a iesit inca singleul, sa ne delectam cu cel de auc 5 ani, Rise.

Sheavy au scos o adaptare muzicala dupa opera lui Asimov cu vocea lui Ozzy. Ok, dintotdeauna au semanat astia Ozzy, da acu seamana mai mult ca niciodata. Pacat, ca muzica e un stoner cinstit de toamna. IA vedetz.

Zombie Death Stench sunt o recomandare calduroasa din partea lui Sake. De regula ocolesc trupele cu nume de genu asta pt ca mi se pare ca kultura zombie este foarte prost transpusa in muzica de trupele metal, mai precis o singura piesa imi place din toata afacerea asta - Revenge of the Zombie a lui Six Feet Under. In ciuda banuielilor, Zombie Death Stench nu sunt un grindcore scarbavnic cu versuri obscene, nu seamana nici cu Deicide, nici cu Cannibal Corpse, nici cu Six Feet Under ci sunt o trupa cu un sound deosebit de convingator. Clape de Cradle of Filth cu o textura sonora de cavou cum n-atzi mai auzit, aproape de industrial (albumul are un iz sintetic) si niste solouri aproape melodice. Cea mai afurisita dintre toate e vocea, care in ciuda faptului ca variaza undeva intre guitzat de porc si black metal e foarte inteligibila, deoarece chitarile muncesc mai mult la atmosfera teatrala decat la implementarea unui sound death metal. Pe ansamblu iese un fel de doom cu sunet industrial, clape gotice, solouri cheesy metal si voci extreme. Si culmea culmilor, au un cover Blue Oyster Cult.

Goon moon e noua trupa a lui Twiggy Ramirez, fost om al lui Manson, angajata acum la Ipecacul lui Mike Patton. Oricum, nimic din astea nu afecteaza soundul trupei. In realitate e un Placebo mai stoner sau un Queens of the Stone Age cu clape. Destul de fain. Ca sa va convingeti ca Twiggy e chiar atat de urat pe cat parea, aveti un interviu. Parca a luat fatza de la Manson, freza de la Reznor si geaca de la Josh Homme. O piesa aici. Si una aici.

Between the buried and me sunt un soi de metalcore de asta postmodern care nu prea seamana cu ce se ascunde dupa eticheta asta. De fapt, ai impresia ca canta doua trupe deodata, una de grohaituri si una de progresiv. Fazele prog sunt mishto, cu clape Hammond, melodie si faze stoner, in schimb grohaitul ocazional e cam spart si nu ma lasa sa ascult tot albumul. Iar cele doua componente ale muzicii sunt doar lipite una de alta, nu se prea incheaga reciproc, de asta am impresia ca fiecare canta ce vrea in trupa aia. Oricum, de ascultat noul album Colors.

The Lord Weird Slough Feg...man, astia ar trebui pusi la definitzia cuvantului old-school. Ce Wolfmother, ce Tygers of Pan Tang, ce Stygian Shore. Astia-s atat de decrepitzi incat au ajuns sa fie recenzatzi pe site-ul PopMatters la rubrica freaks. Acu ce sa zic, mi s-au parut un pic fun, mai ales combinatzia intre titluri (si coperti) luate din benzi desenate (The Return of Dr.Universe) si un stil heavy metal fatza de care pana si Dio pare avangardist. Unii zic ca e ca si cand Manowar ar incerca sa plagieze Jethro Tull. So it was fun pana la un punct si-s destul de melodioshi incat sa nu fie boring. La astia solourile de chitara sunt ca replicile lui Al Bundy, te astepti sa se auda rasete si aplauze din fundal la fiecare. Un clip aici din care se aude mai mult vocea, da va facetzi o idee. In ciuda a ce se vede in clip, trupa ne este contemporana. Tot din categoria asta, mai e si trupa Hammers of Misfortune.

Crap:

Arch Enemy astia au gresit in doua feluri. In primu rand ca au scos un album nou pe care n-am rabdare sa-l ascult nici 10 minute, in al doilea rand pentru ca din cauza albumului asta nu scoate Spiritual Beggars nimic. Ca sa vezi ce face femeia din om.

Old Dead Tree teoretic ar trebui sa fie trupa care incearca sa ne aminteasca de metalul gotic european de acu 10 ani. Necazu e ca sunt francezi, au un vocal cam varza si e mai degraba un fel de aducere aminte decat o muzica care are ceva de spus. Deci au scos album nou si astia, The Water Fields. Dumnealor suna cam asa, intr-unul din momentele lor de varf.

Iced Earth astia au fost o trupa simpatica la viatza lor. Au facut albume heavy metal dupa filme horror, dupa benzile desenate The Spawn, dupa Infernu lu Dante si dupa razboiul de Secesiune. Foarte cool mi se pare aceasta combinatzie. Iar acu vin cu un album conceptual care amesteca filmele postapocaliptice cu criza din Irak. Deci ar fi destul de simpatic daca vocalizele gay-metal ale lui Tim second hand Owens n-ar fi acolo. Am impresia ca e blestemat ca daca scoate mai mult de 1 album cu o trupa sa ii iasa naspa. De fapt nu e doar problema asta. Se simte ca trupa s-a redus la stadiul de proiect care se invarte in jurul trapului obsesiv al chitaristului Schaffer. Era o vreme cand trupa asta canta, avea solouri de chitara, avea voce in acord cu gravitatea problemelor abordate. Acum e un fel de chitz chitz pe teme mistice si tot felu de interludii de kkt. Ma chinui aiurea prin Winamp sa dau clickuri in cautarea unui solo de chitara. Tot tropa-tropa ala de la un capat la altu, parca ar fi fost un singur om la inregistrari. Iar Ripper era bun pe vremea cand il imita pe fostu vocal, nu acum cand incearca sa ishi impuna lipsa de identitate in sunetul trupei. Im pare rau, da cu 7 chitaristi, 7 bassisti, 8 bateristi si 4 vocali schimbatzi in 20 de ani de cariera nu prea ai cum sa pretinzi ca esti trupa. M-am uitat dupa clipuri si ia sa imi spuneti cu ce seamana clipu asta. Aveti dreptate, cu benzile desenate si daca credeti ca fortzez nota, aflati ca urmatorul proiect al chitaristului John Schaffer este sa transpuna albumul Framing Armaggedon intr-un graphic novel. Rockerii o sa aiba o noua dilema: ce e mai bun? albumul sau banda desenata?

In rest, daca tot e luna World Trade Center, Iced Earth a fost una din trupele care si-au cantat naduful, si au propus chiar o chemare la arme impotriva terorismului . Parca tot piesa de la Stuck Mojo e mai misto. Si o pesa de pe vremea cand trupa asta era trupa, vocea era voce si a doua chitara nu era pusa de forma.
Wolves in the throne of room e un doom black mistic american cu productzie nasoala. Cica e la al doilea album, are 4 piese boring si o chitara care suna ca nisipu deversat dintr-o raba. un kkt.

V:28 erau si astia avangarda acu catziva ani, la albumul anterior. Acu au scos Violition care nu prea mai suna a avangarda, ci a black metal in fundu gol cu niste briz-brizuri care nu-s de natura sa faca impresie. Poate daca n-ar aparea membrii in videoclip ar fi mai misto. Deci si noul album e cu bombe si bombardamente si black metal reciclat. Daca am renutzat sa mai ascult Dimmu Borgir, n-o sa ma apuc de astia, ca n-am rezolvat nimic asa.

Diverse:

Porcupine Tree incearca si ei sa-shi salveze albumu cu un EP, Nil Recurring. Merge.

Mi-am luat DVDu lu Spiritual Beggars, asa ca sa nu mi-l mai cautatzi.

In schimb facetzi cumva rost de proaspatul DVD de la Estradasphere, tre sa fie beton.

Wednesday, October 03, 2007

Filmele vorbite pe la spate

-zvonuri, shmenuri, shushanele-

Am citit o kestie interesanta pe e-splatter.com. Ca filmele horror de calitate sunt legate de presedintii republicani ai SUA. Eisenhower ne-a dat Psycho. Kennedy nimic. Nixon-Ford ne-au dat Night of the Living Dead, Texas Chainsaw Massacre si Exorcist. Reagan a inventat slasherul. Clinton a condus cea mai neagra perioada din istoria filmului horror. Apoi a venit GW Bush, canibalul din Texas, sub obladuirea caruia au iesit cel putzin doua filme care pareau candva imposibile: un remake plus un prequel la Texas Chainsaw! Iar Guillermo del Torro a ajuns la Oscaruri. Iar acum ca popularitatea lui Bush e dusa pe rapa, horrorul incepe iarasi sa dea inapoi din topurile box-office. Acu doi ani horroruri mediocre ca Hostel si Saw umflau potul. Anul asta filme solide ca Grindhouse si 28 Weeks Later au cazut in picaj la incasari. Vin vremuri grele iar filmele de familie recupereaza terenul si ne alunga din cinematografe: Spiderman 3, Piratii 3, Shrek 3, Potter 5, pana si Piratii varianta porno au avut incasari mai mari decat multe horroruri cool. Si dupa esecul financiar care a fost Hostel 2, se pare ca s-a cancelat si ecranizarea Mobilului lui Stephen King iar Eli Roth lucreaza acum la episoade ale serialului Heroes.

Masters of Science Fiction s-a blocat la 4 episoade iar Masters of Horror e in buda. Totusi, se pare ca nu s-a tras apa. Mick Garris a spus ca sezonul 3 al marelui serial va fi rebotezat Fear Itself si reformatat la dimensiunile normale ale unui serial TV, adica 45 de minute in loc de 55 plus alte compromisuri de rating. Afurisitul ne promite in schimb ca variante extinse si unrated ale episoadelor vor apare doar pe DVD, adica la dracu in praznic si pe bani grei. Nici macar n-au inceput sa se vehiculeze numele noilor regizori, te pomenesti ca le face Garris pe toate de aici incolo. Sunt trist.

In timpu asta The Raging Boll is unstoppable! Pe Uwe Boll nu-l deranjeaza nimic si a dat drumu la doua filme noi in aceeasi luna: incredibilul Postal si un straight-2-DVD Bloodrayne 2, din pacate fara bunoaca aia din primu dar si fara actori romani. Si lucrurile nu se opresc aici. Cineva i-a pus in bratze 70 de bulioane de parai ca sa scoata o superproductzie Dungeon Siege cu Statham, Burt Reynolds, Ray Liotta si Ron Pearlman, care sta sa iasa in 3 luni. Si pana atunci mai face si un snuff-movie, Seed. Domle, asta da din coate pana ajunge in panoplia ilustrilor Ed Wood, John Waters si Misty Mundae. Daca si onorurile astea se pot cumpara cu bani si insistentza, eu imi dau demisia.

Nu ratati nici documentarul Manufacturing Dissent, care e DESPRE Michael Moore si felul in care isi face documentarele. Si nici noul documentar al lui Moore, Sicko.

James Mangold, regizorul unor filme mari ca Walk the Line si Girl Interrupted si al thrillerului Identity vine cu un film extrem de important: westernul 3:10 to Yuma, cu Christian Bale si Russel Crowe, remake al unui clasic al anilor 50.

Bruce Dickinson va juca in Chemical Wedding, biografia poetului satanist Alastair Crowley. Pe bune. Iar Les Claypool (Primus) in filmul ultra-gore Pig Hunt, despre un porc monstruos modificat genetic.

A iesit la cinema Hatchet, filmu care a iesit anu trecut la screening cu mare succes dar n-a vrut nimeni sa-l distribuie ca cica nu contzine destule violuri, tortura si homofobie, dupa cum s-a justificat Hollywoodu in fatza regizorului. De fapt e o parodie slasher in stil clasic (Friday 13) sper ca mai breaz ca Scary Movie. Laudele sunt nemasurate, a new icon in horror zice Fangoria, iar DVD-ul iese in Decembrie, odata cu DVD-ul Halloween.

Alt horror vedeta al anului asta va fi Header, prima ecranizare dupa scriitorul cult al genului horror Ed Lee. De fapt a doua, dar prima ecranizare a fost un film porno. Pe de alta parte, poate ca si asta e, se pare ca Header e despre niste brainfuckers...la propriu.

Rasfoind prin opera lui Ed Lee, am mai gasit un scriitor amic de-al lui, Jack Ketchum, dupa care s-au ecranizat anu asta doua filme care dau semne ca ar face furori in domeniu. Red e cu Brian Cox, Freddy Krueger si cu un caine, in regia minunatului Lucky McKee (May+un episod Masters of Horror). A doua ecranizare e The Girl Next Door, cartea fiind se pare un fel de caz real iar filmul pare sa fie un torture movie realist. Culmea, acest din urma film are si un remake involuntar, cam cum au fost filmele Capote si Infamous anu trecut. Deci a doua varianta se numeste An American Crime si e cu "fetitza" din Hard Candy. Ambele variante au umflat aprecieri serioase la Sundance si alte festuri asa ca statzi cu ochii pe DVD-uri mai pe la iarna.

Nu ratati nici remakeul Wizard of Gore, proaspat ca painea calda, cu Crispin Glover si Jeffrey Combs, actori cult ai genului. Originalul e un clasic al pionierului anilor 60, Herschell Gordon Lewis.

Un fantasy horror foarte tare e Orphanage, film spaniol produs de Guillermo del Torro, din trendul horrorului hispanic care ni i-a dat pe Amenabar, Fresnadillo si altzii ca ei despre care o sa scriu un articol special, caci mi se par misto.

Familia Bablouani, care ne-au dat thrillerul misto Tzameti 13, au revenit cu L'Heritage, tot in franceza. De data asta nu sunt implicatzi fratzii Bablouani, ci tatal si unul din fii. Cica e un fel de travelogue despre Georgia.

Park Chan-wook, regizorul trilogiei Oldboy/Lady Vengeance/Mr. Vengeance se intoarce cu Im a Cyborg but that's OK, despre o tipa care si-a bagat degetele in priza crezand ca e robot.

Regizorul primului Saw trece din lac in putz: Az primavara a fost Dead Silence, acu e Death Sentence cu Kevin Bacon.
Toronto Film Festival a scos la iveala cele mai cool titluri ale anului: pe langa filmele lui Romero, Argento, Gordon si Cronenberg, se pare ca trebe vazut si noul spaghetti western a lui Takashi Miike - Sukyiaki western django, horrorul frantzuzesc claustrofob si feminist A L'Interieure, horrorul frantzuzesc exploitation nazi Frontiere(s).
Cuplul Berman/Pulcini care ne-a dat minunatul American Splendor, revin cu filmul Nanny Diaries, comedie de familie cu Scarlet Johansson.

Filmul de serie B al toamnei, adica ce a fost Crank anu trecut, va fi Shoot'em Up cu Clive Owen. Cica e scandalos de-a dreptu.

Pana la un nou Harry Potter, avem in decembrie ecranizarea dupa Phillip Pullman - The Golden Compass, in regia tipului care a facut About a Boy.

Filme cu supereroi in lucru: Incredible Hulk cu Edward Norton, Justice League in regia lui George Miller (trilogia Mad Max plus...Babe), Iron Man cu Downey Jr..

Au aparut cele doo DVD-uri Grindhouse, unrated! Let's Party!