Muzica vorbita pe la spate

-september sun-

Clips

Videoclipul lunii e al unei trupe care nu credeam ca ar putea sa existe: The Mighty Sphincter. Se pare ca astia sunt un nod esentzial in evolutzionism, am impresia ca sunt protozoarele alea care au iesit prima data din apa pe uscat si au nascut doi copii - unul black si unul glam. Trupa a activat la finele anilor 70, inceputul anilor 80 si unii din membri au fost gasitzi mortzi in desertul Arizona. Deci ca sa vedetzi de unde au invatzat Mayhem cum sa-si faca reclama.

In amintirea momentului World Trade Center, sa vizionam ultimul clip Stuck Mojo. Probabil n-o sa putetzi trece peste faptul ca piesa se numeste I'm American, ca clipul pare facut de o trupa romaneasca si ca steagul americii sau soldatzii din Irak apar la fiecare secunda. Totush, daca avetz rabdare pana la solo-ul de chitara, o sa aflatzi de ce-m place piesa asta si Stuck Mojo in general. De fapt, clipul e fun si piesa e mai buna decat piesa cu acelasi titlu de la Queensryche.

Am gasit si o versiune sinistra a hitului Tainted Love, in varianta Coil, ocazie cu care am aflat din clip ca Johnny Balance si Marc Almond au fost gay si impreuna. Acuma au sens titlurile The Anal Staircase si Scatology.

Sper ca avetzi cont pe youtube sa va bucuratzi de fantasticele clipuri cenzurate ale genialilor The Dwarves.

• Over you, cu gagici si sound industrial
• FEFU, cu fetele de la suicidegirls, ati auzit-o si in filmu Hostel
• Salt Lake City, fantastic imn punk

Albume

In rest, septembrie a fost cea mai tare luna a anului 2007, far'de'doar'si'poate. Nici n-am avut vreme sa ascult prea bine tot ce inshir aici, le-am pus asa la disperare, nehotarat la ce album sa ma opresc.

Inainte de orice, s-a intors Ulver, cu minunatul Shadow of the Sun, lansat oficial intr-o discoteca din New York. Are un cover Black Sabbath care evident ca nu seamana cu originalul, are saxofoane la disperare si chiar tobe de ambiantza. Coperta e beton, cu un bou care tzine soarele intre coarne.

Si tot din tabara Ulver, Vulture Industries vin sa ocupe locul lasat in fundu gol de desfiintzarea Arcturus si o fac intr-un mare fel mai ales ca au si contributzia lui Meister Garm. Deci metal norvegian de avangarda, cum ii zice in zilele noastre.

Einsturzende Neubauten, trupa legendara din 100 de puncte de vedere dintre care pomenesc doar ca sunt printre taticii muzicii industrial, ca e trupa lui Blixa Bargeld (fost la trupa Nick Cave) si ca scot albume din bani adunatzi din donatzii. Alles Wieder Offen ii zice si nush ce sa va zic de el, caci trupa asta nu scoate albume bune sau proaste, ci scoate albume Einsturzende Neubauten. E mai apropiat de stilul albumelor recente, mai putzin extrem / experimental decat pe vremuri, mai rock asa sau mai comercial, daca vretzi, dar oricum un album esentzial pt anu asta. In schimb nu mai are versuri in engleza.

Down sunt o trupa mare pt ca scot albume rar si pt ca au in echipa personaje fundamentale ale metalului american: Anselmo si Brown de la Pantera, chitaristu lu Corrosion of Conformity, un grasan de la Crowbar si inca unu de la Eyehategod. Canta despre Mississippi si Texas, cele mai importante locuri din America, alaturi de Louisiana, Roswell si Salt Lake City. Au scos la viatza lor titluri sugestive ca Hail the Lief, Bury me in smoke si Lysergik Funeral Procession pt care sigur au capatat aprecierea lui Bob Marley de pe lumea cealalta. Dupa clipul asta, era sa jur ca ala de la Crowbar e totuna cu clownu din House of 1000 Corpses. Sa ne amintim si de un hit de acu 10 ani: Stone the Crow. Si ar fi genial daca piesa asta ar avea clip.On March the Saints! Albumul lunii.

Monster Magnet - 4 Way Diablo! Cine isi mai aminteste ca Monster Magnet cantau candva in Romania si erau fugaritzi cu sticle de plastic de pe scena? You ass-holes. Noul album Monster Magnet apare cu 1 an intarziere datorita unei come OD care l-a macinat pe sarmanu Wyndorf. E rock si roll si stoner de nota 10, cu un cover Rolling Stones.

Siouxise e chiar Suzie cea batrana de la Banshees, trupa esentiala a goticului punk. A scos cand nu se astepta nimenea un album de electronice gotice foarte dansant, cu sunet foarte bun si efecte misto, nitzel cam monoton la partea vocala dar cu un background electro foarte profesionist. Clip aici.

Om nu e albumul lui Negura Bunget si nici romanul lui Pavel corutz, e o trupa foarte cool. Daca folosesc cuvantu drone probabil fugaresc lumea. Nu e ca Sunn O))), e un soi de folk yoghin, doom acustic sau stoner tibetan cantat fara chitara, doar bass, tobe si voce. Au avut anul trecut o colaborare cu Current 93 iar albumu asta, Pilgrimage, e al treilea si are atatea piese cat primele doua la un loc, adica 4. Trupa e alcatuita din ramashitzele trupei drone Sleep, care s-a spart in doua: chitaristu a facut trupa de metal rastit High on Fire de care v-am zis luna trecuta, iar ailaltzi doi s-au adapostit in Om. Un caz fericit in care din despartzirea unei trupe bune ies doua trupe bune. Din pacate clipuri nu au, da va putetzi face o idee de aici. Sa ne amintim si de vremurile bune ale trupei Sleep.

The Cult s-au intors cand nu spera nimeni. Trupa legendara cu voce legendara care ne-a vizitat si pe noi anu asta la un festival de kkt. Born into this n-are nici un lips. rockanroll, beibe. Cum am impresia ca n-a iesit inca singleul, sa ne delectam cu cel de auc 5 ani, Rise.

Sheavy au scos o adaptare muzicala dupa opera lui Asimov cu vocea lui Ozzy. Ok, dintotdeauna au semanat astia Ozzy, da acu seamana mai mult ca niciodata. Pacat, ca muzica e un stoner cinstit de toamna. IA vedetz.

Zombie Death Stench sunt o recomandare calduroasa din partea lui Sake. De regula ocolesc trupele cu nume de genu asta pt ca mi se pare ca kultura zombie este foarte prost transpusa in muzica de trupele metal, mai precis o singura piesa imi place din toata afacerea asta - Revenge of the Zombie a lui Six Feet Under. In ciuda banuielilor, Zombie Death Stench nu sunt un grindcore scarbavnic cu versuri obscene, nu seamana nici cu Deicide, nici cu Cannibal Corpse, nici cu Six Feet Under ci sunt o trupa cu un sound deosebit de convingator. Clape de Cradle of Filth cu o textura sonora de cavou cum n-atzi mai auzit, aproape de industrial (albumul are un iz sintetic) si niste solouri aproape melodice. Cea mai afurisita dintre toate e vocea, care in ciuda faptului ca variaza undeva intre guitzat de porc si black metal e foarte inteligibila, deoarece chitarile muncesc mai mult la atmosfera teatrala decat la implementarea unui sound death metal. Pe ansamblu iese un fel de doom cu sunet industrial, clape gotice, solouri cheesy metal si voci extreme. Si culmea culmilor, au un cover Blue Oyster Cult.

Goon moon e noua trupa a lui Twiggy Ramirez, fost om al lui Manson, angajata acum la Ipecacul lui Mike Patton. Oricum, nimic din astea nu afecteaza soundul trupei. In realitate e un Placebo mai stoner sau un Queens of the Stone Age cu clape. Destul de fain. Ca sa va convingeti ca Twiggy e chiar atat de urat pe cat parea, aveti un interviu. Parca a luat fatza de la Manson, freza de la Reznor si geaca de la Josh Homme. O piesa aici. Si una aici.

Between the buried and me sunt un soi de metalcore de asta postmodern care nu prea seamana cu ce se ascunde dupa eticheta asta. De fapt, ai impresia ca canta doua trupe deodata, una de grohaituri si una de progresiv. Fazele prog sunt mishto, cu clape Hammond, melodie si faze stoner, in schimb grohaitul ocazional e cam spart si nu ma lasa sa ascult tot albumul. Iar cele doua componente ale muzicii sunt doar lipite una de alta, nu se prea incheaga reciproc, de asta am impresia ca fiecare canta ce vrea in trupa aia. Oricum, de ascultat noul album Colors.

The Lord Weird Slough Feg...man, astia ar trebui pusi la definitzia cuvantului old-school. Ce Wolfmother, ce Tygers of Pan Tang, ce Stygian Shore. Astia-s atat de decrepitzi incat au ajuns sa fie recenzatzi pe site-ul PopMatters la rubrica freaks. Acu ce sa zic, mi s-au parut un pic fun, mai ales combinatzia intre titluri (si coperti) luate din benzi desenate (The Return of Dr.Universe) si un stil heavy metal fatza de care pana si Dio pare avangardist. Unii zic ca e ca si cand Manowar ar incerca sa plagieze Jethro Tull. So it was fun pana la un punct si-s destul de melodioshi incat sa nu fie boring. La astia solourile de chitara sunt ca replicile lui Al Bundy, te astepti sa se auda rasete si aplauze din fundal la fiecare. Un clip aici din care se aude mai mult vocea, da va facetzi o idee. In ciuda a ce se vede in clip, trupa ne este contemporana. Tot din categoria asta, mai e si trupa Hammers of Misfortune.

Crap:

Arch Enemy astia au gresit in doua feluri. In primu rand ca au scos un album nou pe care n-am rabdare sa-l ascult nici 10 minute, in al doilea rand pentru ca din cauza albumului asta nu scoate Spiritual Beggars nimic. Ca sa vezi ce face femeia din om.

Old Dead Tree teoretic ar trebui sa fie trupa care incearca sa ne aminteasca de metalul gotic european de acu 10 ani. Necazu e ca sunt francezi, au un vocal cam varza si e mai degraba un fel de aducere aminte decat o muzica care are ceva de spus. Deci au scos album nou si astia, The Water Fields. Dumnealor suna cam asa, intr-unul din momentele lor de varf.

Iced Earth astia au fost o trupa simpatica la viatza lor. Au facut albume heavy metal dupa filme horror, dupa benzile desenate The Spawn, dupa Infernu lu Dante si dupa razboiul de Secesiune. Foarte cool mi se pare aceasta combinatzie. Iar acu vin cu un album conceptual care amesteca filmele postapocaliptice cu criza din Irak. Deci ar fi destul de simpatic daca vocalizele gay-metal ale lui Tim second hand Owens n-ar fi acolo. Am impresia ca e blestemat ca daca scoate mai mult de 1 album cu o trupa sa ii iasa naspa. De fapt nu e doar problema asta. Se simte ca trupa s-a redus la stadiul de proiect care se invarte in jurul trapului obsesiv al chitaristului Schaffer. Era o vreme cand trupa asta canta, avea solouri de chitara, avea voce in acord cu gravitatea problemelor abordate. Acum e un fel de chitz chitz pe teme mistice si tot felu de interludii de kkt. Ma chinui aiurea prin Winamp sa dau clickuri in cautarea unui solo de chitara. Tot tropa-tropa ala de la un capat la altu, parca ar fi fost un singur om la inregistrari. Iar Ripper era bun pe vremea cand il imita pe fostu vocal, nu acum cand incearca sa ishi impuna lipsa de identitate in sunetul trupei. Im pare rau, da cu 7 chitaristi, 7 bassisti, 8 bateristi si 4 vocali schimbatzi in 20 de ani de cariera nu prea ai cum sa pretinzi ca esti trupa. M-am uitat dupa clipuri si ia sa imi spuneti cu ce seamana clipu asta. Aveti dreptate, cu benzile desenate si daca credeti ca fortzez nota, aflati ca urmatorul proiect al chitaristului John Schaffer este sa transpuna albumul Framing Armaggedon intr-un graphic novel. Rockerii o sa aiba o noua dilema: ce e mai bun? albumul sau banda desenata?

In rest, daca tot e luna World Trade Center, Iced Earth a fost una din trupele care si-au cantat naduful, si au propus chiar o chemare la arme impotriva terorismului . Parca tot piesa de la Stuck Mojo e mai misto. Si o pesa de pe vremea cand trupa asta era trupa, vocea era voce si a doua chitara nu era pusa de forma.

Wolves in the throne of room e un doom black mistic american cu productzie nasoala. Cica e la al doilea album, are 4 piese boring si o chitara care suna ca nisipu deversat dintr-o raba. un kkt.

V:28 erau si astia avangarda acu catziva ani, la albumul anterior. Acu au scos Violition care nu prea mai suna a avangarda, ci a black metal in fundu gol cu niste briz-brizuri care nu-s de natura sa faca impresie. Poate daca n-ar aparea membrii in videoclip ar fi mai misto. Deci si noul album e cu bombe si bombardamente si black metal reciclat. Daca am renutzat sa mai ascult Dimmu Borgir, n-o sa ma apuc de astia, ca n-am rezolvat nimic asa.

Diverse:

Porcupine Tree incearca si ei sa-shi salveze albumu cu un EP, Nil Recurring. Merge.

Mi-am luat DVDu lu Spiritual Beggars, asa ca sa nu mi-l mai cautatzi.

In schimb facetzi cumva rost de proaspatul DVD de la Estradasphere, tre sa fie beton.