Continuare despre filmele asa si-asa de la TIFF. Despre primele calupuri am scris aici si aici, despre cele nashpa aici.
King of the Belgians
(regizat de Peter Brosens si Jessica Woodworth, belgieni)
Regele Belgiei ramane ratacit prin Balcani si se chinuie tot filmu sa se intoarca acasa, panicat ca o bucata din Belgia si-a declarat independentza in lipsa lui. Il pusese dracu sa mearga in Turcia sa-l invite pe Erdogan sa adere la UE, iar de acolo nu se mai poate intoarce cu avionu asa ca tre sa o ia la pas, cu autostopu, cu carutze, cu autobuze prin Grecia, Bulgaria, Albania.
Ajunge si in Sarajevo sa bea rakie cu un fost lunetist, afla ce e zacusca de la o Bulgaroaica etc. Din pacate ocoleste Romania dar peripetziile si observatziile sale ar fi perfect aplicabile si la noi - vite care se balega pe strada, WC-uri in fundu gradinii, etc. Mai sunt si observatzii care n-au legatura cu noi (legate de Razboiu Iugoslav).
Trebuie sa ai umpic de simtz al Uniunii Europene ca sa intzelegi unele din poante si tre sa fii resemnat cu pozitzia de salbaticie a Balcanilor ca sa te amuzi, adica sa itzi asumi diferentza civilizatzionala fatza de Europa occidentala. Filmul e conceput ca un mockumentar gen The Office, satirizand modul in care intzeleg belgienii si regele lor Uniunea Europeana.
N-a fost la TIFFu de anu asta filmul, e de la un TIFF mai vechi, insa anu asta a fost sequelul, vezi dedesubt.
********************************************
The Barefoot Emperor
(regizat de Peter Brosens si Jessica Woodworth, aceiasi de mai sus)
Continuare directa la filmul de mai sus, incepe cand Regele Belgiei si ajutoarele lui ajung in Sarajevo si mai au doar putzin pana sa scape in spatziul Schengen. Insa ii pune dracu sa se plimbe prin centrul din Sarajevo tocmai cand orashul sarbatorea un reenactment al asasinarii lui Franz Ferdinand, cel care a dus la izbucnirea primului razboi mondial. Mai mult din confuzie, regele belgian incaseaza si el un glontz, dupa care se trezeste intr-o clinica de pe insula lui Tito, unde afla de la Udo Kier ca Uniunea Europeana s-a destramat.
Ca sa nu se sinucida, cei de la clinica ii promit regelui belgian titlul de Imparat al Europei. Dar mai mult onorific, caci Imperiul ar urma sa fie doar o uniune fake de state natzionaliste. Regii Belgiei sunt obisnuitzi cu titluri grandioase lipsite de putere.
Satira primului film continua sa fie savuroasa, dar inexplicabil isi consuma toate ideile in prima juma de ora, iar restul filmului e un plictis - scene de umplutura cu regele meditand, facand sport si personaje de pe la clinica dansand si vorbind aiurea. Primul film ar fi musai de vazut, insa asta al doilea se fasaie repede desi incepe promitzator. Posibil sa devina o trilogie.
*******************************************
The Translators
(regizat de Regis Roinsard, francez)
Oamenii care lucreaza in breasla editarii si traducerii de carte se vor amuza nespus la acest thriller frantzuzesc - desigur, Frantza e o tzara civilizata unde editarea de carte e o industrie adevarata. Noi avem o piatza de carte comparabila cu a Siriei pe timp de razboi, asa ca intzelegem mai greu miza povestii din film.
Totushi ajuta ca povestea e organizata ca un mister de Agatha Christie - o investigatzie detectiveasca cu flashbackuri, twisturi si explicatzii greu de urmarit. Doar ca aici crima nu e omorarea unui om, ci leakuirea unor pagini dintr-o populara trilogie literara la care 9 traducatori din 9 tzari sunt chematzi sa o traduca simultan in conditzii extrem de secretoase: sunt sechestratzi la o vila pe toata durata traducerii, in fiecare zi li se ofera doar cateva pagini, nu au acces la Internet etc. si totusi paginile sunt leakuite spre marele public pe masura ce sunt traduse. Sheful editurii tre sa afle cumva care dintre traducatori e vinovatu. Traducatorii sunt chiar actori din tzarile respective (Olga Kurylenko e traducatoarea rusa, unu de prin filmele lui Iglesia e traducatorul spaniol etc.).
Nu-l pun chiar la filme musai de vazut caci, cum ziceam, in Romania putzini vor pricepe despre ce e vorba in acest film. Insa cei care lucreaza in edituri sau traducere de carte vor gasi o gramada de inner jokes legate de breasla respectiva.
*********************************************************
Delete History
(regizat de Benoit Delepine si Gustave Kervern, autorii lui Aaltra)
Cei trei francezi de pe afish se chinuie sa tzina pasul cu epoca digitala dar lucrurile le scapa treptat de sub control. Tipa din stanga e shoferitza Uber frustrata ca nu reuseste in ruptu capului sa obtzina rating mai mare de o stelutza de la clientzi. Aia din dreapta isi tzine parolele scrise cu marker pe peretzii interiori ai frigiderului. Tipu din mijloc dezvolta o obsesie pentru o voce de call-center care s-ar putea sa fie un bot. Sunt si cateva cameo-uri savuroase: Houellebecq isi cumpara un furtun cu care sa se sinucida (regizorii au si un film cu el in rolul principal); Benoit Pooelvorde apare ca un biciclist Glovo rapus de burnout.
Intriga filmului incepe cand una din protagoniste cade victima unui shantaj sexual dupa ce se lasase filmata, beata fiind, de un gagiu agatzat prin baruri. Ca urmare eroina calatoreste spre sediul Google din SUA sa-i convinga pe cei de acolo sa dea jos inregistrarile revenge porn din cloud.
Filmul e amuzant in detalii, insa povestea nu se incheaga - e mai mult o colectzie de dume care li se intampla personajelor frustrate digital (plus ca seamana cu un film recent de-al lui Jason Reitman). Regizorii belgieni au tot fost pe la TIFF (debutul Aaltra a fost premiat aici acu 15 ani) tot cu comedii din astea dezarticulate, filmate cam ieftin, satire de gherila bazate pe poante si gaguri filmate cu naturaletzea "camerei ascunse".
Se rade destul de bine, dar estetic arata cam ponosit si dumele nu se prea leaga intr-o poveste coerenta.
**************************************************************
The Shock of the Future
(regizat de Marc Collin, compozitor in trupa Nouvelle Vague)
Mi-e greu sa recomand filmu asta, majoritatea il vor gasi boring si complet inutil, insa cei care au un interes in muzica (fie ca meserie sau ca hobby) vor gasi satisfactzii aici - regizorul e liderul trupei Nouvelle Vague iar soundtrackul e INCREDIBIL de cool.
Povestea e rudimentara - o hipsteritza din 1978 organizeaza un party acasa, unde se tot baga lumea sa schimbe piesa, doar ca pe vremea aia ca sa schimbi piesa era necesar un efort mai mare decat un click. Practic aproape tot filmu ne uitam la astia cum isi schimba piesa unu la altu, ceea ce ocazioneaza o trecere in revista a muzicii electronice din anii 70, o selectzie foarte eclectica - Throbbing Gristle, Suicide, piesa din filmu Climax, chiar si ceva din tineretzea lui Jean Michel Jarre. Tot filmul e un fel de videoclip cu dialoguri amestecate printre piesele astea. Plus un pretext pentru cantareatza Corinne sa pozeze drept diva a anilor 70.
E totusi aici o scena cheie, in care protagonista (jucata de nepoata lui Jodorowsky) ii explica unui moshneag ca rockul si jazzul sunt muzici pentru burgheji obositzi iar adevarata muzica va fi cea care se face si se canta singura la apasarea unui buton, fara versuri, fara un autor care sa ceara atentzie, doar muzica pura cs sa dansam pastilatzi prin poieni si sa vibram scaldatzi in lumina (e ironic ca filmul a fost proiectat in celebra poiana din Padurea Hoia, if you know what I mean).