TIFF 2020 - filme asa si-asa (3): King of the Belgians, The Barefoot Emperor, The Translators, Delete History, The Shock of the Future

Continuare despre filmele asa si-asa de la TIFF. Despre primele calupuri am scris aici si aici, despre cele nashpa aici. 

King of the Belgians

(regizat de Peter Brosens si Jessica Woodworth, belgieni)

Regele Belgiei ramane ratacit prin Balcani si se chinuie tot filmu sa se intoarca acasa, panicat ca o bucata din Belgia si-a declarat independentza in lipsa lui. Il pusese dracu sa mearga in Turcia sa-l invite pe Erdogan sa adere la UE, iar de acolo nu se mai poate intoarce cu avionu asa ca tre sa o ia la pas, cu autostopu, cu carutze, cu autobuze prin Grecia, Bulgaria, Albania. 

Ajunge si in Sarajevo sa bea rakie cu un fost lunetist, afla ce e zacusca de la o Bulgaroaica etc. Din pacate ocoleste Romania dar peripetziile si observatziile sale ar fi perfect aplicabile si la noi - vite care se balega pe strada, WC-uri in fundu gradinii, etc. Mai sunt si observatzii care n-au legatura cu noi (legate de Razboiu Iugoslav).

Trebuie sa ai umpic de simtz al Uniunii Europene ca sa intzelegi unele din poante si tre sa fii resemnat cu pozitzia de salbaticie a Balcanilor ca sa te amuzi, adica sa itzi asumi diferentza civilizatzionala fatza de Europa occidentala. Filmul e conceput ca un mockumentar gen The Office, satirizand modul in care intzeleg belgienii si regele lor Uniunea Europeana.

N-a fost la TIFFu de anu asta filmul, e de la un TIFF mai vechi, insa anu asta a fost sequelul, vezi dedesubt.

********************************************

The Barefoot Emperor

(regizat de Peter Brosens si Jessica Woodworth, aceiasi de mai sus)

Continuare directa la filmul de mai sus, incepe cand Regele Belgiei si ajutoarele lui ajung in Sarajevo si mai au doar putzin pana sa scape in spatziul Schengen. Insa ii pune dracu sa se plimbe prin centrul din Sarajevo tocmai cand orashul sarbatorea un reenactment al asasinarii lui Franz Ferdinand, cel care a dus la izbucnirea primului razboi mondial. Mai mult din confuzie, regele belgian incaseaza si el un glontz, dupa care se trezeste intr-o clinica de pe insula lui Tito, unde afla de la Udo Kier ca Uniunea Europeana s-a destramat.

Ca sa nu se sinucida, cei de la clinica ii promit regelui belgian titlul de Imparat al Europei. Dar mai mult onorific, caci Imperiul ar urma sa fie doar o uniune fake de state natzionaliste. Regii Belgiei sunt obisnuitzi cu titluri grandioase lipsite de putere.

Satira primului film continua sa fie savuroasa, dar inexplicabil isi consuma toate ideile in prima juma de ora, iar restul filmului e un plictis - scene de umplutura cu regele meditand, facand sport si personaje de pe la clinica dansand si vorbind aiurea. Primul film ar fi musai de vazut, insa asta al doilea se fasaie repede desi incepe promitzator. Posibil sa devina o trilogie.

*******************************************

The Translators

(regizat de Regis Roinsard, francez)

Oamenii care lucreaza in breasla editarii si traducerii de carte se vor amuza nespus la acest thriller frantzuzesc - desigur, Frantza e o tzara civilizata unde editarea de carte e o industrie adevarata. Noi avem o piatza de carte comparabila cu a Siriei pe timp de razboi, asa ca intzelegem mai greu miza povestii din film.

Totushi ajuta ca povestea e organizata ca un mister de Agatha Christie - o investigatzie detectiveasca cu flashbackuri, twisturi si explicatzii greu de urmarit. Doar ca aici crima nu e omorarea unui om, ci leakuirea unor pagini dintr-o populara trilogie literara la care 9 traducatori din 9 tzari sunt chematzi sa o traduca simultan in conditzii extrem de secretoase: sunt sechestratzi la o vila pe toata durata traducerii, in fiecare zi li se ofera doar cateva pagini, nu au acces la Internet etc. si totusi paginile sunt leakuite spre marele public pe masura ce sunt traduse. Sheful editurii tre sa afle cumva care dintre traducatori e vinovatu. Traducatorii sunt chiar actori din tzarile respective (Olga Kurylenko e traducatoarea rusa, unu de prin filmele lui Iglesia e traducatorul spaniol etc.). 

Nu-l pun chiar la filme musai de vazut caci, cum ziceam, in Romania putzini vor pricepe despre ce e vorba in acest film. Insa cei care lucreaza in edituri sau traducere de carte vor gasi o gramada de inner jokes legate de breasla respectiva.

*********************************************************

Delete History

(regizat de Benoit Delepine si Gustave Kervern, autorii lui Aaltra)

Cei trei francezi de pe afish se chinuie sa tzina pasul cu epoca digitala dar lucrurile le scapa treptat de sub control. Tipa din stanga e shoferitza Uber frustrata ca nu reuseste in ruptu capului sa obtzina rating mai mare de o stelutza de la clientzi. Aia din dreapta isi tzine parolele scrise cu marker pe peretzii interiori ai frigiderului. Tipu din mijloc dezvolta o obsesie pentru o voce de call-center care s-ar putea sa fie un bot. Sunt si cateva cameo-uri savuroase: Houellebecq isi cumpara un furtun cu care sa se sinucida (regizorii au si un film cu el in rolul principal); Benoit Pooelvorde apare ca un biciclist Glovo rapus de burnout.

Intriga filmului incepe cand una din protagoniste cade victima unui shantaj sexual dupa ce se lasase filmata, beata fiind, de un gagiu agatzat prin baruri. Ca urmare eroina calatoreste spre sediul Google din SUA sa-i convinga pe cei de acolo sa dea jos inregistrarile revenge porn din cloud.

Filmul e amuzant in detalii, insa povestea nu se incheaga - e mai mult o colectzie de dume care li se intampla personajelor frustrate digital (plus ca seamana cu un film recent de-al lui Jason Reitman). Regizorii belgieni au tot fost pe la TIFF (debutul Aaltra a fost premiat aici acu 15 ani) tot cu comedii din astea dezarticulate, filmate cam ieftin, satire de gherila bazate pe poante si gaguri filmate cu naturaletzea "camerei ascunse".

Se rade destul de bine, dar estetic arata cam ponosit si dumele nu se prea leaga intr-o poveste coerenta.

**************************************************************

The Shock of the Future

(regizat de Marc Collin, compozitor in trupa Nouvelle Vague)

Mi-e greu sa recomand filmu asta, majoritatea il vor gasi boring si complet inutil, insa cei care au un interes in muzica (fie ca meserie sau ca hobby) vor gasi satisfactzii aici - regizorul e liderul trupei Nouvelle Vague iar soundtrackul e INCREDIBIL de cool.

Povestea e rudimentara - o hipsteritza din 1978 organizeaza un party acasa, unde se tot baga lumea sa schimbe piesa, doar ca pe vremea aia ca sa schimbi piesa era necesar un efort mai mare decat un click. Practic aproape tot filmu ne uitam la astia cum isi schimba piesa unu la altu, ceea ce ocazioneaza o trecere in revista a muzicii electronice din anii 70, o selectzie foarte eclectica - Throbbing Gristle, Suicide, piesa din filmu Climax, chiar si ceva din tineretzea lui Jean Michel Jarre. Tot filmul e un fel de videoclip cu dialoguri amestecate printre piesele astea. Plus un pretext pentru cantareatza Corinne sa pozeze drept diva a anilor 70. 

E totusi aici o scena cheie, in care protagonista (jucata de nepoata lui Jodorowsky) ii explica unui moshneag ca rockul si jazzul sunt muzici pentru burgheji obositzi iar adevarata muzica va fi cea care se face si se canta singura la apasarea unui buton, fara versuri, fara un autor care sa ceara atentzie, doar muzica pura cs sa dansam pastilatzi prin poieni si sa vibram scaldatzi in lumina (e ironic ca filmul a fost proiectat in celebra poiana din Padurea Hoia, if you know what I mean).

TIFF 2020 - filmele asa si-asa (2): Babyteeth, Pinocchio, Adoration, Bad Tales, The Club of Ugly Children

Continuare despre filmele asa si-asa de la TIFF 2020. Despre primul calup am scris aici. Despre filmele naspa am scris aici.

Pinocchio

(regizat de Mateo Garrone, autorul lui Gomorra)

Nu intzeleg de unde foamea asta de filme cu Pinocchio. Nu demult Roberto Benigni facuse unul, iar acu tot el joaca doar ca in rolul lui Geppetto. Anul viitor vrea si Guillermo del Toro sa faca propria versiune de Pinocchio. Credeam ca e centenarul Pinocchio dar nu e - nu reusesc sa identific factorul care determina popularitatea brusca a povestii. Ma rog, pe italieni ii intzeleg ca vor neaparat sa arate ca de la ei se trage povestea originala si nu e corect ca lumea sa-l tzina minte pe Pinocchio ca pe o animatzie Disney.

Intrigant e si ca autorul noului film e Matteo Garrone, mai cunoscut pentru drame cu mafiotzi din Napoli (Gomorrah, Dogman). Insa nu demult a mai ecranizat el un basm italian, Tale of Tales, care mi-a placut foarte mult. Experientza acelui film se reflecta si aici - efecte speciale dubioase in care nu e clar cat e CGI si cat e machiaj, filtre cromatice ce emana magie, o buna fidelitate a povestii fatza de materialul original. Poate pentru italieni e funny si sa vada diversi actori de-ai lor mascatzi caraghios, insa eu n-am recunoscut pe nimeni in afara de Benigni. Povestea o stiam cam pe de rost, filmul nu incearca sa o updateze asa ca a fost umpic boring.

Dar e un excelent film pentru copii, daca avetzi asa ceva pe langa casa.

**********************************************

The Club of Ugly Children

(regizat de Jonathan Elbers, olandez)

Tot film pentru copii, de matineu, mai putzin spectaculos estetic dar cu mesaj puternic.

Intr-o Olanda aparent utopica, preshedintele caruia i se datoreaza bunastarea economica da o lege conform careia totzi copiii uratzi sa fie dusi "in excursie" - un lagar de concentrare unde copiii sunt incolonatzi ca vitele si bagatzi in containere pentru "procesare". Un pushti cu urechi superclapauge reuseste sa evadeze si porneste un razboi de gherila impotriva regimului, in ciuda tatalui sau care e "om al sistemului", dar cu ajutorul mamei (care da situatziei si un flavour antipatriarhal). Situatzia degenereaza in terorism si razboaie social media cu hashtaguri gen "fara dintzi strambi in scolile publice".

E un film mishto pentru preadolescentzi, caci violentza explicita e redusa (la atacuri cu furtune de apa), in schimb violentza sugerata face trimiteri la Holocaust, oferind o lectzie pe intzelesul celor mici despre fascism si discriminare. Am vizionat filmul in conditzii destul de traumatizante la matineul TIFF de la 10 dimineatza, cu soarele batand violent in capul spectatorilor; insa a fost full de copii protejandu-se de soare cu caiete, ziare si ce mai aveau pe la ei, si au cam stat pana la capat (poate unu a dezertat, dar mai mult din cauza ca se enervase ma-sa). In zilele urmatoare s-au montat niste umbrele si a fost ok.

******************************************************

Babyteeth

(regizat de Shannon Murphy, autoare de seriale TV din Australia)

Marele castigator al premiilor TIFF 2020, un tear-jerker deprimant si sfasietor cu cancer, tineri homeleshi, droguri si divortzuri, facut anume sa bage disperare in spectator. E aproape un exploitation movie, se suceshte shurubul dramei la maxim, se violeaza empatia pe toate partzile, dar e mai profesionist decat ar sugera faptul ca e un debut (are si ceva actori australieni high-profile - Ben Mendelsohn, tanara din Sharp Objects).

Teoretic e un coming-of-age movie despre adolescentzi, cu twistul ca cei doi protagonisti sunt o adolescenta cu cancer si un punker spart, care obisnuieste sa fure din casa parintzilor adolescentei. Parintzii fetei ar vrea sa-l bage la parnaie, insa cand realizeaza ca sunt sanse mari ca fata sa nu supravietzuiasca cancerului incep sa-i cumpere drogalaului prafuri doar ca sa-l tzina pe langa ea si sa o mai inveseleasca. El, desigur, profita cat poate dar poate ca undeva are si o inima buna.

Povestea se tot muta intre love-storyul adolescentin in care nu se prea mentzioneaza cancerul si drama parintzilor care traiesc cu ditamai elefantul in casa incercand sa nu il priveasca un ochi. Probabil va ajunge si in cinematografe caci e exact acea combinatzie care prinde simultan si la hipsterul drama queen, si la consumatorul de telenovele.

******************************************************

Adoration

(regizat de Fabrice du Welz, autorul lui Calvaire)

Alt film de dragoste adolescentina ULTRACREEPY, cu mai putzina telenovela decat Babyteeth si mai mult creepy factor. Despre o fata nebuna evadata de la un ospiciu care agatza un flacau mai sarac cu duhu, fiul uneia din femeile de serviciu care lucra la ospiciu. Povestea seamana umpic cu casnicia pe care am avut-o cu nevasta-mea in timpu studentziei, doar ca personajele sunt ceva mai tinere.

Feciorul o ajuta sa scape de la casa de nebuni si cei doi pornesc intr-o calatorie spre nicaieri prin paduri si coclauri, pe masura ce simptomele fetei se agraveaza treptat la contactu cu diversi oameni intalnitzi pe drum, distrugand complet orice tentativa de conectare sociala. Pana la urma cei doi sunt nevoitzi sa traiasca complet izolatzi prin paduri, caci gagica nu poate fi scoasa in public fara sa zgarie pe cineva pe fatza.

Filmul e realizat de un belgian musafir vechi al TIFFului (unde i-am vazut si debutul) si a facut turul festivalurilor horror de anul trecut cu recenzii laudative, insa horrorul e subtil si discret, limitat la feminitatea toxica in fatza careia masculinitatea inocenta ramane neputincioasa. Aveam un amic care a murit recent de inima la capatul unei astfel de casnicii, asa ca treaba e destul de serioasa, n-as trata filmul asta cu superficialitate insa nici nu-l pot recomanda cu caldura. L'amour, ou rien.

**************************************************

Bad Tales

(regizat de Fratzii D'Innocenzo, scenaristi la Dogman)

Arata foarte bine, filmat prin tot felu de filtre dramatice care i-au adus ceva premiu la Berlin, insa povestea n-are noima, nu se leaga nicicum, despre copii care nu sunt intzeleshi de parintzii lor. Undeva sunt ceva influentze dinspre filmele cu adolescentzi frustratzi ale lui Larry Clark, doar ca aici copiii sunt mai mici iar parintzii-s italieni cocalari (plus un cuplu de rromi care-si ineaca copilul nou nascut cand realizeaza ca nu-s in stare sa-l creasca). Asadar e un film mizerabilist care pacaleste o vreme spectatorul ca ar fi un coming-of-age movie romantic.

Personajele sunt vreo 4 familii vecine, fiecare cu copiii lor, care se intersecteaza in situatzii sociale, unele prilejuite de faptul ca copiii sunt colegi de scoala. In niciuna din familii parintzii nu-s tocmai incantatzi ca au copii de crescut si ajung sa se certe din rahaturi, in timp ce copiii au propriile planuri nebagate in seama - cum ar fi sa construiasca o bomba pentru un proiect de scoala.

E cam sec si lipsit de personaje de care sa-tzi pese, aproape rusesc ca abordare, cu pretentzii de realism dar situatzii necredibile - nu prea exista motive clare pentru frustrarile personajelor (parintzii sunt frustratzi ca au copii, copiii sunt frustratzi ca au parintzi, WTF?)

TIFF 2020 - filmele asa si-asa (1): Martin Eden, Heroic Losers, The County, Infection, While at War

Din nou despre filmele de la TIFF, categoria asa si-asa. Despre cele nashpa am scris aici.

Ziceam ca am sesizat o tenta stangista, sau macar preocupata de existentza stangismului, la TIFFu din vara asta. Am grupat aici filmele din care a emanat sentimentu asta.

Martin Eden

(regizat de Pietro Marcello, italian)

Cartea de acu 100 de ani a lui Jack London ramane actuala - despre un proletar sfasiat intre doua meserii si doua iubiri: cand e salahor rupt in cur se indragosteste de o fata de chiabur instarita, iar cand devine un scriitor de mega-succes se combina cu o chelneritza care traieste din salariul minim. De la chelneritza invatza ce e compansiunea si intrajutorarea, de la fata de chiabur invatza gramatica si ca unii oameni sunt facutzi sa lucreze in locul altora. In timpul asta, in jurul eroului societatea se polarizeaza intre capitalism salbatic si comunism disperat. E interesant modul in care autorul pozitzioneaza literatura, ca ceva ce nu e vazut cu ochi buni in niciuna din oranduiri - comunistii dau foc cartzilor pe principiul "noi muncim, nu gandim", in timp ce capitalistii zic ca singura literatura valoroasa e textul contractului de munca.

Sunt niste abateri importante de la romanul original - in primul rand ca aici povestea se petrece in Italia, in al doilea rand ca nu se petrece acu un secol ci in anii 60 (daca ar fi sa ma iau dupa automobilele si televizoarele care se vad prin film). Probabil regizorul nu a avut bugetul necesar pentru un film de epoca, asa ca s-a multzumit sa-si roage actorii sa lase telefoanele deoparte si sa se imbrace mai ponosit, sau cu hainele parintzilor.

Jumatate e poveste de amor, cu protagonistul gravitand indecis intre cele doua gagici; iar jumatate e discurs politic despre socialismul care vine peste noi pe masura ce populatzia constientizeaza starea generala de sclavagism salarizat.

Politic, filmul e relevant si musai de vazut - mai ales in Romania, acest loc bizar in care stangistii voteaza entuziast cu dreapta, iar liberalii cei mai exaltatzi dau mereu tarcoale functziilor si resurselor publice. Estetic insa filmul e cam ponosit si lung - arata ca un film romanesc facut pe vremea comunismului.

********************************************************

Heroic Losers

(regizat de Sebastian Borensztein, argentinian)

Un grup de cetatzeni din Argentina pun bani la comun sa infiintzeze un C.A.P. dar brusc toate planurile le sunt date naibii cand banca refuza sa le mai returneze proprii bani, sub pretextul ca e criza economica si aparuse ceva legislatzie peste noapte, care constrangea folosirea lichiditatzilor (a fost o chestie reala din criza argentiniana din 2000, care trebuie cunoscuta mai in detaliu pentru a intzelege tot ce se intampla in film).

Pe cand incercau ei sa se resemneze, unul afla de undeva ca un angajat al bancii apucase sa le converteasca cash-ul in dolari dar a scos dolarii din banca si i-a ascuns intr-un buncar personal, in interes privat. Cetatzenii revoltatzi se organizeaza intr-un heist ca sa-si fure banii inapoi.

Ocazional filmul e amuzant, are actorii aia pe care ii vezi in toate comediile argentiniene din ultimii ani (Wild Tales, My Masterpiece) insa povestea ramane un heist movie de duzina (ca toate filmele de gen, nu intzeleg de ce e lumea atrasa de asa ceva). Singurul element cat de cat nou e twistul asta comunist al C.A.P.-ului care nu stiu cat de digerabil e pentru publicul roman, suntem inca prea exaltatzi de colonialism ca sa putem dezbate lucid astfel de subiecte. Asa ca la final nu ne ramane decat sa aplaudam ca protagonistii "au facut rost de bani", deci e un film de haiducie cu care poporul nostru poate rezona usor.

*****************************************************

The County

(regizat de Grimur Hakonarson, autorul lui Rams)

Tot despre un C.A.P., de data asta in Islanda rurala. O vaduva contaminata de virusul capitalismului decide sa sfideze regulile C.A.P.-ului de care apartzine, incercand sa faca antreprenoriat pe cont propriu cu lantzurile de magazine din Reykjavik. Preshedintele C.A.P.-ului se enerveaza si ii aminteste ca daca C.A.P.-u n-ar exista, nici ferma vaduvei n-ar exista, apoi incepe sa o hartzuiasca - mai direct, mai indirect, mai cu vorbe, mai cu fapte, ceea ce nu face decat sa o intarate pe femeie pana intr-o zi in care aceasta decide sa improashte tot laptele din stoc pe sediul C.A.P.-ului.

Exemplul ii inspira si pe altzi tzarani islandezi sa dezbine comunitatea, sa pondereze la adresa farmecelor capitalismului, desi parintzii lor tocmai de capitalism fugisera cand au decis sa infiintzeze C.A.P.-ul respectiv. Insa din generatzia parintzilor majoritatea-s mortzi asa ca n-are cine sa le mai explice ratzionamentul economic - capitalismul infecteaza ireversibil, iar comunitatea se duce rapid pe apa sambetei, insa in aplauzele celor mai tineri dintre ei (ceea ce da filmului o nota amar-optimista).

Daca TIFF-urile trecute au prezentat cateva filme islandeze sub titlurile Despre oameni si cai, Despre oameni si oi, asta ar fi trebuit sa primeasca titlul tradus Despre oameni si vite ca sa inchida un fel de trilogie informala a tzaranismului islandez (mai ales ca e facut chiar de autorul acelui Despre oameni si oi).

************************************************

Infection

(regizat de Flavio Pedota, venezuelean)

A facut si Venezuela un film cu zombie, iar noi tot n-avem asa ceva. S-a folosit si footage de la protestele din ultimii ani, sa lase impresia ca tensiunile de acolo erau de fapt cover-up pentru o epidemie zombie. Venezuela e tzara aia in care Trump tot organizeaza lovituri de stat fara succes, despre care Hotnews scrie de ani buni ca e vai de capu ei din cauza comunistilor, ca uite cum protesteaza oamenii si cum fura din magazine. Ei, uite ca anu asta au protestat si vandalizat magazine si in SUA.

Cu toata foametea de acolo, cineva a gasit resurse sa faca un film cu zombie cu valori de productzie ok, ceea ce la noi inca nu s-a facut (singurul film cu zombie romanesc fiind facut de fiica unui preten pentru un proiect de scoala). Filmul e usor critic la adresa regimului de-acolo, dar in moduri subtile - de ex. pe o strada plina cu cadavre de zombie e un panou de ala cum punea Basescu, cu mesaje gen "aici sunt banii dumneavoastra".

Virusul zombie porneste de la niste muncitori rushi care se drogau cu krokodil pe un shantier din Caracas, iar drogul fuzioneaza cu ceva herpes pe care il aveau ei oricum de-acasa. Rezultatul e o forma de turbare gen 28 Days Later, cu zombie alergand foarte repede, dand ocazia pentru scene dinamice. Totul e foarte profi si competent, doar ca povestea ultra-simplista nu incearca sa iasa din standardele genului (nici macar cat o facuse acu catziva ani cubanezul Juan of the Dead). Luandu-se prea in serios, sfarseste prin a fi boring, insa orice fan al genului va recunoaste ca Venezuela se achita onorabil de o obligatzie artistica pe care o are orice cinematografie natzionala.

Personajul principal e jucat de un actor de telenovele mexican, din aia care ofteaza mult si se uita in jos cand tre sa se gandeasca la ceva. Pe langa el mai sunt oameni de shtiintza care vorbesc o engleza stricata si multzi localnici in roluri de soldatzi, zombie sau cetatzeni disperatzi.

************************************************************

While at War

(regizat de Alejandro Amenabar, autorul lui The Others)

Dupa ce Hollywoodul s-a saturat de el, Amenabar se intoarce acasa sa faca un film IMPORTANT - despre momentul instaurarii dictaturii francoiste in Spania. Adica despre unul din cei mai smecheri dictatori ai secolului XX - mereu cu curu in doua luntri, mereu facand concesii cu lucruri pe care le declarase inacceptabile, un Basescu mult mai shmeker care a intzeles demult ca populatzia nu prea are tzinere de minte iar sloganurile se pot substitui ratziunii. Din film reiese ca Franco a jucat mereu jocul "bad cop/good cop" - punand un caine sa muste, apoi sarind sa-i puna lesa. Tactica i-a permis sa fie cand aliat cu Hitler, cand cu SUA, cand asociat cu Falanga anticlerica, cand bisericos, cand totalitar, cand neoliberal - genul de dictator pe care laboratoarele PNL de la noi parca incearca sa-l produca prin inginerie genetica si inteligentza artificiala, insa in Spania s-a nascut pe cale naturala.

Filmul surprinde in detalii nivelul de smechereala al lui Franco, model care i-a inspirat si pe legionarii nostri - acea combinatzie de fascism motivat creshtineste, o politica a sloganurilor propovaduind ura viscerala pentru "asistatzi", "comunisti" etc. Dupa cum explica Franco in film, motivul pentru care abuzurile sale erau mai "bune" decat ale comunistilor era ca el isi lasa prizonierii sa se spovedeasca inainte sa-i execute, oferindu-le astfel o shansa de a ajunge in Rai.

In fine, in centrul povestii nu e chiar Franco, ci rectorul Universitatzii din Salamanca (poza de sus) care isi vede eliminatzi amicii stangisti si incearca sa se revolte verbal impotriva abrutizarii militaresti a spatziului academic, in timp ce proprii studentzi racnesc in amfiteatre Moarte intelectualilor! luatzi de valul mashinariei propagandistice a lui Franco.

TIFF 2020 - filmele nashpa: The Antenna, Resin, The 20th Century

In poza de mai sus, oameni suferind la filmul lui Cristi Puiu de la TIFF 2020.

E an electoral si Boc a tzinut sa aiba macar un festival la Cluj vara asta, sa nu ramana cei care voteaza in virtutea trairilor recente cu impresia ca mandatul care se incheie a fost unul posac, de austeritate. Asa ca s-a facut pana la urma TIFF-ul, caci e factor civilizatzional pentru ardeleni (la TIFF mi-am cunoscut gagica, la TIFF m-am vindecat de homofobie, la TIFF m-am pozat cu Madalina Ghenea, la TIFF au fost primele partyuri cu hipsteri apropriind cultura tziganeasca precum si primul gulash facut in Ceaun Dacic).

A fost destul de incredibil ca s-a intamplat, fusesem convins ca Tudor Giurgiu vorbeste prostii, ca se agita sa nu zica lumea ca nu s-a agitat, dar dupa niste amanari pana la urma festivalul s-a intamplat si a fost organizat excelent, probabil cu costuri mari si vanzari mai slabe - nu s-au comercializat bauturi/alimente la filme, numarul de spectatori a fost limitat de distantzarea scaunelor, numarul de proiectzii nu a putut depasi 2-3 pe seara la un ecran (a fost un singur ecran LED pe care s-au putut proiecta pe timp de zi filme pentru copii), echipele harnice de voluntari s-au ocupat de dezinfectzii si de accesul ordonat. Am fost chiar impresionat de organizare si sunt de partea parerii lui Cristi Puiu ca in acest context nu s-a justificat folosirea mastilor, distantza intre scaune fiind mai mare decat la orice terase unde isi petrec vremea cei care l-au injurat pe Puiu. Dar, desigur, terasele sunt HoReCa, "motorul economiei romanesti", pe cand filmele nu tzin de foame, ba chiar intra la alineatul "activitatzile culturale sunt strict interzise" din legea lui Vela de asta primavara.

Locurile alese pentru proiectzii (ma dezbar treptat de cuvantu "locatzie") au fost destul de multe, incat limita de 2-3 proiectzii pe seara nu a insemnat un numar mic de filme (mai mic decat de obicei, dar tot au fost peste 150). Proiectziile dupa miezul noptzii au fost cam friguroase, in special in padurea Hoia, insa cu un hanorac si o sticla de vin supta pe sub masca a fost ok (au fost discutzii si despre dreptul de fuma/manca/suge ceva pe sub masca). Musafiri internatzionali n-au avut cum sa mai fie, in loc de partyuri au fost doar niste baute clandestine cu TIFF-ari. Ceva concerte au fost insa n-am participat la ele - am remarcat ca Surorile Osoianu au devenit superhip, de cand au facut tranzitzia de la Favorit TV la coloana sonora a unui joc video cu zombie.

Ceva s-a schimbat in spiritul ideologic al festivalului - multe filme stangiste despre socialisti din Islanda, Italia, Argentina sau te miri unde. O fi de la editzia trecuta cand a fost o sectziune dedicata Chinei, o fi fost lovit Chirilov de revelatzii, sau e din cauza ca per ansamblu in Romania se simte o vibratzie de stanga tot mai puternica in randul tineretului care acu 5 ani se exalta liber si frumos, confundand liberalismul cu libertatea doar pentru ca incep cu aceleasi litere. Acu nu mai e nici Iliescu, nici Dragnea, la fiecare luna plina cate o haita de PSD-isti se transforma schimonosit in PNL-isti, nu mai exista cis-politicieni, chiar partidele devin apolitice, reveland ca altceva le motiveaza. Vidul ideologic generat ii obliga pe tineri sa isi caute propria identitate politica, sa depaseasca statutul de regurgitatori de sloganuri si sa verifice la prima mana ce inseamna joaca de-a dreapta / stanga, iar in acest sens cinemaul poate fi acel factor civilizator de care ziceam - mai ales cand aduce perspective din peste 50 de tzari: de la colonii belgiene de nudisti la C.A.P.-uri islandeze, de la film cu zombie din Venezuela la fantezia stalinista a proiectului DAU.

Cu larga diversitate de teme si limbi vorbite, TIFFu asta a fost destul de incantator, varianta in aer liber fiind foarte placuta si relaxanta. Chiar as prefera sa se tzina tot timpul in perioada si formatul respectiv - sa n-am de mers mahmur la munca, sa nu ma sufoc in sali de cinema full etc. N-am prins filmul lui Cristi Puiu, caci mi-am promis de cand ma luase cu leshin la Aurora ca nu ma mai uit la filmele lui.

In fine, incep ca de obicei cu impresii despre filmele nashpa, mai putzine decat de obicei, dar sa nu fie rubrica asta chiar goala:

The Antenna

(regizat de Orcun Behram, turc)

A facut ceva valva la festivaluri horror acest film turcesc, despre o antena pe care guvernul turc o monteaza pe cladiri sa spele populatzia pe creier. Din antena se scurge o mazga neagra si se infiltreaza sub forma de igrasie, contaminand cetatzenii, apa, mancarea in timp ce la televizor guvernul hipnotizeaza si spala pe creier poporu. Cetatzenii isi pierd mintzile si identitatzile, isi omoara copiii care au de comentat la adresa regimului. Un horror activist, cum ar veni.

E un debut low-budget care face cat poate cu singurul efect special pe care si l-a permis - igrasia neagra care se intinde pe peretzi, pe mancare, pe pielea oamenilor. Povestea n-avea de ce sa dureze mai mult de 10 minute dar s-a lungit la 2 ore, pare ca nu s-a editat nimic aici. Pentru asa ceva Netflix a anuntzat ca introduce curand optziunea de vizionare fast-forward.

Estetic se inspira din Videodromul lui Cronenberg si din videoclipuri MTV cu neoane palpaind, cu cadre slow motion sau chiar statice: o familie holbandu-se la televizor 2-3 minute, un individ holbandu-se la un perete 2-3 minute, in general e un film cu oameni holbandu-se.

P.S. Recomand britanicul Await Further Instructions - care e despre aceeasi chestie dar mult mai entertaining; insa nu e turcesc, deci n-are valoare activista. Sigur, se zice ca in vremurile pe care le traim tre sa mai lasam distractzia, sa punem accent pe arta ca forma de protest. Nu-s chiar de acord - dictatorii se asasineaza, nu se critica prin filme superboring.

****************************************************

Resin

(regizat de Daniel Borgman, danez)

O versiune daneza a lui Captain Fantastic si a mai recentului Leave No Trace, care ambele-s net superioare acestui film, desi asta se lauda ca ar fi ecranizarea unui roman de succes al autoarei daneze de literatura pentru copii Ane Riel. Romanu asta nu-s sigur ca a fost pentru copii, caci are niste faze scarboase si violente inadecvate minorilor. 

Ca si in filmele sus-mentzionate, e vorba de o familie de anti-vaxxeri care traiesc izolatzi pe o insula si au contacte rare cu civilizatzia, doar cand tatal mai are de platit impozite. Pentru publicul larg tatal pretinde ca ar trai singur, dar acasa are o fiica adolescenta care n-a avut niciodata contacte sociale si traieste intr-o fantezie proprie, plus o nevasta obeza imobilizata la pat, pe care o mai lasa gravida din cand in cand sperand sa isi perpetueze familia.

Partea horror (caci filmul a fost in sectziunea horror) e ca familia isi imbalsameaza mortzii in rashina dupa o metoda egipteana din moshi stramosi, desi scenele respective nu-s foarte explicite, mai mult sugerate prin dialoguri. E un film de incepator sperand sa monetizeze succesul romanului original, insa ideea a mai fost facuta de multe ori, mult mai bine.

****************************************************

The 20th Century

(regizat de Matthew Rankin, canadian)

Asta n-ar fi chiar un film nashpa, de fapt e chiar original si ingenios insa n-am priceput nimic din el, iar de partzile ingenioase m-am plictisit dupa un sfert de ora.

Subiectul filmului e extrem de limitat ca interes, avand in centru personalitatea primului ministru al Canadei de acu 100 de ani, care pentru ei o fi o persoana extrem de importanta (ceva gen Bratianu), dar pe restul lumii nu stiu daca intereseaza existentza sa, dupa cum nu intereseaza nici despre celelalte personaje obscure care apar pe-aici (toate sunt nume din politica canadiana de la inceputul secolului 20, cand se certau francezii din Quebec cu restul Canadei si cu guvernarea britanica). Un film de televiziune pentru canadieni ar fi fost suficient, poate de ziua lor natzionala. 

Atrag atentzia animatziile si decorurile fake inspirate de ce facea Terry Gilliam pentru Monty Python, filtrul zgruntzuros al imaginii sau elementele de comedie absurda gen Guy Maddin. Sunt si niste gaguri amuzante - castigarea postului de prim-ministru e un concurs de talente in care competitorii trebuie sa bata foci, sa fluiere dupa pasari, sa taie panglici etc. In general chestii destul de silly si gay, cu personaje travestite fara alt rost decat sa ne convinga ca filmul ar vrea sa fie o comedie, in caz ca ne plictisim de personaje si poveste. Eu m-am plictisit.

Filme mai ok cu supereroi: Antman and the Wasp, Unbreakable, Glass, Brightburn, Deadpool 2, Spiderman: Far from Home

Ma plangeam data trecuta ca s-au nasparlit filmele cu supererou. Aici ar fi totusi si cateva filme ok de genu asta.

Ant-Man and the Wasp

(regizat de Peyton Reed, a facut si primul Ant-Man)

De cate ori ma satur de filmele Marvel Comics apare cate un film Ant-Man care ma face sa ma razgandesc. Ceva e subtil diferit la personaj si la filmele sale - Paul Rudd si Evangeline Lilly sunt cei mai simpatici actori din universul Marvel, iar filmele Ant-Man au un geek-humour cald si sanatos. E seria Marvel cea mai apropiata in spirit de Dr. Who - family movie cu proportzii echilibrate de umor si tragedie, cu ceva science fiction care imbina mumbo-jumbo amuzant cu chestiuni tehnice serioase (sigur, relativ la standardele filmelor cu supereroi, care oricum sunt cam aceleasi cu standardele Academiei Romane).

Ant-Man e supereroul Marvel care isi poate schimba dimensiunea - ceea ce face ca uneori aventurile sale sa se intample prin lumea microscopica, ori chiar intr-un univers subcuantic periculos care pricinuieste paradoxuri spatzio-temporale. In acest sequel socrul lui Ant-Man (Michael Douglas) incearca sa-si recupereze sotzia ratacita in universul subatomic, unde fizica cuantica are efecte nebanuite iar costumul de micshorare functzioneaza imprevizibil. Dupa cum meta-observa si personajul principal, dialogurile abuzeaza de cuvantul "cuantic" - uneori la modul serios, alteori ironic. Inamicul e Laurence Fishburne, un fizician rival in cautarea unei tehnologii cuantice care i-ar putea ajuta pe amandoi sa-si ajute rudele care au suferit accidente cuantice. Un personaj din film zice ca viitorul e tehnologia cuantica, nicidecum criptomonedele.

Daca as face un top al tuturor filmelor Marvel pe care le-am vazut, ambele filme Ant-Man ar fi sigur intr-un top... 10 (daca numar nu doar cele legate de MCU/Avengers, ci tot ce inseamna Marvel, inclusiv Kick-Ass).

******************************************

Brightburn

(regizat de David Yarovesky, ucenic al lui James Gunn)

James Gunn, autorul filmelor Guardians of the Galaxy a fost dat afara de Marvel din cauza unor bancuri cu pedofili pe care le facuse pe Twitter cu 10 ani inainte. De atunci omul si-a varsat frustrarile producand (alaturi de fratele si varu-sau) filme horror - am scris recent despre acel Belko Experiment cu corporatisti, si mai e acest Brightburn - unul din cele mai scandaloase filme pentru copii ever.

E chiar mai sangeros decat Joker, asa ca n-a fost chiar un succes comercial - filmele cu supereroi sunt inca family movies, iar daca nu potzi merge cu toata familia ramane doar o anumita nisha de geekshi care vor gusta ce e aici. O scena postcredits sugereaza ca ar putea fi inceputul unui nou univers cinematic cu anti-supereroi - versiuni horror si evil ale supereroilor Marvel/DC Comics in filme cu finaluri nefericite, efecte speciale sangeroase si protagonisti extrem de antipatici (sloganul filmului e "are you sure you want to have kids?").

Brightburn e o alternativa nihilista la copilaria lui Superman. Maica-sa, Elizabeth Banks (Hunger Games) tot vroia sa faca copii si nu putea, iar intr-o zi i-a picat din ceruri o mini-nava spatziala cu copilu asta satanist in ea. La pubertate copilu manifesta puteri supranaturale iar in jurul lui incep sa se intample felurite tragedii - gaini masacrate prin vecini, mutilarea a diversi cetatzeni. Povestea de tip Superman migreaza mishto spre o poveste gen Omen. Costumul de supererou al pushtiului e o shoseta trasa pe cap si o paturica pe spate, insa efectele speciale horror sunt superprofi si de impact. James Gunn a mai facut parodii cu supereroi (vezi Super), insa aici e mai mult de atat, pare o declaratzie de razboi la adresa industriei (intre timp s-a impacat cu cei de la Marvel totusi).

****************************************************

Unbreakable

(regizat de M. Night Shyamalan, autorul lui Glass)

Asta e unul din filmele alea importante pe care nu le-am vazut cand trebuia, adica acu 20 de ani, in perioada de glorie a regizorului - exact dupa succesul sau la Oscaruri cu The Sixth Sense. Uitandu-ne in istorie e posibil ca asta sa fie o borna extrem de importanta, dand nastere la moda filmelor cu supereroi realisti (chiar recentul Joker are ceva din semintzele rasadite aici). In istoria BD lucrurile astea se intamplasera mult mai devreme, insa in cinema nu reusesc sa-mi amintesc un titlu care sa fi acest rol de pivot anterior lui Unbreakable (nu se pun filmele despre Isus Christos, chiar daca intra tot la categoria asta de supereroi tragico-realisti).

Supereroul de aici e un paznic jucat de Bruce Willis care, cu ajutorul colectzionarului de benzi desenate jucat de Samuel Jackson incearca sa-si afle rostul de supererou pe Pamant si sa-si salveze casnicia. Mare parte din poveste se concentreaza pe terapia de cuplu a protagonistului si relatzia cu fiul sau, faptele de eroism fiind minore si accidentale - individul pur si simplu remarca intr-o buna zi ca nu-si aminteste sa fi fost bolnav vreodata si de aici deduce ar putea fi invincibil; in paralel avem si povestea lui Samuel Jackson care e cam bolnavicios din fire si e poreclit "Glass" din pricina ca i se rup usor oasele. Cei doi pica cumva de acord ca Dumnezeu ia de la unii ca sa dea la altzii, si de aici se isca un conflict care a condus la aparitzia filmului urmator din lista asta.

******************************************

Glass

(regizat de M. Night Shyamalan, autorul lui Unbreakable)

M-am uitat la Unbreakable ca sa pricep mai bine ce se intampla in Glass, si intr-adevar e destul de importanta apropierea celor doua vizionari - chiar personajul-copil de acu 20 de ani isi reia aici rolul (fiul supereroului involuntar jucat de Bruce Willis). Filmul e strans legat si de mai recentul Split, prin care cariera lui Shyamalan a fost resuscitata (dupa multzi ani de Zmeuri de Aur). Laolalta filmele alcatuiesc o atipica trilogie ce propune un cu totul alt tip de supereroi decat cei pe care ni-i pompeaza Marvel si DC Comics.

Premisa din Glass e ca supereroii exista insa pot fi gasitzi doar in spitalele de boli mintale unde populatzia "normala" ii izoleaza ca sa nu aiba de a face cu imprevizibilul puterilor respective. Personajul lui James MacAvoy (adus din filmul Split) sufera de personalitatzi multiple, iar una din acele personalitatzi i se manifesta cu puteri supraomenesti, dar si cu violentza incontrolabila - un riff modern pe tema Dr. Jekyll remixat prin filtrul modei filmelor cu supereroi. Bruce Willis si Samuel Jackson se intorc din filmul Unbreakable si sunt inchisi la acelasi ospiciu unde totzi trei sunnt supusi la diverse experimente psihiatrice.

E o incheiere excelenta pentru trilogia lui Shyamalan care creca a vrut sa ne reaminteasca ca filmul modern cu supereroi ii datoreaza unele chestii. Nu e la fel de intens ca Split, insa aduce suficiente informatzii noi si inchide povestea in mod coerent.

****************************************************

Deadpool 2

(regizat de David Leitch, autorul lui Atomic Blonde si ceva FastnFurious)

N-am fost teribil de incantat de primul Deadpool din pricina bancurilor de liceeni, din categoria ass-jokes, insa a avut si suficiente bancuri funny incat sa ma amuz. Partea a doua e cam la fel, poate cu o poveste ceva mai elaborata caci aici Deadpool incearca sa se integreze mai adanc in universul X-men.

Ce il deosebeste pe Deadpool de restul eroilor Marvel e meta-parodia, eroul intrand ocazional in dialog direct cu spectatorii, facand remarci ironice la adresa productziei filmului sau a altor filme din universul Marvel (si nu numai). Treaba pe care o face frecvent si aici - filmul e o avalansha de referintze si cameouri (Brad Pitt, Bill Skarsgard) care face uneori dificila urmarirea povestii principale.

N-am intzeles pana la urma cine e villainul in acest film. O vreme pare sa fie Josh Brolin, jucand un fel de Terminator venit din viitor sa omoare un copil. Apoi pare sa fie chiar copilul acela, pentru ca e gras, frustrat si din cauza asta a capatat puteri paranormale distructive (copilul e neozeelandezul acela gras cu accent puternic din Hunt for the Wilderpeople).

Avem si aici obligatoriile urmariri cu mashini facute pentru cinematografele 4DX, avem bancuri pe teme legate intr-un fel sau altul de cur sau organe genitale si niste batalii cu superputeri. Cei incantatzi de personaj si de primul film il vor gasi si pe asta satisfacator.

*************************************

Spiderman: Far from Home

(regizat de Jon Watts, a facut si Spidermanul de deasupra)

Asta e primul film Marvel de dupa evenimentul istoric si comercial care au fost cele doua filme Avengers care au spart in ultimii 2 ani recordurile de box office. S-au intamplat multe in filmele alea, unii supereroi au si murit, universul a fost decimat si a renascut etc. Asa ca era nevoie de ceva fresh aici, un nou inceput pentru filmele Marvel.

Pentru asta au apelat la un truc - sa transforme filmul in advertorial la diverse orashe celebre, sa starneasca reactzii de genul "si eu am fost acolo unde se bate Spiderman!" ori macar "viziteaza si tu locurile cool pe care le-a vizitat Spiderman". Fiind plecat in excursie prin Europa cu scoala, Spiderman se bate pe podu Charles din Praga, in piatza mare din Venetzia, la Tower Bridge in Londra si alte puncte de atractzie europene care ar putea trezi interesul publicului american (si nu numai). De fapt cea mai fun chestie legata de film a fost sa incerc sa identific locurile in care se intampla actziunea.

Inamicii lui Spiderman sunt un grup de fosti angajatzi ai lui Iron Man grupatzi sub conducerea unui sindicalist jucat de Jake Gyllenhall care foloseste ceva tehnologie speciala de fake news si deformare a realitatzii ca sa-l puna pe Spiderman intr-o lumina proasta. Destul de dragutza si povestea, bine ancorata in problemele momentului, pe langa festinul vizual-turistic.