Din nou despre filmele de la TIFF, categoria asa si-asa. Despre cele nashpa am scris aici.
Ziceam ca am sesizat o tenta stangista, sau macar preocupata de existentza stangismului, la TIFFu din vara asta. Am grupat aici filmele din care a emanat sentimentu asta.
Martin Eden
(regizat de Pietro Marcello, italian)
Cartea de acu 100 de ani a lui Jack London ramane actuala - despre un proletar sfasiat intre doua meserii si doua iubiri: cand e salahor rupt in cur se indragosteste de o fata de chiabur instarita, iar cand devine un scriitor de mega-succes se combina cu o chelneritza care traieste din salariul minim. De la chelneritza invatza ce e compansiunea si intrajutorarea, de la fata de chiabur invatza gramatica si ca unii oameni sunt facutzi sa lucreze in locul altora. In timpul asta, in jurul eroului societatea se polarizeaza intre capitalism salbatic si comunism disperat. E interesant modul in care autorul pozitzioneaza literatura, ca ceva ce nu e vazut cu ochi buni in niciuna din oranduiri - comunistii dau foc cartzilor pe principiul "noi muncim, nu gandim", in timp ce capitalistii zic ca singura literatura valoroasa e textul contractului de munca.
Sunt niste abateri importante de la romanul original - in primul rand ca aici povestea se petrece in Italia, in al doilea rand ca nu se petrece acu un secol ci in anii 60 (daca ar fi sa ma iau dupa automobilele si televizoarele care se vad prin film). Probabil regizorul nu a avut bugetul necesar pentru un film de epoca, asa ca s-a multzumit sa-si roage actorii sa lase telefoanele deoparte si sa se imbrace mai ponosit, sau cu hainele parintzilor.
Jumatate e poveste de amor, cu protagonistul gravitand indecis intre cele doua gagici; iar jumatate e discurs politic despre socialismul care vine peste noi pe masura ce populatzia constientizeaza starea generala de sclavagism salarizat.
Politic, filmul e relevant si musai de vazut - mai ales in Romania, acest loc bizar in care stangistii voteaza entuziast cu dreapta, iar liberalii cei mai exaltatzi dau mereu tarcoale functziilor si resurselor publice. Estetic insa filmul e cam ponosit si lung - arata ca un film romanesc facut pe vremea comunismului.
********************************************************
Heroic Losers
(regizat de Sebastian Borensztein, argentinian)
Un grup de cetatzeni din Argentina pun bani la comun sa infiintzeze un C.A.P. dar brusc toate planurile le sunt date naibii cand banca refuza sa le mai returneze proprii bani, sub pretextul ca e criza economica si aparuse ceva legislatzie peste noapte, care constrangea folosirea lichiditatzilor (a fost o chestie reala din criza argentiniana din 2000, care trebuie cunoscuta mai in detaliu pentru a intzelege tot ce se intampla in film).
Pe cand incercau ei sa se resemneze, unul afla de undeva ca un angajat al bancii apucase sa le converteasca cash-ul in dolari dar a scos dolarii din banca si i-a ascuns intr-un buncar personal, in interes privat. Cetatzenii revoltatzi se organizeaza intr-un heist ca sa-si fure banii inapoi.
Ocazional filmul e amuzant, are actorii aia pe care ii vezi in toate comediile argentiniene din ultimii ani (Wild Tales, My Masterpiece) insa povestea ramane un heist movie de duzina (ca toate filmele de gen, nu intzeleg de ce e lumea atrasa de asa ceva). Singurul element cat de cat nou e twistul asta comunist al C.A.P.-ului care nu stiu cat de digerabil e pentru publicul roman, suntem inca prea exaltatzi de colonialism ca sa putem dezbate lucid astfel de subiecte. Asa ca la final nu ne ramane decat sa aplaudam ca protagonistii "au facut rost de bani", deci e un film de haiducie cu care poporul nostru poate rezona usor.
*****************************************************
The County
(regizat de Grimur Hakonarson, autorul lui Rams)
Tot despre un C.A.P., de data asta in Islanda rurala. O vaduva contaminata de virusul capitalismului decide sa sfideze regulile C.A.P.-ului de care apartzine, incercand sa faca antreprenoriat pe cont propriu cu lantzurile de magazine din Reykjavik. Preshedintele C.A.P.-ului se enerveaza si ii aminteste ca daca C.A.P.-u n-ar exista, nici ferma vaduvei n-ar exista, apoi incepe sa o hartzuiasca - mai direct, mai indirect, mai cu vorbe, mai cu fapte, ceea ce nu face decat sa o intarate pe femeie pana intr-o zi in care aceasta decide sa improashte tot laptele din stoc pe sediul C.A.P.-ului.
Exemplul ii inspira si pe altzi tzarani islandezi sa dezbine comunitatea, sa pondereze la adresa farmecelor capitalismului, desi parintzii lor tocmai de capitalism fugisera cand au decis sa infiintzeze C.A.P.-ul respectiv. Insa din generatzia parintzilor majoritatea-s mortzi asa ca n-are cine sa le mai explice ratzionamentul economic - capitalismul infecteaza ireversibil, iar comunitatea se duce rapid pe apa sambetei, insa in aplauzele celor mai tineri dintre ei (ceea ce da filmului o nota amar-optimista).
Daca TIFF-urile trecute au prezentat cateva filme islandeze sub titlurile Despre oameni si cai, Despre oameni si oi, asta ar fi trebuit sa primeasca titlul tradus Despre oameni si vite ca sa inchida un fel de trilogie informala a tzaranismului islandez (mai ales ca e facut chiar de autorul acelui Despre oameni si oi).
************************************************
Infection
(regizat de Flavio Pedota, venezuelean)
A facut si Venezuela un film cu zombie, iar noi tot n-avem asa ceva. S-a folosit si footage de la protestele din ultimii ani, sa lase impresia ca tensiunile de acolo erau de fapt cover-up pentru o epidemie zombie. Venezuela e tzara aia in care Trump tot organizeaza lovituri de stat fara succes, despre care Hotnews scrie de ani buni ca e vai de capu ei din cauza comunistilor, ca uite cum protesteaza oamenii si cum fura din magazine. Ei, uite ca anu asta au protestat si vandalizat magazine si in SUA.
Cu toata foametea de acolo, cineva a gasit resurse sa faca un film cu zombie cu valori de productzie ok, ceea ce la noi inca nu s-a facut (singurul film cu zombie romanesc fiind facut de fiica unui preten pentru un proiect de scoala). Filmul e usor critic la adresa regimului de-acolo, dar in moduri subtile - de ex. pe o strada plina cu cadavre de zombie e un panou de ala cum punea Basescu, cu mesaje gen "aici sunt banii dumneavoastra".
Virusul zombie porneste de la niste muncitori rushi care se drogau cu krokodil pe un shantier din Caracas, iar drogul fuzioneaza cu ceva herpes pe care il aveau ei oricum de-acasa. Rezultatul e o forma de turbare gen 28 Days Later, cu zombie alergand foarte repede, dand ocazia pentru scene dinamice. Totul e foarte profi si competent, doar ca povestea ultra-simplista nu incearca sa iasa din standardele genului (nici macar cat o facuse acu catziva ani cubanezul Juan of the Dead). Luandu-se prea in serios, sfarseste prin a fi boring, insa orice fan al genului va recunoaste ca Venezuela se achita onorabil de o obligatzie artistica pe care o are orice cinematografie natzionala.
Personajul principal e jucat de un actor de telenovele mexican, din aia care ofteaza mult si se uita in jos cand tre sa se gandeasca la ceva. Pe langa el mai sunt oameni de shtiintza care vorbesc o engleza stricata si multzi localnici in roluri de soldatzi, zombie sau cetatzeni disperatzi.
************************************************************
While at War
(regizat de Alejandro Amenabar, autorul lui The Others)
Dupa ce Hollywoodul s-a saturat de el, Amenabar se intoarce acasa sa faca un film IMPORTANT - despre momentul instaurarii dictaturii francoiste in Spania. Adica despre unul din cei mai smecheri dictatori ai secolului XX - mereu cu curu in doua luntri, mereu facand concesii cu lucruri pe care le declarase inacceptabile, un Basescu mult mai shmeker care a intzeles demult ca populatzia nu prea are tzinere de minte iar sloganurile se pot substitui ratziunii. Din film reiese ca Franco a jucat mereu jocul "bad cop/good cop" - punand un caine sa muste, apoi sarind sa-i puna lesa. Tactica i-a permis sa fie cand aliat cu Hitler, cand cu SUA, cand asociat cu Falanga anticlerica, cand bisericos, cand totalitar, cand neoliberal - genul de dictator pe care laboratoarele PNL de la noi parca incearca sa-l produca prin inginerie genetica si inteligentza artificiala, insa in Spania s-a nascut pe cale naturala.
Filmul surprinde in detalii nivelul de smechereala al lui Franco, model care i-a inspirat si pe legionarii nostri - acea combinatzie de fascism motivat creshtineste, o politica a sloganurilor propovaduind ura viscerala pentru "asistatzi", "comunisti" etc. Dupa cum explica Franco in film, motivul pentru care abuzurile sale erau mai "bune" decat ale comunistilor era ca el isi lasa prizonierii sa se spovedeasca inainte sa-i execute, oferindu-le astfel o shansa de a ajunge in Rai.
In fine, in centrul povestii nu e chiar Franco, ci rectorul Universitatzii din Salamanca (poza de sus) care isi vede eliminatzi amicii stangisti si incearca sa se revolte verbal impotriva abrutizarii militaresti a spatziului academic, in timp ce proprii studentzi racnesc in amfiteatre Moarte intelectualilor! luatzi de valul mashinariei propagandistice a lui Franco.
No comments:
Post a Comment