In poza de mai sus, oameni suferind la filmul lui Cristi Puiu de la TIFF 2020.
E an electoral si Boc a tzinut sa aiba macar un festival la Cluj vara asta, sa nu ramana cei care voteaza in virtutea trairilor recente cu impresia ca mandatul care se incheie a fost unul posac, de austeritate. Asa ca s-a facut pana la urma TIFF-ul, caci e factor civilizatzional pentru ardeleni (la TIFF mi-am cunoscut gagica, la TIFF m-am vindecat de homofobie, la TIFF m-am pozat cu Madalina Ghenea, la TIFF au fost primele partyuri cu hipsteri apropriind cultura tziganeasca precum si primul gulash facut in Ceaun Dacic).
A fost destul de incredibil ca s-a intamplat, fusesem convins ca Tudor Giurgiu vorbeste prostii, ca se agita sa nu zica lumea ca nu s-a agitat, dar dupa niste amanari pana la urma festivalul s-a intamplat si a fost organizat excelent, probabil cu costuri mari si vanzari mai slabe - nu s-au comercializat bauturi/alimente la filme, numarul de spectatori a fost limitat de distantzarea scaunelor, numarul de proiectzii nu a putut depasi 2-3 pe seara la un ecran (a fost un singur ecran LED pe care s-au putut proiecta pe timp de zi filme pentru copii), echipele harnice de voluntari s-au ocupat de dezinfectzii si de accesul ordonat. Am fost chiar impresionat de organizare si sunt de partea parerii lui Cristi Puiu ca in acest context nu s-a justificat folosirea mastilor, distantza intre scaune fiind mai mare decat la orice terase unde isi petrec vremea cei care l-au injurat pe Puiu. Dar, desigur, terasele sunt HoReCa, "motorul economiei romanesti", pe cand filmele nu tzin de foame, ba chiar intra la alineatul "activitatzile culturale sunt strict interzise" din legea lui Vela de asta primavara.
Locurile alese pentru proiectzii (ma dezbar treptat de cuvantu "locatzie") au fost destul de multe, incat limita de 2-3 proiectzii pe seara nu a insemnat un numar mic de filme (mai mic decat de obicei, dar tot au fost peste 150). Proiectziile dupa miezul noptzii au fost cam friguroase, in special in padurea Hoia, insa cu un hanorac si o sticla de vin supta pe sub masca a fost ok (au fost discutzii si despre dreptul de fuma/manca/suge ceva pe sub masca). Musafiri internatzionali n-au avut cum sa mai fie, in loc de partyuri au fost doar niste baute clandestine cu TIFF-ari. Ceva concerte au fost insa n-am participat la ele - am remarcat ca Surorile Osoianu au devenit superhip, de cand au facut tranzitzia de la Favorit TV la coloana sonora a unui joc video cu zombie.
Ceva s-a schimbat in spiritul ideologic al festivalului - multe filme stangiste despre socialisti din Islanda, Italia, Argentina sau te miri unde. O fi de la editzia trecuta cand a fost o sectziune dedicata Chinei, o fi fost lovit Chirilov de revelatzii, sau e din cauza ca per ansamblu in Romania se simte o vibratzie de stanga tot mai puternica in randul tineretului care acu 5 ani se exalta liber si frumos, confundand liberalismul cu libertatea doar pentru ca incep cu aceleasi litere. Acu nu mai e nici Iliescu, nici Dragnea, la fiecare luna plina cate o haita de PSD-isti se transforma schimonosit in PNL-isti, nu mai exista cis-politicieni, chiar partidele devin apolitice, reveland ca altceva le motiveaza. Vidul ideologic generat ii obliga pe tineri sa isi caute propria identitate politica, sa depaseasca statutul de regurgitatori de sloganuri si sa verifice la prima mana ce inseamna joaca de-a dreapta / stanga, iar in acest sens cinemaul poate fi acel factor civilizator de care ziceam - mai ales cand aduce perspective din peste 50 de tzari: de la colonii belgiene de nudisti la C.A.P.-uri islandeze, de la film cu zombie din Venezuela la fantezia stalinista a proiectului DAU.
Cu larga diversitate de teme si limbi vorbite, TIFFu asta a fost destul de incantator, varianta in aer liber fiind foarte placuta si relaxanta. Chiar as prefera sa se tzina tot timpul in perioada si formatul respectiv - sa n-am de mers mahmur la munca, sa nu ma sufoc in sali de cinema full etc. N-am prins filmul lui Cristi Puiu, caci mi-am promis de cand ma luase cu leshin la Aurora ca nu ma mai uit la filmele lui.
In fine, incep ca de obicei cu impresii despre filmele nashpa, mai putzine decat de obicei, dar sa nu fie rubrica asta chiar goala:
The Antenna
(regizat de Orcun Behram, turc)
A facut ceva valva la festivaluri horror acest film turcesc, despre o antena pe care guvernul turc o monteaza pe cladiri sa spele populatzia pe creier. Din antena se scurge o mazga neagra si se infiltreaza sub forma de igrasie, contaminand cetatzenii, apa, mancarea in timp ce la televizor guvernul hipnotizeaza si spala pe creier poporu. Cetatzenii isi pierd mintzile si identitatzile, isi omoara copiii care au de comentat la adresa regimului. Un horror activist, cum ar veni.
E un debut low-budget care face cat poate cu singurul efect special pe care si l-a permis - igrasia neagra care se intinde pe peretzi, pe mancare, pe pielea oamenilor. Povestea n-avea de ce sa dureze mai mult de 10 minute dar s-a lungit la 2 ore, pare ca nu s-a editat nimic aici. Pentru asa ceva Netflix a anuntzat ca introduce curand optziunea de vizionare fast-forward.
Estetic se inspira din Videodromul lui Cronenberg si din videoclipuri MTV cu neoane palpaind, cu cadre slow motion sau chiar statice: o familie holbandu-se la televizor 2-3 minute, un individ holbandu-se la un perete 2-3 minute, in general e un film cu oameni holbandu-se.
P.S. Recomand britanicul Await Further Instructions - care e despre aceeasi chestie dar mult mai entertaining; insa nu e turcesc, deci n-are valoare activista. Sigur, se zice ca in vremurile pe care le traim tre sa mai lasam distractzia, sa punem accent pe arta ca forma de protest. Nu-s chiar de acord - dictatorii se asasineaza, nu se critica prin filme superboring.
****************************************************
Resin
(regizat de Daniel Borgman, danez)
O versiune daneza a lui Captain Fantastic si a mai recentului Leave No Trace, care ambele-s net superioare acestui film, desi asta se lauda ca ar fi ecranizarea unui roman de succes al autoarei daneze de literatura pentru copii Ane Riel. Romanu asta nu-s sigur ca a fost pentru copii, caci are niste faze scarboase si violente inadecvate minorilor.
Ca si in filmele sus-mentzionate, e vorba de o familie de anti-vaxxeri care traiesc izolatzi pe o insula si au contacte rare cu civilizatzia, doar cand tatal mai are de platit impozite. Pentru publicul larg tatal pretinde ca ar trai singur, dar acasa are o fiica adolescenta care n-a avut niciodata contacte sociale si traieste intr-o fantezie proprie, plus o nevasta obeza imobilizata la pat, pe care o mai lasa gravida din cand in cand sperand sa isi perpetueze familia.
Partea horror (caci filmul a fost in sectziunea horror) e ca familia isi imbalsameaza mortzii in rashina dupa o metoda egipteana din moshi stramosi, desi scenele respective nu-s foarte explicite, mai mult sugerate prin dialoguri. E un film de incepator sperand sa monetizeze succesul romanului original, insa ideea a mai fost facuta de multe ori, mult mai bine.
****************************************************
The 20th Century
(regizat de Matthew Rankin, canadian)
Asta n-ar fi chiar un film nashpa, de fapt e chiar original si ingenios insa n-am priceput nimic din el, iar de partzile ingenioase m-am plictisit dupa un sfert de ora.
Subiectul filmului e extrem de limitat ca interes, avand in centru personalitatea primului ministru al Canadei de acu 100 de ani, care pentru ei o fi o persoana extrem de importanta (ceva gen Bratianu), dar pe restul lumii nu stiu daca intereseaza existentza sa, dupa cum nu intereseaza nici despre celelalte personaje obscure care apar pe-aici (toate sunt nume din politica canadiana de la inceputul secolului 20, cand se certau francezii din Quebec cu restul Canadei si cu guvernarea britanica). Un film de televiziune pentru canadieni ar fi fost suficient, poate de ziua lor natzionala.
Atrag atentzia animatziile si decorurile fake inspirate de ce facea Terry Gilliam pentru Monty Python, filtrul zgruntzuros al imaginii sau elementele de comedie absurda gen Guy Maddin. Sunt si niste gaguri amuzante - castigarea postului de prim-ministru e un concurs de talente in care competitorii trebuie sa bata foci, sa fluiere dupa pasari, sa taie panglici etc. In general chestii destul de silly si gay, cu personaje travestite fara alt rost decat sa ne convinga ca filmul ar vrea sa fie o comedie, in caz ca ne plictisim de personaje si poveste. Eu m-am plictisit.
No comments:
Post a Comment