Wednesday, January 31, 2007


Flacara pasiunii naste monstri
Torchwood: briefing

Deci cu ce se mananca Torchwood?

Torchwood este titlul obtzinut prin anagramarea titlului Doctor Who.

Torchwood este institutul de cercetare a paranormalului infiintzat de regina Victoria, dupa ce a fost atacata de un varcolac.

Torchwood este serialul creat de Russel T Davies dupa ce a fost somat sa elimine violentza si aluziile homosexuale din Doctor Who, serial care trebuia sa ramana in grila adresata minorilor. Odata cu sexul si violentza, din Doctor Who a fost transferat si personajul Captain Jack, agentul temporal homosexual cu zambet irezistibil. Acum, el zambeste in calitate de director al ramashitzelor institutului Torchwood, ale carui baze de date si tehnologii secrete au fost mutate in subteranele Cardiffului, din trei motive:

1. Pentru ca prin Cardiff trece o ruptura in chilotzii universului, datorita experimentelor druizilor din vechime.

2. Pentru ca serialul, ca si Doctor Who dealtfel, este produs de BBC Wales care, din ratziuni financiare au mutat mare parte din scenariul celor doua seriale din Londra si de pe alte planete, in imprejurimile galeze.

3. Pentru ca Russel T. Davies, creatorul celor doua seriale, este de-al locului.

Deci Torchwood asta e o combinatzie de X-Files si Mission Impossible inconjurat de o ostentativa aura gay-pride: eroii sunt bisexuali existentialisti care lupta in numele liberului arbitru impotriva extraterestrilor nihilisti. Serialul are o doza de violentza rezonabila, sange vizibil si sex cat incape, desi nu foarte explicit. De fapt, Russell T. Davies a promis ca fiecare din eroi va avea in primul sezon macar o scena homosexuala. Eroii sunt grupul de interventzie speciala alcatuit din 2 femei, 2 barbatzi si Captain Jack, jucat din nou de fostul cantaretz de cabaret - feciorelnicul John Barrowman, totodata punctul forte al serialului. Diferentza de atitudine fatza de Dr. Who este insa majora - acolo Jack era un personaj de gaguri si replici cu incarcatura sexuala venit din secolul 51. Aici, desi e vorba de acelasi personaj, Jack are mereu o lacrima in ochi, fiind macinat de tragedia conditziei damnate de bisexual pierdut de timpul sau, ratacit de iubiri nerostite, angajat in relatzii heterosexuale doar din ratziuni morale si pe deasupra zombie, tzinand cont ca a fost inviat din mortzi la finele lui Doctor Who. Acest detaliu atrage dupa sine o alta tragedie: Jack nu mai poate sa moara, nici daca vrea, nici daca-l impusti in cap, ceea ce i se intampla destul de des. Subalternii sai sunt hackeritza lesbiana din Japonia pe nume Toshiko, care are si o simpatie hetero pentru Owen, medicul cu gura stramba care pare cel mai straight dintre totzi: ocaziile la care acesta se angajeaza in apropiere fiziologica cu altzi barbatzi sunt intotdeauna scuzate de betzie sau de fortza majora. Ar mai fi Ianto servitorul si secretarul personal al lui Jack. Ambii au iubit candva femei ce au sfarsit tragic in bratzele lor, iar acum ei isi alina suferintzele intr-o relatzie de tip shef-secretar. Ar mai fi o gagica care moare in primul episod si se intoarce doar in calitate de zombie, deci tehnic vorbind nu e membra a grupului. Ea este inlocuita cu inocenta Gwen, echivalenta lui Rose din Doctor Who, o tanara deschisa mereu la noi experientze desi are acasa un prieten care o asteapta cu mancare in fiecare seara.

Atmosfera generala a serialului este marcata de fetishul pentru haine din piele neagra al personajelor si situatziile claustrofobe tensionate sexual. Dilemele tratate se incadreaza in conflictul dintre existentialism si nihilism: oameni mortzi care refuza sa invie, oameni vii care uneori sunt mortzi, extraterestri care consuma energie orgasmica si relatzii sexuale cu propria persoana din alt univers creioneaza tabloul acestui serial post-modern, post-rock, post-sexual. Si nimic nu pare la misto. Aici e de fapt tragedia reala a programului si motivul pentru care a fost premiat pentru cel mai incoerent serial TV din 2006.

P.S. De notat ca Russel Davies a initziat revolutzia sexuala cu soap opera gay Queer as Folk.


Tuesday, January 30, 2007

Filmele vorbite pe la spate
-sezon de premii-

Tzin sa-l felicit pe M. Night Shyamalan. Ambitzia dumisale de a deveni regizor, scenarist si actor in Lady in the Water a fost rasplatita cu nominalizari la toate cele trei categorii, plus Worst Film, la Zmeura de Aur de anu asta. Categoria fantasy/horror este reprezentata la Zmeura si de o alta vedeta a momentului, Dr.Uwe Boll si Bloodrayneul sau, altfel un regizor caruia faptul ca e abonat la listele Worst of the Year nu poate sa-i smulga zambetul de pe fatza. Mai vine remake-ul Wicker Man cu Nicholas Cage si Basic Instinct 2.

La Sundance horrorul a fost reprezentat de premiul pt actorie in porno-horrorul Teeth, despre o gagica careia i-au crescut dintzi pe labii si mananca putzele barbatzilor. A mai fost si premiul pt cinematografie pt lowbudgetul Joshua. Tipu care a luat premiul a mai asigurat cinematografia pt Irreversible si Calvaire.

Critica horror ii indica in 2006 ca preferatzi pe Pan's Labyrinth, The Descent si Slither. Cele mai prost vazute horroruri par a fi remake-ul Omen, remake-ul Night of the Living Dead 3D si Bloodrayne. Cel mai controversat film pare a fi Turistas care apare si in topuri Best si in Worst. Vedetele underground pe DVD au fost Hatchet si Joshua.

Pan's Labyrinth a umflat si 6 nominalizari Oscar. Sper ca la anu sa vad Hellboy 2 in aceeasi pozitzie. Ia sa vedem cum au fost nominalizate filmele cu care tzin anu asta. Alea cu care nu tzin, de fapt nu le-am vazut. La categoria "ce pana mea cauta asta la Oscar" ar fi Devil wears Prada si Borat, dar sa observam ca sunt corect incadrate pentru punctele lor forte: Meryl Streep, respectiv scriptul lui Borat. As fi preferat totusi ca Borat sa fie nominalizat la documentar. Ma mai mira sa-i vad pe Will Smith si Eddie Murphy, dar n-am vazut filmele cu danshii.

Conform asteptarilor, toate cele 3 filme ale mexicanilor sunt inscrise la categorii importante: Pan's Labyrinth la film strain, scenariu, art design, Children of Men la scenariu, imagine, Babel la film, regie, scenariu. Sa ne intelegem, premiul pt scenariu nu se da pt cat de interesant e, cat avem de invatzat din el sau daca filmul are poanta sau nu ci pt calitatea tehnica a scriptului.

O'toole arata destul de zombificat, batranii au un loc rezervat la Oscaruri, vezi si filmul lui Eastwood, care la Globuri figura ca film strain. Desi The Departed are portzia lui de nominalizari, Di Caprio e insemnat pentru Blood Diamond. La gagici, totul previzibil.

Pacat de Prestige, doar design si imagine. Filmele gay sunt inca la mare pretz, fostul colaborator al lui Clive Barker, Bill Condon, e la al treilea film de Oscar, Dreamgirls.

Chinezii sunt la costume cu fulminantul Curse of the golden flower. Lipsesc francezii, de ce naiba or fi promovand filmul Rendez-vous (Fauteuils d'Orchestre) cu textul "filmul care ne reprezinta la Oscar?"

pariuri (nu preferintze):
Picture: Iwo Jima (varianta: Babel)
Actor I: Whitaker (varianta: O'toole)
Actritza I: Mirren (varianta: Penelopa)
Actor II: Eddie Murphy (varianta: Djimon)
Actritza II: Blanchett (varianta:Kikuchi)
Regie: Scorsese (varianta: ala cu united93)
Scenariu original: Queen (varianta: Babel)
Scenariu adaptat: The Departed (varianta: Borat)
Imagine: Pan Labyrinth (varianta: Illusionist)
Montaj: Departed (varianta: Babel)
Design: Dreamgirls (varianta: Pan's Labyrinth)
Costume: Curse of the golden flower (varianta: Dreamgirls)
Machiaj: Apocalypto (varianta: Pan's Labyrinth)
FX: Piratzii 2
Animatzie: Monster House
Foreign: Pan's Labyrinth
Documentar: Iraq in fragments
Sunet si muzica habarn-am, n-am vazut filmele in conditzii destul de bune sa pot avea o parere, iar pe unele nu le-am vazut deloc. Iar de restu categoriilor n-am idee.
A, si Enio Morricone o sa fie premiat pt activitatea de-o viatza.

Monday, January 29, 2007

Cronica unor fapte verificabile stiintific



Confessions of a Crap Artist

de Philip K. Dick

N-are cum sa nu-tzi fie drag ortometapost-modernul Philip Dick, mai ales cand ii citesti opera non-SF, din care sare in ochi recenta mea lectura si una din cele mai deprimante cartzi ever, Confessions of a Crap Artist. Comparat de entuziasti cu Kafka, e scriitorul SF care a divortzat de cele mai multe ori, a trait toata viatza cu spaima ca e iradiat de KGB, a dat de mancare din prisosul lui unor regizori ca Ridley Scott, Spielberg, Wachowski si Matrixu lor si a stabilit una din putzinele directzii SF care nu s-au perimat in ultimii 50 de ani. Pionier notabil al consumului de droguri in anii 70 alaturi de Timothy Leary sau Hunter Thompson, a lasat cea mai importanta mostenire literara psihedelica de la Huxley incoace, pe principiul "daca nu merge Mohamed la realitate, vine realitatea la Mohamed". N-a fost un practician atat de "carpe diem" ca Leary si nici un scandalagiu de presa ca Thompson, dar a fost un teoretician mult mai convingator abtzinandu-se de la propaganda si exploatandu-si experientza in plan strict literar.

De notat ca Dick isi va vedea viatza (de pe lumea cealalta) ecranizata curand sub intruparea marelui Paul Giamatti (American Splendor, Sideways, Lady in the Water). Confessions of a Crap Artist, ecranizata de francezi in filmul Barjo, e una din incercarile mainstream ale lui Dick si completeaza top 3-ul PKD personal alaturi de Divine Invasion si Stigmatele lui Palmer Eldritch, ultimele doua traduse si la noi.

Personajul care ni se confeseaza e un autist obsesiv-compulsiv care colectzioneaza reviste SF si e convins ca sinuzita lui e de fapt povara coroanei de spini a lui Isus. Bagat la puscarie din cauza ca a eliberat ceva gandaci dintr-un magazin, e salvat de sora-sa cea adaptata social (=maritata cu un bogatash gen Becali) si dus la tratament psihic la tzara, pe post de pacient-femeie de serviciu. Dar se pare ca la tzara ii prieste baiatului caci se imprieteneste cu un grup de oameni mistici care-s convinsi ca vine sfarsitu lumii in Aprilie si ca totzi oamenii sunt telepatzi. Bunaoara daca stai sa te uitzi insistent la un om si ii repetzi in minte sa se care de-acolo, pana la urma omul se va cara.

Romanul e o paralela lucida de o cruzime cumplita intre motivatziile personajelor, de unde reiese ca pana la urma toata lumea e autist-obsesiv-compulsiva intr-un fel sau altul doar ca unii au si o limita a bunului simtz: daca autistul nostru e un tip pasnic si benign, adaptarea sociala a lui sora-sa implica sa-si manance zilele si sanatatea cu barbat-su si cu diversi extraconjugali pe probleme cum ar fi facturile, reputatzia si frustrarea sexuala. Degradarea se desfasoara incet, incepand cu crizele cumnatului care nu suporta sa cumpere tampoane si tre sa bea o tzuica inainte sa mearga la tejghea. Apoi nevasta ii toaca nervii pana face infarct si il inseala cu altu care e insurat dar e bun "husband material", care la randul lui era insurat cu una care-i da papucii si se cupleaza cu altu care avea copii si uite asa intr-un efect de domino se prabuseste toata morala lumii. Cumnatu se interneaza cu gandu sa-si omoare nevasta cand scapa de la spital. Autistu isi face un catalog "scientifically accurate" cu toate iesirile in decor ale surorii si le da in vileag in cursul unei sedintze publice de hipnoza, terfelindu-i doamnei reputatzia. Cumnatu iese de la spital, isi impusca ratzele din ograda pana i se termina gloantzele asa ca e nevoit sa o alerge pe nevasta-sa cu o furca si toata lumea asteapta cu ochii pe ceas luna Aprilie, cand va veni un OZN sa-i spele de pacate pe totzi oamenii.

Are ceva din Conjuratzia imbecililor si din filmele fratzilor Coen, dialogurile sunt geniale, taioase si pishcacioase. Am zis dialogurile? Sa vezi cum arata monologurile: de la automotivarea formarii cuplului pana la mantra satanica din timpul divortzului, trecand prin fariseismul necesitatzilor materiale si ura de moarte fatza de fosta iubire, toata metastaza cuplului e radiografiata mai a dracului decat in Luni de fiere, desi nu la fel de sexos-exotic. E scrisa in mare la persoana intai, dar se schimba punctul de vedere, ocazie de experimentare a stilului "unreliable narrator", in care personajele mint, pt ca apoi sa fie prinse cu minciuna cand isi schimba statutul intre observat si observator, iar persoana intai se schimba cu alta persoana intai. Did you get my telepathic message?

Sunday, January 28, 2007

Filmele vorbite pe la spate
-Raportul lunii-

Apocalypto, Borat, Children of Men, Deja Vu, Fearless

M-am asezat si eu la coada programului cu reducere, alaturi de baptistii, fotbalistii, divixofilii si partenerele lor sexuale care n-au rabdare la monitor si in cinema nici atat. Mi-a ajuns, de aici incolo merg la film de la 11 dimineatza. Pe toata durata lui Apocalypto filmului forfoteala a acoperit volumul dialogurilor, incat aveam impresia ca ma uit la un dvd cu comentariul echipei de filmare in loc de coloana sonore. Nu ca as sti mayasha, dar sa ma uit la un film mut in timp ce un work'n'travel imi explica in coasta cum sta de fapt treaba in America e un cosmar care ma baloneaza instantaneu. In fatza, o gagica cu pufoaica a vorbit la telefon mai bine de jumatate de ora, povestind cuiva scene din film: e un baiat frumusel, acu se bate cu orcii, acu il fugareste pantera, acu sta...adica se ascunde ca il cauta orcii sa-l omoare. Si lumea din sala radea la orice: radea cand murea unu, radea cand se rostogolea vreun cap retezat, radea cand unii o violau pe una. Stiu ca rasul prelungeste viatza, o fi felul romanilor de a compensa poluarea si pretzurile. Asta e, cititzi si cronica Dupa Gibson, potopu. Mi se pare interesant, desi perfect logic, ca filmele lui Gibson au ajuns sa fie nominalizate la categoria "film strain". Nu mi-a placut in schimb imaginea de documentar a filmului, a subminat tot caracterul istoric.


Pe de alta parte, tocmai stilul de documentar ridica mult farsa Borat. Singurul meu regret e ca vorbeste despre Kazahstan in loc sa amestece Romania. Asa nu s-ar mai fi suparat dambovitzenii ca i-a mintzit si ca de fapt documentarul nu era despre ei. Filmul se inmoaie in a doua jumatate cand trece de la documentar la o farsa gen Troma entertainment, cu dreptunghiul negru al cenzurii balanganindu-se peste penisul lui Borat, vizibil chiar si din spate. Oricum, la momentul respectiv radeam cu un ochi si plangeam cu altul caci pana la urma filmul asta e o tragedie. Altzii mi-au zis sa stau linistit, sa nu ma panichez, ca de fapt filmul face misto de americani ceea ce oricand binevenit. Dar tot am iesit cu o impresie nasoala ca americanii suntem noi, romanii care-am reusit sa fugim in America.


A fost si Children of Men, frumos. Divixofilii si-au exercitat si aici dreptul la opinie: ba ca ideea e furata din episodu Stargate de saptamana trecuta, ba ca nu e destul de SF, ba ca ar trebui sa fie altfel decat e normal sa fie, fiind vorba de o ecranizare. La Lord of the Rings au sarit arshi cand Liv Tyler a avut cateva replici in plus fatza de carte, acum se plang ca de ce nu e altfel decat cartea. Pai e altfel, in roman barbatzii erau cei sterili si nu femeile, de aici o serie de modificari in logica povestii si o atenuare a feminismului autoarei. Avem o mare problema cu ecranizarile: mi se plange lumea ca filmul Eragon e o dezamagire. Adica cum? In sensul ca filmul nu se ridica la inaltzimea cartzii? Ca Jackie Chan si Arnold nu au salvat filmul cum au facut cu ecranizarea la 80 de zile in jurul Pamantului? Aprind lanterna cunoasterii pentru ultima data, va rog sa va ashezatzi in cerc sa bata peste totzi: romanul lui P.D.James nu e SF, e o distopie feminista scrisa la batranetze de o baroneasa nascuta acu 90 de ani. E SF cam ca si Ferma animalelor. Pseudofuturismul antigadget in care se scalda tabloul social extrem de evergrey este una din marile calitatzi ale filmului. A doua este batalia bruta si seaca din final, filmata cu o singura camera haituita. In ce priveste deznodamantul, sa ne bucuram: Cuaron a pus capsunarii romani pe harta si i-a facut mai umani decat sunt. E drept ca n-a scos Oana Pellea un laser de sub pufoaica aia, aia ar fi fost o idee originala.


Pe Tony Scott, frate cu Ridley Scott, l-am bifat cu mediocrul dar antrenantul si coloratul Deja Vu. Filmul e o versiune austera a lui Minority Report si sufera tocmai din incercarea de a transpune un basm SF intr-o forma realista. Cum pana mea sa fii realist cand discutzi despre calatoria in timp? E ca in Batman Begins: cine e interesat de psihologia care sta in spatele deciziei de a te imbraca in liliac ca sa luptzi impotriva crimei urbane si delicventzei juvenile? Adica chiar exista acolo o psihologie care ar trebui sa ne ingandureze? Astea-s filme din care trebuie sa invatzam lectzii de viatza? Daca te imbraci in liliac sa nu iesi pe balcon ca rastorni ghivecele cu flori? Teoriile astea au inceput cand s-au apucat japonezii sa faca filme realiste cu fantome. Din fericire, desi Deja Vu are un scenariu care arata ca un cadru de bicicleta distrus, Denzel Washington e un foarte cool erou realist angajat la Alcool,Tutun si Arme caruia i se dezvaluie ca atunci cand nu dirijeaza circulatzia prezentului, politzistii pot sa priveasca in trecut la masinile care au trecut pe roshu. Ca sa nu se suspende credibilitatea, avem si 5 minute de lectzii de fizica plus ideea realista ca, pentru a calatori in timp, tre sa fii in chilotzi (ca sa scada masa). E misto urmarirea de masini in care Denzel sta cu un ochi pe shoseaua prezentului si cu alt ochi pe shoseaua trecutului, unde alearga masina urmarita.

Vazut si Fearless, marele film de arta cu Jet Li, cica biografic dupa viatza unui karatist impulsiv care a tras concluzia ca violentza nu ajuta la nimic. Povestea e tembela dar cafteala e beton mai ales ca surprinde un moment al occidentalizarii Chinei de acu 100 de ani, ocazie cu care Jet Li ajunge sa se bata in acelasi ring cu un spadasin francez, un sulitzash prusac, un samurai japonez si chiar un circar diform american, reusind sa le castige respektu la totzi. Filmul merge pe structura Rocky dar arata exotic. E macinat in sentimentalisme si onomatopee chinezesti care ma fac sa cred ca oamenii de-acolo sunt venitzi de pe alta planeta, altfel nu stiu de ce nu pot vorbi normal unul cu altul. Kikirikimiki, lalalala zice Jet Li de cate ori ciocneste un pahar de vin cu pretinii, apoi incepe sa rada.

Saturday, January 27, 2007


Coscarelli, Gordon, Hooper, Argento
Masters of Horror ep.1-4

Nu sunt multe combinatii care sa ma suresciteze atat de mult ca cea dintre regizorul Don Coscarelli (Phantasm) si scriitorul texan Joe Lansdale; in orice caz, intra undeva in aceeasi categorie cu Jackson+Tolkien (=Lord of the Rings), Darabont+King (=Shawshank Redemption) sau Spielberg+Dick (=Minority Report). Coscarelli si Lansdale mi-au schimbat viatza cu filmul Bubba Ho-Tep, biografia horror a ultimelor zile traite de Elvis Presley intr-un azil de batrani din Texas, alaturi de JFK. Am sperat la o experientza cel putzin la fel de marcanta din partea episodului Incident On and Off a Mountain Road, debutul Masters of Horror din 2005.

Surescitarea mi-a mentzinut cu greu interesul viu pentru potentzialul irosit al unui episod care s-a multzumit sa parodieze Texas Chainsaw Massacre: in loc de oribilul Leatherface din TCM, aici avem un psihopat pe nume Moonface care asteapta noaptea, la o curba periculoasa, victime ale accidentelor de circulatzie. Miezul problemei e o tanara fugarita prin padure de psihopat. Dar pazeste! caci tanara a fost educata in spirit survivalist-descurcaretz si tocmai divortzase de McGyver, asa ca intinde tot felu de capcane cu ajutorul agrafelor, ciorapilor si chilotzilor la indemana ca sa-i faca viatza grea canibalului nostru matinal. Deci cam asta e, nu va zic cum se termina, e cu poanta dar ma asteptam ori la mai multa vana, ori mai mult umor, asa am primit prea putzin din fiecare.

Altfel sta treaba in episodul lui Stuart Gordon, regizorul care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii ecranizandu-l pe Lovecraft (filmele Reanimator, Dagon, Castle Freak, From Beyond). Tot Lovecraft avem si in episodul Dreams from a Witch House. Un student de la Miskatonic University (marca inregistrata Lovecraft) se muta la o garsoniera sa-si faca lucrarea de diploma despre teoria stringurilor. Omu are cu el un calculator cu Linux si e convins ca daca pui 3 plane intr-un anumit unghi, obtzii din teoria stringurilor un thin spot prin care treci intr-o realitate alternativa. Dar a naibii coincidentza ca garsoniera lui are exact 2 peretzi strambi si un tavan care formeaza coltzul de casa fatal si metafizic prin care vine un shobolan cu cap de om si uneori o vecina care tzine neaparat sa-si dea jos chilotzii in prezentza eroului. Povestea este modernizata si, asemenea primului episod, functzioneaza mai degraba ca o parodie la clasicul motiv lovecraftian. E si un semn clar ca serialul tatoneaza umorul si ia la rand arhetipurile genului in loc sa se achite de vreo obligatzie fatza de expectativa creata. Chiar si asa, episodul lui Gordon a reusit sa fie haios iar povestea lui Lovecraft oricum n-avea cum sa mearga prea departe.

Nu stiu de ce ecranizarea lui Tobe Hooper (Texas Chainsaw Massacre, Poltergeist) dupa Dance of the Dead a lui Richard Matheson n-a prea prins la lume, fiind primul episod care s-a luat cat de cat in serios. Freddy Krueger joaca rolul unui proxenet care organizeaza strip-tease cu gagici zombie intr-un bar infect dintr-o urbe decadenta post-apocaliptica. O tanara de la tzara tzinuta de ma-sa in casa se indragosteste de un rocker ratat, care traia din furat sange de la oameni batrani. Adica sarea cu pistolu la ei, urla ca Im gonna shoot, man si le dadea o seringa sa-si traga singuri sange, apoi se ducea sa-l vanda la traficantzi. Dar baiatu nu era un om rau in sufletul lui si nici fata nu era o fata prea cuminte in sufletu ei asa ca cei doi s-au inteles sa fuga la oras unde poposesc la discoteca cu strip-tease pentru o seara romantica. Domle, e cu de toate: atmosfera, distopie, Freddy, strip-tease, necrofilie plus coloana sonora de Billy Corgan!

Jenifer e o poveste de banda desenata a lui Bruce Jones, ecranizata de mesterul spaghetti horror Dario Argento (Inferno, Suspiria). O femeie cu un fund si niste sani pe care sa-tzi vinzi copiii nu alta, are o fatza oribila, gingii roase, dintzi ascutzitzi si nu mai stiu daca un singur ochi. Un politist o gaseste pe malu apei si o tzine pe langa o casa o vreme, pana cand nevasta divorteaza si femeia-monstru ii mananca pisica, moment la care politzistu se hotaraste sa se mute la tzara unde continua sa traiasca in remuscari post-coitale, caci Jenifer asta e tot timpu in calduri si toarce ca o matza cand i se face kefu si daca-i pui o punga in cap totu e super. Ar fi haios daca n-ar fi oribil, ar fi oribil daca n-ar fi erotic, ca-n viatza. Mi-a placut, nu se ia foarte in serios si reuseste totusi sa pastreze un ton tragic. Creepy fornication, filmu asta tre sa fie dupa fapte reale.

Wednesday, January 24, 2007


Resistance is futile
Doctor Who sezon 2: ep.6-13

Ghici cine e mama si tata Borgilor din Star Trek? Old-school cyberpeople, aparutzi in Dr.Who la scurta vreme dupa Dalek. Nu sunt la fel de freaky ridiculous ca un Dalek, dar au consacrat ticul verbal cu Resistance is futile, We shall delete you, you will be upgraded. Ca si Borgii, un cyberman are tendintza sa creada ca e mai destept decat oamenii normali si ca sentimentele sunt o kestie de kkt care la nimeni nu foloseste si trebuie extirpate prin operatzia de Upgrade. Trecutzi prin diferite designuri, in 2006 Cybermanii arata si se poarta ca niste Robocopi. Desi au fost distrusi in mai multe randuri de-a lungul anilor, Doctorul ii regaseste in noul sezon intr-un Univers paralel (episodul Age of steel + Rise of the Cybermen) in care ajunge fara sa vrea si cu mari retzineri. Pt ca oricat de cool ar fi sa calatoresti prin timp si spatziu, trecerea intr-un univers paralel e cu totul alta branza. Cel mai misto e cand hip-hoperul Micky se intalneste cu varianta sa paralela, Ricky, care e un terorist anticapitalist plin de muschi si furie natzionalist-nihilista. Aproape la fel de fun e cand Rose se intalneste cu taica-su cel paralel, care aici nu mai e mort, ci e chiar un magnat fara scrupule caruia nu-i plac copiii, asa ca si-a luat o catzea careia i-a dat numele Rose. Iese iarasi cu bataie si lasere si decimare de populatzie iar Micky se hotaraste sa ramana in universu paralel asa ca scapam de el si romantza intre Doctor si Rose poate sa-si reia cursul firesc. Aparent.

Idiot's Lantern e de atmosfera: anii 50, Doctoru seamana cu Elvis, Rose are o fusta lunga, geaca de motociclista si cordelutza, se asculta rock'n'roll etc. Un crainic TV se dovedeste a fi un extraterestru electric care intra in televizoarele oamenilor si le suge fetzele cu o raza laser. De fapt extraterestrul asta e o bobina pe care un depanator TV posedat de diavol o pune in televizoarele victimelor si planuieste sa cucereasca toata Anglia emitzand laser fatal cu o antena BBC. Nu-s sigur ca am inteles motivatziile monstrului-bobina, dar cred ca nici scenaristul n-a fost prea hotarat. Slabutz.

Lucrurile merg inspre spre rau: episodul dublu Impossible Planet+Satan's Pit plagiaza Event Horizon pana la senzatzia de deja-vu: o nava spatziala cu echipaj e prizoniera pe un asteroid si nu poate scapa din pricina unei gauri negre. Echipajul e posedat si se macelaresc intre ei, pt ca in centrul asteroidului zace Satana legat in lantzuri si se joaca cu sentimentele oamenilor. Rose e cam isterica, in mod clar nu ii este comod scenariul. Doctorul se imbraca in cosmonaut si cerceteaza problema. De bine ar fi ca: avem ocazia sa aflam opinia Time Lordului despre Dumnezeu/religie si vedem o rasa de extraterestri comunisti in salopete si fara liber arbitru. Oricum, episodul e desprins total din tonul general al serialului, incercand sa devina prea serios pentru propriul bine. Probabil audientza o cere. Cine n-a vazut Event Horizon poate fi placut surprins de tensiunea si designul deosebit al episodului.

Love and monsters e un episod in care eroii apar vreo 5 minute, caci contabilii BBC au dat ordin sa se filmeze doua episoade deodata. Nici producatorii nu mai prea au idei, asa ca au organizat un concurs pentru copii cu premiul pentru cel mai oribil monstru care ar putea sa apara intr-un episod Dr. Who. Si uite asa un copil shtirb l-a desenat pe Absorboloff, un tip gras, verde care absoarbe oameni prin simpla atingere. Asa ca BBC a tras un episod pe chestia asta in care Doctorul apare doar pt o lectzie de morala: nu e frumos sa absorbim oameni. Oricum, povestea nu e chiar de lepadat - diversi oameni care s-au intersectat din intamplare cu Doctorul si-au facut bloguri conspiratzioniste in care isi marturisesc experientzele si isi deconspira dovezile adunate. Ca totzi bloggerii care se respecta, acestia organizeaza intalniri la concerte rock si se mai combina la cate un revelion spre regretul ulterior. Oricum, inainte sa traga concluzia ca mai bine ramaneau on-line si nu se vedeau niciodata, vine Absorboloff asta care vrea sa faca pe moderatorul si ii absoarbe pe rand pe sarmanii oameni din care mai raman doar avatarele incastrate pe burta monstrului.

Fear Her e iarasi extrem de serios, Exorcistul in viziunea Marian Ralea. O fetitza posedata de naiba face desene si tot ce deseneaza dispare din realitate si ramane prizonier pe foaia de hartie. Are iz de desen animat si e in mod clar adresat claselor primare, cu toata tensiunea psihologica specifica varstei.

Serialul se salveaza cu un dramatic final de sezon (Army of ghosts + Doomsday), pentru care nu exista grad de comparatzie, decat daca incerc sa imi inchipui Orcii luptandu-se cu cavalerii Jedi in timp ce Prigoana divortzeaza de Bahmutzeanu. Asadar lumea e bantuita de niste fantome pe stil japonez care stau prin casele oamenilor si nu zic nimic. De fapt, institutul Torchwood infiintzat de regina Victoria a deschis o poarta intre dimensiuni si se pare ca fantomele sunt o armata de Cyberpersons din Universul paralel venitzi in Londra sa upgradeze pe totzi englejii cu un aparat de sudura si niste capace de portbagaj. Si cand parea ca n-are cum sa fie mai rau, prin poarta dintre dimensiuni apar 4 Dalek care duc cu ei un frigider. Si daca asta nu e destul de rau, cei 4 Dalek sunt niste fanatici fracmasoni care s-au razvratit chiar si impotriva imparatului Dalek si au fost surghiunitzi in NIMICUL nihilist dintre dimensiuni si universuri. Si daca nici asta nu e destul de rau, frigideru pe care il cara dupa ei este construit dupa tehnologia Time Lord, adica e mai mare pe dinauntru decat se vede dinafara; e atat de mare incat din frigider ies cateva milioane de Dalek care au fost inchisi acolo chiar de Doctor, peste cateva milioane de ani. O tempore, o mores! Iar daca n-am aflat niciodata cine e mai tare dintre Bruce Lee si Van Damme, aflam cel putin ce se intampla cand cerul Londrei e intunecat de o gramada de Dalek urland in cor EXTERMINATE impotriva unei gramezi de Cybermani care amenintza cu Resistance is futile in timp ce oamenii mor radiografiatzi, electrocutatzi, macelaritzi, decimatzi printre blocuri, metrouri si unde i-a mai prins holocaustul. Man, si nu se termina aici, caci capacu se pune cand din universul paralel vine si tata lu Rose cu Micky si o armata de teroristi. Si tatal cel paralel se indragosteste de mama din universul astalalt si sentimentul e reciproc caci alearga unul spre altul cu muzica de telenovela in timp ce toata Anglia e bombardata cu lasere iar Rose este atrasa in NIMICUL nihilistilor dintre dimensiuni sub lacrimile neputincioase ale Doctorului care are impresia ca e sfarsitul lumii. Ori macar al sezonului. Genial. Daca efectele speciale n-ar fi fost imprumutate de la Ed Wood mi-ar fi smuls lacrimi.








Tuesday, January 23, 2007


Lumbago

Cu trilogiile se mai descurca lumea, dar de la patrulogii in sus memoria colectiva se destrama si lumea ajunge sa vorbeasca in doi peri despre lucruri pe care de fapt nu le prea tzine minte, desi are o vaga impresie asupra lor. Dintr-o astfel de pricina mi-a luat aproape 30 de ani sa vad marele film Rocky, insistent confundat cu oricare dintre urmatoarele 4 partzi. Cunosc oameni carora nu le este clar nici daca Rambo e boxeru si Rocky soldatu sau invers, sau daca nu cumva amandoi sunt totuna cu Robocop. Dar insa poate faptul care m-a facut sa simt cel mai tare ca "the world moves on", vorba Cavalerului-pistolar, a fost cand dintr-un grup aleator ales de 20 de interlocutori cu varste intre 18 si 20 de ani, unul singur a stiut sa-mi spuna ce inseamna zombie. Ceilaltzi auzisera de cuvant, dar ii dadea sensuri care mai de care: "Avem o profa care ne zice ca in dimineatza examenului aratam ca niste zombi", imi zice una. "Zombi esti cand stai toata ziua la calculator pana te ingalbenesti", zice altu. "Zombie e un fel de vampir din Heroes of Might and Magic", completeaza altu. Apoi am auzit de un absolvent de Relatzii Internatzionale care a afirmat la sustzinerea lucrarii de diploma ca tzari ale fostei URSS sunt Romania si Bulgaria. Si nu m-am mai mirat de nimic.

Sa ne-ntoarcem la filme: aflu deunazi ca Star Trek e totuna cu Stargate si poate chiar cu Star Wars. Ori ca, daca nu-s totuna, sigur sunt toate seriale. Sa se fi facut filme dupa ele? Posibil, sigur scrie pe imdb - profesorul care da note la toate filmele si ne invatza la ce merita sa ne uitam si la ce nu in opinia consumatorilor dezinteresatzi de filme piratate, care pe acest blog vor fi identificatzi cu termenul tehnic divixofili. Hai sa facem un pariu: in 20 de ani copiii nostri n-o sa faca nici o diferentza intre Saw 1,2,3,4,5 sau cate or fi, Final Destination 1,2,3,4,5 si seria de jocuri Quake. Ori unde se termina The Ring si unde incepe The Grudge. Sfinte Sisoie, vorba traducatorilor ceaushishti, cunosc deja oameni pentru care Hobbit e doar o marca de biscuitzi. Digestivi, de orz. Orice discutzie pe tema asta se incheie cu cuvantul whatever.

Dar ia sa vedem cat de desteptzi eram noi: nu pot sa-mi amintesc daca Aramis moare in Dupa 20 de ani sau Vicontele de Bragelonne, ori daca moare macar. Am fost convins aproape 30 de ani ca Rocky a castigat toate meciurile. Catzi dintre noi suntem convinsi ca American Psycho e un film al lui Hitchock sau macar un remake? Care e diferentza intre Night of Living Dead, Return of the Living Dead, Evil Dead si Zombi, serii de cel putzin 3 filme si o acoperire de 40 de ani. Care e diferentza intre Halloween 1 si Halloween 9? Omen? Amityville? Superman? Friday 13? Sunt toate o apa si-un pamant? Ne intereseaza calitatea sau e vorba de discernamant statistic haituit ca sa nu ne simtzim exclusi cand se discuta despre filme? Credeam ca pe The Godfather nu-l amesteca nimeni cu nimic, apoi am auzit ca Joe Pesci sigur a cantat o piesa in filmul ala, nu mai stiu in care dintre ele ca erau mai multe. Si mai cunosc un tip care isi alege gagicile dupa criteriul ca tre sa le cheme Laura..1,2,3...

The world moves on, totul se amesteca si totusi se-nvarte. Mai intai in capul nostru, apoi capetele noastre intre ele, pana in ziua in care o sa fim in fundurile goale, tzinandu-ne de mana si facand inele in jurul planetei Saturn. O apa si-un pamant.

Monday, January 22, 2007


The Cool, the Dark and the Zombie
The Dark Tower I: The Gunslinger
de Stephen King

Stephen King m-a marcat pe viatza: este primul scriitor la care am citit negru pe alb, tiparit, cuvantul pizda, pardon. Era vorba de Carrie, caci de Running Man nu stiam ca fusese scrisa tot de el. Ulterior am aflat ca era vorba de un exces de zel din partea traducatorilor de la inceputul anilor 90, acelasi sentiment revolutzionar care a animat literatura tanara pornografica de dupa 2000 si pe o serie de bloggeri care n-au avut shansa sa se vada publicatzi, precum anda. Librariile romanesti erau in deriva asa ca pe Carrie puteai sa o cumperi doar de la taraba unui distribuitor de Infractoarea Mov, Zeghea si alte manifestari ale conceptului de divertisment romanesc, mult inainte sa se inventeze Dan Negru si Irinel Columbeanu.

Cu Carrie am trait mai mult sub semnul infamului cuvant decat sub semnul debutului lui King. A fost nevoie de Shining si Misery sa ma ia de mana si sa ma indrume de sub spectrul pizdei, pardon, pe drumul literaturii. Apoi a urmat perioada de supradozaj, in care fiecare pahar de apa e mai searbad decat cel dinainte, conform legii utilitatzii marginale si am ajuns la It intr-un moment de maxima nepotrivire, in care jumatate din carte mi s-a parut cliseu. Ulterior, cu Gerald's Game am depus definitiv armele si am decis ca singurele cartzi pe care le voi citi de Stephen King vor fi cele scrise de Richard Bachman, care se straduia cat de cat sa vina cu o idee cand se apuca de scris. Ma saturasem de femei batute de barbatzi, copii care capata puteri paranormale din pricina ca sunt molestatzi de colegii de liceu si tractoare animate de rea-vointza.

Dar iacata ca in anul domini 007 suspectez ca Dark Tower e cea mai misto carte a lui Stephen King. Care poate e misto tocmai prin felul in care Stephen King se fereste sa fie Stephen King, un fel asemanator cu cel de a fi a lui Bachman. Carevasazica avem de a face cu o epopee de 7 volume scrisa de-a lungul a aproape 30 de ani, ceea ce e si bine, e si rau. E rau ca in ultimul volum King a uitat niste chestii despre primele volume - bunaoara un nume care la inceput era orash, devine ulterior om. E bine ca King a inserat referintze la mai toata opera lui, aducand in acelasi context cartzi care nu par sa aiba vreo legatura: Salem's Lot, The Stand, Bag of Bones si ma opresc cu lista aici sa nu cad in pacatul nesuferitzilor list fiends. Pentru mai multe detalii a iesit un Dark Tower Concordance care explica totul fanaticilor si enciclopezilor. Ma intereseaza mai putzin asta, caci cel mai tare si mai tare ma intereseaza ca avem de a face un western extracool care ia in linii mari heroic quest-ului din Lord of the Rings, il muta in universul spaghetti inspirat de Sergio Leone si il populeaza cu zombie din filmele lui Romero. Aud ca se pregateste o ecranizare in miniserie TV, dar nici nu vreau sa aud de ceva sub standardele de productzie Lord of the Rings/Star Wars. In 2007 Marvel scoate si benzi desenate.

Am ales o editzie englezeasca cu ilustratzii lipsa, dar cu subtitlu de editzie revizuita, caci King a facut efortul sa-si corecteze gafele si sa lege primele volume ale caror ax e putzin sarit comparativ cu finalitatea spre care converg ultimele volume. Deci tzin sa zic ca am terminat volumul The Gunslinger cu sentimente amestecate: pe de o parte senzatzia ca ceva enorm sta sa se umfle, pe de alta parte volumul e subtzirel si destul de separat de restul seriei, fiind conceput initzial ca un foileton de povestiri scrise in mai bine de 10 ani si adunate laolalta abia cand King a decis sa traga marele tun cu un ciclu de romane.

Culmea, corcitura asta de fantasy cu western functzioneaza de minune, poate si din pricina ca e teritoriu neumblat. Eroul nostru este un Clint Eastwood cu replici taioase, care n-a auzit de fraza in viatza lui caci fraza abureste dar propozitia scurta taie in carne vie. Dar nu e orice Clint Eastwood, caci desi el scuipa mereu tutun, se mozoleste cu toate parashutele prafuite din desert si mananca carne de cal mort la nevoie, e de sorginte mai nobila decat printzul Duda. El se trage din clica pistolarilor, niste cavaleri care au castel si se bat cu pistoale si cu vulturi, un fel de aristocratzi cam ca in Dune. Si tot ca in Dune cand era el mic si abia il dusera la femei, a picat o nenorocire peste familia nobila si toata lumea a murit si Pistolaru a ramas sa haladuiasca prin canioane in cautarea spurcatului Man in Black, incarnarea lui Leo Van Cleef, deopotriva cowboy si necromant. Pe drum cavalerul-pistolar se intalneste cu zombie marginalizatzi social care mesteca tristi tutun la lumina lampashului, vorbeste cu un corb ungur pe care il cheama Zoltan, fura cai si se insotzeste cu un copil pe care l-a calcat unu cu masina si s-a trezit pe lumea astalalta, unde toata lumea parca e moarta dar de fapt mai tehnic vorbind e un fel de univers paralel care le contzine pe toate celelalte asa cum Dark Tower contzine toate cartzile lui King. Marele neajuns al volumului e ca este primu, adica mare lucru nu se intampla, sunt tot felu de flashbackuri din care nu se intzelege mare lucru caci o sa fie lamurite mai incolo si sper sa am vreme sa citesc volumu doi inainte sa uit ca am niste probleme de lamurit si, doamne fereste, sa nu mai am ce lamuri.

Friday, January 19, 2007

Placeri vinovate: American Gothic + Cracker











Cand n-ai chef de nimic pe lumea asta, un serial cu episoade de 45 de minute pentru faza de picoteala a metabolismului e ideal. Lost a umplut la fix slotul pacatos dar aflandu-ne in gaura de sezon, m-am apucat de doua seriale pe care le fusharisem in tineretze, cand le dadea ProTVul, iar acu le vad cu altzi ochi, mai obositzi:

American Gothic e un film care ar trebui trecut in dictionare la definitia termenului gotic. Seria produsa de Sam Raimi (Evil Dead, Spiderman) e o poveste cu sudisti din Carolina care traiesc intr-un mic sat de oameni simpli dar de bine, macinatzi de probleme sociale precum voodoo, reincarnari ratate si fantome secesioniste care sting flacara la lumanari. Cel mai tare din serial e pustiul Lucas Black intr-un rol de mare efect, asemanator cu cel din Slingblade. Baiatu mesteca vocalele de parca sunt tutun, cu un accent absolut genial. Traieste cu sora-sa handicapata care repeta mereu Someone at the door dandu-se cu capu de masa, dar si cu taica-su redneck care-i da lu sora-sa cu lopata in cap cand se enerveaza. Mama n-are caci fusese violata de sherifu Buck, un demon cu vestutza si parpalac care se teleporteaza, jucat de Gary Cole din Midnight Caller care are grija ca totu sa fie bine in jurisdictzie si are un tic nervos ca tot stinge si aprinde veioza din birou. Si mai e superba Selena, care ziua e invatzatoarea satului iar noaptea se imbraca in rochie cu buline sa joace biliard cu tractoristii, insa cand isi aminteste ca e fiica de preot o podideste plansu. Domle, e ca la Rebreanu, nimeni nu-i bun, nimeni nu-i rau, totzi suntem o apa si-un pamant. Uite, de exemplu cand moare sherifu (din pricina unui cui batut in frunte) vine la inmormantare un om si-l scuipa ca a fost un porc, dar apoi vine un altu si il sterge de scuipat zicand ca a fost un om de cuvant. Apoi vine o parasuta sa-i zica ai fost porc dar te-am iubit, apoi vine Selena si se mozoleste cu cadavrul lui bucuroasa ca sarmanu a crapat. Nu va temetzi de spoiler, ca a doua zi sherifu invie si isi pune un leucoplast cu rivanol la gaura din frunte sa nu se infecteze si se prezinta la serviciu, caci fara el, sa vanda si sa cumpere suflete la cele mai bune pretzuri, lumea n-are cum sa functzioneze, zice un alt mare personaj. Caci numele sherifului e Buck, si banu e ban, chiar de e okiu dracului. Deci avem aici un fel de Twin Peaks for dummies, cu cateva personaje si replici geniale, dar care ma tem ca trebuie apreciat in ciuda defectelor mai mult decat de dragu calitatzilor. Minusul e ca efectele speciale sunt la pamant, regia asa si-asa si ce e mai rau povestea o taraganeaza in prima jumatate de serial in stil family movie moralist, cu pustiu orfan pentru care lumea se lupta sa n-ajunga la orfelinat caci acolo ar putea fi violat si apoi la batranetze sa ajunga sa-si faca trupa nu-metal doamne fereste. M-a necajit un pic stilu asta de lucru, dar apoi creca cineva de la CBS a amenintzat ca taie serialu asa ca brusc incep personajele moraliste sa moara, sa innebuneasca, sa faca ciuma, un copil cu cap de cartof canta arii de opera in balcon si colac peste pupaza apare Bruce Campbell in rol episodic de detectiv noir de la orash. Deci n-a fost chiar vreme pierduta, dar as sari peste cateva episoade, mai ales ca DVD-urile au 4 episoade in plus, care n-au mai intrat la TV caci se pare pan la urma serialul a dat ortu popii cand trebuia sa intre in sezonul 2. Pacat, era mare potentzial acolo.

Cu Cracker n-am nimerit la fel de bine, caci in loc de episoade de 45 de minute are episoade de 2 ore si chiar mai mult. Acuma asta este, am mai adormit la unele da pana la urma le-am vazut. Deci serialu asta s-a inventat inainte de Profiler si a lansat moda cu detectivii psihologi care te miroase de rea-vointza mai usor decat daca te-ai fi scapat in pantaloni. Eddie Coltrane care azi isi duce zilele prin Harry Potter, era atunci un psiholog divortzat, alcoolic, dependent de tzigari si jocuri de noroc, care, cand era in buna forma, rezolva cazuri macabre. Tot pe-acolo il gasim si pe Christopher Eccleston (Dr.Who) intr-un rol al tineretzii, de shef al colectivului de politzisti din Manchester plus altzi catziva actori, pe atunci tineri englezi, azi americani de succes. Serialul incepe cu un episod misto al lui Michael Winterbottom (24 hours party people, Code 46) si merge o vreme pe retzeta clasica de cazuri rezolvate, apoi degenereaza in drama de familie si probleme la serviciu, caci Cracker asta cat e el de gras tot se combina cu o politzista mica si uscatziva dar desteapta, dar la ce bun ca e desteapta caci un prost o violeaza, care de fapt era un alt politzist coleg de serviciu alcoolic care cu ocazia asta se si sinucide si uite asa vedem cat de grea e viatza de politzist pana cand serialu se termina abrupt din motive de finantzare, adica nu se termina nicicum. Cica urtelior s-au mai apucat sa faca o serie cu altzi actori si chiar un movie, dar fara Eddie Coltrane e ca si Judas Priest fara Halford, ori Stefan Banica Jr. fara Banica. De vazut oricum, macar primele 2 treimi din serial.

Monday, January 15, 2007


Colonoscopia lui Stephen King

Nightmares and Dreamscapes

Am mari retzineri de apa in momentul in care aud de ecranizari pentru televiziune dupa Stephen King. La Rose Red am adormit de atatea ori incat n-am aflat nici azi cum se termina, iar la filme ca Tommyknockers sau Storm of the Century ma omoara efectele speciale si actorii adusi din ecranizari Danielle Steel. Dar iata ca la batranetze Stephen King si-a facut o colonoscopie si cand i-au scos sonda din fund au gasit pe ea 8 povestioare dragutze, ecranizate in miniserialul Nightmares and Dreamscapes, intr-un format asemanator cu Outer Limits si mai nou Masters of Horror care se muleaza mult mai bune pe materialul lui King decat productiile imberbe regizate de cascadorul Craig Baxley sau omul de afaceri Mick Garris.

Principala calitate a serialului este ca nu se (prea) ambaleaza pe taramul efectelor speciale suficient incat sa miroase urat limitarile bugetare. Cateva trucuri de montaj, machiaje, cromatica si coloana sonora isi ating scopul, fara a flutura pretentzii de instaurare a ororii absolute: cateva povestiri tributare, cateva amuzante, un pic de Twilight Zone si ceva realism oribil duse in spate de personaje puternice jucate de oameni ca William Hurt sau William Macy tzin serialul in picioare cu succes si traseaza o imaginea clara asupra cat de vag si larg a devenit in zilele noastre termenul Horror si asocierea lui King cu eticheta respectiva.

Episodul pilot Battleground e cel mai interesant ca realizare si singurul care se preteaza la efecte speciale. Povestea e infantila - un asasin platit este terorizat si torturat de jucarii cu specific militar. In mod normal, intr-un astfel de plot l-as vedea pe Robin Williams si ar fi vorba de un film de matineu. Sentimentul de teroare este zgandarit cu o gaselnitza interesanta: episodul nu are deloc dialoguri si se bazeaza exclusiv pe mimica lui William Hurt in fatza absurdului situatzie, absurd care se transforma pe nesimtzite in tragedie si cu asta se puncteaza de minune principala calitate a scriiturii lui King.

Episodul doi nu aduce nimic inovator, e un inevitabil tribut Lovecraft care bifeaza toate elementele necesare, inclusiv elemente luate de-a gata din povestirile pomenitului: un cuplu de turisti se rataceste prin Anglia, in zona Crouch End, unde realitatea este instabila si are thin spots prin care razbate bizarul si un sentiment profund de nebunie - in masura in care nebunia e un sentiment. Mi-au placut culorile si superba Claire Forlani (Meet Joe Black) cum plange ea din ochii aia albastri de i se zguduie rochitza pe nuri, caci nu mai intelege ce se intampla. Pai daca n-a citit Lovecraft, asa-i trebuie.

Umney's last case e preferatul meu, odata pt ca il are pe William Macy (Fargo, Boogie Nights), apoi pt ca are o poveste extrem de interpretabila. La un nivel superficial, e vorba de un scriitor cu casnicia ratata care face schimb de vietzi cu personajul scrierilor sale, un detectiv noir cu succes la femei, ambii jucatzi de pomenitul Macy. La alt nivel, e vorba de povestea din Secret Window spusa mult mai sincer si cu atat mai terifiant: un scriitor asuprit de cotidian si obligatziile casniciei se refugiaza in schizofrenia sa sub personalitatea si sentimentele personajului creat de el, in care si-a refulat de-a lungul vremii idealurile privind propria persoana. E misto si transformarea nevestei, incantata la inceput de aparenta joaca de-a refacutu relatziei, apoi ingrozita de ideea ca n-o sa-si mai recupereze niciodata barbatul cu care s-a maritat si ca omu s-a dus cu pluta pe bune. Contrastul intre decorurile noir care alimenteaza iluzia personajului si cotidianul de sufragerie in care si-a macinat viatza e de mare efect.

The end of the whole mess e alt episod cu structura neobisnuita: o marturie-monolog a unui sinucigash in fatza camerei de filmat, punctata cu cateva flashbackuri, ne ofera istorioara unui geniu precoce care a aflat ca rautatea din oameni e din pricina apei de la robinet, asa ca inventeaza el o apa minerala pe care daca o bem ne facem baietzi de treaba. Din pacate prea de treaba.

The road virus heads north e despre colonoscopia unui scriitor de succes care a mancat cam multa carne de porc, probabil Stephen King, si incepe sa gaseasca sange in propriul caca. Doctorul ii gaseste o mizerie in fund, probabil cancer dar nu e sigur, si il trimite acasa sa astepte rezultatele la analize. Si omu asteapta. Si asteapta. Si face o baie, se mai pisha o tura, se duce la prieteni. Si iar asteapta. De aici incolo totul e asteptare, o teroare consumata interior care ne asteapta pe totzi la un moment sau altul al vietzii. Pentru cine nu vede dincolo de aparentze, povestea e despre tabloul ucigash al unui tip care s-a spanzurat lasand mesajul I can't stand what's happening to me. In realitate ni se prezinta una din cele mai cumplite teme ale genului horror: privitul in ochii realitatzii.

The fifth quarter e o poveste politzista simplista spusa excelent. Vedeta filmelor horror independente Jeremy Sisto (May, Wrong turn, One point O) joaca un puscarias care si-a lasat nevasta pe mana unui prieten, inclusiv sa faca ce vrea cu ea pana iese el din puscarie. Doar ca atunci cand iese din puscarie, sentimentele lui nu mai sunt la fel de nobile si incepe sa strambe din nas la idee. Dar pretenu lui zice man, nu te supara ca am avut grija de nevasta-ta mai mult decat trebuia, itzi dau aici la schimb o bucata din harta unei comori. Apoi moare iar eroul nostru tre sa gaseasca celelalte bucati de harta, sa faca rost de comoara si sa-si refaca casnicia murdarita. In ciuda faptului ca nu e nimic fantastic sau oribil la mijloc, regizorul pune povestea intr-o lumina foarte intunecoasa care salveaza episodul de la banalitate.

Autopsy room four e drama unui om paralizat la morga caruia medicii sunt pe cale sa-i faca autopsia. Bancuri medicale, termometru bagat in fund, joaca cu fierastraul si lehamitea medicilor care prelungesc agonia "pacientului" alcatuiesc o mica sceneta pe baza de umor negru fara pretentii.

You know they got a hell of a band intra tot in zona umorului negru: episodul incepe cu o falsa intriga clasica, motivul cuplului ratacit in padure datorita unei scurtaturi nefericite. Tensiunea se destrama cand cei doi ajung intr-un sat izolat, populat cu mari cantaretzi rock'n'roll zombificatzi dintre care Elvis e sherifu. Morrison, Orbison si Janis Joplin trag concerte in fiecare seara pentru nefericitzii turisti care devin prizonieri ai localitatzii si tre sa asculte rock pana la sfarsitul zilelor. Eroii incearca sa evadeze dar sunt urmaritzi de Jimi Hendrix si un autobuz de hippiotzi. Nu l-am vazut pe Leonard Cohen, in schimb.






Sunday, January 14, 2007

Cartile vorbite pe la spate
-Peisajul World Fantasy de la Kafka la sex cu vampiri-

Fantasy minus Tolkien = ?

1.Asta a fost, ne-a sunat ceasul: baronesa Nicola Ceausescu, alchimista in timpul liber, conduce Roumania in razboiul pentru dominatzia Europei. Crestinismul este un cult underground haituit de romani, mostenitori ai Imperiului Roman. Miranda Popescu, nascuta sub semnul tigrului alb si descendenta a Mirandei Brancoveanu, insotzita de admiratorul sau, razboinicul ungur Peter Gros, trebuie sa scape de sub tirania Ceausista si sa se ascunda in Anglia de necromantzii romani coruptzi. Africa face trafic de tehnologie iar America e vai de capu ei, mancata de canibali. De unde le scot? E vorba de cartea Princess of Roumania, scrisa de Paul Park, nominalizat la premiile Nebula si World Fantasy pe anul trecut. Alaturi de rolul esentzial al capshunarilor romani in salvarea planetei, conform filmului Children of Men, sunt semne ca am fost acceptatzi in Europa. Cu un marketing corect si o promovare agresiva, ar fi logic ca traducerea lui Paul Park in Romania sa devina "Codul lui Da Vinci al perioadei 2007-2008", exploatand chiar la nivel de scandal posibile influentze din partea unor mari ganditori ca Pavel Corutz, Capitan Zelea Codreanu, Copilul din Nuc si colectivul site-ului http://frati.sapte.ro (singurul site care trateaza cu aceeasi pasiune si competentza disparitzia dinozaurilor, raportul Tismaneanu, problema manelelor si mulsul vacilor, toate punctate cu citate oportune din Cioran).
2.Dealul nu sare departe de regele sau. Stephen King a avut un copil care azi e om mare si publica sub numele secret de Joe Hill. Colectzia de povestiri a dansului, 20th Century Ghosts a umflat cam toate premiile de gen, inclusiv World Fantasy si Bram Stoker.
3.In 2006 Romania a fost binecuvantata cu o gramada de nominalizari World Fantasy Award, o excelenta ocazie de a prezenta romanilor literatura fantastica in termeni realisti, depasind statutul obsesiilor pentru merchandising Tolkien sau Harry Potter.
---In primul rand ni s-a tradus insusi castigatorul World Fantasy 2006, Haruki Murakami - Kafka on the Shore (Kafka pe malul marii). Mi se pare dubios ca premiul a fost acordat unui scriitor de ne-engleza. La noi, vine prin Polirom.
---Tot de la Polirom, recomand si pe unul din nominalizatzii la WF 2006, Bret Easton Ellis cu autobiografia horror :) Lunar Park. N-a castigat WF din pricina lui Murakami, dar a castigat International Horror Guild 2006.
---Nemira aduc si ei doi premiantzi World Fantasy mai putzin recenti: Christopher Priest - Prestige (Magicienii, WF 1996) si Kim Grimwood - Replay (WF 1988)
---O serie de nominalizari World Fantasy s-au tradus anul trecut si la Tritonic: Kelly Link - Magic for Beginners (Magie pentru incepatori), Jeff Vandermeer - Veniss Underground si The Transformation of Martin Lake, K.J. Bishop - Etched City (Orasul gravat), Neil Gaiman - American Gods + Anansi Boys, China Mieville - trilogia Crobuzon, M.John Harrison - Viriconium.

Altele

1.Cu coperti frumoase, Nemira a scos inca doua traduceri din Philip Dick, una noua, una veche. The Three Stigmata of Palmer Eldritch, s-a reeditat cu punch-lineul ridicol "un roman de esentza diabolica". In fine, daca asta ii lamureste pe tinerii diabolici romani sa puna mana pe un SF de prima clasa, eu nu mai comentez. In curand urmeaza si Scanner Darkly, recent ecranizata de Linklater. Marea afacere cu cartzile ecranizate recent este ca jumatate din munca de marketing e gata facuta. Traducerea titlului e Substanta M. Am impresia ca mai continua si seria Orson Scott Card, dar astora le-am pierdut sirul si oricum trec printr-o perioada in care mi s-a redus interesul pentru slalom printre meteoritzi.
2.Tot din aceeasi categorie cartzi vandute pe spatele filmelor, filmul Children of Men este insotzit in librarii de distopia baronesei P.D.James, cu titlul Fiul omului. Speram ca volumul sa-i lamureasca pe divixofilii care s-au plans ca filmul plagiaza o idee din Stargate. E la Rao. Si tot la Rao e Cliver Barker cu Everville, volumul doi dintr-o trilogie fantasy cu elemente noir si personaje gay angelice. Ma insel eu sau primul volum n-a fost tradus inca? Ceva e putred in logica Rao.
3.Daca tot am ajuns la sex fantastic, tinere fete imbracate si vopsite in negru va rog sa cititzi primele doua volume din seria erotic-horror a doamnei Laurell Hamilton, la mare moda in autobuzele si goth-puburile din Anglia, acum traduse la noi prin Tritonic (Placeri interzise si Cadavrul care rade). Vampirii lui Anne Rice si pushtiulache ala de a scris Eragon sunt inca in top 10 vanzari de la Rao, asa ca nu vad de ce Hamilton n-ar avea succes la noi. Adica vad: in Anglia pe copertele lui Hamilton avem sani tatuatzi cu pentagrame, corsete negre, chilotzi rosii si pete de sange iar pe coperta editziei romanesti il avem pe Margelatu. Suficient sa alunge publicul tzinta.
4.Din colectzia "Cartzoaie groase, grele si dificil de tzinut in mana", a aparut la Aquila si cartzoiul Needful Things (Lucruri pretioase), din randul romanelor Stephen King clasice, pentru care nu mai prea am insa papile gustative. Mi le-am ars cu cliseele lui King in supradoza.
5.Despre colectzia Terry Pratchett de la Corint nici nu vreau sa mai aud. What the fuck is Scotzidush? Vreau sa-l cunosc personal pe traducatorul ala.

Saturday, January 13, 2007

Divertisment retrocedat copiilor














Doctor Who sezon 2: ep.0-5

Sezonul 2(006) sufera o serie de modificari de stil:
1. Noul actor il transforma pe Doctor intr-un Peter Pan intergalactic mai relaxat moral.
2. O parte din exuberantzele primului sezon (elementele horror, satira politica, aluziile gay) au fost expulzate, rezultatul fiind mai usor de inghitzit de catre copii.
3. Un mare plus apare la muzica - se renuntza la soundtrackul de matineu si se implica corul plus orchestra BBC. Coloana sonora pastreaza motivul pe theramin al seriei originale dar capata rezonantze mult mai grave in interpretarea simfonica. La finalul sezonului 2006, avem si un concert de binefacere pentru copiii cu probleme, Doctor Who goes classic, in care soundtrackul episoadelor a fost interpretat de orchestra cu suportul proiectiilor vizuale si participarea actorilor. A iesit mai bine decat Therion la Bucuresti.

Vasazica noul sezon incepe cu traditionalul Christmas Special, in care Doctorul convalescent dupa reconfigurare are febra si sta in pijama, acasa la Rose si la maica-sa care-i face ceaiuri. Dar problemele galaxiei nu-l lasa nici sa moara, caci intr-o buna zi totzi oamenii cu grupa de sange A2, printre care si subsemnatul, se vor transforma in zombie si vor pasi agale pe acoperisul blocurilor si se vor alinia pe bordura gata-gata sa se arunce pe trotuar. Apoi vine o nava spatziala care parcheaza deasupra Londrei si amenintza populatzia ca daca nu ne predam, ne pune pe totzi astia cu sange A2 sa sarim de pe bloc. Doctorul afla ca bestia care sta in spatele complotului e un razboinic Sycorax care are o galeata de sange A2 pe nava la el si o manevreaza cu niste electrozi ca sa ne ia mintzile, deci trebuie sa ne furisam pe nava sa-i luam galeata, dar mai intai trebuie sa ne luptam in sabii cu razboinicul extraterestru care e un actor cu o masca atat de mare incat nu vede in laterale si se tot impiedica. Avem un moment Star Wars in care razboinicul taie mana doctorului, insa mana creste imediat la loc si Doctorul castiga. Nota: Mana taiata a doctorului va fi gasita de personajele serialului Torchwood, unde bisexualul erou Captain Jack a fost transferat pentru o audientza matura.

New Earth e despre planeta unde vom emigra totzi dupa ce vom fi cules toate capsunile celorlalte tzari de pe Pamant. Pe planeta asta se gaseste o clinica unde ordinul religios al oamenilor-pisica trateaza orice boala, de la panaritziu la SIDA si chiar probleme de vezica biliara. Cum e posibil asa ceva? Doctorul afla ca in subteranele planetei stau inchisi in eprubete verzi milioane de oameni care au fost infestatzi cu toate bolile Pamantului si stau si se clocesc acolo pana se nasc anticorpii necesari. Doctorul ii elibereaza dar sarmanii sunt atat de bolnavi incat daca pun mana pe tine te umple instantaneu de bube verzi, apoi mori. Oamenii-pisica incearca sa reziste revoltei dar apare si gagica din sezonul trecut, cea din care ramasese doar pielea obrazului si butelia de cosmetice. Nemernica gaseste o metoda de a poseda trupul Doctorului care brusc devine gay intr-un moment de mare criza. Iese cu bataie, episodul e supraaglomerat, incoerent iar efectele speciale nu fac fatza necesitatilor. Un episod care se intinde mai mult decat e plapuma dar care ne obisnuieste cu noul look al Doctorului: costum maro cu dungi mafiote, cravata si tenishi.

Tooth and Claw in schimb e beton: regina Victoria se plimba cu caleashca si vrea sa se cazeze la un han scotzian. Dar ea nu stie ca niste calugari nihilisti-natzionalisti cu antrenament kung-fu si imbracatzi in rosu sangeros au omorat oamenii din sat si s-au imbracat in hainele lor. Si nu doar asta, ci au adus cu ei un varcolac legionar sa o mushte pe regina in noaptea cu luna plina, astfel incat Marea Britanie sa fie condusa de o dictatura varcolaca. Ei bine, lumea se impusca pe-acolo cu gloantze de argint si pana la urma regina Victoria se hotaraste sa sponsorizeze un institut de cercetare a paranormalului numit Torchwood, care face subiectul serialului paralel cu acelasi titlu. Oricum, episodul asta cu nihilistii karatisti e foarte tare vizual, cu filmari stil John Woo si o atmosfera supergotica.

School Reunion revine in Londra zilelor noastre, unde profesorii dintr-un liceu sunt extraterestri cu aripi care te mananca daca gresesti la teza. Ei vor sa selecteze cei mai desteptzi copii din zona ca sa-i puna in clasa de informatica unde sa sparga codul unui artefact care poate provoca distrugerea universului. Conspiratia este descoperita de Micky dintr-un Internet Cafe. Povestea e simplista dar avem si ceva interesant: apar doua personaje ale episoadelor din anii 70 - batranica Sarah Jane care pe vremuri era focoasa partenera a Doctorului in locu lui Rose, plus catzelushu electronic K-9 care trage concluzii si uneori trage cu laseru. Se isca gelozii, Sarah Jane o avertizeaza pe Rose ca boshorogul ii va da papucii cum a patzit si ea in anii 70. Doctoru intra din nou in pielea lui Irinel si le marturiseste fetelor ca asta e si n-ai ce face: femeile frumoase se ofilesc repede pe cand barbatzii ca el pot sa traiasca mult si sa para vesnic tineri. Cameoul lui Sarah Jane si K-9 nu se incheie aici, in 2007 cei doi intra in propriul serial: The Sarah Jane Adventures, adresat probabil segmentului pubertin. Cu cele trei seriale, Russel T. Davies pare hotarat sa acapareze toate segmentele de varsta ale publicului BBC. Va spun alta data de ce nu o sa-i iasa shmenu.

The Girl in the Fireplace e o mica bijuterie vizuala cu un scenariu frumos si dezinteresat de logica nominalizat anul acesta la premiile Nebula, la concurentza cu Howl's moving castle. Eroii nostri gasesc o nava spatziala parasita in care e un shemineu in care daca te bagi iesi direct in dormitorul lui Madame de Pompadour din palatul Versailles, secolul 18, de care Doctoru se indragosteste pe loc desi ea are abia 10 ani. Nu-i nimic caci de cate ori Doctoru se intoarce pe nava, la Versailles mai trec 3-4 ani asa ca de cate ori revine in shemineu, frantzuzoaica e tot mai bine facuta, are sanii tot mai mari si corsetul tot mai strans. Cel mai interesant e punctul de vedere al fetei, pentru care Doctorul e un bogeyman care ii apare in camera o data la catziva ani pt un moment romantic - un dans, un pahar de ceva, o mozoleala. Avem un episod de dragoste cu frantzuzisme si metafore in care se subliniaza din nou ca poligamia e justificata de tragedia de a trai pe langa femei care imbatranesc prea repede. Iar la sfarsit avem si o invazie de robotzi mecanici foarte cool (cam ca in Syberia) care vor sa o rapeasca pe Madame Pompadour si sa o duca pe nava spatziala cu care comunica shemineul.

Cam asta avem la inceputul lui 2006: mai putzin haz, mai multa romantza si cateva usi deschise pentru viitoare proiecte BBC. A doua jumatate a sezonului incearca sa reinvie spiritul cu monstri inventatzi acu 40 de ani de butaforistii BBC: The Cybermeeeen!

Friday, January 12, 2007

Spuma de sange


Masters of Horror: briefing

Cel mai frumos cadou pe care mi l-a facut vreodata industria TV este Masters of Horror, probabil cel mai ambitzios serial TV facut vreodata. Daca mersul firesc al lucrurilor e ca oamenii de cinema sa isi faca mana prin televiziuni si publicitate inainte sa indrazneasca primul pas in cinematografie, in cazul MoH lucrurile stau invers: cei mai tari regizori, scenaristi si oameni de efecte speciale au fost adusi din cinema pentru acest serial, sub bagheta dirijorului Mick Garris. Cine este acest Mick Garris, asa mare scula pe bascula? Ca regizor, e cel mai marunt din echipa – cariera lui se bazeaza pe ecranizari TV mediocre dupa Stephen King precum Shining sau The Stand. Din punct de vedere administrativ insa, e omul cu idea, cu planul, cu banii si un bun cunoscator al domeniului de interes.

Valorile de productie ale serialului sunt impresionante iar ideea generala a fost sa se evite catalogarea in randul Tales from the Crypt: s-au ales pe spranceana regizori care au pus litera H in cuvantul Horror: John Carpenter, George Romero, Tobe Hooper, Dario Argento; s-au ales povesti si scenarii ale unor autori care au pus cele doua O-uri in Horror: Edgar Poe, Clive Barker, Richard Matheson, H.P.Lovecraft; iar efectele speciale au cazut in slujba unor oameni care au pus cele trei R-uri in Horror: Greg Nicotero si trustul KNBFX, oameni implicatzi in orice productie din ultimii 20 de ani care a avut nevoie de sange si machiaje: de la Tarantino si Lynch la filme cu zombie si adolescenti masacrati, trecand prin Spiderman si Spielberg. Sper ca s-a priceput: Masters of Horror e SPUMA.

Impactul serialului a fost atat de puternic incat unele episoade au rulat ca scurt-metraje in cadrul unor festivaluri de film si fiecare episod a aparut pe DVD in regim de film cinema, alaturi de documentare privind cariera regizorilor implicati, in loc de clasicul DVD-pack sezonier. Soundtrackul MoH include o groaza de trupe de la Billy Corgan la Cradle of Filth, de la Mastodon la Buckethead, iar site-ul http://www.mastersofhorror.net/ …aoleo ce bine arata.

Pe hartie totul e frumos, in practica s-au facut unele compromisuri: au aparut nemultumiri legate de publicarea DVD-urilor episodice cam scumpe pentru 50 de minute de film, dar producatorii au fost smecheri si au trambitzat sus si tare ca pentru unele episoade s-a interzis difuzarea la TV, deci vor fi disponibile exclusiv pe DVD (cazul episodului lui Takashi Miike). Necazul cel mare a aparut cand finantatorii au impus constrangeri asupra continutului: sa nu apara nuditate masculina frontala (=putze) si nici agresiune intre copii. O parte din numele mari s-au retras, carevasazica George Romero si octogenarul Roger Corman, (King of the B-movie, omul care i-a lansat pe Coppola si Scorsese) fiind inlocuiti pe ultima suta de metri de regizori tineri si necoptzi (Lucky McKee – vezi May) ori care au avut legaturi tangentziale cu genul horror (John McNaughton – vezi Henry). Ceea ce nu s-a dovedit neaparat o tragedie. Pentru sezonul trei, sunt in discutii Wes Craven, Rob Zombie si Guillermo del Toro.

Bucuria a fost si mai mare cand am vazut ca ideea a fost extinsa la un nou serial, Masters of Science Fiction, in care se intentioneaza ecranizarea unor povestiri SF clasice ale unor Ray Bradbury, Harlan Ellison, Robert Heinlein, din pacate si Asimov. Ideea totusi e dubioasa pt ca, daca se urmareste pastrarea retzetei, majoritatea regizorilor SF consacrati sunt aceeasi cu cei din zona horror. Alta problema e ca asa ceva s-a incercat deja cu Outer Limits. A treia problema e ca Masters of Horror oricum nu e un serial strict horror, multe dintre episoade se inscriu lejer in zona Twilight Zone, plus sexul si violentza.

S-o fi certat Mick Garris cu Stephen King, dar nici o povestire a scriitorului nu a incaput inca pe mainile MoH, asa ca King a raspuns cu miniseria TV Nightmares and Dreamscapes, care ii ecranizeaza 8 povestiri extreme de diversificate, cu implicarea unor actori de prima mana (William Macy, William Hurt, Tom Berenger) dar, din pacate, si a unor regizori zilieri de TV. Am ramas totusi cu o impresie de ansamblu pozitiva.

Mai departe, italienii s-au apucat si ei de Masters of Italian Horror, finantzat de Ministerul Culturii pentru atestarea traditziei spaghetti, Italia fiind prima tzara europeana implicata cot la cot cu americanii in undergroundul horror (si mainstreamul western) al anilor 60-70.

Iar cireasa de pe tort ar putea fi posibilul Films of Blood, in care Clive Barker spera sa ecranizeze pentru televiziune povestirile Books of Blood, deocamdata transpuse doar in banda desenata. Pana atunci, una din povestirile volumului este destinata cinematografelor. E vorba de Midnight Meat Train, povestea controlorilor de bilete macelari, in regia japonezului Kitamura (Azumi).

Revenim cu impresii

P.S.Recent am aflat ca televiziuni concurente s-au apucat sa recupereze terenul cu Masters of Fear, un proiect deocamdata cu probleme de recrutare a regizorilor. Vorba rea zice ca o sa fie nevoitzi sa curetze fundul butoiului, caci cei care conteaza au intrat deja in MoH ori isi asteapta randul.

Monday, January 08, 2007

Filmele vorbite pe la spate - remakeuri, sequeluri

Zombie power to the people

1.Horrorul politic ne ofera revenirea seriei Re-Animator, cu partea a 4-a, in care presedintele Americii devine zombie. Partea buna e ca toata echipa filmului original e pe picioare: Brian Yuzna (Society, The Dentist), Stuart Gordon (regizorul primului ReAnimator si omul are l-a adus pe HP Lovecraft in cinematogafie), precum si actorul-emblema al seriei, mad scientistul Jeffrey Combs. Iar cireasa de pe tort va fi marele actor William Macy (Fargo, Boogie Nights) in rolul lui George Zombie Bush Jr. Probabil filmul iese prin 2008, dar pana atunci Stuart Gordon a scos un alt film, Edmond (tot cu Macy), plus 2 episoade lovecraftiene in cadrul seriei Masters of Horror.

2.28 Weeks later continua povestea din 28 days later a lui Danny Boyle (Trainspotting). Vestea proasta e ca englezismele dispar caci regizorul nu mai e Boyle. Vestea buna e ca regizorul e spaniolul Fresnadillo, care ne-a dat Intacto, o bijuterie de film care a facut ceva furori la Tifful clujean si prin Europa.

3.Tata si mama zombilor socio-politici, pe nume George Romero, filmeaza Diary of the Dead, un film mai intim asa, mai de dogma, poate in stilul filmului de arta I,Zombie. Romero a mai scris scenariul pentru zombie-musicalul Diamond Dead si pregateste o ecranizare dupa Stephen King, From a Buick 8 (carte tradusa si la noi). Poate isi face un loc si in seria Masters of Horror, pe care deocamdata a evitat-o.

4.Acelasi Romero, in calitate de regizor trecut in randul clasicilor, isi vede macelarita opera cu trei (!) remakeuri: Crazies (filmul necunoscut cu zombie a lui Romero), Night of the Living Dead 3D (a treia varianta daca le numaram doar pe cele oficiale, caci poate e cel mai reciclat film ever) si Day of the Dead (originalul din 85 sta inca bine in picioare). Vestea e relativ proasta, caci Night3D a iesit deja si pare sa fie cel mai prost film al anului 2006 chiar si in ochii Fangoria, altfel oameni extrem de indulgentzi. Vestea si mai proasta e ca Day of the Dead va fi refacut de Steve Miner, un regizor care ar merita impuscat pentru atrocitatzi ca Friday 13 (II si III) si episoade din Dawsons Creek.

5.Stephen King se ecranizeaza inca intr-o veselie. Anul asta a fost serialul Nightmares and Dreamscapes cu 8 povestioare simpatice si variate, model inspirat probabil de seria Masters of Horror. A mai fost si filmul TV Desperation, nu stiu ce-i cu el. Oricum, cele mai interesante proiecte sunt ecranizarea lui Romero dupa Buick, Mist in regia lui Darabont (Green Mile, Shawshank Redemption) si Cell, care demonstreaza ce banuiam mai demult: ca telefonul mobil ne va transforma pana la urma in zombie. Regia lui Eli Roth.

Remakeuri, trilogii, patrulogii, cincilogii...

1.Pana atunci insa, Eli Roth e ocupat sa termine Hostel 2, filmul care-i prezinta pe est-europeni ca pe niste canibali, pe gagicile noastre ca pe cele mai tari actritze porno iar uzinele noastre ca pe niste portzi ale infernului. Daca in primul Hostel invitatul special in cameo a fost regizorul Takashi Miike (Audition), in asta o sa apara Ruggero Deodato (Cannibal Holocaust). Sanii vor fi din nou superbi iar motorina clocoteste in drujbe. Trailerul a aparut deja, cu punchlineul de mare efect: Americans have no imagination. Sper ca Roth sa aiba, mai ales ca gagicile din Praga i-au placut atat de mult incat face si Hostel 3.

2.Cea mai tare veste este ca Evil Dead a devenit musical pe Broadway. Melodii ca Do the Necronomicon si Look Who's Evil Now asigura fundalul numerelor de dans si voie buna. Sper sa se si filmeze un DVD.

3.Blood and Chocolate e un horror cu varcolaci care se petrece in Bucurestiul zilelor noastre, cu Mihai Calin, fost actor erotic, fost prezentator ProTv si cu multe reclame la ciocolata. Sper ca primul film romanesc cu zombie sa fie cu Dan Diaconescu. E la mare moda sa faci filme horror ieftine cu outsourcing romanesc - pe Ionutz Kensky Show tocmai l-am vazut in Hellraiser. Algoritmul e urmatorul: vin turisti cu camera de filmat in Romania, petrec un timp placut, isi fac prieteni printre romani, apoi trag doua filme deodata cu respectivii amici si se duc acasa sa faca editingu. 80% din actori sunt romani, departamentul tehnic e romanesc, locatziile sunt romanesti si tot noi ne plangem ca filmele horror americane sunt penibile. Despre ce filme e vorba? Luatzi de-aici care avetzi nervii tari: Hellraiser 7 si 8, Return of the Living Dead 4 si 5, Prophecy 4 si 5, Pumpkinhead 3 si 4. Apoi uitatzi-va la Texas Chainsaw Massacre si o sa avetzi impresia ca e Fellini.

4.Rockerul Rob Zombie face remake la Halloween-ul de acu 30 de ani a lui Carpenter. Partea proasta e ca filmul n-are nevoie de aducere la zi, as fi preferat un Halloween 9 scandalos. Partea buna e ca doctorul care-l urmareste pe psihopat va fi jucat de Malcolm McDowell (Clockwork Orange), acum ridat si obosit dar la fel de spurcat ca in tineretze. Icoana horror Ken Foree (Devil's Rejects, Dawn of the Dead) apare si el. Halloween e cel mai tare slasher dupa Psycho, zic unii.

5.Altzii zic ca cel mai tare e Black Christmas tot de acu 30 de ani, doar ca e mai underground asa. Echipa responsabila cu Final Destination i-a facut si astuia un remake, gratuit dar plin de sange. In ciuda criticilor negative, filmul isi scoate banii datorita protestelor de Craciun din partea crestinilor care au luat-o personal.

6.Am ratat la cinema filmul cel mai trendy al horrorului actual, Saw 3, dara iata ca a iesit DVD-ul. Saw 2 mi s-a parut un videoclip lung, plin de stroboscoape si flashbackuri, in genul serialelor Millenium sau Profiler, cu ghicitoare inclusa. Sper ca asta nou e mai rasarit.

7.Italianul Dario Argento (Suspiria, Tenebre), incurajat de recrutarea sa in echipa Masters of Horror, a scos un film nou care tre sa fie cool daca ne uitam la titlu: Do you like Hitchock? Si daca tot l-a apucat harnicia, mai scoate in 2007, The Third Mother (ultimul film al trilogiei Three Mothers), cu fiica-sa Asia Argento in rolul principal. Nepotisme.

8.Am aflat ca marele epigon al lui Lovecraft, scriitorul Clive Barker, este gay. Nu stiu cum am trait atata in negare: Books of Blood avea o gramada de personaje principale gay, Hellraiser e plin de simbolistica bondage S&M iar cu benzile desenate Tapping the Vein se deda chiar la porneci. Oricum, aceasta explica dilemele legate de filmul pe care l-a produs, Gods and Monsters: a fost regizat de Bill Condon (tot gay), cu actorul Ian Gandalf McKellen (tot gay) jucand rolul biografic al regizorului Jimmy Whale (gay) in povestea de dragoste dintre acesta si gradinarul sau, Brendan Fraser. Logic ar fi ca si Fraser sa fie gay. Altfel, God and Monsters este un film pe care il recomand cu caldura. Oricum, nu asta vroiam sa zic, ci faptul ca Clive Barker isi va regiza propriul remake la propriul film, Hellraiser. In timpul asta, "amicul" sau Bill Condon trece definitiv de la horror (Candyman) la filme gay (Kinsey) regizand in 2006 musicalul Dreamgirls.

9.Guillermo del Toro (Hellboy, Blade 2) vrea sa il aduca pe Tarzan inapoi la spiritul original, dupa modelul back to the roots la mare moda zilele astea (Batman begins, Texas Chainsaw begins, 007 Casino Royale samd). Bine ca mi-am amintit, Gorzo are o cronica beton in Dilema Veche la noul 007.

10.Matt Damon va fi probabil urmatoru Capitan Kirk in Star Trek. Seria va fi resuscitata de JJ Abrams, creatorul serialului de extrem succes si divertisment Lost.

11.Remake-ul la Friday 13 a fost scos din priza. Slava Domnului. S-au gandit ca ar fi mai bine sa-l faca direct joc pe calculator si n-ai cum sa nu fii de acord.

12.In schimb, piromanul Michael Bay continua sa produca remakeuri regizate de oameni venitzi din publicitate sau MTV. Dupa reusitul Texas Chainsaw Massacre 2003 si mizeria Amityville Horror, acu vine cu The Hitcher, filmul cu autostopistul psihopat jucat candva de Rutger Hauer, azi de Sean Bean. Cam tot cu asta se ocupa si Wes Craven (Scream, Nightmare on Elm Street), doar ca el produce remakeuri dupa propriile filme. Anul asta o sa vina cu Hills have eyes 2. In calitate de regizor, a facut si el un sketch pentru filmul-compilatzie Paris Je t'aime, alaturi de fratzii Coen, mexicanul Cuaron si inca vro 10 regizori.

The horror, oh, the horror

1.America a fost bantuita toamna asta de festivalul After Dark, detalii la http://www.horrorfestonline.com/. O lista de 10 filme simpatice, printre care Rinne al lui Shimizu (Grudge 1, Grudge 2 si din nou Grudge 1, Grudge 2) plus Snoop dog's Hood of Horror cu hip-hop.

2.Copilul teribil al horrorului american, regizorul satanist Dante Tomaselli a facut Satan's Playground iar acu iese cu The Ocean. E de vazut, desi tipul e un fel de David Lynch in mizerie. Tinerii cosmologici romani vor fi incantatzi - e mistic, e bizar si foarte criptic. Mie imi place ca foloseste numai actori ratatzi ai filmelor horror din anii 70.

3.Un individ care a regizat Final Destination (2-ul mai precis, preferatul meu), a facut toamna asta Snakes on a Plane, un film capabil sa se descrie prin titlu. L-am ocolit pana acu, asteptand DVD-ul, dar sunt tare curios. Alaturi de Crank, pare sa fie vedeta pulp a sezonului.

4.John Carpenter (Halloween) e inscris cu 2 episoade reusite in Masters of Horror dar pentru un film nou mai asteptam.

5.Tobe Hooper (Texas Chainsaw Massacre, Poltergeist) a avut critici descurajante la ultimele filme (remakeul Toolbox Murders si Mortuary) asa ca s-a orientat pe seriale TV, adica Ghosts.

6.Mike Judge (Beavis si Butthead, Office Space) a scos un film nou: Idiocracy. Nu cred ca e horror, dar nu fac un post special numai pt asta.

P.S.Vesti TRISTE: proiectul Re-animator cu presedintele zombie pica datorita faptului ca domnia lui Bush da semne de sfarsheala si producatorii nu vor sa para ca dupa razboi multzi viteji se arata. In schimb ramane in discutzii ideea unei a doua trilogii Re-animator, dupa modelul Star Wars. Partea faina e ca mad scientistul West se va confrunta cu personaje din alte opere ale lui Lovecraft.

P.S.2.Au aparut DVDurile oficiale cu Texas Chainsaw Massacre-the Beginning si Grudge 2.

P.S.3. Amicul SipOfSeduction imi da semnale sa nu uit ca a aparut primul film grecesc cu zombie: Evil (Kako To). Dupa ce am vazut filmul malaiezian cu zombie Feng Shui, am impresia ca noi si bulgarii suntem ultimele tzari care nu au facut un astfel de film. O fi o chestie cu Uniunea Europeana si cu publicul nostru extrem de selectiv, crescut la poala lui Tarkovsky si Sergiu Nicolaescu. De aia or fi cinematografele noastre goale? Din cauza casetelor video.