Thursday, August 30, 2007

Filmele vorbite pe la spate

1. Baietzi, m-am kkt pe mine cand am vazut trailerul filmului Zibahkhana. This is the shit, prioritate maxima.

2. A inceput serialul Masters of Science Fiction, cu regizori naspa dar povesti bine alese de la Harlan Ellison, Robert Heinlein si altzii ca ei.

3. A aparut filmul anului: POSTAL, ecranizare a cunoscutului joc de violentza gratuita, in regia lui UWE BOLL, probabil cel mai prost regizor al istoriei horror, care e atat de prost incat nici macar Tim Burton nu ii va ecraniza biografia. Problema e ca de data asta Uwe Boll loveste tare, cu Osama Bin Laden atacand un transport de papushi in forma de scrot numite Krotchy. S-ar putea sa fie ultimul film al lui Boll, un veritabil cantec de lebada. Prevad o linshare publica in centrul Bagdadului.

4. Nu ratatzi The Tripper, filmul pulp horror al verii in regia lui David Arquette, fost actor si frate cu bunoacele surori Arquette, un hippie slasher clasa intai. Si nici Hot Fuzz, noul film al echipei Shaun of the Dead.

5. A iesit si remakeul la Invasion of the Body Snatchers, cu Nicole Kidman si James Bond in regia neamtzului care a luat Oscar cu Untergang. Partea nasoala e ca neamtzul a facut filmul prea psihologic si producatorii l-au trimis inapoi acasa si i-au chemat pe fratzii Wachowski sa termine treaba. Recenziile zic ca ai impresia ca te uitzi la doua bucatzi de filme diferite.

6. Filme esentziale ies in urmatoarele doua saptamani:

  • remakeul Helloween, al lui Robi Zombie; pasul urmator e o animatzie care ecranizeaza benzile desenate scrise de Zombie, El Superbeasto.
  • Diary of the Dead, noul film al lui Romero
  • Eastern Promises, noul film al lui Cronenberg cu Viggo Mortensen si cu rushi
  • Mother of Tears, noul film Dario Argento
  • Stuck, noul Stuart Gordon (Reanimator), despre un cadavru blocat intr-un parbriz de pe urma unui accident de mashina.

7. Who the fuck is Lindsay Lohan? Pe orice site ma uit, vad intr-un coltz o stire despre ea, o poza, o barfa. Lumea vorbeste la servici despre ea. Intreb si io, cine e asta? Cica actritza. N-am vazut in viatza mea un film cu ea. Ma uit pe IMDB: ah, a jucat rol de zombie in I know who killed Me.

9. Curand apar cateva DVD-uri importante: 28 Weeks Later, probabil filmul zombie al anului, Hostel II, una din seriile care, alaturi de Saw au adus torture movie-ul in mainstream, Vacancy, noul film al lui Nimrod Antal (Kontroll), Aqua Teen Hunger Force, desene animate politically incorrect, cica destul de bune.

10. Frank Darabont (Shawshank Redemption) face remake la Fahrehneit 451. COOL. Cu Tom Hanks. Asta dupa ce termina The Mist, noua ecranizare Stephen King. Poate ati vazut si 1408, proaspata ecranizare dupa King, in regia lui Hafstrom. Eu n-am vazut-o. Urmeaza pe lista From a Buick 8, regizat de Tobe Hooper (TexasChainsaw).

11. Johnny Depp joaca in Sin City 2 care nu e gata si in Sweeney Todd, noul film al lui Tim Burton, care e cam gata. Dar e hotarat sa reia din nou rolul Hunter Thompson din Fear and Loathing in Las Vegas.

12. Dupa ce-au terminat No Country for Old Men, batut la Cannes de Mungiu, fratzii Coen s-au apucat de un film cu Malkovich, Brad Pitt si Clooney: Burn after reading.

13. Filme horror low-buget de vazut: Wrong Turn 2, la fel ca primu, dar cu mai multe matze, Black Sheep, horror neozeelandez, god bless Peter Jackson.

14. Regizorul ultimelor filme SAW se apuca de un musical horror, REPO. A aparut si musicalul Toxic Avenger, deocamdata doar in reprezentatii publice.

15.Se zice ca Judd Apatow e un regizor bun de comedii si ca Knocked Up, Superbad si 40 Years Old Virgin aduc ceva nou in comedia americana. Toate filmele astea au stele peste medie la reviewerii seriosi asa ca tre sa trag o geana prin ele.

16. Cine e de acord cu mine ca Oliver Stone sux la orice in afara de filme cu violentza gratuita sau razboi sa ridice mana odata cu mine. Veste buna, dupa bashini gen Alexander si World Trade Center, omul nostru se intoarce la obsesiile tineretzilor- razboiul din Vietnam. Filmul se va numi Pinkville si va fi cu Bruce Willis!

17.Una calda si una rece de la Bruce Campbell - a aparut noul sau film, They Call Me Bruce si se pare ca e super. Dar the master of B-movies a iesit din schema filmului Bubba Nosferatu, prequelul Bubba Ho-Tep. In schimb filmul il va avea pe Paul Giamatti.

Monday, August 27, 2007






















Gorefest
Black Gas
de Warren Ellis

Black Gas e some serious shit. Cea mai pragmatica si lipsita de poezie poveste cu zombie pe care am citit-o, banda desenata se intinde peste 6 numere dintre care ultimul este lipsit de dialoguri, doar cu scene gory si imagini apocaliptice.

Warren Ellis e un autor BD fundamental, adica britanic. Are si o coloana la Suicide Girls cu expozeuri gen Andrei Gheorghe plus a brain. Numele lui e legat de distopia Transmetropolitan si Planetary (replica la League of Extraordinary Gentlemen), dar nu s-a dat inapoi nici de la povesti cu supereroi sau episoade cu Constantine.

E important faptul ca lucrarea e publicata la Avatar Press, una din companiile care nu impun absolut nici o restrictie de continut, motiv pentru care a facut casa buna de-a lungul vremii cu cam toate numele mari din industria BD, inclusiv Frank Miller, Alan Moore si a publicat chiar adaptarea BD a romanului The Drive-In, a lui Joe Lansdale. Astfel, Avatar Press nu au serii de mare intindere (6-10 numere) dar garanteaza o lipsa totala de compromis iar Black Gas este cel mai bun exemplu.

Black Gas e o poveste simpla si la obiect cu un ritm alert: un cuplu tanar se duce pe o insula sa fac sex, face, un vulcan erupe si imprastie un gaz negru care transforma in zombie pe toata lumea, mai putzin pe cei doi tineri care au reusit sa nu respire gazu. Tinerii se pornesc spre debarcader, se bat cu zombie, se urca in barca, reusesc sa scape apoi vad ca norul de fum a fost dus de vant pe mare si baiatul se transforma in zombie. Fata il omoara, ajunge pe continent unde norul a ajuns deja si toata lumea e zombie. Fata e salvata de un politzist care apoi se deprima si o omoara, lasandu-ne fara personaje principale. Apoi politzistu se plimba un pic singur, vede ca zombie incep sa faca sex unii cu altzii, pica o bomba atomica si BUM, moare toata lumea. Apoi unde a picat bomba s-a facut o gaura din care emana gaz negru care se ridica si acopera toata America. FINITO si la culcare.

Povestea e intinsa ca o atza legata intre inceput si final, n-are nici o abatere, dar reuseste sa fie sinistra datorita graficii excesiv de oribile, cu pagini intregi de carnagiu lipsite de dialoguri si prabusirea treptata a tuturor personajelor pana la finalul complet lipsit de promisiuni.



Monday, August 20, 2007

Tutorial
Filmul, cartea sau banda desenata?


In caz ca n-ati inteles inca din propovaduirile mele, benzile desenate au iesit din sfera culturii pentru copii si analfabetzi aproximativ de cateva zeci de ani. Unii zic ca punctul de rascruce a fost Watchmenul lui Alan Moore, prima poveste "psihologica" cu supereroi. Altii zic ca a fost momentul in care o banda desenata a lui Neil Gaiman a fost incoronata cu un premiu literar care fusese atribuit de-a lungul vremii lui Borges, Suskind, Steinbeck, Murakami. Ori momentul la care Maus a luat Premiul Pulitzer. Altii zic ca faptul ca banda desenata e sport natzional si arta populara in spatziul francofon si ca exista deja o competitie-conflict americano-europeano-japonez pe terenul BD (ca si in literatura, film, teatru) garanteaza faptul ca avem de a face deja cu o forma de arta matura in care taberele s-au organizat, curentele s-au definit si sectele sunt active. Francezii se lauda chiar ca BD ar fi cea mai veche forma de arta, de dinainte ca omul sa invetze sa fluiere, sa scrijeleasca si sa recite poezii. Faptul ca in Romania fenomenul este cam mort, sursele de informare zero si ca, pe de alta parte, istoria BD universala este suficient de lunga incat sa existe deja autori clasici, curente, trenduri, tinere talente, autori premiatzi, autori mortzi, simbolism, traditzionalism, samanatorism, iluminism si pornosaguri, horror si poezie, karate si filozofie asiatica, secte underground si elite, garanteaza satisfactie maxima pentru orice nou convertit la aceasta corcitura de exprimare literar-cinematografica in care, asemeni oricarei forma de arta, se manifesta diletantzi si genii, carpaci si artisti, elite si secte de colectzionari, blockbustere si telenovele, superficialitate si profunzime, proza si poezie, pictori si caricaturisti.

Articolul de fatza nu se intinde dincolo de o recomandare calduroasa si o legitimare a genului in fatza celor pentru care BD inseamna supermani in izmene. Ca o scurtatura, indic aici o serie de filme care constituie ecranizari ale unor surse BD a caror vizionare ar trebui sa fie suficiente macar pentru o revizuire a atitudinii, daca nu chiar a interesului fatza de fenomen. Ordinea este un top de preferinte personale:

1.American Splendor nu e tocmai printre primele mele contacte cu ecranizarile BD, dar mi-e cea mai draga dintre ele. Practic e o biografie a lui Harvey Pekar si totodata o ecranizare a benzilor sale desenate autobiografice, Our Cancer Year si American Splendor. Filmul are o structura si un scenariu cu iz experimental, nominalizat la Oscar, castigator la Cannes: Pekar este jucat alternativ de Paul Giamatti dar si de propria lui persoana, care se uita cu pretenii la film si comenteaza evenimentele filmului. O poveste biografica spusa excelent, care surprinde deopotriva viatza personajului, comunitatea BD a vremii si momentul consolidarii benzilor desenate orientate spre subiecte sociale. Genial inceputul, cu copiii imbracatzi in Batman, Superman, etc., doar Pekar imbracat in blugi. Look at this: we got Superman, and Batman... and what about you, young man? What are you? Im Harvey Pekar.

2.Ghostworld si Art School Confidential sunt doua bijuterii ale autorului BD Daniel Clowes, ambele regizate de Terry Zwigoff (nominalizat la Oscar pt scenariul Ghostworld, printre altele a mai facut Bad Santa si documentarul biografic privind autorul BD Harry Crumb). Ghostworld e un alt favorit personal, cu un mare Steve Buscemi in rolul unui colectzionar de viniluri pedofil incurcat intr-o relatzie aberanta cu adolescentele Thora Birch (American Beauty) si Scarlett Johansson inainte sa devina vedete. Nici Art School Confidential nu e mai prejos: John Malkovich e un prof de pictura care s-a specializat 25 de ani in desenatul de triunghiuri postmoderne, iar Buscemi e un capitalist traficant de arte plastice. Personajul principal e un student macinat de drama artistului, de conflictul dintre arta comerciala si arta adevarata, de ipocrizia artei contemporane, de arta involuntara, de conflictele cu artistii gay si de sacrificiul pe care il cere in final arta. Concluzia: arta e o forma evoluata de dans nuptzial, pentru impresionarea potentzialilor parteneri sexuali. Zwigoff are un stil asemanator cu fratzii Coen, motiv pt care filmul pare o versiune light a lui Barton Fink.

3.A History of Violence si Road to Perdition sunt adaptari ale doua benzi desenate publicate la Paradox Press, specializata pe povesti nonfantastice. Road to Perdition e primul film la care am luat contact cu ideea de "graphic novel" si cu confuziile legate prejudecatile pe marginea conceptului. A trebuit sa vina regizorul Sam Mendes (American Beauty) sa imi limpezeasca mintea cu aceasta poveste mafiota din vremea Marii Depresii treizeciste, cu Tom Hanks, Jude Law si Paul Newman (ultimul nominalizat la Oscar). A History of Violence e filmul recent al lui Cronenberg pe tema violentzei ca motor al evolutzionismului si conservator al familiei. Astea au fost si prin cinematografe si pe la Oscaruri asa ca le-a cam vazut lumea. Desi banuiesc ca a trecut neobservat detaliul ca e vorba de povesti BD.

4.Sin City/300 sunt doua filme cu rol si impact fundamental in importarea tehnicilor de desenare BD in cinematografie. Vinovatul e autorul Frank Miller si regizorii care au avut curajul sa isi asume riscurile acestui soi de experimente: Rodriguez/Tarantino, respectiv Zack Snyder. Filmele pun accent pe tehnici vizuale, pornind de la povesti simpliste. Unii zic ca s-a incercat ceva de genul asta si cu Tank Girl, acu vro 10 ani, dar pe ala nu l-am vazt.


5.In randul parodiilor iese in evidenta Mystery Men. Desi sufera de oarecare incoerentza si probleme de buget (vizibile la efecte speciale), filmul are un set de actori impresionant si o poveste simpatica: Geoffrey Rush il joaca pe superticalosul Casanova Frankenstein, sustinut de diverse benzi de ticalosi printre care o trupa de hip-hop si Disco Boys, niste bodyguarzi care seamana cu Bee Gees. Greg Kinnear (As Good as it gets) e Captain Amazing, un supererou care are probleme cu sponsorul Pepsi datorita lipsei de activitate si care traieste o viatza dubla: dupa ce isi pune ochelari, se transforma intr-un miliardar filantrop. Sfatuit de agentul sau de imagine si stramtorat de sponsorul Pepsi, Captain Amazing il elibereaza pe Casanova pentru a readuce pe piatza amenintzarea fara de care orice supererou devine inutil si lipsit de audientza. Insa Captain Amazing e mazilit de Casanova si e timpul sa intre in scena Mystery Men, un grup de superheroes wannabes cu probleme de credibilitate care au fost sistematic umilitzi de vedetismele lui Captain Amazing: William Macy e The Shoveler, un maestru pompier manuitor de lopata, Ben Stiller e Mr. Furious care se enerveaza foarte tare, carora li se alatura Invisible Boy, un negru care devine invizibil doar atunci cand nu se uita nimeni la el. Cireasa de pe tort e Tom Waits, un mad scientist care inventeaza un blame-thrower, o scula care te face sa te simtzi de kkt. Alte doua filme similare, dar care nu au un material BD la sursa, sunt mai cunoscutele Sky High si animatia Incredibles.

Hellboy e alesul meu dintre filmele cu supereroi. Nu are tocmai rolul istoric al filmelor Superman sau Batman si nici efectele speciale din Spiderman, dar e ecranizarea cea mai apropiata de spiritul povestii originale si de ironia neagra specifica povestilor cu supereroi moderne (=postWatchmen). Guillermo del Torro (Pan's Labyrinth) a facut o mare treaba si vine incet cu partea a doua. Un supererou complet atipic.


The Crow e banda desenata fundamentala a culturii gotice moderne, mai cunoscut poporului pentru moartea lui Brandon Lee ori pentru serialul de prost gust caruia i-a dat nastere. Oricum, stau si azi in picioare atat banda desenata cat si filmul original, in regia lui Alex Proyas, un stilist deosebit care ne-a mai dat Dark City si I,Robot.


The Fountain e o BD rezultata de pe urma esecului lui Arronofsky de a-si duce filmul la capat in versiunea cu Brad Pitt. Ulterior, Arronofsky a revenit asupra ideii si a dus la capat filmul, dar intre timp a produs si aceasta banda desenata premiata care are marele avantaj ca te ajuta sa pricepi despre ce e de fapt filmul. De fapt nici nu era groaznic de complicat, cu conditia sa nu ratezi motto-ul filmului care apare si pe prima pagina a cartii BD: Therefore, Lord God banished Adam and Eve from the Garden of Eden and placed a flaming sword to protect the Tree of Life (Genesis 3:24). O diferenta esentiala intre BD si film e ca in carte personajele jucate de Jackman si Weisz sunt mai mult in fundu gol si se arata clar ca danshii zboara cu bula prin Galaxie ca in Odiseea Spatziala, in timp ce filmul lasa impresia ca e o dubioasa metafora metafizica. Ceea ce si e, da luata un pic altfel.

Desi Alan Moore e poate cel mai important autor BD in viatza, ecranizarile dupa opera lui n-au fost tocmai fericite. Swamp Thing-ul lui Wes Craven si League of Extraordinary Gentlemen sunt considerate unanim batai de joc, iar cele mai rasarite, Constantine, V from Vendetta si From Hell au fost desconsiderate de insusi autor. Totusi, ultimele merita o oarecare atentzie ca materiale BD cat de cat atipice. From Hell este o repovestire a cazului Jack Spintecatorul cu Johnny Depp in rolul principal. V from Vendetta e o competenta distopie orwelliana cu spirit pashoptist, bataie, poezie si Natalie Portman rasa in cap. Legat de Constantine, principala nemultumire a lui Moore a fost faptul ca Keanu Reeves in parpalac negru joaca un erou care ar fi trebuit sa fie blond cu trench bej si englezoi pe deasupra.


Cu ecranizarile manga e mai greu, majoritatea sunt animaţii, dar mi-a picat recent în mână Death Note, un film japonez de 4 ore despre un pushti care poate omori oameni scriindu-le numele intr-un carnetzel, care e de fapt blocnotesul unui zeu al mortzii. Baiatu se apuca de omorat oameni rai si criminali dar apoi il apuca lacomia si omoara pe cine vrea, deci putere corupe asa ca un alt pushti, un geniu detectiv puber angajat de politzie, se hotaraste sa il deconspire protejandu-se sub o porecla de kkt care sa nu poată fi scrisă în carnetzelu mortzii. Pana la urma filmu e un fel de Infernal Affairs-The Departed pentru copii, cu cei doi baietzi care ajung sa colaboreze pe fatza in timp ce se sapa pe la spate, exact ca la serviciu la mine. Repet, un film pentru copii so dont get too wet. Dar orschicum, diferit de ce vad copii nostri. Tot la capitolul japonezarii intra si legendarele BD Lone Wolf and Cub, ecranizate in anii 70 intr-o serie lunga de filme dintre care eu am apucat sa vad doar Shogun Assassin, pe vremea lu Ceaushescu la video inaintea unui film porno. Era despre un ronin (samurai farde stapan) care avea un copil mic de-l cara cu un carucior de lemn de ici colo si se batea cu inamici in timp ce bebelushu se kk pe el. La vremea aia nu stiam ca-i o ecranizare BD, dar acu simt nevoia sa amintesc de el.

Probabil banda desenata va ajunge oficial in atentzia romanilor peste vreo 5 ani, de pe urma avalanshei de ecranizari BD la Hollywood, care pregateste in acest interval peste 50 de ecranizari BD pentru toate varstele si segmentele de public, ecranizari care includ atat autori fundamentali ai fenomenului, continuari ale unor serii existente dar si o gramada de filme cu supereroi care inca afecteaza perceptia generala a publicului roman asupra fenomenului. Pana la urma e important sa pricepi la ce te uitzi, macar pentru a evita bashinile intelectuale ale lui Mircea Badea.

Saturday, August 18, 2007

Art Porn

Lost Girls
de Alan Moore

Volumul Lost Girls, impachetat in conditii grafice fantastice, cu un pret de 75 de parai care-i justifica statutul de obiect de lux, este o veritabila opera de arta pornografica iesita de pe mana celui mai relevant autor BD in viatza, Alan Moore, omul care a revolutionat industria BD si a creat titluri/personaje precum Constantine, V from Vendetta, From Hell, Watchmen etc.

Anuntzat cu multa vreme in urma si muncit din greu (de vro 15 ani) cu creioane colorate si tehnici de desenare din cele mai dubioase, Lost Girls reprezinta pentru BD cam ce ar fi un film porno regizat de Bergman, fie iertat. Grafic, volumul este inspirat din proto-pornoshagurile medievale, victoriene, pana incoace spre perioada interbelica. Povestea este usor pedofila, in sensul ca exploateaza sexualitatea lui Alice din tzara minunilor, a lui Dorothy din Oz si a lui Wendy din Peter Pan. Cele trei gagici se intalnesc in pragul Primului Razboi Mondial intr-un hotel, sa-si depene amintirile care au fost reinterpretate in povestile cu pricina si sa-si exploreze sexualitatea. Asadar, avem sex cu Peter cu Pan, cu Scarecrow si cu Leul cel Curajos iar Rabbit Hole si Humpty Dumpty capata interpretari dubioase. Iar obiectul final al lucrarii este punerea in scena a ideii de pierdere a inocentzei ca proces natural cu consecintze fel-de-fel, precum si analizarea pragului dintre copilul care se joaca cu putza in nisip si maturul care se joaca cu putza prin te miri ce, ceea ce sugereaza o definitzie cel putzin neplacuta a maturitatii.

Desi vandut pe post de opera erotica, volumul este un filthy porn care implica cam orice: hetero, homo, pedofilie, zoofilie, gerontofilie si kestii ale caror denumiri nu le suporta hartia. Orishicum, nu e un filthy porn de ieri-alaltaieri, ci cu un stil grafic de acu 100 de ani si mai bine, autorii reproducand cu un simtz al detaliului dus la extrem atat stilurile de porno-grafica practicate la inceputul secolului trecut cat si stilul dialogurilor din lucrarile respective. Alan Moore nu rateaza nici ocazia de a insemina acest porneci cu propria lui intzelepciune, cu jocuri de cuvinte sucite si dialoguri cu multiple straturi de interpretare. In special e impresionant dialogul dintre un sotz si sotzie ajunsi la frigiditate casnica, care schimba replici gen Luni de fiere in timp ce umbrele lor de pe perete se dedau la tot felu de perversitatzi eliberatoare.

Nu am un interes deosebit in porneciul artistic, dar am o vaga impresie ca Lost Girls, pe langa ca e o bijuterie ca forma de prezentare, e o lucrare unica.

Wednesday, August 15, 2007

Zombie Soap Opera




The Walking Dead
de Robert Kirkman

The Walking Dead e un titlu care vorbeste de la sine. Recent publicat intr-un hardcover de mai bine de 600 de pagini, banda desenata a crescut vazand cu ochii din 2003 incoace si e frecvent nominalizata pe la premiile genului (Eisner award, Kirby award) la categoria ongoing series. E bine ca e cu zombie si ca e premiata. Nu e bine ca e ongoing series, si la cum arata s-ar putea sa se finalizeze prin anul 2010 (Sandman a durat 9 ani cu numere lunare). Si mai sunt si alte probleme:

1. Benzile desenate longevive (Sandman, Hellblazer, Hellboy) sunt organizate in arc-stories care pot fi citite si separat, in schimb The Walking Dead e alcatuit dupa retzeta serialului Lost: un set de personaje usor variabil (mai moare unu, mai vine altu) concentrate in jurul unui erou central, care trec printr-o succesiune de evenimente fara finalitate dupa principiul telenovelei. De fapt am impresia ca in Dallas am sesizat prima data metoda asta: autorii merg din aproape in aproape, baga o gramada de fillere si cliffhangere si lasa mereu impresia ca nici ei nu stiu cum se va termina povestea. In cazul Walking Dead nici macar nu e impresia, faptul este confirmat de autorul Robert Kirkman in postfetzele broshurilor lunare. Asta implica inca o chestie care nu imi place: customizarea povestii in functzie de reactiile publicului si scrisorile primite la redactzie. Din pacate sunt convins ca si seriale ca Lost, Prison Break samd sufera de aceste boli de marketing. De aia prefer oricand un Doctor Who, Nip Tuck sau un Masters of Horror in care lucrurile au un cap si o coada fie ca se intind pe un singur episod sau pe un sezon.

2.A doua problema e ca incepe sa mi se confirme ideea ca zombie e un fenomen cinematografic. Mi se trage si de la relativul esec al Mobilului lui Stephen King si de la faptul ca inca n-am citit o poveste realmente buna de tip survival-zombie in literatura. The Walking Dead are, ca banda desenata, un avantaj fatza de literatura normala, insa lasa mereu impresia ca ar fi trebuit sa fie un film. Lipseste dinamica vizuala si sonora care defineste ideea de zombie, in special lipseste impactul scenelor violente.

3.A treia problema e ca Walking Dead este o banda desenata alb-negru. Mie imi plac sa fie colorate, mai ales ca vorbim de sange, matze si zombie. In plus, WD nici macar nu-s noir, dark and gloomy (Sin City), sunt pur si simplu alb-negru plus gri. Ei, pe altii nu i-a deranjat, dar cand dai banii pe un hardcover A4 de 600 de pagini parca ai vrea macar impresia ca l-a costat mai mult pe producator coloratu.

4. A patra problema e cu desenatul. In primul rand in orice serie intinsa pe catziva ani, graficianul se schimba. Asta nu e o problema daca pastrezi acelasi grafician macar intr-un story-arc, dar in serii ca Walking Dead, e ca si cum ai schimba actorii in Lost de la un sezon la altul. Adica efectiv ajungi sa nu mai recunosti personajele, mai ales cand e vorba de vro 20 de personaje. In plus, devine evident faptul ca desenatorul Walking Dead nu stie sa deseneze mai multe feluri de fetze, astfel incat apar cateva personaje aproape identic desenate (in schimb zombie arata bine si diversificatzi).

5.A cincea problema e ca Walking Dead, cel putzin in primul "sezon" (2003-2004) nu aduce absolut nimic nou. Inceputul e luat din 28 Days Later, cu eroul trezit din coma nestiutor si plimbandu-se prin orasul infestat, apoi se transforma in Dawn of the Dead, cu grupuri de supravietuitori cautand mancare prin malluri, apoi in Day of the Dead cu despotzi militari si societati dezumanizate, apoi in drame de familie cu rude zombificate si nostalgii. Probabil seria e pentru BD ceea ce a fost Romero pt cinematografie, dar povestea e mai degraba un tribut decat o poveste cu identitate proprie. Se pare ca autorul a priceput asta caci la un moment dat personajele se refugiaza intr-o puscarie inconjurata de zombie si totul se transforma in serialul OZ, cu prison rape, mutilari si rautate omeneasca. Cu diferentza ca e o puscarie din care nimeni nu vrea sa evadeze, ba chiar unii vor sa intre cu orice pretz. Ceea ce tot un fel de Day of the Dead e, daca stau sa ma gandesc.

Asadar, cu chiu cu vai am parcurs cele 39 de numere publicate in ultimii 4 ani, insa ideea de a urmari lunar, picatura cu picatura, cate 30 de pagini de telenovela cu zombie doesnt sound like fun, mai ales ca am convingerea ca pana apare urmatorul numar o sa uit numele personajelor. In schimb e chiar misto rubrica de posta redactziei care s-a transformat incet intr-un veritabil forum al fanilor Zombie din lume. E interesant de urmarit evolutzia expectativei (si pretentziilor) publicului incepand din 2003 (cand doar se zvonea despre revenirea lui Romero), trecand prin schimbarile aduse de Shaun of the Dead si 28 Days Later sau publicarea volumului World War Z. Sunt extrem de haioase acuzatiile de rasism (cand un personaj negru moare), scrisorile fanilor din Irak si Pakistan sau scrisorile lui Simon Pegg (Shaun of the Dead) precum si dialogurile epistolare intre fani care nu se pot hotari cum se digera ceea ce mananca un zombie. Cel putzin pe primele 20 de numere, am gasit mai interesanta rubrica de Posta Redactiei decat povestea in sine.

Saturday, August 11, 2007


Regizori de pus pe rana
Fratzii Polish

Polish Brothers nu-s chiar fratii Coen, dar au ceva legatura: sunt doi gemeni care fac filme rurale cu un stil aparte, tragicomice, filmate minunat, dar mai boeme si moraliste decat ale fratilor Coen. Unii zic ca Polish=Coen+Burton, altii il baga si pe Lynch in ecuatie.

Debutul Polishilor e Twin Falls Idaho, in care danshii joaca in rolul unui cuplu de gemeni siamezi, mai exact un trup cu 3 picioare, 2 maini si 2 capuri, care isi sarbatoresc ziua de nastere umbland la curve cu un tortuletz. Una din curve prinde drag de ei si vrea sa-i ajute, adica sa faca dragoste cu ei si sa ii duca la doctor atunci cand unul dintre fratzi cade bolnav si celalalt e silit sa-l tarasca dupa el, macinat de spaima ca frate-su ar putea sa moara si el va trebui sa traiasca cu un starv anexat. Dar besigur, se pune si problema ca cei doi sa fie descusutzi si sa-si vada fiecare de treaba lui, ceea ce isca fel de fel de regrete si stresuri. Filmul este o combinatie perfect dozata de grotesc si finetzuri sentimenale, recomandat de la inima.

Apoi mai e un film Jackpot pe care nu reusesc sa pun mana, asa ca sar direct la Northfork, filmul care imprumuta serios de la suprarealismul lui David Lynch, pastrand spiritul sudist, absurdul si dilemele pamantene. Filmul arata superb in stil noir scaldat uneori in lumina laptoasa care bate pe geamuri si e doldora de actori de prima mana: James Woods, Peter Coyote si inca 4 tipi imbracatzi in parpalace negre au sarcina sa lamureasca pe satenii din Northfork sa evacueze satul pt ca guvernul sa poata construi un lac de acumulare. Desi majoritatea oamenilor s-au carat luandu-si sicriele din cimitir cu ei, sarcina devine extrem de dificila cu cativa sateni: unul si-a cusut picioarele de podele cu cuie, altu si-a construit sub casa o Arca a lui Noe si asteapta sa vina apa, iar Nick Nolte e un preot batran care are grija de un inger muribund cu aripe amputate. In timpu asta o gasca de patru ingeri, dintre care unu e cowboy si transcrie rugaciuni din coduri Morse si altu e Daryl Hannah cu freza din Blade Runner, freaca menta prin oras cautandu-l pe ingeru muribund. Filmul e un pic scaldat in nonsensuri onirice lynchiene, dar arata SUPERB.

Ultima productie a fratilor Polish e mai mainstream asa: Astronaut Farmer il are pe MARELE Billy Bob in rolul principal. Billy Bob joaca un redneck pensionar fost aviator care se apuca sa-si construiasca o nava spatziala in hambar. Consatenii nu-l aproba intru totul dar il tolereaza pt ca e un om de ajutor care e preten cu toata lumea si in plus se imbraca uneori in cosmonaut sa tzina lectzii de fizica copiilor de la scoala. Ceea ce, observa invatzatoarea, e laudabil in comparatzie cu parintzii care se imbraca in clovni ca sa-si distreze copiii. Toate bune si frumoase pana cand Billy Bob face comanda pt combustibil de racheta, ceea ce-i aduce FBI-ul pe cap, care-i rascoleste cotetzu de gaini si ii pune sub supraveghere casa de teama sa nu aiba de a face cu rushii. Billy Bob isi cumpara benzina pe datorie si e gata sa-si piarda casa la ipoteca ceea ce-i dezbina un pic familia, mai ales dupa ce-si scoate copiii de la scoala sa-l ajute in misiune. Nevasta lui e Virginia Madsen, o mare doamna nominalizata la Oscar pt Sideways, daca o mai tzinetzi minte, gagica cu strugurii. Lucrurile se imput si mai tare cand vine NASA reprezentata de Bruce Willis si JK Simmons (nazistu din OZ, mare actor) sa-l dea in judecata pe Billy Bob pt ca vrea sa paraseasca planeta. Un family movie cu imagini superbe si moralisme, facut ca la carte.

Deci anuntzatzi-ma si pe mine unde gasesc Jackpotu ala.

Wednesday, August 08, 2007


Queer horror
The Great and Secret Show
de Clive Barker

Multitaskingul Clive Barker: autor horror de succes, regizor cam de mana a doua (Nightbreed, Hellraiser), producator de filme de Oscar (Gods and Monsters), fabricant de jucarii, pictor si autor de benzi desenate, ocupant al locului 72 in Pink List (lista celor mai influentzi gay ppl) si producator al unor jocuri PC beton (Undying, Jericho): Here i am, nothing to hide, a creator down to my happy queer soul.

Una din lucrarile fundamentale ale lui Barker este trilogia The Art, din care al doilea volum a fost tradus la noi de Rao (Everville). Nu stiu daca Rao face misto sau nu stia de existentza primului volum si nici chef sa citesc un cartzoi de 600 de pagini n-am avut, asa ca am luat-o misheleste pe aceasta scurtatura, si anume adaptarea in banda desenata a primului volum din trilogie, The Great and Secret Show.

Primul lucru care sare in ochi legat de aceasta adaptare (12 numere publicate de-a lungul anului trecut) este izul Disney al graficii. Am zis initial ca asta o sa submineze gravitatea gotica a povestii, aducand-o undeva in zona povestilor pentru copii. Apoi m-am linistit, caci gravitatea gotica este subminata de povestea in sine si de stilul fusharit in care a fost adaptata asa ca grafica nu mai apuca sa strice nimic, de fapt devine chiar simpatica. Acuma e drept ca e si prima adaptare BD a unui roman (GROS) pe care o citesc, deci probabil trec si eu prin sindromul care e mai tare, cartea, filmul sau banda desenata? Chiar si cu sindromul asta, tot am impresia ca ceva e defectuos in modul in care cele 12 broshuri parcurg in fuga o poveste intinsa peste vreo 30 de ani, cu implicatii apocaliptice si un numar de personaje exagerat de mare.

Partea buna (in afara de grafica misto) este faptul ca recunoastem imediat stilul Cliver Barker: pseudomitologii lovecraftiene (de data asta fara Cthulhu) cu speculatii religioase, mult sex (homo si hetero) si nihilism, condimente ale asa-numitului stil splatter-punk.

Povestea porneste de la patru virgine care sunt dezvirginate de o descarcare electrica in timp ce se scaldau in garla de la marginea satului. Dansele raman gravide, iese cu scandal, unele se sinucid sau sunt alungate, dar doua dintre ele hotarasc sa dea totusi nastere copiilor. Copiii cu pricina cresc mari si afla ca sunt progeniturile a doi semi-zei care se urasc de moarte si care traiesc intr-o peshtera de pe fundul garlei. Cei doi semi-zei vin la suprafatza sa se bata, cu ajutorul unor armate lovecraftiene de bazdaganii: cel evil se foloseste de spaimele si cosmarurile oamenilor, cel bun de fanteziile sexuale si energiile pozitive. Scopul celui evil este sa deschida un portal spre Quiddity, marea care desparte Cosmosul nostru de Metacosmosul cel cool. Scopul celui bun e sa-l opreasca, caci asa e scris ca Metacosmosul sa il vedem doar de trei ori in viatza: cand aluneci afara din uter, cand te baga in mormant si, daca ai noroc, cand faci sex prima data (nu specifica de care sex). Colac peste pupaza, conflictul este manipulat de yoghinul Kissoon, care traieste intr-o secunda pusa pe Repeat, blocata chiar inaintea primei explozii nucleare.


De aici insa incepe partea naspa, cand Barker incearca sa dea un iz "realist", cu "explicatzii stiintzifice" care sa faca fericit pe publicul insetat de finaluri imprevizibile. Mai exact, cei doi semizei erau de fapt doi hippiotzi stoner care au experimentat in anii 70 cu un drog nasol care le-a dat puterea sa manipuleze cosmarurile si fanteziile oamenilor. Mai departe, povestea este macelarita de doi reporteri ambitzioshi din L.A. care trec cu aparatele lor foto dintr-un univers in altu in cautarea unei povesti senzatzionale pentru ziarul la care lucreaza. Reporteritza se implica personal, iar semizeul rau se aliaza cu oameni rai, apare si o maimutza inteligenta, o armata de zombie fara rost, conflicte intre progeniturile celor doi semizei si de la o vreme nu se mai intzelege nimic din poveste. Unul din necazurile inerente unei astfel de adaptari este lipsa dialogurilor, majoritatea imaginilor fiind insotzite de naratziune care incearca sa explice "pe scurt" niste cauze si evenimente care in carte mancau 600 de pagini, un truc pe care chiar si filmele reusesc sa il rezolve mai onorabil decat aici.

Asadar entuziasmul initial mi-a fost terfelit in asa hal incat abia am mai reusit sa termin povestea, avand convingerea, confirmata, ca oricum n-o sa pricep nimic din deznodamant. Deci, ce sa zic, n-ar fi chiar o recomandare, nici macar pentru copii (are cam mult sex) insa s-ar putea ca o parte din vina sa apartina si cartii lui Barker, cu o poveste slab inchegata si multe personaje complet inutile.

Sunday, August 05, 2007














Blink, and you're dead
Doctor Who sezon 3
ep.7-13+14

Iaca s-a incheiat si sezonul 3 din Dr.Who si cu mana pe suflet pot zice ce am sugerat deja la postul anterior pe tema asta, sh-anume ca e cel mai tare sezon dintre toate si poate fi chiar un punct de pornire in abordarea serialului, lipsit fiind de startul anevoios care solicitau indulgentza in sezoanele anterioare. Nu e nici o indoiala ca va ramane si cu acest sezon serialul abonat la premiile SF de anul viitor.

Am pus acest prim paragraf incurajator ca sa nu incep cu un paragraf descurajant, si anume faptul ca episodul 7 e unul din cele mai proaste din istoria serialului. Dar exista cateva explicatzii foarte clare: titlul sau este 42, care face trimitere la stilul real-time al serialului 24 si la faptul ca episodul dureaza 42 de minute in care o nava spatziala este pe cale sa se prabuseasca in Soare si Doctoru tre sa rezolve problema in timp ce un serial killer macelareste rand pe rand echipajul navei. Suna cunoscut? Sper ca da, daca ati vazut sau mi-ati citit cronica la Sunshine, o sa remarcati ca e exact plotul filmului lui Danny Boyle, tot britanic, produs cam in aceeasi perioada. Daca va ganditi cum e posibil asa ceva, explicatia e simpla: episodul este scenarizat de un maestru al plagiatelor mai cunoscut pentru cele trei episoade Torchwood in care a reusit sa plagieze dintr-o miscare rapida de incheietura lipsita de jena o poveste de Greg Egan, Texas Chainsaw Massacre si Fight Club. Omu asta fie e noul partener gay al producatorului Russel Davies, ori functioneaza si la BBC nepotismul. Dupa ce a stricat jumatate de sezon Torchwood, a mai fost invitat sa-si bata joc si de Dr.Who. Sper ca e un caz izolat si nu se va mai repeta. Oricum, nu s-a repetat in sezonu de fatza.

Urmatorul dublu episod (Human Nature + Family of Blood) revine la cote superioare cu un subiect atipic serialului: ca sa se ascunda de o familie de parazitzi intergalactici, Doctor Who e nevoit sa intre in Safe Mode, adica sa se transforme in om, sa-si stearga memoria, BIOSul si sa se refugieze in trecut ca profesor la un colegiu pashoptist, in timp ce Marta, negresa fiind, tre sa se multumeasca cu o slujba de sluga si cu misiunea de a pazi ca pe ochii din cap driverele bootabile care i-ar permite Doctorului sa isi revina din Safe Mode, adica din calitatea de om. Din pacate Doctoru dupa ce si-a pierdut memoria isi pierde si driverele si in plus se indragosteste de o gagica si o alunga pe Marta. Iar Marta tre sa recupereze driverele, sa il booteze pe Doctor la loc dar mai ales sa il lamureasca sa renuntze la falsele memorii umane care il transforma intr-un om simplu cu dorintze simple ce nu-si mai aminteste nimic despre cei 900 de ani de Time Lord traitzi pana acum. Colac peste pupaza mai apar si parazitzii intergalactici cu o armata de sperietori de ciori iar criza capata un tragism aparte cu iz puternic de Philip Dick si zdruncinarea identitatii. Singurul punct slab ramane violentza pastrata la un nivel de audientza infantila, care submineaza credibilitatea dramei. Nota: in lipsa de idei, scenaristii au realizat prin acest episod o ecranizare a unei povestiri din universul Doctor Who. O strategie pe care o aprob caci povestea are mai multa zeama decat episoadele uzuale.

Episodul Blink este revenirea scenaristului preferat al publicului (si al meu) cu un nou episod destept. Statuile cu ingeri si gargui de prin cimitire si biserici sunt de fapt o specie agresiva care traieste intre cuantele lui Heisenberg, adica pt noi apar ca fiind de piatra dar in intervalele dintre cuante ei se mishca si omoara oameni in cel mai perfid mod cu putinza: ii proiecteaza in trecut unde sunt nevoitzi sa isi traisca vietzile ca sa ajunga inapoi in prezent in calitate de boshorogi muribunzi. Asadar principala problema e sa nu clipesti, caci imediat ce ai inchis ochii tabarasc pe tine ca in jocu ala cu Incetu cu Incetu se fabrica otzetu. Si uite asa doi tineri care primesc mesaje inregistrate din viitor de la Doctor Who se razboiesc cu alienii astia cuantificatzi ca sa recupereze cabina de telefon a Doctorului pe care bestiile subcuantice au confiscat-o. Blink, and you're dead!

Finalul de sezon e intotdeauna planificat la scara larga. De data asta e vorba de un episod triplu (Utopia+The Sound of Drums+Last of the Time Lords) cu o poveste cu implicatii apocaliptice si o gramada de surprize. Prima surpriza e ca se intoarce Captain Jack, the gay zombie, reintors dupa o ratacire de 12 episoade prin serialul Torchwood. Mai mult, aduce cu el mana Doctorului, amputata in sezonul trecut si pusa la murat intr-un borcan. Cei doi barbatzi metrosexuali impreuna cu Marta calatoresc intr-un viitor indepartat in care, mare surpriza, se intalnesc cu un Time Lord care se afla in Safe Mode, adica traia o viatza umana si uitase totu despre adevarata sa identitate si misiune. Desigur, noi stim ca Doctoru era the last of his kind dar iata ca nu e asha, caci acest nou Time Lord e chiar The Master, un evil Time Lord mare vedeta a episoadelor din anii 70 care a luat-o razna cand era mic din cauza stresului si raspunderilor. The Master isi revine accidental din Safe Mode si, in loc sa se bucure ca Doctoru e penultimu of his kind, se deda unui plan monstruos de a modifica genetic populatia umana si a o trimite inapoi in trecut ca sa distruga populatia umana a trecutului, cum ar veni proprii stramosi, cum ar veni un sharpe mancandu-si propria coada sau un triunghi al lui Moebius sau Marilyn Manson facandu-si singur felatie. Partea nasoala e ca Doctoru nu vrea sa-i faca rau lu The Master si prin urmare se lasa umilit de acesta care avea la randul lui o shurubelnitza sonica, dar una mai mare, cu care il face pe Doctor sa-si arate adevarata varsta de 900 de ani, ceva combinatie Silviu Brucan-Gollum. In plus, Cabina Telefonica a Vortexului SpatzioTemporal este sechestrata de Master si modificata astfel incat sa mentzina paradoxul ca oamenii din viitor sa-si poata decima proprii ancestori din prezent fara ca ei sa dispara din pricina asta. Deci cu alte cuvinte e nasoala de tot situatzia iar Captain Jack e la randul lui prizonier intr-o situatie bondage, legat ca Prometeu in lantzuri si cu ficatu distrus. Iar Presedintele SUA este omorat cu bestialitate. Nu va mai zic cum se termina dar e un final pe cinste.

Ca episod bonus, noul sezon aduce si o incercare de desene animate Doctor Who, probabil un episod pilot care sper sa nu duca la transformarea serialului in animatzie. Nu ca ar fi o animatzie proasta, dar una din marile calitatzi ale lui Doctor Who sta tocmai in contrastul dintre forma de film matur, cu personaje cat de cat profunde, si situatziile / efectele speciale scandaloase si aberante. Ori, cel putin in episodul animat pilot Infinite Quest, lucrurile par mult mai naturale si, prin asta, banale. Pe de alta parte, animatia e mai ieftina la capitolul efecte speciale, asa ca Doctoru se plimba pe diverse planete in cautarea infinitului, un lux pe care producatorii serialului nu prea si-l permit la nivel de productzie. Teaserul pentru episodul de Craciun de anul asta ne arata ca Doctorul va incerca sa salveze Titanicul. Si uite asa s-a incheiat cel mai tare sezon al serialului.

Thursday, August 02, 2007

Muzica vorbita pe la spate
- 4th of july -

O mare veste: Promusic Prod, organizatori ai Maximum Rock isi reafirma pozitia impotriva drogurilor si in sprijinul concertelor metal playback. Dupa premiera de anul trecut cu WASP, anul acesta marele cap de afish va fi Cynic, o trupa unica prin aceea ca au curajul sa cante death metal cu vocea in playback. In aceste conditii nu mi se pare exagerata dorintza unor fani ca trupa sa cante niste piese Death sau Nocturnus, chiar cu vocile originale.

Horror si politica

Pentru metalistii intelectuali care denigreaza cultura horror, recomand videoclipul lunii, anului sau, daca ma intrebati pe mine, cel mai tare videoclip din istoria rock: Candlemass - Bewitched. N-o sa pricepeti cat e de tare decat daca-l vizionatzi cap-coada, sa il vedetzi si pe Dead de la Mayhem in rol de zombie, inainte sa-i manance astia icrele. Videoclipul este important deoarece constituie apoteoza arhetipurilor pe care s-a cladit cultura metal din anii 80-90 si care nici azi nu e tocmai pe cale de disparitie, mai ales pe taramurile noastre.

O alta victima a filmelor horror saptezeciste, ridicat de fani la rangul de artist involuntar, King Diamond revine cu o noua mostra de fetishism horror reciclat sub scuza de heavy metal classic. O varza de album, nici nu ma kinui sa-i tastez numele. Ultimul album serios al maestrului mascarici a fost Graveyard, cu desecratori de morminte pedofili. Dupa aia si-a vandut sufletul Hollywoodului. Va rog sa-mi explicati si mie paradoxul: cum e posibil sa fii ahtiat dupa King Diamond si sa vii sa-mi spui ca filmele la care ma uit eu sunt de kkt?

Segmentul horror al lunii se incheie cu asteptata revenire Iced Earth, legat de care fanii nu-s hotarati daca s-au schimbat prea mult fata de albumele vechi (e totusi al patrulea - al cincilea vocal si n-au fost doi sa semene) sau daca se repeta prea mult (o data pe minut, chitaristu anuntza "you're listening to the new album from Iced Earth"). Nu pot sa decid aceasta dilema asa ca astept varianta finala a albumului. E totusi una din trupele care si-au dedicat cariera benzilor desenate horror si istoriei SUA, doua ingrediente poate nu chiar compatibile dar cu siguranta convergente.

Pe fondul ideii ca autoritatile ascund canicula de opinia publica si ca temperaturile de afara se datoreaza faptului ca Al Gore a pierdut alegerile in fatza lui George Bush J.R., declar albumul lunii Ministry - the Last Sucker. Sigur, o sa ziceti ca v-ati saturat de injuraturi la adresa texanului si ca Rio Grande vi s-a parut cam monoton, adica avea coae dar nu se prea balanganeau, stateau crispate si tzepoase si nu se clinteau nici un milimetru la contactul cu consumatorul. De data asta insa avem un album divers de punk industrial cu ritmuri superbe si variate, un pic mai electro si mult mai entertaining decat mai sus pomenita declaratzie de la Rio Grande. Cica ar fi ultimu album Ministry, ceea ce nu inseamna mare lucru, caci din Ministry n-a mai ramas decat numele si persoana lui Alecu Iorghensen asa ca pe viitor inamicul numaru unu se va dedica proiectelor solo e un fel de gluma. Adica daca Ministry nu e proiect solo, atunci masturbarea e o forma de iubire. Deci sa nu ne stresam, o fi ultimu album cu brandu asta, dar cam asta e toata tragedia. Recomand muzicutza industrial de pe Roadhouse blues si vertijul hipertensiv de pe Die in a crash. Un album totalmente motivational.

Prog

Dial e proiectul fratelui Gildenlow care nu mai e in Pain of Salvation caci nu i-a placut nu-metalul. Dial completeaza o linie reushita de albume rock hipoglicemice pe anul asta. Dupa Blackfield 2, Aeon Spoke, Anekdoten si Porcupine Tree, albumul asta improspateaza genul cu voci feminine si o gramada de invitatzi care asigura diversitate, printre care Buddy din Deadsoul Tribe cu nevasta-sa. Imi place mai bine decat Ayreon si alte proiecte similare.

Un dram de rock progresiv mai gasim si in Xystus, altfel o branza superficiala ce poate fi ignorata fara regrete, respectiv Shadow Gallery care m-au pacalit ca ar fi scos ceva nou cu best-oful Prime Cuts. Cu Symphony X am decis sa nu ma mai ostenesc. Am vrut sa incerc noul Dream Theater dar clipul si piesa Constant Motion mi-au taiat complet avantul. Sa-mi zica cineva cate piese ca mizeria asta sunt pe albun. Nu pot sa cred ca albumul progresiv al anului e un album nu-metal (PoS). Sa speram ca Deadsoul Tribe salveaza situatia.

Am dat o geana si prin Nightingale, in amintirea tineretilor, si m-am surprins amintindu-mi cu drag de ele. Dan Swano a mai invatzat engleza si nu mai e la fel de sasait, probabil asta fiind si motivul pt care a renuntzat la death metal pentru un rock sanatos si melodios. Un numar rezonabil de pese bune, mai ales ca l-am ignorat pe sarmanu om vro 10 ani.

Experimente

Daca va era dor de Antony, minus The Johnsons, il gasitzi facand voce pentru minialbumul lui Michael Cashmore (Current 93). Nimic deosebit, Antony si un pian inseamna mult mai putzin decat Antony and the Johnsons.

Oxbow face pe albumul Narcotic Story ce stie mai bine: music for disturbed gay niggers. La voce e din nou marele Eugene, un pederast negru plin de muschi care danseaza in chilotzi pe un doom apocaliptic tributar lui Neurosis. Mormaieli, horcaieli si blocuri demolate cu macaraua. Nu e tocmai sezonul pentru genul asta de muzica, trebuiau sa-l scoata toamna, in plin sezon al uraganului Katrina.

Unkle baga mare cu un album foarte lung si foarte rock relativ la standardele unei trupe de DJ. Pricina e o gramada de invitatzi cu autoritate: Josh Homme de la QOTSA, unu de la Massive Attack, Ian Astbury de la The Cult samd. O piesa buna cu Astbury si un clip misto, aici. Cand e vorba de invitatzi, e vorba si de diversitate, calitatea esentiala a albumului.

Reverend Bizarre am impresia ca e singura trupa de doom serios din Finlanda (groh-doom, funeral-doom, gotic-doom si alte kestii trendy nu intra la socoteala). Trupa isi ia adio cu genialul titlu So Long Suckers cu piese de 10-30 de minute (albumul are peste 2 ore). Introurile si Outrourile sunt exagerat de lungi si repetitive insa odata ce treci de ele, gasesti piese de un nivel comparativ cu Cathedral si mai marii genului hippie doom. Faceti cunostinta cu unul din hiturile grupului, un veritabil imn al genului: Doom over the World. Daca vreti sa vedeti cum arata un concert RB, clipul asta si cu asta va lamureste. Domle, astia canta pt public de 5 oameni si nu se scheauna ca trupele romanesti. In fine, probabil de aia se si desfiintzeaza. Oricum, grupul ramane o figura unica intr-o scena finlandeza scaldata in clone Children of Bodom, HIM si Finntroll.

Tot la capitolul asta, noul EP Sunn O))) are o piesa beton cu titlul in ungureste (Belurol Pusztit), in care apare un genial solo de picamer. In rest, CDul e cam monoton :). De fapt, ca sa lamurim situatia, albumul (sau EPul) a fost inregistrat ca o coloana sonora pentru un performance alaturi de sculptoritza Banks Violette care a construit o scenografie inspirata de si destinata pentru muzica Sunn O))), incluzand cosciugul obligatoriu din care se canta live piese de pe albumul Black one. Pentru asta, noul material e mai putzin metal si mai mult necro-atmosferic, in stilul perioadei in care cantau cu Attila Csihar, stil adoptat recent si de Mayhem.

Korn revine cu un album atat de lipsit de chef incat nici titlu nu s-au mai chinuit sa-i dea. Adica se numeste chiar Untitled, daca va puteti inkipui culmea nesimtzirii. Bate campii pe noua abordare a trupei orientata spre nu-metal gotic. Ca sa pricepeti ce vreau sa zic cu nu-metal gotic, urmariti clipul. Probabil ajuta la clarificare si coverul Evanescence dupa Korn. Ideea ca au aparut in mainstream trupe care promoveaza coveruri Korn ma face sa ma simt cumplit de batran. Iar ideea unei convergentze Nightwish-Nu/metal ma duce la disperare, desi sunt printre cei care au aprobat convergenta prog-numetal. Observati cu cata gingashie evita Amy Lee pronuntia cuvantului fuck, din versurile variantei etno-gotice a piesei Freak on a Leash. Am apucat sa pun si cronica albumului la muzicisifaze.

Yakuza e una din trupele americane care faceau pionierat metalcore inca de pe vremea Dillinger Escape Plan si care, pentru a-si pastra statutul experimental acum cand genul a devenit trendy, incorporeaza jazz, saxofoane si diverse smecherii. In plus, au o piesa care se numeste Zombies, deci nu-i puteam rata. Albumul nou, Transmutations reflecta caracterul mutagen al trupei. Ca sa vedeti ce-au fost si ce-au ajuns: o piesa de dinainte sa fie datzi afara de la Century Media, aici. O piesa de dupa ce au fost dati afara de la Century Media si si-au cumparat saxofoane, aici.

Intr-o retrospectiva a anului am mai facut o incercare cu ultimul Finntroll si mi s-a acrit instantaneu. E o trupa de maxim 2 albume, e drept ca singurele 2 care merita ascultate in genul cu pricina. In schimb Mayhem a inceput sa-si desfaca baierele si foalele intru aprecieri tot mai pozitive. O curva batrana care stie ce vrea. De asemenea, recuperez terenul pierdut prin ignorarea trupei Manes, care face toti banii.

Inchei luna cu o recomandare pentru ultimul album country al actorului Billy Bob Thornton - Beautiful Door si clipurile marelui om:

  • piesa dedicata divortului cu Angelina Jolie, ia vedeti cum se harjonesc catzeii aia;
  • un duet minunat cu Holly Lamar la mahmureala.
  • o piesa despre femei care desfac pastai de fasole si trenuri care trec prin gari
  • o piesa in care Billy Bob e foarte suparat. I try to haaa, and i wanna craaa.

P.S. Pana nu uit, premiul dobitochles pe luna asta a fost atribuit cu dificultate userului metalfan okt12, departajat de amicii sai la capitolul analfabetism.