Tuesday, September 27, 2016

Brambura 2016: Festivalul Dark Bombastic Evening





Despre festivalul Dark Bombastic Evening de la Alba Iulia creca a inceput sa se auda, caci anul acesta a fost ceva mai multa lume (si ceva mai multzi metalisti).

Ajuns la editzia a 7-a, DBE e cel mai interesant festival care se desfashoara la noi pentru publicul rock, prin cateva aspecte:

(a) in primul rand pentru ca prezinta sectziuni largi care nu prea au legatura cu rockul, perturband spiritul ortodox al metalistilor romani, dar oferind cu fiecare editzie surprize ce indeamna la explorare, unele ramanand multzi ani dupa aceea intre preferintzele spectatorilor;

(b) in al doilea rand pentru ca organizatorii au fler in a alege trupe internatzionale de avangarda, unele la inceput de drum dar care catziva ani mai tarziu incep sa fie solicitate de festivaluri mult mai mari (bunaoara islandezii Solstafir care au fost asta-vara la Artmania au venit prima data la noi intr-una din editziile precedente ale DBE).

In estul Europei nu prea exista un festival comparabil, asa ca potzi gasi prin public oameni venitzi de temiriunde - Turcia, Israel, Iran, Rusia, oameni pentru care acest eveniment e cea mai apropiata si mai convenabila versiune a unor festivaluri mai celebre de prin Olanda, Anglia sau Norvegia.

A fost mai mult metal decat in altzi ani si ceva mai multzi metalisti, insa rockerii romani inca vin cu reticentza la DBE - ii mai surprinzi pe ici pe colo bombanind cum ca DBE ar fi un festival al elitistilor cu nasul pe sus, care nu se coboara la a voma vitejeshte pe langa garduri, pe refrene Manowar. Intr-un fel au si ei dreptatea lor, festivalul e de natura sa implice ascultatorul si nu sa-i ofere muzica de fundal pentru hahaiala si ragait - deci notziunea de relaxare a unora nu se pliaza pe acest eveniment iar media de varsta a publicului e ceva mai mare decat la alte festuri rock de la noi (desi am impresia ca anul asta a inceput sa scada din pricina ca unii spectatori au inceput sa vina cu copiii). In plus, rockerul roman e avid dupa familiaritate si traditzie, insa speriat de trupe care nu s-au validat inca in cercurile de apropiatzi si nu-l ajuta la a face name-dropping. Ori la DBE, la multe dintre trupe se merge pe neascultate, acestea fiind pescuite din cele mai diverse coltzuri muzicale si geografice - am avut anul asta trupe din Insulele Feroe, Norvegia, Grecia, Rusia, Italia, Frantza, SUA, Finlanda, Anglia, Belgia, Norvegia si o pestritzenie de stiluri foarte placuta.

N-o sa intru in detalii privind toate trupele din program (o dare de seama oficiala am dat si in Dilema Veche), voi indica doar cateva mostre legate de trupele care mi-au placut cel mai mult:

Batushka. Trupa vedeta care i-a atras pe metalisti la aceasta editzie, un grup polonez incognito ce imbina liturghii ortodoxe, versuri in slavona si black metal ocult. S-au prezentat cu un spectacol atent pus la punct, cu amvon, cadelnitza de tamaie si cor de diaconi. Mai la toamna vor fi si la Bucuresti in cadrul mini-festivalului Doom over Bucharest, ar fi bine sa-i prindetzi cat mai tzine poanta caci astfel de trupe nu au o viatza prea lunga dupa ce lumea se plictiseste de poanta. Primul album a fost interesant si probabil vom avea cel putzin inca unul, caci n-am recunoscut toate piesele.


Theodor Bastard. Foarte entertaining acesti rushi, desi au intrat pe scena cam tarziu si mi-era cam frig la batiushkă. Trupa e un fel de Dead Can Dance mai de petrecere si mai dansant, au si chemat niste gagici sa dea din buric pe scena, a fost o incantare. Cica canta de prin anii 90, dar noi romanii stam foarte prost cu cultura generala cand vine vorba de rushi, de parca condamnarea comunismului ar justifica cumva sa ne prefacem ca Dostoievski n-a existat niciodata. Are si agresiva propaganda americana din ultimii ani un rol aici, poate si alfabetul chirilic care face dificila cautarea pe youtube a unora dintre trupe (desi majoritatea pot fi gasite dupa grafia occidentala). Am petrecut buna parte din vara asta cu ascultatul de rock rusesc si e acolo o imensa scena complet necunoscuta la noi, cu o gramada de muzica interesanta.


Crippled Black Phoenix. Post-rock britanic insa nu din ala instrumental si monoton, ci cu o gramada de voci si o frenezie de chitari inghesuite pe scena. La origini trupa a fost un proiect alcatuit de fosti membri Mogwai si Electric Wizard - primii au venit cu post-rockul, ultimii cu metalul. Au un catalog destul de diluat, cu unele albume instrumentale cam boring - componentza trupei e foarte instabila si trupa continua sa scoata albume chiar si cand nu mai are vocal. Totusi cel putzin de doua ori in ultimii 10 ani i-am inclus in topul personal de sfarshit de an cu albume mishto iar in concert au cantat doar hit-urile, cu refrene cool - amintind oleaca de Anathema dupa ce au devenit hipsteri.


Hamferd. Trupa din insulele Feroe de metal bombastic si melodios despre care nu stiam nimic, s-au prezentat foarte ferchezuitzi, in costume si cu un show de lumini reci, au fost surpriza festivalului pentru mai toata lumea. Avetzi mai jos un interesant mini-concert pe care l-au tzinut in timpul unei eclipse de soare. 


Death in Rome. O alta trupa incognito cu poanta - numele aminteshte de Rome si Death in June, sunt zvonuri ca ar fi unele conexiuni cu trupele respective. Aici poanta e ca toate piesele sunt coveruri dupa hit-uri pop deshantzate (Technotronic, George Michael, Lana del Rey etc.) transpuse in versiuni folk solemne si imbracate intr-o estetica razboinica - ritmuri martziale, clipuri alb-negru extrase din filme de razboi, chiar o ushoara estetica nazista pe alocuri (fara vreo legatura cu ideologie, urmarindu-se doar un puternic contrast estetic). Gasesc extrem de amuzant cover-ul Haddaway de mai jos si felul in care versurile au fost sincronizate cu imaginile.


Universe217. N-am vazut tot concertul cu astia, dar as fi vrut, caci albumul lor de acu cateva luni a fost una din revelatziile anului. Trupa vine din Grecia si canta un hippie-rock psihedelic cu o voce feminina foarte cool. Ma rog, a fost imbracata in trening pe scena si i s-a mai dus naibii feminitatea, insa vocea e excelenta si creca trupa o sa aiba viitor si cautare, inclusiv in randurile hipsterilor.


Dodheimsgard. Black metal progresiv norvegian (in trecut a cantat la ei si tipul de la Hexvessel). Cred ca s-au prins ca romanii sunt ceva mai traditzionalisti cand vine vorba de black metal asa ca au evitat piesele lor mai avangardiste, preferand un spectacol violent si manios, creca cel mai metal show al acestei editzii DBE.


Legat de aspecte negative, ca toata lumea am fost frustrat de problemele meteorologice care au scurtat mult concertele Spurv (post-rock din Norvegia), King Dude (folk gotic din S.U.A.) si Spiritual Front (folk lasciv din Italia). Am fost dezamagit de norvegienii In the Woods, o trupa a carei reformare nesperata vine dupa foarte multzi ani insa noua formula nu pare sa se fi copt inca bine, cea mai mare nemultzumire personala e recrutarea vocii de la blackerii The Meads of Asphodel, care nu prea se potriveste muzicii In the Woods (a iesit zilele astea si un album, sa vedem). Un fel de dezamagire au fost si norvegienii Vemod care cred ca au fost inclushi in program pentru a oferi ceva similar cu Darkspace de anul trecut insa, fiind debutantzi si mult mai saraci in idei, am ramas cu impresia ca au cantat o singura piesa pe repeat.

Celelalte trupe din program au fost americanii Ghost Bath (hipster black metal, un fel de Deafheaven al omului sarac), finlandezii Jess and the Ancient Ones (hippie-rock cu voce feminina simpatica), francezii Sylvaine (probabil gagica tipului de la Alcest a primit o trupa de ziua ei), norvegienii Virus (proiect prog-rock destul de sec, desprins din blackerii Dodheimsgard), finlandezii Throes of Dawn (proiect al vocalului Shape of Despair, cu un iz de Paradise Lost), tot finlandezii Barren Earth (proiect ce include vocea de la Hamferd si oameni de la Amorphis si Kreator) si belgienii Hemelbestormer (post-rock). O singura trupa romaneasca a fost inclusa in program, bucurestenii Fjord, putzin cam prea derivativi si tzinand cu orice pretz sa nu se abata de la clisheele post-rockului.

Clatitele au fost foarte bune, iar after-party-urile ar fi fost ok daca nu eram rupt dupa asha maratoane de concerte (pe mine ma cam lasa shalele dupa 4 concerte consecutive).

Luna viitoare sunt doua concerte Russian Circles si cica viitorul festivalului DBE depinde si de prezentza la concertele respective. Asa ca sa mergem.

Tuesday, September 20, 2016

Brambura 2016: Festivalul Brutal Assault 2016 (III) - concertele supercool

In sfarsit, ultima dare de seama despre cele vazute la Brutal Assault 2016, cea mai bogata editzie din istoria celui mai longeviv festival metal ieftin si inconfortabil.

Despre concertele nashpa am scris aici, despre cele asa si-asa am scris aici. A venit randul concertelor memorabile.




Concertele misto

Behemoth e trupa din cauza careia B.O.R. sustzine ca ar fi ars clubul Colectiv si rockerii din el, caci avusese un concert acolo cu ceva timp inainte de incendiu, iar albumul pe care l-au promovat atunci se numea, sugestiv, The Satanist. Trupa a avut concertul cel mai spectaculos de la Brutal Assault, un black metal glamuros cu flacari, costume, masti, si muzica de mare fortza si impact, comparabili cu un show Rammstein ceva mai mititel si mai intunecat. Polonia devine astfel prima tzara est-europeana care ofera rock si metal ce poate concura cu occidentul in toate privintzele - show, concept, muzica, imagine. In ciuda (sau datorita) atitudinii obraznice a trupei, acu catziva ani a inceput sa-i bage in seama si Pitchfork asa ca sa nu fitzi surprinshi daca ii auzitzi pomenitzi prin conversatziile hipsterilor. Au contribuit la asta si videoclipurile sofisticate (unul dintre ele a concurat chiar la TIFF in competitzia de scurt-metraje).




Mgla. Tot polonezi, si e foarte interesant ca au fost programatzi dupa Behemoth pe aceeashi scena, punand in valoare contrastul stilistic dintre cele doua trupe. Daca Behemoth ar putea fi catalogatzi drept un fel de mascarici satanici, Mgla sunt la polul opus ca imagine, de fapt se prezinta ca o trupa anti-imagine, cu totzi membrii stand nemishcatzi pe scena pe toata durata concertului, cu fetzele acoperite si haine identice (niste blugi si geci second-hand). Muzica e monotona insa intr-un fel care te macina pe creier, ritmul tobelor este totalmente anti-energic si apatic, totul e conceput sa starneasca o stare de dezolare, de anti-distractzie si efort zadarnic, in sincron cu tematica versurilor (albumul cel mai recent se numeste Exercises in Futility). Nu stiu daca m-as fi bucurat la fel sa-i vad singuri in concert, insa cuplarea lor cu concertul Behemoth a fost o idee excelenta si o demonstratzie artistica memorabila din partea Poloniei.






Ministry. Legendarul proiect industrial cu implicare politica tot amenintza cu desfiintzarea de vreo 10 ani insa mereu se reformeaza din motive electorale - trupa are un traditzional rol agitator in anii electorali americani. Competitzia Trump-Clinton nu avea cum sa fie privita cu pasivitate de catre creierul grupului, activistul Al Jourgensen - azi destul de zbarcit la obraz dar la fel de spurcat la gura. A mai uitat el niste slide-uri cu George Bush prin proiectziile video (sa-i spuna cineva ca Bush nu mai e presedinte), insa spectacolul a fost extrem de puternic, lasand acelasi sentiment de clisma sonica pe care l-am avut si prima data cand i-am vazut, la un Sziget de acu 10 (cand Szigetul mai avea concerte bune). A fost cel mai loud concert al festivalului, greu de suportat in fatza scenei, Jourgensen urmarind sa demonstreze cu orice pretz tineretului ca Ministry pot fi mai agresivi si mai heavy decat trupele tinere prezentate in festival drept "metal extrem".


Neurosis. Alta legenda a metalului american mai putzin gustata prin partzile noastre, autori ai unor cantece de neuitat precum "La fântână", "La tăiatul porcului", "Lăsat in plata Domnului", "Nu-mi ajunge apa", au demonstrat din nou de ce sunt consideratzii parintzii a ceea ce numim azi post-metal si de ce au produs o schimbare de paradigma in istoria rock, comparabila cu cele provocate la vremea lor de Pink Floyd ori Metallica. Peste 20 de ani se vor inghesui corporatistii cu invitatzii VIP sa-i vada pe arenele din Bucuresti. Sa incercam totusi sa reducem decalajul asta si sa incercam sa vedem trupele in floarea carierei, nu doar cand se refugiaza sa mai mulga un ban de pensie de la Romania Tardiva. Anul asta Brutal Assault a dat o astfel de ocazie, au mai fost si altele prin Europa anul asta, iar ieri-alaltaieri a iesit si un foarte asteptat album nou pe care ma duc imediat acasa sa-l ascult.



Cattle Decapitation. Asta e una din trupele alea inshelatoare la care tre sa te uitzi foarte atent cu cine ai de a face. Daca stai sa te uitzi la clipuri, copertzi ori la titluri precum A Living Breathing Piece of Defecating Meat (vezi mai jos) primul impuls e sa uitzi ca ai auzit de ei. Acest gen de metal scarbos, cu imagistica body-horror a dat (rar, ce-i drept) si cateva grupuri deshtepte cu identitate puternica, cu mesaj si atitudine activista pe subiecte sociale importante (chiar incepand de pe la originile genului, vezi Napalm Death, dupa care soiu asta de muzica a fost confiscat de totzi descreieratzii). Cattle Decapitation e una din trupele de metal extrem care pun suflet, preocupatzi de teme environmentaliste, veganism si socialism. Copertele si titlurile lor aparent scarboase si indezirabile ascund o gramada de subtilitatzi si alegorii moraliste ce imbie la analiza (uitatzi-va atent la detaliile grafice din clipul de mai jos, dincolo de impactul "primei impresii"). Si muzica e ceva mai sofisticata decat ce se practica in scena respectiva, iar concertul a fost o surpriza deosebit de placuta, cu mult patos nobil, o voce destul de acrobatica si un sound brutal-motivatzional.




Gojira. Alta trupa de environmentalisti notorii, de data asta francezi sexy si curatzei, mult mai prezentabili decat Cattle Decapitation, cu mai multzi bani si cu un sound ceva mai accesibil - am impresia ca planul lor initzial era sa devina un fel de Mastodon ai Europei, insa n-au facut suficiente concesii comerciale incat muzica lor sa poata trece oceanul si sa fie apreciata si de americani. Totusi, in Europa par sa fie destul de populari - in orice caz concertul lor a fost mult mai bine primit decat al lui Mastodon la Brutal Assault. In plus, nu a mai dat rockul muzicieni atat de sexy ca francezii astia de la Mike Patton incoace. Va pun mai jos un concert cool, destul de asemanator cu ce a fost si la Brutal Assault.



Mutoid Man. Una din surprizele festivalului din randul trupelor mici, un grup la inceput de drum insa format din indivizi experimentatzi (de pe la Converge si Cave In). Sortimentul practicat e un fel de metal umoristic foarte energic, un fel de Primus ceva mai hardcore, cu ceva elemente din ceea ce la inceputul anilor 2000 se numea math-metal. Vocalul seamana cu Al Pacino, e foarte dinamic si spune bancuri intre piese, which is always cool (pot sa intzeleg de ce metalistii romani nu apreciaza trupa). Mutoid Man sunt o combinatzie dificil de obtzinut intre idiotic si sofisticat, intre punk si progresiv, recomand calduros a se vedea live sau a se asculta la volum mare. Piesa de mai jos e din randul celor idioate, dar e un bun exemplu pentru fatzeta umoristica a trupei. Cautatzi si albumul de anul trecut.



Sigh. O febletze mai veche a mea, japonezii astia sunt una din cele mai stranii trupe din metalul modern (si una din cele mai vechi infiintzate pe taram japonez, datand de pe vremurile cand Euronymous de la Mayhem, mentorul lor original, inca mai traia). In ciuda unei cariere indelungate n-au depashit niciodata statutul de legenda obscura. Sunt atat de obscuri incat toata lumea din trupa mi-a acceptat Friend Request-u pe Facebook, n-au ajuns nici macar la numaru ala de prieteni de la care devii automat Follower. Concertele lor sunt putzin descurajante prin cantitatea imensa de kitsch afishat - de remarcat in special saxofonista dementa care isi toarna sange in cap si ceara fierbinte pe tzatze (desi, in timpul liber, are un doctorat in fizica, oamenii fiind destul de serioshi cand nu se afla pe scena). Japonezii in general au un gust aparte pentru bizarerii pop culture, cu doze copioase de ridicol si de mash-up, cam dificil de inghitzit in partzile noastre, in special de catre metalistii romani care pretind o anumita sobritetate onoranta. De asta ma tem ca nu o sa-i prindem vreodata pe taram romanesc asa ca a fost o ocazie deosebita sa ii prind la Brutal Assault.





Tribulation. O alta surpriza dintre trupele la inceput de drum, un fel de punk vampiric melodios, nu suficient de violent incat sa se incadreze in black metal, nici suficient de melodios incat sa se incadreze in gotic, dar cu cate ceva din ambele directzii. Facusera ceva valuri anul trecut, inclusiv pe Pitchfork si site-urile care promoveaza tinere talente scoase din piatra seaca. Albumul lor mi s-a parut cam monoton si m-am prezentat la concert fara asteptari deosebite, insa pana la urma mi-au parut simpatici, cu chitaristul machiat ca un fel de drag queen vampiric (ori un vampir gay), dansand lasciv dar atent coregrafiat in armonie cu solo-urile de chitara bombastice. E pana la urma un gimmick-band cu mult accent pe imagine si diverse măscării, iar genul asta de trupe nu au viatza prea lunga, asa ca sa-i vedetzi cat sunt inca proaspetzi, pana nu se rancezesc.





Cam asta a fost la Brutal Assault 2016, a 21-a editzie a festivalului. Probabil o sa mai dureze catziva ani pana voi scrie despre o alta editzie, caci am un principiu sa nu ma duc doi ani la rand la acelasi festival.

Tuesday, September 13, 2016

Brambura 2016: Festivalul Brutal Assault (II) - concertele asa si-asa



Continui aici cu darea de seama privind concertele vazute vara asta la Festivalul Brutal Assault (prima parte a articolului, despre concertele nashpa, se poate citi aici). Nu voi mai mentziona concertele din care am auzit doar 1-2 piese ori le-am ascultat stand cu spatele la coada la WCu. E clar ca mai erau lucruri de vazut, densitatea de calitate la aceasta editzie fiind mai mare decat ce se gaseste de regula la festivaluri de aceasta dimensiune. Multe trupe excelente au cantat foarte devreme sau concerte foarte scurte - e regretabil ca n-am vazut Plini ori Animals as Leaders si ca nu mi-am permis timpul necesar descoperirii de trupe noi, pe care sa nu le fi ascultat inainte. E si un semn ca festivalul a crescut deja putzin cam prea mult si ar trebui sa se limiteze la aceste dimensiuni.

Cele ce urmeaza ar fi concertele ok, dar de la care n-am simtzit ca as pierde ceva cand mai fugeam sa iau o bere. Conform traditziei, va mai urma un articol in care sa evidentziez concertele memorabile.


Moonspell. Pe astia i-am vazut deja de 100 de ori si m-am dus sa-i vad mai mult obligat de compania feminina care a auzit de ei anu trecut sau ceva de genu asta. Sunt mereu incantat sa practic umpic de mansplaining si sa explic gagicilor tinere cum sta treaba cu trupele pe care le ascult de foarte demult, asa ca nu puteam rata ocazia de a ma da in stamba incercand sa ghicesc care va fi urmatoarea piesa din playlist. O problema mare pe care incep sa o am cu trupa asta e ca din 2005 (cand i-am vazut prima data) n-au schimbat mai nimic in playlist, 90% din piesele prezentate fiind alese de pe primele 2 albume, de parca le-ar fi rushine cu tot ce au facut in ultimii 20 de ani. In plus au alunecat serios pe panta kitch-ului - cu vampiri, peruci, pelerine si alte chestii care au legatura tot cu albumele de acu 20 de ani (si cu nimic din ce au facut dupa aceea). Trupa pare disperata sa satisfaca nostalgii mai degraba decat sa dea curs unei cariere muzicale proprii. Nici macar Motorhead nu traiau din amintiri in halul in care o fac baietzii astia.

Perturbator. Stitzi cum e pe la degustarile de vinuri, cand intre doua feluri de vinuri tre sa iei o gura de sorbet sa speli cerul gurii si sa potzi aprecia mai bine urmatorul vin. In acest scop, tot mai multe festivaluri metal au inceput sa includa DJ sau trupe synth/electro (vezi si cazul Hocico de la Rashnov, ori after-party-ul Nighwaves de la DBE). Romanii insa nu sunt bautori de vin, sunt bautori de bere iar scopul lor e sa umple matzele, nu sa se bucure de gusturi, asa ca in momentul in care Perturbator a urcat pe scena am inceput sa aud racnete panicate in limba romana prin public, "Ce pizda ma-sii cauta asta aici?" (care-atzi fost la Rashnov sa-mi spunetzi cum a reactzionat publicul la Hocico). Perturbator e un DJ francez specializat in soundtrackuri de jocuri video (poate shtitzi Hotline Miami) si in muzica electronica inspirata din cyberpunk si coloane sonore de sintetizator ale filmelor SF din anii 80. Stilistic s-ar incadra mai corect la un festival de genul Untold, insa gasesc binevenita includerea de astfel de perturbatzii in programele unor festivaluri metal. Creca organizatorii l-au bagat sa faca misto de metalistii mai ortodocsi si mai puritani.

Die Krupps. Nemtzii astia sunt o trupa cu statut de legenda, asociatzi in anii 80 cu inceputurile electro-body-music (un fel de predecesor al muzicii techno) iar ulterior ca parintzi ai metalului industrial nemtzesc ce avea sa fie consacrat de Rammstein. Trupa s-a desfiintzat cand Rammstein incepeau sa prinda aripi, iar ulterior lumea a uitat de ei. I-am vazut acu 2 ani, la concertul de reformare care insa a fost dominat de piese din perioada electro a carierei. Acum, la Brutal Assault, s-au prezentat intr-o formula mai extinsa, care le-a permis sa cante si piesele metal pentru care i-am indragit pe cand eram adolescent. Trupa sufera totusi de o oarecare lipsa de vlaga atipica pentru acest gen de muzica energica - nu au conditzia fizica a celor de la Rammstein, iar vocalul e semnificativ mai batran (lunga absentza a trupei a fost legata si de unele probleme de sanatate).


Agnostic Front. Altzi moshnegi, de data asta hardcoristi anti-capitalisti din New York-ul multiculti al anilor 80 (din trupa au facut parte italieni, japonezi, irlandezi, francezi). Concertele lor sunt sesiuni de fitness cu indemnuri la evitarea drogurilor si proteste impotriva multi-natzionalelor. Tinerii liberi si frumosi de la noi ar face bine sa plece putzin urechea la ce zic moshii astia, care au trecut prin entuziasmul corporatist si socialismul de ghetto cu zeci de ani inaintea noastra. Vocea nu prea ii mai tzine, dar avand in vedere ca ar putea fi tatzi sau chiar bunici majoritatzii trupelor de la aceasta editzie Brutal Assault, publicul i-a primit cu respect si luare aminte. Data trecuta cand ii vazusem (tot la Brutal Assault) singurii mai batrani decat ei fusesera Motorhead si ma plangeam ca la 50 de ani nu ii shade bine chitaristului Vinnie Stigma sarind pe scena in pantaloni scurtzi, cu varicele la vedere, dar iata ca l-am prins si la 60 tot asa (iar eu nu mai sunt in stare sa sar ca el).

Ihsahn. Vocea blackerilor nouazecisti de la Emperor a intrat adanc pe teritoriul prog-rock, incorporand voci tot mai curate, melodii puternice si aranjamente sofisticate. Am fost usor dezamagit comparativ cu data trecuta, cand l-am vazut la Roadburn acompaniat de trupa prog-rock Leprous (care sa intampla sa fie a fratelui sau). Multa vreme Ihsahn a fost insotzit pe partea instrumentala de respectivii Leprous, si cum acestia erau la randul lor in programul Brutal Assault, ma asteptasem sa-i vad din nou cantand laolalta. Spre mirarea mea insa, Ihsahn s-a prezentat de data asta cu propria trupa de acompaniament (niste hipsteri foarte tineri), apeland la frate-sau doar pentru o piesa-duet si pentru niste instrumente luate cu imprumut, caci ale lui se pierdusera la aeroport. Probabil e un semn ca Leprous nu vor sa fie perceputzi drept o anexa la celebritatea fratelui mai mare.

King Dude. Ii vazusem pe acesti folkisti gotici la Roadburn intr-un format unplugged si aveam sa-i mai vad o saptamana mai tarziu la Festivalul DBE din Alba Iulia, asa ca aici nu le-am prins chiar tot concertul (cum si la DBE aveau sa si-l scurteze din cauza vremii, am fost cam prost). Cred ca prefer varianta de prezentare de la Roadburn - unplugged, baladista, cu un iz de Johnny Cash sumbru si glumetz in acelasi timp, cu multe bancuri spuse intre piese. S-au spus si aici bancuri, se pare ca omul are bancuri pregatite pentru fiecare locatzie in care canta (la Alba Iulia a fost bancu pe seama albumului Transylvanian Hunger). Conceptul e unul hipsterist-ironic, folk ocult cu accent pe imagine si atmosfera, adresat in mare aceluiasi public ca si Chelsea Wolfe (insa cantat de-adevaratelea, nu confectzionat in biroul unui manager).

Vektor. Una din revelatziile metal ale anului, s-au prezentat competent dar fara spectacol si fara nimic spectaculos, multzumindu-se sa-si cante cantecele. Fanii Death, Nocturnus, si ai celorlalte trupe pe care le omagiaza Vektor nici nu vor mai mult, asa ca pentru ei totul a fost perfect. Muzica e suficient de sofisticata incat sa tzina loc de alte chestii (pe de alta parte se poate asculta si acasa cu aceeasi satisfactzie). De vazut in club, cred ca ar avea un impact mai bun decat la o scena open-air.

Tesseract e o trupa de tinerei engleji cu o muzica destul de fresh, progresiv rock din asta supermodern post-Mars Volta/Coheed and Cambria, cu voce subtzire si ruperi de ritm acrobatice si niste versuri care sugereaza ca toata lumea din trupa isi face doctoratul. Un rol major in muzica lor il au clapele, iar la Brutal Assault s-au prezentat fara clapar, rezultand intr-un concert mai sec decat speram cand le ascultam albumele. In plus au fost prezentzi la scena secundara, intr-un cort in care acustica a fost ceva mai proasta decat la scenele open-air.


Friday, September 02, 2016

Brambura 2016: Festivalul Brutal Assault - concertele nasoale





S-au facut 5 ani de cand am fost ultima data la Festivalul metal Brutal Assault in Cehia si am vrut sa verific if I still have it in me. Ma refer la dormit in cort, kkt pe unde apuci, tarait prin mocirla, spalat doar cu apa ploii. Nu stiu cum se intampla, dar meteorologic festivalul e un dezastru - la toate editziile la care am participat am rabdat ploaie si frig cumplite in ciuda faptului ca se intampla la mijloc de august. Locatzia e in Cehia, in satul Jaromer spre muntzi, dar nu chiar in muntzi. Provocarea maxima e sa scapi fara infectzie urinara - in ultima zi incepi sa auzi lumea gemand de durere in WC-ul vecin si incepi sa sesizezi shiroaie de sange pe zidurile pe care se mai pisha lumea.

In fine, avantaju e ca dpdv muzical e festivalul rock cu cel mai bun raport pretz/calitate din Europa, iar anul asta a avut o oferta de concerte cu totul deosebita si mult mai diversificata decat la celelalte editzii la care am participat. Comparativ cu cheltuiala avuta la Roadburn in Olanda, e la jumatate (si confortul la fel).

Cateva imbunatatziri fatza de editzia de acu 5 ani:
  1. Festivalul are acum 4 scene - pe langa cele 2 principale la care curg concertele alternativ (eliminand timpii de ashteptare), mai exista o scena secundara si inca una mica (cu concerte putzine si mai exotice - genul de chestii care le-ai vedea la noi la DBE). Asta inseamna ca numarul de concerte a crescut macar cu 50%.
  2. S-a introdus un sistem cashless in care platesti peste tot cu un fel de card touchless, insa unul care chiar functzioneaza si are un mecanism de validare foarte cool (spre deosebire de Sziget unde acu 3 ani m-au furat la greu, cineva imi tot sugea banii fara sa cumpar nimic).
  3. Berea Budvar Budweiser, care recent a dat in judecata pe americanii cu Budweiser pentru aproprierea ilegala a numelui, inventata de cehi pe la 1200 ori asha ceva. E mare campanie la ei pe tema asta, si berea Budvar are acum un marketing foarte puternic, cu oferta diversificata.
  4. Romanii care se duc in gashka la festival nu se mai aduna noaptea pe dealuri sa urle "Sugi pula" de pe un deal pe altul ori sa se pishe pe corturile altora. Am impresia chiar ca s-a produs un schimb de generatzie - n-am recunoscut pe mai nimeni din delegatzia oficiala de la Cluj, si-s tot mai multe fete (ce-i drept avem si mai multe fete prin trupele rock locale decat pe vremuri, iar metalistii clujeni au inceput sa aiba prietene stabile).
  5. Locatziile festivalului s-au mai diversificat - sunt o gramada de oportunitatzi de shopping, cinema (asta parca era si pe vremuri), camera de chillout pt drogatzi, cort de consiliere religioasa sau psihologica si, cel mai cool dintre toate, Templul lui Lemmy la care se duc satanistii sa se inchine in fiecare seara. Settingu general al festivalului e ceva mai cosmetizat, cu flacari tzashnind si capre satanice pascand iarba de pe ziduri.


Cateva chestii mai nasoale fatza de editzia de acu 5 ani:
  1. Numarul mare de concerte nu te lasa sa itzi tragi sufletu si sa socializezi cum trebuie. Tot timpu eshti pe fuga, alergand de la o scena la alta, sa mananci, sa te kci, etc. Trebuie din capul locului sa itzi faci programul si sa itzi asumi sacrificarea unor concerte importante. Mai nasol e cand mergi cu gagica tanara si entuziasta care vrea sa le vada pe toate (inclusiv toate mizeriile de trupe black descoperite de cand a aparut Youtube-ul, ori trupe ca Moonspell de care te-ai saturat acu 10 ani) in timp ce pe tine te dor shalele si nu stii cum sa gasesti un adapost sa stai un pic in liniste si sa te ungi la hemoroizi. E nasol cu tineretu asta.
  2. Numarul mare de concerte inseamna ca si publicul a crescut (tot cam cu 50%), in schimb numarul WC-urilor si dushurilor a ramas acelasi. Nu erau suficiente nici pe vremuri, dar acum a fost tragedie. Noroc ca au introdus un fel de WC-uri pe bani, ceva mai luxoase, insa lumea le foloseste sa mai traga un pui de somn in conditzii mai decente.
Chestii care au ramas la fel:
  1. Mancarea a ramas la fel de proasta si unsuroasa, ba chiar ceva mai scumpa. Cum organizatorii au ceva legatura si cu cei care fac festivalul vegane de grindcore Obscene Extreme, au inceput sa aduca si chioscuri de mancare vegana, insa oferta e foarte limitata (si scumpa).
  2. Nu vad rostul concertelor de la 11 dimineatza, in conditziile in care lumea se duce la culcare pe la 5 dimineatza, iar la trezire isi petrece 2 ore cautand un loc sa se kce (probabil asta e motivul pentru care localnicii organizeaza si un mini-festival numit Fekal Party).
  3. Romanii carcotind ca cutare trupa nu e destul de metal si ca organizatorii le-au tras tzeapa cu cutare chestie. Creca e o chestie care tzine de psihologia noastra ancestrala - alternam bipolar intre docilitate de iobagi si istericale protestatare lipsite de sens si finalitate.
  4. Festivalul n-a ajuns inca la dimensiunea marilor festuri (Graspop, Hellfest) unde e atat de multa lume incat nu vezi mai nimic pe scena. Aici chiar si la cele mai populare trupe gasesti loc in fatza daca te duci cu 5-10 minute inainte sa inceapa.
Bun, acu trecand la cele ce conteaza, cateva vorbe despre concertele nasoale (despre cele cool, intr-un articol viitor):

Mastodon - cel mai oribil concert al acestei editzii, dar si cel mai mare. Trupa trebuia sa fie o vedeta a editziei, ei fiind pentru anii 2000 si pentru metalul american cam ce au fost Metallica pentru anii 80, adica un game-changer al scenei rock. Live in schimb baietzii astia nu-s in stare sa cante cu gurile, iar sound-ul pe ansamblu a fost ingrozitor. Creca la mijloc sunt si ceva dificultatzi tehnice - oamenii au 3 voci, si sunetul se tot shiftuia de la o voce la alta, ca atunci cand te uitzi la un concert de la mare distantza si sunetu e batut de vant ca pe o caseta demagnetizata (cine nu stie ce-i aia caseta sa ma intrebe in privat). Doar ca aici se auzea la fel de prost oriunde stateai si aveam impresia ca trupa se chinuie sa scoata piesele din ei.

Chelsea Wolfe - o mai vazusem inainte intr-un format mai redus si mi-a lasat o impresie extrem de proasta datorita felului in care mimeaza cantatul. Nu e 100% playback, dar cel putzin chitara o tzine atarnata in scop ornamental, ori sa isi rezeme mainile pe ea. Mai zdrangane asa random, sa nu se prinda lumea. Acum e insotzita de o trupa adevarata, cu chitarist, baterist(a) etc. si recent a avut si un album gotic cu care a cucerit inimile metalishtilor, insa duduia tot cu o chitara decorativa s-a prezentat si e clar ca nu stie la ce se foloseste instrumentul. Spre deosebire de prima data cand am vazut-o, ceilaltzi oameni din trupa se straduie sa mai faca un alta, insa ea e simbolul absolut al hipsterului impostor pentru care conteaza mai mult imaginea decat contzinutul (ma rog, conteaza si contzinutul, insa ala poate fi comisionat).

Lightning Bolt sunt tot niste hipsteri, un duet noise-rock care canta metal la modul ironic, adica fac galagie mare cu o toba, o chitara si un laptop ca sa parodieze muzica metal/hardcore. Mi-au lasat impresia ca au pacalit pe cineva sa fie inclusi in program si acum se bucurau foarte tare ca i-au fraierit pe organizatori care au luat in serios ideea ca ar fi o trupa rock.

In the Woods e un grup norvegian de avangarda-rock, indragit la noi in anii 90 dar desfiintzatzi prin 2003. Reformarea lor e unul din evenimentele marcante ale acestui an, insa lucrurile nu s-au reinchegat prea bine - nu mai au voce feminina, vocea masculina e un dubios adus de la alta trupa dubioasa (The Meads of Asphodel), si in general grupul nu si-a gasit inca sound-ul de relansare. Un alt necaz a fost ca concertul a durat extrem de putzin (vreo 3 piese). Aveam sa-i revad o saptamana mai tarziu la Festivalul Dark Bombastic Evening cu un concert de lungime decenta, dar lasand aceeasi impresie de proiect necizelat.

Stuck Mojo e una din trupele pentru care m-am dus anul asta la Brutal Assault, fiind o prezentza foarte rara in Europa, si ei recent reinfiintzatzi intr-o formula noua. Concertul n-a fost la fel de prost ca celelalte enumerate aici, insa a fost foarte scurt (sub jumatate de ora), programat foarte devreme (abia ma trezisem), iar trupa are un lips mare din absentza vocalilor negri cu care ne obisnuise. Muzica e un fel de rap-metal patriotic si are mare nevoie de o voce neagra, insa pentru moment s-au multzumit sa angajeze un tinerel energic care face tot ce poate sa mimeze o voce neagra. Daca stai cu spatele la el, suna ok, insa cand il vezi realizezi ca vremurile de glorie ale trupei s-au dus.

Septic Flesh e inca un concert care nu mi-a placut in primul rand pentru ca s-a cantat pe lumina, in conditziile in care trupa mizeaza pe o imagine intunecata, gotica-grava, vampirista. I-am mai vazut pe greci tot la Brutal Assault, insa programatzi pe intuneric, cu multe lumini si faze bombastice - in absentza acestora trupa e ca femeile alea care nu mai arata dimineatza la fel de sexy ca atunci cand le-ai vazut seara la lumina de neon a discotecii. In plus, nu-mi da pace senzatzia ca vocalu de la Septic Flesh e de fapt ministrul grec de finantze Varoufakis, facand misto de restul Europei de dupa peruca si machiaj.