Brambura 2016: Festivalul Brutal Assault (II) - concertele asa si-asa

Continui aici cu darea de seama privind concertele vazute vara asta la Festivalul Brutal Assault (prima parte a articolului, despre concertele nashpa, se poate citi aici). Nu voi mai mentziona concertele din care am auzit doar 1-2 piese ori le-am ascultat stand cu spatele la coada la WCu. E clar ca mai erau lucruri de vazut, densitatea de calitate la aceasta editzie fiind mai mare decat ce se gaseste de regula la festivaluri de aceasta dimensiune. Multe trupe excelente au cantat foarte devreme sau concerte foarte scurte - e regretabil ca n-am vazut Plini ori Animals as Leaders si ca nu mi-am permis timpul necesar descoperirii de trupe noi, pe care sa nu le fi ascultat inainte. E si un semn ca festivalul a crescut deja putzin cam prea mult si ar trebui sa se limiteze la aceste dimensiuni.

Cele ce urmeaza ar fi concertele ok, dar de la care n-am simtzit ca as pierde ceva cand mai fugeam sa iau o bere. Conform traditziei, va mai urma un articol in care sa evidentziez concertele memorabile.

Moonspell. Pe astia i-am vazut deja de 100 de ori si m-am dus sa-i vad mai mult obligat de compania feminina care a auzit de ei anu trecut sau ceva de genu asta. Sunt mereu incantat sa practic umpic de mansplaining si sa explic gagicilor tinere cum sta treaba cu trupele pe care le ascult de foarte demult, asa ca nu puteam rata ocazia de a ma da in stamba incercand sa ghicesc care va fi urmatoarea piesa din playlist. O problema mare pe care incep sa o am cu trupa asta e ca din 2005 (cand i-am vazut prima data) n-au schimbat mai nimic in playlist, 90% din piesele prezentate fiind alese de pe primele 2 albume, de parca le-ar fi rushine cu tot ce au facut in ultimii 20 de ani. In plus au alunecat serios pe panta kitch-ului - cu vampiri, peruci, pelerine si alte chestii care au legatura tot cu albumele de acu 20 de ani (si cu nimic din ce au facut dupa aceea). Trupa pare disperata sa satisfaca nostalgii mai degraba decat sa dea curs unei cariere muzicale proprii. Nici macar Motorhead nu traiau din amintiri in halul in care o fac baietzii astia.

Perturbator. Stitzi cum e pe la degustarile de vinuri, cand intre doua feluri de vinuri tre sa iei o gura de sorbet sa speli cerul gurii si sa potzi aprecia mai bine urmatorul vin. In acest scop, tot mai multe festivaluri metal au inceput sa includa DJ sau trupe synth/electro (vezi si cazul Hocico de la Rashnov, ori after-party-ul Nighwaves de la DBE). Romanii insa nu sunt bautori de vin, sunt bautori de bere iar scopul lor e sa umple matzele, nu sa se bucure de gusturi, asa ca in momentul in care Perturbator a urcat pe scena am inceput sa aud racnete panicate in limba romana prin public, "Ce pizda ma-sii cauta asta aici?" (care-atzi fost la Rashnov sa-mi spunetzi cum a reactzionat publicul la Hocico). Perturbator e un DJ francez specializat in soundtrackuri de jocuri video (poate shtitzi Hotline Miami) si in muzica electronica inspirata din cyberpunk si coloane sonore de sintetizator ale filmelor SF din anii 80. Stilistic s-ar incadra mai corect la un festival de genul Untold, insa gasesc binevenita includerea de astfel de perturbatzii in programele unor festivaluri metal. Creca organizatorii l-au bagat sa faca misto de metalistii mai ortodocsi si mai puritani.

Die Krupps. Nemtzii astia sunt o trupa cu statut de legenda, asociatzi in anii 80 cu inceputurile electro-body-music (un fel de predecesor al muzicii techno) iar ulterior ca parintzi ai metalului industrial nemtzesc ce avea sa fie consacrat de Rammstein. Trupa s-a desfiintzat cand Rammstein incepeau sa prinda aripi, iar ulterior lumea a uitat de ei. I-am vazut acu 2 ani, la concertul de reformare care insa a fost dominat de piese din perioada electro a carierei. Acum, la Brutal Assault, s-au prezentat intr-o formula mai extinsa, care le-a permis sa cante si piesele metal pentru care i-am indragit pe cand eram adolescent. Trupa sufera totusi de o oarecare lipsa de vlaga atipica pentru acest gen de muzica energica - nu au conditzia fizica a celor de la Rammstein, iar vocalul e semnificativ mai batran (lunga absentza a trupei a fost legata si de unele probleme de sanatate).


Agnostic Front. Altzi moshnegi, de data asta hardcoristi anti-capitalisti din New York-ul multiculti al anilor 80 (din trupa au facut parte italieni, japonezi, irlandezi, francezi). Concertele lor sunt sesiuni de fitness cu indemnuri la evitarea drogurilor si proteste impotriva multi-natzionalelor. Tinerii liberi si frumosi de la noi ar face bine sa plece putzin urechea la ce zic moshii astia, care au trecut prin entuziasmul corporatist si socialismul de ghetto cu zeci de ani inaintea noastra. Vocea nu prea ii mai tzine, dar avand in vedere ca ar putea fi tatzi sau chiar bunici majoritatzii trupelor de la aceasta editzie Brutal Assault, publicul i-a primit cu respect si luare aminte. Data trecuta cand ii vazusem (tot la Brutal Assault) singurii mai batrani decat ei fusesera Motorhead si ma plangeam ca la 50 de ani nu ii shade bine chitaristului Vinnie Stigma sarind pe scena in pantaloni scurtzi, cu varicele la vedere, dar iata ca l-am prins si la 60 tot asa (iar eu nu mai sunt in stare sa sar ca el).

Ihsahn. Vocea blackerilor nouazecisti de la Emperor a intrat adanc pe teritoriul prog-rock, incorporand voci tot mai curate, melodii puternice si aranjamente sofisticate. Am fost usor dezamagit comparativ cu data trecuta, cand l-am vazut la Roadburn acompaniat de trupa prog-rock Leprous (care sa intampla sa fie a fratelui sau). Multa vreme Ihsahn a fost insotzit pe partea instrumentala de respectivii Leprous, si cum acestia erau la randul lor in programul Brutal Assault, ma asteptasem sa-i vad din nou cantand laolalta. Spre mirarea mea insa, Ihsahn s-a prezentat de data asta cu propria trupa de acompaniament (niste hipsteri foarte tineri), apeland la frate-sau doar pentru o piesa-duet si pentru niste instrumente luate cu imprumut, caci ale lui se pierdusera la aeroport. Probabil e un semn ca Leprous nu vor sa fie perceputzi drept o anexa la celebritatea fratelui mai mare.

King Dude. Ii vazusem pe acesti folkisti gotici la Roadburn intr-un format unplugged si aveam sa-i mai vad o saptamana mai tarziu la Festivalul DBE din Alba Iulia, asa ca aici nu le-am prins chiar tot concertul (cum si la DBE aveau sa si-l scurteze din cauza vremii, am fost cam prost). Cred ca prefer varianta de prezentare de la Roadburn - unplugged, baladista, cu un iz de Johnny Cash sumbru si glumetz in acelasi timp, cu multe bancuri spuse intre piese. S-au spus si aici bancuri, se pare ca omul are bancuri pregatite pentru fiecare locatzie in care canta (la Alba Iulia a fost bancu pe seama albumului Transylvanian Hunger). Conceptul e unul hipsterist-ironic, folk ocult cu accent pe imagine si atmosfera, adresat in mare aceluiasi public ca si Chelsea Wolfe (insa cantat de-adevaratelea, nu confectzionat in biroul unui manager).

Vektor. Una din revelatziile metal ale anului, s-au prezentat competent dar fara spectacol si fara nimic spectaculos, multzumindu-se sa-si cante cantecele. Fanii Death, Nocturnus, si ai celorlalte trupe pe care le omagiaza Vektor nici nu vor mai mult, asa ca pentru ei totul a fost perfect. Muzica e suficient de sofisticata incat sa tzina loc de alte chestii (pe de alta parte se poate asculta si acasa cu aceeasi satisfactzie). De vazut in club, cred ca ar avea un impact mai bun decat la o scena open-air.

Tesseract e o trupa de tinerei engleji cu o muzica destul de fresh, progresiv rock din asta supermodern post-Mars Volta/Coheed and Cambria, cu voce subtzire si ruperi de ritm acrobatice si niste versuri care sugereaza ca toata lumea din trupa isi face doctoratul. Un rol major in muzica lor il au clapele, iar la Brutal Assault s-au prezentat fara clapar, rezultand intr-un concert mai sec decat speram cand le ascultam albumele. In plus au fost prezentzi la scena secundara, intr-un cort in care acustica a fost ceva mai proasta decat la scenele open-air.