In sfarsit, ultima dare de seama despre cele vazute la Brutal Assault 2016, cea mai bogata editzie din istoria celui mai longeviv festival metal ieftin si inconfortabil.
Despre concertele nashpa am scris aici, despre cele asa si-asa am scris aici. A venit randul concertelor memorabile.
Concertele misto
Behemoth e trupa din cauza careia B.O.R. sustzine ca ar fi ars clubul Colectiv si rockerii din el, caci avusese un concert acolo cu ceva timp inainte de incendiu, iar albumul pe care l-au promovat atunci se numea, sugestiv, The Satanist. Trupa a avut concertul cel mai spectaculos de la Brutal Assault, un black metal glamuros cu flacari, costume, masti, si muzica de mare fortza si impact, comparabili cu un show Rammstein ceva mai mititel si mai intunecat. Polonia devine astfel prima tzara est-europeana care ofera rock si metal ce poate concura cu occidentul in toate privintzele - show, concept, muzica, imagine. In ciuda (sau datorita) atitudinii obraznice a trupei, acu catziva ani a inceput sa-i bage in seama si Pitchfork asa ca sa nu fitzi surprinshi daca ii auzitzi pomenitzi prin conversatziile hipsterilor. Au contribuit la asta si videoclipurile sofisticate (unul dintre ele a concurat chiar la TIFF in competitzia de scurt-metraje).Mgla. Tot polonezi, si e foarte interesant ca au fost programatzi dupa Behemoth pe aceeashi scena, punand in valoare contrastul stilistic dintre cele doua trupe. Daca Behemoth ar putea fi catalogatzi drept un fel de mascarici satanici, Mgla sunt la polul opus ca imagine, de fapt se prezinta ca o trupa anti-imagine, cu totzi membrii stand nemishcatzi pe scena pe toata durata concertului, cu fetzele acoperite si haine identice (niste blugi si geci second-hand). Muzica e monotona insa intr-un fel care te macina pe creier, ritmul tobelor este totalmente anti-energic si apatic, totul e conceput sa starneasca o stare de dezolare, de anti-distractzie si efort zadarnic, in sincron cu tematica versurilor (albumul cel mai recent se numeste Exercises in Futility). Nu stiu daca m-as fi bucurat la fel sa-i vad singuri in concert, insa cuplarea lor cu concertul Behemoth a fost o idee excelenta si o demonstratzie artistica memorabila din partea Poloniei.
Ministry. Legendarul proiect industrial cu implicare politica tot amenintza cu desfiintzarea de vreo 10 ani insa mereu se reformeaza din motive electorale - trupa are un traditzional rol agitator in anii electorali americani. Competitzia Trump-Clinton nu avea cum sa fie privita cu pasivitate de catre creierul grupului, activistul Al Jourgensen - azi destul de zbarcit la obraz dar la fel de spurcat la gura. A mai uitat el niste slide-uri cu George Bush prin proiectziile video (sa-i spuna cineva ca Bush nu mai e presedinte), insa spectacolul a fost extrem de puternic, lasand acelasi sentiment de clisma sonica pe care l-am avut si prima data cand i-am vazut, la un Sziget de acu 10 (cand Szigetul mai avea concerte bune). A fost cel mai loud concert al festivalului, greu de suportat in fatza scenei, Jourgensen urmarind sa demonstreze cu orice pretz tineretului ca Ministry pot fi mai agresivi si mai heavy decat trupele tinere prezentate in festival drept "metal extrem".
Neurosis. Alta legenda a metalului american mai putzin gustata prin partzile noastre, autori ai unor cantece de neuitat precum "La fântână", "La tăiatul porcului", "Lăsat in plata Domnului", "Nu-mi ajunge apa", au demonstrat din nou de ce sunt consideratzii parintzii a ceea ce numim azi post-metal si de ce au produs o schimbare de paradigma in istoria rock, comparabila cu cele provocate la vremea lor de Pink Floyd ori Metallica. Peste 20 de ani se vor inghesui corporatistii cu invitatzii VIP sa-i vada pe arenele din Bucuresti. Sa incercam totusi sa reducem decalajul asta si sa incercam sa vedem trupele in floarea carierei, nu doar cand se refugiaza sa mai mulga un ban de pensie de la Romania Tardiva. Anul asta Brutal Assault a dat o astfel de ocazie, au mai fost si altele prin Europa anul asta, iar ieri-alaltaieri a iesit si un foarte asteptat album nou pe care ma duc imediat acasa sa-l ascult.
Cattle Decapitation. Asta e una din trupele alea inshelatoare la care tre sa te uitzi foarte atent cu cine ai de a face. Daca stai sa te uitzi la clipuri, copertzi ori la titluri precum A Living Breathing Piece of Defecating Meat (vezi mai jos) primul impuls e sa uitzi ca ai auzit de ei. Acest gen de metal scarbos, cu imagistica body-horror a dat (rar, ce-i drept) si cateva grupuri deshtepte cu identitate puternica, cu mesaj si atitudine activista pe subiecte sociale importante (chiar incepand de pe la originile genului, vezi Napalm Death, dupa care soiu asta de muzica a fost confiscat de totzi descreieratzii). Cattle Decapitation e una din trupele de metal extrem care pun suflet, preocupatzi de teme environmentaliste, veganism si socialism. Copertele si titlurile lor aparent scarboase si indezirabile ascund o gramada de subtilitatzi si alegorii moraliste ce imbie la analiza (uitatzi-va atent la detaliile grafice din clipul de mai jos, dincolo de impactul "primei impresii"). Si muzica e ceva mai sofisticata decat ce se practica in scena respectiva, iar concertul a fost o surpriza deosebit de placuta, cu mult patos nobil, o voce destul de acrobatica si un sound brutal-motivatzional.
Gojira. Alta trupa de environmentalisti notorii, de data asta francezi sexy si curatzei, mult mai prezentabili decat Cattle Decapitation, cu mai multzi bani si cu un sound ceva mai accesibil - am impresia ca planul lor initzial era sa devina un fel de Mastodon ai Europei, insa n-au facut suficiente concesii comerciale incat muzica lor sa poata trece oceanul si sa fie apreciata si de americani. Totusi, in Europa par sa fie destul de populari - in orice caz concertul lor a fost mult mai bine primit decat al lui Mastodon la Brutal Assault. In plus, nu a mai dat rockul muzicieni atat de sexy ca francezii astia de la Mike Patton incoace. Va pun mai jos un concert cool, destul de asemanator cu ce a fost si la Brutal Assault.
Mutoid Man. Una din surprizele festivalului din randul trupelor mici, un grup la inceput de drum insa format din indivizi experimentatzi (de pe la Converge si Cave In). Sortimentul practicat e un fel de metal umoristic foarte energic, un fel de Primus ceva mai hardcore, cu ceva elemente din ceea ce la inceputul anilor 2000 se numea math-metal. Vocalul seamana cu Al Pacino, e foarte dinamic si spune bancuri intre piese, which is always cool (pot sa intzeleg de ce metalistii romani nu apreciaza trupa). Mutoid Man sunt o combinatzie dificil de obtzinut intre idiotic si sofisticat, intre punk si progresiv, recomand calduros a se vedea live sau a se asculta la volum mare. Piesa de mai jos e din randul celor idioate, dar e un bun exemplu pentru fatzeta umoristica a trupei. Cautatzi si albumul de anul trecut.
Sigh. O febletze mai veche a mea, japonezii astia sunt una din cele mai stranii trupe din metalul modern (si una din cele mai vechi infiintzate pe taram japonez, datand de pe vremurile cand Euronymous de la Mayhem, mentorul lor original, inca mai traia). In ciuda unei cariere indelungate n-au depashit niciodata statutul de legenda obscura. Sunt atat de obscuri incat toata lumea din trupa mi-a acceptat Friend Request-u pe Facebook, n-au ajuns nici macar la numaru ala de prieteni de la care devii automat Follower. Concertele lor sunt putzin descurajante prin cantitatea imensa de kitsch afishat - de remarcat in special saxofonista dementa care isi toarna sange in cap si ceara fierbinte pe tzatze (desi, in timpul liber, are un doctorat in fizica, oamenii fiind destul de serioshi cand nu se afla pe scena). Japonezii in general au un gust aparte pentru bizarerii pop culture, cu doze copioase de ridicol si de mash-up, cam dificil de inghitzit in partzile noastre, in special de catre metalistii romani care pretind o anumita sobritetate onoranta. De asta ma tem ca nu o sa-i prindem vreodata pe taram romanesc asa ca a fost o ocazie deosebita sa ii prind la Brutal Assault.
Tribulation. O alta surpriza dintre trupele la inceput de drum, un fel de punk vampiric melodios, nu suficient de violent incat sa se incadreze in black metal, nici suficient de melodios incat sa se incadreze in gotic, dar cu cate ceva din ambele directzii. Facusera ceva valuri anul trecut, inclusiv pe Pitchfork si site-urile care promoveaza tinere talente scoase din piatra seaca. Albumul lor mi s-a parut cam monoton si m-am prezentat la concert fara asteptari deosebite, insa pana la urma mi-au parut simpatici, cu chitaristul machiat ca un fel de drag queen vampiric (ori un vampir gay), dansand lasciv dar atent coregrafiat in armonie cu solo-urile de chitara bombastice. E pana la urma un gimmick-band cu mult accent pe imagine si diverse măscării, iar genul asta de trupe nu au viatza prea lunga, asa ca sa-i vedetzi cat sunt inca proaspetzi, pana nu se rancezesc.
No comments:
Post a Comment