Thursday, February 23, 2017

Great Moments in Bad Movies: cvintalogia Phantasm si trilogia Feast

Tara se duce pe râpă asa ca m-am reapucat de maratoane de filme survival horror mai vechi, cand filmele astea se faceau mai mult cu pasiune si mai putzin cu pricepere, iar cu bani aproape deloc. Nu le-as recomanda decat fanilor genului, caci restul vor profita de neajunsurile tehnice sa le declare irelevante, insa comunitatea horror va aprecia similaritatzile cu vremurile de asediu mutual in care traim.



Trilogia Feast

(regizata de John Gulager, debutant la 50 de ani)

Trilogia Feast a fost finantzata mai mult in gluma de catre Ben Affleck si Matt Damon prin intermediul unui concurs de scenarii castigat de Marcus Dunstan si Patrick Melton - vedete ale genului torture porn prin contributziile aduse la seria Saw (ca scenaristi) iar ulterior prin filmele The Collector/The Collection cu care au incercat sa initzieze propria serie (impresii aici). Gasesc totusi ca cea mai reusita isprava a lor este aceasta trilogie Feast - tot din postura de scenaristi, regia fiind oferita unui dubios pe nume John Gulager care astfel a debutat ca regizor la 50 de ani, iar ulterior avea sa capete notorietate cu filmul Piranha 3DD (campion al Zmeurii de Aur). Regizorul e notoriu pentru nepotismul sau extrem - personajul principal aici e jucat de taica-sau (de 80 de ani) si filmul mai are in distributzie pe nevasta-sa si frate-sau.

Primul film al trilogiei e excelent, o comedie splatterpunk in spiritul filmelor de inceput de cariera ale lui Peter Jackson, cu ceva elemente din From Dusk Till Dawn. Intr-un rol extrem de funny apare Henry Rollins, ca speaker motivatzional (ceea ce Rollins si este in viatza reala) care incearca sa calmeze un grup de indivizi asediatzi intr-un bar de catre niste extraterestri horny. In partea a doua unele personaje reusesc sa scape din bar, fiind capturate de o gasca de lesbiene motocicliste si niste midget wrestleri care intra in conflict cu aceiasi extraterestrii horny, fatza de care lesbienele nutresc o profunda ura feminist-xenofoba. In partea a treia grupul se imbogatzeste cu un karatist pe nume Jean-Claude Seagal (sic) si cu un cowboy eroic care moare chiar cand parea sa devina personaj principal.

Necazu e ca cu fiecare minut ai senzatzia ca trilogia se dezintegreaza si se destrama, simtzi cum banii sunt tot mai putzini la fiecare scena, efectele speciale tot mai neterminate, actorii tot mai exasperatzi, iar in privintza umorului ultimul film practic face mishto de primul. Trilogia se incheie glorios cu un mariachi care povesteste in versuri tot ce s-a intamplat si deplange faptul ca s-a terminat bugetul filmului, lasand povestea oarecum neterminata. Autorii zic ca aveau scenariu pentru inca un film dar n-au fost lasatzi sa-l mai faca.

Luata ca intreg trilogia e destul de nasoala, dar prima parte e un cult-horror musai de vazut, iar celelalte au momentele lor de stralucire, mai ales pentru fanii filmelor self-aware trash cinema produse de Troma sau Asylum.





******************************************************



Cvintalogia Phantasm

(regizata in cea mai mare parte de Don Coscarelli, autorul lui Bubba Ho-Tep)

Seria Phantasm, numarand 5 filme, e una din acele rare serii de auteur in care acelasi regizor se ocupa de toate filmele de la un capat la altul si le scoate cand ii vine chefu, si nu pe banda rulanta.  Profitand de recenta lansare a partzii a cincea din Phantasm, am recapitulat toata seria. E amuzant ca actziunea din partzile 2-5 se petrece intr-un interval de cateva zile, in timp ce actorii au imbatranit in intervalul asta cu zeci de ani. Filmele Phantasm au iesit de-a lungul a 37 de ani: primul in 1979, ultimul anul trecut.

In momentul asta imi mai vine in minte doar seria zombie a lui Romero ca exemplu similar. Cam toate celelalte serii horror celebre au scapat de sub controlul autorului original destul de repede. In schimb filmele Phantasm au devenit tot mai interesante, reushind sa mentzina implicatzi aceiasi actori din anii 70 si pana azi (ce-i drept nu-s genu de actori care sa aiba multe alte joburi la indemana, ci unii care au capatat statut de legende horror tocmai datorita loialitatzii fatza de o comunitate inchisa; in alte filme ei apar mai mult in cameo-uri cu functzie de referintza retro).

In cazul de fatza auteurul este Don Coscarelli, exponent al horrorului absurdist care ne-a dat mai recent simpaticele ecranizari Bubba Ho-tep (dupa Joe Lansdale) si John Dies at the End (dupa David Wong). Ebert zicea ca regizorul Coscarelli este un autor de Great Moments in Bad Movies, iar seria Phantasm cam asta si este. Ambitzia auteurului de a transpune o estetica de avangarda, cu elemente jodorowskiene si un fir narativ incoerent-experimental, in povesti horror ieftine e laudabila si sta la baza reputatziei sale. Metoda e perfectata insa abia la Phantasm IV - singurul film "bun" al seriei, care ar putea fi apreciat si de altcineva decat fanii fanatici.

Povestea e coshmarul unui baiat si al amicului sau (un rocker care are simultan plete si chelie) bantuitzi de spectrul unui om inalt imbracat la costum (the Tall Man, figura iconica a seriei). Omu Inalt rapeste cadavre, le trimite trupurile pe alta planeta sa serveasca drept sclavi zombie iar creierele le extrage si le baga in niste bile de metal care zboara si omoara oameni prin metode destul de avangardiste. De-a lungul seriei baietzelul si amicul sau il tot urmaresc pe Omu Inalt ca sa puna capat conspiratziei, iar Omu Inalt incearca sa ii atraga in armata sa de creiere sburatoare cu care sa distruga Pamantul - filmele trec treptat de la un stil road-movie cu miza maruna la unul postapocaliptic cu miza planetara.

Primul Phantasm a fost facut practic cu non-actori de catre un regizor care avea atunci vreo 20 de ani si tzinea neaparat sa includa in filmul sau scene de sex in cimitir. Ramane totusi un film deosebit in contextul anilor 70 cand filmele cu zombie, slasherele si gialloul italian dominau genul, iar filmul asta nu avea mai nimic in comun cu ele. Phantasm e mai apropiat de ce avea sa faca Carpenter in anii 80 si a influentzat concepte din serii horror mai psihedelice precum Hellraiser si Nightmare on Elm Street. E asadar un film initziatic (pentru toata echipa) si are azi mai mult valoare istorica, cu cateva momente ingenioase ingropate de actorii diletantzi. Phantasm 2, facut in anii 80, e deja un film de Hollywood cu efecte speciale adevarate, cu (=impuscaturi), un road movie in care protagonistii haladuiesc prin orase postapocaliptice devastate de trecerea Omului Inalt. Phantasm 3 continua povestea de road-movie dar schimba stilul intr-o o comedie camp cam idioata (o rapperitza e supposed to be funny cand se bate cu zombie).

Phantasm 4 a aparut in anii 90 si e singurul film bun al seriei, in care mixarea unor scene ce fusesera taiate din filmul original (cand actorii erau mult mai tineri) dau pentru prima data estetica oniric-suprarealista pe care regizorul o tot incearca de la inceput. E si primul film in care apar tentative de explicare a filmelor precedente, iar personajul negativ - cioclul care face trafic de cadavre cu extraterestrii din alta dimensiune - capata in sfarsit personalitate si niste motivatzie.

Phantasm 5 a aparut anul trecut, mult-asteptat de fanii horror. Coscarelli a renuntzat la regie dar a ramas scenarist si producator, asigurandu-se ca filmul e o continuare fireasca a seriei. Avem aceiasi actori - cu 37 de ani mai batrani decat in primul film desi actziunea se petrece la cateva zile diferentza fatza de partea a 2-a. Povestea continua fix de la scena la care s-a terminat filmul precedent dar trisheaza periculos, sugerand ca personajele principale erau demente la un spital de nebuni si tot ce s-a intamplat in astea 5 filme e o halucinatzie (o tactica lenesha de a pune capac seriei). Nu stiu daca va mai exista inca una caci figura iconica a seriei, actorul Angus Scrimm care il joaca pe cioclul Tall Man, a murit imediat dupa filmari. Cei care au apucat sa devina fani n-au de ce sa fie dezamagitzi de noul film, insa orice outsider care ar incerca sa-l vada e complet lasat pe dinafara, nu exista nici macar o tentativa politicoasa de a prezenta personajele si a sumariza contextul povestii.








Wednesday, February 15, 2017

Edward Bryant: Particle Theory

Pedigree:
- premiul Nebula, nominalizari Hugo, Locus (pentru povestirea giANTS)
- premiul Nebula, nominalizari Hugo, Locus (pentru povestirea Stone)
- nominalizari Hugo, Nebula, Locus (pentru povestirea The Thermals of August)
- nominalizari Nebula, Locus (pentru povestirea Particle Theory)
- nominalizare Nebula (pentru povestirea Shark)
- nominalizare Nebula (pentru povestirea Hibakusha Gallery)
- nominalizari Nebula, Locus (pentru povestirea Strata)
- nominalizare Locus (pentru culegere de autor)


Which is the greater tragedy: the fall of an empire, or the end of your marriage? Is it more important to make a major scientific discovery, or to be a good parent to your child? It's a false dichotomy to say that fiction should only concern itself with one or the other [...]. One of the writers who helped me realize that was Edward Bryant. The stories in his collection Particle Theory showed me that science could be used metaphorically to illuminate human experience (Ted Chiang)


S-a prapadit saptamana trecuta Edward Bryant si nimeni nu zice nimic. Uite-asa ne ducem unu cate unu. Nici o mema, nici un anuntz, nici macar prin comunitatea SF romaneasca.

Volumul asta a aparut in anii premergatori mortzii impreuna cu alte reeditari in format paperback, menite sa stranga fonduri pentru tratamentele autorului, dupa ce opera sa fusese foarte multzi ani out of print, gasibila doar prin anticariate ori spicuita in antologii retrospective. Volumele vin cu introduceri extrem de elogioase din partea unor autori esentziali - Ted Chiang, Dan Simmons, Tim Powers, Clive Barker. Creca au iesit in vreo 8 volume acoperind toate fatzetele carierei lui Bryant, dar eu mi l-am luat doar pe asta - acu regret ca n-am luat mai multe, sper ca am contribuit macar cu o doza de insulina in plus. Ellen Datlow deschisese si un crowd-funding pentru a-i usura ultimii ani de viatza insa cumva suntem obishnuitzi sa percepem scriitorii drept ne-oameni, ca pe nishte mashinarii de produs text, iar suportul n-a fost grozav. Lumea l-a cam uitat pe Edward Bryant. Sper sa n-ajung sa am nevoie de crowd-funding ca sa tzin in viatza blogul asta.

N-o sa gasitzi multe culegeri de autor in care sa fie adunate laolalta 7 povestiri finaliste Nebula (2 castigatoare). Ma rog, se mai gasesc pe ici pe colo, dar toate cele care imi vin in minte sunt retrospective de cariera. Volumul asta insa asha s-a nimerit - cuprinde abia decada 1970-80 din cariera autorului, si nu cred ca mai exista autor SF care sa fi acumulat 7 nominalizari Nebula in primii 10 ani de cariera profesionista. Efervescentza i s-a mai domolit in anii 80, apoi a avut un reviriment ca autor horror (!) in anii 90, dupa care s-a stins de tot din pricina problemelor de sanatate in mod profetic descrise chiar in povestirea ce da titlul volumului de fatza. De fapt eu am auzit de el ca autor de horror, prin ecranizarea prozei sale While She Was Out (revenge story feminist de acu 10 ani, cu Kim Basinger), si abia cu ocazia acestei campanii de reeditari am avut ocazia sa ma aplec asupra prozelor sale SF.

Un alt aspect care il recomanda puternic pe Bryant este sustzinerea lui Ted Chiang (autorul povestii pe care se bazeaza filmul Arrival), pentru care pare sa fi fost un fel de mentor si inspirator. Temele umaniste ale lui Chiang au intr-adevar radacini in felul in care punea Edward Bryant problema in anii 70. Totusi, Bryant e ceva mai naiv, mai idealist si mai putzin versat in shtiintza hardcore - in viatza personala a fost un hippiot ecologist, clar cel mai hippie autor SF pe care l-am citit vreodata. Cu ocazia asta realizez ca au existat vremuri in care sefeistii erau niste tipi calzi si hippie. Ce s-o fi intamplat intre timp de s-au transformat in acrituri techno-cinice?

Prin povestile din acest volum se regasesc utopii pansexuale, un omagiu adus lui Janis Joplin si critici environmentaliste puse in gura unor personaje puternice, cu convingeri puternice. Desi SF-ul anilor 70 era dominat de epopei space opera, a fost propice si pentru a gazdui critica idealist-socialista a astfel de autori cu background hippie, iar in volumul asta avem unul din autorii esentziali ai acelei miscari. S-a bucurat de sprijin important din partea lui Harlan Ellison si a avut la randul sau influentza prin workshop-urile literare in care a influentzat carierele sus-pomenitzilor prefatzatori.

In fine, cateva vorbe despre cuprins, incepand cu preferatele mele:
  • Particle Theory (finalista Nebula, Locus). Un autor de SF suferind de cancer de prostata se supune unui tratament experimental bazat pe un accelerator de particule setat sa creeze explozii subatomice in prostata sa. In paralel, presa se agita pe seama exploziei supernovei Rigel, care a fost vizibila pe Pamant in anii 70. Bryant face niste paralele lirice intre supernovele cosmice si prostata sa, povestea fiind o versiune metafizica a filmului Biutiful;
  • Hayes and the Heterogene. Planeta Cinnabar e populata de femei care refuza sa mai nasca, lasand problema pe seama barbatzilor hermafroditzi si a vacilor inginerate genetic sa poata gazdui fetusi umani. O secta retrograda militeaza pentru restaurarea rolurilor traditzionale ale sexelor si se deda la acte de terorism anti-choice. Povestea e interesant scrisa in stilul utopiilor de secol 19, in care cate un individ era teleportat prin timp sau pe alte planete, unde lua contact cu oranduiri sociale alternative ce ii dadeau prilej de reflexie asupra societatzii de "acasa". Bucata asta face parte dintr-un ciclu mai lung de nuvele intitulat Cinnabar (finalist World Fantasy), care se intampla toate in lumea respectiva (intreg ciclul a fost reeditat in cadrul aceleiasi campanii din care face parte si volumul de fatza); 
  • Thermals of August (finalista Hugo, Nebula, Locus). Iata o bizara mostra de SF perimat tehnologic care azi apare drept perfect realist. Singurele concepte SF de aici sunt tehnologia wireless si ceva HUD-uri cu senzori ce monitorizeaza conditziile atmosferice, montate pe capurile a doi concurentzi ce participa la un concers de deltaplane si incearca sa isi saboteze unul altuia participarea din pricina unui conflict amoros;
  • Stone  (premiata Nebula, finalista Hugo, Locus). Janis Joplin utilizeaza un costum special care transmite feedback emotzional spre public si inapoi, ducand atat publicul cat si cantaretzul intr-o stare de surescitare psihedelica ce devine foarte cool, dar da o co-dependentza periculoasa;
  • giAnts (premiata Nebula, finalista Hugo, Locus): I bet you can't write a giant insect story that complies to the square-cube law, i-a zis candva Orson Scott Card lui Bryant. The square-cube law e legea care zice ca insectele gigantice nu pot exista din ratziuni matematice: cu cat dimensiunea lor ar creste, cu atat aparatul lor respirator si locomotor ar deveni insuficiente relativ la volumul corpului. Cu povestirea asta, Edward Bryant si-a propus sa castige pariul cu O.S. Card.
Cam astea ar fi preferatele mele, restul sunt propaganda environmentalista sau povesti de dragoste foarte lirice si hippie ca spirit - nu chiar de lepadat dar in literatura moderna ar trece drept naive sau excesiv de incarcate ideologic (desi dpdv tematic raman la fel de actuale, daca nu chiar mai actuale decat erau in anii 70):
  • Hibakusha Gallery (finalista Nebula). Un gagiu participa la audieri oficiale privind construirea unei centrale nucleare si e bantuit de fantomele victimelor unor dezastre ecologice produse in trecut;
  • Strata (finalista Nebula). Un canion american pe cale sa fie distrus pentru exploatarea de gaze e inca bantuit de zei amerindieni si de animale preistorice captive intr-o enclava ecologica;
  • Shark  (finalista Nebula). Un fel de poveste de dragoste cu rechini carora li s-au transplantat creiere de oameni, cu un ton si mesaj similare povestii lui Bioy Casares, aia cu cainele (Dormind la soare creca ii zicea);
  • To See. O cugetare poetica pe seama expansiunii si compactarii universului, plus o speculatzie despre cum ar arata viatza dupa ce universul ar incepe sa se compacteze la loc, inversand astfel sensul curgerii timpului. Amatorii SF o vor gasi totusi excesiv de lirica;
  • Precession. O poveste de dragoste incropita din fragmente rememorate de un mosh ce ar putea fi bolnav de Alzheimer, sau poate are darul de a calatori in timp retraind momente dragi alaturi de fosta gagica;
  • Teeth Marks. Slabutza, despre un candidat la prezidentziale care se retrage infrant la casa parinteasca sa evalueze costurile personale ale implicarii in politica.
Volumul e eterogen stilistic, aratand un autor aflat in cautarea vocii personale dar puternic animat de sentimentalisme si idealuri pacifiste ale epocii in care a scris prozele, cu povesti marcate de un fel de amaraciune privind neputintza omului simplu - fie in fatza corporatziilor anti-environmetale care se ridicau in perioada respectiva, fie, mai abstract, in fatza Universului nepasator la problemele omului marunt. Putem doar sa suspectam ca aceeasi amaraciune, scapata de sub control, l-a impins pe autor sa devina in anii 90 un scriitor de horror brutal.

Recomandarea pe care o fac aici vine cam tarziu incat sa-i mai ajute autorului, iar volumul in ansamblu nu e nicidecum un best-of calduros recomandabil, ci o adunatura neuniforma de proze foarte bune si proze slabe (cam fifty-fifty). Totusi ma folosesc de ocazie sa sugerez ca ciclul de nuvele intitulat Cinnabar (din care aici apare doar o nuvela) pare a fi foarte smart si funny, cu fabule futuriste ce par simultan utopii si distopii, si a redevenit disponibil intr-un volum de sine statator.



Tuesday, February 07, 2017

Bilant literar 2016

Cand eram mititel si traiam la tzara intr-un sat uitat de lume, bunica ne avertiza sa nu ducem copiii cu care ne jucam in camera cu biblioteca, sa nu ne iasa prin sat vorbe ca e plina casa de cartzi - pentru restul satenilor ar fi fost semn ca nu suntem gospodari.

Asta va fi (daca scrolluitzi macar o pagina) un articol despre cartzi - nu chiar un top, cat un "recommended reading list" din ce s-a publicat anul trecut, caci nu mai am vreme sa fac bilantzuri exhaustive pe multiple categorii.

Sigur, pentru unii nu e perioada potrivita sa vorbim despre cartzi caci arde Patria dar, inspirat fiind de o colega care atunci cand ardea Colectivul posta numai chestii despre fitness si nutritzie, m-am gandit ca e important sa ne mai desprindem de pulsul momentului, sa mai dezamorsam emotziile. Guvernele vin si se duc (sper) dar cartzile raman, iar daca lumea ar citi mai mult poate n-am mai avea liderii pe care-i avem si nici generatzii care sa se urasca intre ele cu spume la gura, fiecare convinsa ca cealalta e "spalata pe creier" de agenturi oculte. Mai deunazi un gerontofob distribuia o mema cu batranii aia care protestau pro-PSD si cu textul "Noi va platim pensiile, moshilor!". Careva i-a replicat "Noi v-am platit scutecele, mucoshilor!". Asta se intampla cand un popor isi pierde capacitatea de intzelegere a dinamicii socio-economice, reducand orizontul perceptziei la acel "Nowness"/"Living in the Now" la care se inchina hipsterii (al batranilor e redus oricum, prin fortza naturii).

Culegem, zilele astea, fructele analfabetismului functzional cronic, ale culturii antreprenoriale de tip consignatzie, ale cultului sforariei si obsesiei recompensei de termen scurt, ale managementului de tip "Ha, te-am prins!" (in locul celui de preventzie si ghidare) - atitudini in care se complace poporul asta de la Revolutzie incoace sub pretextul libertatzii post-comuniste in care intai actzionezi, si mai vezi dupa aia. Liderii si strategii de azi sunt tinerii crescutzi in acest spirit "pragmatic", care nu si-au pierdut vremea cu abstractziuni. Si nu ma refer doar la gashka lui Dragnea - aia-s doar una dintre fetzele monedei (momentan mai lucioasa), iar ce se intampla zilele astea e doar unul dintre actele unei perpetue puneri in scena dupa Ferma Animalelor (sau un sequel al acesteia). Necazu e ca lumea nu citeshte Ferma Animalelor, inchipuindu-si ca e carte pentru copii... sau, mai rau, despre animale.

Prin alte partzi ale lumii circula un fel de anecdote cu privire la romani - nu chiar bancuri, ci un fel de sfaturi cu privire la ce sa te asteptzi cand faci business cu ei. Cel care mi-a ramas infipt in minte e ca romanii functzioneaza dupa niste sisteme morale inspirate de basmele copilariei, in care totul este reductibil la o batalie intre Bine si Rau, totul e joc cu suma nula. Consecintza e incapacitatea de negociere - românii ori se subevalueaza, ori se supraevalueaza, ori se pripesc la semnat contracte, ori le refuza din vreun principiu, judecata fiind mereu contaminata de sentimentalism, iar negocierea de slogan. Cand notziunea de Bine se erodeaza cat de cat, reactzia tipica e un vitejesc "intors al armelor" - inversarea, demonizarea a ce s-a divinizat inainte si viceversa, o amnezie selectiva ghidata de efervescentza momentului.

In istorie asta ia forma unui ciclu - am fost, cu egal entuziasm, cand daci, cand romani, cand nazisti, cand comunisti, cand xenofili, cand xenofobi, cand fesenishti, cand pedelishti, cand "turnatori" rau-intentzionatzi, cand "denuntzatori" nobili. In scrisoarea Regelui Carol (despre care povesteste Andrei Plesu aici) se pomeneste despre predilectzia pentru oscilatzie intre regim despotic si liberalism poetic-nereglementat (fiecare faza a acestui ciclu ofera pretextele pentru abuzurile celeilalte). Tot acolo, ne caracteriza drept poporul "care nu vrea sa fie condus si totusi nu e in stare sa se conduca singur".

Daca tot e articol despre cartzi, as sugera ca una din cauze este slaba preocupare pentru lectura, romanii preferand invatzarea din experientza directa - trial and error. Basmul copilariei ramane principala referintza literara si sursa de "learned lessons", cu personajele alea osciland intre naiv si belicos (comparativ, basmele altor popoare invita mai mult la dezbatere si mai putzin la sentintza). La varste mai avansate, dihotomia Bine-Rau continua sa se consolideze - la generatziile mai "trecute" prin religie (preponderent ortodoxie), la cele mai recente prin benzi desenate cu supereroi care aduc drept si dreptate dintr-un plan existentzial superior, in care legislatzia e de esentza similara cu  Legile Naturii, ca gravitatzia (Justice League, Captain America, Wonder Woman etc.) .

Necazul e ca, in vesnica reevaluare a Binelui si Raului, ne folosim selectiv de o legislatzie volatila, carpita din mers de politicieni care se alearga unii pe altzii cu ea-n gura. Obsedatzi de aceasta batalie mitologica, ignoram cu tenacitate doi mari elefantzi care nu prea lasa loc la interpretare, fiind masurabili cu liniarul (si tocmai de aceea singura cale de a ne proteja e sa stam cu spatele la ei):
(1) Minima igiena intelectuala de a sta mai mult in fatza unei cartzi deschise decat in fatza unui post TV.
(2) Incalcarea contractului social universal de a-tzi petrece o treime din timp (=8 ore pe zi) muncind.

Legat de primul criteriu, statisticile sunt publice si destul de clare - cea mai slaba piatza de carte din Europa, cei mai multzi indivizi care nu au deschis niciodata o carte, cei mai multzi analfabetzi (de diverse tipuri), topuri de vanzari dominate de pildele politzistului Godina ori cartzi de self-help din care speram sa asimilam pe scurtatura diverse retzete ale Succesului, Binelui si cum sa ne ferim de Rau. Al doilea criteriu e si el usor masurabil, cu unele diferentze intre bugetari si privatzi (discutabile de la caz la caz, desi a doua categorie are mereu pregatite niste pontaje de falfait pe la nas). Diferentza esentziala dintre noi si tzarile cu nivel de trai inalt e ca la intrebarea "Cine-a fost primul: munca sau banul?" altzii au stiut raspunsul corect.

Ca sa nu ma mai lungesc, cand se termina Revolutzia asta noua sa va luatzi si sa cititzi cartzile de mai jos (OK, nici eu nu le-am citit pe toate, desi am primit o oferta de job la Agentzia Spatziala Europeana si tre sa invatz lucruri noi de care o sa am nevoie pe Marte).

Cele 10 carti pe care trebuia sa vi le cumparati in 2016

The Best of Ian McDonald (de Ian McDonald): Autor esentzial al SF-ului britanic modern. Nu pot zice prea multe fara sa dau spoilere, dar e autorul din cauza caruia am realizat in anii 90 ca SF-ul e mult mai mult decat Asimov si Star Trek. E si unul din autorii care au scris cel mai mult despre genul de situatzii prin care trece acum Romania - doar ca a folosit locatzii ceva mai exotice si futuriste sa-si mascheze argumentele (cu alte cuvinte trebuie si cititorul sa depuna un efort de abstractizare, nu vorbim totusi de cartzi de self-help care sa-i vorbeasca cititorului la persoana a doua singular).



Jerusalem (de Alan Moore) : Cea mai asteptata de catre mine carte a anului, un volum supergros (sau 3 mai subtziri) prin care magicianul Alan Moore trece din industria benzilor desenate (unde a iscat cateva revolutzii in anii 80) inspre literatura normala, "fara poze". Ma rog, nu e prima lui carte "normala", dar e cea pentru care va ramane in istorie.


The Paper Menagerie (de Ken Liu) : Cel mai premiat autor SF al ultimilor aprox. 10 ani si principalul ambasador al SF-ul chinezesc spre publicul occidental - nu doar prin proza lui, el fiind de fapt cetatzean american, ci si prin traducerile si antologiile prin care a promovat in ultimii ani o gramada de autori chinezi.


Awaiting Strange Gods (de Darrell Schweitzer) : Editorul celei mai celebre reviste de literatura fantasy/weird/horror, Weird Tales, e si un excelent scriitor, cam ignorat in partzile noastre. In calitate de editor a avut contact cu toate numele mari ale genului din ultimii 30-40 de ani si a furat meserie din toate partzile, chiar daca teoretic volumul asta sugereaza ca ar fi (inca) un tribut adus operei lui Lovecraft. Rangeul stilistic e foarte larg si umorul foarte rafinat. Volumul a fost publicat la recent resuscitata editura Fedogan and Bremer,


Aickman's Heirs (de Simon Strantzas) : Antologia anului, cu proze ce il omagiaza pe Robert Aickman, autor de literatura weird activ in anii 60-70, precursor al mult mai cunoscutzilor George Saunders, Brian Evenson. Mai mult decat rolul de a atrage atentzia asupra operei lui Aickman, volumul prezinta o intreaga generatzie de autori post-2000 inca necunoscutzi la noi, unii recent debutatzi, unii exponentzi ai literaturii LGBT sau ai horrorului feminist, cu shanse mari sa devina Stephen Kingii ori Gaimanii anilor 2020-2030. Am facut o recenzie detaliata aici.


A Collapse of Horses+Last Days+Father of Lies+The Open Curtain (de Brian Evenson) : O colectzie de 4 volume ale celui mai cool autor weird al momentului, dintre care A Collapse of Horses e chiar proaspata, nepublicata inainte, cu proza scurta mai recenta a autorului. Celelalte trei sunt romane mai vechi, din pricina carora autorul a fost expulzat din biserica mormona - interesante tratate asupra naturii dogmei si credintzei, cu un twist horror.


The View from the Cheap Seats (de Neil Gaiman) : Cartea non-fiction a anului, cu impresii si interviuri ale lui Gaiman culese din intreaga sa cariera, de la faza de ucenic al lui Terry Pratchett pana la Oscarul pentru Coraline. Sunt si ceva barfe despre nevasta-sa, Amanda Palmer.


Aici voi trisha putzin, adica voi baga 2 cartzi laolalta ale doi scriitori care au scris mult impreuna si au scos fiecare cate un volum destul de important. Cine o ia pe una aproape o va lua si pe cealalta, cei doi fiind adesea alaturatzi in preferintzele fanilor.

The Bazaar of Bad Dreams (de Stephen King) : Foarte rar am recomandat Stephen King pe blogul asta iar romanele lui mi se par tot mai enervante pe masura ce devin tot mai groase si mai pentru gospodine. De fapt am renuntzat demult sa le mai citesc. Insa volumul asta de proza scurta e ceva mai aparte, cuprinde si proza mainstream, nefantastica si nehorror publicata de King prin reviste/antologii de profil inalt, gen New Yorker/Granta, cuprinde si niste poezii si proze care n-au fost niciodata colectate in volum. Unii zic ca e cea mai buna colectzie de proza scurta a lui King. Sigur e cea mai diversa.

Interior Darkness (de Peter Straub) : Asta e (prea) mult asteptatul best-of de proza scurta a lui Peter Straub, coleg de nadejde si coautor frecvent al lui Stephen King, alaturi de care a dominat premiile literare ale genului horror multzi ani - pana recent cand a avut loc un brusc schimb de generatzie de care pomeneam mai sus (la tributul Aickman). De vreo 10 ani de cand mi-am facut cont pe Amazon tot evit sa cumpar volume de proza scurta ale lui Straub, asteptand un volum acoperitor ca acesta, care sa contzina varfurile din toate volumele sale precedente de nuvele. In sfarsit a aparut.


The Found and the Lost (de Ursula LeGuin) : Acu catziva ani am recomandat retrospectiva prozei scurte a Ursulei LeGuin. Doar ca, tzeapa, volumele respective (The Unreal and The Real) nu contzineau si nuvelele, ceva mai lungutze. Abia acu le-au adunat, dupa ce autoarea a primit medalia National Book si a fost inclusa in colectzia Library of America. Multe din nuvelele culese aici fac parte din diverse cicluri fantasy ale autoare (gen Earthsea) dar creca se pot citi de sine statatoare.



Collected Stories of Carol Emshwiller vol. 2 (de Carol Emshwiller):  Tot in urma cu 4-5 ani recomandam si initziativa de a publica aceasta retrospectiva a prozei scurte a lui Carol Emshwiller, autoare esentziala a SF-ului feminist si nevasta regizorului avangardist Ed Emshwiller. Doamna face mintenash 100 de ani asa ca e de mirare ca volumul 2 al acestei colectzii a fost amanat asa mult. Dar a aparut, in sfarsit.



Cele 5 benzi desenate pe care trebuia sa vi le cumparati in 2016


Absolute Preacher (de Garth Ennis): Banda desenata care i-a convins pe adultzi ca unele benzi desenate sunt DOAR pentru adultzi si ca ar trebui sa fie mai atentzi la "cartzile alea cu poze" pe care le rasfoiesc copiii. Fanii asteapta de aproape 20 de ani reeditarea seriei Preacher in formatul Absolute Edition. A fost nevoie sa se faca serialul ca sa se urneasca lucrurile. Deocamdata a iesit primul volum, restul in 2017.


Patience (de Daniel Clowes): Clowes e creierul din spatele filmelor Ghostworld si Art School Confidential, pe care orice hipster ar trebui sa le stie pe de rost (dupa unii, acestea sunt de vina pentru aparitzia hipsterilor in Europa). Dupa catziva ani de absentza si casnicie contra-productiva, dupa ce anul trecut i s-a colectat retrospectiva de cariera in volumele Eightball, iar anul acesta am avut parte de primul BD nou al autorului. Cu asta ne si pregateste terenul pentru ecranizarea la Wilson, care de data asta nu va mai fi despre hipsteri, ci despre hateri PSD-isti. Fiecare varsta cu problemele ei.


Black Dog (de Dave McKean): Graficianul Dave McKean s-a ocupat de copertzile benzilor desenate Sandman, de copertzile unor albume Dream Theater, Tori Amos, Fear Factory, Kreator etc., de regia unor filme ca Mirrormask si Luna, de ilustratzii pentru Richard Dawkins, de design grafic pentru filmele Harry Potter, de una din cele mai cool colectzii de timbre ale Poshtei britanice, de proiectzia video a concertului Food pe care l-atzi vazut la Cluj asta-toamna si de o gramada de alte chestii. Cand se va infiintza un premiu Nobel pentru multimedia, va fi unul din favoritzi. Volumul asta e componenta a unui multimedia performance (ce mai include si muzica, recitat de poezii) dedicat graficianului Paul Nash care a fost trimis pe front in Primul Razboi Mondial sa deseneze ce se intampla pe acolo si s-a intors cu niste picturi dubios de psihedelice, pe marginea carora Dave McKean extrapoleaza cu propriile idei.


Gyo-Tomie-Uzumaki (de Junji Ito): Cele mai importante opere ale maestrului manga horror Junji Ito adunate pentru prima data in limba engleza in 3 volume hardcover dragutze. Recomandat de Guillermo del Toro si Robert Shearman ca reprezentand esentzia manga horror.


The Sandman Overture (de Neil Gaiman): Gaiman a revenit cu un nou capitol (un fel de prequel) la legendara serie BD Sandman. Cam scurtutza si cam mumbo-jumbo, dar beneficiind de grafica glorioasa a lui J. H. Williams III (Promethea etc.). Obligatoriu de completat la colectzia Sandman, mai ales ca are deja si o dragutza editzie hardcover. Se discuta tot mai intens despre o posibila ecranizare, dar deocamdata tot ce a ieshit e execrabilul serial Lucifer (bazat pe unul din personajele secundare ale seriei Sandman).