Great Moments in Bad Movies: cvintalogia Phantasm si trilogia Feast

Tara se duce pe râpă asa ca m-am reapucat de maratoane de filme survival horror mai vechi, cand filmele astea se faceau mai mult cu pasiune si mai putzin cu pricepere, iar cu bani aproape deloc. Nu le-as recomanda decat fanilor genului, caci restul vor profita de neajunsurile tehnice sa le declare irelevante, insa comunitatea horror va aprecia similaritatzile cu vremurile de asediu mutual in care traim.

Trilogia Feast

(regizata de John Gulager, debutant la 50 de ani)

Trilogia Feast a fost finantzata mai mult in gluma de catre Ben Affleck si Matt Damon prin intermediul unui concurs de scenarii castigat de Marcus Dunstan si Patrick Melton - vedete ale genului torture porn prin contributziile aduse la seria Saw (ca scenaristi) iar ulterior prin filmele The Collector/The Collection cu care au incercat sa initzieze propria serie (impresii aici). Gasesc totusi ca cea mai reusita isprava a lor este aceasta trilogie Feast - tot din postura de scenaristi, regia fiind oferita unui dubios pe nume John Gulager care astfel a debutat ca regizor la 50 de ani, iar ulterior avea sa capete notorietate cu filmul Piranha 3DD (campion al Zmeurii de Aur). Regizorul e notoriu pentru nepotismul sau extrem - personajul principal aici e jucat de taica-sau (de 80 de ani) si filmul mai are in distributzie pe nevasta-sa si frate-sau.

Primul film al trilogiei e excelent, o comedie splatterpunk in spiritul filmelor de inceput de cariera ale lui Peter Jackson, cu ceva elemente din From Dusk Till Dawn. Intr-un rol extrem de funny apare Henry Rollins, ca speaker motivatzional (ceea ce Rollins si este in viatza reala) care incearca sa calmeze un grup de indivizi asediatzi intr-un bar de catre niste extraterestri horny. In partea a doua unele personaje reusesc sa scape din bar, fiind capturate de o gasca de lesbiene motocicliste si niste midget wrestleri care intra in conflict cu aceiasi extraterestrii horny, fatza de care lesbienele nutresc o profunda ura feminist-xenofoba. In partea a treia grupul se imbogatzeste cu un karatist pe nume Jean-Claude Seagal (sic) si cu un cowboy eroic care moare chiar cand parea sa devina personaj principal.

Necazu e ca cu fiecare minut ai senzatzia ca trilogia se dezintegreaza si se destrama, simtzi cum banii sunt tot mai putzini la fiecare scena, efectele speciale tot mai neterminate, actorii tot mai exasperatzi, iar in privintza umorului ultimul film practic face mishto de primul. Trilogia se incheie glorios cu un mariachi care povesteste in versuri tot ce s-a intamplat si deplange faptul ca s-a terminat bugetul filmului, lasand povestea oarecum neterminata. Autorii zic ca aveau scenariu pentru inca un film dar n-au fost lasatzi sa-l mai faca.

Luata ca intreg trilogia e destul de nasoala, dar prima parte e un cult-horror musai de vazut, iar celelalte au momentele lor de stralucire, mai ales pentru fanii filmelor self-aware trash cinema produse de Troma sau Asylum.

******************************************************

Cvintalogia Phantasm

(regizata in cea mai mare parte de Don Coscarelli, autorul lui Bubba Ho-Tep)

Seria Phantasm, numarand 5 filme, e una din acele rare serii de auteur in care acelasi regizor se ocupa de toate filmele de la un capat la altul si le scoate cand ii vine chefu, si nu pe banda rulanta.  Profitand de recenta lansare a partzii a cincea din Phantasm, am recapitulat toata seria. E amuzant ca actziunea din partzile 2-5 se petrece intr-un interval de cateva zile, in timp ce actorii au imbatranit in intervalul asta cu zeci de ani. Filmele Phantasm au iesit de-a lungul a 37 de ani: primul in 1979, ultimul anul trecut.

In momentul asta imi mai vine in minte doar seria zombie a lui Romero ca exemplu similar. Cam toate celelalte serii horror celebre au scapat de sub controlul autorului original destul de repede. In schimb filmele Phantasm au devenit tot mai interesante, reushind sa mentzina implicatzi aceiasi actori din anii 70 si pana azi (ce-i drept nu-s genu de actori care sa aiba multe alte joburi la indemana, ci unii care au capatat statut de legende horror tocmai datorita loialitatzii fatza de o comunitate inchisa; in alte filme ei apar mai mult in cameo-uri cu functzie de referintza retro).

In cazul de fatza auteurul este Don Coscarelli, exponent al horrorului absurdist care ne-a dat mai recent simpaticele ecranizari Bubba Ho-tep (dupa Joe Lansdale) si John Dies at the End (dupa David Wong). Ebert zicea ca regizorul Coscarelli este un autor de Great Moments in Bad Movies, iar seria Phantasm cam asta si este. Ambitzia auteurului de a transpune o estetica de avangarda, cu elemente jodorowskiene si un fir narativ incoerent-experimental, in povesti horror ieftine e laudabila si sta la baza reputatziei sale. Metoda e perfectata insa abia la Phantasm IV - singurul film "bun" al seriei, care ar putea fi apreciat si de altcineva decat fanii fanatici.

Povestea e coshmarul unui baiat si al amicului sau (un rocker care are simultan plete si chelie) bantuitzi de spectrul unui om inalt imbracat la costum (the Tall Man, figura iconica a seriei). Omu Inalt rapeste cadavre, le trimite trupurile pe alta planeta sa serveasca drept sclavi zombie iar creierele le extrage si le baga in niste bile de metal care zboara si omoara oameni prin metode destul de avangardiste. De-a lungul seriei baietzelul si amicul sau il tot urmaresc pe Omu Inalt ca sa puna capat conspiratziei, iar Omu Inalt incearca sa ii atraga in armata sa de creiere sburatoare cu care sa distruga Pamantul - filmele trec treptat de la un stil road-movie cu miza maruna la unul postapocaliptic cu miza planetara.

Primul Phantasm a fost facut practic cu non-actori de catre un regizor care avea atunci vreo 20 de ani si tzinea neaparat sa includa in filmul sau scene de sex in cimitir. Ramane totusi un film deosebit in contextul anilor 70 cand filmele cu zombie, slasherele si gialloul italian dominau genul, iar filmul asta nu avea mai nimic in comun cu ele. Phantasm e mai apropiat de ce avea sa faca Carpenter in anii 80 si a influentzat concepte din serii horror mai psihedelice precum Hellraiser si Nightmare on Elm Street. E asadar un film initziatic (pentru toata echipa) si are azi mai mult valoare istorica, cu cateva momente ingenioase ingropate de actorii diletantzi. Phantasm 2, facut in anii 80, e deja un film de Hollywood cu efecte speciale adevarate, cu (=impuscaturi), un road movie in care protagonistii haladuiesc prin orase postapocaliptice devastate de trecerea Omului Inalt. Phantasm 3 continua povestea de road-movie dar schimba stilul intr-o o comedie camp cam idioata (o rapperitza e supposed to be funny cand se bate cu zombie).

Phantasm 4 a aparut in anii 90 si e singurul film bun al seriei, in care mixarea unor scene ce fusesera taiate din filmul original (cand actorii erau mult mai tineri) dau pentru prima data estetica oniric-suprarealista pe care regizorul o tot incearca de la inceput. E si primul film in care apar tentative de explicare a filmelor precedente, iar personajul negativ - cioclul care face trafic de cadavre cu extraterestrii din alta dimensiune - capata in sfarsit personalitate si niste motivatzie.

Phantasm 5 a aparut anul trecut, mult-asteptat de fanii horror. Coscarelli a renuntzat la regie dar a ramas scenarist si producator, asigurandu-se ca filmul e o continuare fireasca a seriei. Avem aceiasi actori - cu 37 de ani mai batrani decat in primul film desi actziunea se petrece la cateva zile diferentza fatza de partea a 2-a. Povestea continua fix de la scena la care s-a terminat filmul precedent dar trisheaza periculos, sugerand ca personajele principale erau demente la un spital de nebuni si tot ce s-a intamplat in astea 5 filme e o halucinatzie (o tactica lenesha de a pune capac seriei). Nu stiu daca va mai exista inca una caci figura iconica a seriei, actorul Angus Scrimm care il joaca pe cioclul Tall Man, a murit imediat dupa filmari. Cei care au apucat sa devina fani n-au de ce sa fie dezamagitzi de noul film, insa orice outsider care ar incerca sa-l vada e complet lasat pe dinafara, nu exista nici macar o tentativa politicoasa de a prezenta personajele si a sumariza contextul povestii.