Maraton de Oscaruri musai de vazut: Short Animations 2017, Arrival, Birdman, Revenant, Wild Tales

E sezonul Oscarurilor, asa ca se mai nimereste sa vad si eu cate un film din asta mai cunoscut, despre care mai pot vorbi cu lumea fara sa se uite lumea ciudat la mine. Nu-s neaparat filme de la Oscarurile de anul asta, caci pentru mine sezonul premiilor e mai degraba ocazie sa imi amintesc ca nu am vazut filmele nominalizate in anii trecutzi.

Calupu asta de care scriu aici contzine cateva din titlurile pe care le recomand ca fiind musai.

Animatziile Short 2017

Lumea nu prea vorbeste despre scurt-metrajele de la Oscaruri. Sunt acolo doua categorii: una cu scurt-metraje live action (cu actori), una cu scurt-metraje de animatzie. Sunt doua categorii blestemate care, desi ofera in fiecare an cateva capodopere memorabile, nu ajung sa capete faima pe care o merita, iar autorii lor sunt tarziu promovatzi la a face lung-metraje, unii niciodata. Scurt-metrajele nu prea sunt distribuite in cinematografe, abia le mai prinzi in cate un festival, nici pe DVD nu apar multe dintre ele. Mai prinzi cate unu pe youtube cand autorul isi baga picioarele si ii da drumul la popor.

Nici io nu le-am prea urmarit dar chiar zilele astea la Cinema Victoria a fost un overview al nominalizarilor Oscar ce a inclus un calup cu toate scurt-metrajele de animatzie nominalizate in 2017 (nu doar cele din lista finala, ci si cele din lista lunga). A fost o splendoare.

Cel care a castigat, Piper, m-a enervat in mod deosebit. E o animatzie Pixar extrem de avansata tehnologic, cu niste pescarushi care ciugulesc scoici. Ce m-a enervat la filmuletzul asta e cat de realista e animatzia, pana la punctul la care te intrebi ce rost mai are sa faci animatzie, daca scopu e sa simulezi realitatea. Probabil asta e drumul spre cinematografia in care actorii vor fi complet simulatzi si nu mai trebuie sa li se plateasca salariile alea supradimensionate. Nici actorii nu vor mai trebui sa-si albeasca dintzii, sa-si puna tzatze etc. Asta e viitorul cinema-ului iar filmuletzu asta cu pescarushi e dovada. Dar nu-s convins ca asta e drumul pe care vreau sa apuce cinema-ul. In mod clar nu asta e drumul pe care vreau sa apuce filmul de animatzie. Cica regizorul a lucrat 3 ani la cele 5 minute cat are filmu asta.

Celelalte finaliste (inclusiv cele de pe lista lunga) sunt mai creative si ingenioase.

Pearl e o animatzie Virtual Reality 360° asa ca vizionarea sa in cinematograf e cam limitativa. Cica e prima nominalizare Oscar de tipul asta si face parte dintr-un proiect finantzat de Google (Google Spotlight Stories, sunt mai multe shorturi VR, se pot viziona aici). Nu prea se intampla mare lucru, e mai mult un videoclip cu niste indivizi care canta intr-o mashina. Daca aveam o casca VR puteam sa ma uit la toata lumea din mashina sau ceva de genul asta. E totusi destul de imersiv si la cinema. Regizorul Patrick Osborne are deja un Oscar, tot pentru scurt-metraj de acu 3 ani.

Blind Vaysha e adaptare dupa excelenta povestire fantasy a scriitorului bulgar Georgi Gospodinov. Foarte faina povestea, cu o fata al carei ochi stang vede trecutul in timp ce ochiul drept vede viitorul. Cand incearca un gagiu sa o agatze, acesta ii apare intr-un ochi drept copil, iar in celalalt drept boshorog, ceea ce-i cam taie cheful gagicii. Animatzia e bazata pe grafica scrijelita de mana, foarte stilizata.

Pear Cider and Cigarettes e cel mai lung dintre ele (cam juma de ora), cu o grafica in stilul clipurilor Gorillaz (poza de mai sus) si o poveste cu caractere puternice, excelent narata intr-un stil noir. Povestea e despre un alcoolic care cauta sa faca rost de un ficat nou prin China.

The Head Vanishes e o poveste trista despre Alzheimer, despre o batranica care umbla cu propriul cap in bratze si la un momendat il pierde intr-un tren.

Au mai fost inca vreo 3-4 mai slabutze sau doar amuzante, dar astea de le-am pomenit aici sunt cam musai de vazut. Daca stie cineva o sursa de scurt-metraje de la Oscarurile din anii trecutzi sa-mi zica (alta decat fesivalurile de gen, care-s destul de rare).

*************************************************************************

Arrival

(regizat de Denis Villeneuve, autorul lui Incendies, Sicario si al viitorului Blade Runner)

Am intzeles ca lumea s-a dus la filmu asta sperand la un nou Independence Day. Altzii nu s-au dus tocmai din cauza ca erau satui de inca un Independence Day. Pana la un punct si regizorul incearca sa lase spectatorului impresia ca avem de a face cu un Independence Day - e parte din strategia de "dumbing down" a povestii originale pe care se bazeaza acest film, ca sa o priceapa tot prostu. Povestea e nuvela superdesteapta The Story of Your Life a lui Ted Chiang (tot la "dumbing down" se incadreaza si modificarea titlului, care are conotatzii importante in povestire).

Avem totusi un regizor mare si inovator aici - Denis Villeneuve (pe mana caruia s-a dat si viitorul film Blade Runner). Povestea originala e greu de ecranizat - acel gen de SF supersmart care nu se prea consuma la noi, cu actziune putzina si speculatzie bazata pe teorii stiintzifice de nisha - in cazul de fatza o teorie mai ciudata numita "relativitate lingvistica", care zice ca limbajul determina in mod drastic modul in care percepem si ratzionam realitatea. Wikipedia ofera o gramada de detalii interesante care merita studiate pentru a intzelege cu adevarat filmul. Aveam si eu o teorie mai demult, ca motivul pentru romanii percep realitatea altfel decat restul popoarelor e limba romana, cu excesul ei de acorduri si formalisme ce stau in calea comunicarii eficiente, oferind mereu pretexte lingvistice de fofilare de la realitate. Ma bucur ca in sfarsit s-a facut un film despre teoria asta, pacat ca e cu extraterestri si nu cu romani.

Dupa preludiul relativ standard al povestii, cu nave extraterestre misterioase si nitzel suspans militaresc, filmul se asheaza in matca intelectuala a povestii, reducand mult actziunea si concentrandu-se pe efortul unei lingviste de a stabili un canal de comunicare cu extraterestrii care stau cam prost cu virgulele si cratimele. Sigur, filmul e nevoit sa simplifice mult pentru a fi entertaining, insa regizorul gaseste solutzii vizuale ingenioase pentru a exprima miza povestii. Asta nu inseamna ca cocalarilor le va placea filmul ci doar ca, daca sunt putzin atentzi, s-ar putea sa-l intzeleaga, ceea ce e suficient incat sa-l putem considera pe Villeneuve un regizor de geniu.

P.S. Ca in toate filmele regizorului, mixul sunetului are un rol extrem de important, fiind rasplatit deja cu un Oscar.

*************************************************************************

Birdman

(regizat de Alejandro Inarritu, campion al nominalizarilor Oscar)

Film autoreferentzial despre cariera lui Michael Keaton care, dupa succesul cu Batman la inceputul anilor 90 a disparut incet-incet in uitare, fiind nevoit chiar sa-si schimbe numele (la botez il chema Michael Douglas, dar cand a crescut mare n-a mai incaput de celalalt Michael Douglas).

Birdman mizeaza pe un conflict intre arta teatrului si arta blockbusterului cu supereroi, conflict falfait pe la nasul spectatorului obligandu-l cumva sa fie partinitor, ceea ce mi s-a parut extrem de iritant in cateva scene foarte preachy. Mai ales cand Twitteru si Youtube-ul sunt prezentate ca fiind de aceeasi parte a acestui razboi cu arta autentica a teatrului. In recenzia lui Gorzo zice ca filmul e balansat in a analiza ambele tabere, insa eu l-am perceput cam one-sided.

Michael Keaton ne e prezentat drept superstarul ofilit care in tineretze a jucat in seria de filme retardate Birdman iar la batranetze, divortzat, avand o fiica junkie si fiind cam rupt in cur, decide sa se salveze spiritual prin teatru, regizand pe Broadway o piesa de kkt dupa Raymond Carver. Personal am un cui impotriva literaturii lui Carver (de fapt impotriva povestii din centrul acestui film) si am o apreciere deosebita pentru benzile desenate (cu sau fara supereroi), asa ca pe mine filmu asta m-a prins in tabara greshita cu aspectele sale moraliste.

M-am bucurat totusi sa vad un film excelent gandit tehnic de mexicanul Inarritu (care are nominalizari Oscar la toate filmele pe care le-a facut pana acum!) si de directorul sau de imagine - acelasi gagiu care testase tehnica scenelor lungi anul trecut in Gravity (tot al unui mexican, apropo). Birdman e un cu totul alt fel de film decat Gravity dar apeleaza la aceeasi tehnica, incat ai la un moment dat impresia ca intreg filmul a fost tras dintr-o singura filmare, iar soundtrackul de percutzie a jazzerului mexican Antonio Sanchez contribuie ingenios la aceasta impresie. E dragutz si felul in care stilul prozei lui Carver e tradus in stilul filmului - majoritatea scenelor sunt dialoguri close up intime, foarte putzin din film ia distantza fizica fatza de chipurile personajelor, reusind totusi sa arate ca un film si nu ca ecranizarea unei piese de teatru filmata de aproape. Creca filmul asta e pentru cinema ce este jazzul pentru muzica.

Edward Norton face un rol de zile mari ca actor de teatru dement-narcisist, o conditzie psihica care am impresia ca e boala profesionala in teatru (cel putzin la noi). Cica si Emma Stone a avut o nominalizare Oscar, dar nu o tzin minte facand ceva relevant prin filmu asta. De fapt mi se pare atat de shtearsa incat tot uit cum o cheama, desi o tot vad in filme de ceva vreme.

*************************************************************************

The Revenant

(regizat de Alejandro Inarritu, acelashi campion al nominalizarilor Oscar)

Sa le spuna careva celor de la cinema-ul Florin Piersic sa schimbe lampa la videoproiector. Vizionand filmul acolo ramasesem convins ca e alb-negru, si am avut o mare surpriza afland ca e color, si inca intr-un fel impresionant vizual.

Inarritu a mentzinut cu acest film recordul de a fi fost nominalizat la Oscar cu toate lung-metrajele pe care le-a facut. Filmul asta e foarte diferit de Birdman, si cu atat mai impresionant in ce priveste gama tehnica cu care lucreaza regizorul. Close-up-urile si scenele neintrerupte din Birdman sunt aici inlocuite cu filmari in unghi, de jos in sus, aducatoare aminte de Terrence Mallick, si cu scene largi, cu natura, tarkowskiene. E totusi o minciuna acuzatzia ca e un fel de documentar Animal Planet cu Di Caprio plimbandu-se prin decoruri. E o aventura western cinstita, cu o poveste simpla in care miza nu sunt evenimentele (se pot rezuma intr-o fraza) ci experientza senzoriala a vizionarii si a insotzirii protagonistului in lupta sa cu natura.

Filmul e musai de vazut in conditzii tehnice propice caci mizeaza pe impactul senzorial, reuseste sa para 3D fara sa fie 3D. Cine e interesat strict de cat de "interesanta/previzibila" e povestea si ce se intampla in el, va spun eu aici, sa nu mai datzi banii degeaba: e un fel de prequel la Martzianul, doar ca se petrece pe Pamant cu 100 si ceva de ani mai devreme si nu e o comedie. Leonardo di Caprio joaca rolul unui nenorocit abandonat de amicii sai intr-o padure dupa ce a fost terfelit de un urs. Cumva, nenorocitu reuseste sa nu moara, sa se intoarca la locul de munca si sa se razbune pe un coleg de munca care il sapase, jucat de Tom Hardy.

Are si ceva din Sadoveanu povestea (desi in versiunea originala, a povestii reale dupa care e inspirat filmul, personajul lui Di Caprio se impaca cu colegu de serviciu care il sapase; dar probabil ar fi fost superlame sa arate asta in film).

*************************************************************************

Wild Tales

(regizat de Damian Szifron, argentinian in ciuda numelui unguresc)

Film argentinian (finalist la Oscarul pentru film strain) teribil de funny care a fost promovat la noi ca fiind produs de Almodovar, nu intzeleg de ce. E o comedie neagra in stilul lui Alex de la Iglesia, de fapt o antologie de 6 scurt metraje fara nici o legatura intre ele decat, eventual, tema comuna a razbunarii si personajele cu comportament profund romanesc - o chelneritza tentata de a-si servi un client cu otrava de shobolani; doi shoferi de tip bucureshtean, din aia care se opresc in trafic, latra unul la altul si ies din mashini sa se bata pentru o semnalizare proasta; un cetatzean satul sa tot plateasca amenzi, luand justitzia in propriile maini; un cocalar care a calcat pe cineva cu mashina si incearca sa scape printr-o sofisticata orchestrare de shpagi; o mireasa geloasa in noaptea nuntzii, decisa sa se razbune in mod brutal; un pilot Wizz-Air satul de viatza. Orice detalii suplimentare ar fi spoilere.

Nu e nimic spectaculos la modul artistic in filmele astea, dar toate sunt foarte hazlii, cu twisturi si gaguri delicioase. Un film care poate bine dispune pe oricine, mai putzin daca chiar cunosti pe cineva caruia sa i se fi intamplat ceva asemanator cu una din povestile din film.