Filmele vorbite pe la spate

-martie-

Cand eram mai mic, am fost la o olimpiada la mate faza pe comuna si pana ne-au corectat astia lucrarile ne-au lasat sa ne uitam la filmul Predator. Era prima data cand auzeam de razboiul din Vietnam si colegul meu de banca a fost o vreme convins ca razboiul s-a terminat cu explozia bombei atomice din antebratzul extraterestrului de la Hiroshima. Ceva mai tarziu, cu o ocazie similara am vazut si primul Rambo. Prima problema care s-a ridicat a fost daca actiunea din Rambo se petrecea inaintea celei din Predator sau dupa. Caci daca era dupa insemna ca razboiul din Vietnam nu s-a incheiat cu victoria extraterestrilor, dupa cum ne-au confirmat partzile 2 si 3 din Rambo si alte filme mai tarziu. Cum ar veni, unul din cele doua filme, ori Rambo, ori Predator, nu respecta adevarul istoric, idee care mi-a zguduit inca de pe atunci increderea in campania de dezinformare a americanilor.

Luna asta s-a-ntors lumea pe dos: grecii au scos primul lor film zombie iar americanii au facut filmul razboiului dintre greci si orci. Zilele trecute stateam la coada la 300 vazand profesori de istorie cu mainile in cap si fani Manowar cu erectzia ascunsa sub punga de Popcorn. O mamica punea mana la ochii copiilor sa nu vada sfarcurile roz ale tinerelor spartane zburdand pe ecran. Trei sferturi din sala nu stia la cel film venise. Adica stia titlul si cu ce le-ar fi placut lor sa fie, dar nu stia cu ce e filmul de fapt. Napoleon Savescu si Vadim Tudor boicoteaza filmul pt ca nu respecta adevarul istoric: se pare ca in armata lui Leonidas au fost si traci, fapt ignorat cu desavarsire de mercantilul regizor Zack naiba-sa-l-ia, cum si-a permis el sa faca film despre lucruri care nu il privesc. Un taximetrist invatzat cu aramaica lui Mel Gibson imi explica ca spartanii nu vorbeau de fapt engleza. HA! Stupid americanos, asta da incultura. M-a costat 100 de mii biletu sa ma conving de asta, dar a meritat, m-am convins ca americanii habarnau de istorie. N-avea domle cum sa zica ala ca Tonite we dine in Hell. A zis eventual ca Tonite we dine in Hades!

In concluzie sunt siderat de tembelismul publicului european care analizeaza filmul de parca grecii au inventat benzile desenate. Egiptenii le-au inventat, inainte sa filmeze Stargate. Doar amicu Thor sarmanu a observat, cu luciditatea sa de fan Manowar, ca numarul de pliuri ale muschilor abdominali ai personajelor respecta intru totul adevarul istoric. Oameni buni, pe unde s-a perdut simtzu ridiculului? Sa aprindem lanternele si sa-l cautam. Voi luatzi-o incolo, spre Sparta, eu ma mai uit pe-aici. Vezi cronica Benzile desenate ale lui Herodot.

Prestige e alt film care nu respecta adevarul istoric, in care americanii, de data asta mana in mana cu britanicii incearca sa ne convinga ca Tesla clona oameni. In plus, e filmul cu cel mai previzibil final ever, dupa ce ai citit cartea care sta la baza sa. Daca nu atzi citit-o, intzeleg, e mai groasa de vro 5 ori decat Parfumu lu Suskind, plus ca filmu e intotdeauna mai tare decat cartea. Sau era invers? Cititzi cronica Batman vs. Wolverine sa va lamuritzi.

La Everything is Illuminated m-am uitat din cauza ca joaca Gogol Bordello. Adica trupa apare un pic, canta o gramada, iar vocalu Eugene Hutz ii tzine isonu lu Elijah Wood. Frodo e un evreu okelarist din America, care se plimba prin lanurile de porumb din Ucraina in cautarea unei gagici octogenare, fosta iubita a lu bunicu-sau evreu. Hutz e un ghid care conduce "tours of dead jews" cu un foarte tare vocabular pseudoenglezesc, mai cool decat a lui Basescu, numa cuvinte intortocheate si engleza reinventata la tot pasu. Plus treningu ala si trabantu si nasu mare care imi aduc aminte de Turturro. In fine, pana la urma filmu se emotzioneaza si se ineaca in flashbackuri si slowmotion pe problema evreilor care isi amintesc ce nasol a fost holocaustu. Vizual totul e super, culori una si una. Iar cuplul Elijah Wood - Eugene hutz e de maxim efect, cum se plimba ei cu Trabantu prin sate pline de cocalari si manelisti. In unele privinte mi s-a parut un Borat inversat (si fara gaguri), cu americanul evreu si vegetarian incercand sa se integreze intr-o comunitate de evrei care se dau nazisti si mananca numai porc unsuros. P.S.Mi-am amintit ca Elijah wood a jucat cand era mic in videoclipul Ridiculous Thoughts a lu Cranberries, era in maieu si se dadea cu capu de niste caramizi. Sa cautatzi pe youtube.

Perdita Durango (aka Dance with the Devil), ecranizarea lui Iglesia dupa Barry Gifford nu e la fel de tare ca Wild at Heart, Natural Born Killers sau True Romance, dar semana cu respectivele si e destul de haios. Javier Bardem e punctul forte in rolul unui vrajitor voodoo care, impreuna cu gagica lui Perdita, tre sa faca trafic de borcane cu fetushi pt o companie de cosmetice din Las vegas. Shefu lor e pedofilul Marcelo Santos, personajul negativ din wild at Heart. Pe drum cei doi amorezatzi iau prizonieri un cuplu de adolescenti pe care ii violeaza si surmeneaza in mod repetat iar uneori le tzin lectzii de filozofie. Do you believe in God? Yes, I believe in a superior energy. Energy? Fuck Energy, that's hippie bullshit. Gandolfini e politzistu care le calca pe urme.

Ice harvest e un noir cu iz de Hitchock destul de haios, pe teme de Craciun cu his majesty Billy Bob Thornton si John Cusack, cu gagici focoase si planuri marshave. Un pic cam sec si cu multa umplutura, nu se ridica la nivel de fratzii Coen, dar are cateva momente de aur datorita lui BillyBob.

Derailed e o porcarie cu final previzibil de neasteptat. N-ai zice ca e regizat de Mikael Hafstrom (Ondskan). Clive Owen, om cu familie, se incurca cu Jennifer Aniston si cand se duc la un motel sa si-o traga, intra peste ei Vincent Cassel cu un ciorap pe cap si le violeaza intimitatea, apoi o vreme lunga ii tot shantajeaza ca-i da in gatu presei si a familiilor. Owen devine stresat si se tot umileste dar pana la urma isi ia inima in dintzi si se rasbuna. Bravo lui dar filmul e cam banal si arata ca pt TV.

Kinsey e filmu pederastului Bill Condon, fost colaborator a lui Clive Barker (pt care a regizat Candyman si Gods and Monsters), actualmente vedeta de Oscar cu Dreamgirls. Kinsey e despre un doftor de dinainte de 1950 care a demonstrat ca masturbarea nu duce la orbire, a descoperit sexul pe la spate si alte picanterii, ajungand chiar la concluzia ca fiecare om este gay pe o scara de la 1 la 5 si ca doar cei fara imaginatzie sunt heterosexuali. Liam Neeson e bun tare (nominalizat la Globu), Laura Linney in rolu nevestei cu sexualitatea data peste cap e si mai tare (nominalizare Oscar), filmul arata super si e amuzant, mai ales cand intra in joc pedofilii si cercetarile demonstreaza ca totzi americanii sunt perversi.

Aflu cu mare mirare ca genialul film U-Turn a lui Oliver Stone, ecranizare dupa John Ridley (Three Kings) e considerat cel mai prost film al lui Stone si a fost nominalizat la Zmeura. Cu ocazia asta l-am revazut sa ma conving ca filmul a ramas tot genial: un all-star uberfun in care i-am intalnit prima data pe Joaquin Phoenix, Jennifer Lopez si BillyBob, care-l terorizau pe sarmanu Sean Penn, cu contributia unui Nick Nolte pedofil. Texas, roadkill, inbred rednecks, praf si putoare si o imagine incredibila, iar Joaquin Phoenix joaca un manelist pe care-l keama TNT si mananca bilete de autobuz. Cum sa fie nominalizat la Zmeura? Ce inseamna sa activezi in avangarda.

Superman returns nu e nicicum, era sa adorm la el. Omul in izmene albastre are probleme sentimentale, e vulnerabil mereu si isi iroseshte potentzialu de dragu unei parashute care nu-l merita, iar Kevin Spacey profita de asta, in rolul unui Lex Luthor foarte neconvingator si birocrat. Efecte speciale prost folosite si o lalaiala sentimentala care mi-a picat prost. Cam o treime din film Superman e bolnav si plimbat pe targa si nu face nimica iar metoda lui Luthor de a distruge planeta e cea mai lipsita de imaginatzie ever. Mult mai slab decat Hellboy si chiar decat mediocrul Batman Begins. Merge tot pe linia de psihologic, personal si de suflet care a distrus the superhero movie modern. Si supereroii au probleme. Sa aibe, da sa nu-i macine in halu asta.

Revazut si 25th Hour, marele film a lu Spike Lee cu Edward Norton care merge la gagici si discoteca cu Seymour Capote Hoffman si lunetistu din Private Ryan inainte sa ia drumul puscariei. Brian Cox e taica-su lu Norton, un pompier irlandez betziv dar inimos caruia i se rupe sufletu ca tre sa-si duca fecioru cu mashina la puscarie cum m-a dus tata pe mine in prima zi de liceu. Iar Hoffman e prof de romana la liceu si se da gagici cu inel in buric la el pt o nota mai mare, si nu din sincera atractzie. Ca-n viatza.

Sexul neprotejat dezmembreaza
Friday the 13th part 2-3

Titlul acestui post e inspirat de desenele pe asfalt de 1 Iunie, de anul trecut, din centrul Clujului. As vrea sa-l cunosc pe copilul care a desenat un craniu cu creta albastra si a scris deasupra lui "Fumatul dezmembreaza". In mod similar, filmele Vineri13 ar trebui transmise la orele de educatzie sexuala si dirigentzie. Cate unul pe fiecare clasa, de la a-ntaia pana la finele liceului. Unii critici arata ca aceste filme sunt propaganda pt safe sex si ca Jason este SIDA incarnata.

Principalul necaz cu cronicile la filmele seriei Friday 13 este ca se cam scriu singure. Adica scriu un rand si am impresia ca am mai scris unu si de la o vreme nu mai stiu pe care le-am scris eu si care s-au scris singure. Ia vedetzi ce senzatzie ciudata va lasa cronica asta:

Friday 13 II incepe cu cateva cupluri care se duc la iarba verde pe malu lacului Crystal. E noapte, iar baietzii si fetele joaca cartzi povestind legenda lui Jason care s-a inecat in lac cand baby-sitteru lui se masturba. Unul din cupluri iese afara sa se plimbe. Fata avea la ea o patura si zice "am o mancarime, nu mi-o scarpini?" Baiatul zice "hai sa ne scaldam, stiu eu un loc unde nu ne vede nimeni" fata zice "O, yea". Cei doi se duc, gasesc o tufa, fata se intoarce cu spatele, scoate tzatzele si chicoteste. Baiatul moare, un tip in blugi ii taie gatu. Fata se intoarce si striga "anybody there", apoi moare si ea. Revenind in casa. Al doilea cuplu iese sa se plimbe. Baiatu zice "nu vrei sa ne Kikirikimiki?" Fata zice "obraznicule, hai sa ne scaldam, stiu eu un loc". Cei doi ajung intre tufe. Fata chicoteste, baiatu moare. Fata urla. Fata alearga, moare si ea. Revenind in casa. Al treilea cuplu se duce sus la culcare. Fata zice "Olalala", baiatu isi scoate putza si i-o arata. Fata se ascunde in dulap, dar acolo era un tip in blugi care o omoara. Baiatu o cauta "ma lasi asa cu nadragii in vine, bagaboanto". Moare si el. Revenind in casa. Al patrulea cuplu se satura de jucat cartzi. "Ai auzit ceva? Nu. Mi s-a parut ca aud ceva. Du-te si verifica. Fata se duce, verifica si moare. Baiatu, i se pare si lui ca a auzit ceva. Iese si el afara, striga anybody there si moare. O fata singura si virgina vine sa viziteze excursionistii, ii gaseste pe totzi mortzi si o rupe la fuga. Un tip in blugi fuge dupa ea. Tipa gaseste o pestera unde un schelet decapitat e imbracat in pulovarash. E skeletu mamei lu Jason, tipu in blugi. Fata se imbraca in pulovar tocmai cand intra Jason peste ea sa o prinda in tzatzele goale. Dar cum o vede in pulovar crede ca e maica-sa si emotiv cum era se lasa omorat cu o maceta.

Filmu se termina cu o ambulantza care aduna victime si le duce la crematoriu. Fata e lesinata pe o targa, dar mai reuseste sa prinda de maneca pe un politzist si sa intrebe: IS HE DEAD?

No he's not, incepe Friday 13 3D, o alta varianta la filmul anterior, filmata in perspective 3D, la mare moda in anii 80. Principala diferentza e ca Jason isi face rost de masca de hochei, o salopeta si devine mai silentzios (vezi Halloween), in timp ce in filmu anterior alerga cu o punga in cap intr-un costum de blugi si tot bodoganea. Cateva cupluri se duc la iarba verde pe malul lacului Crystal. Se face noapte iar baietzii si fetele prajesc o slanina. Unul din cupluri se duce cu slanina mai incolo. "Ai auzit legenda lu Jason?" zice baiatu. "Am auzit-o, dar lasa asta acu, hai in tufe" Fata capata o maceta in frunte. Revenind la slanina. Al doilea cuplu povesteste la lumina flacarii. "ati auzit legenda lu Jason si a lu maica-sa cu pulovaru?" Ce prostie, zice unu din cupluri si se ridica sa plece. Se duc un pic mai incolo, fata de dezbraca, baiatu merge mai incolo sa arunce cu pietricele in apa. Fata moare. Baiatu fuge cu nadragii in vine dar moare si el. Revenind la slanina...etc.etc. Se termina la fel, cu ambulantza, cu intrebarea Is He Dead?

Aceste doua filme, desi cele mai proaste ale seriei, il implica pe singurul regizor titrat al seriei. Sunt facute de Steve Miner, un fel de Uwe Boll al anilor 80, ulterior regizor de episoade Dawson Creek, filmul cu Mel Gibson Forever Young dar si al unui film din seria Halloween (H20) iar mai recent, al remakeului Day of the Dead.

Stupid French people

M-am hotarat sa devin prost

de Martin Page

Destul de proasta carticica asta de la Humanitas, colectzia "Cartea de la portjartier". Prost scrisa, prost tradusa (si nu tre sa stii franceza sa remarci asta), se chinuie sa treaca de suta de pagini dar n-are sex, ceea ce e dubios pt un autor francez modern. Ok, e funny cale de 20 de pagini: amicul nostru ne demonstreaza ca fericitzi sunt cei saraci cu duhul, kestie pe care orice om citit o stie din Biblie, si intr-o buna zi se hotaraste ca vrea si el o spalare pe creier, gagici, mashina si un job. Primele masuri sunt sa se apuce de baut, la care nu rezista, si sa isi faca lobotomie, cu care nu e de acord medicul de familie.

Ei bine, partea funny se incheie aici. Restu de 80 de pagini e un fel de blog al autorului care incalca cele mai elementare reguli ale naratziunii: personajul sau citeste scrisori sau recita monologuri critice la adresa societatii pt niste prieteni care sunt personaje de forma puse acolo sa raspunda cu "da, domle, nu ne-am gandit la asta, ai dreptate domle". Pana la urma omul nostru se angajeaza, face bani, gagici si masina dar prietenii se hotarasc sa il salveze de la decadentza capitalista, il rapesc, il leaga la ochi si ii recita din Flaubert in ritm de tortura chineazeasca, vezi doamne sa il readuca pe calea buna a intelectualitatzii. Efortul are succes iar la final personajul nostru, in loc sa fie spalat pe creier de shefu de la servici, este spalat pe creier de marii poetzi franceji plus o gagica boema care il agatza in parc si ii marturiseste ca se simte singura si nu vrea sa se integreze in societate. Cu alte cuvinte, o carte cu intentzii bune, esuata datorita faptului ca autorul era prost de la inceput si titlul corect trebuia sa fie "M-am hotarat sa devin un altfel de prost". Efortul disperat de a insera in poveste referintze la scriitorii favoritzi ai autorului este o alta caracteristica de blog care anuleaza functzia epica a textului, desi autorul se tzine cu incapatzanare de aceasta. Am zis referintze? Pardon, ce face Page se numeste name-dropping. Referinta e o trimitere integrata in context care sa te faca curios, nu o avalansha de nume juxtapuse.

Hey, gorgeous, wanna play ball?

Nip Tuck sezon 2

Sezonul 1 a fost cum a fost dar al 2-lea m-a transformat in fan: Christian gagicaru face sex si facelift cu Vanessa Redgrave, iar Sean familistu se angajeaza intr-un transplant de clitoris pt o somaleza refugiata in Florida, victima a mutilarilor ritualice de acasa din tribu ei. Prima jumatate a sezonului incheie shireturile unor telenovele lasate in aer de sezonul 1, in care testele de paternitate dovedesc ca lucrurile nu sunt ce par a fi. X nu e fiul lui Y, caci e alui Z care credea ca W e fiul lui care de fapt nu era, ca era al unui negru. Nu insist, daca ati vazut Star Wars sau Dallas intelegeti. Si cel mai haios e ca Christian gagicaru se muta la casa lui cu o gagica oarba cu oki de sticla si miros de caine, care are obiceu sa amushine dimineatza in fundu gol si orbitele goale de-i taie tot kefu de erectzii matinale sarmanului om.

Ideea e ca sezonul asta explodeaza in cel mai fantastic mod posibil si cu o gradatzie atat de fina intre normal si anormal, intre hazliu si tragic, intre soap opera si orori over-the-top, cum am mai vazut doar in Sopranos sau in Carnivale. Pe nesimtzite, o problema banala de cuplu duce la Apocalipsa, femei care vin la plastician sa-si trateze stigmatele din palme si copii care vin sa li se taie coada de porc cu care s-au nascut. Copilu Matt merge la o psiholoaga sa-l ajute sa se concentreze la scoala si sa-i creasca notele. Psiholoaga, ca sa il motiveze, isi arata tzatzele copilului si notele incep sa creasca, alimenate de o relatzie pedofila cu psiholoaga. Dar psiholoaga are si un fiu de aceeasi varsta cu Matt, 16 ani parca, cu care si-o mai trage la modul incestuos incat cei doi copii, acum in relatzie de "tata-fiu" se tot bat pe la vestiare de gelozie. Apoi vine unkiu Christian sa-l salveze pe micul Matt, dar cum Christian e sexaholic anonymous tabareste pe psiholoaga sa o violeze, ocazie cu care, cu putza lui de chirurg plastic experimentat simte un perete vaginal abraziv, care demonstreaza ca psiholoaga fusese de fapt barbat inainte sa isi skimbe sexul intr-un program experimental din anii 80 condus de un Frankenstein al chirurgiei plastice jucat de Alec Baldwin, care a visat sa isi fac femeia perfecta din tineri pederasti fara discernamant. Frankenstein asta s-a ascuns intr-un paradis ocult si s-a convertit la botanism, polenizand manual orhidee impotente care nu te tradeaza ca femeile, fie ele si transsexuale.

Finalul sezonului deschide un nou fir epic, cu un chirurg psihopat care face liposuctzii ilegale cu furtunu de la mashina de spalat, intr-o pivnitza.

Un sezon stralucit al unui serial care a impuscat in acelasi timp Globuri de Aur, premii Emmy si premii ale Academiei Fantasy and Horror. Muzica e tot mai tare, cu mult Rolling Stones si versuri care se sincronizeaza haios cu situatiile. Absolut entertainment. TV doesn't get better than this.

FAQ

Am primit mai demult un tag sa deconspir niste secrete din viatza mea dar n-am avut vreme pana acu sa mi le sistematizez. Asa ca vi le prezint acum sub forma de Frequently Asked Questions, inclusiv pe baza intrebarilor sosite la redactie.

Q1.Care este mottoul dupa care va ghidatzi in viatza, domnule Aron Biro?
A1. Ceva nu merge normal in lumea noastra (Pavel Corutz)

Q2.Ce reprezinta particula IO, enuntata de marii domnitori romani la inceputul discursurilor: Io, Matei Basarab, Io, Dimitrie Cantemir, Io, Cuza etc... A2.Contrar opiniei generale ca IO este o forma invechita a persoanei intai singular EU, in realitate reprezinta simbolul masonic al informatiei binare, adica cifrele 1 si 0 din care e formata astazi toata informatia de care depind vietzile noastre, telefonul mobil, televizorul, calculatorul, Netu...De asemenea, este si o trimitere la grupa de sange 01, care desemeneaza poporul ales.

Q3.Ce-i domle cu obsesia asta pt horror, SF si fantasy la o persoana aparent inteligenta? A3.As incerca sa ma gandesc la un raspuns daca intrebarea nu ar veni din partea unor persoane care consuma pe paine death-metal, gotic-metal, black-metal si alte asemenea. Mie intrebarea asta imi suna ca si cum Leo Sherban mi-ar reprosa ca folosesc supozitoare in loc de crema Hemorzon. Nu pot sa cred ca unii isi mai inchipuie ca King Diamond se inspira din Schopenhauer, ca Frank Miller e tragedian grec iar Cthulhu e personaj de mitologie. Ia sa facem un scurt recensamant al muzicii metal, masuratorile sunt corecte, am folosit cantarul amicului JudasRising de pe forumul metalfan:

a.death-metal: 90% inspirat din cinematografia si benzile desenate horror, 10% din literatura horror/SF b.black-metal: 50% inspirat din literatura si filmul horror, 30% din punk, 20% din...hmm...mitologie fantasy. c.gotic-metal: asta practic e un subgen al literaturii horror. d.progresiv: 50% inspirat de SF si fantasy, restu de articole din ziar e.heavy-metal: 90% inspirat de fantasy, restul de parcuri tematice Disneyland. Daca vretzi sa traitzi cu picioarele pe pamant apucatzi-va de hip-hop.

Q4.Domnule Aron Biro, daca as dori sa ascult cele mai tari 10 albume de muzica aparute vreodata, ce mi-ati recomanda?

A4.Sa nu asculti niciodata muzica.

Q5.Nou-nascutii au in varful craniului o gaura numita fontanela, care se inchide abia dupa unirea oaselor craniului, la cateva luni dupa nastere. La ce foloseste aceasta?

A5.La comunicarea cu orbita planetei Saturn. Inchiderea fontanelei coincide cu momentul la care we are on our own.

Q6.Domnule Aron Biro, cate subgenuri de muzica metal exista?

A6. intre 13 si 16 conform statisticilor, dar cel mai important e, ca sa verifici daca gusturile tale se incadreaza in subgenul corect si apreciat de prieteni, sa incerci sa indoi CD-ul cu dintzii ca sa afli exact daca nu cumva e metal fals.

Q7.Unde se afla gura tunelului care duce in lumea subterana despre care povesteste Pavel Corutz?

A7.Undeva intre Sibiu si Alba Iulia, conform Google Maps. Verificatzi aici.

Q8.Cand incep inscrierile in fanclubul Pavel Corutz?

A8.Am asteptat zadarnic sa moara auteurul. Cineva mi-a luat-o inainte si a facut deja forumul dedicat ciclului de 80 de volume Octogonul. Cei interesati pot sa afle de acolo lista contradictiilor din Biblie, relatia dintre Mossad, dacii liberi si alte planete, misterul bubulilor ocultzi si muzica doctorului Napoleon Savescu. Mare atentzie la Universitatea Particulara Zalmoxiana. Vizitatorule, calca cu grija, sa nu calci pe visele oamenilor...

Q9.Suntetzi gay?

A9.Inca nu, dar incerc sa las aceasta impresie pentru a atrage atentia mass-media. Daca lui Leo Sherban si George Michael le-a iesit smecheria, mie de ce nu mi-ar iesi?

Q10.De ce includeti spoilere in cronicile la filme?

A10.Pt cei care se uita la film pentru poanta de la final, sa nu mai arunce banii pe fereastra, le-0 povestesc eu.

Takashi Miike

Masters of Horror - episodul banat

Imprint. Doamne, cat de oribil poate sa fie. Episodul banat din MoH e o scarboshenie snuff japoneza care mi-a taiat orice fantezii as fi avut vreodata despre masaje si gheise. De fapt mi-a taiat libidoul in asa hal incat a trebuit sa ma uit repede la o parodie porno dupa Piratii din Caraibe ca sa ma reabilitez. E usor de presupus ca, in numele diversitatii garantate de MoH, era cazul sa vedem si o desfasurare asiatica de fortze, cu accent pe violentza traditzionala, elementul vandabil cu care cultura horror japoneza si-a construit segmentul de piatza occidentala. Si era la fel de usor de presupus ca numero uno in industrie, regizorul invitat cu aceasta ocazie, sa fie Takashi Miike (Audition, Ichi the Killer, One missed call). Evident, punctul forte e imaginea si impactul efectelor speciale, iar minusul, la fel de previzibil, scenariul. In plus mai e si decizia bizara de a pune actorii japonezi sa excreteze o engleza mai cumplita decat a lui Basescu. Se zice ca prin asta parodiaza Memoriile Gheisei dar mie mi-a ridicat nivelul de scarba incat a fost imposibil sa mai simpatizez cu vreun personaj. Deci datzi-mi voie sa va prezint niste particularitatzi culturale nipone, pe care nu le stiam datorita culturii mele mercantile, occidentale si orientate spre consumerism. Cu riscu sa rupetzi cu dintzii casetele VHS cu Shogunu.

Primul lucru pe care l-am observat in viziunea lui Miike e ca japonezoaicele nasc deanpicioarelea, ca vitele. Adica se tzin cu mainile de un streang si copilu pica jos ca banu din pushculitza, apoi incepe sa planga. Mai nasol e cand copilu asta e o fetitza cu trei ochi si o gura ca a lu Jack Nicholson in Batman, din cauza ca mama era sora cu tata. Apoi mama nipona mai are obiceiul sa-si duca copilu la izvor cu o covata si sa-l arunce de matzu buricului in apa. Dar fetitza scapa si e crescuta de un calugar budist pedofil care o vinde la bordelu de gheise, unde patroana e o pitica cu nasu mancat de sifilis. Alta distractzie a japonezilor e sa lege gheise cu cracii in sus de tavan, sa le faca acupunctura sub unghii si in gingii si sa le friga la subtziori pana se pisha pe ele. Cu ocazia asta aflam ce se intampla daca incerci sa faci pipi in timp ce stai cu capu in jos. Si toate astea stau la indemana observatziilor unui turist american, oribilul Billy Drago pe care sigur il stitzi din filmele vechi cu Chuck Norris. Si partea nasoala v-o zic la sfarsit: cartea e scrisa de o femeie, Shimako Iwai, care apare chiar in episod in rolul specialistei in "acupunctura". Oricum, e mult mai tare decat Hostel si ma tem ca n-o sa mai pot vedea Memoriile unei Gheise fara sa mi se crispeze ouale la amintirea lui Imprint.

La final de sezon, bilantul este ok. S-au acoperit cam toate motivele traditionale ale genului, detaliate pe episoade dupa cum urmeaza: 13.Snuff asiatic 12.Gotic erotic englezesc plus Frankenstein 11.Autostopisti si soferi psihopatzi 10.Bugs si bug-people 9.Boogeyman si pact cu diavolu 8.Caseta/film/site/carte demonica 7.Oameni-animale 6.Satira Zombie 5.Experiente extrasenzoriale 4.Oameni diformi 3.Zombie si apocalipsa 2.Lovecraft clasic 1.Pe carari din Texas

Ce mai ramane pt sezonul 2? Vampiri, Edgar Poe, serial killers urbani, obiecte insufletzite... Unii lansasera zvonul ca urmeaza sa fie invitat si Uwe Boll sa regizeze un episod de 1 aprilie.

TIFF Highlights (I)

In primul rand sa notatzi ca TIFF e cel mai tare festival de film, acolo vezi cam toate filmele despre care urmeaza sa se biscute in urmatorii 2-3 ani si acopera cea mai larga plaja de productzii, de la artsy-fartsy la pulp, de la desene animate la porneci gay, de la scurt metraj la filme cu karate, de la obscuritatzi infecte la succese comerciale, de la maratoane Von Trier la documentare de Oscar, de la Domnu Lazarescu la Cremaster. Bunaoara acolo am vazut, cu mult inainte sa faca valva intre divixofili: premiere Mullholand Drive si Cidade de Deus, un Human Nature si un Eternal Sunshine ale unui Gondry, acolo l-am descoperit pe Alex de la Iglesia si animatziile de Oscar ale lui Miyazaki, acolo am vrut sa ma duc la trilogia Infernal Affairs si am fost luat la misto (Itzi plac filmele cu CikiChan, ai?) de aceeasi oameni care acu imi scot pe nas ideea ca The Departed e mai slab decat originalu, asta dupa ce le-a luat cam o luna sa afle ca filmul lui Scorsese e remake.

Cum n-aveam blog pe vremea cand ma plimbam la TIFF si cum filmele care mi se pareau geniale la datzile respective au ramas la fel de anonime si dupa festival, am zis sa rememorez cateva titluri de mare splendoare cu ocazia faptului ca unele dintre ele au inceput sa apara si pe DVD-uri. Asa ca n-o sa insist pe productiile care si-au scos deja banu in circuitul normal, ci pe cele care inca zboara pe sub radar.

Taxidermia
Sunt entuziasmat ca a aparut recent DVD-ul cu acest film unguresc monumental care ne arata cam catzi saci de sare tre sa mancam si la acest capitol ca sa ajungem cot la cot cu vecinii de peste Crish. In primul rand vorbesc de capitolul profesionalism tehnic, la care Taxidermia spala pe jos cu cele mai reusite productzii romanesti si chiar europene din ultima vreme. Caci talente as zice ca avem, dar le irosim pe Revolutzie, Dracula si lesbiene.
Revenind: Taxidermia e despre o dinastie de 3 barbatzi diformi: bunicu e soldat, traieste intr-un grajd, se masturbeaza toata ziua si are buza de iepure. Avetzi dreptate sa datzi okii peste cap, nici mie nu mi-a placut partea asta dar le-a placut lu Kirilov si Leo Sherban. Oricum, nu dureaza mult. Grosul filmului e dedicat fiului respectivului soldat, un obez nascut cu coada porc care pe vremea comunishtilor participa la olimpiada de mancat-viteza si mancat-rezistentza, cot la cot cu cei mai tari "sportivi" rushi, oameni cu colonul deformat si care se dedau la trucuri digestive mizerabile pt a castiga competitzia. Omu nostru se indragosteste de o doamna de gabarit similar din echipa feminina a Ungariei si impreuna lupta cu regimul comunist intr-o ascensiune similara cu Rocky, cu suishuri si coborashuri, dar mai ales coborashuri, caci femeia fuge din tzara sa antreneze echipa de mâncăi a Canadei si omu nostru ramane singur sa-si creasca copilu uscatziv si slab ca braga, care face de rusine familia. Si in sfarsit, copilu uscatziv creste mare si are grija de taica-su care s-a ingrashat incat umple o camera intreaga si nu se mai poate misca, da mananca ciocolata toata ziua si se uita la casete video de pe vremea cand era un sportiv de succes dupa numele caruia au fost botezate tehnici de vomat.

Kontroll
Cam la fel de genial e si acest thriller suprarealist despre viatza subterana a controlorilor de bilete nihilisti din metroul Budapestei, care se confrunta cu un psihopat serial killer ce face victime prin gurile si statziile de metrou. Din nou un film cu calitatzi tehnice super si mai multe premii decat poate duce pt regizorul american cu nume de ungur Nimrod Antal. De urmarit si noul sau film, snuff-horrorul Vacancy, de data asta filmat in America cu Kate Beckinsale (Underworld, Van Helsing)

Save the Green Planet
Domle, nici Terry Gilliam nu l-ar fi facut mai bine pe asta. E un film coreean care a dezamagit publicul ce venise sa vada "violentza asiatica", sex cu carlige si geishe cu sfarcurile ciupite, dar daca stii de unde sa-l iei e un film fabulos si competent pana la ultimul cadru, cu un puternic iz de Gilliam. E vorba de un paranoic care are impresia ca suntem supravegheatzi de extraterestri si traieste izolat cu albinele lui la munte iar in timpul liber mai rapeste cate un bogatash plin de bani ca sa-l tortureze cu clisme si sa afle informatzii despre planurile extraterestrilor privind rasa umana.

Tideland
In aceasta ecranizare dupa romanul southern-gothic a lui Mitch Culin, Terry Gilliam revine dupa incercarea ratata de a-l imita pe Tim Burton cu fratzii Grimm, colaborand din nou cu Jeff Bridges in rolul cadavrului unui hipiot. Personajul principal e o fetitza schizoida gen Alice in tzara minunilor care se imprieteneste cu un epileptic pedofil si diform si impreuna incearca sa construiasca o lumea mai buna. Haios, liric si grotesc, asa cum imi place sa fiu servit vinerea seara.

Marebito
Asta e filmu lui Takashi Shimizu de dinainte sa se apuce de remakeurile The Grudge si de isteria J-horror cu fantome, casete video si fire de par lasate in chiuveta. Si nu seamana deloc cu respectivele, e o poveste la persoana intai despre un tip obsedat de camere video care dupa ce a citit Pavel Corutz gaseste o lumea subterana intr-o gura de metrou, populata cu femei albinoase si dezbracate care beau sange si mananca oameni. Omu nostru isi ia o gagica de asta acasa si incearca sa o invetze cu laptele dar lupul degeaba naparleste ca naravu nu si-l skimba.

Filmele proaste ale festivalului sunt destule, dar le pomenesc doar pe cele care mi-au lasat rani de plictis sau colonul iritat:

• Porneciul cu pederasti, kilotzi murdari si felatzii in WCuri publice O Fantasma, cu sala de 10 ori mai plina decat la Alien vs. Predator, asta pt cei care cauta inca definitzii la film comercial;
• Unele din desenele animate ale lui Plympton (Hair High);
• The living and the dead in care regizorul a vrut sa faca un film autobiografic si, intzeles gresit, s-a trezit cu filmul in circuitele festivalurilor horror;
• Porneciul lui Michael Winterbottom 9 songs, despre sex si voie buna pe muzica brit-rock;
• O parte din porneciurile lui Larry Clark (Ken Park imi sta pe creier, cu spiritualele masturbari si felatzii adolescentine);
• Hundstage (Dog Days) un film austriac in care niste batrani slinoshi se bronzeaza in fatza blocului in timp ce altzi slinoshi fac sex anal in garsoniera. Arata ca un film romanesc de dinainte de 95;
• Cremaster, filmul nepotrivit la momentul nepotrivit - 3 ceasuri pe cel mai incomod fotoliu din cinematografele romanesti...ar fi trebuit sa iau bani pt asta;
• horrorurile trendy ale lui Nakata, mai precis Dark Waters si remakeul Ring 2, batand apa in piua pana la epuizare.

Shit, i'm dead
Friday the 13th

Nu sunt multe motive pt care sa recomand seria Friday 13. De fapt, sunt atat de putzine incat nici nu-l recomand. M-am apucat si eu sa ma uit cu gandul ca trebuia sa fie ceva ascuns acolo incat sa ajunga cel mai prolific brand horror din istorie (11 filme plus un serial plus merchandising si fancluburi). M-am bazat si pe senzatzia ca undeva o sa gasesc o nestemata, asa cum potzi gasi in orice serie care a rezistat cat de cat in timp: Alien, Haloween, Rocky, Night of the Living Dead, Texas Chainsaw Massacre s-au dovedit printre cele mai influente filme pulp ale istoriei iar seriile carora le-au dat nastere, cu suishuri si coborasuri, au avut cat de cat intentzii, macar intentzii COMERCIALE. Ori seria Friday nici atat nu pare sa aiba. Pare mai degraba munca de student facuta sa scape de gura cuiva. Cum pana mea s-au vandut filmele astea? Ce i-a motivat pe producatori sa faca atatea?

La o privire mai atenta aflam ca nu i-a motivat multe si ca seria a trait intr-o perpetua agonie. Friday 13 partzile 2 si 3 sunt acelasi film facut de acelasi regizor in 2 variante. Probabil a vrut sa le dea la selectzie si pana la urma le-au publicat pe ambele. La partea a 5-a seria isi da duhul cu subtitlul The Final Chapter, pt ca un an mai tarziu sa fie resuscitata cu subtitlul A New Beginning. La partea a 8-a drepturile sunt cumparate de New Line si seria e resuscitata pt a 2-a oara. Zilele astea urmeaza sa fie resuscitata a 3-a oara cu un remake.

Cel mai daunator lucru din toata afacerea asta este ca primele 8 filme au iesit toate in anii 80, majoritatea la interval de 1 an. O soarta similara a avut si seria Amityville Horror. Prin comparatzie, gasesc ca acelasi motiv va dauna seriilor de filme publicate cu frecventza mare: Saw sau Hostel. Seriile Final Destination si Cube au fost deja omorate in stilul asta. Se perimeaza foarte rapid identitatea filmelor. Filmele lui Romero ori seria Alien au avut un mare avantaj in factorul raritate. Primele Star Wars au identitate mai puternica decat noua trilogie Star Wars. Alta problema grava e ca unele din filmele Friday au fost facute de oameni care nu le-au vazut pe celelalte, deci logica si continuitatea este complet terfelita. Si mai e o inconsistentza in cenzura: o parte din filmele Friday sunt supertimide si user friendly, altele pline de tzatze si decapitari.

Deci de unde naiba a iesit aceasta serie abjecta, Friday 13? Din aceleasi motive care au revitalizat horrorul de industrie din ultimii 3-4 ani, acapararea comerciala a unui segment de piatza care s-a dezvoltat independent si pe cai subterane, fara rating MPAA. La inceputul anilor 80 Hollywoodul conducea o campanie de cucerire a cinematografelor tip Grindhouse Drive-In, care rulau filmele interzise in circuitele normale, de regula porno si horror. Explozia filmelor Halloween si Texas Chainsaw Massacre la nivel subteran le-a facut in scurt timp cele mai de succes productzii independente, statut pe care l-au pastrat pana hat incoace la revolutia Von Trier sau Passion of Christ.

Carevasazica, cu Friday 13 Hollywoodul face ce a facut recent cu Resident Evil: horror user-friendly pe retzete testate de traditzie. Si cam acelasi e si nivelul: nici macar primul film al seriei nu iese in evidentza, Friday 13 originalul fiind pentru 1981 ce a fost Lady in the Water pt anul trecut: abonat la toate categoriile Zmeurii de Aur.

Elementul de baza la Friday este mutarea actziunii urbane din Halloween in imprejurim rurale (malul Lacului Crystal). Acolo unde Halloween era complet dezinteresat de mister si identitatea criminalului, Friday are un twist gen Agatha Christie in care se dovedeste ca criminalul nu e cine parea a fi. Cu ocazia asta va avertizez ca desi seria e cunoscuta ca invartindu-se in jurul criminalului in serie cu masca de hochei pe nume Jason, in unele filme antieroul nici nu apare iar in altele apare dar nu e el. Iar masca de hochei s-a inventat abia in partea a 3-a, in incercarea de a crea pt Jason o imagine similara cu cea a lui Myers din Halloween. De la punctul respectiv seria calca pe urmele Halloween ca un shofer beat pe o linie dreapta si isi anuleaza orice validitate individuala. Hollywoodul se scoate insa cu Nightmare on Elm Street, care reuseste sa ocoleasca tentatzia imitarii. Dar la Nightmare e vorba de Wes Craven si de un criminal, Freddy, cu personalitate, la Halloween era Carpenter si o scream queen ca Jamie Lee Curtis, plus o muzica geniala si un criminal cu stil. Ori la Friday e vorba de ...nimeni. Nu cred ca intereseaza pe cineva ca unul din regizori a facut episoade Dawson creek iar altu a facut actionuri cu Dolph Lundgren. Majoritatea sunt zilieri cu 2-3 filme in cariera, si alea de mana a 7-a. Actorii sunt la fel de irelevantzi. Cei mai rasaritzi, Kevin Bacon sau Crispin Glover (Willard) apar in roluri debutante de adolescentzi care mor in erectzie.

Bacon apare chiar in primul film al seriei, rolul sau reducandu-se la a sari in kilotzi de ici colo inainte sa se mozoleasca intr-o cabana cu o gagica si sa moara. Oricum, primul film al seriei arata decent fata de cele care urmeaza si surprinde cu twistul de final: criminalul e o femeie cu pulovarash de lana hotarata sa pedepseasca pe totzi tinerii care fac sex prin tufe, in amintirea fiului ei Jason care s-a inecat din cauza unei baby-sitter in calduri.

Cartile vorbite pe la spate
Ce mai e prin librarie

1.Sursa de inspiratie a piesei Herr Spiegelmann (Moonspell) si castigatorul World Fantasy 1985, Patrick Suskind - Parfumu trece frenetic din mana in mana cu ocazia ecranizarii lui Twyker (Run Lola Run) aparuta recent si pe DVDu. Sa mai zici ca filmele nu fac servicii cartzilor.

2.Dupa ce se incheie frenezia, puteti incerca si un castigator World Fantasy cu 20 de ani mai recent, Susanna Clarke - Jonathan Strange and Mr. Norell tradusa complet pe neasteptate intr-un hardcover cat toate zilele la vro 700.000 bucata de catre RAO. O surpriza mai mult decat mare, care ma tem ca o sa treaca o vreme neobservata pe la noi. Nici o reclama, nici o lansare, ma mir, cartea a fost vedeta internationala a anului 2005, cand la noi se spargea bashica lui Da Vinci. Mi se pare haios ca autoarea a scris romanul ca atestat pentru absolvirea unui curs de compunere fantasy.

3.Corint baga mare cu Terry Pratchett tradus pe stilul "zi Zau cu limba scoasa", in continuare adresat copiilor, cu trilogia Bromeliad, un fel de variatziune la debutul Carpet People. Tot pt segmentul de piatza Harry Potter, Rao lanseaza si trilogia Bartimaeus a lui Jonathan Stroud.

4a.Nemira continua politica environmentalista de reciclare cu un Greg Egan invechit, Carantina, una din productziile slabe ale unui autor care mi-e drag pt proza scurta. Portocale mai proaspete n-avetzi, va rog?

4b.Ba avem si de alea, Musiu Pricajan pregateste tot pt Nemira un Stephen King fresh, recent nominalizatul Bram Stoker Lisey's Story. Un pic cam clasica as zice, din synopsisurile citite: adica iar cu neveste, iar cu scriitori horror, iar cu fani dementzi, iar cu puteri psihice si flashbackuri din copilarie. Oricum, se pare ca King a ticluit o gramada de dialog cu cuvinte inventate, iadul traducatorilor. Sunt curios cum le talmaceste talmaciul.

4c.Se anuntza si un alt mare eveniment, traducerea la Nemira a ciclului fantasy A song of ice and fire a marelui George R.R. Martin, din care putetzi sa va cumparatzi 2 volume in engleza, la Carturesti, daca va scotocitzi in spatele primului rand de cartzi caci le-am ascuns in spate cand n-aveam destui bani la mine. Acu nu ma mai duc pana acolo sa mi le iau asa ca cine le gaseste ascunzishu, feel free to buy.
4c.Tot Nemira scoate seria lesbian-fantasy Avalon (vezi filmu Mists of Avalon) a doamnei Marion Zimmer Bradley, inutil de groasa, fantasy feminist pe tema Camelot/Lancelot, not my cup of tea. Pardon, nu e toata a lui Bradley, jumatate din ciclu e al partenerei sale sexuale Diana Paxson, cum s-or fi intzeles la bani, nu stiu. Ba stiu, mortzii nu cer de mancare, Zimmer Bradley a murit pe la jumatatea seriei fiind ocolita de prestigiul premiilor asa ca a primit un World Fantasy post-mortem pt o viatza dedicata fanteziilor.

Tritonic face oua de Pasti:
5a.Lois McMaster Bujold e o madame si jumatate. Nici nu va mai zic cate premii a umflat la viatza ei, Nemira a scos-o pe vremuri cu Mirror Dance cu Arnold pe coperta daca nu ma inshel, motiv suficient sa omori cu zile un scriitor. Tritonic o readuce in atentzie cu o coperta din pacate la fel de proasta: Trilogia Chalion e abonata la premiile ultimilor ani, atat la calitate (World Fantasy, Nebula) cat si la popularitate (Hugo). Daca inchidetzi ochii pana datzi pe spate prima coperta, vetzi descoperi un mamut de scriitor care spala pe jos cu Scott Card ori Asimov, daca ma-ntrebatzi pe mine. In plus LMB e mama de copii, deci vede lucrurile intr-un mod mult mai uman decat pomenita Zimmer Bradley. Plus ca musteshte de referintze culturale din cele mai diverse surse.
5b.Seria Amber a lui Zelazny ia inca o data startul dupa incercarea de acu 10 ani soldata cu iesire in decor dupa primul volum. Mai bine cam tarziu decat niciodata.
5c.Neil Gaiman se intoarce with a vengeance, cu Pulbere de stele (Stardust). Cred ca a iesit deja si traducerile din Gaiman nu se opresc aici.
5d.Joe Hill, copilu lu Stephen King, a fost inhatzat prompt de Tritonic pt drepturile ultraproaspatului sau roman, Heart-shaped Box, chiar inainte de publicarea cartii in editia originala.

MillenniumPress s-a acuplat cu Tritonic si a inceput sa scoata:

• apendicurile ciclului Dune,
• un Ben Bova - Powersat putzin cam techno pt gusturile mele,
• un Nicola Griffith - Slow River, lesbian SF premiat si cu Nebula, dar si cu Lambda - premiul dedicat publicatziilor pe teme gay, bi, tranny etc
• bloggerul scotzian pionier open-source, open-cola si open-fiction Cory Doctorow cu Themepunks.
• antologia care a definit genul cyberpunk, Mirrorshades a lui Bruce Sterling, cu toata spuma junimii cyberpunk, de la Gibson la Shiner, trecand prin Rucker si Bear, cum ar veni Comandantzii de Detashament si de Grupe. o carte pomenita deja prin cartzile de istorie.

Imi face cu ochiul si Crimele de la Oxford, a lui Guillermo Martinez, dupa ce m-a avertizat cititorul de blog ionel ca e romanul care sta la baza viitorului film a lui Iglesia. Mersi. Unii o compara cu Borges, cica e cu matematica multa, teorema lu Fermat si bodegile prin care mi-am baut amarul asta-vara.

Serial resuscitat mouth-to-mouth

Torchwood ep.7-13

A doua jumatate a serialului Torchwood incepe promitzator, cu sugestivul Greeks bearing gifts: o extraterestra lesbiana se cupleaza cu hackeritza Toshiko si ii face cadou cel mai tare spargator de parole ever - un aparat de citit ganduri. Necazu e ca nimic nu e mai oribil decat sa afli ce gandesc cu adevarat oamenii despre tine ceea ce o distruge moral pe Toshiko si o face vulnerabila in fatza extraterestrei care se infiltreaza pe nesimtzite in Torchwood cu planuri meschine. E primul episod cu adevarat simpatic al serialului, dar fara ambitzii.

In schimb They keep killing Suzie e varful absolut al serialului, o bijuterie de filmuletz a carui vizionare o recomand asa, indiferent daca urmaritzi sau nu TW. E povestea secretarei Suzie care a murit in primul episod si care este resuscitata aici cu ajutorul aparatului de inviere temporara. Problema e ca Suzie odata inviata face pe dracu in patru sa ramana vie ca sa-si viziteze tatal muribund cu cancer, sa-i explice cum e pe lumea ailalta. Foarte dark, bine regizat, destept scris, o surpriza totala.

Random shoes e o variatziune pe tema Ghost, filmu in care Demi Moore facea oale si ulcele cu Patrick Swayze. Echipa TW e trecuta in plan secund, in timp ce personajul Eugene, un mort cu amnezie, isi investigheaza propria moarte trecand prin peretzi si ascunzandu-se pe sub paturile gagicilor. O vreme se tzine bine episodul, apoi o da pe sentimentalisme si se termina brusc. Devine evident ca ceva s-a zguduit in marketingul serialului. Noile episoade tind sa renuntze la efecte speciale si futurisme pentru teme SF clasice si problematici profund umane.

Pentru episodul Out of time, 3 turisti (2 femei + 1 mascul) din anul 1950 aterizeaza la Cardiff in zilele noastre din pricina unei gauri in chilotul continuumului spatzio-temporal. Dar echipa TW e prompta si ii ia in primire sa-i cazeze. De aici incolo, apar problemele de adaptare a veneticilor la transformarile societatzii moderne. Gagica mai batrana se shocheaza cand afla ca fumatul ucide, gagica tanara pune botu la totzi golanii care o agatza la discoteca iar barbatul se hotaraste sa-si viziteze fiul, care are 80 de ani si Alzheimer. Owen gura-stramba se combina cu una din fete, care-l abureste cu muzica de epoca, rochii visinii si sex focos caci se dovedeste ca sexu e o inventzie mai veche de 1950. Pana la urma impactul cultural e prea puternic si fiecare din cei 3 ratacitzi o ia razna intr-un fel sau altu iar Captain Jack, la randul lui un ratacit temporal, se deprima si incearca sa se sinucida. Degeaba, caci nu e in stare sa crape.

Combat e un Fight Club retardat. Extraterestrii canibali pe care TW ii tzine prizonieri sunt rapitzi de un grup de nihilisti care organizeaza Fight Cluburi si alte jocuri de societate. Owen e muscat de un canibal si incepe sa se comporte agresiv. Ar trebui sa fie un episod despre barbatzi in pielea goala frecandu-se unii de altzii, dar o cam da in bara cu referintzele Fight Club fara nici un haz.

Finalul sezonului (dubla Captain Jack Harkness - End of Days) in schimb e destul de tare. Un homosexual satanist strica tzesatura spatzio-temporala ca sa-l invie pe Abaddon exterminatorul. Captain Jack se trezeste teleportat in anii 40, intr-o sala de bal unde alter-egoul sau din trecut, alt Captain Jack, tot gay, isi distreaza soldatzii inaintea atacului de a doua zi. Dar al nostru Captain Jack stie ca Captain Jack alternativ urmeaza sa moara a doua zi si se hotaraste sa-i ofere o noapte de neuitat. Asa ca il invita la dans si trag cel mai lung mozol gay pe care l-am vazut vreodata pe ecran, pe un blues vechi si sub lumina reflectoarelor. Am fost complet siderat. In fine, dar sa nu uitam de Abaddon exterminatorul, un fel de Godzilla care calca toata Anglia in picioare, de fapt e destul sa stai in umbra lui ca sa mori. Asa ca Captain Jack, care tot vroia sa se sinucida de la inceputul serialului, se baga in umbra lui Abaddon crezand ca o sa moara. Dar Abaddon suge din el atata energie vitala incat se strica la burta.

La final, Captain Jack aude eshapamentul cabinei telefonice a lui Doctor Who, care a venit dupa el sa-l salveze din acest relativ ingrozitor serial. Un final reusit.

Filmele vorbite pe la spate
-raport fevruar-

A fost sau n-a fost? Un film beton despre romani, mai precis despre moldoveni, mai precis despre vasluieni. Pentru cine nu stie, Vasluiul este orasul in care oamenii se striga Mai coae! de pe un trotuar pe altul si e singurul oras din Romania in care nu iei amenda daca umbli vara la bustul gol prin centru, cu conditzia sa ai macar pantaloni scurtzi pe tine. N-am vizitat toate orasele patriei dar din ce vad in filmul lui Porumboiu asta e cel mai evergrey dintre toate. Pana si ninsu e jegos acolo iar cladirea aia care vegheaza in centru, cetatea Minas Tirith, cu mesajul Primaria Vaslui va ureaza la multzi ani parca a fost cioplita de Kafka direct in Golgotha. Faptul ca in fatza cetatzii cu pricina a avut loc o revolutzie de aproximativ 8 minute este subiectul unui film care taie in carne moarta, caci romanul are obiceiul ca atunci cand se face misto de el sa rada in loc sa se simta prost. Avem si radiografia capitalismului vasluian, adus inapoi de unde l-a dus Marco Polo, de catre chinezu vanzator de petarde, simbol absolut al tehnologiei Rasaritului, al camatarilor si a altor concepte extraterestre pana in 89. E si un film despre gestionarul roman obsesiv-compulsiv care face ordine in rafturi pana la sfarsitul zilelor dintr-o aparenta datorie morala, care vrea sa clarifice ca sa poata merge mai departe. De cealalta parte a moralei sta securistul care a mers mai departe si s-a descurcat tocmai pentru ca nu s-a mai uitat in urma la conflictul cu finul observator si analist de terasa. The world moves on dar orice actziune naste o reactziune si oamenii din filmul lui Porumboiu sunt cavaleri ai mesei rotunde care tzin cu dintzii de ancora Excalibur infipta in balega, pana la ultima suflare. Ori macar pana la ora 12 si 8 minute cand se mai duc si ei acasa, ca tot omu. Ma duc sa ma imbrac in pionier si sa plang caci am auzit in taxi ca il dezgroapa pe Ceauchesco.

Cabal e o mare carte a lui Clive Barker pe care n-am citit-o niciodata. Dar am senzatzia ca e mare caci a stat la baza unei sumedenii de jocuri pe calculator, a unui album Cradle of Filth si a filmului Nightbreed, regizat chiar de Barker. Din nefericire Barker nu este un regizor pe masura scriiturii. Culmea, in Nightbreed totul merge prost, inclusiv rolul de psihopat jucat ca o cizma de insusi regizorul David Cronenberg (Fly, History of Violence). Ca Stephen King nu scrie mai bine decat canta la chitara pot pricepe. Ca Steven Seagal canta mai bine decat joaca, pricep si asta. Ca Clive Barker scrie mai bine decat regizeaza, nu mi se pare nelaloc. Dar ca un regizor de talia lu Cronenberg joaca ca Bahmutzeanu, nu pot concepe. Normal ca joaca si Doug Bradley (=Pinhead din Hellraiser) tot in rol de pocitanie, io nu stiu cum arata fara machiaj omu asta. Deci povestea o stitzi de la Cradle of filth: orashul Midian e o pestera mare supt un cimitir, in care traiesc fel de fel de bazdaganii (machiaje OK, monstri faini), problema e ca orasenii din vecinatate se enerveaza si isi pun in gand sa-i alunge pe monstri, desi sarmanii traiau ca vai de capu lor si nu facea stricaciuni la nimenea. Pt cine a citit cartea nu sunt multe motive pt a vedea filmul, io n-am citit-o asa ca am stat pan la capat, e un film horror deosebit asa, ca intentzii macar.

Don't come knocking e un film care incepe bine si se termina prost, cu un actor-cowboy ratat care fuge de pe platoul de filmare cu calul din recuzita. Fuge si el, sa simta cum e sa traiesti liber. Mai era un film cu Redford cand eram eu mic, Calaretzu electronic, tot pe ideea asta. Isi vinde omu ciubotele si se duce pe-acasa sa-si viziteze fostele gagici, printre care mereu tanara Jessica Lange, cu cariera de chelneritza si un fiu din flori, cantaretz la bar. Ei si astia arunca cu kilotzi unii dupa altzii, isi reproseaza diverse, pana mea, atzi vazut filmu cu sigurantza, dar cu alt titlu si altzi actori. Punctu forte e Sam Shepard, si actor si regizor, are el o tristetze sh-un regret asa nerostit de tzi se rupe sufletu. O poveste de mushcare si remushcare care n-ar fi existat daca personajele aveau telefon mobil.

Cel mai haios film cu superheroes de la Incredibles incoace este productia Disney Sky High cu Kurt Russell si Bruce Campbell. Bate Batman Begins, orice Xmen si Spiderman vretzi voi. Cititzi cronica. Si daca pe mine nu ma credetz cititzi-o si pe a lu Rich Cline. Pe imdb n-am verificat, sa ma ertatz va rog.

Revazut Wild at Heart, genialul film de pe vremea cand David Lynch inca facea filme si nu se apucase de ghicitori pt forumisti. Povestea e o variatziune psihopata la Vrajitorul din OZ, cu Sailor si Lula, doi rockeri sensibili care danseaza cu aceeasi pasiune pe Love me tender si pe Cannibal Corpse si care fug in lumea sa vada cat de rai sunt oamenii. Cel mai rau e Willem Dafoe in rolu cel mai scarbavnic ever, simtzeam cum ii pute gura prin ecran cand ii punea mana la putza Laurei Dern si o intreba Iz your puffy wet? Iz it? Iar Nicholas Cage cu geaca lui de piele de sharpe, a symbol of my individuality and my belief in personal freedom. Si Crispin Glover care-si baga gandaci in fund si facea sandwichuri toata ziua sa nu-l rapeasca extraterestri. O, man, nu se mai fac filme de astea. Acu e obsedata lumea dupa finaluri imprevizibile si lectzii de filozofie. Fock dat! Pulp in the hood.

Si ca am ajuns la capitolu asta sa va zic ce filme cu final imprevizibil am vazut, unu mai prost decat altu.

Cel mai rasarit fu Lucky Number Slevin. O sa zicetzi, man, e cu Morgan Freeman si Ben Kinsgley, dar statz calmi ca sarmanii abia apuca sa se uite pe un geam si sa skimbe doua vorbe cu Josh Hartnett, omu cu nasu spart si destin imprevizibil ajutat de Bruce Willis cel sobru. Genu de film care, daca stii cum se termina, nu mai ai de ce sa-l vezi.

Lu Running Scared i-am facut cronica, nu mai insist, era cu sex pe mashina de spalat. Domle, ma omoara imaginile astea adrenalinice de la Fight Club incoace. Unde-i Tarkwosky care adormea cu camera pe umar, inregistrand?

Cel mai vai de capu lui fu Freedomland din seria LUNGA de filme care incearca sa convinga ca Samuel Jackson e un geniu de o vara. Nu tin minte cand am vazut ultimul film cu SL pe care sa nu-l gasesc abject si consumator inutil de celuloid. Eh, inca n-am vazut Snakes on a Plane da creca ala o sa-mi placa. Da oricum, sa nu uit sa va zic sa ocolitzi Freedomland de la distanta, care pe deasupra mai e si cu Juliane Moore care si-a pierdut copilu intr-un cartier de negri si Sam Jackson tre sa i-l gaseasca inainte ca politzia alba sa faca arestari abuzive si hip-hoperii sa recite in cor cuvintele lui Martin Luther King. Acuma pe langa ca povestea nu imi spune nimic, nu imi pot asuma tragedia traficantzilor de droguri din suburbiile negre ale Americii si nici astmul ori palaria de Snoop Dog a lui Jackson nu imi trezesc simpatie. Groaznic film. Pe masura ce trece timpu imi amintesc tot mai urat de el.

Population 436 e o variatziune mai aparte a clasicului motiv horror al ospitalitatii redneck. Doar ca tonul horror este inmuiat si transformat intr-un mister usurel, sugerat de titlu si clarificat in primul sfert de ora: satul asta, dintr-un motiv sau altul tre sa ramana cu populatzie constanta asa ca de cate ori se naste un copil sau soseste un musafir, altcineva trebe executat ori chiar se imbolnaveste de moarte. Jeremy Sisto (May, One Point O, Wrong turn) se nimereste in satul asta si se minuneaza de ce satenii se poarta urat cu el. Mai e si Limp Bizkit in rolul unui ajutor de sherif care il mai ajuta cu una alta pe erou. Filmul incepe bine, isi da in vileag misterul repede, apoi asteptzi sa se termine si actorii sa se fugareasca cu drujbe. Pt un thriller light si fara efecte speciale, e rezonabil.

Revazut Ladykillers, varianta Coen, mult mai bun cand stii ce se intampla si nu mai tre sa fii atent la poveste. Arata beton, e cu sudisti, muzica gospel si Tom Hanks recitand peltic poezii de Edgar Poe in timp ce arunca oameni mortzi de pe un pod.

La Love comes to the executioner nu inteleg de ce m-am uitat. O mizerie de film, am adormit la el si cand m-am uitat pan la capat mi-a parut rau ca n-am dormit de la bun inceput. Era cu unu angajat executzioner la o pushkarie unde e si fratesu plus o gagica cu care si-o trage pe scaunu electric. Totzi se dadeau in spectacol si era filmat ca Vacantza Mare, comedie varza. Am ras in primele 10 minute, sa nu mint, pana s-a asezat intriga si n-au mai stiut ce sa faca cu ea.

Si voi incheia cu marele texan Patrick Swayze care candva imi umezea colegele de liceu maturizate prematur. Astazi Swayze e in cariera agonizanta, check this: o comedie cu Mister Bean si Kristine Scott Thomas, Keeping Mum, cu o batranica serial killer care omoara satenii dintr-un satuc englezesc de 100 de locuitori. Cel mai haios e ca Mister Bean joaca un rol serios in timp ce Patrick Swayze e un gigolo rural care combina femei maritate intr-un shopron. Zambete ici colo.

Apoi, in 11.14 Swayze trece pe stil tragic, cu o nefasta ora 11 si 14 minute la care toata lumea patzeste ceva la o intersectzie de shosea. E pe stil mamaliga impaturita cu branza (Magnolia, Crash si ce film de Inarritu vretzi) adica se tot sugereaza indicii pana cand totu se leaga si intzelegem cum statea de fapt treaba, care nu statea nicicum pt ca spre deosebire de filmele din paranteza asta nu are nici un mesaj sau vreun rost, decat sa puna puzzleu cap la cap. Puteau sa-l faca joc pe calculator.

Sa nu uit, a iesit Dirty Dancing 2. Pe unde-o mai fi Tancu Teodora, din banca a 6-a de la geam?

Un regizor de pus pe rana

Alex de la Iglesia

Regizorul Iglesia e o figura simpatica a cinematografiei europene, mai precis spaniole. E perfect relaxat si nu are nici o constrangere morala, comerciala ori natzionalista in a face filme pulp care imprumuta de peste tot, parodiaza orice si omagiaza la fel de mult. In cartile mele il vad ca pe un frate Coen mai de-al nostru, care mai sare calu. Altii il compara cu Guillermo del Toro sau Peter Jackson si exista ceva motive: toti 3 sunt okelaristi, grasi, barboshi si fac filme pulp misto.

Daca mai tineti minte genialul Wild at Heart al lui Lynch, acolo aparea Isabella Rosellini in rolul unei gangsteritze freaky care traia intr-o baraca din Texas. Ei bine, Barry Gifford, scenaristul lui Lynch a scris o carte intreaga despre personaju dansei, Perdita Durango, ecranizata tocma de Iglesia asta de care va povestesc, cu un demonic Javier Bardem si un Gandolfini care joaca rolul Coyote (din desene animate), adica mereu da mashina peste el pe parcursu filmului.

Daca preferatzi valori de productzie superioare si efecte speciale in cele mai neobisnuite contexte, e indicat cel mai mainstream film al sau: Crimen Ferpecto. Comedie neagra cu elemente horror despre ororile care se intampla in cabinele de proba ale magazinelor de haine. Plus o vanzatoare Kenvelo psihopata, provenita dintr-o familie disfunctzionala incestuoasa si canibala.

Daca vretzi mai mult suflet si suntetzi emotivi ca mine, ideal e 800 Balas, tributul spaghetti western despre cascadorii lui Sergio Leone ramolitzi, divortzatzi si betzivi care au concesionat platoul Almeria ca sa prezinte scenete western pt turisti japonezi. Drama apare cand capitalistii vor sa construiasca un Disneyland pe platoul respectiv iar eroii se suie pe cai si convoaca pe capshunarii romani la o mare miscare de rezistentza, din pacate fara sprijinul lui Clint Eastwood care cam refuza sa le raspunda la telefon.

Daca vretzi un noir scandalos, La Comunidad e cu un tip care a castigat la Loto si n-a mai iesit niciodata din casa de spaima vecinilor vizorishti care au complotat cu administratorii de bloc sa-l omoare cand isi plateste cheltuielile. Sarmanu moare cu banii sub el si vecinii se dedau la cele mai oribile fapte ca sa-i recupereze. Se lasa cu faze din Star Wars (un obsedat sexual cu fetish pentru masca lui Vader), cu decapitari si urmariri tip James Bond pe acoperisurile Madridului.

Apoi nu strica sa vedeti debutul lui Iglesia, Accion Mutante, distopie fascista despre o societate abuziva de oameni frumosi. Ia sa bagatzi si multipremiatul El Dia del Bestia, in care rockerii isi unesc puterile cu biserica nihilista pentru a impiedica nasterea diavolului in ajun de Craciun.

Toate filmele lui Iglesia au o structura similara - incep cu un pic de telenovela, un pic de dialog sec si drame personale realiste care aparent duc spre undeva, dar de fapt nu mai duc nicaieri caci pe la jumatatea filmului se intampla ceva oribil, deplasat si rupt de context care degenereaza intr-un haos de gaguri si parodie absolut spumoasa. Extremely highly recommended.

Nu pot decat sa sper ca urmatorul lui film va fi cu homosexuali, sa cunoasca si sarmanul Iglesia succesul vecinului sau de bloc, Almodovar.

P.S.M-am interesat si urmatoru lui film va fi cu Elijah Wood, The Oxford Murders, o variatziune pe tema Sherlock Holmes.