Filme musai de pe la festivale: The Belko Experiment, Border, We, Lords of Chaos, Feedback, Raw

The Belko Experiment

(regizat de Greg McLean, autorul lui Wolf Creek)

O firma de outsourcing din Columbia e supusa unui experiment social-horror prin care angajatzilor li se solicita sa se omoare intre ei cu ce au la indemana (capsatoare, cafetiere etc.), altfel le vor exploda la totzi capetele de la cipurile implantate cand s-au angajat.

Nu e un film genial si original, autorii recunosc ca s-au inspirat din japonezul Battle Royale - pe care l-au adaptat cu succes la industria de outsourcing. Insa e atat de puternica relevantza fatza de contextul ITului romanesc incat nu am cum sa nu il recomand drept musai de vazut. Toata ura si râca si entitlementu din spatele culturii de Jucu/Pipera capata aici forme monstruoase - spre tzelul definitiv al identificarii celui care demonstreaza LIDERȘIP, acest Jedi-Messiah corporatist despre care auzitzi in toate shedintzele de soft skills dar care nu stie nimeni cand se va pogori intre noi.

Producatorul si scenaristul e James Gunn (Guardians of the Galaxy) care si aici isi distribuie fratele intr-un rol amuzant, al corporatistului haios care mai face rost de marijuana pentru team buildinguri sa se simta bine lumea. Regia e lasata pe mana unui regizor australian versat in horror brutal - autorul notoriului Wolf Creek - care face aici o treaba chiar mai buna decat acolo.

Desigur, filmul e putzin depashit de noua moda a muncii remote, insa ar putea fi folosit pentru a o promova - uite ce potzi patzi daca refuzi sa lucrezi de-acasa (cu hartia, imprimanta si curentul suportate din propriul salariu, plus chiria pe care o plateai doar ca sa fii aproape de locu de munca).

*********************************************

Border

(regizat de Ali Abbasi, autorul lui Shelley)

Unul din cele mai misto filme din programul Cannes al anilor recentzi a fost Border, ecranizare dupa celebrul scriitor horror suedez, John Aijve Lindqvist (autorul lui Let the Right One In). Tema povestii se potriveste si cu temele favorite ale regizorului Ali Abbasi, care stie pe propria piele ce inseamna sa fii imigrant sirian in Suedia. Poate va amintitzi de la el filmul Shelley, cu imigranta romanca care serveste drept sluga si mama-surogat la un cuplu de danezi bogatani (a fost la TIFF).

Povestea si filmul sunt concepute sa dea coshmaruri conservatorilor si propagandistilor Familiei Traditzionale, propunand o versiune fantasmagorica a paradigmei LGBT, si totodata o subtila critica a politicilor eugenice practicate in Suedia (cumva au reusit sa scape de acuzatzii de fascism, desi existau legaturi "stiintzifice" directe cu ideile lui Hitler).

Protagonista filmului e o gagica urata rau care lucreaza drept vamesh la un aeroport. La job se foloseste de mirosul supradezvoltat cu care poate detecta starile de spirit ale calatorilor si substantzele transportate de acestia. Filmul are doua povesti paralele - una politzista, in care gagica asta e implicata in investigarea unui lantz criminal; a doua in care gagica incearca sa-si afle trecutul si motivele pentru care e urata ca dracu. E si un element fantasy la mijloc care transforma tot filmul intr-o alegorie superba a eugenismului suedez.

************************************

We 

(regizat de Rene Eller, debutant olandez)

Ecranizare a unui roman creepy al belgianului Elvis Peeters care a facut ceva valuri la data aparitziei, pretinzand ca s-ar baza pe marturisiri ale unor fapte reale. Povestea e spusa in flashbackuri de catre supravietzuitorii evenimentelor - rastalmacite din 4 perspective unreliable, din care spectatorul trebuie sa alcatuiasca un puzzle interesant.

Un grup de 8 adolescentzi flamanzi se plictisesc de moarte la ei la tzara si decid sa petreaca o vara de neuitat - curse cu bicicleta, muzica, bautura si jocuri pe dezbracate. Totusi jocul cel mai interesant e acela in care trebuiau sa le atinga pe fete cu putza, iar ele sa ghiceasca a cui putza e, treaba care se transforma rapid intr-o summer of love cu orgii hippioate si energie exuberanta, insa cand si chestia asta devine boooring ii vine celui cu spirit antreprenor ideea sa le prostitueze pe fete cu oamenii de vaza din sat - primaru, popa, invatzatoru.

E un film despre moartea empatiei si nihilismul exacerbat in generatzia mileniala, incercand sa treaca drept "creativitate" si "spirit liber". Ori e ecranizarea cartzii unui autor boomer care a dezvoltat o ura viscerala pentru hipsteri. Adevaru o fi la mijloc, dar mi se pare un film misto si important care ne sugereaza ca Charles Manson is back with a vengeance, iar invatzaturile lui au fost mai contagioase decat ne inchipuim.

************************************

Lords of Chaos

(regizat de Jonas Akerlund, fost baterist la Bathory)

Cine a inventat black metalu, la multa lume a dat de lucru.

Filmul asta e Bohemian Rhapsody pe invers, un biopic despre trupa de influenceri satanisti Mayhem care acu 30 de ani se casapeau intre ei, iar in 2020 ar fi trebuit sa ne viziteze la festivalul Rockstadt. Dupa cum ne explica si filmul, si dupa cum stie orice metalist care isi merita pita, doi dintre ei au murit, doi (colaboratori ai trupei) au infundat puscaria. Filmul e realizat de un insider al comunitatzii - regizorul a cantat si el in trupele vremii respective (la Bathory), dar ulterior s-a mutat la Hollywood si azi lucreaza pentru Lady Gaga.

Daca filmul ar fi aparut acu 25 de ani viatza mea ar fi fost mai simpla in disputele cu metalistii care ma tot amenintzau cu bataia. Indivizii din poveste capatasera in mentalul colectiv o aura mitologica, reusind sa fie influenceri fara sa aiba Internet. Cei care au supravietzuit evenimentelor au si avut o activitate muzicala de avangarda fructuoasa, insa la nivel de business au fost propulsatzi semnificativ de harababura pe care au produs-o atunci. Filmul asta ii demitizeaza complet, prezentandu-i drept o shleahta de adolescentzi confuzatzi ideologic (se pare ca principala frustrare a lui Burzum legata de film e ca rolul ii este jucat de un actor evreu).

Metalistii spun ca filmul se atinge de ceva ce le era sfant si il transforma in parodie americana cu adolescentzi. Nu-s de acord, am trait si eu prin comunitatzi din astea si exact asa se vad personalitatzile acelea din afara egourilor lor - regizorul a avut un ochi onest iar filmul isi ia tema tragica in serios. 

Personajul principal e notoriul Euronymous - antreprenor cu un simtz deosebit al marketingului subversiv (chiar daca acasa avea postere cu Stalin si Satana, da dovada de un simtz capitalist aparte, reusind sa monetizeze sinuciderea unuia dintre colegii de trupa). Amicul sau Kristian isi schimba numele sa nu creada metalistii ca e crestin, iar la inceput e nevoit sa dea foc logo-ului cu Scorpions pt ca e o trupa de kkt. Povestea incepe cu infiintzarea trupei Mayhem si se termina cu momentul in care trupei se alatura Attila Csihar (jucat aici de propriul fiu). 

****************************************************

Feedback

(regizat de Pedro Alonso, debutant)

Thriller din genul acela care se petrece integral in doua camere, cam cum era danezul The Guilty, dar cu ceva mai multe personaje si cu Eddie Marsan in sfarsit in rol principal, dupa o cariera plina de roluri secundare (apreciate).

Protagonistul e un creator de emisiuni radio care se trezeste sechestrat in propria emisiune si propriul studio, de catre un grup de fani mascatzi care il obliga sa spuna tot felu de prostii la radio sub amenintzarea ca i se va taia grumazul omului de la sonorizare. O vreme avem impresia ca totul e din pricina unui discurs anti-Brexit pe care acesta l-a rostit la inceput, insa filmul isi dezvaluie intriga gradual si captivant, degenerand in scene de violentza claustrata, intre peretzii celor doua incaperi din care e format studioul radio. Personajele evolueaza, sunt o gramada de momente intense, apare si Richard Brake, noul star al cinemaului horror (vezi filmele recente ale lui Rob Zombie).

Vad ca pe imdb are nota cam mica si nici cei de la Frightfest nu l-au prea apreciat, insa asta e din pricina ca atinge probleme delicate ale momentului prezent - atat comentariile de pe IMDB cat si de pe forumul Frightfest confirma ca lumea a fost iritata de mesajul filmului. Insa cine nu se uita la filme pentru a-si confirma propria ideologie va gasi suficiente motive sa se bucure, in special de prestatia actorului principal.

********************************************************

Raw

(regizat de Julia Ducournau, debutanta franco-belgiana)

Horror francez in stil minimal japonez, cu o poveste extrem de simpla care potentzeaza momentele shocante si evolutzia protagonistei de la statutul de ierbivor la cel de carnivor (nu doar psihologic, ci si in ce priveste postura fizica si apucaturile sexuale).

O gagica vegetariana e admisa la facultatea de veterinari unde, in calitate de boboc, e nevoita sa treaca prin diverse ritualuri si abuzuri impuse de studentzii din anii mai mari. Nu e lasata sa doarma noaptea, tre sa umble prin campus dupa ce i s-a turnat o galeata de sange de porc in cap, e obligata sa mearga la partyuri in chilotzi etc. Momentul in care i se rupe filmul e cand o obliga unii sa manance carne, iar atunci isi descopera nu doar pofta pentru carne ci si niste apucaturi canibalist-sexuale. Cele doua revelatzii merg mana in mana si devin provocari ale trecerii de la adolescentza la maturitate.

Sunt paralelizate drama de coming-of-age cu evolutzia personajului, amintind si de alte reusite din categoria asta (May sau Ginger Snaps). Doar ca, fiind francez, are o doza suplimentara de chic.