Despre filmele naspa de la Festivalul Luna Plina de la Biertan am scris aici.
Urmeaza filmele asa si-asa. Filme musai de vazut n-am vazut anul asta - primele doua de mai jos sunt mai interesante, insa sufera de unele lipsuri tehnice ori bugetare.
Tuftland
(regizat de Roope Olenius, debutant finlandez)
O studenta la o scoala de textile se inscrie pentru un internship la o fabrica de ciucuri. Doar ca ce isi inchipuia ea ca e o fabrica se dovedeste a fi ferma izolata a unei mici comunitatzi feministo-survivaliste care se foloseste de barbatzi pentru prăsilă si pentru muncile campului, iar in rest se ocupa cu croshetatu de ciucuri. Comunitatea are nevoie de ADN proaspat, asa ca fetei i se propune sa abandoneze facultatea si sa se lase impregnata pentru perpetuarea comunitatzii, precum si a traditziei croshetatului de ciucuri.
Treptat eroina afla diverse secrete despre istoria comunitatzii si despre alte fete care au trecut pe-acolo si au fost date disparute. Ba mai si gaseste o carte despre Societatea Industriala care ii da idei despre tehnologizarea procesului de productzie a ciucurilor, producand o criza majora in comunitate.
E o comedie straight-face bazata pe o piesa de teatru, cu cateva scene horror strecurate ici colo si niste trimiteri la Wicker Man, The Village si alte povesti clasice despre comunitatzi izolate care se tzin cu dintzii de valorile traditzionale. E destul de smart, dar cam ponosit dpdv tehnic, iar unii actori nu reusesc sa pastreze o mina sobra. Totzi barbatzii din film sunt rockeri, ceea ce e cam improbabil pentru genul de comunitate prezentata (banuiesc ca au facut asta la mishto, dar cam submineaza scenele tensionate ale filmului, sugerand parodie).
Eu as fi dat astuia premiul festivalului, insa in general nu-s pe aceeasi lungime de unda cu publicul, care a preferat ceva cu sex, canibalism si social media.
**********************************************
The Black Forest
(regizat de Rodrigo Aragao, brazilian)
Al doilea film ceva mai deosebit din programul acestei editzii are la baza povesti horror din folclorul brazilian si e conceput dupa retzeta Tales from the Crypt, doar ca mai exotic datorita settingului brazilian si mitologiei locale. Asta il face si cam incoerent - contzine mai multe povestioare legate cu fortza intre ele, mersul evenimentelor nu prea are logica de la un capat la altul. A fost, totusi, o gura de aer proaspat intre toate acele gender studies oferite de aceasta editzie a Lunii Pline, un film exuberant si simpatic.
Protagonista e o adolescenta care traieste prin jungla amazoniana si are o carte de magie neagra pe care nu se prea pricepe sa o foloseasca, asa ca provoaca tot felu de probleme si complicatzii. Initzial incearca sa-si faca rost de un gagiu, apoi gagiul moare si incearca sa-l invie ca zombie, apoi invoca din greseala un demon si o gaina zombie etc. Nu exista un plot coerent ci sunt mai multe fabule cu un personaj comun, punand cap la cap dume horror culese de prin folclorul magic amazonian. Iar efectele speciale sunt undeva la nivelul filmelor Evil Dead.
Se pare ca regizorul are o intreaga serie de filme pe ideea asta (Black Fables, Night of the Chupacabra etc.), gandite ca o versiune braziliana la Tales from the Crypt, iar acolo la ei e deja un nume apreciat al genului - filmul asta ar putea sa-i faca un renume internatzional.
**********************************************
Framed
(regizat de Marc Martinez Jordan, debutant spaniol)
Asta e filmul care a primit Premiul Publicului la aceasta editzie. Destul de oribil, nu foarte departe de acel Trauma de care ziceam in articolul trecut, insa are o morala coerenta si reuseste sa treaca drept film de actziune, oferind ceva suspans care te mentzine atent. In plus e un debut iesit direct de pe bancile scolii de film, iar pentru nivelul respectiv arata foarte solid dpdv tehnic.
Doi psihopatzi aduna like-uri cu o aplicatzie mobila filmand crime si alte acte violente. Tot filmul e despre cum dau astia buzna in casa unora, ii injecteaza cu ceva droguri care-i fac vulnerabili la sugestii, apoi ii obliga sa faca tot felu de lucruri oribile: sa se manance unii pe altzii, sa faca sex in timp ce se mananca unii pe altzii, sa se automanance, sa manance ce mai e prin casa si prin frigider. Toata lumea din film e pe droguri, toata lumea urla, se hăcuie. Doi amici din public, mai betzi umpic s-au dus sa vomite pe la jumatatea filmului si nu s-au mai intors, e un film dificil de digerat.
N-am intzeles care-s personajele pozitive, toata lumea pare sa fie bagata in film doar pentru a fi macelarita, inclusiv astia personajele negative care spera sa fie omorate la randul lor in fatza camerei de filmat si sa primeasca cat mai multe likeuri pentru asta. Televiziunile preiau transmisia Facebook Live si tot poporul e superincantat sa dea cu like si inimioare la brutalitatzile surprinse de camera. De aici si morala povestii, care se pare ca a atins inimile publicului de la Biertan.
***********************************
What the Waters Left Behind
(regizat de Fratzii Onetti, argentinieni)
Ca valori de productzie asta a fost cel mai aratos film al editziei, cel mai sexy si mai profesionist, sofisticat vizual si cu o coloana sonora excelenta (ceva latino-rock). Pacat ca nu e decat o clona latino de Texas Chainsaw Massacre - cu ceva mai putzin canibalism si ceva mai mult viol (plus niste teneshi Converse care ies in evidentza cand sunt amputate picioarele unora dintre personaje). Un fel de Scooby Doo cu violuri, daca vretzi.
Conform retzetei, avem de a face cu o dubitza plina de tineri naivi care vor sa faca un documentar despre inundatziile care au facut prapad in Argentina prin 1985. Mai multe comunitatzi de pe malul Oceanului au fost atunci evacuate complet, insa unii localnici au refuzat sa plece si au continuat sa traiasca ruptzi de civilizatzie in areale abandonate. Asta e adevaru istoric, filmu fiind intercalat cu interviuri sau reportaje de la vremea respectiva.
In povestea din film oamenii care au ramas sa traiasca acolo au degenerat in familii de canibali inbreds, cu hobbyuri din categoriile incestului si macelariei, plus un fetish pentru amputat picioarele incaltzate cu Convershi. Filmul merge pe retzeta standard, inclusiv gagurile standard (chiar si celebra scena a "cinei in familie" din TCM e cvasi-copiata aici).
Dar, cum ziceam, filmul e profi, facut pentru export si pentru a deschide niste portzi la Hollywood regizorilor cunoscutzi drept fratzii Onetti. Au participat si la editzia Luna Plina din 2014 parca, cu filmul cu care debutau atunci, o tampenie. Tot ei au ceva de a face si cu productzia traumatizanta Trauma de care am vorbit data trecuta (acolo erau producatori). Deci par sa fie niste indivizi importantzi in scena horror sud-americana, incercand din rasputeri sa atraga atentzia cuiva de la Hollywood.
***********************************
A Friendly Beast
(regizat de Gabriela Amaral, debutanta brazilianca)
Cel mai bizar film al editziei, foarte putzin horror, mai mult o piesa de teatru, seamana putzin cu The Hateful Eight a lui Tarantino dar e mai sarantoc si se doreste mai abstract.
Totul se petrece intr-un restaurant in care patronul si chelneritza tre sa tzina piept unui atac orchestrat de bucatarii nemultzumitzi de salarii. In restaurant se nimeresc si niste clientzi aflatzi la locul nepotrivit, un politzist pensionar, o gagica beata etc. Patronul si chelneritza incearca sa controleze situatzia, sechestrand o parte din raufacatori, ceea ce ocazioneaza acel setting din Hateful Eight in care toata lumea e inchisa intr-o camera si isi reprosheaza diverse chestii.
O vreme filmul e funny, apoi se transforma in drama feminista, pe masura ce chelneritza e tot mai iritata de patronul restaurantului si incepe sa-si faca propriile planuri cu privire la soarta ostaticilor. Tensiunea comedica se transforma treptat in drama si oroare, personajele-s omorate treptat, lucrurile degenereaza, la fel si filmul care de la o vreme nu mai are nicio noima.
O vreme filmul e funny, apoi se transforma in drama feminista, pe masura ce chelneritza e tot mai iritata de patronul restaurantului si incepe sa-si faca propriile planuri cu privire la soarta ostaticilor. Tensiunea comedica se transforma treptat in drama si oroare, personajele-s omorate treptat, lucrurile degenereaza, la fel si filmul care de la o vreme nu mai are nicio noima.
Cam minimalist (totul se intampla in doua camere), insa bine scris, cu personaje interesante, un debut promitzator.
No comments:
Post a Comment