Festivalul MotelX 2018 - filmele musai (part 1): Hagazussa, Mandy, Errementari, Unsane, Terrified

In sfarsit, filmele pe care le gasesc drept musai de vazut din ce a fost in programul festivalului MotelX de anu asta. Despre filmele naspa am scris aici, despre cele asa si-asa aici si aici.

Hagazussa

(regizat de Lukas Feigelfeld, austriac)

Asta e filmul care a primit premiul festivalului MotelX si pe meritate, a fost si unul din favoritele mele, e ceva de neuitat. Marcheaza psihologic si senzorial spectatorul, e excelent alcatuit in cele mai mici detalii - desi e foarte lent si foarte lung, nu e nicio clipa plictisitor. Foarte putzine dialoguri si multa inspiratzie din directzia Tarkovsky, Von Trier, Refn cu un subtext feminist convingator.

The Antichrist al lui Von Trier ar fi referintza cea mai la indemana, plus ceva din Valhalla Rising al lui Refn. Doar ca are actori anonimi si buget minimal - totusi nimic din astea nu shtirbeste impactul filmului. Un rol esentzial are coloana sonora (vezi aici) care sfredeleshte adanc in creier, realizata de grupul avangardist grec pre nume Mohammad (semnandu-se MMMD pe anumite materiale).

Actziunea e minimalista - filmul spune viatza unei vrajitoare de acu 300 de ani traind izolata in Alpii austrieci, alaturi de copilul ei facut probabil cu Satana. Nimic spectaculos nu se intampla - e viatza unei femei ca oricare alta chinuindu-se sa aiba grija de capre, sa faca rost de lemne de foc, sa tzina piept ocazionalelor abuzuri masculine ale satenilor din imprejurimi. Satana are o prezentza extrem de subtila in film, mai mult sugerata de barfele satenilor, conform carora orice femeie care incearca sa traiasca pe cont propriu si are un copil cu tata necunoscut e o satanista nemernica care trebuie starpita caci refuza sa "se ofere" comunitatzii.

Imagini superbe, o actritza superba, muzica superba, un film memorabil de vazut pe ecran cat mai mare cu sonoru dat cat mai tare. Cam asa trebuie promovat feminismul, nu cu rehashuri ridicole la Ghostbusters si Ocean's 11.

***************************************************

Mandy

(regizat de Panos Cosmatos, autorul lui Beyond the Black Rainbow)

Cam din aceeasi categorie face si filmul asta - o compozitzie audio-vizuala sofisticata cu impact extrem de puternic asupra spectatorului, doar ca spre deosebire de filmul de deasupra se ia mai putzin in serios. Evident, nu se mai poate face un film serios cu Nicolas Cage in rolul principal, individul pare sa fi innebunit iar filmul asta exploateaza toate quirkurile sale si chiar ii ocazioneaza ceea ce ar putea fi scena definitorie a intregii sale cariere (o scena in care sta in chilotzi jurand razbunare, plangand dupa nevasta-sa moarta si band dintr-o sticla de rachie).

M-am macinat mult intre a considera Mandy o tampenie infernala sau un film musai de vazut, pana la urma am decis asupra celei de-a doua variante caci nu mi-l pot scoate din minte. Factorul decisiv in a recomanda filmul e coloana sonora a islandezului Johan Johannson, cel care trebuia sa se ocupe de muzica din noul Blade Runner - insa a parasit proiectul in ultimul moment, iar la scurt timp a si decedat prematur. In unele momente am avut impresia ca muzica de aici e alcatuita din bucatzile ramase nefolosite din Blade Runner - e un fel de versiune doom-metal la muzica lui Vangelis, cu ceva elemente de Sunn O))) si Haxan Cloak (muzica abraziva, superb sincronizata cu imagini psihedelice).

Scenariul spune o poveste tripata despre Nicolas Cage care da peste cap o halba de LSD si se porneste sa razbune asasinarea iubitei sale sataniste (bizara Andrea Riseborough, vezi poza de mai jos) care a cazut victima unui clan de hippiotzi folkisti, in conditziile in care ea era fan Black Sabbath si nu suporta muzica folk. E un film extrem de strident, ceva ce ar putea iesi dintr-o colaborare intre Rob Zombie si Lars von Trier, un film din care nu lipsesc nici bataliile cu drujbe, nici momentele emotzionante si nici scenele onirice a la Guy Maddin.

Regizorul greco-canadian Panos Cosmatos e fiul unui individ care in anii 80 facea filme de actziune cu Stallone (Cobra, Rambo 2), iar acest Mandy e subtil influentzat de relatzia respectiva - doar ca spiritul lui Stallone e transferat aici in trupul lui Nicolas Cage, rezultatul fiind o monstruozitate dpdv actoricesc. De altfel Panos Cosmatos pare decis sa se impuna ca un regizor al bizarului, filmul sau precedent Beyond the Black Rainbow fiind pozitzionat la aceeasi granitza intre un suprarealism stoner si pulp fiction.

************************************************************

Errementari

(regizat de Paul Urkijo Alijo, asistent de-a lui Alex de la Iglesia)

Aici avem debutul regizoral (cu lung metraj) al unui asistent de-al lui Alex de la Iglesia, un geek din Tzara Bascilor care a castigat si la TIFF ceva premiu pentru scurt-metraj in urma cu catziva ani. A venit la MotelX sa-si prezinte filmul si sa explice in detalii fascinante cum si de ce l-a facut.

E un basm satanist vorbit integral in limba bască, influentzat major de opera lui Jim Henson - parintele papushilor Muppets si un zeu al efectelor speciale bazate pe mashti si componente mecatronice. Si in filmul asta s-a utilizat minimal animatzia computerizata, accentul fiind pus pe mashti si componente mecanice, iar rezultatul e excelent.

Regizorul zicea ca la origini povestea e preluata din folclorul basc, insa mai multa lume din sala a remarcat ca e o poveste mai primordiala, care se regaseste in diverse versiuni in mai multe zone ale Europei - creca echivalentul romanesc al povestii ar fi Ivan Turbinca (si parca mai aveam noi o versiune cu Păcală in rolul principal). In varianta din Errementari eroul e un fierar care tzine prizonier un drac trimis din Iad sa ii ceara ceva datorie neplatita in urma unui pact mai vechi cu Satana.

Nu e un film violent, chiar e un basm gandit mai mult sa infioare copii, avand si cateva personaje-copii destul de principale. De la bun inceput regizorul a avertizat ca e un tribut adus lui Jim Henson, aplicat insa pe specificul folcloric al Tzarii Bascilor - e important sa ai astea in minte atunci cand vizionezi filmul, pentru a evita caracterizarea sa drept infantila.

P.S. Recent a devenit disponibil si pe Netflix

***************************************

Unsane

(regizat de Steven Soderbergh, hotshot de Oscar)

Mare parte din filmul asta e dedicata dilemei daca nebunii isi pot da seama ca-s nebuni sau e nevoie musai de o evaluare acreditata din exterior, pe care inevitabil nebunul o va percepe ca abuz. Actritza asta foarte fresh pe nume Claire Foy e foarte convingatoare in prezentarea dilemei, iar in anii ce vin vom auzi tot mai mult despre ea (a preluat si rolul hackeritzei lesbiene in seria americana The Girl with a Dragon Tattoo).

Cam in aceeasi perioada in care Von Trier surprindea lumea cu planul sau de a face un film horror (daca nu punem la socoteala Antichristu), oscarizatul Soderbergh facea un anuntz similar, concretizat acum in primul sau film de gen (daca nu punem la socoteala Contagion). Ca sa faca lucrurile mai interesante, a promis ca il filmeaza integral cu un iPhone.

Asa s-a si intamplat, ceea ce poate face filmul cam enervant - e multa perspectiva cu puncte de fuga in imagine si niste efecte fish-eye. Nu e chiar degeaba, ideea a fost sa faca un film aproape first person, sa exprime cat mai "din interior" dezintegrarea psihica a eroinei si viziunea sa distorsionata asupra realitatzii.  Eroina e o corporatista isterica care se trezeste internata impotriva vointzei ei la un ospiciu.

Filmul nu are nimic de-a face cu Zbor deasupra unui cuib de cuci, nimic nu e amuzant aici. Nu seamana nici cu sezonul 2 din American Horror Story, care era foarte baroc si over the top. Totul e minimalist si analitic, mentzinand spectatorul intr-o ambiguitate bine cantarita cu privire la motivele pentru care gagica asta ar merita sau nu sa fie internata.

Un proiect surprinzator al lui Soderbergh - cam prost primit de fanii filmelor sale mainstream, dar regizorul e un maestru, iar finetzurile filmului vor fi apreciate de fanii horror.

************************************************************

Terrified

(regiat de Demian Rugna, argentinian)

Horror de maniera clasicista foarte solid, o palma peste obrazul filmelor americane (si asiatice) cu fantome si poltergeisti. L-as pune la acelasi nivel cu Hereditary, desi stilistic e diferit - mai sangeros, mai galagios, mai putzin atmosferic.

Povestea incepe cu un barbat care isi gaseste intr-o zi nevasta zburand prin baie si dandu-se de totzi peretzii (poza de mai jos). Apoi vecina din stanga se trezeste cu copilul recent decedat stand in bucatarie si mancandu-si cerealele cu lapte (poza de sus). Iar vecinul din dreapta zareste mereu cu coada ochiului pe cineva care i se tot ascunde prin dulapuri.

Avem de a face cu ceva mai mult decat o casa bantuita, e chiar o ulitza intreaga bantuita in urma unei crapaturi interdimensionale lovecraftiene care ii face pe localnici sa innebuneasca. La locu faptelor vine o echipa exotica de investigatori paranormali care incearca sa petreaca o noapte prin casele acelea sa afle de unde vine problema si cum se poate pune capat abuzurilor venite de pe lumea ailalta. Sa faca o "ievaluare", cum ar veni, dar ievaluarea se intoarce impotriva lor.

E un film horror in toata puterea cuvantului, cu scene tari si fara subtilitatzi postmoderne, venit din Argentina, o tzara care nu chiar are o traditzie in genul asta si asta face filmul si mai impresionant.