Ziceam data trecuta de Festivalul MotelX, cel mai cool festival de film horror pe care il stiu, organizat intr-un cinema-teatru din Lisabona, in buricul targului. Zau, e bucurie maxima acolo, aproape toate filmele surprind cu cate ceva, iar provenientza geografica e foarte diversa, nu apuci sa te plictisesti la aproape nimic.
Am pomenit data trecuta filmele proaste din program, destul de putzine pentru un festival horror. In continuare impresii despre filmele asa si-asa, destul de simpatice totusi. Fanii genului ar trebui sa le vada si pe astea.
********************************************
Ghost Stories
(coregizat de Jeremy Dyson din League of Gentlemen si Andy Nyman, magician)
Un film care pare mai bun cand citesti despre el decat cand il vezi.
Unul dintre coautorii sai (si actorul principal) e Andy Nyman - asistent/coproducator al magicianului Derren Brown, un fin cunoscator al tehnicilor de manipulare psihologica pe care se bazeaza prestidigitatzia si, prin extensie, trucurile cinemaului horror. Ca actor a mai aparut in filme horror britanice (Dead Set al lui Charlie Brooker), insa prefera sa se recomande drept magician sau manipulator psihic.
Al doilea coregizor al filmului e Jeremy Dyson, membru al grupului comedic League of Gentlemen - un fel de Monty Python ai anilor 90 orientatzi pe teme horror/comedie neagra, astazi cam datzi uitarii in afara UK. Unii dintre ei s-au mai implicat in fenomenul Dr. Who si recent am intzeles ca au lansat un serial nou, Inside No. 9, pe care nu l-am vazut.
In prima faza cei doi au construit acest Ghost Stories ca piesa de teatru, beneficiind de experientza de scena live a autorilor. Cineva le-a spus sa faca si un film si l-au facut pe asta. Pentru englezi atat Derren Brown cat si League of Gentlemen sunt eroi natzionali (echivalentul britanic al lui Don Jozefini + a grupului Vacantza Mare de la noi, la proportziile intelectuale de rigoare), asa ca piesa de teatru a avut succes major la ei, consolidand traditzia shakespeariana a dramaturgiei horror live. Nu stiu cum e piesa dar probabil prezentarea live are cu totul alt impact decat ce se vede in film.
Totusi, autorii se straduie sa faca filmul interesant, cu cateva twisturi aberante (in spiritul League of Gentlemen). Pana la urma e exercitziul unor comediantzi cu pedigree incercand sa demonstreze ca pot face un horror serios. Daca citesti ce am scris aici pe blog filmul poate parea mai interesant, insa eu m-am uitat la el fara sa ma informez si am cam cascat (gasesc ca se cam abuzeaza de filmul cu fantome in zilele noastre, asa cum se intampla cu zombie acu 10 ani).
************************************************************
Cold Skin
(regizat de Xavier Gens, autorul lui Frontieres)
Continua sa-mi fie inexplicabil Oscarul pe care Guillermo del Toro l-a luat pentru cel mai prost film al sau, The Shape of the Water. Ma tot intrebam ce-o fi vrut sa spuna, ce-o fi priceput lumea. Iata ca la scurt timp apare al doilea film cu aproape acelasi mesaj, doar cu sexele inversate - aici peshtilianu e femeia iar zoofilul este barbatu. In rest, aceeasi poveste de iubire interzisa, si aceeasi dilema - daca delfinii au sau nu sfarcuri.
Marele Lorin Fortuna avea candva o teorie ca planeta ar fi manipulata din umbra de o specie de peshtilieni/reptilieni de origini satanice, care apar in public purtand mashti umane (cica chiar Soros ar fi unul). Si ca oamenii inca nu-s pregatitzi sa infrunte acest adevar si sa accepte diferentzele. Cumva, filmele astea par facute sa ne pregateasca pentru ziua cand acest adevar se va revela publicului, cand notziunea de xenofobie va trebui reconsiderata.
Totusi, Cold Skin mi-a placut mai mult decat filmu de la Oscaruri, in primul rand pentru feelingul puternic de Jules Verne care trezeste nostalgii. Totul se petrece acu 100 de ani pe o insula izolata unde un meteorolog e trimis sa poarte grija unui far maritim si sa documenteze intr-un jurnal fauna si flora zonei. Evident, da peste peshtilienii astia si se indragosteste pe loc, dragoste la prima vedere.
Pana la urma filmu e cam simplutz, style over substance. Regizoru e un exponent al noului val de horror frantzuzesc, insa de la debutul furtunos cu Frontiere(s) n-a mai reusit sa atraga atentzia - data trecuta facuse un film cu actori români prin Vaslui, acel Crucifixion de care am povestit altadata. Asta e ceva mai bun, dar dupa ce te obisnuiesti cu settingu exotic, de epoca, pare excesiv de lung, cu un scenariu cam rudimentar.
Four Hands
(regizat de Oliver Kienle, neamtz)
Thriller simplu dar eficient, cam sec si cu actori incapabili de o mimica convingatoare (ca mai totzi actorii nemtzi, de fapt ei sunt crescutzi asa din copilarie, sa fie cat mai putzin expresivi, gen Iohannis). Totusi filmul reuseste sa te tzina in priza pana la sfarsit, functzioneaza bine ca un detective story cu twisturi de calitate.
Doua surori sunt nevoite sa asiste in copilarie la omorarea parintzilor lor. Raufacatorii intra la pushkarie pentru 20 de ani, insa fetele nu-si revin nicicum din trauma. Ulterior una dintre ele moare iar cealalta dezvolta o dedublare de personalitate, pretinzand ca e posedata uneori de spiritul surorii moarte.
Douazeci de ani mai tarziu cei care le-au omorat parintzii ies de la puscarie, iar sora supravietzuitoare, aia cu personalitate dedublata tre sa se decida daca sa-i urmareasca si sa-i omoare (la indemnul personalitatzii secundare mai violente) sau sa lase lucrurile iertate/uitate (ceea ce o indeamna personalitatea pashnica). Restul filmului e un conflict permanent intre cele doua personalitatzi, fiecare cu alta memorie - asta face filmul sa semene pe alocuri cu Memento, Split si alte thrillere care se bazeaza pe un truc din psihologie ca sa fortzeze niste twisturi.
E scurt, alert si functzioneaza destul de bine, daca reusesti sa treci peste stilul auster al cinemaului nemtzesc si incapacitatea actritzelor de a starni orice bruma de simpatie in spectator.
E scurt, alert si functzioneaza destul de bine, daca reusesti sa treci peste stilul auster al cinemaului nemtzesc si incapacitatea actritzelor de a starni orice bruma de simpatie in spectator.
************************************************************
Cam
(regizat de Daniel Goldhaber, debutant)
Productzie Netflix destul de fresh (ca mai tot ce face Netflix, I'm a fan), despre industria videochatului si riscurile meseriei respective, cu un subtil twist horror insa fara violentze deosebite. Pentru romani ar trebui sa fie un film deosebit de important, avand in vedere ca suntem lideri europeni in genul acesta de servicii (alaturi de vrajitorie, ghicit in horoscoape, mindfulness si alte categorii de "servicii spirituale" in care ne refugiem cand n-avem chef de lucru).
Pe actritza principala o stim din Handmaid's Tale (aia la care i se scosese un ochi) si se prezinta aici foarte convingatoare, in rolul unei tinere care isi baga picioarele in scoala pentru a urma o cariera de superstar videochat. Cica nu vrea sa ajunga tocilara ca frate-sau sau coafeza ca maica-sa. Cariera asta ii aduce o gramada de satisfactzii narcisiste, dar o si impinge intr-o zona frecventata de multzi dezaxatzi.
Intr-o buna zi fetei i se hackuieste contul de videochat, altcineva preluandu-i clientzii si postand filme cu aceasta. Eroina nu primeste ajutor de la administratorii platformei de videochat si incepe pe cont propriu o investigatzie detectiveasca care duce la concluzii destul de interesante. Povestea se tzine bine, actritza e excelenta, finalul interesant invita la cugetare.
************************************************************
The Nightshifter
(regizat de Dennison Ramalho, brazilian)
Asta e un fel de Hellblazer al omului sarac, cu un puternic suflu regional, foarte exotic prin plasarea actziunii in favelele braziliene, cu un scenariu ingenios incarcat de sperieturi destepte. Povestea alterneaza intre ghost story si detective story, un hibrid destul de rar intalnit - de fapt cea mai apropiata referintza, pe langa Hellblazer, ar fi acel Ghost de pe vremuri cu Demi Moore, doar ca partea romantica e substituita cu o family-drama mizerabilista din ghettourile braziliene.
Un autopsier e dotat cu darul de a vorbi cu mortzii pe care ii autopsiaza. De la acestia afla diverse barfe despre gashtile criminale de prin cartierele lui Sao Paolo, dar si despre nevasta-sa care umbla cu altu si planuieste un divortz brutal. Folosindu-se de informatziile culese de la mortzi, eroul incearca sa manipuleze lumea din jurul sau pentru a preveni divortzul, si totodata se amesteca in diverse conflicte criminale dintre mafiotzii brazilieni, punandu-si familia in pericol.
Un autopsier e dotat cu darul de a vorbi cu mortzii pe care ii autopsiaza. De la acestia afla diverse barfe despre gashtile criminale de prin cartierele lui Sao Paolo, dar si despre nevasta-sa care umbla cu altu si planuieste un divortz brutal. Folosindu-se de informatziile culese de la mortzi, eroul incearca sa manipuleze lumea din jurul sau pentru a preveni divortzul, si totodata se amesteca in diverse conflicte criminale dintre mafiotzii brazilieni, punandu-si familia in pericol.
Daca n-ar avea cateva scene brutale ar putea trece si drept family horror movie in genul Babadook - centrul dramei e pana la urma familia si teroarea perceputa de copii care ajunge sa-i napadeasca si pe adultzi pe cai supranaturale. Recomandat celor care au apreciat ghost stories moderne plasate in locatzii atipice/exotice - Under the Shadow, Satan‘s Slaves etc.
************************************************************
One Cut of the Dead
(regizat de Shinichiro Ueda, debutant japonez)
Succes enorm in Japonia si in curand si in restul lumii, genul acela de film superieftin care impresioneaza printr-o gaselnitza smart si nimic altceva. Comparat de unii cu succesul neasteptat al lui Blairwitch Project. Amuzant, dar cu conditzia sa nu citesti absolut nimic despre el, nici macar ce voi scrie eu in paragrafele ce urmeaza.
Incepe ca un found footage cu zombie, filmat vreme de jumatate de ora dintr-o singura taietura, cu actori destul de idiotzi si efecte speciale penibile. Dupa jumatatea asta de ora aflam in mod meta ca filmul chiar era cu actori idiotzi si efecte speciale penibile - restul povestii e drama regizorului care s-a chinuit sa-l faca, insa n-a prea avut cu cine.
Nu e un documentar, ci e o poveste in poveste in poveste, cu ultima parte a filmului prezentand in timp real cum s-a facut filmul found footage din prima jumatate de ora. E o structura ingenioasa ce face filmul musai de vazut de doua ori pentru a-i surprinde subtilitatzile umoristice. Din pacate eu apucasem sa citesc despre toate astea, lumea vorbea mult la festival despre film, asa ca nu m-am putut bucura de elementul surpriza.
Cum ziceam, sper ca nu atzi citit tot ce am scris aici, daca vretzi sa va bucuratzi cum trebuie de ce ofera filmul.
Nu e un documentar, ci e o poveste in poveste in poveste, cu ultima parte a filmului prezentand in timp real cum s-a facut filmul found footage din prima jumatate de ora. E o structura ingenioasa ce face filmul musai de vazut de doua ori pentru a-i surprinde subtilitatzile umoristice. Din pacate eu apucasem sa citesc despre toate astea, lumea vorbea mult la festival despre film, asa ca nu m-am putut bucura de elementul surpriza.
Cum ziceam, sper ca nu atzi citit tot ce am scris aici, daca vretzi sa va bucuratzi cum trebuie de ce ofera filmul.
No comments:
Post a Comment