Wednesday, December 16, 2020

Filme cu Liam Neeson: The Commuter, The Grey, Run All Night, Non-Stop, Cold Pursuit, A Walk Among the Tombstones

M-a lovit COVIDu si am incercat tot felu de solutzii sa imi tzin tanatofobia in frau, insa singura metoda care a functzionat a fost filmele cu Liam Neeson - rapide, energice, repetitive dar intarind mereu si mereu ideea ca tot răul spre bine. Ma rog, mi-am pierdut rabdarea dupa cateva iar cand era sa ajung la trilogia Taken am zis ca mai bine ma uit la John Wick de banii aia, ca nu-l prea suport pe Luc Besson.

Dar am vazut totusi 6 filme pana sa ma plictisesc, dintre care 
  • doua m-au surprins placut (de 3 stele din 4): A Walk Among the Tombstones si The Grey
  • era sa-mi placa si Run All Night pana am realizat ca e plagiat nerushinat dupa Road to Perdition
  • doua au fost fix ce ma asteptam (2 stele spre 1): Non-stop si The Commuter, ambele incep ok dar degenereaza aberant; astea doua si ala de deasupra lor sunt facute de barcelonezul Jaume Collet Serra care are deja 4 filme cu Neeson la activ (pe primul, Unknown il vazusem mai demult, nu mai scriu aici de el);
  • unul m-a surprins neplacut - de la Cold Pursuit aveam asteptari mari, fiind remake dupa un thriller norvegian superb (In Order of Disappearance).

A Walk among the Tombstones

(regizat de Scott Frank, autorul lui Queen's Gambit)

Scott Frank e singurul regizor mare din lista filmelor ăshtea cu Liam Neeson. Recent a primit urale pentru hitul Netflix Queen's Gambit iar in trecut a fost finalist Oscar ca scenarist, experimentat in adaptari de romane politziste (nominalizare Oscar pentru o adaptare dupa Elmore Leonard). Filmul asta ecranizeaza un roman neo-noir al veteranului crime fiction Lawrence Block, autor misto pe care l-am descoperit abia la batranetze desi e printre cei mai importantzi scriitori de proza politzista de la Agatha Christie incoace. Il recomand calduros pentru dialogurile superbe si personajele faine.

Romanul original face parte dintr-o serie lunga (18 romane publicate pe parcursul a 45 de ani) despre detectivu alcoolic Scudder - s-au mai facut filme cu el (in anii 80 a fost jucat si de Jeff Bridges). In romane detectivu e ajutat de iubita prostituata si de sponsorul sau de la Alcoolicii Anonimi. Totusi in filmu asta partzile mai picante au fost scoase - singurul sidekick e un pusti negru care il ajuta pe Liam Neeson sa foloseasca calculatoru (actziunea se intampla in anii 90, iar protagonistu pe langa alcoolic e si tehnofob).

Deci Liam Neeson e aici detectivu, dat afara din politzie si castigandu-si existentza din servicii de detectiv particular pentru raufacatori care nu-si permit sa contacteze politzia. Aici niste dealeri de droguri apeleaza la serviciile sale ca sa-i scape de niste psihopatzi care ii shantajeaza si isi bat joc de ei stiind ca n-au cum sa apeleze la politzie. Povestea se intampla (ca si romanul) in anii 90 - toata lumea vorbeste la telefoane fixe sau publice, singurul Google care exista e la o biblioteca publica, personajul lui Liam Neeson nu are incredere in Internet etc... complicatzii cu care e dificil sa rezonam azi dar in care sta sharmul filmului.


******************************************************

The Grey

(regizat de Joe Carnahan, autorul viitorului remake The Raid)

Destul de diferit de restul filmelor din lista, mai aproape de Revenant sau Arctic, cu actziune destul de putzina (mai mult offscreen) dar atmosfera excelenta -  multe scene s-au filmat in viscol adevarat, se vede ca actorii au rabdat frig, sunt mereu vinetzi cu falcile amortzite, mortzile sunt destul de cumplite si intense (filmu e destul de horror).

Iar Liam Neeson nu prea salveaza pe nimeni, se chinuie alaturi de colegii lui sa supravietzuiasca frigului din Alaska. Povestea incepe cum se prabusesc ei cu avionu in miezul Alaskai - ei fiind un grup de petrolisti ce se intorceau acasa dupa multe luni de detashare. Prabusirea avionului oricum ii cam vrascaneshte, dar macar nu e Liam Neeson singuru supravietzuitor, ceea ce face ca filmu sa aiba dialoguri si sa nu fie la fel de boring ca Arctic (care era cam acelasi lucru dar cu Mads Mikkelsen).

Supravietzuitorii incep sa fie hartzuitzi de o haita de lupi care ii mananca unu cate unu, in timp ce oamenii se tot chinuie sa ajunga in zone populate. E mai horror si decat Revenant, simtzu disperarii e mai puternic, fortzele naturii mai violente. Nu e chiar la fel de estetizat dar se descurca binishor cu peisajele si atmosfera, m-a surprins placut, crezusem ca e unul din filmele de duzina ale lui Liam Neeson (in genul celor cu care continui restul postarii).


******************************************************
 

Run All Night

(regizat de Jaume-Collet Serra, autorul a minim 4 filme cu Liam Neeson)

Are cateva scene excelente datorita personajelor secundare (Ed Harris, Vincent D'Onofrio) si datorita absentzei efectelor speciale aberante (care strica restul filmelor de mai jos). E alert, cu coregrafia scenelor violente bine aranjata in pagina (cafteli misto, urmariri misto). E si un conflict intens de caractere - mafiotu Ed Harris si asasinul sau platit Liam Neeson fusesera prieteni de-o viatza, dar se intorc unu impotriva celuilalt din cauza unui conflict stupid intre fiii lor.

Am urmarit filmu cu placere pana am realizat ca povestea e copiata in cele mai mici detalii din Road to Perdition. Si personajele-s luate de acolo, exista chiar o mapare unu-la-unu intre ele. Doar ca sunt aduse in zilele noastre, ceea ce nu e totusi mare lucru caci singurele elemente de noutate sunt hainele si automobilele. In rest e o copie nerushinata, nu credeam ca e posibil asa ceva.

Pe regizorul barcelonez Collet-Serra il tzin minte de cand debuta cu remakeul horror House of Wax, dupa care i-au dat astia la Hollywood sa traga o succesiune de filme aproape identice cu Liam Neeson - primul a fost Unknown (cel mai bun, dar nu mai scriu aici de el ca l-am vazut demult), dupa care restu au tot fost reciclate. Dpdv tehnic e un regizor misto, dar se pare ca ambitzia lui principala e sa faca mai multe filme cu Liam Neeson decat Luc Besson (care dirijeaza seria Taken).


**************************************************************

The Commuter

(regizat de Jaume Collet-Serra, acelasi de mai sus)

In trenu cu care merge zi de zi la munca, Liam Neeson o intalneste pe Vera Farmiga care tam-nesam ii da sarcina de a gasi pe cineva in tren si a-l omori; altfel, propria lui familie va fi omorata. Dupa aia Vera Farmiga dispare si ii mai da cate un telefon din cand in cand sa-l zgandare.

Totul e filmat in doua vagoane cu decoruri CGI simulate prin geamuri, plus imagini din gari unde diversi oameni mor ca sa-l convinga pe Liam Neeson sa-si ia sarcina in serios. Vagoanele-s populate cu o pestritzenie de personaje dintre care eroul tre sa identifice persoana care trebe omorata (ca sa nu mai ajunga la nu stiu ce proces unde urma sa fie martor). 

Nu prea functzioneaza nici ca mister gen Agatha Christie (desi incearca sa fie) si nici ca film de actziune (spatziul e prea stramt, efectele digitale prea aiurea, se simte ca totzi actorii sunt pe un platou de filmare si nu intr-un tren aflat in miscare). Impresia de reciclare e foarte puternica, tzinand cont ca si in filmul de care zic mai jos se intampla cam acelasi lucru, doar ca in loc de tren e un avion.


*****************************************************************

Non-Stop

(regizat de acelasi Jaume-Collet Serra ca mai sus)

Aici Liam Neeson face cam aceleasi lucruri ca in filmul de mai sus doar ca intr-un avion. El e responsabil cu securitatea unui zbor transatlantic si tot primeste mesaje de amenintzare de la careva din avion, insa nu-si da seama de la cine. Prima jumatate de ora e cat de cat interesanta, incercand el sa se prinda cine din avion ii trimite mesaje si care ar fi motivatzia amenintzarilor, dar de la o vreme evenimentele isi pierd logica. Cand incep impuscaturi si explozii si oameni alergand nimic nu mai are sens, e clar ca regizorul a uitat ca actziunea se intampla intr-un avion.

Tot fara sens e si motivatzia criminalilor, niste americani care vor sa doboare avioane ca sa dovedeasca autoritatzilor ca securitatea pe aeropoarte e insuficienta, ca arabii sa nu mai fie lasatzi sa zboare etc. un fel de trauma post-9/11. Asta e un spoiler, dar e mai putzin enervant sa il afli de la mine decat din film.

Nu stiu ce l-a manat pe Liam Neeson sa devina un action hero, sa migreze dinspre Lista lui Schindler spre o tipologie de personaj care-i mai aproape de Bruce Willis si Vin Diesel. La ritmu in care se fac filmele astea se pare ca-s si monetabile, publicul nu e deranjat sa tot revada acelasi lucru, semn ca reciclarea asta e si de natura sa ne afecteze creieru - mai carcotim, dar ramanem neputinciosi in fatza ei si pana la urma ne supunem. Iar Netflix le pompeaza cu nemiluita (majoritatea din filmele astea acolo le-am vazut).


*******************************************************


Cold Pursuit

(regizat de Hans Petter Moland, autorul filmului original)

Greu de explicat de ce filmu asta a iesit asa slab, fiind realizat de acelasi regizor norvegian care facuse si originalul de acu 6 ani (In Order of Disappearance, cu Stellan Skarsgard si Bruno Ganz, a fost atunci la TIFF). L-au pus astia pe regizor sa traga si un remake american pentru cei care nu-s in stare sa urmareasca subtitrari, insa mare parte din poveste nu are sens din cauza translatarii settingului din Norvegia in SUA - au fortzat lucrurile pana s-a pierdut tot farmecu: in loc de mafiile de imigrantzi balcanici avem amerindieni din rezervatzii, in loc de satucul izolat aici avem un ski resort american, in loc de actori europeni misto avem anonimi lipsitzi de personalitate. Multe scene din original sunt imitate shot-by-shot, chiar cu aceleasi replici, insa diferentza de impact si haz e enorma.

Fiul lui Liam Neeson e omorat la inceput cu o supradoza de droguri, asa ca tatal vaneaza unul cate unul pe membrii mafiilor locale ca sa le destructureze retzelele si traficul. Shpilul filmului original e ca trebuia sa fie un erou atipic - meseria lui e sa conduca o mashina de deszapezit care sta la baza unora din gagurile filmului. Tot atipici trebuiau sa fie si mafiotzii, cu situatzii funny-absurde in spiritul serialului Fargo. Insa aici lucrurile astea-s aproape insesizabile, povestea e cusuta cu atza alba, umorul e caznit. Ricky Gervais facea candva mishto de inabilitatea lui Liam Neeson de a fi funny, insa problema nu e doar la el, totzi actorii de aici se cam chinuie.


1 comment:

Anonymous said...

Poate ca durerea de cap ii de la filmele astea si nu de la Covid.