Filme de 2 stele (din 4): The Fanatic, Death Kiss, Death Wish 2018, Cell, Bloodline, Kill Chain

Am concluzionat ca modu de clasificare a filmelor pe blogu asta e cam confuz, asa ca trecem pe sistemul lui Ebert, cu ratinguri de 1-4 stele: adica alea nashpa sunt cele de o stea (sau mai rau), alea musai sunt de 4 stele, pana aici era clar oricum; insa pe cele "asa si-asa" le-am nedreptatzit multa vreme bagandu-le pe toate intr-o oala, cand de fapt unele erau nashpa cu ceva misto prin ele (2 stele), iar altele erau faine cu ceva minusuri bugetare sau artistice (3 stele). 

Tot in categoria de 2 stele vor intra si cele de tip "so bad it's good", pe care pana acu le recomandam fie musai de vazut, fie nashpa, in functzie de cat de rau ma simtzeam dupa ele (si de cat eram bullied de pretenii nerescunoscatori alaturi de care le vizionam). De exemplu in postarea asta sunt cateva din categoria aia.

 

The Fanatic

(regizat de Fred Durst de la Limp Bizkit)

Au facut in sfarsit un film despre viatza mea, insa nu ma asteptam sa ma puna in asa o lumina proasta - protagonistul e un hoarder cu Asperger obsedat de strans autografe ale idolilor sai si cu casa plina de memorabilia in care se impedica pe drumul spre baie; si camashile si simtzul fashionului personajului se potrivesc cat de cat cu garderoba mea, insa freza aia ridicola n-avea ce cauta, e facuta doar sa-si bata joc. Nici faptul ca e jucat de Travolta nu e chiar un compliment.

Cica Fred Durst de la Limp Bizkit a avut candva un fan obsedat care ii facea viatza amara si a decis sa se razbune pe el facand acest film - finalist la premiile Zmeura de Aur, injurat de toata lumea. E super de rahat ca muzician sa te faci regizor doar ca sa trantesti un film in care itzi batzi joc de proprii fani. Scenariul are dialoguri si scene inexplicabile, unii au ajuns sa il compare cu The Room in privintza asta. Mi se pare totusi exagerata denigrarea, lumea vrea cu tot dinadinsu sa-i dea peste nas lui Fred Durst (care merge cu penibilu pana la a-si folosi propria muzica pe soundtrack).

Pentru cine cunoaste Misery, filmul poate trece drept un hibrid interesant de Stephen King meets nu-metal. Problema cea mai mare nu e totusi rolul aberant al lui Travolta (care clar se distreaza in rolul unui hoarder geek de 60 de ani), ci rolul victimei sale, un actor prost de filme horror ieftine (nu doar in povestea din film ci si in realitate, il tzin minte din primele filme Final Destination).

*************************************************

Death Kiss

(regizat de Rene Perez, auteur de filme cu nota 2-3 pe IMDB)

Film superweird, nu imi inchipuiam ca e voie sa faci asa ceva. Ala de pe afish nu e Charles Bronson, el a murit cu 15 ani inainte sa se faca filmu; e un actor ungur pe nume Robert Kovacs ("Bronzi" pentru prieteni) care a studiat toate manierismele lui Bronson, s-a tuns si s-a imbracat fix ca el incat te intrebi daca nu cumva e o clona. Au fost totusi probleme la voce (avea accent unguresc) asa ca vocea e deepfake, ingrosata, sesizabil dublata (ceea ce contribuie la weird-factoru filmului).

Titlul e facut si ele sa semene cu hit-ul Death Wish al lui Bronson, care avusese un remake recent (vezi mai jos) asa ca n-au putut folosi chiar titlul original. Bronzi asta "with a familiar face" joaca rolul unui vigilante care omoara negri si hispanici - desigur, raufacatori. In paralel sunt scene cu Daniel Baldwin in rolul unui podcaster care peroreaza ca pe omu rau il recunosti dupa fatza si dupa haine, dar in ziua de azi nu mai ai voie sa-l impusti ca imediat te scoate legea drept rasist; noroc ca protagonistu serveste dreptatea, nu legea.

E un film pentru votantzii lui Trump, pentru white suprematisti si pentru fanii armelor de foc. Daca Trump pleaca, genu asta de film nu va mai avea voie sa se faca in SUA, e posibil sa fie ultimul vestigiu cultural al epocii in care supereroul alb cu mustatza venea de hac unor raufacatori minoritari etnici (sau metalisti, mereu stigmatizatzi prin asociere).

E excelenta muzica filmului (facuta tot de regizor, sub numele The Darkest Machines) - un mix de sintetizator optzecist si solo-uri de chitara care n-au nicio logica in genu asta de film, insa contribuie la senzatzia WTF cu care ramai la sfarsit.

*******************************************************

Death Wish 2018

(regizat de Eli Roth, autorul filmelor Hostel)

Asta e remakeul oficial la filmul pentru care cel de care ziceam mai sus era tot remake, dar neoficial.

Versiunea originala din anii 70, cu Charles Bronson in rolul principal si un foarte amuzant Jeff Goldblum adolescent in debutul sau cinematografic, a fost un mare succes de VHS in vremea comunismului, cu toate cele 4 sequeluri ale sale (unele sunt integral pe Youtube, dar mi-e lene sa le caut acum). Nu cred ca mai era necesar un remake, caci e destul de recent e si cel cu Kevin Bacon (cu titlul usor modificat - Death Sentence). Insa subiectul dreptului de port-arma pentru cetatzeanul american pare deosebit de important, incat povestea asta rudimentara se tot reface la infinit.

Sunt aici o gramada de sloganuri despre incompetentza Statului de Drept si dreptul americanului de rand de a trage un gloante in mufa inamicului (minoritar etnic, dar asta e mai putzin sesizabil aici, aceasta varianta fiind mult mai politicoasa decat filmul original sau pseudoremakeul de mai sus). Sunt si unele referintze la Unbreakable, unde Bruce Willis facea ceva similar (in acelasi hanorac).

Trebuia totusi sa fie Liam Neeson aici, el e specialistul genului asta de film. Bruce Willis e teoretic adecvat si el, dar apare inexplicabil de plictisit, asa ca partea de tragedie personala a povestii se cam pierde. Ramane e un film standard de actziune cu Bruce Willis, plus cateva scene de violentza extrema care sa ne aminteasca ca filmu e facut de Eli Roth, crescut in scoala de gandire a lui Tarantino/Rodriguez.

**************************************************

Cell

(regizat de Tod Williams, autorul lui Paranormal Activity 2)

In preajma lansarii tehnologiei 4G, Stephen King a scris cartea asta (tradusa si la noi) despre cum oamenii sunt transformatzi in zombie de semnalul noii generatzii de telefoane mobile. O relansare a cartzii acum ar avea mare succes, caci la lansarea 4G isteria nu s-a simtzit ca acum, iar de carte nici nu prea isi aminteste lumea. Creca e ultima carte pe care mi-am luat-o tradusa in romana, atat de veche e.

Uitasem si de ecranizare, lansata acu 5 ani fara tragere de inima - cu nota 4 pe IMDB in ciuda faptului ca in rolurile principale sunt Samuel Jackson si John Cusack, iar Stephen King a lucrat personal la scenariu sa nu se poata plange ca ii strica altzii povestile. Mi se pare cam aspra critica filmului, caci desi e un film cu zombie are suficiente elemente atipice - ideea cu telefonia mobila e exploatata mishto (zombie devin telepatzi, caci propriile creiere devin antene 4G in urma infectarii).

Totusi filmul are probleme grave de montaj - personaje fara introducere adecvata, se teleporteaza de la o locatzie la alta fara scene intermediare, multe scene de bataie incomprehensibile. Actorii sunt suficient de experimentatzi incat sa faca filmul digerabil (nota 4 pe IMDB ar trebui sa insemne film mizerabil, ceea ce nu e). Poate fenomenul 5G sa ii mai creasca nota si relevantza - un director's cut cu montajul refacut ar putea deveni un succes de conjunctura pe Netflix, cum a fost Contagion la debutul COVID-ului..

****************************************************

Bloodline

(regizat de Henry Jacobson, debutant)

Filmul asta a facut ceva valuri in programul festivalului de la Sitges, prin aceea ca il are intr-un rol de criminal in serie pe Seann William Scott, mai cunoscut pentru roluri de tolomac in comedii pentru liceeni gen American Pie, Jay and Silent Bob etc.

Intr-adevar, rolul protagonistului e suficient de atipic sa faca filmul interesant o vreme, pana realizezi ca ce e aici ai mai vazut in cel putzin un episod din serialul Dexter. Protagonistul e un "psihopat etic" care omoara pe alese si pe principii, doar oameni rai care se poarta urat - originea acestei atitudini fiind propria familie si copilarie. El insusi are o familie proaspata - tocmai i s-a nascut un copil, ceea ce face viatza personala mai complicata si il incurca la unele crime. Niste detectivi sunt pe urmele lui, nevasta e pe urmele lui, niste flashbackuri din copilarie il bantuie etc.

Eu m-am uitat la Dexter de la un capat la altul asa ca m-am cam plictisit aici; cine n-a vazut/citit nimic din Dexter ar putea gasi filmul mai interesant.

***************************************

Kill Chain

(regizat de Ken Sanzel, never heard of him)

Trash cinema direct-to-video - insa eticheta asta nu mai are aceeashi conotatzie negativa ca pe vremuri, astazi incluzand multe filme care intra direct pe Netflix, Prime etc. Vazusem mai multe filme cu Nicolas Cage intr-o perioada scurta si intrasem intr-un fel de Cage Binge, asa ca nu m-am dat inapoi nici de la asta.

O chestie pe care Nic Cage o face tot mai des e sa apara in genu asta filme doar cate 10 minute, insa in roluri importante pentru poveste si participand la cateva gag-uri cu potentzial de meme. Totusi filmul asta are niste dialoguri cool, atmosfera neon-noir, plus un curs al povestii destul de imprevizibil. E filmat in Columbia in niste locatzii mizerabile (fara a explica ce cauta prostituate americane pe strazile din Columbia, caci ar fi gasit de lucru si acasa in conditzii mai ok).

Incepe cu un hitman lunetist care afla ca proprii shefi au pus alt lunetist pe urmele sale. Dupa ce moare, punctul de vedere se muta pe celalalt lunetist care afla ca si el e tzinta unei capcane organizate de proprii superiori. Dupa ce moare si asta, punctul de vedere se muta pe cei care l-au impuscat, niste politzisti coruptzi care sunt si ei prinshi in acest domino de crime comandate. Si tot asa, domino-ul se tot rostogoleste pana la Nicolas Cage, care are niste dume in program.