Un Clowes mai boem

Ice Haven

de Daniel Clowes

Ice Haven e penultimul numar al seriei Eightball, aparut in 2001, moment la care nominalizarea Oscar l-a facut pe Daniel Clowes sa treaca la un ritm de lucru comparabil cu al albumelor Metallica - in ultimii 7 ani, avea sa mai scoata un singur numar (Death Ray in 2004), autorul concetrandu-se pe 4 scenarii de film. E ingrijorator cand ajungi sa traiesti din gloria trecutului. In plus, e de remarcat faptul ca in a doua jumatate a carierei lucrarile lui Clowes sunt color.

Oricum, Ice Haven pare sa fie cea mai "profesionista" lucrare a autorului, genul ala de cartzi despre trebuie sa citesti alte carti ca sa pricepi cu ce se mananca. In paginile sale, Clowes recapituleaza o pleiada de tehnici grafice practicate de-a lungul istoriei strip comics. De fapt Ice Haven e chiar publicata in formatul strip (cu pagini lunguietze, stil consacrat de the sunday funnies - scenete BD publicate pe vremuri in pagina de umor a ziarelor de duminica). Desi intinsa pe vreo 90 de pagini, Ice Haven e alcatuita din vreo 40 de povesti scurtissime de 2-3 pagini care alcatuiesc un soi de puzzle narativ ce necesita vreo 2-3 citiri plus recenzii de pe net ca sa ii prinzi shpilul, caci multe elemente cheie stau intr-o replica, o exclamatzie sau o expresie pe fatza unui personaj.

Povestea, vazuta de sus, e despre comunitatea rurala din Ice Haven, alarmata de disparitzia unui copil retardat. Un cuplu de detectivi in pragul divortzului sosesc in sat sa investigheze problema dar nu se pot concentra datorita faptului ca tipa si-o trage cu altzii in timp ce tipul se suprasolicita cu munca. Pe rand, prin povestioare de 2 pagini, sunt trecute in revista situatziile cetatzenilor - poetul ratat al satului, pitzipoanca de la orash venita la bunici, adolescenta posesiva cu vise de maritish, un copilul autist indragostit de sora sa vitrega, vanzatorul chinez si shovin de la non-stop, politzistul care freaca menta justificand banii publici cheltuitzi pe salariul sau, s.a.m.d. Intercalate printre astea sunt povestiri aparent fara legatura, despre un om din epoca de piatra (desenat ca Fred Flintstone) care dupa ce si-a omorat colegul de peshtera si i-a violat consoarta, a inceput sa umble brambura si sa se simta foarte singur si deprimat. Drama copilului rapit, care teoretic e subiectul romanului, se petrece undeva in fundal, cam ca moartea eroului din No Country for Old Men.

Clowes foloseste tot felul de tehnici subtile pentru a accentua emotziile personajelor in lipsa dialogurilor, cum ar fi motion lines prin care indica viteza cu care un copil bate mingea, pentru a-i sugera fluctuatziile emotzionale in timpul unui dialog; ori o picatura de transpiratzie desenata pe frunte pentru a sugera impactul unei replici, ori dialoguri indentate prost, partial in afara panoului, incat sa nu se poata citi toate cuvintele, sugerand faptul ca personajul principal din panou e cu mintea in alta parte si nu aude decat franturi din ce i se spune. De asemenea, formatul BD e exploatat la maxim pentru a provoca intuitzia cititorului si capacitatea sa de a interpreta juxtapuneri, fara a i se da mura in gura secventzialitatea panourilor. Totul trebuie citit cu acuitatea data la maxim - daca ai ratat o replica sau un indiciu grafic , ai ratat mersul povestii. Si, evident, Clowes isi mai si permite sa induca in eroare, aruncand indicii fara sens in genul lui David Lynch.

- plusuri: foarte interesant alcatuita dpdv tehnic (cam ce e rockul progresiv pt metalisti), umor mai subtil decat prevede legea;

- minusuri: e mai boema, mai moderata (adica mai putzin cinic-mizantropa) decat alte lucrari ale lui Clowes; grafica e foarte cartoonish, simplista (desi exploatata f. bine pt comunicarea cu cititorul)

- recomandare: fanilor hazului de necaz (gen Nick Hornby); celor interesatzi de tehnici de desenare BD; e un bun punct de intrare in opera lui Clowes, deoarece nu descurajeaza cititorul "de ocazie" cu umor absurd, personaje insuportabile si cinism mizantropic