Filmele vorbite pe la spate - octombrie 2010

Filme musai

Cell 211

O surpriza majora din partea spaniolilor, campion al premiilor Goya de anul asta (Oscarul spaniol), venit din partea unuia Daniel Monzon de care mai vazusem mai demult ceva SFuri spaniole austere. Cell 211 n-are nimic SF, e film de pushcarie, dar spre deosebire drame "pe indelete" gen Shawshank, Oz etc., asta are un spirit de reality show, se petrece tot in vreo 24 de ore, e filmat cu camera digitala, are un ritm alert (dar nu hiperalert, ci tensionat) si unu din cele mai bine dozate suspansuri pe care le-am vazt in ultima vreme.

Filmu incepe cu un inspector de puscarie in prima zi de servici, care se preumbla prin aripa dezaxatzilor si cremenalilor de ultimu hal, si cum se plimba el asa ii pica ceva in cap si se baga intr-o celula goala sa isi revina. Pana sa-si revina el, are loc o rascoala a puscariasilor si colegii nu mai apuca sa vina dupa el sa-l scoata. Dar nici puscariasii nu-l cunosc, ca era in prima zi de servici. Cum era baiat destept, isi ascunde repede papucii, cureaua si sacou', si iese din celula goala sustzinand ca si el e dintre puscariasi dar e mai proaspat, venit din alta aripa. Seful puscariasilor, o bruta nasoala care seamana leit cu vocalu de la Grand Magus, se uita la el mai crucish, parca nu i-ar venit sa-l creada, dar nici n-are de ce sa nu-l creada. Fara papucii si sacou arata cam nasol, era cam neras (din principiu), budigai n-avea pe el (dintr-un principiu al nevestei), bashka era si lovit la cap (sustinand ca s-a batut cu gardienii). Si uite-asa incepe un joc de-a soarecele si pisica in care eroul devine preten la catarama cu brutele care conduc revolta, si in acelasi timp nu stie cum sa faca sa scape de-acolo fara sa se prinda careva ca i-a fraierit. Miza revoltei sunt niste teroristi din Tzara Bascilor, care in mod normal nu e voie sa fie tzinutzi in acelasi loc cu dezaxatzii (datorita nu stiu carui legamant guvernamental), iar puscariasii amenintza sa dea aspectul in vileag spre presa, ba sa-i mai si omoare pe teroristi. Puscarie, puscarie, dar totu pana la dragostea de patrie!

Filme contra plictiselii

The Kovak Box

Ca tot veni vorba de Daniel Monzon, mi-am amintit de un film SF de-a lui vazut acu vreun an, pe care am uitat sa-l pomenesc pe blog. Asta nu e nici pe departe atat de bine strunit ca cel de mai sus, da e simpatic orishicum, un thriller supranatural cu actori spanioli chinuindu-se sa vorbeasca engleza. Creca v-am mai spus, in Spania s-a cladit o intreaga industrie SF, fantasy si horror in jurul festivalului Sitges si a unor case de coproductzie americano-spaniole care finantzeaza filme mai independente asa. Uneori sunt filme spaniole suta la suta, alteori mai lucreaza cu regizori sau actori american sau ii pune pe totzi actorii sa vorbeasca in engleza. Printre regizorii americani care s-au lansat pe filiera asta e Brad Anderson (Mashinistu), printre regizorii spanioli ii pomenesc pe Balaguero (Rec) sau Iglesia (Perdita Durango), iar dintre filmele facute de spanioli dar cu actori principali americani pomenesc Fragile,  Oxford Murders si acest Kovak Box.

Asta cu vorbitu in engleza poate parea un pic nasol, e ca si cum ai face filme romanesti in care ai obliga actorii sa vorbeasca in engleza. Pe de alta parte, actorii principali sunt de regula americani , in plus totdeauna mi s-au parut sexy spanioloaicele care se chinuie cu engleza si cam toate filmele astea exploateaza trucul (aia de facea taietzei in Oxford Murders, aia de facea cafea lui Mashinistu, etc.) Este o tipa din asta si in Kovak Box. In fine, aici e vorba de un scriitor SF venit in Spania care incepe sa remarce o suita de sinucideri in serie ce par toate declansate de ascultarea piesei Gloomy Sunday. Mai e implicat si un mad scientist ungur pe nume Kovacs (pocit de americani in Kovak). Mai multe spoilere nu dau, e un thriller SF fara efecte speciale, cam shaizecist si naiv (are ceva din stilul recentului The Box), de aici si senzatia ca te uiti la un episod mai lung de Twilight Zone. Dar oricum mi se pare foarte relaxante thrillere astea spaniole.

Avalon

Un film din generatzia de aur a filmelor despre realitatile virtuale aparute cu duiumul acu 10 ani (Dark City, Matrix, Existenz, etc.) pe care l-am ratat la momentul prezentarii sale in prima editie a TIFFului clujean. Poate unii shtitzi, la aparitzia lui Matrix a fost un mic scandal legat de presupusa inspiratzie a filmului din franciza manga Ghost in the Shell, publicata incepand de la finele anilor 80 si ecranizata in mai multe lung metraje de animatzie, seriale TV si jocuri video, primul dintre ele, din 95 fiind regizat de un anume Mamoru Oshii, devenit intre timp lider de scoala cyberpunk in Japonia si unul din cei mai respectabili regizori de animatzie SF serioasa (autorul singurei animatzii nominalizate la Palme D'Or, adica Ghost in the Shell 2). Fratzii Wachowski au recunoscut ca animatiile lui Oshii i-au inspirat in crearea trilogiei Matrix, dar Oshii a trebuit sa traiasca cu  multzumirile si frustrarea pionieratului (nu mai vorbesc de autorul benzii desenate originale, pe care l-a uitat lumea cu totu - Masamune Shirow). Asa ca a decis sa-si mai potoleasca frustrarea filmand propria sa versiune de Matrix, acest Avalon, una din putzinele tentative ale lui Oshii de a face filme cu actori.

Cel mai dubios (si interesant) lucru e ca filmu e polonez, filmat in Polonia, cu actori polonezi si dialoguri in poloneza. Regia si echipa tehnica sunt japonezi. Si ideea, care e atat de puternic scufundata in jargon de gamer incat face filmul dificil de urmarit de catre cineva care nu e geek ori n-a jucat macar un RPG la viatza lui. Asta e punctu slab al filmului, e cel mai geekish dintre toate filmele de soiul asta. Probabil si cel mai ieftin, efectele speciale sunt cam austere dar nu nasoale, adica se potrivesc in povestea filmului, avand in vedere ca cea mai mare parte din scene sunt, teoretic, nivele ale unui joc video gen Counterstrike la scara planetara (prefigurand cu ani buni inainte moda World of Warcraft) care reuseste sa acapareze pe toata lumea si in care punctele facute pot fi convertite in bani, asa ca unii isi dedica integral viatza participarii la joc. Problema e ca de la o vreme gamerii astia nu mai stiu cand sunt in joc si cand in afara lui asa ca realitatea incepe sa scarztaie pe la cusaturi. Avalon n-a avut mare succes nici atunci (Counterstrike aparuse dar nu devenise un fenomen), iar acu cam aluneca in uitare (mai ales ca sta sa explodeze blockbusterul oarecum similar Tron), asa ca ramane proiectul frustrat al unui pionier care n-a stiut sa profite de pozitia de avangarda (relativ, caci animatziile sale n-au trecut chiar neobservate).

The Experiment

 

The Experiment e remakeul lui Das Experiment, filmu care l-a pus pe harta pe neamtzu Oliver Hirschbiegel (Untergang, Invasion). Varianta americana e facuta de creatorul serialului Prison Break care pare-se are un fetish pt puscarii. Ambele filme se bazeaza pe un roman care la randul lui se bazeaza pe un experiment psihologic facut la Stanford in anii 70: au bagat in puscarie doua echipe de oameni cumsecade, una imbracata in gardieni si una in puscariasi, sa simuleze cum ar veni o puscarie cu cateva reguli stricte dar nu cine stie ce - sa nu comenteze, sa nu se bata, sa pape tot din farfurie, sa respecte rutina de puscarie. In cateva zile, subiectii s-au identificat atat de bine cu personajele incat au inceput sa-si faca chestii nasoale rau, cum ar fi ca aia in uniforma sa se pishe pe aia in zeghe, iar aia in zeghe sa organizeze o revolta prin care sa-i uzurpe pe paznici. Din experiment a reiesit in mod foarte nasol disponibilitatea omului de a face role-playing pana la identificare totala, in special cand rolurile reflecta un raport de putere.

Varianta americana ii are pe Adrien Brody ca lider al pushkariasilor si pe Forest Whitaker (care a slabit enorm) ca lider al paznicilor. Filmu mi s-a parut cam sec, dar creca din cauza ca stiam tot ce avea sa se intample si scenariul se tzine destul de aproape de versiunea nemtzeasca, desi in aia parca au mai fost si niste scene in pus destul de relevante, mai spre finalul filmului.

Repo Men

Repo Men e versiunea mai serioasa a minunatului musical horror Repo - The Genetic Opera, cu Sarah Brightman si Paris Hilton daca va putetzi imagina asa ceva, un fel de Jesus Christ Superstar al horrorului. Repo Men e mai serios, dar nu atat de serios pe cat ar fi trebui sa fie conform temei care dupa mine e foarte serioasa. Cica intr-un viitor futurist cancerosii pot sa-si faca transplant de organe cu plata in rate. Este si ceva program gen Prima Casa, sau Primul Pancreas, o smecherie bancar-guvernamentala prin care oamenii ajung sa lucreze o viatza doar ca sa-si plateasca matzu luat pe credit. Jude Law si Forest Whitaker (iarasi) sunt 2 executori judecatoresti care tre sa execute silit matzele ale caror rate au ramas in urma. Au ei un scanner care bipaie cand dai cu el peste un organ cu ratele neplatite si daca te prinde cu unu de ala, pe loc te taie si itzi scoate icrele si te lasa in mijlocul drumului dar potzi specifica daca vrei ca starvu sa-tzi fie abandonat intr-o ambulantza.

Jude Law are un accident si trebe sa-si ia o inima noua pe datorie, ceea ce-l pune in postura de rau platnic si uite asa vanatoru devine vanat iar fostul sau coleg de birou, Whitaker, e pe urmele sale. Law se cupleaza cu gagica din Predators, care era pe drumuri demult din pricina unor rate restante la limba. N-as vrea sa dau spoilere dar la sfarsit e o faza atat de what the fukk incat mi-am luat capu in maini. La un momendat Jude Law isi baga mana in propria burta, pe sub coaste, sa isi palpeze inima, treaba care era super daca o vedeam in Machete, dar nu in drama asta siropoasa. Ce-i drept, ia si o aspirina inainte si cam scrasneste din dintzi. In fine, nu e chiar spoiler, poanta filmului e alta, nu prea spectaculoasa.

Desi e aprox. aceeasi idee ca in musical, cica cele 2 filme n-au nici o legatura unu cu altu. Musicalul s-a nascut dintr-o piese de teatru, filmu din romanul unui anume Eric Garcia (care a mai scris Matchstick Men). Nimeni n-a dat in judecata pe nimeni. Din pacate, ca si recentul Surrogates, filmu da de peretzi cu o idee buna si un comentariu social foarte puternic, transformand povestea intr-una cu impuscaturi si karate si un soundtrack de comedie care nu se pupa nicicum cu mesaju si actorii sobri. Se vede de la o posta ca regizoru e debutant, nu stiu cum de l-au angajat. N-ar trebui sa ai macar 3 filme la activ inainte sa vrei sa devii regizor?

Jonah Hex

Jonah Hex e cea mai tare banda desenata western care s-a facut vreodata. Pt ca e horror, funny si brutala. Pt ca Dark Towerul lui Stephen King a furat o gramada de idei din ea. Pt ca la un moment dat a fost scris de Joe Lansdale, cu sudisti, pentru sudisti, de catre sudisti. Orice fan Johnny Rebel sau Johnny Cash a citit Jonah Hex. Creca si Clint Eastwood a citit Jonah Hex. Eroul principal e un cowboy sudist supravietzuitor al Razboiului de Secesiune, mutilat, mizantrop si alcoolic, cu darul de a vorbit cu mortzii, cu o slabiciune pt prostituate, un accent sudist vero si o ura patologica fatza de yankei. In banda desenata el se bate cu indieni, cu canibali, cu animale, cu femei, cu zombie, cu monstri lovecraftieni, vrajitori si extraterestri. La un momendat se intalneste si cu Batman (de cand DC Comics l-a scos pe Jonah Hex din BDurile adresate adultilor si l-a adus mai in mainstream).

In film rolul lui Jonah e fiul vitreg al Barbarei Streisand, Josh Brolin, specialist in roluri sudiste (No Country for Old Men, W.), inamicul sau e John Malkovich. In roluri secundare, Aidan Quinn (ca presedinte SUA), Michael Shannon (nebunu din Bug si Revolutionary Road), Wes Bentley (junele din American Beauty), Michael Fassbender (Hunger, Eden Lake, Inglourious Basterds). Megan Fox (Transformers) in rol de prostituata, cu cel mai oribil corset pe care l-am vazut vreodata. Soundtrackul facut de Mastodon (care si apar prin film ca figurantzi) si de Seasick Steve (care canta I'm a good old rebel pe genericul de final). Scenariul facut de Neveldine/Taylor, creatorii francizei Crank.

N-am vazut asa o echipa stralucita de la Sin City incoace. Si-atunci cum e posibil sa iasa asa o balacareala de film?

• Sa fie de vina regizoru? (de desene animate, singurul nume anonim din toata echipa filmului). 
• Sa fie de vina faptul ca Jonah Hex e actualmente publicat de divizia mainstream din DC Comics (spre deosebire de perioada in care fusese scris de Lansdale, si publicat de Vertigo)? 
• Sa fie de vina editorul? (filmu abia trece de o ora si 10 minute, scenele violente sunt foarte prost editate, adica e filmata fatza eroului in timp ce se bate, nu bataia in sine, iar faptul ca actorii secundari mai sus enumeratzi au roluri aproape de figuratzie ma face sa cred ca la origini a fost mult mai lung).
• Sa fie de vina faptul ca westernurile n-ar trebui sa aiba un soundtrack heavy metal? (fie si unul facut de Mastodon)

Povestea e cu Jonah Hex asta care e angajat de presedintele SUA sa opreasca un atac terorist la sarbatorirea centenarului de la Declaratia de Independentza. Teroristul e Malkovich, care a reusit sa puna pana pe un super tun steampunk care e in stare sa spulbere in cateva minute un oras intreg (well, nu erau orasele asa mari pe-atunci, cateva casutze ingramadite acolo si o spanzuratoare). Una din putzinele dovezi de umor ale filmului e scena de la sfarsit, cand presedintele SUA vrea sa-l faca pe Jonah Hex sherif pe toata America. In lumina faptului ca Brolin l-a jucat recent pe (tot texanul) George Bush (in filmul W.), e foarte funny replica "this country doesn't need a sherif".