Iarasi doua seriale care se tzin bine

Fringe 
sezonul 2
True Blood
sezonul 3

Am niste sentimente foarte instabile fatza de Fringe. L-am asteptat cu sufletul la gura, eu fiind un fan a ce a facut J.J. Abrams in lumea SFului cinematic si televizat, un om care a stiut sa improspateze genul si totusi sa mentzina radacini profunde in traditzia SFului naiv dar spectaculos, mai degraba umanist/moralist decat tehnic. Pasul 2 a fost contactul cu primul sezon Fringe, care, dupa marea lovitura cu Lost, a parut o fasaiala incredibila facuta parca in lehamite. Sezonul 1 a fost total incoerent si extrem de alambicat, cu niste actori ingrozitori si niste replici de anul 1 la scenaristica. Si totusi a avut un oarecare farmec care m-a tzinut legat de el, iar finalul excelent de sezon, cu aparitzia lui Spock si a ideii cu universurile paralele s-a dovedit un cliffhanger de clasa, o tema bine invatzata de la Lost.

In apropierea sezonului nou, a inceput iar sa imi dea tarcoale lehamitea, aveam impresia ca daca mai vad o data moaca rotofeie a aluia din Dawson's Creek si grimasele de femeie puternica a eroinei principale sparg monitorul. Noroc cu Denethor din Lord of the Rings, australianul care joaca pe mad scientistul din acest serial, care si el e un pic enervant in sensul ca joaca complet over the top, as fi fost tentat sa zic ca joaca prost dar e cam singurul din serialul asta care vine din teatru si are o abordare old-school si pana la urma am decis ca stilul sau over the top se muleaza foarte bine pe modelul consacrat de mad scientist. Pana la urma secretul e in a nu lua foarte in serios acest serial, capcana in care risti sa pici dupa ce te-ai obisnuit cu Lost. Capcana vine si din partea unor actori care se iau prea in serios, ceea ce uneori creeaza un contrast neplacut, fortzat, intre gravitatea problemei (conspiratzii serioase investigate de agentzi FBI incruntatzi si cu parpalace rigide) si contzinutul aberant al problemei (mad scientists, universuri paralele, Spock, niste cheliosi cu palarii de fetru si priviri sticloase). E ca si cum ai incerca sa corcesti X-Files cu Doctor Who, chestiune care cred ca inevitabil scartzaie la cusaturi din cauza diferentzelor de ton, scop si atitudine intre cele doua abordari.

Din fericire sezonul 2 mai echilibreaza situatia, alegand sa mearga mai mult pe partea de aberatzie SF (nu chiar Doctor Who, dar ceva mai aproape de Stargate decat de X-files). Personajele SERIOASE (din pacate si principale) continua sa apara ca nuca in perete, dar lasa mai mult spatiu de manevra mad scientistului de care ziceam. Cica cineva i-ar fi taiat 3 bucatzi de creier pline de informatzie si s-a dus cu ele lasandu-l pe asta aiurit si uituc si... mad scientist. Asta sugereaza cat de verosimil e aspectul stiintific al serialului dar mai sugereaza si ceea ce mi-a placut inca de pe la inceput - ca niciodata nu stii la ce sa te astepti. Firul povestii e atat de libertin (si uneori neinchegat) si rupt de orice pretentzie de credibilitate stiintifica incat fiecare episod poate fi despre ORICE chestie, cu cat mai traznita cu atat mai bine.

Asta face ca sezonul 2, mergand pe miza pomenita, sa fie mult mai entertaining si mai dens decat primul, scenaristii compensand personajele carpite si dialogurile naive cu fel de fel de traznai stiintifice la inventarea carora cred ca se distreaza foarte tare, si cred ca se distreaza si mai tare cand incearca sa gaseasca intre ele asocieri libere care sa creeze aparentza unui fir epic consistent (cam cum au facut si la Lost, dar intr-o masura mai mica). Finalul sezonului e foarte dens, cand incepe un conflict intre personajele serialului din universul nostru si aceleasi personaje venite din universul paralel, ceea ce e aproape funny si foarte catchy.

xxxxxxxx

Al doilea serial care s-a schimbat mult in bine e True Blood, sezonul 3. Desi ma scoate din sarite moda asta cu vampiri, iar debutul serialului mi s-a parut o fasaiala din aceeasi categorie cu filmele Twilight, sezonul 3 m-a socat complet cu schimbarile de stil si de directie. O gramada de sex si violentza s-a bagat in serial, si cred ca si plotul s-a desprins complet de sursa initziala (romanele Charlainei Harris) caci nu-mi pot inchipui ca doamna respectiva ar fi scris grozaviile care se intampla aici. Bine, sex a mai fost si inainte, dar din ala normal, tzaranesc. In sezonul 3 e o explozie de sex gay, vampiri gay, varcolaci nazisti, shapeshifteri gay care vor sa si-o traga cu vampiri (tot gay) si la un momendat apare chiar un vrajitor voodoo gay pe nume Jesus. Practic, in True Blood au aparut toate poantele gay horror pe care le faceam eu acu cativa ani la debutul seriei Twilight si pe care nu credeam sa le vad vreodata implementate pe bune. In sfarsit, True Blood a devenit un serial care respecta renumele HBO. Fanele virginale ale serialelor Twilight si Vampire Diaries care vor ajunge la True Blood inchipuindu-si ca e cam aceeasi chestie vor face instant bube la sezonul 3.

Repet, nu stiu cata legatura mai are serialul cu romanele lui Harris. Eu cred ca destul de mica. Elementul de baza al noului sezon sunt varcolacii nazisti, un concept vechi in horror dar care pana recent a tzinut de underground (si de jocurile video), fiind slab reprezentat in filmele mai de succes. Varcolacii astia sunt folositzi de regele gay al vampirilor din Mississippi sa-i pazeasca palatu pe timp de ziua, cand vampirii tre sa doarma. Pe langa asta, armata de varcolaci e insarcinata sa ii rapeasca pe sexosul vampir Bill si iubita acestuia, tzaranca Sookie care se pare ca si ea era o fiintza supranaturala, dar nu isi daduse seama de proasta ce era.

Din fericire nu se implineste profetzia mea ca sezonul asta trebuia sa fie un threesome intre cei 2 vampiri sexy si tzaranca Sookie. Motivu e ca pe fir s-a bagat un varcolac francez sexy si vulnerabil sentimental, abandonat de o varcolaca cam parashuta de felu ei. Foarte multi vampiri slinoshi si perversi apar in acest sezon, ceea ce contribuie la a destrama aura eminesciana care le-a fost data in ultimii ani. Sper sa bage si niste zombie in sezonul viitor ca sa ne-mpacam cu totu.

Niste observatii tot am de facut: vampiru Eric si-a dat jos treningu, dar vampiru Bill a inceput sa poarte trening in locul lui! Apoi, de la o vreme, cam ultima treime din serial, sunt bagate atat de multe personaje secundare incat serialul intra periculos pe terenul care a fost fatal altor serii precum Heroes. E prea mare inghesuiala de personaje (toate supranaturale, nu mai exista oameni si uneori nici miza), incat fiecare episod ajunge sa fie fragmentat in scene foarte scurte (si multe) alocate prin rotatzie diverselor personaje. E bine ca se baga diversitate dar de la un punct incolo diversitatea poate fi sufocanta si greu de urmarit.