Ash vs. Evil Dead (sezonul 1)
Am intzeles ca circula printre corporatistii bucuresteni surmenatzi doua cartzi de self-help - la una ii zice Secretul, la cealalta Analiza Tranzactzionala - pe care daca le citesti devii posedat de spirite malefice, rupi legaturile cu pretenii, familia, iar la capatul unei calatorii de regasire a sinelui afli ca de fapt esti un ass-hole de neimaginat. Am intalnit in foarte scurt timp mai multe cazuri de indivizi si individe care au cazut victime unor astfel de lecturi transformative, majoritatea la sfatul colegilor din corporatzii care au nevoie de resursa umana individualista si lipsita de obstacole sentimentale care ar putea sta in calea KPI-urilor.
Prima data cand am intalnit conceptul asta a fost in primul film al seriei Evil Dead, unde o simpla lectura din Necronomicon (o carte cu copertzi din piele de om) o facea pe iubita protagonistului Ash sa fie posedata de spirite rele si sa isi atace prietenii, fiind oprita doar cand Ash a reusit sa-i taie capul cu drujba. La 35 de ani de la lansarea filmului original (care avea sa se dezvolte intr-o trilogie), iata ca apare acest sequel sub forma de serial, in care protagonistul ia niste MDMA impreuna cu o curva si, luatzi de val, incep sa citeasca la mishto pasaje din carte fara sa realizeze ca in acest fel deschid din nou portzile Iadului, invocand demoni care de data asta amenintza intreaga umanitate. Trezindu-se a doua zi si realizand ce a facut, eroul se inarmeaza din nou cu drujba si calatoreshte inapoi spre cabana din filmul de acu 35 de ani, sa ingroape cartea inapoi de unde a luat-o. Pe drum se bate cu pomenitele spirite rele, folosindu-se de sus-numita drujba si de o palma bionica montata in locul mainii pe care fusese nevoit sa si-o taie singur, in acelasi context sus-pomenit.
Nostalgia e o chestie ciudata, care face adesea ca chestii penibile din trecut sa ne apara prin prisma timpului drept cool, underrated, avangardiste chiar. Hipsterismul ca ideologie s-a construit in buna parte pe acest fenomen optic, conducand la o cultura a reciclarii si colajului justificate drept referintze pop/meta readuse in atentzie pentru reevaluare. E, pana la urma, o forma sofisticata de marketing in plina criza a ideilor si proprietatzii intelectuale (nu e nimic diferit intre obsesia hipsterilor pentru revivaluri si obsesia Hollywoodului pentru remakeuri si sequeluri - ambele exploateaza familiarul in forme mai monetabile decat s-a putut in trecut).
Evil Dead e o trilogie de filme horror silly din anii 80, laudabila pentru abordarea do-it-yourself si pentru a-i fi propulsat in show business pe regizorul Sam Raimi, pe fratzii Coen (editori la primul Evil Dead) si pe actorul Bruce Campbell (l-atzi vazut si in ultimul sezon Fargo). Obligatzia de a avea un remake a fost deja bifata in urma cu 2-3 ani, cu un rezultat OK. Totusi vreun nostalgic revivalist s-o fi plans ca remakeul nu respecta spiritul comedic al filmelor originale (ceea ce e adevarat, dar asta e o chestie pozitiva). Asa se face ca s-a ajuns la acest serial ce apare drept o continuare directa la unde a ramas povestea in Evil Dead 3, cu tot cu Bruce Campbell (ajuns intre timp la statut de action figure) si mare parte din echipa originala (inclusiv regizorul Sam Raimi si producatorii).
Fanii Xenei, printzesa razboinica, vor fi incantatzi de acest serial, mai ales ca eroina lor apare aici intr-un rol cheie pe care nu-l detaliez ca e spoiler (si probabil va sta si la baza urmatorului sezon). Scene amuzante sunt, nu zic nu, dar cam ingramadite spre finalul sezonului si diluate in gaguri, fart jokes si punchlineuri adresate publicului Deadpool care se uita la filme ca la un fel de stand-up comedy cu actziune. Efectele speciale cheesy reflecta spiritul filmelor originale, nu e ca si cum n-ar fi avut bani, insa necazu cel mai mare creca sunt actorii din rolurile secundare, extrem de iritantzi si disperatzi sa treaca drept funny.
Partea buna e ca serialul trece repede, are deocamdata un sezon cu episoade de doar o juma de ora. Raspunsul fanilor a fost pozitiv si s-a aprobat deja inca un sezon, insa pe mine m-a facut sa ma gandesc cum de aveam rabdare cand eram copil sa ma uit la asa ceva si daca nu cumva e doar inca o mishcare a hipsterilor de a-si apropria cultura horror in mod ironic (sau dorintza lui Sam Raimi de a profita de respectiva apropriere). Serialul e produs de canalul Starz unde Raimi si-a mai lansat cateva seriale din astea trashy, cu succes moderat. Nu stiu daca o sa ma mai uit si la al doilea sezon, desi ziceam mai demult ca tre sa vezi macar doua sezoane sa potzi judeca un serial.
No comments:
Post a Comment