Filme musai: Hail Caesar

Hail, Caesar!

(regia Fratzii Coen, autori de comedii idioate cu George Clooney)

Oricat s-ar chinui, George Clooney nu se califica drept actor funny, insa cumva fratzii Coen reusesc iata sa mulga din el a treia comedie idioata; care s-ar putea totusi sa fie si cea mai desteapta din aceasta trilogie involuntara (primele doua au fost Oh Brother where art thou si Intolerable Cruelty). 

La suprafatza e un omagiu adus Hollywoodului de alta data si practicilor de management cultural de atunci, in special unui anume Eddie Mannix care prin anii 50 facea pentru studiourile de la Hollywood trafic de influentza, adica mushamaliza probleme de imagine ale actorilor si convingea lumea sa faca chestii. La ei activitatea asta se numea lobby, PR, "fixing", uneori chiar "project management" si n-a tzinut mereu de zona interlopa, desi in ultima parte a vietzii umbla vorba ca Mannix se insotzise cu Mafia care l-au ajutat sa-l bata pe tipu cu care si-o tragea nevasta-sa.

Mai in profunzime, fratzii Coen isi reviziteaza propriile frustrari legate de industria filmului, cele despre care au mai povestit cu multzi ani in urma si in Barton Fink. Dar atunci erau niste incepatori frustratzi, acum sunt niste moguli care fac misto de propriile probleme pe care le aveau in tineretze. Exista la Hollywood o traditzie a comediilor meta-critice cu privire la functzionarea sistemului Hollywood si multzi regizori simt nevoia sa bifeze obligatzia de a lasa in urma lor un astfel de film, cu care sa nu supere pe nimeni dar sa-shi spuna totusi oful (vezi si cazurile Woody Allen, Robert Altman, Barry Levinson, recent chiar David Cronenberg shamd).

Cel mai interesant e felul in care Hail Caesar! trece dincolo de subiectul de suprafatza, reflectand asupra schizmei sociale dintre gandirea de stanga si cea de dreapta, destul de violenta in acest an electoral atat la americani (Trump, Bernie Sanders samd) cat si la noi.

Intriga filmului are a face cu faptul ca personajul lui George Clooney, un actor alcoolic dar pe val, e rapit de un grup de scenaristi care au descoperit comunismul si au decis sa protesteze impotriva capitalismului hollywoodian rapind actori si boicotand productzia unui blockbuster biblic (e aici un misto la adresa grevei scenaristilor de acu catziva ani). De cealalta parte, sus-pomenitul Eddie Manix (Josh Brolin) e producatorul filmului si purtatorul de cuvant al dreptei capitaliste care invarte lumea pe degete pentru a duce proiectul filmului la bun sfarshit. Vorba fostului meu shef: this is not a democracy, this is a ship that must fly!

Scenaristii sunt frustratzi ca se simt exploatatzi de un incompetent al carui unic merit e ca detzine mijloace de productzie si o carte de teleon. Producatorul e frustrat ca oamenii-s lenesi si trebe tot timpu sa urle la ei ca sa se miste lucrurile inainte. Deci e tragedia clasica a antreprenoriatului, minus partea de coruptzie care avea sa se inventeze mai tarziu ca metoda de a-si da la gioale unii altora. Filmul se petrece in anii 50, cand era la moda la ei mccarthysmul si "condamnarea comunismului", (importate recent si la noi prin Macovei si imaculatzii ei), dar si cand traficul de influentza se discuta doar in termeni cu conotatzie pozitiva ("lobby", "fixing" etc.).

Prin roluri secundare amuzante mai apar Ralph Fiennes, Frances McDormand, Tilda Swinton, Scarlett Johansson etc. adica totzi amicii fratzilor Coen, plus Magic Mike care mai nou se infiltreaza in filmele tuturor regizorilor cool (a fost recent si la Tarantino, Wachowski) ca sa se spele de reputatzia de cocalar.