Filme contra plictiselii: Orizont

Orizont

(regia Marian Crisan din Salonta, autorul lui Rocker)

Am o problema mare cu noile scoli de teatru/actorie care, cel putzin la Cluj, incep sa scoata pe banda rulanta doar actori si actritze sexy, spornosexuali debordand de narcisism si fatzaindu-si seara de seara sholdurile prin cafeneaua Insomnia, mereu dispusi la un performance impromptu pe care risti sa il confunzi cu un dialog normal intre doi oameni.

Daca tre sa faci un film despre Auschwitz nu te potzi folosi de ei ca risti sa itzi iasa o parodie softcore. Daca itzi trebe un actor mai grasutz sau mai uratzel, sa zicem un John Goodman sau un Buscemi romanesc n-ai nicio shansa. Tre sa mergi sa-i cautzi pe la Teatrul Maghiar, ca din scoala romaneasca nu mai ies decat tineri versatzi in recitatul de poezie erotica si performance-uri de awareness fiziologic. De fapt in general nu prea potzi sa-i bagi in filme de niciun fel, ca-s invatzatzi la scoala sa joace cu emfaza, cu schimonoseli si urlete - chestiuni necesare in teatru avand in vedere distantza fizica dintre public si scena, intre spectator si mecla actorului, dar in cinema e nevoie si de darul abtzinerii, al reticentzei in comportament, al subtilitatzii, care am senzatzia ca lipsesc cu desavarshire noii scoli narcisiste de actorie romaneasca.

In consecintza cand a avut nevoie sa gaseasca actori capabili sa joace "oameni din popor", sarmanul regizor Marian Crishan a fost nevoit sa apeleze la ajutorul Teatrului Maghiar pentru acest thriller adaptat dupa Moara cu Noroc a lui Slavici si actualizat pe probleme ardeleneshti curente (#mafiapadurilor, #coruptiaucide, #sexulucide). Poate notziunea de "Teatru Unguresc" o fi sunand asa mai de nisha, mai pentru minoritatzi, dar are acolo niste profesionisti cool si o oferta de teatru foarte bogata, pe care o frecventeaza la Cluj toate natziile de spectatori, fara nicio retzinere. In plus filmul Orizont e o poveste ardeleneasca ce beneficiaza din plin de limbajul ardelenesc al actorilor maghiari, precum si de statura si postura lor de fiintze umane normale. Nu acelasi lucru pot sa-l spun despre accentul ardelenesc maimutzarit de actorii din scoala oamenilor frumoshi (aici, Rodica Lazar si Emilian Oprea).

Exista si alte neajunsuri (de ritm si rima) ale acestei ecranizari, indelung analizate prin presa romaneasca in preajma lansarii. Eu unul aleg sa vad partea buna a existentzei acestui film, caci ma cam saturasem de cinema-ul de garsoniera si a fost o gura de aer proaspat sa vad ardeleni lentzi invartind lingura in oala cu sarmale si planificand pe indelete crime pasionale, de o cu totul alta savoare decat brutalitatea de taximetrist bucureshtean pe care o tot promoveaza "noul cinema romanesc".

In plus, avem aici si o rara tentativa de "genre movie", de thriller romanesc care sa nu arate ca un freakshow de Ferentari. Totusi, afishul de slasher american (Scream 5?) e o exagerare si nu se pupa cu tonul altfel sobru si traditzionalist, care nu se abate prea mult de la spiritul operei lui Slavici. Desi awarenessul legat de cultura pop s-a dezvoltat semnificativ de la hipsteri incoace, cinemaul romanesc e inca prea prudent si obsedat de critica autodepreciativa incat sa poata produce "genre cinema" 100% autohton. E inca o distantza enorma intre filmul asta si Shining.