Ultimul calup despre filmele asa si-asa de la TIFF 2020. Despre primele am scris aici, aici, aici. Despre filmele naspa am scris aici.
Just 6.5
(regizat de Saeed Roustayi, iranian)
Un thriller care pare comandat de guvernul iranian (cu consultantza vreunui Cristi Daniletz de-al lor), in care se prezinta cat se poate de didactic ciclul justitziar complet al gestiunii traficului de droguri - de la investigatzia de teren pana la spanzuratoare si confiscarea extinsa a averilor. Ni se prezinta mai multe spetze - minori, traficantzi maruntzi, consumatori de ocazie, pana sus la moguli și mahări cu relatzii internatzionale. Doi militzieni pe post de personaje pozitive fac ca povestea sa aiba coerentza epica, insa pe ansamblu filmul e doar un advertorial al ministerului lor de justitzie care ne invatza ca atunci cand tre sa curetzi tzara de penali nu tre sa-tzi stea in cale nimic, nici macar drepturile omului.
Ce mai invatzam din film e ca in Iran cei care se drogheaza nu-s studentzi, clubari si corporatisti ca pe la noi, ci homeleshii necroliberali tarandu-se prin butoaie si shantiere dezafectate. Filmul incepe cu grashii astia din poza de jos care-s prinshi carand pungi de droguri in intestinele lor spatzioase, iar militzianu care coordoneaza operatziunea nu pregeta niciun efort ca sa puna mana pe capu de tuti capi si sa-i puna shtreangu de gat - la propriu, caci acolo asta e metoda standard de executzie; bonus pe langa confiscarea extinsa de care tot vorbeste si USRu nostru (banuiesc ca le surade si spanzuratoarea).
Altfel, actori-s simpatici si am un fetish personal pentru cum suna limba aia (una din chestiile care ma atrag la TIFF e sa ascult atatea limbi straine si sa incerc sa le mapez pe subtitrari).
********************************************************
Corpus Christi
(regizat Jan Komasa, autorul lui The Hater)
Finalist recent de la Oscaruri (categoria film strain), despre un delicvent juvenil care fuge de la scoala de corectzie, fura o camasha cu guler preotzesc si se infiltreaza ca preot suplinitor intr-un sat in care preotul principal se imbolnavise. Satenii il primesc cu oarecare scepticism, insa pana la urma flacaul reuseste sa le intre sub piele, amintindu-si el niste vorbe de duh de la preotul scolii de corectzie din care evadase (si stand in fiecare noapte cu burta pe carte sa invetze proceduri bisericesti).
Filmul e destul de puternic, personajul principal e un amestec excelent de inger si demon, poate ca ar fi musai de vazut dar tot in perioada asta am vazut si The Hater de acelasi regizor care e mai cool si facut dupa aceeasi retzeta - a impostorului psihopat in care binele si raul se amesteca intr-o concoctzie dificil de distilat.
Regizorul e unul din superstarurile Poloniei (si taica-sau e om de teatru celebru) si nu cred ca e ultima data cand ii auzim numele la Oscaruri. OK, eligibilitatea la Oscaruri tocmai a fost conditzionata de niste reguli absurde, insa din cate am intzeles ele nu se aplica la categoria film strain. Deocamdata.
****************************************************
Military Wives
(regizat de Peter Cattaneo, autorul lui Full Monty)
Feelgood-movie englezesc realizat dupa retzeta unui succes mai vechi al aceluiasi regizor - acel Full Monty cu care a si ajuns la Oscaruri in anii 90. Cu asta n-are shanse, e prea sappy si personajele prea antipatice (in special Kristin Scott Thomas, tot mai nesuferita la fiecare rol), insa creca isi atinge scopul, publicul tzinta va fi incantat.
Full Monty era despre barbatzi ai muncii care infiintzau o trupa de striptease masculin, desi niciunul nu era dotat pentru asa ceva. Aici e despre femei ale muncii care se aduna laolalta pentru a infiintza un cor, desi majoritatea habarn-au sa cante. Templateul e fix acelasi, pare genu de scenariu generat algoritmic pana la punctul la care realizezi ca e bazat pe o poveste reala - in Anglia chiar exista un network de coruri formate exclusiv din neveste de militari care s-au plictisit acasa, iar filmul asta e un fel de origin story al fenomenului respectiv.
La inceput, barbatzii din sat se duc in Afganistan iar nevasta capitanului are in sarcina sa tzina toate nevestele ocupate. Incearca ele sa se organizeze intr-un club de lectura, intr-un club de croshetat etc. dar nu prea le iese ca mereu cate una se plictiseste sau face scandal, insa pana la urma le vine ideea asta cu corul muzical care le uneste cat de cat. Reusesc sa intre si in atentzia mass-media, in timp ce barbatzii le mor pe front, le explodeaza capetele etc. insa cum zicea Jordan Peterson - men are interested in things, women are interesed in people.
*************************************************
Wildland
(regizat de Jeanette Nordahl, asistenta de regie la seria Department Q)
Thriller danez despre un matriarhat interlop. Se vrea un film intens dar cumva e prea scurt si prea sec ca sa lase urme, realizat de o daneza care a acumulat ceva experientza ca asistenta la productzii crime recente de la ei - Borgen, filmele Department Q etc.
Protagonista e o orfana adolescenta adoptata de matusha sa care la prima vedere pare o femeie puternica si cool care a crescut mai multzi baietzi de gashka, plini de dume si amatori de jocuri video. Treptat se dovedeste ca familia e un fel de clanu Duduianu, cu matusha in rol de matroana extrem de cinica pentru care viatza n-are nicio valoare. Povestea decurge tacit, cu indicii care trebuie ghicite din mers. Fetitza are o relatzie institutzionala cu cineva de la protectzia copilului, insa nu are inima sa-si dea in gat noua familie.
Nu e nimic spectaculos, pare un episod de serial danez cool din care ai ratat niste episoade - incepe cumva in mijlocul povestii si se termina tot in mijlocul povestii, cu cateva evenimente tensionate care lasa senzatzia de thriller.
*************************************************************
Quick
(regizat de Mikael Hafstrom, autorul lui 1408)
De suedezul Hafstrom am aflat prima data la TIFFul din 2003, dupa care a avut o aventura la Hollywood (unde a ecranizat printre altele 1408 dupa Stephen King). Se pare ca a revenit in Suedia la probleme de interes local - aici e vorba de cazul real al unui scandal judiciar recent, prin care s-a dovedit ca procurorii si anchetatorii au bagat in pushcarie un bolnav mintal punandu-i in carca niste crime nesolutzionate din anii 80.
Povestea urmeaza retzeta crime fiction cu care s-au impus scandinavii de vreo 20 de ani incoace. Itzi ia o vreme (daca nu citesti ce am scris aici) sa realizezi ca e un caz real, doar putzin romantzat. Protagonistii sunt un jurnalist impreuna cu colega lui iehovista care sapa la cazuri invechite (in maniera seriei de filme Department Q). Asa ajung in contact cu psihopatu asta dintr-o puscarie de maxima izolare, un fel de Hannibal Lecter mitoman, iar de aici problema se rostogoleste intr-o documentare minutzioasa a unor cazuri vechi de 30-40 de ani.
E genul de film care ar avea mai mult succes ca documentar (gen Making a Murderer s.a.m.d., e o adevarata moda de a revela rateurile statului de drept). Dar amatorii de asa ceva vor gasi filmul misto.
No comments:
Post a Comment