Mojo Comics

Jonah Hex

de Joe Lansdale

Jonah Hex este un personaj BD clasic si esentzial, inspirat de Clint Eastwood, creat in anii 70 intr-o serie western si transformat de atunci de diversi autori, inclusiv supus unor perversiuni cum ar fi transportarea lui in viitor si in societati postapocaliptice. N-am nici un chef sa parcurg retrospectiva personajului, insa n-aveam cum sa ratez seria de 13 numere din anii 90, carmuite de HisOwnSelf, scriitorul Joe Lansdale (Bubba Ho-tep, The Drive-In).

Desigur, am fost nevoit sa parcurg in fuga niste informatzii despre backgroundul personajului, ca sa pricep de unde sa-l iau: Jonah e un cowboy sudist desfigurat, care a fost vandut indienilor in copilarie de tatal sau alcoolic. Indienii l-au folosit drept sclav si si i-au mutilat obrazu cu un tomahawk inroshit in foc, desfigurarea fiind marca personajului. Cand a crescut mare, nevasta lu Jonah a fost omorata de indieni in noaptea nuntzii, iar Jonah a luptat de partea sudistilor la Gettysburg (a sad day for everyone) si de atunci uraste indienii, yankeii si negri si se imbraca doar in uniforma grey a armatei Confederate.

Acestea fiind zise, Lansdale foloseste personajul pentru a spune trei povesti in stilul sau unic, the mojo storytelling, cu dialoguri in dialect sudist cam dificil de citit la primul contact, cu elemente horror intercalate cu eroism western si un cinism absolut hazliu.

Two Gun Mojo prezinta o imagine foarte condimentata a vestului salbatic, cu fotografi itinerantzi care vand poze cu porneciuri sau cu cadavre impaiate, sherifi birocratzi, inaugurari festive de bordeluri si un freak show cu oameni diformi, condus de un vrajitor canibal din Haiti. Vrajitorul il prinde pe Jonah si il baga intr-un butoi cu muraturi in scopul de a-l transforma intr-un zombie pistolar pe care sa-l foloseasca drept bodyguard. Jonah se bate cu zombie, bate femei, apara demnitatea altor femei, se bate cu yankei, cu indieni si cu birocratzia din Vestul Salbatic. Dialogurile sunt geniale si e destul de surprinzatoare acuratetzea referintzelor istorice. Povestea a luat la vremea ei un premiu Bram Stoker.

Riders of the Worm and Such e despre un discipol al lui Oscar Gay Wilde care s-a hotarat sa aduca cultura si sensibilitatea printre brutele din Texas construind un ranch cu vite, poezie si muzica folk. Ranchul e atacat de o specie de worm people care au fost alungatzi in antichitate de indienii Comanche in adancul pamantului si care acu se intorc sa-si recucereasca imparatiile si tehnologiile stravechi.

Legat de aceasta poveste, e o faza misto: doua dintre personajele negative ii parodiaza pe Winter Brothers, doi muzicieni texani albinoshi care l-au dat in judecata pe Joe Lansdale pt defaimare publica (cele doua personaje fac parte din the Worm People, nascuti in urma violarii unei femei de catre Worm King), pt lumina falsa proiectata asupra unor persoane publice (cele doua personaje au un apetit deosebit pentru sex si violentza), pt invadare de privacy (banda desenata arata scene de canibalism si defecatzie) si pt folosirea imaginii unor persoane publice (cele doua personaje arata cam fix ca Winter Brothers, doar ca ii cheama Autumn Brothers). Procesul s-a incheiat cu respingerea acuzatiilor, prin invocarea dreptului la parodie asigurat de la precendetele stabilite de scandalul Larry Flynt (atz vazut filmu, sper). Acu fratzii Winter au facut apel, de data asta cu ajutorul organizatiei pentru protectia Albinosilor si Hipopigmentatzilor, completand acuzatiile cu discriminare si altele de genu asta. Pe fratzii Winters ii putetzi asculta aici. Io nu inteleg de ce-s asa suparatzi, mie mi se pare ca Lansdale le-a facut reclama gratis.

Shadows West e despre Buffalo Will, un circar care traieste in umbra succesului lui Buffalo Bill si care planuieste sa dea peste cap piatza freak showurilor cu un numar special: o indianca care a nascut un pui de urs, dupa ce a facut sex cu un urs. Jonah Hex vrea sa faca dreptate si sa o duca inapoi pe femeie si pe copilu ei la tribul ursilor, cu ajutorul amicului indian Spotted Balls.

Cele 3 povesti Jonah Hex sunt o experienta deosebita si o mostra perfecta de lansdelian fantasy, recomandare calduroasa cui vrea sa-l descopere pe Lansdale. Din pacate cam asta e tot ce a facut Jonah Hex in anii 90. Din fericire, in 2005 personajul a fost resuscitat pentru o noua serie care a scos 25 de numere pana la momentul actual. Din pacate noua serie nu mai e scrisa de Lansdale si probabil cunoaste o schimbare totala de stil. Revin cu detalii dupa ce o citesc.

Alte comicsuri ale lui Lansdale sunt:

• seria de 4 numere Blood and Shadows, despre un hingher transformat la detectiv particular care studiaza cazul unui serial killer care se dovedeste a fi Lord of Razor, god of all pointy and sharp object, care are lame de ras in loc de degete si se incaltza cu capete de oameni. Extrem de haios, dar cam incoerent la plot. Dialoguri si monologuri delicioase;
• Dead in the West e transpunerea BD a unuia din romanele clasice ale lui Lansdale. Un reverend care si-a pierdut credintza in Dumnezeu dupa ce a facut sex cu sora-sa, este confruntat din nou cu divinitatea care ii acorda o noua shansa fiind nevoit sa apere un sat din Texas de armata de zombie a unui shaman indian linshat de localnici. Recomand si romanul, ca sa vedetzi cam din ce zona isi trage seva Dark Towerul lui King;
• On the far side with Dead Folks e despre un vanator de recompense dintr-un Texas futurist care e rapit de congregatzia Lazarus, o organizatzie postapocaliptica care promoveaza zombificarea si foloseste calugaritze sexy pe post de body-guarzi.

Kasey Lansdale (ed.) - Impossible Monsters

 

Kasey Lansdale e fiica lui tat-su, texanul Joe Lansdale, unul din cei mai kool scriitori aflatzi in viatza pe Pamant la ora la care scriu aceste randuri. Pe ce se bazeaza afirmatzia asta, am tot zis pe-aici, nu mai repet. La baza, Kasey e o cantareatza de country, incercand probabil sa se indeparteze de hobbyul parintelui sau (artele martziale) insa din motive care imi scapa s-a infiltrat la randul ei in mediile publicistice horror si a ingrijit aceasta antologie scoasa la Subterranean Press. Nu e prima data cand vlastarele Lansdale sunt impinse de la spate de pater familias - recent si frate-su Keith Lansdale s-a apucat de editat (si scris) horror. E o forma de nepotism, dar la ei in Texas you don't fuck with the family (dupa cum ne invatza si Texas Chainsaw Massacre).

Totusi e cam vizibil faptul ca Kasey e in afara elementului ei, in primul rand din prefatza (cea mai anosta si generica pe care am citit-o vreodata), in al doilea rand din faptul ca aproape tot cuprinsul consta in contributzii de la amicii lui taica-su, scriitori sudisti din zona Texas-Louisiana sau autori splatterpunk care colaboreaza regulat cu acesta (in sensu ca sunt prezentzi in aceleasi antologii cu el, sau isi scriu unii altora prefetze de ani buni). Creca sunt doar 2-3 autori care ies din shablonu asta, unu dintre ei fiind Neil Gaiman, care e din cu totu alt film, dar contributzia sa e mai mult o politetze de 4 pagini. S-ar putea ca Gaiman, gentil cum il stim, chiar sa fi discutat direct cu Kasey. Sa mai observam si ca Joe Lansdale insusi contribuie cu nuvela de inchidere a volumului fiica-si.

Titlul o sugereaza - antologia e dedicata "monstrilor imposibili" - fiecare autor s-a straduit sa inventeze o forma noua de monstru care sa se abata de la arhetipurile vampir, zombie, varcolac, moroi etc. Unii trisheaza insa - Charlaine Harris, autoarea seriei True Blood, nu se poate abtzine de la a baga niste varcolaci.

Volumul e destul de limitat de tema propusa - chinuindu-se sa inventeze monstri originali, autorii nu mai prea au loc de character/plot-development. Aproape fiecare povestire aloca multe pagini descrierii plastice si cinematice a monstrului introdus. Multe din povestiri au ca plot o confruntare straightforward intre un protagonist si monstrul introdus, ceea ce lasa impresia ca prozele sunt un fel de fragmente din ceva mai mare, cu finaluri abrupte, extrase din context. Majoritatea suna ca niste scenarii de episoade Tales from the Crypt, adica ar arata/suna mult mai bine pe ecran decat ca literatura. Cateva se abat de la acest shablon, dar pe ansamblu antologia mi-a lasat un gust de mediocritate.

Practic e exact ce-si inchipuie neavizatzii ca ar trebui sa fie literatura horror (si nu e, la modul general, dar e, daca genul de proza din acest volum  - inspirata cu precadere din cinema - itzi este unicul reper).

Sa vedem cuprinsul:

Povestile tari (4-5 stele)

Doll's Eyes, de Tim Bryant. Un cuplu tot incearca sa faca copii, dar sotzia pierde sarcina mereu. Sotzul ingroapa avortonii in fatza casei, iar din acestia cresc niste floricele toxice care omoara catzeii din vecini. De autor n-am auzit, nici eu, si nici altzii, e un localnic din satul natal al familiei Lansdale, probabil un vecin de-al lor. Povestea insa e surprinzator de eficienta (iese in evidentza si prin faptul ca e scrisa intr-o bizara persoana a doua).

Blood Moccasins, de Bradley Denton. Un pensionar afla ca hipertensiunea care ii da dureri de cap se datoreaza prezentzei unor sherpishori in sangele sau, o boala de familie despre care se teme ca se va transmite nepotzelului sau. Autor texan pe care il apreciez mult.

Detritus, de Chet Williamson. Un poet retras la un hotel in cautarea inspiratziei devine obsedat de ideea ca lenjeria hotelului nu a fost spalat cum se cuvine si dezvolta o fobie obsesiva fatza de orice urme de matreatza, muci, ceara de urechi si alte efluvii corporale. Un apreciat autor de horror old-school pe care cautam de mult sa il citesc, va scoate in curand o culegere retrospectiva la PS Publishing.

Povestile ok (3 stele)

Orange Lake, de Al Sarrantonio. Poveste amuzanta ce face parte din ciclul Orangefield, o serie de romane si nuvele dedicate sarbatorii de Halloween si povestite intr-un stil pulp-horror de moda veche (a la Tales from the Crypt). Ciclul il are in centru pe detectivul alcoolic Grant, care investigheaza diverse cazuri in noaptea de Halloween, cu ceva ajutor supranatural din partea lui Samhain, patronul ocult al sarbatorii. Aici cazul are de a face cu disparitzia unor tineri intr-un lac a carui apa e vie si devoreaza oameni. Alt autor de horror clasic, apreciat insa mai mult in postura de antologator (recomand calduros antologiile 999 si Stories).

The Case of the Angry Traveler, de Joe Lansdale. Fiind cea mai lunga, plasata la final si scrisa de tatal antologatoarei, asta trebuia sa fie povestea-vedeta a volumului. Din pacate face parte din categoria celor pe care Lansdale le scrie cu ambele maini legate la spate, cand n-are chef de scris. Povestea face parte dintr-un ciclu mai lung de povesti despre investigatoarea paranormala Dana Roberts, din care n-am mai citit nimic dar presupun ca e tentativa lui Lansdale de a profita de succesul serialului Supernatural. Aici eroina investigheaza cazul fantomei unui extraterestru care mananca homeleshi.

Cavity Creeps de Cody Goodfellow. Un prof de muzica homeless doarme intr-o uzina si descopera niste animale care mananca homeleshi, dar in timp ce ii mananca ii anesteziaza cu saliva ca sa nu simta ca sunt mancatzi. Actziune minimala, dar scene cinematice foarte expresive. Autorul e ceva prospatura din noul val bizarro horror, am dat peste el cam in toate antologiile pe care mi le-am luat in ultimii 2 ani si suna promitzator.

Blue Amber, de David Schow. Seamana foarte tare cu un episod Fringe de pe la inceputuri: doi politzisti texani (pe nume Cash and Carry :)) gasesc o piele de om atarnata pe un gard, apoi niste gandaci cu trei picioare si cu venin albastru cu efecte deosebite. Nu-mi place Schow de nici o culoare, e un biker de origine germana al carui limbaj tradeaza faptul ca engleza sa nu e nativa. In toate antologiile in care l-am mai citit a avut cea mai proasta contributzie, si m-am riscat la un momendat sa-i citesc si o culegere, iar de atunci il cam evit. Povestea asta are insa certe calitatzi cinematice (Schow e scenarist de film la baza).

Click Clack the Rattlebag, de Neil Gaiman. Contributzie politicoasa de 4 pagini din partea lui Gaiman, despre un baietzel care are cosmaruri cu un monstru care manca oameni si le lasa in urma doar oasele impachetate in piele. Creca autorul nu mai are nevoie de nici o prezentare.

The Glitter of the Crowns, de Charlaine Harris. E iarna; intr-un sat, intr-o familie de varcolaci copilul puber tre sa sufere prima sa transformare, care echivaleaza cu un fel de majorat. Autoarea e celebra datorita seriei True Blood, iar povestea ei pare cam scoasa de acolo.

Povestile nasoale (1-2 stele)

Bloaters, de Neal Barret Jr. Autorul (texan) a raposat recent si asta creca e ultima povestire pe care a mai apucat sa o scrie, asa ca nu cred ca l-a interesat prea tare calitatea ei. E o chestie oarecum funny despre descendentzii texani ai unei familii vampiresti de la Cheile Bicazului, insa scriitura e foarte incoerenta si imprastiata, aproape incomprehensibila si nu cred ca vroia sa fie post-moderna. Ma tem ca a fost inclusa din politetze.

Monster, de Anne Perry. Mai intai o chestie foarte interesanta despre autoare: cand era adolescenta a omorat o femeie cu o caramida si a infundat puscaria o vreme. Cazul a fost ecranizat de Peter Jackson in filmul Heavenly Creatures. La batranetze s-a mutat in Anglia si a devenit o cunoscuta autoare de crime fiction :) Povestea de aici e despre o croaziera pe mediterana in care un tanar cunoaste o vampiritza empatica care ii suge pofta de viatza. Ramai cu o puternica senzatzie de Twilight si horror juvenil/pubertin.

Nathan, de Selina Rosen. Poveste banala despre un criminal in serie si prietenul sau imaginar, un fel de demon care a pricinuit crimele puse pe seama protagonistului. De autoare n-am auzit, pare sa se ocupe cu un fel de proza fantastica juvenila (cu accente lesbiene).

*****************************

La trasul liniei, cu 3 proze tari, 6 mediocre si 3 nasoale, e departe de a fi o antologie recomandabila. In plus fiind o editzie Subterranean e si cam scumpa, in mod cert prea scumpa si subtzire pentru ce ofera. Desi majoritatea autorilor sunt high-profile, implicarea lui Kasey Lansdale pare mai mult formala. Nu intzeleg de ce a tzinut sa se asocieze cu acest tip de literatura. Am intzeles ca mai nou s-a apucat si de scris si in curand ii vor apare primele nuvele. Desi am corespondat o vreme si mi-a facilitat obtzinerea unor autografe personalizate de la taica-su, nu aprob ce se intampla in familia Lansdale, creca fata ar trebui sa ramana la muzica country.

La arat

High Cotton

de Joe Lansdale

Pedigree: - nominalizare Locus (pt. culegere de autor) - Premiul Bram Stoker, nominalizare World Fantasy (pt. povestirea The Night They Missed the Horror Show) - nominalizare World Fantasy (pt. povestirea Tight Little Stitches on a Dead Man's Back) - nominalizare Locus (pt. povestirea The Steel Valentine)

Leonard didn't like drive-ins when he didn't have a date, and he'd heard about Night of the Living Dead, and he knew a nigger starred in it. He didn't want to see no movie with a nigger star. Niggers chopped cotton, fixed flats, and pimped nigger girls, but he'd never heard of one that killed zombies [...]. Now Steve McQueen would have been all right for zombie killing and girl handling [...] Boy, that Steve McQueen was one cool head. Way he said stuff in them pictures was so good you couldn't help but think someone had written it down for him. He could sure think fast on his feet to come up with the things he said, and he had that real cool, mean look... Asa incepe povestea Night they missed the horror show, una din laureatele Bram Stoker din opera texanului Joe Lansdale, care incheie volumul High Cotton, colectia greatest hits a autorului. Now ain't he a sweety pie?

Lansdale mi-a atras atentia prima data cand a venit cu nevasta-sa in excursie prin Ardeal. Gasisem un interviu cu el intr-un ziar bistritzean. Ala care lua interviul habarn-avea cu cine vorbeste iar Lansdale cauta castelele lui Dracula si ii tot dadea inainte cu ce frumoasa-i Romania asa ca interviul a luat-o pe turnura asta. Acum constat cu surprindere ca poza de pe prima pagina a acestui volum e o poza cu o baba si un mosh in echipament de secerat, care seamana dubios de tare cu tzaranii de prin partzile noastre - naframa, cojoc, etc. adica numa a cowboy nu arata. Iar baba are doi coltzi de Nosferatu pe post de incisivi. Cum si de ce a ajuns poza aia acolo si ce cauta Lansdale in Romania ramane subiect de speculatie.

Ideea e ca Lansdale e unul din cadourile pe care le-a dat Texas lumii, un fel de Tarantino al literaturii care poate sa scrie orice, atat din pasiune cat si la comanda, si sa ii iasa bine de fiecare data. Gasim in High Cotton cateva din povestirile lui aclamate, cateva din povestirile lui favorite si chiar povestea ecranizata in primul episod Masters of Horror (Incident on and off a mountain road). Scriitura e delicioasa, cu jargoane si regionalisme, cu personaje rurale, dialoguri tarantinoniene si un misticism bizar. Tematica e diversa, de la gangster stories, la istorii alternative, horroruri ingrozitoare si schitze cu final neasteptat dar ceea ce pare sa ramana constant e faptul ca povestile se petrec in Texas, iar personajele sale sunt rednecksi rasisti, indieni (indjuns), negri (colored people), arabi (sand niggers), predicatori baptisti, Elvis impersonators si cinefili necrofili. O sa pomenesc doar favoritele mele:

• Night they missed the horror show, cu 2 amici plus un coleg de scoala negru care se plimba noaptea prin sat cu masina remorcand dupa ei cadavrul unui caine, de unde li se si trag niste necazuri mari cat casa; very mean story;
• Steppin out - summer 68, e povestea a 3 adolescenti redneckshi care se duc sa get their first pussy in cartierul negrilor. O induiosatoare poveste gen coming-of-age, cam cum le scrie Stephen King, plus some pussy si un aligator;
• The Drive-in Date e una din cele mai oribile povestiri pe care le-am citit vreodata, despre doi necrofili care isi duc iubita la un drive-in, sa i-o traga pe bancheta din spate in timpul filmului; o poveste facuta din dialoguri Taratinoniene si gradata cu mare arta intr-un fel in care nu te prea prinzi despre ce e vorba si te ia totalmente prin surprindere;
• Booty and the Beast e despre un grup de gangsteri in cautarea unui obiect de cult nazist care contzine un fir din parul pubian al...hmmm..nu stiu cum sa spun...well...al Fecioarei Maria;
• My dead dog, Bobby e cu un copil care are un catzel mort intr-o punga cu care arunca dupa masini caci cand era viu, catzelului ii placea sa alerge dupa masini;
• Trains not taken schimba tonul: e o alternative history cu iz de Philip Dick (vezi Omu din castelu inalt), despre un vest salbatic civilizat de japonezi si cu un Bill Hickock contabil care viseaza uneori ca e mare pistolar;
• Letter from the south e alta alternative history prezentata sub forma de epistola: o indianca Cherokee ii scrie o scrisorica iubitului ei reprosandu-i ca s-a convertit la baptism acum cand tzara are nevoie de el in razboiului impotriva aztecilor care au pus mana pe blueprintul bombei nucleare; got it?
• Godzilla's twelve steps program e o schitza umoristica despre Godzilla care incearca sa urmeze un program de anger management alaturi de un King Kong compulsiv sexual, dar tratamentul este dat dracului cand guvernul american o trimit pe Godzilla sa distruga cartierele de negri si, in perspectiva, Irakul;
• Phone Woman e cu o femeie pasionata de asfixierea erotica care are obiceiul sa bata la usile oamenilor, sa-si ceara voie sa dea un telefon iar daca nu esti pe faza, sa se spanzure cu cablul de la telefon.

Volumul se cuvine sa fie acompaniat de:

• Bumper Crop o a doua colectie de proza scurta si scurtissima, publicata in pereche cu High Cotton, cele doua volume rezumand cea mai mare parte a carierei autorului;
• Mad Dog Summer, o colectie multipremiata de novele in sensul englezesc, adica povesti de 100 pagini sau mai bine, unele extinse ulterior la romane; daca High Cotton e best-of short stories, asta e best of proza medie a lui Lansdale. De proza lunga v-am zis al'data.
• Shadows, Kith and Kin - colectia cea mai recenta de proza scurta a lui Lansdale;

Lectura obligatorie. Mai multe detalii despre Lansdale, am povestit aici.

Joe Lansdale : Unchained and Unhinged + The Ape Man's Brother (Subterranean)

Despre Lansdale am vorbit pe blogu asta de mi s-a acrit. E un autor texan de horror rural, western postapocaliptic, SF umoristic, proza politzista sau cu batai. Si multe altele. In general e un autor genial, dar si unul comercial. Pe langa ca-si reediteaza opera intr-o veselie, mai are si obiceiul sa scoata genul asta de volume numite de el insusi bullshit fillers. Adica volumashe care abia trec de suta de pagini si in care ingramadeste proze de mana a doua, B-sides, rarities si, in cazul de fatza, interviuri sau eseuri. Din fericire nu e un autor lenes, deci nu potzi zice ca se foloseste de astfel de ocazii sa-si scuze lipsa de activitate si inspiratzie, ci doar sa mai mulga un ban.

Lucru pe care il recunoaste spashit chiar in prefatza acestui volum. Dar fraier nu e cine cere, ci cine da. Prin prefatza ne explica in mod shugubatz cum fiecare tre sa punem o pita in gura, atat cea proprie, cat si cea a copiilor, bashca daca mai ai si o rata la banca sau esti bugetar sau amandoua. Un alt argument pe care autorul il aduce in favoarea acestui volum e cititul pe buda, pentru care cartea de fatza e ideala.

La cele 140 de pagini aerisite, nu dureaza prea mult nici macar pe buda, dar te tzine aproape cat un sul de hartie igienica:

• Prima jumatate din volum e non-fiction: eseuri scrise de Lansdale in paginile revistei Subterranean (care au si editat volumul). Unele eseuri sunt simpatice (sfasierea scriitorului nevoit sa scrie pentru bani sau drama scriitorului care trece de la masina de scris la editorul de texte), altele sunt comemorative, in care Lansdale ne lauda autorii favoritzi ai adolescentzei sale, mai mult sau mai putzin obscuri (E.R. Burroughs, Robert Howard, Henry Kuttner, C.L. Moore, Les Whitten).

A doua jumatate a volumului ne ofera cateva povestioare ilustrate. Avand in vedere subtzirimea cartzii si ilustratziile, sunt alocate mai putzin de 70 de pagini fictziunii, asa ca mai toate povestile sunt din categoria flash-fiction sau povestiri cu poanta (sub 5 pagini bucata):

• Coat: O bijuterie foarte funny despre un designer vestimentar care omoara oamenii care se imbraca urat;
• Jack's Pecker: Un tip se trezeste intr-o dimineatza fara penis si tre sa se obisnuiasca sa traiasca in felu asta, pana intr-o noapte cand penisul lui ratacit ii bate in geam;
• Big Man: Despre un om care nu se poate opri din crescut, pana devine gigantic ca Godzilla si omenirea porneste un razboi impotriva sa;
  
• Surveillance pare o bucata luata din 1984: intr-o lume napadita de camere video si microfoane nu se poate merge nici macar la buda fara sa fii filmat; un tip se ascunde intr-o nisa dintr-un perete si refuza sa mai iasa de-acolo;
  
• Rainy Weather: Un golan e angajat de un individ sa-i omoare sotzia curvistina, dar treaba nu iese cum era planuit;
  
• Dragon Chilli: Prezentata sub forma unei retzete dintr-o carte de bucate, despre cum se prepara carnea de dragon;
• Mai sunt vreo 5 povesti mai scurte de o pagina pe care le-am uitat instantaneu.
  

Per ansamblu, un volum de genu asta nu isi merita banii, e prea subtzire si contzine doar fillere chiar daca arata frumos, cu ilustratzii, autograf. L-am prins insa la o lichidare de stoc de la Subterranean Press, la o treime din pretzu oficial si am zis sa-l iau totusi desi mai am vreo 20 de autografe de-ale lui Lansdale prin casa. M-am bazat si pe recomandarea autorului de a pastra volumul in baie, langa WCu. Mi-au placut mai mult eseurile decat fictziunea, iar dintre povesti, aia cu designerul vestimentar a fost singura cu adevarat tare, si mai sunt inca vreo 2 la care am ras.

Un bullshit filler cu adresabilitate similara e aceasta nuvela publicata mai recent intr-un hardcover mic cu fonturi mari si ilustratzii, un tribut adus de Lansdale autorului sau favorit, E. R. Burroughs (de fapt Lansdale a mai scris chestii cu Tarzan). Autorul foloseste aceeasi retzeta pe care a mai aplicat-o deja vizavi de Mark Twain (in capitolul apocrif pe care l-a scris despre Huckleberry Finn in antologia Classics Mutilated) si de Jules Verne (in romanele seriei Ned the Seal).

Sentimentul de retzeta e cam puternic, dar lectura curge repede si e, conform asteptarilor, hazlie. Naratorul e cimpanzeul din filmele cu Tarzan, ofticat ca E. R. Burroughs a mintzit cu nerusinare in romanele despre Tarzan. Nuvela incearca sa restaureze adevarul istoric, conform caruia Tarzan a fost o bruta care a trait intre maimutze si, odata adus in civilizatzie, a dat in patima alcoolismului. Amicul sau cel mai bun, cimpanzeul, nu e chiar cimpanzeu ci un australopitec, dintr-o specie evoluata paralel cu homo sapiens, care dobandeste o pasiune aparte pentru jazz si blues sudist. Amicitzia dintre Tarzan si maimutzoi e pusa in pericol de abuzul de alcool si de triunghiul amoros in care cei doi o implica pe Jane, The Woman. Se arata si ca pasul evolutiv de la maimutza la om nu a fost descoperirea focului, ci a pozitziei misionarului.

Oricum, mai bine asteptatzi sa apara cuprinsa in vreo antologie sau culegere de autor, caci cartzulia asta nici nu reuseste sa ajunga la 100 de pagini.

- plusuri: chestii funny, cateva eseuri interesante, design simpatic cu multe ilustratzii
- minusuri: eseurile puteau fi citite la un moment dat online pe siteul Subterranean; povestile sunt material de umplutura
- recomandare: strict completistilor Lansdale si celor care practica frecvent lectura pe WCu

Interracial stuff

The Big Blow
de Joe Lansdale

Pedigree:
- Premiul Bram Stoker (pt. nuvela)

Recent McCain, fostul competitor al lui Obama, a propus o rezolutzie de pardonare a lui Jack Johnson, acuzat acu 100 de ani de incalcare a legii Mann Act, care interzicea sexul interracial, intre femei albe si masculi negri (ma asteptam totusi ca Obama sa propuna rezolutzia). Johnson e unul din primele simboluri americane istorice ale luptei impotriva discriminarii rasiale, fiind primul campion de box de culoare din SUA. Joe Lansdale, concetatzean al lui Johnson si fan al sporturilor bazate pe cafteala, ii dedica eroului aceasta bijuterie de roman biografic romantzat.

The Big Blow e una din lucrarile mainstream, de-a dreptul roman istoric, ale texanului Joe Lansdale. Asta e al n-spelea post despre Lansdale pe acest blog, asa ca nu il mai prezint inca o data pe autor, ci las niste linkuri la cronici despre Savage Season si Mucho Mojo (primele 2 volume ale seriei mystery Hap and Leonard), High Cotton si Shadows, Kith and Kin (cele mai cool colectii de proza scurta ale autorului), God of the Razor/Nightrunners (romanul nasty-horror care l-a pus pe harta pe autor), Jonah Hex (banda desenata western) si o scurta trecere in revista a operei sale.

La origini, Big Blow e o nuvela premiata cu Bram Stoker pe care autorul a labartzat-o pana a ajuns la 150 de pagini cu fonturi mari, scuza pentru Subterranean Press de a o republica pe post de roman intr-un volum subtzirel si foarte scump (traficat la 100 de dolari pe amazon, cu noroc pe la 40 in alte surse). Eu l-am primit cadou de Craciun de la Lansdale.

Daca pana aici am lasat impresia ca Lansdale e autor de romane politziste sau horror, The Big Blow schimba semnificativ macazul, incadrandu-se lejer la poveste istorica. Cele doua chestii istorice (si documentate) din poveste sunt:

• uraganul care a sters de pe fatza Pamantului orasul Galveston in anul 1900,
  
• si boxerul negru Jack Johnson, locatar si supravietzuitor al orasului pomenit, primul sportiv de culoare din SUA care au reusit sa isi faca un nume in contextul abuzurilor rasiale.

Cartea lui Lansdale romantzeaza usor niste evenimente reale din tineretzea lui Jack Johnson, care a fost remarcat de clubul sportiv din Galveston in timpul asa-numitelor Battle Royales, niste cafteli sangeroase intre negri, organizate ilegal, similare cu luptele intre caini din zilele noastre, la care se puneau pariuri pe tineri de culoare, inclusiv handicapatzi, care erau obligatzi sa se bata ca gladiatorii intr-un ring, uneori pana la moarte.

Jack Johnson s-a facut remarcat in timpul acestor cafteli si a fost provocat la un meci de campionul de box local, in ideea de a-l umili pe negru. Johnson insa a castigat spre indignarea autoritatzilor (si le-a aratat si putza spre deliciul publicului feminin), asa ca s-a incercat reducerea sa la tacere prin angajarea unuia din campionii natzionali, adus taman de la Chicago si platit sa-l bata pe negru intr-un meci oficial care avea sa dureze atatea runde cate erau necesare sa-l omoare. Necazu e ca taman in timpul meciului s-a pornit legendarul uragan care a omorat cateva mii de oameni si a luat pe sus ringul de box cu boxeri cu tot.

Povestea e scrisa intr-un mare stil literar, cu umor brutal, dialoguri superbe si detalii istorice si e considerata una din bijuteriile autorului. Varianta sa originala, ca nuvela de cateva zeci de pagini, se poate citi din volumul Mad Dog Summer and Other Stories, mai usor de gasit si mai ieftina decat romanul.

-plusuri: lucrare de mare finetze literara
-minusuri: nu-mi plac romanele istorice (in special alea despre cataclisme), dar asta e suficient de scurt incat sa nu ma deranjeze
-recomandare: lectura obligatorie, n-are nimic SF care sa sperie cititorul de mainstream

Nasty horror

The God of the Razor
de Joe Lansdale

Asta e un volum consistent de la Subterranean Press care contine un roman full, The Nightrunners, si o anexa de 100 de pagini de povestiri legate intr-un fel sau altul de roman. Ocazia cu care s-a alcatuit un astfel de volum e aniversarea a 20 de ani de la aparitzia pomenitului roman, cea mai importanta lucrare de tineretze a lui Lansdale, de dinainte sa devina scriitor profesionist. Aceeasi ocazie a dus si la publicarea unui volum pereche, tot la Subterranean, intitulat Lords of the Razor, o antologie cu numerosi scriitori invitatzi sa scrie si alte povestiri pe marginea conceptului creat de Lansdale.

Care concept? Pai cel sugerat de titlu. God of the Razor, zeul ascutzishurilor si taishurilor, god of all things sharp and pointy, e un soi de entitate supranaturala vag asemanatoare cu Hellraiserul lui Clive Barker (sau il chema Pinhead?) si cu It al lui Stephen King. Se sugereaza pe alocuri ca dumisale ar fi chiar Marte, zeul razboiului, sau, in perspectiva western, cel care i-a invatzat pe indieni sa faca arcuri si sagetzi. In principiu zeul taishului se hraneste din violentza umana si pe unde umbla, acolo se isca razboaie sau macar crize de isterie si incaierari la drumul mare, dupa caz si posibilitatzi.

God of the Razor are si o descriere amanuntzita reflectata pe copertile celor 2 volume dar si in niste benzi desenate prin care Lansdale l-a mai promovat. E un gagiu cu joben, cu veston din piele de om la care atarna, de capatul unui intestin, un ceas de ala ca a lui Dan Diaconescu de zice cat mai e pana la sfarsitu lumii. Zeul incaltzat cu capete de oameni si are in loc de unghii lame de secera si alte smecherii pe care nu le mai tzin minte. Oricum, un tip nasol.

In romanul The Nightrunners individul asta apare mai mult in decor, in coshmarurile unui cremenal schizoid, abia in povestirile ulterioare, anexate acestui volum, Lansdale i-a dat viatza ca personaj concret. Asa ca, izolat de contextul povestirilor, The Nightrunners cu greu poate fi incadrat in dark fantasy sau literatura supranaturala de orice fel. E un horror pur sange violent, aproape de categoria nasty (tortura/mutilari/viol), incat a fost blocat de la publicare cale de vro 5 ani, ceea ce l-a facut pe autor sa prefere a publica ocazional fragmente (extinse) ale romanului sub forma de povestiri. Pana la urma s-a creat un cult underground in jurul romanului, pe atunci pseudoanonim, azi traficat la 100 de dolari in versiunea originala, asa ca e foarte binevenita editzia aniversara de care vorbim aici, la un pretz mai decent, revizuita si completata cu povestirile create pe marginea romanului si a pomenitului personaj.

Fiind un roman de tineretze (scris acu 25 de ani), da dovada de un exces de zel(=violentza) care, la data respectiva, reusea sa se eschiveze de la comparatii cu Stephen King, promovand o directie alternativa a horror-ului care avea sa explodeze la finele anilor 80*, asa-numitul curent splatterpunk. Cat despre plot, well, nu e mare lucru de capul lui: un grup de adolescentzi degeneratzi violeaza o profesoara de liceu si sunt prinsi asupra faptului; ceva vreme mai tarziu, aceiasi adolescentzi se regrupeaza si planifica sa o mai violeze odata, for the sake of ambition, atacand cabana din padure in care femeia si sotzul sau se retrasesera pentru a-si salva casnicia si a trece peste traume. Seamana un pic cu cele doua filme Funny Games ale lui Haneke (minus partea de metafilm), asadar itzi cam sta in gat mai degraba decat sa creeze un suspans real, o morala ori macar sa creeze simpatii pentru personaje. E drept, creeaza antipatii la greu. Paradoxal, nici umorul tipic al lui Lansdale nu prea e sesizabil si doar vag se atinge tema rasismului preponderenta in opera sa (si aia intr-o scena care banuiesc ca a fost adaugita in editzia revizuita). Desi opera lui Lansdale avea sa se diversifice incepand din 90 spre SF, mystery si mainstream, trebuie remarcat si faptul ca in romanul asta se regasesc si radacinile povestirilor sale splatterpunk de maturitate, precum The night they missed the horror show si The Drive-in date.

Nefiind un fan al segmentului nasty si preferand componenta dark fantasy a literaturii horror, pot afirma ca romanul mi-a lasat un gust usor acru in gura (nu amar), dar imi este clar ca isi atinge obiectivele si inteleg de ce e e recentzat cu 5 stele de catre majoritatea fanilor genului, ca roman horror de top al anilor 80. Din fericire, povestirile anexate mi-au mai oblojit hematoamele spirituale, in special:

• Not from Detroit, despre un cuplu de batrani care asteapta in tarnatz sa vina moartea dupa ei, o mai citisem si in culegerea High Cotton;
• King of Shadows, cu un copil ochelarist si cu spitze de alea nasoale la picioare, care sfarseste posedat de God of the Razor, ocazie cu care aflam si mecanismul prin care zeul intra in dimensiunea noastra, anume atunci cand te tai la degete, inclusiv daca te tai cu hartie;
• The Shaggy House, cu un o casa vampirica care se tot muta dintr-un cartier in altul si suge energia, zugraveala si armonia feng-shui a caselor din apropiere.

Un fan entuziast de pe amazon caracterizeaza romanul ca The Darkest, Nastiest, Most Disturbing Mainstream Horror Book Ever. Altu se plange ca e pornoviolentza. Alegetzi ce vretzi.

- plusuri: e o editzie extinsa a unui roman horror cu statut de cult, considerat o caramida de baza a curentului splatterpunk; altfel, un roman alert, sinistru si de impact (adica bine scris), cateva povestiri cool in anexa;
- minusuri: nu se intampla multe in romanul asta, doar oameni rai facand rautatzi de dragul raului (sau de dragul lui God of Razor, daca reusesti sa vezi the big picture, privind romanul prin filtrul povestirilor); umorul lui Lansdale e cam rasfirat

- recomandare: fanilor horrorului realist (cat de cat), adica ala in care oameni rai fac chestii rele, mai citisem chestii din astea de pe la Dean Koontz, John Saul, Ed Lee si, daca e musai sa refer si niste titluri de-ale lui Stephen King, ar fi Gerald's Game, Carrie sau Misery (strict partea horror); la care adaugatzi cateva ceshcutze de viol si tortura in plus

*cu contributia majora a lui Cliver Barker, prin prima colectie splatterpunk premiata cu World Fantasy Award, Books of Blood.

Salt'n'Peppa

Mucho Mojo
de Joe Lansdale

E foarte ilustrativ blurbul de pe dust jacketul acestui volum: This novel has outrageous passages that you'll want to read to your friends with amazement. There was something to offend me on every page, and i loved each one of them.

Mucho Mojo e al doilea roman din seria Hap and Leonard si e unul mult mai consistent si mai grav decat primul, Savage Season, de care am discutat deja. De fapt, e un roman mainstream in toata regula pe tema relatziile interrasiale, intersexuale, intrafamiliale intr-un cadru rural unic si deosebit de convingator, al Texasului de est, la jumatatea drumului intre Louisiana mlastinoasa si Texasul desertic, intre voodoo si roadkill, intre blues si country, intre New Orleans si Texas Chainsaw Massacre, intre Ku Klux Klan si prostitutzia mexicana.

Comparativ cu restul seriei, Mucho Mojo e mai sarac in mistocareala, mai sumbru si unii zic ca mai plicticos/previzibil, in special cei care vad in seria lui Lansdale romane cu batai si suspans. Savage Season intra usor in categoria aia, dar Mucho Mojo e la cu totul alt nivel, sacrifica divertismentul pentru literatura si a a aparut pe lista Books of the Year din New York Times.

Reamintesc in fuga ca Hap and Leonard sunt doi batausi din Texas, la vreo 40 de ani, primul alb liberal hippie, al doilea negru homosexual republican si veteran al razboiului din Vietnam. Unchiul lui Leonard moare si ii lasa nepotului mostenire o casa in cartierul negrilor, vecina cu casa unor traficantzi de droguri. Hap and Leonard se muta in noua casa si in timp ce o renoveaza gasesc sub podele scheletul unui copil si un teanc de reviste porno cu copii. Teoretic, romanul e despre cum investigheaza cei 2 situatia si relatzia cu vecinii interlopi din favela texana. Practic, e o fresca a cartierelor niggertown din Texasul rural, in care Hap, fiind alb, ocupa rolul de minoritar etnic si resimte prejudecata si rasismul pe propria spinare, in special atunci cand se cupleaza cu o avocata negresa care se plange ca albii au putza mica. Elementele pivot ale povestii sunt:

• relatzia intre Leonard si amintirea unchiului sau care l-a renegat cand a aflat ca e gay, pentru ca acum sa fie suspect (postmortem) de a fi implicat in porneciuri cu copii;
• relatzia intre Hap si avocata negresa care ii reproseaza ca e alb, lipsit de ambitzie si fara studii superioare;
• povestea unui politzist negru care a fost acceptat in politzie doar pentru corectitudine politica si are de suferit toata viatza pe kestia asta;
• povestea copiilor drogatzi din cartier care aduce pe alocuri cu filmul Cidade de Deus;
• relatia eroilor (in special a celui gay) cu preotul satului, care in timpul liber e boxer.
  

De remarcat ca multe din personajele lui Lansdale sunt karatisti ori boxeri, chestie care pare un pic nelaloc, perceptia generala asupra Texasului fiind mai degraba legata de pistolari si westernuri. Oricum, peisajul lui Lansdale este mult mai realist (actiunea romanelor Hap and Leonard e destul de contemporana). Imi amintesc ca si in satul in care am crescut eu aveam 2 scoli de karate, una de judo si una de box (si nici un liceu pe o raza de catziva zeci de kilometri), chestie care e in armonie cu prioritatzile rednecksilor.

In concluzie, Mucho Mojo e o poveste foarte acida si sinistra despre discriminari de orice fel si intolerantza mascata in coduri morale: Intolerance will not be tolerated! Inchei cu o bucatzica citata savuroasa, dialog intre preotul-boxer si Leonard Pine:

- Are you acquainted with your Bible, Mr. Pine?
- Me and Hap here were just quoting Bible verses on the way over.
- Are you familiar with the story of Sodom and Gomorrah?
- Yep, it's a favorite Baptist queer allegory. I just get cold chills all over when i hear it. Which is pretty often. I especially like where Lot's wife gets turned into a pillar of salt.
- You know the story, then learn from it, sir. Lot met the angels of the Lord and took them to his house for a feast, and the house was soon surrounded by homosexuals who wanted to know them.
- Know them means fuck'em, right?

P.S. Nici volumul asta, nici Savage Season nu se mai gasesc nicaieri, sunt out of print de vro 10 ani, a trebuit sa le cumpar din biblioteca personala a fiicei lui Lansdale, de la care am facut rost si de id-ul de messenger (din adresa PayPal). Oricum, cine nu vrea sa fie considerat psihopat (oricum, fata s-a marit intre timp) mai poate astepta 3 luni caci amazonul a lansat deja preorder pentru reeditarea in editzii hardcover a celor 2 romane.

- plusuri: roman mainstream solid, highly recommended
- minusuri: din perspectiva pulp, e mai putin spectaculos/comic decat alte volume ale seriei Hap and Leonard
- recomandare: oricui vrea sa citeasca o carte buna cu invatzaminte sociale

Povesti la gura sobei

Shadows, Kith and Kin
de Joe Lansdale

Pedigree:
- nominalizare International Horror Guild (pt. culegere de autor)
- Premiul Bram Stoker (pt. nuvela The Events Concerning a Nude Fold-out Found in a Harlequin Romance)

Asta e cea mai recenta colectie de proza scurta a lui Lansdale hisownself. Aparuta la Subterranean Press, arata si miroase super misto si contine proza destul de proaspata si un autograf cu dedicatie speciala pt Aron Biro. N-am aparat foto, asa ca you better believe and die of envy.

Recapitulez scurt si in viteza o scurta prezentare a autorului pe care am repetat-o de aproximativ 100 de ori pe acest blog, pana va intra in cap: Lansdale e unul din cei mai relevantzi autori americani de pulp fiction ai momentului, pentru literatura e cam ce e Tarantino pt film, are carti de toate soiurile de la mainstream la porneciuri, trecand prin western, crime and suspense, horror, fantasy si SF. Are premii din toate directiile, succes comercial si de critica, din opera lui s-a ecranizat Bubba Ho-Tep si un episod Masters of Horror dar statzi pe vine ca in 2-3 ani va urma un boom, fiind in pregatire vro 5 scenarii dupa cartile lui cele mai misto. Quelquechose-ul sau este faptul ca scrie despre America rurala, scrie in "dialect" texan, in stil naturalist si amesteca fara nici o retzinere comicul cu tragicul, seninul cu brutalul, chestii care il apropie de autori ca Mark Twain, Faulkner sau Cormac McCarthy. Daca s-ar fi nascut pe taramul nostru, probabil ar fi o corcitura intre Ion Creanga, Marin Preda si Caragiale in perioada sa horror (think O faclie de Paste). A, si pe deasupra e karatist iar multe din personajele sale sunt rednecksi boxeri sau karatisti din Texas care asculta Hank Williams si sunt cinefili, indiferent ca actiunea se petrece in zilele noastre sau acu 100 de ani.

Problema cu culegerile lui Lansdale e ca sunt prea multe, aproape 20 de volume de proza scurta sau medie partzial suprapuse intre ele, motiv pt care e necesara oarecare munca de documentare sa te asiguri ca nu cumperi doua cartzi cu aproape acelasi cuprins (nu chiar "aproape" dar Bizarre Hands si High Cotton au continut care coincide cam 50%). Am facut eu munca asta de documentare si lista volumelor se reduce la

• High Cotton (un fel de best of short stories, am prezentat volumul aici);
• Bumper Crop, volum pereche la High Cotton dar mai important pe criterii cantitative decat calitative (titlurile celor doua volume sugereaza relatzia dintre ele: High Cotton e spuma, Bumper Crop e zeama);
• Mad Summer and other stories, cea mai premiata culegere a autorului, mai orientata spre proza de lungime medie (nuvele);
• volumul de fatza, Shadows, Kith and Kin cu cele mai recente povestiri si o nuvela reeditata.
  

Teoretic ar fi de pomenit si volumul The Long Ones: Nuthin but Novellas, cu cele mai premiate 4 nuvele ale autorului, o idee proasta dpdv comercial - daca aduni tot ce e mai bun intr-un volum, cine le mai cumpara pe restu? Din motivele astea volumul a aparut intr-un tiraj cu distributie extrem de limitata care azi poate fi procurat doar la preturi exorbitante, plus ca a fost o editie cam naspa dpdv al productiei, un gest pripit al autorului.

Dar sa revenim: chestiile pt care merita cumparat Shadows, Kith and Kin sunt urmatoarele:

• arata bine, ca toate hardcoverele limitate de la Subterranean Press;
• contine proza destul de noua, neinclusa in alte colectii ale autorului, cu o exceptzie;
• exceptzia e The Events Concerning a Nude Fold-Out Found in a Harlequin Romance, o nuvela lunguiatza, una din cele mai tari ale autorului, a carei republicare e bine-venita, fiind anterior disponibila doar in volumul ala obscur de care pomeneam mai sus; e vorba de un loser distrus care lucreaza intr-un anticariat si incepe pe cont propriu sa investigheze sursa unei poze porno uitate intr-o carte, cu o gagica a carei putza e inconjurata de un cerc trasat cu markerul; nuvela nu duce misterul prea departe dar e superb scrisa;
  
• contzine incredibil de spumoasa poveste White Mule, Spotted Pig, despre un flacau pe la 1900 care are ambitzia de a castiga o cursa de catari dar, pentru ca propriul sau catar este lovit de traznet, e nevoit sa porneasca in cautarea Catarului Alb si a Porcului Pestritz (un fel de Last Unicorn), o legenda rurala; povestea e geniala, un fel de Seabiscuit meets Ion Creanga pe structura de basm;
• contzine la fel de incredibil de geniala poveste Billy the Little Steam Shovel, despre un excavator indragostit de o colega de garaj si care pe chestia asta sufera de scurgeri de ulei nocturne, eshapament balonat si conflicte cu rivalii; e geniala psihologia excavatorului: In the steam shovel paradise, everything will be flat and made of concrete! Fuck Earth! Fuck their kids and let them breath through a gas mask all their lives! N-am vazut inca filmul Cars, dar banuiesc ca povestea asta e o varianta mai brutala a sa;
• contzine doua povesti noi-noutze despre unul din eroii cei mai cool creatzi de autor, Reverendul Jebediah (vezi coperta), creat in romanul zombie western Dead in the West; Jebediah e un preot in Vestul Salbatic care si-a pierdut credintza in Dumnezeu dupa ce a facut sex cu sora-sa; aici, reverendul apare in povestea Deadman's Road, unde se razboieste cu un zombie, victima unui blestem indian; si mai apare in Gentleman's Hotel, unde e sechestrat de varcolaci intr-un hotel plin de cowboy mortzi, impreuna cu o curvishtina venita la work and travel intr-un moment nepotrivit sub aspect astral;

Aspectele negative ale volumului sunt povestirea ce da titlul volumului (ciudat), care e despre unul din sniperii aia care impusca oameni in campusurile universitare americane, poveste cam nelalocul ei in traditzia Lansdale si a carei gravitate e subminata de imaginea de ansamblu pe care si-a creat-o autorul. Si mai sunt cateva de umplutura.

Ca sa o scurtez, volumul asta mi se pare mult mai tare ca best of-ul High Cotton, avand o proportie good vs. crap mult mai buna, probabil din cauza ca majoritatea continutului sau sunt nuvele solide, completate cu cateva povestiri scurte de umplutura. In ciuda acestui fapt, probabil ca High Cotton va ramane in continuare best-oful autorului avand in vedere acoperirea si viziunea larga pe care o ofera asupra operei si evolutiei sale, in timp ce volumul de fatza e o selectzie restransa de finetzuri recente, unele scrise special pt acest volum. Merita pomenit si ca Shadows, Kith and Kin e una din nominalizarile IHG de anul asta.

- plusuri: volumul arata foarte misto si are un contzinut cu multe merite, in spetza nuvelele pomenite;
- minusuri: povestea care da titlul volumului e stupida, cateva erori de redactare nepermise intr-o editie Subterranean;
- recomandare: fanilor Ion Creanga, Marin Preda, Quentin Tarantino, celor care au mai citit Lansdale dar si celor pentru care asta e primul contact cu autorul; oricui vrea sa se simta bine citind povesti vii ca la gura sobei.

Antologii pe care sa-tzi vinzi copiii

Motto: Walker, you take the right globe. Smith, the left. I'll have a shot at that peculiar edifice between them. (Jack Williamson in Space Opera Renaissance)

Moda asta a antologiilor e si buna si proasta, cam cum erau casetele cu Best of Rock Ballads acu 15 ani. O antologie poate fi o scurtatura spre cele mai reusite lucrari de dimensiune scurta si medie. Pe de alta parte, o antologie poate fi si o carpitura de povestiri puse la gramada si vandute de denumirea "Best of the year...." aplicata gratuit. In romaneste avem deja minunatele Year's best of Science Fiction ale lui Gardner Dozois, Year's Best Fantasy and Horror ale lui Ellen Datlow si nici antologiile lui Chabon nu-s de lepadat (toate publicate de Nemira), volumele astea fiind cea mai rapida cale de conectare la realitatea de afara pentru cineva care n-are chef sa investeasca timp si bani in romane sau colectzii.

Desigur, diferenta intre o antologie buna si una proasta e facuta de antologator (care tot editor se numeste in engleza), de pilele sale, ce bani poate scoate la bataie si cat se straduie sa puna cap la cap piesele din puzzle. Ceea ce e o munca de manager pana la urma si nu una creativa, dar totusi s-au consacrat pe lumea asta premii pentru antologatori iar printre vedete se numara cei promovatzi de Nemira (Datlow, Dozois, Chabon), la care as mai adauga preferintze personale ca Jonathan Strahan, mai nou Joe Lansdale si David Hartwell (cu nevasta-sa). In cele ce urmeaza, avetzi o lista de must readuri pe care mi le-am luat, chestii fara de care lemnul bibliotecii tace si sufera. Pt cei interesatzi, sursele sunt: amazon, anticariatul Realms of Fantasy Books, amicul Mihaila Adrian sau direct de pe site-urile editurilor Subterranean, Cemetery si Tor.

Retro Pulp Tales e cea mai premiata antologie de anul trecut, ingrijita de Joe Lansdale (din pacate fara contributzii din partea lui). Tema volumului e fictiunea retro pulp de orice soi (istorie alternativa, noir, policier, horror, SF decrepit), la ale carei reguli arhaice incearca sa se alinieze totzi scriitorii invitatzi, deci volumul e pt literatura cam ce au fost Pulp Fiction sau Grindhouse pentru cinematografie. Coperta e foarte sugestiva privind naivitatea brutala a fictziunii din volum, construita voluntar prin tehnici literare consacrate involuntar, grupand autori contemporani de renume ca Norman Partridge, Chet Williamson, F.P.Wilson, Tim Lebbon si inca o gramada de care n-am auzit. Fiecare autor isi introduce povestirea cu o comemorare a primului contact cu literatura pulp si implicatziile acesteia in cariera fiecaruia. In introducere Lansdale face si cateva observatii despre cum "literatura serioasa" a inceput sa fure meserie de la undergroundul pulp incercand totusi cu disperare sa evite catalogarile de gen, lucru care devine evident si in piatza romaneasca. Ii foloseste pt argumentatzie pe Philip Roth si Michael Chabon, dar evident ca e mult de discutat aici spre disperarea intelectualilor fascisti care tzin cu orice pretz sa imparta cultura in ubermensch si untermensch, de regula pentru a-si conserva autoritatea abuziva, adica pita.

Taverns of the Dead e una din cele mai importante antologii zombie, oricum cea mai aratoasa, editata de Kealan Patrick Burke (relativ cunoscut ca scriitor) si contzinand proza din partea unei distributzii incredibile: Neil Gaiman, Peter Straub, Thomas Ligotti, Ramsey Campbell, Jeff Vandermeer, Charles de Lint, Norman Partridge. Necazu pt care nu prea s-a bucurat de premii e ca o buna parte din continut e proza reeditata si regasibila in alte contexte. Oricum, sper ca lista aia de autori e suficient de convingatoare, iar recenzorii se exprima in termeni precum "absolutely the best anthology i've read in years". Concurentza (Nightshade) a lansat recent un volum similar dar mai putzin aratos, The Living Dead editat de John Joseph Adams, un ageamiu in ale antologatului dar fara indoiala unul ambitzios. Zic ca e ageamiu pentru ca in The Living Dead efortul de antologare e minim, volumul fiind obtzinut din trei bucatzi luate de-a gata din cele mai celebre trei antologii zombie ale ultimilor 20 de ani (Book of the Dead, Still Dead, Mondo Zombie). Desigur, e bine ca s-a realizat o selectie best of a pomenitelor volume, dar un antologator care se respecta tre sa lucreze ca o florareasa, sa puna laolalta fir cu fir, culese de mana proprie, si sa le impacheteze intr-un mod care sa-i confere identitate. Oricum, si The Living Dead contine o lista de nume care te lasa cu gura cascata: Stephen King, Joe Lansdale, Joe Hill, Dan Simmons, George Martin, Norman Partridge, Harlan Ellison, Clive Barker.

Five Strokes to Midnight e antologia premiata cu Bram Stoker in 2008 (atat ca antologie cat si pentru una din nuvelele contzinute) si nominalizata la World Fantasy. Ideea din spatele antologiei (care se vrea prima dintr-o serie intitulata Fives) este sa adune laolalta 5 teme, abordate de 5 scriitori (4 consacratzi si 1 incepator), fiecare cu cate 2-3 povestiri tematice. Proiectul vine din partea unei edituri de care n-am auzit in viatza mea, Haunted Pelican Press, probabil din motivul asta cartea nici macar n-a aparut listata pe amazon si e publicata strict in editzia ilustrata si semnata de cei 5 autori:

• Tom Piccirilli e una din vedetele premiilor Bram Stoker, unul din cei mai importantzi scriitori noir contemporani si membru al triunghiului de aur horror (dpdv al nominalizarilor la premii) alaturi de Stephen King si Joe Lansdale; Titlul temei lui Piccirilli este Loss;
  
• Gary Braunbeck, autorul nuvelei premiate si totodata antologatorul volumului; Tema abordata de el este Hauntings, deci banuiesc ca e cu fantome, Braunbeck fiind cunoscut pentru horrorul de tip emo, autor destul de premiat in ultimii ani caci dau de numele lui oriunde ma uit;
  
• Christopher Golden nu e tocmai un scriitor stralucit, dar e cunoscut datorita implicarii sale in industria jocurilor video, benzi desenate si film, fiind autorul a numeroase cartzi din francizele Hellboy, Buffy, Battlestar Galactica samd. Se pare ca totusi a scris si cateva cartzi serioase, eu unul l-am cam ocolit pana acum dar statutul lui de scriitor consacrat in aceasta antologie pare destul de bine batut in cuie; tema abordata e Folklore, omul fiind specialist in bampiri si kestii d-astea de Hollywood;
  
• Deborah Leblanc zice ca e specialista in Southern gothic (Louisiana shit), e presedinta Horror Writers Association (sper ca nu asta e motivul premierii volumului) si participa la antologie cu doua povesti mojo pe tema Curses;
  
• Hank Schwaeble e ageamiul volumului, prezent cu tema Demons, zice lumea ca e tanar si energic ca Barker in tineretze.
  

O sa zicetzi ca nu-s cele mai stralucite nume in domeniu, iar gruparea tematica si numarul redus de autori e o abureala dar recenziile si recomandarile volumului sunt irezistibile. Mai vorbim dupa ce il citesc.

Midnight Premiere e o antologie a lui Tom Piccirilli pe care am sesizat-o printre nominalizarile de anul asta si m-a atras prin tematica cinefilica. Povestile antologiei sunt omagii aduse cinematografelor drive-in si grindhouse. Se merge pana acolo incat una din povestiri e scrisa de una din actritzele din Return of the Living Dead, alta de regizorul Mick Garris (creatorul Masters of Horror), alta de nu stiu care scenarist, deci o serie de oameni care nu prea au treaba cu literatura. Oricum treaba asta acopera cam o treime din volum, restul fiind scriitori consacratzi: Gary Braunbeck, Jack Ketchum, Ed Gorman, Tom Piccirilli samd. Avand in vedere ca o buna parte a volumului nu e scrisa de oameni de literatura, e evident ca are neajunsuri sub aspect literar. Totusi, gasesc ca obiectivul antologiei e atins - e realmente un volum care emana dragostea cinefilica pentru horror si cinematografia underground iar faptul ca o parte din povestiri arata mai degraba ca niste scenarii nu deranjeaza atata vreme cat intzelegi scopul volumului.

Inferno e antologia vedeta a anului 2008 (castigator World Fantasy, castigator International Horror Guild, castigator a 3 premii Shirley Jackson, si multiple nominalizari la toate premiile anului atat ca antologie cat si prin povestiri individuale). Volumul e ingrijit de Ellen Datlow, una din cele mai invershunate antologatoare de literatura fantastica, de talia unor Gardner Dozois sau David Hartwell. Din fericire de Datlow se poate auzi si la Nemira, prin traducerea antologiei Year's Best Fantasy and Horror. Volumul Inferno contine putine nume de rezonantza dark fantasy (majoritatea fiind autori SF incercandu-si mana cu horrorul: Elizabeth Bear, KW Jetter, Jeffrey Ford, Lucius Shepard) dar numarul de proze reusite e covarsitor si asta duce la a fi considerata, cum ziceam, antologia anului 2008.

Space Opera Renaissance. Cartzoiu asta e trecut de 900 de pagini tiparite marunt. Partial antologie, partial enciclopedie, partial istorie literara. David Hartwell are in maneca 31 de nominalizari Hugo pentru antologiile sale si efortul cu care a fost alcatuita aceasta Space Opera Renaissance arata clar de ce. Doctor in literatura medievala comparata, chairman la World Fantasy Awards, administrator al premiului Philip K. Dick si cap al rautatzilor la editura Tor sunt cateva kestii care sugereaza ca avem de a face cu un mamut al publicisticii. Space Opera Renaissance nu e tocmai o antologie best of, dar nici o colectie de mediocritati. Abordarea e una mai apropiata de istoria literara: se parcurge, prin eseuri critice si publicatii de dimensiunea nuvelelor, toata istoria genului Space Opera, de la inventatorii sai (Ed Hamilton) si pana azi (Dan Simmons, Charles Stross). O gramada de chestii ai de invatzat din cartea asta, de exemplu cum se scria space opera pe vremea cand planeta Pluto nu fusese descoperita si teoriile lui Einstein nu existau. Limbajul tehno-babble si energia idioata a povestirilor pulp interbelice sunt fascinante: bombe atomice aruncate din tufishuri de catre vampiri martzieni abia reusesc sa sfashie camasile eroilor si sa-i lase cu cateva zgarieturi pe frunte; cosmonautzi dezamagitzi in dragoste declanseaza razboaie planetare inspirate de Iliada; ziaristi ambitiosi investigheaza cazuri cu implicatii intergalactice; eroine tzatzoase de pe Venus se angajeaza in "legaturi primejdioase" cu astronautzi naivi. Si o tot tine asa trecand prin epoca Star Trek, apoi vine incoace prin revolutionarii genului (Iain Banks, Dan Simmons) si se opreste la data publicarii volumului cu copii minune precum Charles Stross si Alastair Reynolds. Nu sunt lasate deoparte nici feministele (LeGuin, Bujold), nici britanicii, nici SFul militar (David Drake), nici hard SFistii pur sange (Benford, Brin, Baxter), nici clasicii (Delany, Sheckley). Ce mai, o comoara de carte si o felie de istorie.

















Celor mai putzin pretentzioshi cu forma dar pretentzioshi cu contzinutul, tre sa le recomand si cele doua volume, din pacate paperback, editate la Nightshade Books de Jonathan Strahan cu sugestivele titluri The Best Science Fiction and Fantasy of the Year vol.1 si 2. Dupa mine astea doua volume sunt mai tari decat tot ce-a scos Dozois vreodata, oriunde te uitzi in cuprins dai de o nuvela premiata pe undeva. Pacat de copertile paperback care abia tin laolalta mia de pagini oferita de cele 2 volume, dar pe de alta parte apare avantajul pretzului de nimic (28 de dolari luate laolalta, pretz umilitor pentru piatza de carte tradusa in romaneste).

Si in incheiere una care inca nu a aparut dar care mi se pare interesanta: He is legend, compilatzia tribut Richard Matheson (I am legend) in care o gramada de combinatzii de scriitori de renume contribuie cu sequeluri, prequeluri si povesti inspirate de opera imensului Matheson care din pacate, asemenea altora, a ajuns la cititorii romani mai degraba cu ajutorul lui Will Smith decat al editorilor de carte in ciuda faptului ca lua premii de genul "life achievement" si Grandmaster acu aproape 20 de ani (astazi are 82). Antologia dedicata maestrului contine o lista impresionanta de nume: Ramsey Campbell din pacate doar cu introducerea, prima colaborare ever intre Stephen King si feciorul Joe Hill, Joe Lansdale, Gary Braunbeck, Whitley Strieber, Michael Arnzen plus cativa oameni din cinematografie apropiati de renumele omagiatului (fiul sau, scenaristul Matheson Jr. si creatorul Masters of Horror, Mick Garris). Acuma ca o luatzi sau nu cand apare, nu ma intereseaza. Altceva ma intereseaza: faptul ca aceasta antologie a aparut inainte sa dea coltzul autorul, sa apuce sa se mai bucure de ea. La ce-s bune omagiile post-mortem? Pornim de la presupunerea ca exista viatza dupa moarte si autorul sta pe un norisor si se bucura de multumirile care i se aduc? Ce-ar fi sa iasa si la noi o antologie omagiu lui Ion Hobana pana mai are vreme omagiatul sa se bucure de ea, eventual chiar prin prisma lui Jules Verne de a carui opera ii e strans legat numele? O sa zica lumea ca nu e frumos, ca e semn rau, ca astea se fac post-mortem. Si totusi, de ce s-ar face post mortem? Ca sa facem bani dupa ea fara sa mai interferam cu pomenitul autor si copyrighturile sale? Bullshit. Speak now or shut up forever. A, si daca tot vorbim de post-mortem, simt si lipsa unei antologii tributare lui Vladimir Colin.

Si tot una de perspectiva, care va apare la Cemetery Dance si va face valuri la anul, este antologia lui Joe Lansdale - The Stoker Winners, o selectie best of the best a prozei scurte laureate cu premiul Bram Stoker. Adica cireasha de pe tort. Deocamdata nu se stie cuprinsul, se stie insa pretul (de la 35 pana la 200 de dolari varianta cu satin si piele) si se mai stie o scurta lista a autorilor vizatzi: George Martin, Harlan Ellison, Dan Simmons, Joe Lansdale evident, Robert Bloch, Peter Straub and many, many others. Statzi cu ochii pe ea ca se va vinde ca pita calda in Somalia.

Si in sfarsit, strict pentru fani, aceiasi Cemetery Dance vor scoate in Decembrie cea mai ambitzioasa antologie ever, la 1600 pagini in doua volume hardcover, The Century's Best Horror Fiction care isi propune sa publice cea mai notabila povestire horror din fiecare an al secolului trecut, de la 1901 pana la 2000, cate una pe autor, selectzia fiind facuta de istoricul literar John Pelan. Se estimeaza un pretz de 150 de dolari pt ambele volume, din care pe amazon 100. Un proiect de o ambitzie iresponsabila care sper sa aiba ca si Space Opera Reinaissance eseuri critice pe marginea contzinutului.

P.S. Nu uitatzi sa cumparatzi cea mai tare antologie tradusa vreodata in romaneste, New Weird la Millennium Press, cu o coperta beton si un contzinut ce reflecta un fenomen literar cu care suntem contemporani si despre care o sa se scrie in cartzile de istorie si politici literare asa cum se scrie azi de cealalta antologie mare de la Millennium Press, Cyberpunk.

Pisica alba, pisica neagra

Savage Season
de Joe Lansdale

Pedigree:
- nominalizare Bram Stoker (pt. roman)

De Joe Lansdale am povestit de m-am saturat. Oricum mai mult am povestit despre proza scurta si benzile desenate decat despre grosul smantanii, romanele.

Savage Season e primul din seria de 6 romane (+ o nuvela) Hap and Leonard. A primit si o nominalizare Bram Stoker, desi nu am gasit nimic horror in cartea asta, in afara de niste cafteli sangeroase si un cui batut in palma. Hap and Leonard sunt un cuplu de bataushi care seamana suspect de mult cu Travolta + Samuel Jackson in Pulp Fiction. Unii fani zic ca Bruce Willis ar fi mai potrivit decat Travolta. Ori Mel Gibson + Danny Glover. Eu daca as face niste filme despre astia i-as baga pe Kurt Russell si Ving Rhames, doar pentru modul in care se potrivesc moacele cu replicile. Insist a se trece peste senzatzia pe care am avut-o si eu initzial, cum ca ar fi vorba de un cuplu de eroi cu capul in aer ce trec prin nazbatii cu caracter umoristic, gen Jay + Silent Bob, Will Smith + Martin Lawrence. In realitate Hap si Leonard sunt personaje tragice, umorul fiind prezent in dialoguri si mai putin in situatii, cel putin in acest prim volum. Alta kestie care sare in ochi e ca volumul de fatza e destul de rotund si independent de cele care urmeaza, probabil Lansdale nu planuia la data respectiva sa aiba un ciclu de romane, asa ca povestea se inchide corect, fara coada de peste, cu majoritatea personajelor moarte, chiar si cei 2 eroi sunt cu un picior in groapa pe la sfarsit. In concluzie romanul poate fi citit fara a purta grija volumelor ulterioare, sa zicem cam cum ar fi Alien 1 mai degraba decat cum ar fi Lord of the Rings 1.

Asadar eroii principali sunt Hap and Leonard care formeaza un fel de Yin-Yang, simbol al armoniei depline a antagonismului:

• Hap e white boy honkie, Leonard e bad ass nigger,
• Hap e heterosexual inrait de relatiile esuate cu fosta nevasta, Leonard e un homosexual cinic (I fuck men, does that make things clear for you?),
• Hap e hippiot care a facut puscarie pentru a fi protestat impotriva razboiului din Vietnam, Leonard e veteran al razboiului din Vietnam;
• Hap asculta Beatles, Leonard asculta Hank Williams;
  
• Teoretic, Leonard e ultraminoritar (negru, gay, veteran de razboi). Practic, din pricina ca actiunea se petrece adesea prin cartierele negre ale oraselelor din Texas, se intampla ca Hap sa fie adesea minoritarul si subiectul dezbaterilor shoviniste.

Ceea ce-i uneste este faptul ca nici unul nu are slujba stabila, majoritatea timpului petrecandu-si-l pe plantatziile de bumbac, ca amandurora le place sa se uite la filme, but not those where you have to read at the bottom what they're sayin si ca amandoi sunt pasionatzi de karate (in viatza reala Lansdale are o scoala de karate pentru rednecksii din Texas; zice ca e traditzie de familie, taica-su fiind boxer).

Hap e un fost idealist care in anii 60 canta muzica folk, demonstra impotriva Vietnamului si se insurase cu Trudy, alaturi de care a crescut o randunica oarba, semn al dragostei. Dupa ce Hap a intrat la puscarie pentru a fi dezertat de la inrolarea spre Vietnam, Trudy i-a dat papucii si a inecat randunica intr-un lighean. De atunci Hap nu si-a mai revenit niciodata si, to add insult to injury, Trudy se intoarce la el o data la catziva ani, pt o partida de sex, sa-i spuna ca barbat ca el nu mai este si sa-i ceara cate un serviciu, dupa care ii da papucii din nou, lasandu-l sa se refugieze in alcool si in prietenia cu Leonard. Caci Trudy e un spirit liber.

Povestea e simplista si seaca, putea fi spusa in 20 de pagini si se inscrie cu succes in categoria crime and suspense (dar fara politzisti): Trudy se intoarce a 5-a oara pt o partida de sex si sa-i ceara lui Hap serviciul de a recupera niste bani ratacitzi pe fundul unei mlashtini, pentru actualul ei sotz care vrea sa finantzeze o revigorare a revolutziei hippie. Hap il ia pe Leonard cu el si cei doi se trezesc intr-o mlastina de rasturnari de situatzii cu hippiotzi gangsteri si explozii de violentza brutala. Ca si in cazul lui Tarantino (Reservoir Dogs aduce cel mai bine cu ce se aude aici), accentul cade pe dialoguri care asigura si caracterizarea personajelor, si descrierea peisajelor, uneori chiar si mersul naratziunii. Dialogurile spumoase contureaza personaje extrem de vii, deloc parodice. Cel mai cool e menajul a trois dintre Hap, Trudy si actualul ei sotz, in care isi baga ocazional coada si homosexualul Leonard. In special Trudy e o eroina deosebita, care simuleaza orgasmul atunci cand are nevoie de ceva de la barbatzi si simuleaza ca nu are orgasm atunci cand vrea sa-i faca sa se simta prost:

She made love like i was paying for it and she had more customers in line, some of them important. I attempted to bring her to orgasm, but it was like trying to conquer Everest in Bermuda shorts. She wanted me to rut and feel cheap and miserable, and i did. But i have no pride and i came anyway.

- plusuri: personaje excelente, dialoguri beton, poate fi citit de sine statator
- minusuri: poveste simplista chiar si la standardele crime and mystery
- recomandare: fanilor literaturii noir, fanilor Tarantino